Am locuit mereu cu bunica mea (parintii mei locuiesc intr-un bloc alaturat) si de aproximativ 1 an si jumatate am observat la ea schimbari comportamentale si psihologice.
Buna ziua!
Numele meu este Raluca, am 26 de ani, sunt studenta la antropologie si locuiesc dintotdeauna cu bunica mea (bunicul a murit in urma cu cativa ani) (parintii mei locuiesc intr-un bloc alaturat celui in care locuiesc eu).
Problema este despre bunica mea si voi incepe prin a o descrie d.p.d.v. social, psihologic, compotamental si apoi voi defini si problema.
Despre bunica:
Are 82 ani, este activa (face curatenie in casa, se duce la piata, face mancare- insa nu le mai face asa de bine ca in tinerete),social nu este activa-iese din casa numai atunci cand se duce la piata, la supermarket sau sa plateasca facturi (avem 2 rude mai apropiate cu care vorbeste si care stau la cateva strazi distanta de noi, dar la care nu merge niciodata), este foarte suparacioasa, nu aude foarte bine, este foarte incapatanata si nu te lasa sa faci mai nimic la ea in casa (pe mine abia ma lasa sa fac cateva schimbari, nici macar intimitate la mine in camera nu prea imi ofera, dar sunt momente- in ultimii 2 ani am observat ca a lasat-o mai moale desi, am renuntat eu la a face multe lucruri).
Pentru ca nu aude bine, nu intelege ceea ce ii vorbesti, pune cuvinte de la ea, distorsioneaza ceea ce i-ai spus si transforma in altceva. Pe langa asta, nu este nici rationala, nu gandeste coerent sau logic, interpreteaza gresit si in necunostinta de cauza mai orice, ii lipseste critica, de aceea nici nu prea poti purta o conversatie normala cu ea. Ea dintotdeauna a fost asa (din ce am observat pe parcursul vietii mele si din spusele tatalui meu) mai nestiutoare de lucruri care implica cultura si educatie, desi a studiat 13 clase, terminand comertul. Nu ma refer ca nu are bun simt (intotdeauna a fost pt familie, a muncit pt familia ei si atat, este o femeie care functioneaza dupa regulile traditionaliste si religioase) si intotdeauna a facut ce i s-a spus.
In prezent, ii place si ar vrea ca toata lumea sa faca cum vrea ea, in special eu, care locuiesc cu ea in casa. Si nu accepta sa ii se spuna cum sa faca lucrurile; desi, atunci cand nu mai face ceva bine si cineva ii spune ca nu este bine si ii arata cum sa faca, refuza sa accepte se supara si vorbeste rastit peste tine. Este si destul de sacaitoare, nu da pace si sta pe capul tau si cand ai treaba, desi ai cerut sa ti se acorde intimitate. Pana aici o descriu pe bunica, nu ca o persoana bolnava mintal, ci ca o persoana mediocra, care nu mai stie sa faca lucrurile asa cum le facea odata – un comportament specific varstei unei persoane aflate la batranete. Povestea este mult mai ambigua, dar am incercat sa surprind esentialul.
Problema este urmatoarea: de aproximativ 1 an si jumatate, am observat la bunica mea, schimbari comportamentale si psihologice nespecifice personalitatii descrise mai sus si anume:
Are impresia ca vecina de sub apartamentul nostru, fura apa din instalatia noastra de la baie, din calorifere si face tuica cu ea. Totul a inceput atunci cand a vazut geamurile termopane al balconului de la bucatarie, ca are apa pe el (asta se intampla acum mai mult de 1 an jumate), apoi lucrurile au inceput sa ia o amploare mai mare. Apa pe geamuri a ramas o constanta si apare atunci cand este mai frig afara, plus daca mai si gateste in bucatarie, pt ca nu avem hota. Apoi “au aparut mirosurile” de tuica si, asociate cu apa dupa geam plus inca cateva lucruri, a ajuns la aceasta deductie. Deductia ei a fost sustinuta si de inca 2 vecini, care doar au spus ca, parca au simtit si ei miros de tuica. Ok, ideea e ca a ajuns sa faca o obsesie din asta, sustine ca vecina face tuica zi si noapte, ca ii fura apa DIN robinet si ca, daca aduce robinetul inchis, pe pozitia de apa rece, atunci nu mai are cum sa fure. La baie avem.apometre si sustine cavede rotitele cum se misca, desi robinetele
sunt inchise. Sustine ca aude cum isi “spala cazanele in baie” (se aud zgomote de la vecini, da, sunt peretii subtiri, se aude ce vorbesti, se aude cum pui dusul la loc dupa ce l-ai folosit, se aude cum curge apa din robinetele vecinilor, pt ca sunt zgomotoase. Sustine ca fura apa din calorifere, atunci cand nu frig de caldura sau atunci cand aude zgomote, adica, spune ea, un vajait (in realitate acel zgomot nu exista-ma mai cheama uneori sa imi arate). Si urla la vecini prin pereti si podea si odata mi-a spus ca, atunci cand ia spus vecinei sa nu mai fure apa, mi-a spus ca vecina ia raspuns si ia zis ca: “fur cata apa vrea”, ceva de genul acesta. Tot cu caloriferul, spune uneori ca sunt aburi prin camera ei pt ca vecina fura apa din calorifer si face tuica. A chemat politia de multe ori, care a venit si la noi, s-a dus si la vecina. Vara, mai ales dimineata, soarele se reflecta in geamul de la balconul bucatariei si creaza efectul de oglinda; buna are impresia ca sunt aburii care
ies din hota vecinei. Am incercat sa ii spun ca este doar reflexia soarelui, dar nu m-a luat in seama.
