M, feminin, București, 34 ani
As vrea sa va cer lămuriri cu privire la comportamentul fetitei mele de 4 ani – A. Mai am 2 gemeni, de 5 luni. Ok.. Sarcina nu a fost asa ușoară din punct de vedere al deplasării (greutate, dureri) deci nu am putut petrece mult timp cu A pe afara, la plimbări, în parc. De toate astea s-a ocupat soțul. Apoi am născut. Acasă, primele 3 luni, haos. A mergea la gradi, după prima luna de când am venit cu bebelușii acasă. Însă am observat ca după atâta timp în care eu nu am prea stat cu ea, nici nu am mai avut o autoritate asupra ei. Bineînțeles, au apărut și crizele ca sunt bebelușii în casa, ea nu mai e centru atenției, dar am încercat pe cât posibil sa recuperez. Când dormeau bebelușii m-am jucat cu ea, am ieșit pe afara, i-am spus de sute de ori pe zi cât o iubesc, am implicat-o cât a vrut, fără sa o oblig. Își iubește frățiorii foarte mult. Recunosc, am avut momente de disperare, cum v-am zis. Am avut momente când am țipat la ea, când poate i-am și dat o palma la fund, pentru ca face lucruri pe care deși știe ca nu e bine sa le facă, tot le face. Nu au fost dese ieșirile astea, dar destul cât sa o traumatizez, zic eu. Pentru ca și acum face prostii pentru a atrage atenția și când ma duc la ea imediat se pune pe plâns și ma roagă sa nu tip la ea ca a făcut “distracție”. Distracție insemnand sa fure săpunurile lichide de la baie sa le împrăștie pe mobila, sa verse apa plata din bax pe mocheta ca să își facă piscina, sa ia pixuri și sa mazgaleasca dulapuri, pereți.. Citim destul de mult când putem iar ieri s-a gândit ca ar fi bine sa rupă cărțile. Fix pe alea preferate. Știu, și eu rad acum ca e joaca, însă știe ca nu e bine. Și le continua. Imediat cum îmi scăpa din ochi face câte o prostie. Eu înțeleg ca vrea atenție, însă chiar asa? Are nevoie de psiholog? Am eu nevoie? Nu știu cum sa mai gestionez. Nu am mai tipat la ea, nu i-am mai dat nici o palma la fund, după care oricum plângeam și o luam în brate și ii spuneam cât o iubesc și cât de rău îmi pare. Și plângeam amândouă. Se vor opri momentele astea? Cum sa gestionez?
Botezat-Antonescu Radu Ca mama (sau tata), ne putem pierde adesea cumpatul chiar si daca avem un singur copil mic in grija – nici nu vreau sa imi imaginez prin ce treceti in conditiile dvs. (eu am 2 copii mici de 4 ani jumatate si 1 an jumatate). Binenteles ca nu este ok recurgem la violenta atat fizic cat si psihologic/emotional. Pare ca ati ajustat adecvat comportamentul si sunt sigur ca in timp lucrurile pot ramane pe directia buna daca aceasta se pastreaza si ma gandesc ca aveti totusi nevoie de mai mult ajutor atat din partea sotului cat si din partea bunicilor (daca se poate), sau chiar o bona/menajera, macar pt un timp. Sa apelati la un psihoterapeut nu poate sa fie decat benefic pt toata lumea. Succes!
Mihaela Zaharia Iti recomand cartea Rivalitatea intre frati, Adele Faber, Elaine Mazlish, precum si celelalte doua carti despre comunicarea cu copiii ale acelorasi autoare (ca si continut seama mult intre ele si sunt foarte practice) . Iar daca fetita ta are atata imaginatie pt “distractiile” ei, poate e o idee sa le soliciti in mod deliberat si sa i le apreciezi la nivel de imaginatie. Sa o intrebi ce idei are legate de o situatie anume, ce solutii vede la o problema, cum altfel s-ar putea continua/termina o poveste, un film, ce scenarii de piese de teatru ar putea compune, inventati jocul “Cum ar fi daca …?” adica sa simta sa ii sunt recunoscute inteligenta si imaginatia, inainte ca ea sa ajunga sa isi concretizeze ideile in practica pentru a fi “vazute”. Rivalitatea dintre frati
Ca mama (sau tata), ne putem pierde adesea cumpatul chiar si daca avem un singur copil mic in grija – nici nu vreau sa imi imaginez prin ce treceti in conditiile dvs. (eu am 2 copii mici de 4 ani jumatate si 1 an jumatate). Binenteles ca nu este ok recurgem la violenta atat fizic cat si psihologic/emotional. Pare ca ati ajustat adecvat comportamentul si sunt sigur ca in timp lucrurile pot ramane pe directia buna daca aceasta se pastreaza si ma gandesc ca aveti totusi nevoie de mai mult ajutor atat din partea sotului cat si din partea bunicilor (daca se poate), sau chiar o bona/menajera, macar pt un timp. Sa apelati la un psihoterapeut nu poate sa fie decat benefic pt toata lumea. Succes!
