Am avut o copilarie frumoasa alaturi de bunici, parintii mei, de cand ma tin minte, au fost peste hotare…
Buna ma numesc Larisa si am 21 de ani, sunt studenta in anul 2 la psihologie. Am avut o copilarie frumoasa alaturi de bunici,parintii mei de cind ma tin minte au fost peste hotare, la moment doar mama este acasa, tatal este plecat. In copilarie eu eram cea care facea toate treburile, pentru mine un eveniment negativ este ca parintii nu au fost alaturi in acea perioada si ca au fost despartiti cam cind eu eram clasa a 8-a, insa acuma sunt impreuna.
Dupa cum am mai spus sunt studenta si la scoala am invatat foarte bine, din clasa 1 am fost pe tabla de onoare.
La moment am prieteni insa nu cred ca sunt atit de apropiati pe cit mi-as dori sa fie, toata intrederea mea o am doar fata de prietenul meu.
Viata sexuala cred eu am inceputo mult prea devreme la o virsta frageda.
La moment nu sunt casatorita insa prietenul meu m-a cerut in casatorie si traim impreuna de mai mult timp, aproximatv 2 ani.
Relatiile mele cu familia nu sunt prea bune, in sens ca nu prea vorbesc cu parintii mei, nu ca nu as vrea sa vorbesc insa nu am cu cine, mama mea permanent este preocupata de problemele altor persoane si nu de familie, este preocupata de alcool, atunci cind ma suna incerc cit mai scurta sa fie dicutia, tatal meu este peste hotare impreuna cu fratii mei, el nu este preocupat de nimik se gindeste la propria persoana. Am o sora si vorbim doar online da cu Buna ce faci?Ce mai nou la tine? si atit. Fratii mei unul este casatorit si este preocupat de familia sa iar celalalt este doar pentru sine. Pot sa spun ca de mica ma crescut bunica din partea tatalui, cu ea vorbesc insa tot foarte rar, ea ma asteapta sa ma duc acasa insa eu nu imi doresc.
Si acum as vrea sa va spun despre probema mea. Dupa cum am mai spus traiesc impreuna cu prietenul de aproximativ doi ani, insa ne intilnim de 7 ani si jumatate si acum mai putin d eo luna ma cerut in casatorie. Timp de 5-6 ani totul a fost bine, existau certuri insa treceam peste ele, insa acum de o bucata de vreme el nu mai este cum inainte pleaca cu prietenii, nu-mi raspunde la telefon cind imi raspunde nu imi spune unde este ce face sau cind vine acasa. Acum daca se duce undeva nu ma ia cu el, pleaca singur, chiar si la moment nu este ecasa, l-am sunat si mi-a spus ca vine peste citeva ore si sa nu-l astept. Prietenii lui mereu il suna, insa sunt mai mici cu vreo 6 ani decit el, mereu cauta motive sa se intilneasca cu ei. Atunci cind este cu prietenii uita de mine poate sa nu ma sune si cite 2-3 zile si cind ma suna vorbim 2 minute si atit, poate sa ipsesca de acasa si cite o saptamina cu pretextul ca este acasa la parintii ui si ii ajuta. Ce ar trebui eu sa fac in acest caz????
Eu tin la el, mereu imi doresc sa fim impreuna, vreau o familie insa nustiu daca as putea rezista cu acesta problema. Spuneti-mi va rog ce trebuie sa fac, cum sa fac. Eu am incercat sa-l las in pace sa nu-l sun insa nu pot asa parca ceva ma atrage la el, imi dresc doar sa fie totul bine si sa fim impreuna. Am si eu o vna in acesta ca l sun permanent????
Dupa cum ati povestit, dand exemple din familia de baza, ati observat ca noi, oamenii, suntem diferiti si avem scopuri personale. In relatii ne implinim pe noi. Pentru a face alegeri este util sa ne cunoastem propriile valori ce ne aduc impliniri.3
Bună Larisa. Într-o relație e nevoie de contribuția constructiva a ambilor parteneri ca lucrurile sa meargă bine. Ai spus ca relația voastră e de 7ani,asta înseamnă că erați niște copii la început. Perioada adolescentei ați trecut-o împreună. Acum va aflați în alta etapa, cu alte prioritati și alte nevoi și e firesc sa apară aceasta,, criza”. Este poate un moment în care sa reflectezi mai bine la nevoile tale, așteptările tale, scopurile tale pentru a putea lua o decizie bună pentru tine. Poate într-un proces terapeutic vei reuși sa înțelegi de ce te simți atrasa de el, cum vezi tu o relație (poate la fel ca a părinților tai?), sa înțelegi ce e bine pt tine și cum e acest bine pt el în relație. Acest proces te poate ajuta în profesia pt care te pregătești. Mult succes!
Cand te’a cerut in casatorie?
Draga mea,cred ca trebuie sa termini studiile,sa mergi la femeia care te-a crescut si careia ii calci pe inima evitand-o,iar de prieten ce sa zic?Are nevoie de menajera si femeie in pat,atat.Un om cand iubeste nu pleaca de langa persoana iubita!Daca acum face asa cand veti fi castoriti se poate sa te fardeze cu pumnul cand ii vei cere socoteala! Daca te consideri nedemna de iubire,sau un obiect sexual ,accepta sa te castoresti cu cel care nu te vrea in preajma lui!Daca te-ar iubi te-ar lasa sa-ti continui studiile sa ai un job!
nu ai absolut nici o vina ca il suni, este normal sa il suni si trebuie sa va potriviti la acest capitol, sau sa gasiti o cale de mijloc unde sa fiti amandoi impliniti. este absolut clar ca tipului ii pasa exclusiv de el insusi si atat, nu da doi bani pe cum te simti tu, pe nevoile tale. NU TE MARITA CU ASA CEVA. nu sta cu asa ceva, meriti mult mai mult. normal ca dupa atatia ani si fiind din cate inteleg primul si singurul iubit, esti foarte atasata, insa asta se poate schimba. alege ce e bine pt tine, nu un om dupa care trebuie sa alergi toata viata in zadar. chiar daca parintii te-au respins, nu insemna ca trebuie sa traiesti aceeasi suferinta la nesfarsit cu ‘iubitul’. imi pare rau sa spun, dar omul acela nu te iubeste, doar are nevoie sa fii acasa cand vrea el, asta nu este iubire. trebuie sa te dezvolti, sa ai grija de tine, sa nu iti mai pierzi timpul gandindu-te la el si asteptandu-l, facand eforturi sa mearga ceva nu are cum sa mearga vreodata. te consumi degeaba si nu mai ai energie si timp sa te gandesti cum sa te ajuti pe tine sa iti intelegi motivele, nevoile etc.