Imi este teama ca aceste lucruri se vor inrautati, pt ca progresul lor este deja vizibil si nu imi dau seama ce declanseaza aceste lucruri, pt ca uneori sunt perioade in care este linistita. Si ma afecteaza si pe mine, profund incat simt ca innebunesc odata cu ea. Nu despre mine vreau sa incep sa povestesc, dar vreau sa subliniez faptul ca, ma simt total depasita si slabita de aceste lucruri (am trecut acum ceva ani printr-o depresie si depersonalizare din care cred ca abia acum incep sa imi revin, am ramas cu sechele si traume din copilarie, la 18 ani am aflat ca sufar de axietate si esofagita pe fond psihic, iar de 2 ani ma simt stresata in continuu)-deci de aceea. Imi afecteaza viata sociala, sanatatea psihica si fizica, nu ma pot concentra pe facultate sau viata personala.
Nu stiu ce sa fac cu bunica. Ma considera inca un copil (din varii motive) si nu stiu si nu pot sa discut cu ea. Ma discrediteaza, mai mereu, orice i-as spune. Am incercat si eu si parintii mei, sa ii explixam, cu rationamente, ca lucrurile pe care le vede/aude/simte ea, nu exista. Eu am inteles ca este in zadar si ca are o disfunctie pshihologica, dar nu stiu despre ce este vorba. Parintii mei nu inteleg in totalitate dimensiunea problemei, pt ca nu locuiesc cu ea si nu s-au implicat atat de mult pe cat ar fi trebuit, in cresterea mea, si de aceea simt ca nu ma pot baza prea mult pe sprijinul lor. Tata se enerveaza, mama are epilepsie si nu prea…o duce capul. La noi nu exiata comunicare si lucru in echipa. Parintii mei inteleg ca bunica nu mai judeca cum trebuie, dar nu fac nimic in sensul asta si mai ales legat de mine, care ma afecteaza cel mai tare si care simt ca mi-au lasat-o mie, sa ma descurc eu cu problemele ei. Incerc sa fiu tare insa nu mai pot.nu stiu ce sa fac.
Vreau sa intreb, cum credeti ca as putea sa abordez situatia? Cum sa vorbesc cu bunica astfel incat sa o mai liniatesc, sa ii arat ca ceea ce crede ea ca vede, nu este real. De ce boala sufera ea? Se poate trata sua macar ameliora? Cum as putea sa o conving sa mearga la doctor si care (psihiatru, neurolog)? Sau mai ales, cum as putea sa aduc un medic la noi acasa, sa o consulte? Pt ea nu merge la doctor. Cum sa vorbesc cu parintii mei incat sa lucram impreuna pt a face ceva in situatia asta?
Batranetea, desi nu e o boala, necesita ajutor. Sfatul medicului de familie, eventual completat de un control psihiatric ar aduce o schimbare. De asemeni si colegii, prietenii, familia dumneavoastra pot participa la rezolvarea problemei. Ar fi util sa ii implicati atat cat pot ei.2
Si a mea face aşa. Aceeaşi vârstă. Obsesia ei este alta. Casa. Locuim cu ea, si e.obsedată pe faptul ca vrem sa îi luăm casa si pensia. Dar nici nu s.a pus problema de aşa ceva. Nu vrea sa meargă la doctor. Încurcă nume, vorbeşte despre lucruri care nu se aud, nu se întâmplă, doar ea are dreptate si voie sa facă orice vrea, oricât de greşit e
Medic de familie, cereti trimitere la psihiatru. Inainte de a merge cu bunica la el, faceti-i o vizita singura si spuneti-i tot ce ati spus aici, ca sa stie cu cine are de-a face. Iar bunicii nu trebuie sa-i spuneti ca o duceti la psihiatru. Ma indoiesc ca isi va da seama, are deja un inceput de ” lumea ei”. Tratamentul o va mai aduna si va deveni mai coerenta si cooperanta. Atunci vor disparea mirosul de tuica si obsesia de furt. Nu o contraziceti, ea saraca chiar simte acel miros, datorita disfunctionalitatilor din creier. Un medic bun face minuni. Curaj!
