Mesaj anonim:
Pentru ca va urma o explicatie lunga, o sa incep cu concluzia: Cum ma pot detasa de suferinta continua care nu este a mea, ci a celor din jurul meu? Am 35 de ani si de cand sunt mica (desi am fost un copil activ, mai degraba o fata-baietoi, cum imi zicea mama) aveam multe momente in care plangeam sau ma simteam extrem de trista din cauza suferintei din jurul meu, pe atunci in special a animalelor. O parte a copilariei mele am crescut la bunici si stiu ca plangeam toate gainile si porcii care urmau sa fie omorati si incercam sa salvez toate pasarile care cadeau din cuib. Situatia s-a schimbat odata cu timpul, deoarece suferinta s-a acutizat si s-a extins, eu afland ca cei care sufera in lume nu sunt doar gainile, porcii si pasarile cazute din cuib, ci si batranii, copiii din centrele rezidentiale, persoanele fara adapost, ursii polari etc. Astfel ca, evident, am facut voluntariat la tot felul de asociatii de protectie a animalelor si am absolvit Facultatea de Asistenta Sociala. Ideea este ca sunt infinite motive in lumea asta (nu doar in proximitatea mea spatiala) care sa ma faca sa ma simt ingrozitor de deprimata si de neputincioasa. Astfel ca, desi viata mea nu imi ofera nicio sursa concreta sau de netrecut de suferinta (am doi parinti extrem de iubitori, prieteni suficienti si foarte buni, nu am probleme de sanatate sau materiale etc.) suferinta mea este aproape continua, IAR EU NU MA POT DETASA. Pentru ca ea nu tine de mine si eu nu o pot rezolva in niciun fel. Va multumesc!

Sentimentul de neputinta este dureros, ar fi multe de spus dar nu e locul si timpul perfect. Atunci cand simtim suferinta (chiar daca e perceputa ca si durere), dupa parerea mea este o traire frumoasa, nobila (in situatia expusa), insemna implicare, pasare, responsabilitate. Aveti un suflet frumos, o mare bogatie interioara!!!

Intrebarea mea este de ce anume “fugiti” din viata dvs? Faptul ca mereu sunteti ingrijorata cu privire la soarta celorlalti – fie ca-i cunoasteti sau nu, va “ajuta” sa NU aveti timpul necesar sa va focusati pe viata dumnevoastra

Dacă este atât de util și valoros încât merită postat, brevetați-l întîi, să nu și-l însușească careva cumva… ☺☜

Ca sa te poti detasa de o suferinta care nu e a ta, mai intai e nevoie sa te cunosti, sa te dezvolti, sa devii puternica si sigura pe tine, sa stii mereu care sunt sentimentele tale si ce este venit din afara ta, ca sa te poti proteja. Asa cum a mai spus cineva, mie imi pare ca fugi de tine si ca te ascunzi de tine si de problemele tale, este mult prea mare preocuparea ta vis a vis de tot ce este in afara ta. Multi facem asta, important este sa ne trezim si sa ne intoarcem catre noi, catre propria persoana, caci doar cunoscandu-ne cu adevarat devenim puternici si stapani pe propria persoana, doar asa reusim sa ne protejam si sa facem si pt altii ceea ce este de facut. Detasarea este una dintre cele mai mari lectii pe care le avem de invatat in aceasta existenta, de dorit este sa se studieze mult in acest sens, pt ca sunt putini care inteleg ce inseamna detasarea cu adevarat. Doar asa reusim sa iubim cu adevarat, sa ajutam, sa facem lucruri pt altii si in acelasi timp sa ne pastram personalitatea si verticalitatea. Multi confunda atasamentul cu iubirea, cu daruirea de sine, ele nu au nimic in comun…. Atasamentul, multi dintre noi il intelegem gresit, dar el nu este deloc ceva pozitiv, este doar o dependenta care face din noi, de cele mai multe ori, ceea ce nu suntem. Atasamentul dispare in momentul in care suntem maturi, in care ne iubim cu adevarat pe noi insine, ne intelegem si ne suntem de ajuns astfel incat sa nu mai depindem de nimeni sufleteste. E adevarat ca suntem interconectati cu totii si ca convietuim laolalta, dar asta nu inseamna ca nu suntem fiinte de sine statatoare si independente, ca nu ne deosebim de ceilalti si ca nu avem nevoie de propriul spatiu, timp si univers.