Ce inteleg eu din povestea ta este ca esti foarte atasata de prietenul tau si in consecinta exista si o mare anxietate de separare, care in contextul tau de viata este normal. Nu prea ai avut parte de stabilitate in familie, parintii au fost mai mult plecati si pentru un copil este foarte greu sa faca fata atator incertitudini. In relatia ta acum se activeaza aceste temeri de fiecare data cand el pleaca si nu iti spune ce face, unde se duce. De aceea il suni, si teama ta il indeparteaza mai tare si il face sa fie absent, sa vrea sa evadeze. Spui ca iti doresti sa faceti totul impreuna, dar intr-o relatie este bine ca partenerii sa aiba un anumit grad de independenta, altfel unul o sa il sufoce pe celalalt si celalalt o sa inceapa sa-l evite. Faptul ca el a fost dadaca si a avut grija de fratele lui poate sa insemne ca si el are o anume aversiune fata de a avea mereu grija altcuiva, pentru ca exista aici o asemanare, cand ai grija de cineva, inseamna ca te simti responsabil si ca celalalt depinde de tine. Deci este posibil ca asa cum comportamentul lui activeaza niste rani ale tale, si comportamentul tau sa declanseze la el niste frustrari. Sfatul meu este ca inainte de a face un pas important in relatia voastra, si anume casatoria, sa incercati o terapie de cuplu. Lucrurile nu se vor rezolva de la sine pentru ca sunt multe aspecte care tin de trecutul vostru personal. Momentan asa cum pare relatia din descrierea ta, este o relatie dezechilibrata in care el joaca rolul de parinte supraresponsabilizat care vrea sa scape de responsabilitati iar tu, copilul care are nevoie de parinte, de toata atentia si grija lui. Faptul ca faci psihologie te va ajuta cu siguranta sa intelegi mai bine unele lucruri si sa gasesti solutiile pentru ca relatia voastra sa se imbunatateasca. Curaj!
Recent am descoperit ca sotul meu ma insala. Este o fire foarte calma, fara a riposta in cei 14 ani de relatie, mereu mi-a suportat crizele de nervi si tot felul de jigniri gen: “nu esti bun de nimic”, “handicapat”, “retardat” si multe altele.
Buna
O sa incerc sa fiu cat mai scurta in ceea ce va spun,daca ar fi sa o iau cu inceputul copulariei si pana acum as scrie un roman.Am 35 de ani si recent am descoperit ca sotul meu ma inseala chiar daca el spune ca inca nu a ajuns la actul sexual cu x sau y,nu stiu ce sa cred,el este o fire foarte calma,buna la suflet,nu ma jigneste,nu ma critica,mereu mi a suportat crizele de nervi care poate erau zilnice,mi a suportat tot felul de jigniri gen..nu esti bun de nimic..handicapat…retardat si multe altele,fara a riposta in cei 14 ani de relatie doar ca el nu era niciodata un om recetpriv cum imi doream eu…gen nu intelegea niciodata ce mi doream sau trebuia sa ii repet orice ii ceream sa faca ,de parca era surd,nu era romantic sau nu mi facea surprize sau nu discuta destul de mult cu mine intr un cuvant cred ca nu eram in relatia pe care eu o visam sau o doream,era prea calm ,linistit ‘nu cerea nimic niciodata,multa monotonie iar eu in timp am devenit foarte nervoasa si nu mi doream
nimic de la el,nu eram tandra cu el sau sa mi doresc sa l sarut sau sa l imbratisez si cand o faceam.. o faceam doar pe fuga pentru el,sau doar in pat.inaintea lui am iesit dintr o relatie care a durat cam sapte ani in perioada liceeului si dupa un pic cu o persoana foarte geloasa,agresiva , care ma insela des dar care stia sa ma cucereasca si sa ma asculte si sa ma faca sa rad sau sa imi faca surprize chiar daca unele erau rele trezea ceva in mine mereu, si care intr un final m a si parasit pentru una pe care a lasat o insarcinata iar in momentul cand m ia dat vestea am avut un soc si cred ca o deceptie puternica pe care nu cred ca am luat o in calcul si cred ca a avut repercusiuni….eram destul de frumoasa cu un corp foarte frumos dar dupa ce l am cunoscut pe sotul meu m am ingrasat brusc cam 25 kg intr un an…si apoi mai mult pana am atins suta…el nu mi reprosa nimic dar eu am fost mereu frustrata ca din fotomodel am ajuns o balena cu ochii albastrii si atat…peste cativa
ani am descoperit ca aveam probleme endocrine..o tumoare si cateva delegrari hormonale…apoi si alte probleme ginecologice grave care au dus si la o operatie in urma cu un an ,si am descooerit chiar ca sunt predispusa la cancer…nu stiu daca toate ce mi s au intamplat au dus la nervi si eram mereu recalcitranta si cu garda sus si foarte pesimista si il respingeam…avem si o fetita de patru ani si decand am nascut nu mai dorm cu el ci cu fetita si el are un serviciu unde nu ne vedem doua zile decat cand se intoarce noaptea si cand venea acasa eu il certam sau insultam din diverse motive,iar in cele doua zile libere faceam doar activitati de genul mergem la cumparaturi toti trei si ne epuizam o zi intreaga sau hai sa ajutam pe mama sau soacra sau alte treburi epuizabile si tot asa iar fetita cand il vede vrea sa stea mereu cu el si il cam epuizeaza ,ea vrea multa atentie din partea noastra,nici nu putem discuta de ea ca nu ne lasa.. eu am facut niste studii dar nu am reusit niciodata sa am un servici si viata sociala nu mai am decand am terminat facultatea si nu ies decat la nevoie din casa ,nu am prietene cu care sa vorbesc.
In ultima luna a inceput sa vina tarziu acasa spre dumineata spunand ca il oprira clientii sau seful si ajungea la trei ..patru ..chiar si cinci…iar la opt dimineata pleca iar obosit la servici iar eu il certam mereu si ii ceream sa nu mai intarzie,dar nu ma asculta deloc cum o face inaine,si am ajuns sa descopar ca avea un prieten mai tanar cu care mergea in baruri la biliard dupa ce termina tura si incercau sa agate fete mai tinere pentru aventuri si in momentul cand l am descoperit au inceput reprosurile si cearta in fata copilui,dar mi a spus ca regreta si ca nu se va mai intampa ca nu vrea sa renunte la noi si la ani care au trecut si ca el m a iubit mereu dar simtea nevoia sa scape sa se relaxeze sa vada daca alta il apreciaza..iar eu mereu credeam ca nu il iubesc si ca daca ar pleca nu m ar durea dar cand mi am dat seama ca l pierd am avut niste sentimente ciudate, dorinta de a fi mereu cu el ,de a face ce nu faceam inainte ,sa fiu tandra si abia astept sa vina acasa sa l
imbratisez,l am iertat pentru ca mi am dat seama ca am gresit dar nu stiu daca il respingeam pentru ca am oproblema psihica….vreau sa stiu ce pareri aveti…am facut bine ca l am iertat si ce pot face pe viitor sa nu mai fiu ca inainte.
