Din cauza părinților mei sunt bâlbâită și anxioasa, fără nici măcar un prieten.
Sunt o fată în clasa a11a de 17 ani. Am nevoie de o explicație pentru comportamentul părinților mei.Mereu imi amintesc ca nu am prieteni și că o să ajung singura dacă o țin așa și nu got sa accepte faptul ca am anxietate (vara trecuta am avut niște atacuri de anxietate puternice și am decis sa văd un psihiatru iar înainte sa văd psihiatrul am văzut 3 psihologi de a lungul a 5 ani care mi au pus diagnosticul de fobie sociala sau anxietate, depinde de caz). Problema cu ai mei e că nu înțeleg ce înseamnă să fii ca mine ,sa nu te simți comod în propria piele ,sa ai gândurile amestecate în cap (gandirea rațională și cea afectiva au o granița foarte subțire pentru mine ,de asta sunt predispusa spre strai depresive și uneori chiar sinucidere ) ei mereu m au obligat să ies în lume și sa vorbesc cu oamenii și jur ca am încercat. În copilărie nimeni nu voia sa stea cu mine și toți cei care stăteau cu mine aveau un motiv ,ori își băteau joc de mine ,ori profitau. Când eram mică am fost împinsă într un lac de niște copii ,am fost bătută de niște copii la sanie ,am fost jefuită de alți copii în curtea scolii ,am fost amenințată în repetate rânduri cu bătaia ,am fost mereu pusă în ultimele bănci de către toți diriginții/dirigintele (deși rezultatele mele la învățătură au fost ÎNTOTDEAUNA peste medie ) și multe altele pe care nu vreau sa mi le amintesc. De asemenea ,când eram mica , părinții mei nu s au implicat prea mult pentru ca m au lăsat la bunici. Tata bea foarte mult în trecut și era extrem de agresiv așa ca preferam sa stau la bunici. Mereu când era beat mă lovea și mă dădea afără din casa așa ca am dormit de câte ori pe bănci în parc sau pe la bunici iar mama nu avea deloc răbdare așa ca am fost nevoită sa învăț singura sa mă leg la șireturi ,sa citesc ora pe ceasul clasic ,sa despart în silabe ,sa număr etc (înainte sa le învăț la școală ) pentru ca ea
mă lovea mereu dacă nu știam sau dacă făceam și cea mai mica greșeală. În prezent ei și au cerut scuze pentru ce au făcut ,dar nu s au schimbat prea mult. Cu tata nu am nici relație iar mama tot mă mai agresează verbal și uneori fizic ,partea cea mai rea e că nu sunt în stare nici sa aibă grija de celălalt copil al lor pe care mi l au dat în grija mie (aveam 5 ani )ca ei sa se poată distra. Sora mea a asistat de multe ori la limbaj licențios (are 10 ani) și la violenta verbala asupra mea de la mama pentru cele mai stupide lucruri. Acum se apropie Crăciunul și calmul meu începe sa devină foarte violent încât mă simt închisă în corpul meu și nici nu mă mai lasă ai mei sa merg la psihiatru ceea ce mă afecteaza foarte tare (nu dorm,mă ranesc singura în somn ,plâng în fiecare seara fără un motiv și am tot mai multe atacuri de panica intense sau nu). Urăsc Crăciunul pentru ca ,la fel ca de ziua mea , nu am nici amintire plăcută cu aceasta sărbătoare pentru ca mereu cu câteva zile înainte eram certata ,lovită sau pedepsita pentru diferite motive (deși am fost un copil foarte cuminte ,de frică). Din cauza părinților mei sunt bâlbâită și anxioasa fără nici măcar un prieten ,o am doar pe sora mea. Aveam nevoie de cineva căruia sa mă confesez și de un sfat ca să reusesc sa mi pun gândurile cât de cât în ordine ai ca gândirea mea afectiva sa nu preia controlul și sa nu fac ceva regretabil..