‘’Cum ma pot detasa de suferinta continua care nu este a mea, ci a celor din jurul meu ?‘’ATAȘAMÉNT s. n. Afecțiune (puternică și durabilă) față de cineva sau ceva. – Din fr. attachement. Sursa: DEX ’98 (1998)

EMPATÍE (‹ fr.) s. f. Intuiție simpatetică, identificare afectivă, transpunere. În psihologie, desemnează un proces complex (perceptiv, intelectual, afectiv) constând în identificarea subiectului cu obiectul cunoașterii (îndeosebi o persoană) și în proiectarea stărilor proprii asupra acesteia din urmă, subiectul trăind în sine viața altuia. În estetică, se aplică unui proces complex (perceptiv, intelectual, afectiv) de raportare la obiectul artistic. A cunoscut o largă circulație în estetica romantismului (Novalis, R.H. Lotze, Th. Lipps). Sursa: DE (1993-2009)O persoană cu un temperament melancolic, introvertită, prezintă predispoziții privind tendința naturală de internalizare / interiorizare a suferinței (trării afective neplăcute) percepută și imaginată (mai mult sau mai puțin reală) a fi trăită de ființele din jurul ei. Ea se poate simți responsabilă privind atenuarea acestei suferințe generale, din cauza unei constelații de motive, și există o legătură directă cu percepția propriei suferințe. Se atașează în mod firesc de orice ființă care suferă, și se desparte cu greu de ele. În măsura în care viața sa personală este afectată în mod negativ, fenomenul se încadrează mai mult sau mai puțin în sfera patologicului.

e posibil sa plangi ceva “nespus” din trecutul tau sau din trecutul familiei tale… ca si cand ai fi intr-o stare de doliu care se declanseaza odata cu suferinta pe care o vezi in exterior… e nevoie de explorare interioara pentru a descoperi ce se afla in spatele acestei suferinte… iti recomand psihoterapie…dar una care merge in profunzime, gen psihanalitica…daca esti interesata ma poti contacta pe mine sau alti colegi de ai mei de pe acest grup…

Sper sa nu se supere nimeni dar in acest caz putem vb. de un veritabil ,,sindrom Maica Tereza”. Inainte insa de orice discutie, cred ca trebuiesc aduse totusi cateva clarificari fara de care, dupa parerea mea, nu se poate merge mai departe fara a ne invarti continuu in cerc. Pe scurt:
- nimeni nu simte suferinta altuia ci doar pe a sa insusi. Chiar si cand plangem pt ca ne impresioneaza ceva la altiii, suferinta este tot a noastra, personala. Acest lucru simplu este f. important de acceptat si de recunoscut.
- cand spunem ca suferinta ,,este a altora”, inconstient noi ne ,,deresponsabilizam” si pasam in exterior cauza si responsabilitatea pt propria noastra problema. Trebuie deci ca mai intai sa ne asumam responsabilitatea propriei noastre persoane, propriei noastre suferinte si nu pe a altora.
- cauzele unor astfel de atitudini pot fi date de lipsa unei cunoasteri obiective a propriei fiinte, a limitelor, a puterilor si a mijloacelor pe care le avem la dispozitie pt a influenta efectiv realitatea concreta sau pot fi cauzate de urmarea unor modele de viata care ne au impresionat dar care nu concorda cu realitatea (inca nu am realizat ca suntem un om obisnuit si nu un superman).
-nu in ultima instanta, cauza ar putea sa rezide in autoidentificarea inconstienta cu un destin tragic in care ne regasim propriile suferinte si dezamagiri.
Cu alte cuvinte poate fi vorba de necalibrarea propriilor asteptari, dorinte cu realitatea obiectiva, de o imagine despre sine insusi mult diferita de realitate, de planuri si filosofii de viata nerealiste, ale caror radacini poti fi probabil regasite in sistemul nostru de credinte si convingeri, in gradul inalt de emotivitate necontrolata si nebalansata de dezvoltarea unei gandiri critice si a unei atitudini rationale, obiective fata de viata privita in ansamblul sau, in fuga fata de propria drama/suferinta pe care o extrapolam si o transferam prin gandire magica asupra lumii intregi.

Eu cred in transmiterea suferintei si nu condamn ca acea persoana ar fi bolnava, ci pur si simplu te vezi tu in locul celui suferind, ori privesti ca un copil prescolar situatia vazand-o ca un imens rau , ca o teama, agitandu-te , simtin-d ca acel rau poate veni spre tine. Nu cred ca puteti sta pasivi daca ati vedea un criminal cum isi omoara victima, ori un copil sfasiat de caini…fara sa va consumati fara sa simtiti ceva. Si eu cred ca-i trebuie incurajare si intarirea sinelui cu diferite informatii…dar eu o cred ca simte tot si se consuma asa cum percepe ea ,,,poate transpunandu-se

Te rog frumos!!