Înainte să il iertați pe el iertati-va si pe dvs…pune-ti sub lupa comportamentul dvs si face-ti schimb de roluri…dvs a-ți fi suportat ( insulte, lipsa de apreciere, stări tensionate? V-ati fi întors cu drag acasa plin de pasiune si romantism ?Eu cred ca orice om are o limita a suportabilitatii..iar după asemenea “meniu ” sa fim sinceri ca numai lapte si miere nu putem fi…indiferent ce factori ar fi dus la ieșirile dvs..e cazul sa căutați ajutor si sa învățați auto-controlul..cu siguranță va iubește si mult..insa si dvs trebuie să schimbati ceva.
Draga mea este posibil ca socul suferit cu fostul prieten sa fi condus la tulburarile endocrine despre care vorbesti.Dincolo de asta jignirile in casnicie nu isi au locul si nu duc la nimic bun.Faptul ca il certi ca pe un copil ii submineaza increderea in el si il indeparteaza.Gandeste-te ca in familie in casa trebuie sa-ti gasesti echilibrul,partea de iubire,intelegere.Iarta-te si roaga-l sa te ierte,spune-i cat il apreciezi ,cat il iubesti,cat de mult conteaza el pentru tine si fetita voastra!Tine minte ca avem doua urechi sa ascultam si o gura sa vorbim,adica sa ascultam mai mult si sa vorbim mai putin.Si decat sa vorbim fara sa gandim,mai bine tacem.In ceea ce priveste faptul ca nu mai esti fotomodel se compenseaza cu faptul ca esti mama si sotie!Cine ti-a spus ca fotomodelele sunt fericite??Dincolo de iluziile prezntate la tv prin imagini,trebuie sa discerni ca realitatea nu este o iluzie promovata din interese mercantile.Daca ai sti sa fi recunoscatoare ca esti intreaga,valida,ca ai comoara de copil si sot,ca ai un trai in care nu cunosti frigul,foamea,boala,ar fi ceva!Tine minte si multumeste zilnic luiD-zeu ptr ceea ce ai,esti bogata si nu-ti dai seama!Apropie-te de sotul tau si spune-i ce-ti place si ce apreciezi la el si intreaba-l ce vrea el sa schimbi tu la tine.Doar vorbind va puteti corecta si veti putea avea o viata frumoasa.Fetele sunt intotdeauna mai atasate de tati ,dar orice copil simte cand relatiile dintre parinti nu sunt ok! Iti doresc ca bunul D-zeu sa va ajute!TE SFATUIESC SA-TI CAUTI UN JOB SI ASTFEL VEI SOCIALIZA SI VEI PARTICIPA LA BUNASTAREA FAMILIEI!
Uneori abia cand exista posibilitatea sa pierdem ceva sau pe cineva, ne dam seama cat inseamna de fapt pentru noi. Cred ca ati ajuns intr-un punct al relatiei in care lucrurile nu mai puteau continua ca inainte. Si dvs aveti din trecut lucruri care v-au afectat increderea in sine si in celalalt dar sotul dvs de asemenea nu este vinovat pentru dezamagirile pe care le-ati trait inainte de a fi impreuna. Incercati o terapie de cuplu, este momentul potrivit pentru a clarifica si a vindeca lucrurile din trecut, si a incepe o noua etapa in relatia dvs de cuplu. Curaj!
Am o problema cu prietenul meu. A venit la mine, peste hotare, de o luna si nu il vad interesat sa invete limba sau sa caute ceva de lucru. Eu locuiesc cu mama si fetita mea si avem un venit minim si limitat. El sta toata ziua sta pe telefon, jocuri, filme, cafea, tigari, canapea etc.
Buna ziua.Am o problema cu prietenul meu.Suntem impreuna de 1 an timp in care am avut o perioada relatie la distanta.Recent,el a venit la mine ,peste hotare.Intr-o luna de zile nu il vad interesat sa invete limba dar nici sa caute ceva de lucru.Eu locuiesc cu mama si fetita mea.Avem un venit minim si limitat.Totusi el stia situatia inainte de a ajunge aici.Toata ziua sta pe telefon,jocuri,filme,cafea,tigari,canapea,etc.Mai face cate o treaba casnica (la cerere)..L am intrebat,l-am amenintat cu despartirea.nimic.A ales ca pleaca in tara (in loc sa colaboreze)..Ce sa fac?Ce are?Are 33 de ani.E foarte relaxat si boem,are vicii si este foarte comod in general.Eu lucrez foarte putin acum.Va rog un sfat si cum sa vorbesc cu el??Nu mai stiu cum sa ii spun!Multumesc frumos.Astept cu drag,Mirela.
Buna. Lasa-l sa plece, nu ai nevoie de un parazit langa tine, ci de un barbat pe care sa il preocupe nevoile si necesitatile tale.
*nu sunt specialist, doar asa vad eu lucrurile.
Clar nu aveti principii si valori comune, iar daca asta se vede acum asa, încearcă sa vezi cum va fi peste câțiva ani cand va trebui sa asiguri traiul familiei, educația si hrana copiilor si poate niște rate la banca. Si mai mult, sa fii cu zâmbetul pe buze dupa ce esti epuizata si frustrata ca renunți la tot ce iti dorești pt ca nu iti mai ramân bani. In plus, trebuie sa vorbești frumos de el pt ca nu vrei sa fii tu, ca mama, cea care il învață pe copil ce înseamnă semnalmentele negative si nemulțumirile, pe lângă faptul ca exemple pozitive de comportament in familie nu poți oferi. Va fi mult mai greu sa lasi trecutul in urma cu trecerea timpului si oricum mai dureros. Daca nu om la 33 de ani nu are deja niște principii sănătoase, nu o sa le învețe acum. Oamenii nu se schimba ca vrei tu ci pentru ca vor ei si asta se întâmpla f rar dupa ce sunt zguduiti din temelii si nu peste noapte. Chiar si asa, esti dispusă sa iti asumi faptul ca e posibil sa nu se schimbe? Singura trebuie sa iti dai răspunsul. Nu sunt terapeut, e doar părerea mea.
Mirela de preferat este sa te desparti de un parazit,care traieste din munca ta! El nu se v-a schimba pentru ca nu stie sa aprecieze munca si isi v-a cauta femei care sa-l “adopte”.Gandeste-te ca iei de la gura copilului ca sa ti un barbat pentru sex!Nu te iubeste,nu te respecta ,doar traieste pe spinarea ta!Daca tu consideri ca nu meriti sa fi iubita si meriti sa fi folosita ca un obiect ,ramai cu el! D-zeu sa te binecuvanteze si sa iti vegheze viata!
Înțeleg ca sunteți împreună de un an, cum s-a comportat el în tot acest timp? Lucra? Ce făcea în timpul liber? Locuia singur sau cu părinții? Ce anume v-a atras la el? Care erau așteptările dvs legate de ce o sa se întâmple când o sa vină el la dvs? Ați discutat despre asta?
L-ati putea intreba ce planuri are pe viitoarele 6 luni-1 an, cred ca aceasta discutie v-ar lamuri ce decizie sa luati. Vrea sa fie intretinut sau se vede facand si el ceva pt a-si castiga existenta? Sarbatori cu bine!
Renunta, meriti ceva mai bun.