Mulțumesc mult
Grea situatia ta si deloc placuta. Totusi, desi e greu de urmat acest sfat, ar trebui sa te gandesti ca mai ai doar un pic, pana termini scoala si apoi te vei putea rupe de acest mediu atat de toxic. Din pacate sa te integrezi in societate nu-ti va fi usor fara un sprijin specializat, fara prieteni care sa te sustina si uneori, tocmai acele fete necunoscute o pot face mai bine. Din partea mea ai o mana intinsa, sunt momente cand mai usor vorbesti cu un necunoscut, asa ca, daca doresti, oricand vrei putem vorbi despre orice, doar sa ai curaj sa o faci. Pana atunci, o necunoscuta te imbratiseaza cu drag si-ti spuna: totusi, viata e frumoasa.4
Draga mea, avand in vedere cate experiente negative ai avut cu oamenii din jur, simptomele tale sunt de inteles!
Am 20 de ani si o relatie de 3 ani. Dar mama este de parere ca “daca te muti cu un baiat, esti deja maritata si eu nu vreau sa te mariti de acum”. Si ma “santajeaza”, spunandu-mi “daca pleci de acasa, sa uiti de familia ta”.
Buna ziua. In primul rand vreau sa imi cer scuze, dar am scris destul de mult, deoarece chiar simteam nevoia si deoarece asa poate se va intelege mai bine situatia.
Am 20 de ani si am o relatie de 3 ani, foarte frumoasa si buna, cu un baiat. Amandoi dorim sa ma mut la el, deoarece sta singur, mama lui fiind plecata din tara cu munca. Ne dorim asta foarte mult, mama lui este perfect de acord. Chiar dansa ne-a si dat prima data acest sfat, deoarece crede (ca si noi de altfel) ca avand in vedere relatia de lunga durata, avand in vedere ca ne intelegem bine si majoritatea timpului ni-l petrecem oricum impreuna, ar fii timpul sa facem si acest pas.
Problema vine insa din partea parintilor mei. Mama este de parere ca “daca te muti cu un baiat, esti deja maritata si eu nu vreau sa te mariti de acum” (desi nu avem de gand sa ne logodim, dar mite sa ne casatorim de la aceasta varsta), imi reproseaza mai mereu “cate am facut noi pt tine, tu nu stii sa apreciezi, ne lasi balta, cat ne-am straduit noi cu tine, noi suntem parintii tai” si multe alte reprosuri de acest gen. Si nu in ultimul rand, pot spune ca ma si “santajeaza”, spunandu-mi “daca pleci de acasa, sa uiti de familia ta”, “nu esti recunoscatoare pt ca taica-tau lucreaza in Anglia pt tine”, incepe sa planga si sa spuna multe chestii de acest gen. + imi scoate ochii, cum s-ar spune, cu faptul ca tot ce am, am din banii lor, ca ei imi platesc facultatea, ca stau in casa lor si, citez — “eu sunt mama ta, tu trebuie sa asculti de mine, nu sa faci ce vrei”.
Ei bine, in urma cu o luna, am cazut de comun acord sa mergem amandoua la un psiholog, deoarece nu ne mai intelegeam prea bine. Chiar si doamnei psiholog i-a spus ca “eu sunt mama, trebuie sa faca cum zic eu, atata timp cat sta in casa mea si eu sunt mama. Daca eu nu o las sa se duca afara, sa nu se duca. Daca eu ii zic ceva, orice, ea sa faca cum dictez eu”. Doamna psiholog i-a spus astfel: “dupa varsta de 18 ani, orice om are capacitatea si dreptul de a face ce doreste si de a lua propriile decizii; daca fata dvs doreste sa se duca afara, sa se plimbe, dvs trebuie sa o lasati sa faca ce vrea. Sunteti mama ei, sigur va este recunoscatoare ca ati crescut-o, insa avand 20 de ani credeti-ma ca nu trebuie sa va mai simtiti stapana pe viata ei”.