Ceea ce descrii tu sunt manifestarile unei tulburari delirante cu idei de prejudiciu (ca cineva ii face un rau, ii ia ceva ce e al ei, o prejudiciaza intr-un fel). Aceste ideatii delirante pot face parte dintr-o dementa senila, avand in vedere varsta bunicii tale. Si bunicile mele, la varste intaintate de peste 86 de ani au inceput sa creada diverse lucruri care nu erau reale. Aceste manifestari necesita tratament antipsihotic, de aceea trebuie ajuns la un psihiatru cu care sa discuti (bunica e posibil sa refuze sa mearga la doctor). Psihiatrul poate prescrie tratament, exista si tratament pe baza de picaturi de pus in apa, ceai, sunt mai multe variante. Mergi la medicul de familie si cere o trimitere catre psihiatru. Ar fi bine daca ai putea sa-i implici si pe parintii tai in asta, pentru ca e greu sa faci totul de una singura si fara sprijin din partea lor (cum inteleg ca a fost cazul de multe ori). Pe de alta parte, tu ar trebui sa iti faci viata ta, sa termini facultatea, sa te muti poate cu chirie si sa apelezi si tu la ajutor atunci cand ai nevoie. Tine-ne la curent, numai bine!
De la un timp am devenit pur si simplu obsedata de o persoana. Suntem doar colegi de clasa si imi fac tot felul de scenarii care sa includa acea persoana.
Buna ziua! Va cer, cu disperare, ajutorul pentru ca nu stiu ce se intampla cu mine. De la un timp am devenit pur si simplu obsedata de o persoana. Nu stiu de ce. Nu am nicio legatura cu acea persoana. Suntem doar colegi de clasa si ma enerveaza la culme faptul ca nu mai pot, efectiv, sa traiesc pentru ca am tot timpul imaginea acelei persoane in capul meu. Imi fac tot felul de scenarii de absolut orice natura care sa includa persoana aceea. Unii mi-au zis ca e vorba de dragoste, dar nu cred pentru ca stiu ca daca ar fi vorba de dragoste nu m-ar mai scoate din pepeni halul acesta. Incerc sa evit persoana, sa nu o urmaresc pe retelele de socializare (cum ar face obsedatii in mod normal) si sa nu vorbesc cu nimeni despre asta, lucru pe care, pana acum, nici nu l-am facut. De putine ori, obsesia mea imi face placere, sa imi fac scenarii s.a.m.d., dar apoi, cand vad ca nu ma mai pot oprii si am mereu aceleasi ganduri despre persoana aia innebunesc si nu mai vreau. Obsesia nu a aparut din cauza unei traume cum apar obsesiile in mod normal. A aparut pur si simplu. Persoana aceea ma enerva si am inceput sa ma gandesc mereu la cum ma enerveaza. Acum nu ma mai enerveaza asa tare, dar gandul a ramas si este deja de prea mult timp. Incerc sa imi ocup timpul cu lucruri care imi plac si sa scap de obsesie, dar nu pot. Cand vad ca colegul respectiv are vreo legatura cu vreo fata ma simt prost, dar stiu ca nu e vorba de dragoste. Este, probabil, vorba de o ura degenerata in obsesie pentru la inceput nu suportam persoana si nici acum nu prea o suport. Nu este prima oara cand am o obsesie. Am avut multe si inca mai am, dar nu pe persoane. Imi este foarte frica pentru ca stiu ca astfel de oameni obsedati sunt chiar nebuni in unele cazuri si imi este frica sa nu fiu o nebuna criminala sau ceva de genul acesta. Imi este frica pentru ca de cand am obsesia asta simt ca am incetat sa mai traiesc precum un om normal. Pot vorbi despre multe lucruri si sa fiu fericita si sa nu ma mai gandesc, dar obsesia revine mereu si tot ceea ce imi doresc e sa imi revin, sa nu mai am nimic cu omul acela care este doar un om pana la urma si nu mi-a facut nimic. Stiam ca de obicei, genul acesta de oameni sunt cei introverti – cei care devin obsedati. Sunt introverta si imi e frica de oameni si de aceea nu ma arat asa cum sunt de cele mai multe ori – pentru ca nu am incredere in ei, asta de cand am suferit de bullying in generala. Nu stiu daca conteaza, dar m-am gandit ca poate.
Daca aveti vreo idee despre cum as putea sa imi revin, va rog sa ma ajutati! Nu vreau sa fac rau nimanui, sa omor, Doamne fereste!, pe cineva sau sa imi otravesc propria minte cu astfel de ganduri! Va multumesc!
Buna! Inteleg ca te deranjeaza foarte tare gandurile astea repetitive si ca iti afecteaza viata de zi cu zi. Nu ne-ai spus ce varsta ai si cand au aparut prima data obsesiile astea. Sfatul meu este sa incerci sa vorbesti cu cineva ca sa descoperi cauza, cel mai bine un psihoterapeut. Obsesia asta creaza tensiune si tensiunea, la randul ei hraneste obsesia, deci este un cerc vicios. Te va ajuta mult sa te eliberezi de o parte din aceasta tensiune vorbind. Primul pas l-ai facut cerand ajutor pe acest grup. Fa-l si pe urmatorul. Curaj!
Sunt un barbat divortat de 3 ani, cu un baietel de 5 ani rezultat din casatoria precedenta. Am pastrat legatura cu fosta sotie pentru cresterea si educarea baietelului, dar logodnicei mele nu i se pare ca e corect fata de ea.
