Terapeuti.ro:

Buna ziua. Apelez si eu la dvs in speranta ca imi veti da un sfat. Am 30 de ani, nu lucrez de 6 luni de cand m-am intors din strainatate. Acasa nu ma atrage nici un loc de munca din punct de vedere financiar, de iesit nu ies cu zilele don casa pt ca prieteni nu mai am acasa. Nici in strainatate nu mi-a fost usor sa ma adaptez, a fost bine cat am locuit cu fostul meu iubit dupa care m-am inchis atat de mult in mine ca nu m-am mai putut apropia de altcineva. Relatia a fost una de scurta durata, 5 luni, timp in care am fost fericita,cel putin asa credeam. Dupa despartire am optat pt un loc de munca mai bun acolo si la inceput a fost bine. Treptat entuziasmul a disparut, singura nu imi era deloc usor, alt baiat nu am mai cunoscut si au inceput gandurile cum ca viata nu are sens, singura printre straini si departe de familie. Am ajuns acasa, crezand ca o sa imi fie mai bine insa nu am pornire deloc sa ma angajez aici. Ma panichez ca nu voi face fata, de multe ori nu ma pot concentra
asupra sarcinilor si am sentimentul ca niciodata nu imi voi gasi alesul..fericirea..linistea. Mentionez ca familia mea este una plina de viata, eu insa nu ma pot adapta in nici un fel. Ei rad glumesc, eu stau tot timpul posomorata si trista ca nu am nici iubit nici viata sociala si nici job. Ba mai mult, nu am deloc incredere in mine..ma consider urata, grasa si nu atat de desteapta. Mi-ar fi placut ca pana la varsta asta sa am si eu un copil, sa fiu casatorita si sa nu mai depind de familie sau prieteni (care sunt plecati in strainatate) sa iasa cu mine sau stiu eu..caut anturaj in oricine dar in ultima vreme fara prea mult chef de viata. Asta se vede si in comportamentul meu care uneori este agresiv in vorbire..sunt rautacioasa invidioasa pe realizarile altora si ma intreb ce e in neregula cu mine. Eu de ce nu am mai nimic, decat o familie care ma iubeste si m-a ocrotit mereu, o mama super protectoare care nu a fost de acord cu plecarea in strainatate desi eu asta imi doream. Acum
nu mai stiu ce imi doresc..mi-este frica de tot..de nou. Sunt satula sa am intalniri si sa nu se aleaga nimic de durata. Am ajuns la concluzia ca ori imi este frica de responsabilitati..ori am gresit pe undeva. Sunt o pers f usor de influentat, si acum imi pare rau ca am renuntat la anumite persoane doar pt ca mama si familia nu le doreau in viata mea. Ba ca e sarac ba ca e prea urat..Asadar am o multime de temeri..si nu stiu ce ar fi mai bine pt mine. Sa plec si sa incerc de una singura din nou sa ma descurc…sau sa raman acasa si sa ma tratez. Din pct de vedere mintal simt ca nu sunt ok. Ma plictisesc de mor in casa dar nu am chef sa ies..sa ma aranjez..sa ma dau jos din pat sau sa fac ceva cu viata mea. Mentionez ca am mai fost plecata in iulie anul asta in anglia, insa dupa o sapt am cedat, iarasi frica ca ma duc la munca si trece viata pe langa mine fara ca eu sa am vreo bucurie. Stiu ca ar trebui sa caut fericirea in mine si nu in oameni si nu imi place deloc pers care am
devenit..apatica..lenesa..trista..invidioasa…nepasatoare..rautacioasa.
Dati-mi va rog un sfat..nu mai suport toate astea.