A parut ca a inteles, cateva saptamani doar. Acum din nou a inceput sa imi controleze viata, spunandu-mi sa nu mai ies afara, nu ma lasa sa ma duc sa dorm la iubitul meu cand vreau, ma pune in majoritatea timpului sa o iau de la munca cu masina, doar doar sa ma “sustraga” de unde eu vreau sa fiu. Am avut multe discutii cu ea, insa tot ce facem este sa ne sustinem fiecare punctul de vedere personal si astfel, nu ajungem la aceeasi parere. Ii explic ca eu sunt recunoscatoare pt absolut tot ce au facut pt mine, iar daca simt nevoia sa stau mai mult cu iubitul meu, nu inseamna ca pe ei nu ii iubesc, ca el mi-a facut, citez — “vraji”, ca eu uit de ei daca stau cu el..
Mie uneia imi da senzatia ca este un pic prea posesiva si ii e teama ca o sa ramana singura, tata fiind cu munca in Anglia. Si ma santajeaza, in adevaratul sens al cuvantului, cu plansul si cu vorbele de genul “daca tu pleci de acasa, sa uiti de noi, noi nu o sa mai existam pt tine, poate o sa patesc ceva daca pleci, eu nu am mai mancat de atatea zile (si nu stiu de ce eu sunt vinovata cand imi spune aceasta fraza), o sa ne uiti, nu iti pasa de noi, ce o sa zica x y z”..
*vreau sa specific, ca mama este destul de dependenta de mine, la modul ca eu avand carnet, cand vrea sa mearga la bunici, la rude, la cunostinte, ca vrea sa se duca la nu stiu ce magazin si vrea cu masina, trebuie sa o duc, fara drept de a comenta, dar mite de a refuza..*
Cat despre tata…tata stie ca am un prieten, nu a facut cunostinta cu el fata-n fata, il cunoaste din poze doar. Insa el nu este de acord deloc, dar DELOC, cu ideea ca eu am un iubit si ca petrecem timp impreuna. Vreau sa specific, ca de curand, in concediu a venit in tara si am mers la bunici. Din vorba in vorba matusa mea a spus ca sunt mare si ca altele la varsta mea se marita si au si copii, si ca este foarte normal sa am un prieten la varsta asta si sa vreau sa petrec cat mai mult timp cu el. Iar tata a spus foarte deranjat “cum asa ceva?! Are 20 de ani, ce baieti, ce timp cu baieti, ce petreceri impreuna ?! Sa isi vada de facultate, mai incolo baietii, e prea mica”..
Eu acum, vreau ajutor si din partea dvs. Nu stiu ce sa mai fac.. Vreau sa ma mut la iubitul meu, iar pe oricine am intrebat si cu oricine m-am mai sfatuit, mi-au zis toti acelasi lucru: “e normal sa vrei sa faci asta, aveti 3 ani totusi. Eu zic sa va mutati. Fie ca vor, fie ca nu, pana la urma tot trebuie sa accepte, doar nu te vor tine cu forta in casa sau o sa stea suparati toata viata pe tine, ca ai facut ce ai simtit”.
Insa cum sa fac cu ai mei in aceasta situatie ? Imi este teama de momentul in care eu o sa ii spun mamei ca vreau sa ma mut..mi-e teama, deoarece sigur va incepe sa planga, sa ma santajeze, sa imi zica ca nu sunt recunoscatoare pt ce mi-a oferit, ca cine stie ce va patii ea cand eu o sa plec sau ca DACA PLEC, SA UIT DE EI.. Iar tata..tata sigur va face foarte foarte urat daca ar afla asa ceva.
As vrea sfaturi bune si utile, poate chiar si exemple din experiente proprii.. Sfatul “vorbeste cu ei”, sincer nu a dat roade.. mama a ajuns sa planga si sa imi spuna ca nu sunt recunoscatoare, doar cand am spus “la un moment dat tot o sa vreau sa ma mut si eu de aici, doar nu o sa raman aici pana la 30 de ani”.. iar tata…..tata a fost deranjat de simplul fapt ca am o poza cu mine si cu iubitul meu, in camera..
Ce sa fac?! Amandoi vrem sa facem pasul acesta cat mai curand.