Buna ziua!Sunt un barbat divortat de aprox 3 ani,am un baietel de 5 ani rezultat din casatoria precedenta .la aprox 1 an de la divort am cunoscut o doamna divortata careare 2 fetite ..o perioada buna de timp totul a decurs normal intre noi pana la momentul in care ne am logodit .Problema este urmatoarea :Eu am pastrat legatura cu fosta sotie dar pt un singur motiv si anume cresterea si educarea baietelului, ceea ce logodnicei mele i se pare ca nu i corect fata de ea . Afirma ca sunt un mincinos ..imi controleaza telefonul fara stirea mea ,are iesiri nervoase periodice la adresa mea …va rod sa mi acordati sfatul dumneavastra ce as putea face ..
daca nu exista incredere reciproca in cuplu, atunci acel cuplu are de suferit. Ce ati putea incerca ar fi sa discutati amandoi cu un consilier de cuplu si sa puneti lucrurile in ordine inainte de a va casatori. Succes!
Logodnica nu tine legătura cu tatăl fetelor?
Mie mi se pare egoist din partea dansei. Stia de la bun inceput ca exista o Fosta sotie si un copil care are nevoie si de dvs. Incercati sa comunicati cu calm si vedeti ce se poate face. Ca mama,daca as fi pusa sa aleg intre copil si un partener…partenerul care ma pune sa aleg si vrea sa schimbe ceea ce cunostea deja va avea de pierdutsucces!
succes!Nu este în regulă. Părinții trebuie să păstreze legătura, sa comunice permanent, sa formeze impreuna o atmosferă de echilibru, siguranța pentru copil, ca acesta să crească sănătos dpdv emoțional. Indiferent daca relatia lor de cuplu nu a mers. Înainte de a va căsători din nou, stabiliți foarte clar care va sunt prioritățile, ce va doriti, ce așteptări aveti de la noua căsnicie.
Relatia de cuplu are nevoie de atentie si contributie din partea ambilor parteneri.
in primul rand sa discutati cu ea, sa -i aflati punctul de vedere! Sa o intrebati ce o supara, sa va explicat pozitia si comportamentul! Sa stabiliti o relatie de incredere si de colaborare, sprijin reciproc etc. Incercati sa consolidati relatia si ulterior, daca nu reusiti apelati la terapie de cuplu. Daca nici asa nu reusiti, veti decide ulterior..ce este de facut..Numai bine!
Fetitele doamnei cu care aveti o relatie sunt la mama s-au la tata?Daca sunt la mama ce relatie au copii cu tatal lor?Joaca un rol inportant ce viata a avut doamna cu fostul sot si apoi conteaza foarte mult prioritatile care si le-a stabilit doamna si cat de obiectiva poate fi in astfel de situatii.
Sunt foarte atrasă de șeful meu. Îl observ uneori cum ma priveste, dar nu înțeleg dacă și el este atras de mine sau face asta pur si simplu.
Bună ziua.
Am o mică problema
Sunt foarte atrasă de șeful meu.
Îl observ uneori cum ma priveste. De curând am avut un accident, si din in când in când mai vine sa ma întrebe cum ma simt. Ceea ce nu inteleg este daca si el este atras de mine, sau face asta doar asa pur si simplu.
cum ar fi sa discutati cu el despre acest lucru? Chiar daca nu este nimic intre voi doi, poate fi un compliment la adresa lui (in cel mai rau caz) si asa aflati informatia direct de la sursa. Succes!
Invită l la o cafea după muncă, daca o să accepte o să îți dai singură seama. Ia atitudine, nu ai nimic de pierdut.
Asa cum ai spus si tu este o “mica problema ” si cred ca nu necesita sfaturi .Decizia cea mai buna iti apartine.
Am facut pentru prima data dragoste cu prietenul meu, dupa 7 ani de cand ne cunoastem. A fost dureros, fizic vorbind si am ramas cu un gust amar, desi el s-a purtat foarte frumos. Simt ca am gresit fiind atat de intima cu el.
Olga Gâdea
:
Alina sunt, v am cerut sfatul cu ceva timp in urma. Relatia mea cu barbatul in cauza a avansat. De curand, ne am intalnit si am facut pt prima data dragoste, dupa 7 ani de cand ne cunoastemail. A fost. . . dureros, fizic vorbind. Am ramas cu un gust amar, desi el s a purtat foarte frumos. Colacpeste pupaza, m am cerut in casatorie. Ma simt dezorientata si in plus, indragostita lulea dupa noaptea pe care am petrecut o.MI e teama de sentimentele mele si simt ca am gresit fiind atat de intima cu el. Va rog sa mi dati un sfat
Monica Enescu
:
Nu imi amintesc povestea ta, daca vrei sa ne spui mai multe poate putem intelege mai bine. Pentru a-ti da un sfat e nevoie sa cunoastem contextul.
In urma cu un an am suferit o depresie puternica insotita de anxietate si atacuri de panica, din cauza unei jumatati de pastilute de ecstasy.