De cand am început acest an scolar nu ma simt deloc bine, ma simt pierduta total si nu reusesc sa ma adun sub nicio forma. Înainte eram o eleva buna si am terminat clasa a 11-a cu 9.96.
Olga Gâdea
:
tensionata.In general cand sunt intr-o situatie mai speciala si am emotii mi se face rau De exemplu,inainte cand aveam un examen a doua zi,un eveniment important sau pur si simplu trebuia sa ma vad cu o persoana mai speciala..incercam sa ma controlez si eram ok seara,dar in ziua aceea pur si simplu ma pierdeam total Acum cateva zile trebuia sa invat la romana si pur si simplu nu am reusit A doua zi nu puteam.lega cateva cuvinte si inainte sa ma asculte am.avut un atac de panica Sunt foarte îngrijorata si nu stiu ce sa mai fac Nici macar nu mai pot fi ok cand ma gandesc ca a doua zi am scoala si ma simt de parcanu pot face fata situatiei Sunt foarte blocata,iar cand vine vorba sa ma.apuc de invatat pur si simplu nu reusesc Simt nevoia sa ma izolez complet si frica ca nu voi face fata Am incercat din nou sa inteleg la istorie,am cautat informatii,videoclipuri si m-am ales doar cu o mare durere de cap..Pur si simplu am un blocaj ciudat si ma simt epuizata psihic Nici nu prea pot sa explic mai exact senzatia..E ca si cum simt o repulsie si o teama foarte mare de scoala si esec.Nu stiu cum sa ies din starea asta Toti spun ca o sa fie bine,dar nu ma ajuta deloc Incerc sa ma incurajez,dar tot cedez..Nici motivatie nu mai gasesc..Nu stiu cu cine sa discut,nu stiu cum pot rezolva asta
Cristina Anghel
:
Te-ar ajuta sa incepi o terapie. Ce inseamna pt tine trecerea in cl. XII-a? Ce ai in plan sa faci dupa bac? Ai frati/surori mai mari? Evolutia lor scolara a fost deosebita? Cine mai pune presiune pe tine? Acestea sunt doar putine intrebari carora tb sa le gasesti raspuns in cadrul unei psihoterapii. Se poate rezolva, fii linistita!
Monica Enescu
:
Din tot mesajul tau imi dau seama ca esti foarte stresata si ca incerci prea mult. De unde vine presiunea asta asupra ta? In viata invatatul nu e totul, chiar daca acum asa pare, important este sa te si relaxezi si sa te bucuri de viata. Sa iesi cu prietenii, sa ai un hobby, o pasiune. E timp si pentru invatat si pentru ceea ce iti face placere. Cu cat esti mai stresata cu atat lucrezi mai neeficient, adica mult, dar prost. Nu mai bine lucrezi mai putin, dar bine? Poate o vizita la psiholog te-ar ajuta. Numai bine!
Olimpia Ciocea
:
Înțeleg ca ești o persoana f inteligenta cu rezultate școlare deosebite. Vorbeai de teama de eșec. Ce numești eșec? Ce îți dorești să obții sau sa demonstrezi în acest an? Ești obișnuită sa fii prima, sa faci totul perfect?Ți-ai impus niște standarde ridicate?Exista probabil niște credințe limitative sau distorsionate care îți creaza dificultăți. Care sunt punctele tale forte? .Un terapeut te poate ajuta sa înțelegi,,blocajul”. Discuta și cu părinții tăi și spune-le cum te simți. Curaj!
Raluca Rusu
:
Te rog să mă contactezi. Putem ține câteva ședințe gratuite pe Skype. ralucarusu.wixsite.com/ralucarusu
Lucrez de 1 an si am incercat sa fac totul cat mai bine posibil. Sunt o fire mai timidă, liniștită. Dar am niste colegi foarte rai, care l-au intors pe sef împotriva mea.
Bună ziua.nu stiu cum sa tratez o situație.
Am început să lucrez acum 1 an, dintotdeauna am incercat sa fac totul cat mai bine posibil. Sunt o fire mai timidă, liniștită. Am niste colegi foarte rai, adică fac pe sefii, vorbesc de rau pe oricine numai ca să iasă ei bine. Faza e ca 2 dintre colege eu ceva cu mine, fara ca eu sa le fac vreun rau, se țipa la mine, l -au intors si sef împotriva mea, șeful face numai mișto, nu ma asculta niciodată, le crede numai pe ele. Nu stiu cum sa mai tratez situația, as vrea sa discut cu el, dar mie frică sa nu intelega gresit ceea am eu de zis. Pur si simplu m am săturat de atata răutate, invidie, batjocură. Nu inteleg ce au cu mine de ce nu ma suporta.
Multumesc anticipat pentru răspunsuri!
Draga mea sunt convinsa ca nu ai un salariu mare,dar cumpara 3 pateuri,unul ptr tin,celelalte da-le colegelor care sunt rele cu tine.Cand faci un chec serveste-le si pe ele cu cate o felie si nu uita in permanenta sa te rogi sa le imbuneze D-zeu!Tine minte ca poti sa-ti inbunezi dusmanii cu astfel de fapte,cu raul si cu para nu rezolvi nimic!D-zeu sa te binecuvanteze si sa-ti ajute!Este o vorba::Cine seamana vant,culege furtuna!
exista o terapie a iertării și iartă-le ori de câte ori fac asta si învață să nu te superi pe comportamentul lor. invata sa te poziționezi invers : adică să te gândești ce înveți tu din asta , si sa le spui” multumesc ” de fiecare dată- iti poti spune în gând ” va mulțumesc chiar daca încă nu stiu pentru ce”- și dacă poți aduna dovezi – hârtii care să demonstreze munca ta . dacă te superi vei atrage si alte situații asemănătoare. mai mult de atât vindeca ti sufletul de această durere si curăță subconștientul de gândurile și supărarea pe care ai acumulat -o din această situație. Roagă-te să le poti ierta, sa iesi bine din aceste situații și vezi rostul lor. Succes! O zi minunată!
Ar trebui sa asculti sfatul D-nei Badragan!Prin iertare vei reusi sa scapi de situatii neplacute!
Nimeni nu-ti raul fara acordul tau.Fii puternica si renunta sa pui la suflet rautatea celorlalti.Unii oameni sunt lectia care te invata sa fii tolerant.Faptele rele ale oamenilor au la baza frustari si neincredere.Intelegei.Acceptand si iertand iti descoperi adevarata ta putere interioara si ajungi sa fii multumita de tine insati.Ietarea nu este pentru abuzatori ci pentru tine .Gandeste ca su ferinta le apartine doar lor si nu te contamina si tu ea .
Simt in fiecare zi respingere parca din partea tuturor, o singurătate imensa. Sunt in Germania de aproape 3 ani cu prietenul (viitorul soț) si de curand am fost data afara de unde lucram, din nu stiu ce motiv, nu mi-au spus decât ca cineva mi-a vrut răul.