Si eu am avut astfel de discutii cu parintii mei,dar aveam 17 ani si ei chiar nu aveau de ce sa-mi scoata ochii deoarece nu platisera nicioda nimic mai mult decat alimentele pt mine..si cu toatea astea imi adresau aceleasi reprosuri ca si tie. Eu am plecat pur si simplu.Le-am cerut voie,bineînteles ca raspunsul lor a fost Nu,iar eu am decis pt mine nu pt ei.Dupa ce i-am pus in fata faptului implinit nu au mai avut de ales. Sunt nemultumiti si acum,cand am aproape 33 de ani,mereu au ceva de criticat la mine. Dar daca nu au fost capapili pana acum sa se gandeasca la binele meu ,nu mai trag speranta … Ti-am povestit situatia mea,putin asemanatoare cu a ta, cu gandul ca poate te va ajuta in luarea unei decizii..deoarece decizia iti va apartine mereu,indiferent ca decizi sa faci ca tine sau decizi sa faci ca ei.
Pe masura ce te vei maturiza, vei avea venituri proprii, si vei gasi resursele sa lupti pentru idealurile tale, rupand cordonul ombilical. Stiu, ruptura doare, dar e natural sa o faci cand te simti pregatita.
Buna! Stiu prin ce treci si e chiar dureros ca tocmai din partea parintilor tai de la care te astepti sa te inteleaga si sa se bucure de fericirea ta, tocmai din partea lor sa simti atata ostilitate. Trec si eu prin asa ceva chiar daca am o varsta destul de matura si sunt independenta, mama mea ma santajeaza astfel si ma doare sa vad lucrul acesta pt ca e o lipsa de dragoste si de respect. Textele pe care ti le ofera mama ta sunt aceleasi pe care mi le spune mama mea. Eu am incercat prin toate modurile sa o fac sa inteleaga sa-mi respecte deciziile iar ea ma trimite la psiholog si ca se roaga la Dumnezeu sa ma despart desi eu sunt fericita cu partenerul meu. Asa ca nu tine nici de varsta, nu tine nici de faptul ca depinzi financiar de ei, detaseaza-te emotional de ei si urmeaza-ti drumul. Iti doresc multa fericire.
Citeste cartile Emotional Blackmail si Toxic Parents a psihorerapeutei Susan Forward. Cred ca le gasesti si in lb.romana pe libris.ro. Parintii tai ar trebui sa inteleaga ca tu esti un individ separat de ei si nu proprietatea lor. In momentul asta ei au o relatie de co- dependenta cu tine( si probabil si intre ei) care se poate ameliora/ vindeca doar cu ajutorul unui psihoterapeut.
Și eu am o fată de 20 de ani. Aș fi de acord să se mute cu prietenul ei, cu condiția să ținem legătura, să ne vedem și să mă asigur că e bine. Multă înțelepciune vă doresc, să luați cea mai bună decizie!
Din ce povestesti imi pare ca te-ai hotarat ce vrei sa faci, cred ca doar nu stii cum sa o faci mai bine. Ca sa iti dai seama de asta va trebui sa te gandesti bine la ce ii face pe fiecare dintre ei sa zica ceea ce zic. Pentru asta atentia nu trebuie sa fie pe cuvinte ci pe motivatia din spatele lor. Pe ce stii tu despre ei ca oameni. De ce zic ceea ce zic si ce vor de fapt. Adica pune-te real in papucii lor si cu modul lor de gandire vezi de ce au nevoie de fapt. Din acea pozitie ii vei intelege mai usor. Tu ai inteles deja ca esti santajata, dar trebuie sa stii si ce se teme fiecare. E mult de explorat. O sa-ti dau un exemplu. Poate ca tatal tau vrea ca tu sa inveti si sa poti fi independenta inainte sa ai treaba cu baietii. Asta poti sa-ti dai seama din credintele lui. Cum a fost viata lor? S-au casatorit devreme? Le-a fost greu? Au apucat sa faca studii? Ce a considerat ca ar fi trebuit sa fie altfel ca sa fie mai fericiti? Ce parere are despre femei? Ce inseamna o femeie realizata si fericita pentru el?
Chiar daca au intentii bune, ambii te infantilizeaza, vor sa iei deciziile in functie de ce si cum vor ei. Ar fi tare bine daca reusesti sa continui demersul terapeutic cu mama ta, sau macar sa o convingi pe ea sa mearga la psiholog.