Ai primit mesajul meu?

cristhynne78@yahoo.com, l-am trimis de 3 ori, mai bine-l pun aici:)))

asculta-l pe Mooji. Are satsang live pe site in fiecare duminica dupa-amiaza. <3

Draga mea , si eu sunt asistent social, am facut si eu voluntariat, am fost marcata de anumite cazuri sociale dar am decis sa-mi traiesc viata mea, daca toti eram la fel nu-si mai gasea locul marinimia, filantropia, asistenta sociala. Te intreb “poti sa-ti ajuti toti beneficiarii?” Eu, una nu pot si ma multumesc daca reusesc sa-i sprijin pe cat mai multi,,,iar a-mi stabili ca obiectiv sa-i ajut pe toti implica frustrare si insatisfactie pt mine, imi doresc sa o pot face pt cat mai multi dar nu cu pretul echilibrului meu interior.Profesez intr-un centru rezidential pentru persoane varstnice si cu dizabilitati, multi au trait doar prin camine si nu cunosc un alt mod al existentei, empatizez cu ei dar nu imi asum ca “fericirea si implinirea” lor tine de ceea ce eu fac. Pentru unii poate suna usor”inumana” abordarea insa pentru a profesa in asistenta sociala, psihologie sau altele, este nevoie de detasare, caci de nu se produce detasarea risti sa devii tu beneficiar al serviciilor de psihologie sau psihiatrie, aici intervine alegerea…aleg sa sprijin sau aleg sa fiu sprijinita? Eu am decis sa sprijin, tu ce alegi???doar tu ai puterea alegerii…consideri ca daca preiei toate problemele lor le poti si rezolva? Este intrebarea pe care mi-am adresat-o cu ceva timp in urma iar raspunsul a fost “nu”,,, atunci am decis sa ma raportez la ceea ce pot faptic si nu la modul idealist.

<3 Danila Hortensia Marilena

Si persoana care a scris unde citeste ? Raspuns : investigare si iar investigare – de unde vine aceasta stare simpatetica in care preia toate starile celor din jur. Nu ar strica desigur o psihoterapie (dupa mine vitala pentru meseria pe care doreste s-o practice – sau pe care o si practica).

http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2013/05/30/drumul-spre-noi-insine-nu-are-scurtaturi-2/

Daca ai sa citesti mai multe despre rolul karmei in viata fiecaruia si ai sa intelegi ca exista mai multe reincarnari si incercari care ajuta sufletul sa evolueze spre puritatea energiei sursa, adica Dumnezeu, ai sa devii un simplu spectator fata de suferintele altora, in sensul ca nu o sa mai fii afectata direct de pataniile altora si nu o sa-ti mai strici astfel propriul camp energetic.

Trebuie niste proceduri de protectie a campului tau energetic, este vulnerabil acum.

Nu ma pot exprima chiar bine in romaneste dar incerc sa scriu si poate intelegi. Meditatia si vizualizarea ar putea sa te ajute. In timpul meditatiei sa vizualizezi un cordon ce pleaca de la tine ( din regiunea buricului ) spre Lume apoi vizualizeaza cum cu o foarfeca TAI cordonul dintre tine si Lume. Daca incerci asta de citeva ori vei simti cum nu mai sunt sentimente de ,, durere sufleteasca ,, care nu sunt ale tale.

Cum simti tu asa am simtit si eu in trecut, dar in 2003 am invatat exact ceea ce am scris mai sus si am scapat de dureri sufletesti si sentimente ce nu erau ale mele.

Un mare ajutor iti poate fi si Reiki healing <3

Tot in ideea a ceea ce a spus colegul meu, Cozma Ioan, as observa ca suferinta de care doreste sa se detaseze spunand ca “nu este a sa” este de fapt o suferinta a sa care este proiectata asupra fiintelor respective si reiterata de fiecare data cand se intalneste cu o situatie de tipul respectiv. Nu spunem prin asta ca animalele respective nu sufera dar obervam nivelul crescut de suferinta existent in persoana in cauza ce se identidica cu fiintele respective. In momentul in care ai o tematica de un anumit tip si ea iti ocupa o buna parte din lumea interioara, ai tendinta de a selecta din mediu situatii care sa raspunda intr-un anume fel framatarilor interioare. Ar merita sa lucreze cu un psihoterapeut.