Buna ziua,
Cu o intrebare va deranjez. In urma cu un an am suferit o depresie puternica insotita de anxietate si atacuri de panica din cauza unei jumatati de pastilute de ectasy. A fost pentru prima data cand am incercat, in urma insistentelor din partea anturajului. Dupa o ora, m-am speriat, am facut un atac de panica foarte puternic, am simtit o racire completa a organismului cu o vasoconstrictie extrem de puternica in care am crezut ca o sa mor facand infarct. Tin sa precizez ca era destul de frig si afara. Cateva secunde pe langa racirea completa, am simtit ca nu mai pot sa ma deplasez, senzatie de ameteala, vedeam incetosat. Dupa acea experienta, am mai facut cateva atacuri de panica in care am simtit din nou acea senzatie de fulger rece in corp, plecand din calcai. Intradevar mult mai redus, fata de atacul de panica declansat in urma consumui de droguri.
M-ar interesa sa stiu modificarile la nivel fiziologic. Se contracta miocardul puternic in urma descarcarii de adrenalina iar sangele este distribuit catre zonele vitale? Sau apare vasocontritie in zona arterele coronare, miocardul fiind mai slab irigat cu sange, iar tensiune arteriala automat fiind mai scazuta cu axare spre organele vitale? Sau pur si simplu de la vasoconstrictia puternica apar senzatiile de fulger, de inghet la propriu.
Am urmat si psihoterapie, in momentul de fata am scapat de absolut toate simtomele. Atacuri de panica nu am mai avut de 9 luni, doar ca am ramas cu acest gol informational pe care tot incerc sa mi-l lamuresc de mult timp, alimentandu-ma de pe internet cu multe informatii inutile.
As dori un raspuns cat se poate de sincer. Tin sa precizez ca nu-mi este frica de infarct, moarte. Cred ca multe persoane evita un raspuns sincer din teama de a nu-si creea pacientul filme.
Multumesc mult!
Din ce ai scris, inteleg ca urmaresti o explicatie medicala, stiintifica, pentru experienta pe care ai trait-o. Vei gasi cu siguranta raspunsuri, insa medicina nu este o stiinta exacta, in acel moment in care traiai sub influenta drogului nu erai monitorizata cu aparate, nu se poate stii exact care erau parametrii tai de functionare inainte de consum pentru a putea fi comparati cu cei din timpul si dupa consum, astfel ca e posibil sa nu aflii un raspuns complet, corect si e posibil sa fi nevoita sa inveti sa traiesti cu incertitudinea, misterul, necunoscutul, golul. Psihologic vorbind, drogurile alcoolul sau altceva deschid porti catre inconstientul nostru plin de frici, agresivitate, frica de moarte si orice altceva se afla acolo adanc in noi si inaccesibil constient in mod normal
Mama a plecat cand aveam 6 ani in Italia (acum 11 ani) si am ramas acasa cu fratele si cu tata.
Nici nu știu cu ce să încep, mama a plecat de cand aveam 6 ani in Italia ( acum 11 ani), am ramas acasa cu fratele, care acum are 20 de ani si cu tata. De mica imi amintesc ca ai mei se certau si tot ce voiam era doar sa nu mai aud cum tipa, ma duceam in camera si incercam sa adorm. Majoritatea certurilor erau din cauza banilor, el mereu pierdea banii si mama nu se descurca doar cu cat aducea ea in casa, frate-miu a ramas de mic sa aiba grija de mine, ea s a dus cu un alt barbat care o mai ajuta cu bani, mai statea cu noi. El a aflat dar au trecut peste. Atunci mama a plecat sa lucreze in strainatate caci aici nu i mai ajungeau banii, avea multe datorii, trimitea mereu acasa bani ca sa achite tot, dupa primii 3 ani a venit inapoi ( am uitat sa mentionez ca timp de 11 ani am vazut o de 3 ori pe mama cate o saptamana de fiecare data) revenind, atunci a vazut ca ratele nu erau achitate si s au certat tare pentru ca el a avut si are o problema cu aparatele, ii juca mereu banii ei, s
a intors inapoi si a incercat mereu, mereu sa i dea sanse si i trimitea bani pe care el mereu ii pierdea. Asta fiind o parte introductiva, ea a venit anul acesta pe 7 august acasa, sa renoveze casa, timp in care eu dormeam cu ea si fratele cu el, ea isi facuse un nou iubit de vreo 2 ani fara ca tata sa stie, trecand peste am stat o perioada asa, o perioada in care orice faceam nu era bun dar fratelui meu nu ii reprosa niciodata nimic, nici ca statea toata ziua afara, nici ca n o ajuta, eu trebuia sa fiu mereu cea care face totul,intr o seara tata a venit de la serviciu si a intrebat o de ce nu doarme cu el, ca ar vrea si el s o stranga in brate dar ea i a spus ca pe ea nu l intereseaza de el si atunci au inceput din nou aceleasi certuri de cand eram mici, s au injurat, el in special vorbea foarte urat, ziua urmatoare nu si au mai vorbit pana cand tot asa s au certat tare si ea l a dat afara din casa pe el, casa fiind pe numele ei. Ea pleca in fiecare saptamana la iubitul ei, el