Am un bebe de 8 luni, iar relatia cu sotul s-a racit complet. Suntem ca doi straini: parteneri de somn si parinti, in rest absolut nimic.
Buna ziua!
Sunt casatorita de 2ani si am un bebe de 8 luni, relatia cu sotul s-a racit complet…il tot intreb de ce e asa si imi raapunde ca nu stie.precizez ca am 27ani si el 38.
Suntem ca doi straini…parteneri de somn si parinti, in rest absolut nimic.
Vrem sa ne salvam casnicia si relatia de cuplu…va rog ajutati-ma cu un sfat!
Vreti amandoi, sau vreti doar dvs? Daca dorinta e de ambele parti e una, si unilaterala e alta. In primul caz terapie de cuplu, in al doilea individuala…
Evaluare psihologica si terapie! Cauzele si remediul pot fi identificate si stabili intr- un proces terapeutic!
Va incurajez sa incepeti o terapie de cuplu, faptul ca ati constientizat aceasta situatie este un pas important, problemele de cuplu nu dispar de la sine, de aceea terapia de cuplu este necesara si bineinteles, benefica. Numai bine!
Incercati sa faceti amandoi ceva concret, sa petreceti timp impreuna, sa faceti activitati ce va fac placere, sa discutati ce va place, ce nu, ce ar putea fi imbunatatit. Acum cu ocazia sarbatorilor puteti petrece cateva zile singuri impreuna, sa va apropiati din nou unul de altul.
Eram ragusit si nu am putut canta, iar profesoara mi-a pus nota 2. Parintii mi-au luat telefonul si nu am putut sa imi scriu tema la engleza pentru ca numai pe el aveam internet, iar o fata m-a parat mamei si atunci am stat tot weekend-ul in casa si am facut curat.
Olga Gâdea
:
in ziua aceea aveam educatie civica, iar o profesoara(de asemenea si directoare) ,ne-a cerut sa cantam colinde . am cantat o colinda dar apoi am ragusit si nu am mai putut canta la urmatoarea colinda.profesoara mi-a spus sa ma ridic in picioare si sa cant o colinda ca daca nu imi pune 2 la ed civica. am cantat o strofa dintr-o colinda dar apoi mi-am pierdut complet vocea ca eram racit si ea mi-a pus 2.
am plecat acasa si le-am spus parintilor da ei in loc sa spuna ceva de “profesoara” o spus de mine.
mi-au luat telefonul si nu am putut sa imi scriu tema la engleza pe a doua zi pentru ca numai pe el aveam internet si o fata i-o spus la mama ca nu mi-am scris tema si ca mi-am facut-o in clasa.
atunci am stat tot weekendul si amfacut curat in casa pentru asa ceva
consider ca nu ma pretuiesc pentru ca si la o singura nota mai mica de 8 ma pedepsesc si tipa la mine
nu inteleg ca nu sunt perfect si ca nimei nu e si mama spune ca o fac de rusine(da ea vrea sa invat numai ca sa nu o fac de rusine)
ajutor
Cristina Anghel
:
Imi pare rau pentru ceea ce ti s-a intamplat. Inteleg ca acesta este un mod “didactic” la voi in scoala/clasa. Parintii, obisnuiti cu constrangerile, au reactionat luand apararea profesoarei, nu a ta, cum era normal. Ce iti recomand este sa incerci sa te adaptezi in mediul in care traiesti si sa iti gasesti bucurii si impliniri in activitati extra-scolare: cum ar fi sport, muzica, prieteni, citit. Poate reusesti sa intri la un liceu interesant, cu profesori mai deschisi la minte. Viata e presarata cu situatii injuste, important e sa stii ca nu e vina ta si sa le faci fata. Daca ai un psiholog la scoala, poate ti-ar fi de ajutor sa discuti cu el. iti tin pumnii sa iti fie bine!
Știu pe cineva care ia medicamente pentru uz veterinar periodic, crezând ca ii fac bine. Cum pot sa fac sa înțeleagă ca nu e in regula?
Buna ziua! Știu pe cineva care ia medicamente pentru uz veterinar periodic, crezând ca ii fac bine. Cum pot sa fac sa înțeleagă ca nu e in regula?