Buna ziua! Am observat in ultimul timp ca am o problema.. simt in fiecare zi respingere parca din partea tuturor , simt o singurătate imensa. Sunt in Germania de aproape 3 ani cu prietenul (viitorul soț) si de curant am fost data afara de unde lucram din nu stiu ce motiv, nu mi-au spus decât ca cineva mi-a vrut răul si de cand am stat acasa.. fara lucru sm început sa ma simt tot mai exclusă. Aici nu am nicio prietena pentru ca toate fetele de vârsta mea sunt cu familia si au atenția toată acordată de părinți, eu din nefericire nu Am început sa uit ce fac si ce vorbesc.. eu nu stiu sa vorbesc germana si in urma cu 2 saptamâni am gasit un loc de munca unde toti vorbesc germana si mie foarte greu sa stau in preajma lor nu am nicio tragere de inima sa merg dimineata la lucru.. Va rog datimi un sfat Am mare nevoie de el
Principalul lucru când mergi într-o țară străină este sa înveți limba respectiva, altfel te vei simți exclusa oricum și oriunde. De asemenea sunt tari în care romanii nu sunt priviți tocmai bine și faptul ca nu fac eforturi sa se integreze, face sa fie și mai marginalizați sau priviți cu rezervă. Eu te încurajez pentru început sa începi sa înveți limba (știu ca nu e ușor) și vei vedea ca lucrurile se vor schimba. Vei putea sa-ti înțelegi colegii de muncă, sa Îți îndeplinești sarcinile, sa Îți faci prieteni noi. Și discută cu partenerul tău despre aceste lucruri, încercați împreună sa găsiți soluții ca sa fie bine pentru amândoi. Numai bine!
Am 17 ani si iubitul meu s-a despartit de mine pentru ca vrea sa fie mai liber si sa incerce si altceva.
Buna , am si eu o problema . Am 17 ani si iubitul meu s a despartit de mine dupa o relatie de 1 an si ceva pe motivul unor mici certuri. El a fost primul meu partener sexual si eu prima pentru el , iar acum mi a recunoscut ca vrea sa fie mai liber sa incerce si altceva … cum sa fac , mi se rupe sufletul cand stiu ca in patul lui vor mai fii si alte fete si ca mi a jurat iubire chiar cu 2 zile in urma si acum ma lasa pur simplu. Nu stiu cum sa proced , plangem amandoi dar totusi vrea si alte femei … ma simt franta , incompleta , o fraiera care l a iubit foarte mult , chiar daca el zicea ca ma iubeste si mai mult si totusi are alte dorinte … imi spune ca ma va iubii mereu .. ce sa fac ? Va rog ajutati ma cu un raspuns !
Ești tânără, singurul lucru pe care pot sa ti-l spun e că sunt lucruri în viața peste care trebuie sa treci. Pe el nu poți sa-l schimbi sau sa-l faci sa nu aibă dorințe care pe tine te dor. Cel mai bine este sa îl lași liber. Și dacă în urma încercărilor lui va vedea ca pe tine te iubește, se va întoarce la tine. Dar așa…ce rost are sa păstrezi lângă tine pe cineva care se gândește cum ar fi cu alta? Ai trai mereu cu nesiguranță și întrebări dacă te înșeală sau nu. Dacă se gândește la alta sau nu. Cred ca meriți mai mult de atât, tu ce zici?
Draga mea baiatul este nesigur pe el,de aceea vrea sa incerce alte relatii.Daca il iubesti ii dai libertatea de a trai asa cum doreste! La 17 ani ai viata inainte si bine ar fi sa te canalizezi pe studii,acum e vremea lor.Daca este ca voi sa fiti impreuna veti fi,dupa ce v-a cunoaste alte fete si v-a face comparatie,isi v-a da seama ca ii lipsesti si pe tine te vrea!Pana atunci gandeste-te ca v-a trebui cumva sa-ti castigi traiul cu timpul!Nu cred ca vrei sa te rogi de iubit sa-ti ia un ruj sau tampoane.Canalizeaz-ti iubirea fata de tine in primul rand!Daca tu te iubesti te vor iubi si cei din preajma!Nu cred ca vrei sa stea cu tine un barbat din mila,nu esti demna de plans,asta trebuie sa-ti dovedesti tie si sa te descoperi cine esti si ce vrei in viata ta!Studiaza si crede-ma ca timpul le rezolva pe toate si undeva este cineva care de-abia asteapta sa te intalneasca!
Partea bună și care merită apreciată este faptul că a fost sincer cu tine spunându-ți că vrea să încerce altceva. E urât, dar decât să te înșele, e mult mai ok așa. E dovadă că te respectă si probabil chiar ține la tine. Totuși depinde de tine dacă te poți împăca cu ideea, continua mai târziu cu el sau nu, pentru că ..
Sunt eleva in clasa a XI-a si in ultimele luni am avut multe esecuri in ceea ce priveste notele si asta ma face sa ma simt proasta, inferioara.
Buna ziua! Sunt elev in clasa a 11-a si de ceva timp ma confrunt cu o problema: in ultimele luni am avut multe esecuri in ceea ce priveste notele si initial am zis ca se mai intampla,totul va trece, alte lucruri sunt infinit mai importante, dar lucrurile nu s-au imbunatatit deloc si asta ma face sa ma simt pe romaneste proasta, inferioara. De parca nu mai sunt in stare sa gandesc. Ma simt un esec, mai ales cand majoritatea colegilor copiaza de rup, nu se chinuie nici 1%, iar eu ma consum in continuu si degeaba. Din aceasta cauza am devenit tot mai trista, treptat mi s-a golit sufletul de orice bucurie, ma simt permanent vinovata si incapabila intelectual. nu mai am nicio motivatie de a invata, imi este scarba de scoala si de mine. Stiu ca sanatatea este cea mai importanta si ca in viziunea oricarui om care gandeste rational, nu as avea de ce sa ma consum, dar cand decazi asa sufleteste, devine o problema. Simt nevoia de a ma priva de orice bucurie. Plang mult si am tendinta de a ma
izola de cei din jur, mai ales in conditiile in care, suferind tacut de atata timp, unul din parinti imi spune ca pregatirile la care merg se dovedesc a fi inutile si ca eu tot nu stiu nimic. Inainte priveam lucrurile in maniera “da, am avut cateva esecuri, dar nu sunt unul”, acum, dupa cateva nereusite, chiar cred ca am ajuns unul. Si ma doare enorm. Stiu ca aceste aspecte nu atrag atentia cand sunt publicate pe site, dar chiar as aprecia mult daca s-ar raspunde, daca as afla si alte pareri. Multumesc mult.
Este important fiecare om, este unic. Asa ca ar fi foarte util sa vorbesti cu parintii si impreuna sa cautati solutii. Aveti psiholog in scoala?