statea in Pascani si acasa venea o zi sau doua dupa care pleca iar, pana sa l cunoasca pe el nu putea sa vina acasa cum a aparut el a putut, a fost acasa si anul trecut de Craciun dar l a facut cu el la Pascani, doar e mai important decat copiii ei. eu ma certam foarte des cu fratele, pentru ca nu puteam sa mi strang nimic de la bani, cercei, inele imi dispareau toate, trebuia mereu sa inchid usa dupa mine bineinteles cand i am povestit mamei a zis ca e vina mea ca le las acolo, lui nu i a spus absolut nimic, in fine, ma certam cu el si pentru ca eu faceam mancare, eu spalam, si el si iubita lui doar stateau, nimic in plus, nici serviciu, numai ea muncea. Pana intr o seara in care mama m a sunat si plangea ca a batut o omul acela cu care era ea impreuna, si plangea..si nu voia sa vina acasa am inceput sa plang ca tipa, intr un final a ajuns acasa pe la 4 dimineata, mai pe scurt s a despartit de el. eu cu tata nu am mai vorbit de cand a plecat, stiu doar ca s a logodit acum, ea mereu isi cauta boi barbati si nu stiu sincer, oare ei s au gandit vreodata ca poate ma afecteaza chestiile astea ? Adica doamne fereste ca pana la urma nu s copii, nu le pot zice eu ce sa faca dar macar sa ma intrebe o data ce zici despre asta, ce parere ai, absolut nimic. In prezent, fratele vine o data pe saptamana acasa si pleaca. Si ea, normal ca nu ii spune absolut nimic, doar e baiatul ei..sunt foarte multe lucruri, mereu eu trebuie sa fac de toate si tot nu e bine daca ii spun ca mi e rau, ea sta pe telefon, abia ma baga in seama, in octombrie am fost sa mi fac analizele pentru ca ameteam mereu si mi au spus ca sunt anemica, ca am anemie foarte mare, raspunsul ei fiind evident ca e vina mea, ca nu mananc, dar niciodata nu s a gandit ca poate tot ce a fost pana acum ma afecteaza, sunt 5 luni de cand e acasa si ma bucur ca nu o am ca model in viata, o respect pentru ca a muncit pentru mine dar ma bucur enorm ca nu sunt ca ea, vreau doar sa inteleg cum pot sa fiu iar bine, de cand a venit totul s a intors pe dos si nu inteleg de ce..ametesc din ce in ce mai mult, iar de rezistat am impresia ca nu mai pot
Ce se întâmplă cu dvs acum e faptul ca somatizati
Parintii mei tipa la mine cu cuvinte vulgare, pentru ca cica nu invat si nu iau notele dorite de ei. Eu depun toata silinta insa nu le pot dovedi asta.
Parintii mei tip mereu la mine cu cuvinte vulgare intrucat cica nu invat si nu iau notele dorite de ei , dar depun toata silinta insa nu le pot dovedi asta. Ma simt foarte rau. Ce ar trebui sa fac?
Dați -ne mai multe informații despre dumneavoastră. Câți ani aveți? Considerați ca v-ati străduit dintotdeauna dar rezultatele au fost inadecvate efortului depus de dumneavoastră? Orice altceva care ne-ar ajuta sa va dăm un sfat
Ce te impiedica sa le poti dovedi asta? De ce ai avea nevoie tu? Unde intampini dificultati?
E necesar un text poate fi nevoie de repartizare la alta clasa .Poate cerintele te depasesc .Dar poate de cauza unor temeri sa nu te poate concentra sa nu mai poti gandi limpede Poate fi si un surmenaj Ai nevoie de putina relaxare sa faci si ce-ti place tie,Iar parinti poate ar fi bine mearga la consilire parantale pt asi gestiona mai bine starile de furie.Liniste-te cand esti ascultat sau dai o lucrare, nu mai gandi ca nu reusesti sa ei note mari.Gandirea ca vei reusi si vei lua note mari iti creste increderea in tine si chiar poti reusi
M-am despărțit de fostul meu prieten, prima mea iubire, pentru că părinții lui nu m-au acceptat din cauză că nu sunt musulmană și nici de etnie turcă.
Buna, am o problema in care ma tot gândesc, m-am despărțit de fostul meu prieten cum s-ar zice ( prima mea iubire) pe data de 26.7.2017 și ne-am despărțit dintr-un motiv mai delicat in care părinți lui nu m-au acceptat din cauza ca nu sunt musulmană și nu sunt de Generație turcească, problema e ca eu încă îl iubesc foarte mult am fost un an jumate impreuna după care el ma înșelat, după ce ne-am despărțit am intrat intr-o despresie foarte puternica și am suferit foarte mult… am trecut cel puțin foarte putin( Peste) dar cand ma gândesc la el îmi tot vine sa plâng pentru ca mie foarte dor de el ma lăsat așa fără sa nu-i pot spune nimic .și încă ma doare deși eu tot incerc sa ignor … el trebuia sa se însoare cu altcineva pe care el nu a cunoscut-o , cum e de origine la turci! … pana acum s-au logodit și acum trebuie sa fie și nunta cât de curând încă ma doare pentru ca noi ne-am iubit și ca sa nu văd eu ca el trebuie sa ma lase pe mine din cauza părinților lui care nu m-au acceptat trebuia sa ma însele într-un fel a fost și pentru el greu pentru ca nu a vrut nimic de la acea fata din câte știu… iar acum eu sunt cu un băiat impreuna locuim totuși dar nu prea simt pentru el ceea ce trebuie sa simt in schimb el ma iubește foarte mult într-adevăr mie drag de el dar nu sa iubesc i-am tot spus și explicat și el pana la urma ma înțeles … când ii mai vorbesc De fostul pentru ca cum spusesem încă ma doare și nu am stiut ce sa fac sa trec peste deși nam putut sa trec încă, încerc … am ajuns sa iau midicamemente de Anti stres foarte tari am tratament 5 luni de zile … și de inima pentru ca eu lucrând și nu dormind noaptea, pentru ca am suferit prea mult știind ca persoana pe care eu o iubesc se căsătorește cu altcineva îmi este foarte greu și nu știu ce sa mai fac.