Daca ati avea capacitatea de a convinge toti oamenii care isi fac rau cu buna stiinta… Nu puteti face nimic, doar sa atrageti atentia persoanei, fara sa puteti salva pe cineva cu forta.
Sunt însărcinată în 7 luni, iar de câteva luni soțul meu pleaca in fiecare seara de acasa, cheltuie foarte multi bani si m-a înșelat. Tatăl meu nu ar fi de acord sa ma primească acasa…
Bună. Sunt o tânără viitoare mămică, sunt căsătorită de 2 ani totul bine si frumos pana aici ..problema este ca de câteva luni soțul meu pleaca in fiecare seara de acasa , cheltuie foarte multi bani stiu ca ma si înșelat..eu in momentul de față m-am săturat de tot nu mai vreau nimic cu el dar unde sa ma duc cu “burta la gură” ( sunt însărcinată în 7 luni) , el mereu imi spune ca abia așteaptă să vină băiatul ( o sa avem un băiețel) ..mie imi spune ca ma iubeste dar nu simt ce sa fac unde sa ma duc vreau sa precizez ca sunt plecată din țară iar părinți mei sunt in Romania …iar tatăl meu e foarte exigent când vine vorba de căsătoria mea si cred ca nu ar fii de acord sa ma primească acasa sau daca ar face o Mi ar “scoate ochii” ca el mi am spus de la început să mă gândesc bine daca fac un copil. Ce pot sa fac ajutati-ma va rog sunt disperată
Poate ca v-ar ajuta pe amandoi o terapie de cuplu. E normal sa fiti stresati inainte de aparitia copilului, multe se schimba, apar provocari noi. Despartirea este o solutie daca aceste neintelegeri sunt ireconciliabile. In cadrul unei terapii puteti discuta nemultumirile fiecaruia si le puteti gasi solutii. Va tin pumnii si va doresc o nastere usoara!
Felicitari pentru sarcina. Pentru o mama sarcina este o perioada importanta. Incercati sa rezolvati lucrurile pe rand. Sarcina, atentia pentru sanatatea dumneavoastra, relatia de cuplu, relatia cu parintii. Succes!
E posibil ca aceasta perioada sa fie foarte stresanta pentru sotul dvs care nu stie sa gestioneze acest stres si posibil temeri, si asta sa il faca sa caute placere in diverse activitati compulsive. Ma gandesc ca nu este foarte pregatit pentru rolul de tata care il asteapta si daca aceasta nesiguranta nu e diminuata el cauta tot felul de modalitati sa uite de griji. Si eu cred ca terapia de cuplu este de ajutor in aceasta perioada, mai ales ca si dvs sunteti mai sensibila iar stresul legat de relatia de cuplu va influenteaza starea si automat si starea copilului. Incercati sa vorbiti cu cineva, sa va descarcati. Numai bine!
Copilul tău trebuie sa fie pe primul loc.ai răbdare sa naști și sa mai crească puțin sa îl poți duce la o creșă sa te poți angaja și dacă e nevoie sa cauți pe altcineva.
Din cate stiu, statul ajuta mamicile in alte tari. Nu-ti pot oferi o chirie?
Din punct de vedere psihologic/moral, compromisul este daunator sau nu? Cand devine el nociv in viata noastra? Cred ca viata mea e 80% un compromis.
Buna !
Dpdv psihologic / moral, compromisul este daunator sau nu ? Cand devine compromisul o problema, nociv in viata noastra ?
Nu stiu de ce, dar in ultimul timp mi-am dat seama sau cred ca viata mea e 80% un compromis.
Adica ce imi doresc sa fac, nu pot face, si fac altceva.
Depinde in ce scop il faci! Focul e bun cand vrei sa gatesti o friptura, dar e daunator si nociv daca te arzi!Poate ca ai niste motive pentru care nu poti face altceva. Odata ce esti/devii constient/a de aceste motive, vei sti ce ai de facut ca sa reusesti sa obtii ceea ce-ti doresti. Totul e ca dorinta ta sa fie mai tare decat motivele! Succes!