Buna, dincolo de ce fac colegii tai, tu inveti pentru tine. Importante nu sunt notele si cunostintele pe care le acumulezi. Acum este un moment important pentru tine in care iti construiesti si iti definesti personalitatea. Cauta o persoana cu care poti fi sincera si care poate fi alaturi de tine in aceasta perioada
Te rog frumos sa nu te învinovățești sa te pedepsești singura poate printr-o stare de oboseală și este sa te mai odihnești puțin și să combini utilul cu plăcutul. Să-ți practici unele hobii. Fii mai încrezătoare în puterile tale mai optimistă și vei reuși mai bine. Nu e nevoie sa ai note excelente. Fiecare om are calitățile lui deferite de ale altora
Cand eram eu in anul 4 de facultate, eram foarte stresata. Aveam predari de proiecte cu deadline-uri, ma dadeam peste cap sa iasa bine. Nu toti colegii mei se strofocau dar eu voiam sa iasa bine si sa fiu multumita de proiectele mele, sa nu raman cu restante. Daca un profesor imi spunea ca ceva nu e bine si intr-o saptamana aveam predarea, refaceam tot proiectul in timp ce altii ziceau “eh, lasa, merge si asa, 5 sa iau”. Am avut colegi care beau multe energizante sau luau tot felul de suplimente ca sa nu doarma noaptea si sa lucreze. Unul din ei a murit. De ce? ca voia sa aiba energie si sa lucreze la proiecte, asta era important. Pentru ce? pentru o nota? pentru o restanta? Oare parintii lui sunt acum mai fericiti? Nu cred. Deci stiu ce inseamna sa fii constiincios, sa vrei sa nu iti dezamagesti parintii, sa te simti valoroasa, dar notele de la scoala nu sunt decat o reprezentare a ceea ce stii tu la un anumit moment. Azi poti sa stii de 10 si saptamana viitoare, sa fii luata pe nepregatite sa iei 6. Asta te defineste pe tine? Invata sa mai si renunti, sa te mai si relaxezi, sa mai faci si altceva, pentru tine. Daca investesti intr-un singur lucru, si pe acela il pierzi, ai impresia ca viata nu mai are niciun sens. Si este foarte frustrant cand vezi ca un coleg care invata mai putin, si putin ii pasa, ia o nota la fel de mare ca tine sau mai mare. Deci nota lui nici macar nu reflecta cat stie, atunci unde e valoarea? Valoarea e subiectiva, este acolo unde o plasezi tu. Tu definesti si ceea ce este un esec pentru tine, si ceea ce este un succes. Si un succes poate fi sa te ridici de jos si sa mergi mai departe. Avea un prof de-al meu o vorba: “Ai gresit, continua, n-ai gresit, continua..”
Draga mea,ai exprimat atat de sincer si clar,incat nu poti fi proasta.Esti un copil inteligent,sensibil(si sa nu uitam ca sensibilitatea inseamna bunatate)…si mai ales asumat.E mare lucru sa constientizezi ce se intampla cu tine,sa exprimi si sa ceri ajutorul.Asta e intr-adevar valoare.Toti trecem prin perioade grele,ne subsestim in anumite situatii…este normal ce ti se intampla.Te intelegem majoritatea pentru ca nu suntem straini de aceste situatii.Acum e momentul sa lupti pentru adaptarea la astfel de etape..pentru ca vor mai exista.Notele nu reprezinta intotdeauna ceea ce stii…pentru ca nu toti ne pricepem f. bine sa relatam ceea ce stim.Daca tu esti multumita de tine,fara sa te raportezi la ceilalti…cu aceasta implinire vei merge mai departe iar oamenii care vor sa fie langa tine,vor fi…si crede-ma ca vor fi si multi care vor aprecia caracterul tau frumos.Vorbeste cu mama ta,imbratisati-va ,zambeste si bucura-te de viata.Nu trebuie sa fie perfecta…!!!Succes!!!
Daca esti clasa a 11-a, cel mai bine ar fi sa te orientezi spre ce domeniu viitor te-ar atrage ca profesie. Sa alegi acele materii importante pentru tine si sa faci pregatire pentru admiterea la facultatea dorita. Poti citi intre timp in plus in domeniu, poti alege ca hobby ceva ce te pasioneaza, sa zicem lectura, poti intra intr-un grup de pasionati de un anumit autor sau un anume tip de carti si sa discutati, poti deschide un blog. Cred ca te-ar ajuta sa te relaxezi legat de situatia cu notele. In afara de clasele 1-4, unde toti iau 9 si 10 foarte usor, in restul anilor de scoala, gimnaziu si mai ales liceu notele nu se mai dau cu atata generozitate. Plus ca in liceu sunt tot felul de situatii, cum pateam si eu fiind luata prin surprindere de cate un test-surpriza din motiv ca unele colege nu erau cuminti, profesorul nu stia ce sa faca sa le potoleasca si dadeam test, si dadeau un subiect care pe mine (si pe altii) ma prindeau nepregatita si nota era mica. Sau aveam colegi care discutau pe grupulete subiectele la teste, rezolvau corect, iar eu faceam singura, munca cinstita, greseam, si notele erau mici. Sau erau ascultari-surpriza, profesorii se foloseau de catalog sa puna o intrebare grea la intamplare unui elev cand era galagie in clasa sa ne-o faca si ei ca arma lor era catalogul si ma mai nimereau si pe mine. Erau lucruri de tipul, daca ai citit o anumita opera literara, trebuie sa stii raspunsul la intrebarea pusa de profesor. Dar profesorul punea special o intrebare grea, si ne spunea “Pai nu ai citit”, desi citisem, si ne trezeam cu cate un 4. Asta nu insemna ca nu invatam sau eram incapabili intelectuali. Dar nici eu nu ma simteam bine asa. M-am concentrat pe pregatirile in particular la materiile pentru facultate. Si am intrat pe locurile de la buget unde erau foarte multi studenti pe un loc.
Majoritatea geniilor au fost elevi mediocrii! Inainte de toate trebuie sa-ti spun ca in fiecare om este o scanteie din D-zeu si anume sufletul!Pe d-zeul din tine sa-l iubesti si sa-l respecti,apoi pe cei din apropierea ta.Motive de tristete nu ai pentru ca oamenii nu sunt perfecti si au perioade in care le merge mai bine si perioade in care stagneaza.Totusi ai motive de bucurie ca esti sanatos,esti intreg,nu te scarpina nimeni si nici nu te ajuta sa te deplasezi,sa faci atatea activitati normale ptr majoritatea dar imposibile celor bolnavi! Multumeste zilnic lui D-zeu ptr tot ceea ce ai,eventual poti lua niste B Complex ptr sistemul nervos,iar cand te cuprinde deznadejdea gandeste-te cate persoane mult mai necajite decat tine sunt(oameni fara adapost,copiii abandonati.bolnavii) Doar in tine gasesti puterea de a alunga gandurile negre!Fa lucruri simple:priveste 5 minute cerul,priveste o frunza,studiaz-o!CRED CA UN ANIMAL DE COMPANIE TI-AR FI UTIL!
Am 33 de ani si o viata destul de plictisitoare si anosta. Lucrez ca sofer pe camion si plec cate 2-3 luni de acasa. Nu am copii, prietena si inca locuiesc cu parintii. In urma cu vreo 2 saptamani, venind spre casa din Germania, cuprins oarecum de o tristete (fara un motiv anume) am fost foarte aproape sa incerc sa intru cu masina intr-un cap de pod sau ceva solid, astfel ca totul sa se termine.