Va aflati intr.o situatie trista din care doar trebuie sa aveti vointa de a iesi. Pentru a spune ce sa faceti este destul de greu printr.un mesaj. Ati acceptat si faptul ca v.a inselat? Incercati sa transformati aceasta ” iubire” in indiferenta.
norocul tau ca nu te au acceptat si ca el te a inselat ;oricum stiai de la inceput ca la musulmani femeia nu conteaza,ca au mai multe neveste asa ca nu te poti lamenta-diferentele de cultura, de educatie ,de comportament isi spun cuvintul mai devreme sau mai tirziu-de ce sa renunti la libertatea cistigata cu greu in cadrul religiei noastre si sa te duci dupa unul care considera ca femeia are juma de creier deci fara importanta tot nu inteleg
Se vede ca esti afectata si ca inca iti este foarte greu. Pare o situatie asupra careia tu nu ai avut niciun control, nu ai putut nici sa reactionezi, nici sa vorbesti cu el si sa obtii niste raspunsuri, niste scuze, o incheiere in adevaratul sens al cuvantului. Insa inteleg ca si el e intr-o pozitie in care nu are control si dreptul de decizie asupra propriei lui vieti, cumva si el e pus in situatia dificila in care a face ceea ce simte inseamna o respingere din partea familiei si un gest inadecvat pentru ei. Sunteti ambii victimele unei restrictii culturale si religioase dictate de oameni care pun mandria si statutul social mai presus de sentimente. Sincer nu stiu ce as putea sa-ti spun ca sa te simti mai bine deoarece sentimentele inca exista acolo, relatia nu a avut un final concret si inca suferi. Cred ca ceea ce ti-ar fi de folos este sa stai de vorba cu cineva despre asta, psihoterapia este cel mai potrivit lucru in situatia ta. Numai bine!
Stiu ca e greu. Si eu in trecut am avut o relatie care s-a terminat brusc dupa 1 an si 6 luni. Mama mea nu era de acord cu el si a hotarat singur ca e mai bine sa ma lase in pace. Am suferit mult, nu primisem nici un raspuns la ce a facut. A fost prima mea relatie serioasa, insa nu din toate punctele de vedere si tot a fost foarte greu. La fel imediat am intrat într-o noua relatie sa ii demonstrez ca nu era el asa important. Nu ma simteam in largul meu cu noul prieten si mereu il comparam (in mintea mea) cu fostul. Dupa o luna mi-am dat seama ca nu e corect ce fac si i-am spus că nu vreau o relatie cu el. Apoi a început chinul, eram mereu cu gandul la fostul, nu ma puteam concentra nici la facultate, primul semestru nici nu stiu cum am luat examenele, eram pur si simplu pe alta planeta. Usor usor m-am obisnuit cu ideea si mi-am nai revenit dar alta relație am putut sa am abia dupa 5 ani. Cu timpul o sa treaca. E bine sa vorbesti cu cineva despre asta. Stiu ca acum cauti raspunsuri, si eu le-am asteptat muuuult timp, asta era tot ce vroiam, insa cu timpul m-am resemnat. O sa fie bine, incearca sa iti muti atentia de la el facanc altceva (eu de ex in sem 2 mi-am mutat atentia pe invatat si am reusit sa iau si bursa). Multa sanatate!
Am un copil diagnosticat cu TSA si ADHD. Terapia a devenit un mod de viata pentru noi toti cei din familie, dar imi dau seama ca el a devenit exagerat de ascultator si de pasiv in a-si spune punctul de vedere. Imi este frica sa nu devina un adult extrem de obedient si fara personalitate.