Poate ca ai niste motive pentru care nu poti face altceva. Odata ce esti/devii constient/a de aceste motive, vei sti ce ai de facut ca sa reusesti sa obtii ceea ce-ti doresti. Totul e ca dorinta ta sa fie mai tare decat motivele! Succes!Sa faceti o analiza a vietii. Munca, prieteni, dorinte, pasiuni, familie,s.md. Vedeti care sunt gandurile care va preocupa, energia dvs.unde se canalizeaza? Focusati gandurile de ex spre dorintele dvs. Cateva sedinte de coaching v.ar ajuta si cei 80%se transforma in 20%.
Exemplele in care ma vad compromis. 1. imi doresc foarte mult sa ies cu anumite persoane sau doresc sa fac parte din anumite grupuri, dar nu pot iesi cu acestea sau sa fac parte din grupurile respective, asa ca ma orientez spre alte persoane/grupuri cu care nu prea vreau sa ies sau sa fac parte. Inseamna ca m-am compromis ? 2. Sa presupunem ca imi doresc sa am o iubita super frumoasa, inteligenta ca in dorintele mele, dar nu am aceasta sansa, aleg una mai ,,uratica”. E compromis ? 3. In prezent sunt in cautare de prieteni, grupuri noi, eu nu am prea avut prieteni, socializare. Mi s-a propus de catre familie si altii sa fac parte dintr-un grup al parohiei de tineret, de care apartin. O sa merg sa vad cum este desi nu as prea vrea, ceva ma tine, inseamna ca m-am compromis ? 4. Ultim exemplu imi doresc sa am anumiti prieteni dar sunt compromis, ma compromit, daca aleg prieteni,persoane ce nu-mi prea plac ? Sau de exemplu cand cineva ma invita undeva si eu nu vreau sa merg, inseamna ca ma compromit ? Adica intr-un fel ies si cu cine imi place ma simt bine, si cu cine nu imi place.
E adevarat ca in viata trebuie sa facem si compromisuri ? Familia mea imi zice ca in viata sa nu fac ce vreau , ci CE TREBUIE, asa sa-mi intre bine-n cap !
E adevarat ca oamenii nu pot face doar ce le place. Dar tu confunzi 2 termeni: “a te compromite” si “a face un compromis”. Cand “te compromiti”, nu inseamna ca faci ceva impotriva vointei tale, ci inseamna ceva cu o conotatie negativa legata de imaginea ta in ochii celorlalti, de a face ceva neacceptat social in grupul din care faci parte. A face un compromis, inseamna sa accepti si lucruri care nu iti plac, dar care nu te lezeaza pe tine ca fiinta, intr-un mod agresiv neaparat. Un compromis e un soi de negociere cu tine insuti, cand iti spui ca nu iti place sa faci/accepti/etc x, y, z lucru, dar pe o durata scurta si cu un motiv bine intemeiat, poti face o exceptie de la normele proprii, fara ca asta sa te incurce grav. Cand compromisul apare des, cand impactul asupra ta e unul puternic si simti ca nu iti aduce avantaje, doar pierderi, ai evident alegerea sa nu il mai faci acel compromis. Dar va trebui sa iti asumi si tot ce aduce la pachet schimbarea asta, pt ca tu ai ales si cand ai facut compromisul, dar si cand l-ai intrerupt. Omul cand nu mai are avantajele unei actiuni, nu o mai face. Daca totusi persevereaza in acea actiune/compromis, desi obtine dezavantaje, atunci omul se afla intr-un cerc vicios si patologic si isi poate rezolva problema cu ajutor specializat – psihoterapeut.
Cu “Trebuie” imperativ sunt numai cele necesare supravietuirii, deci in esenta, “trebuie” sa respiri, sa mananci, sa dormi si sa ai un acoperis deasupra capului, si sa stai departe de pericole! In rest… poate ca “vrei” anumite lucruri, si atunci faci tot ce tine de tine sa le obtii: prietenii pe care ii vrei, iubita pe care o vrei, etc. Pana cand nu incepi sa faci ce vrei tu, vor decide altii pentru tine! In esenta… vorbim despre “ce e mai rau?” Sa fii vinovat fata de altii care nu sunt de acord cu ce vrei tu? Sau fata de tine insuti ca nu te iei in serios suficient incat sa faci ce vrei tu? Cand vei putea alege, vei iesi din “compromisuri”. Daca nu poti singur, psihoterapia te poate ajuta! Succes!