Buna ziua.
Am si eu mai multe probleme.
Am 33 de ani. Am o viatza destul de plictisitoare si anosta.
Lucrez ca sofer pe camion, plec cate 2 – 3 luni de acasa. Nu am copii, prietena si spre rusinea mea locuiesc inca cu parintii la aceasta varsta, si asta pt. ca nu am bani sa-mi cumpar o locuinta. Am cativa prieteni dar ii numar pe degetele de la mana. Amici am mai multi dar nu ii pot considera prieteni. Ma inteleg bine cu parintii, desi nu mi-au reporsat niciodata asta, simt oarecum ca stau pe capul lor. De obicei cand sunt acasa, ma incui in camera mea, stau pe facebook sau ascult muzica pe youtube toata ziua. Mai ies seara la o bere pt. a scapa de monotonie. Ma limitez la 1 – 2 beri la 0,5 litri, nu exagerez.
Pana acum nu am avut ganduri suicidale, m-am gandit ca probabil as face asta in anumite situatii (gen o boala incurabila si d-astea) dar cam atat. In urma cu vreo 2 saptamani, venind spre casa din Germania, cuprins oarecum de o tristete (fara un motiv anume, ceva general, aproape ca plangeam singur la volan simtindu-ma singur) am fost foarte aproape sa intru pe drumuri nationale si sa incerc sa intru cu masina intr-un cap de pod sau ceva solid astfel ca totul sa se termine. Mi-am facut si un scenariu in gand sa studiez terenul inainte sa fiu sigur ca treaba e serioasa si fara scapare. Evident, sub nici o forma nu as fi facut vreodata ceva incat sa ii pun in pericol si pe ceilalti, gen sa intru pe contra sens sau altceva. Nici odata nu as face asa ceva, daca eu sunt nefericit, de ce sa omor si pe altul? Asta este inacceptabil, nu ar exista scuze pt. asa ceva. Eram foarte nervos, as spune ca erau undeva la 70 – 80% sanse sa recurg la acest gest. Am considerat-o oarecum o lasitate si
am amanat momentul (daca viatza e de kkt, de ce sa renunt ca un las), stiind ca dupa o vreme ma voi calma. In cele din urma m-am bagat intr-o parcare pentru ca eram obosit, am baut ceva mai mult in acea parcare si aproape ca am plans, am dormit undeva la vreo 10 ore iar dimineatza m-am trezit ok, oarecum trist dar fara ganduri necurate. Evident, stiind la ce m-am gandit cu o zi in urma eram destul de speriat si ma intrebam daca nu cumva am probleme psihice. Sincer imi cam tremurau genunchii la propriu.
La 33 ani ma consider un om neimplinit, nu am o prietena (nu am avut niciodata), nu am o familie, nu am copii, nu am o casa, nu am nimic. Din ce am citit pe internet, as suferii de o depresie destul de severa. Ma simt singur. De multe ori stau in fata calculatorului cuprins de o tristete adanca. Nu mi-au dat lacrimile pana acum dar sincer nici mult nu mai aveam pana plangeam singur in fata calculatorului sau in parcare. De multe ori se intampla cand prind vreo pauza mai lunga in parcare sa plang in adancul sufletului meu. Ma simt un ratat.
Financiar, in ultimul an am inceput sa castig destul de bine (nu precum as vrea eu dar peste medie, in maxim 2 ani as putea sa-mi cumpar apartamentul meu achitat integral). Sincer, duc lipsa de afectiune, sa stea cineva de vorba cu mine si toate cele. Am incercat sa ma duc la un psiholog, am explicat prin e-mail cam care ar fi problemele mele. Am explicat ca nu vreau sa raman fara permis de conducere, vin la consult dar nu prezint nici un act de identitate. Mi-s spus ca este ok, da trebuie buletin pt. factura. Pe bune? La stomatolog nu mi-a cerut nimeni bunetinul pana acum, in 20 – 30% din cazuri am primit bon fiscal si cam atat. Simt ca daca as sta de vorba cu cineva (exact ca la spovedanie la biserica) m-as simti mult mai bine). Am explicat ca singura retinere este ca as putea ramane fara permis de conducere, desi am spus mai devreme, nu as face niciodata ceva care sa-i puna in pericol si pe ceilalti (gen ce s-a intamplat la metrou, intrare pe contrasens sau altceva). Nu sunt un om violent, nu m-am mai batut cu cineva din scoala generala, nu am facut niciodata rau animalelor sau ceva de genul.
Cand stau acasa cate 2 – 3 saptamani (intre curse), ma plistisesc de moarte, de multe ori ma plimb cate 30 – 40 minute printre blocuri si uneori mai dau cate o tura prin parc. Ma linstesc mult dupa asta, ajung acasa foarte calm. Am prieteni care ar da orice sa stea acasa si sa nu munceasca, asta este visul lor. Pe mine ma deprima foarte mult statul acasa. Ma simt inutil, nu am nici un rost.
Mai am o problema: strang din dinti noapte inconstient (bruxism), am ajuns ca la 3 – 4 luni sa ma duc sa imi pun plombe. nu fac asta constient, de multe ori dimineata ma trezesc cu dintii inclestati). Am gasit o solutie, protezele acelea folosite de box-eori, am ajuns sa dorm cu o d-aia in gura sa nu imi distrug dantura. Stomatologul mi-a spus ca am dantura foarte tocita pt. varsta mea. Si asta ma consuma destul de mult. Am o problema, nu e normal. Problema o am de vreo 2 ani. Inainte ma culcam seara si ma trezeam dimineata, in ultimii ani ma trezesc de nenumarate ori in timpul noptii, ma intorc de pe o parte pe alta. Am avut perioade in care eram foarte speriat de moarte. De ce oare nu stiu, toti murim in cele din urma, fie ca vrem sau nu. Ma trezeam noaptea foarte speriat (nu am murit)si cu greu adormeam la loc. Uneori nu pot sa adorm, sunt ca un condamnat la moarte care a doua zi va fi executat si care nu stie cum sa amane momentul. de multe ori ma trezesc dimineatza, nu am chef de nimic si nu stiu cum sa fac sa dorm mai mult. Parca imi este frica sa ma trezesc pt. ca o sa ma plisticesc, ajung sa dorm pana ma doare capul de la atata somn.
In urma cu vreo saptamana am povestit unui prieten mai apropiat partea cu intratul cu masina intr-un cap de pod. Simteam nevoia sa spun cuiva ce era sa fac. Imi tremura vocea in timp ce ii povesteam, mai ca incepeam sa plang.
poate pare ca am scris totul la misto sau caterinca dar problema mea este reala, ce am scris este real.
Viatza mea pare un iad. Nu stiu ce sa fac.
Oare pot rezolva ceva pa psiholog sau trebuie direct la psihiatru? exista posibilitatea sa ma duc la un psiholog sau psihiatru dar sa raman anonim? Daca imi pierd permisul de conducere, imi pierd serviciul..