Buna ziua,
Am un copil in varsta de 8 ani care a fost diagnosticat acum 5 ani cu TSA. am inceput terapia ABA si 2 ani mai tarziu a venit si cel de-al doilea diagnostic : ADHD. Terapia nu a fost intrerupta nici un moment devenind un mod de viata pentru noi toti cei din familie. Copilul este la scoala, integrat bine in invatamantul de masa dar inca avem probleme pe limbaj (incoerenta), pe social (nu recunoaste situatiile sociale ) si deficitul de atentie se manifesta din ce in ce mai des. Desi invatatoarea il lauda cat e de cuminte si ca nu are probleme cu el (din cand in cand frustarile il fac sa izbucneasca in plans) imi dau seama ca a devenit exagerat de ascultator si de pasiv in a-si spune punctul de vedere. Imi este frica ca, continuand terapia va deveni extrem de obedient si fara personalitate. Constat deja ca orice adult care ii spune sa faca ceva, o face fara sa comenteze si ca, daca, la inceput doreste un lucru, il poti convige foarte usor sa renunte! Din punctul asta de vedere este
elevul (viitorul angajat) ideal: supus si fara personalitate! Pe de alta parte daca opresc terpia, cele doua diagnostice isi vor spune cuvantul. In vara a avut cea mai lunga vacanta de terapie (in jur de o luna jumatate) si s-au vazut probleme pe limbaj si intensificarea simptomelor de ADHD. Nu este pe nici o mediactie. Va rog un ajutor daca este cazul sa inrerup terapia sau sa alternez (o perioada sa facem si apoi iar pauza). Sunt ingrijorata de viitorul lui! Va multumesc!
Cred ca e nevoie sa continuati terapia, asa cum ati observat, si poate se pot adauga si alte tehnici care sa ii dezvolte aspectele care ii lipsesc. Sau poate sa mai adaugati si un alt cadru de invatare -dezvoltare, cum ar fi grup de dezvoltare personala pentru copii cu adhd. .
Care sunt așteptările dvs în ceea ce privește comportamentul său, dezvoltarea lui, ce doriți sa obțineți pe viitor?
Continuati terapia si pe masura ce creste si e mai matur corectati celelalte probleme cu ajutorul unui psihoterapeut. Încercați să luați situatia pas cu pas, problema cu problema, altfel va veti simti copleșită și veti pune prea multa presiune pe dvs.
Buna ziua, dupa cum ati spus si dvs, daca intrerupeti terapia simptomele se vor intensifica. Puteti sa stabiliti impreuna cu terapeutul cateva obiective privind acest astept si o interventie potrivita personalitatii lui. Terapeutul cunoaste copilul si e cel mai in masura sa gaseasca o solutie. Iar in legatura cu medicatia, o vizita la medicul psihiatru-pediatru va poate lamuri daca e necesara. Multa putere de munca va doresc!
In primul și primul rând văd necesar că al dvs copil și obțină independenta . Să învețe să facă ceva de mâncare, să știe ce să cumpere pt viața de zi cu zi, să poată avea relații sociale și sa se descurce in societate. Din păcate mulți părinți cu copii diagnosticați cu TSA, pun foarte mult preț pe școală, cu toate că nu înțeleg nici eu ai nici ei nevoia de acumulare a unor cunoștințe căruia nu ii vor fi de mare folos in viața de zi cu zi. Este doar părerea mea, și incercati să puneți accent pe ce am scris mai sus. Succes și felicitări pt că ați scris aici.
Eu Lucrez in acest domeniu de ani buni, asa ca o sa va impartasesc opinia mea, in speranta ca va va ajuta sa depasiti aceasta dilema. Avand in vedere faptul ca cel mic este integrat in invatamantul de masa, il putem numi inalt functional, ceea ce inseamna ca terapia aba nu se mai aplica, fiind o terapie strict comportamentala. Se pare ca a functionat pana acum, copilul este docil, deci comportamentele disruptive au fost eliminate. Cand vorbim despre un copil cu autism inalt functional, vorbim despre o terapie cognitiv-comportamentala, deoarece el intelege si are limbaj. Terapia aba este o terapie destul de dura, ea se aplica la inceput si ati vazut si dvs ca exista rezultate, insa strategia se schimba pe parcurs, se adapteaza la progresul pe care il prezinta copilul. Eu militez pentru invatarea celor cu tsa tot felul de mecanisme de aparare, chiar daca acestea sunt negative, cum ar fi minciuna, noi le avem si ne ajuta sa facem fata anumitor situatii. De asemenea sunt pentru a lasa copilul sa se exprime, sa aiba dreptul sa nu vrea sa faca sau sa spuna ceva, chiar si in cazul celor care au parte de terapie aba, cumva pregatesc terenul pentru mai tarziu. In concluzie, eu cred ca cel mai bine ar fi sa discutati cu terapeutul copilului aceste aspecte si daca dvs considerati ca este cazul, sa cautati un alt terapeut care sa preia terapia. Succes!
Monica Enescu o mare parte din terapeutii de aici raspund la nevoile celor care scriu aici si cer ajutor repet Raspund cu Alte Întrebări nu va supărați dar decat sa puneți niste întrebări irelevante in loc de raspunsuro decente mai bine nu scrieți nimic
Consider ca este necesar sa fie adaptat programul terapeutic sa vizeze ambele diagnostice sa corecteze si sa aduca imbunatatiri si nu sa rezulte un obedient!
Coordonatorul ar trebui sa va raspunda la aceste intrebari. La varsta lui, daca e integrat in invatamantul de masa, terapia este mult mai generalizata, de intretinere. De regula, socialul si limbajul raman deficitare. Eu va recomand reevaluare, deasemenea sa cereti sugestii coordonatorului. Si sa il integrati in activitati extrascolare, de grup – cu sau fara insotitor
.