La service-ul unde imi repar masina, ma simt atrasa de unul dintre acesti baieti. Mie mi se pare ca si el este atras de mine, doar ca nu se intampla nimic.
Buna ziua,
la service-ul unde imi repar masina, din cartierul unde locuiesc lucreaza mai multi baieti. Ma simt atrasa de unul dintre acesti baieti. Mie mi se pare ca si el este atras de mine, doar ca nu se intampla nimic. Doar mi se pare? De ce ma simt asa? Pe mine ma deranjeaza foarte mult ceea ce simt si faptul ca nu pot sa opresc acele sentimente. De ce? Sunt extrem de suparata pe mine ca fac astfel de lucruri, deoarece oricum este in zadar atata vreme cat el nu spune si nu face nimic. Probabil ca doar mi se pare. Oricum eu vn dintr-o relatie sentimentala un pic mai complicata. Daca as accepta, foarte greu. Ar trebui sa am foarte multa incredere ca sa accept.
Mi-as dori sa aflu raspunsul la intrebarea de unde vine aceea atractie? Doar mi se pare?
Oricum in ceea ce il priveste pe acel baiat, imi zburda imaginatia de nu-i adevarat.
Probabil ca doar mi se pare.
Am avut o copilarie cu abuzuri fizice si chiar mai mult, doar ca imi este foarte rusine sa vorbesc de acest lucru. Din cauza acestui lucru tot timpul mi-am cautat un prieten/iubit care sa ma scoata din acel mediu, care sa ma vindece, ca un fel de salvator.
Olga Gâdea
:
am 33 de ani si pot spune ca nu am avut o copilarie fericita, ci mai degraba una cu abuzuri fizice si chiar mai mult, doar ca imi este foarte rusine ca sa vorbesc de acest lucru. Din cauza acestui lucru tot timpul mi-am cautat un prieten/iubit care sa ma scoata din acel mediu, care sa ma vindece, ca un fel de salvator. Aceasta cautare proprie s-a intamplat mai ales in perioada studentiei si in cele din urma am gasit pe cineva. Relatia pe care am avut-o cu aceasta persoana a avut la baza 100% interesul meu de a scapa de acasa, de a avea siguranta financiara si acel cineva care poate sa imi rezolve anumite probleme. El era ca un fel de scut, adica nu mai simteam frica. A existat si atractie fizica, el aratand bine, am avut chiar si sentimente, doar ca la un moment dat am vrut ca sa ii spun ceea ce mi s-a intamplat si m-am lovit de un zid de indiferenta, ceea ce m-a durut extrem de tare si am renuntat la aceea relatie. Acum simt din nou foarte multa frica si nu stiu cum sa ii fac fata.
Mi-as dori sa ma simt fericita si atat! Ma simt foarte dezamagita de ceea ce s-a intamplat, am avut foarte multa incredere si nu credeam ca vreodata mi se va intampla ceva atat de crud. In prezent sunt singura si as vrea sa depasesc momentele cand resimt foarte multa frica si nu mai pot sa-l sun, as vrea sa ma vindec de frica ce sa fac?
Terapeut/insotitor copil cu TSA – Bucuresti (sector 1)
Caut absolventa sau studenta an terminal la Psihopedagogie speciala/Psihologie ca terapeut/insotitor gradinita al unui baietel de 5 ani si jumatete, diagnosticat cu TSA.
Programul este de 3 zile/saptamana, 4 h/zi, in intervalul 9:00-13:00, iar directiile de lucru cu copilul vor fi trasate de un coordonator cu experienta internationala in terapia copilului cu nevoi speciale.
CV-ul si eventualele intrebari se trimit pe adresa anunt.terapeut@gmail.com. Detaliile financiare se vor discuta ulterior, in cadrul interviului, cu parintii copilului, fiind conditionate de experienta fiecarui candidat.
Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu Termenii si Conditiile utilizarii.