Va multumsc.
Am citit cu atentie tot ce ati scris. Da, pare ca aveti o depresie. V-ar ajuta si medicamente prescrise de psihiatru, dar doar cu ajutorul psihoterapiei puteti sa va ameliorati starea. Este necesar sa prezentati buletinul, se intocmeste un contract intre dvs. si psihoterapeut. Psihoterapeutii au obligatia de a anunta autoritatile daca intentionati sa va faceti rau dvs. sau altora. Altfel, nu au nicio obligatie. Oricum, in locul dvs. as face o comparatie intre pierderea carnetului si a vietii, si as incerca sa realizez ca este o ultima incercare a subconstientului meu de a incepe un proces de schimbare care (probabil) va aduce multe suferinte la suprafata. Va tin pumnii sa faceti ceea ce este bine pentru dvs.!
Eu cred ca aveti nevoie de a interacționa mai mult , pare ca teama si singuratatea e inamicul suprem ..cred ca a-ți putea încerca să găsiți pe cineva cu care sa puteti discuta linistit si sa va măriți cercul de prieteni ..totodata in putinul timp care il petreceți acasa sa încercați să nu vă mai petreceți timpul inchis in camera..din contra (teatru , cinema , concerte etc) optati pentru locuri ce duc către relaxare , sa stiti ca temeri frici si momente in care nu ne simtim atât de minunat pe cat am dori avem cu toti …incercati sa priviti viata cu alți ochi sa va stabiliti idealuri care va aduc impliniri.De asemenea puteti opta pentru terapie online . Capul sus !
Drumuri lungi, singuratatea, ne socializarea, sunt factori de stress, depresie, tristete care aduc dupa sine ganduri negative. Raspunsul meu la intrebarea dvs este: Da!- se pot rezolva apeland la psiholog. V.as recomanda psihoterapie online, care este la fel de eficient si care este posibil si in zilele de sarbatori.
Nu sunt psiholog,dar iti pot oferi o sugestie prietenoasa. Si eu am trecut prin stari asemanatoare,si din pacate nu mi-am permis ajutor de specialitate. Te sfatuiesc sa iti analizezi singur latura ta buna,sa privesti adanc in trecut si sa-ti amintesti de toate visurile si hobiurile avute inca din copilarie. Mergi putin inapoi si incearca sa reiei o veche pasiune,un hobby. Eu m-a apucat de croșetat, tu poate ai avut alte preferinte ca si barbat…ideea este sa-ti umpli timpul cu ceva placut tie. Poate fi vorba despre tamplarie,pictura…sau poate bucatariile lumii,ca tot calatoresti atat si ai acces la diverse preparate culinare. Sa stii un lucru: toate se intampla cu un scop. Cauta-ti scopul si da-i valoare
Eu si sotul suntem de 20 de ani impreuuna si avem doi copii. Totul a fost bine pana cand sotul si baiatul au inceput sa stea foarte mult la calculator. In weekend stau si cate 8 ore pe zi.
Buna ziua .am o problema in familie care dureaza de ceva ani .eu si sotul suntem de 20 de ani impreuuna avem doi copii frumosi 13ani baiatul si fata 3ani .totul afost ok pana cand sotul a depris sa stea foarte mult la calculator cu timpul iizolandu se si neglijand treburile care altadata le facea lasand pe umerii mei toate treburile.mai mult baiatul a crescut si a deprins aceleasi obiceiuri pe care eu nu mai pot sa le accept din cauza ca ia transformat in niste oameni care isi fac programul dupa meciurile pe calculator care sunt nervosi care nu mai sunt in lumea asta si plus de asta vorbesc urat .baiatul a facut 7 ani sport de performanta si acum in timpil liber nu mai vrea sa faca nimic sta pe net cu castile in ureche .noi suntem plecati la servici sotul cand vine sta daca are meci de la 18*24 cica asa se relaxeaza .duminica cauta sacandal mofturi numai asa ca sa nu iesim sa aiba timp ,daca inerc sa ii spun vine cu alte argumente ca nu bea nu fumeaza etc .prieteni nu avem ptr ca
Tot refuza sa mergem undeva /acum problema este ca baiatul a inceput sa aiba note mici la scola sa se planga profesorii de comportament care este foarte urat uneori si acasa ,a inceput sa minta eu avand nemultumiri fata de sot si calculatoare in general baiatul a inceput sa imi raspunda .sotul nu il lasa cica in cursul saptamanii dar sambata si duminica stau si 8 ore mai ales acum ca au cumparat un calculator de ultima generatie cu toate ca nu am fost deacord.mai stau si cu soacra care nu le spune nimic .ea este de partea lor si nu vede problema cum o vad eu,am incercat sa ma supar sa nu mai fiu cum eram dar nimic ei in loc sa se schimbe tot pe mine ma scot vinovata.sincer nu mai stiu ce sa fac.cek mai mult ma deranjeaza ca baiatul in loc sa fie stimulat de tata sa isi traiasca copilaria e atras in niste jocuri agresive unde oameni vorbesc urat unde e totul negru si agitatie maxima.daca nu le iese jocurile e nemultumire pe orce .cand ceva sotul da vina pe mine ca sta la calculator
Ptr ca se plictiseste ,noi stam la casa si treba este dar face cand are chef cic ,sunt multe de zis
. Un alt aspect cea mica si cu baiatl sunt intr o relatie nu pre buna nu il sufera deloc si daca e sa ramana cu el in casa refuza si plange .tot universul familiei mele este acum in jurul unui aparat care ma distrus la minte si nu pot sa inteleg cum au atata rabdare sa joace si la alte treburi nu.familia mea era vesela plimbareata ne trespectam acum izolati vorbim urat si etc spuneti mi cum ar trebui sa gestionez treburile .va multumesc
In primul rand, calculatorul este o supapa, problema nu este calculatorul ci ca nici sotul nici baiatul dvs nu gasesc altceva cu care merita sa isi petreaca timpul. Faptul ca dvs il certati pe baiat sau ii faceti reprosuri sotului nu ajuta cu nimic, ba mai mult incurajeaza comportamentul de izolare. Atat sotul cat si copilul pot avea probleme de adaptare la lumea reala, motiv pentru care se concentreaza pe jocuri si pe lumea virtuala. Pentru adolescenti este ceva destul de normal insa ar fi bine ca baiatul sa petreaca si timp cu cei de varsta lui. O sugestie ar fi spre exemplu ca dvs sa impuneti niste reguli, care daca nu sunt indeplinite, nici dvs sa nu faceti ceva ce faceati pana acum. De ex, baiatul sa stea la calculator maxim 4 ore in we, iar daca depaseste aceasta limita, nu mai primeste bani de buzunar, sau isi spala singur hainele, etc. Si dvs trebuie sa fiti ferma atunci cand stabiliti aceste reguli si sa nu va lasati induplecata, altfel nu are niciun sens. Pe de alta parte, consilierea de familie ar fi de folos in aceasta situatie. Numai bine!
Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu Termenii si Conditiile utilizarii.
