Mesaj:
cum sa-mi conving sotia sa faca psihoterapie de cuplu avind in vedere ca ma suspecteaza fara motiv de infidelitate si este f. ocupata ?

in primul rand trebuie sa vrea cu adevarat sa mearga, mai ales ca este un subiect foarte delicat. Daca o ‘convingeti’ riscati sa pierdeti timpul dansa nevrand sa se deschida. Mai discutati de cateva ori si stabiliti impreuna de comun acord, ca gest pozitiv, de ‘inainte’. Succes!

depinde ce idee aveti dvstra despre psihoterapia de cuplu. aceasta se poate face cu ambii parteneri prezenti, si/sau cu fiecare dintre ei, etc. psihoterapia de cuplu inseamna ca amandoi partenerii isi asuma ca au o problema in relatie, pe care vor sa o abordeze si la care vor sa lucreze impreuna cu un specialist. ma gandesc ca daca ati aborda lucrurile in sensul acesta, probabil ati avea mai multe sanse de reusita.

Puteti incerca sa vorbiti cu sotia despre beneficiile pe care le asteptati, daca faceti impreuna pasul asta. Daca ii transmiteti, mai mult sau mai putin direct, ca vreti s-o duceti la psiholog pentru ca ceva nu e in ordine cu dansa, sau cu scopul de a mai avea un aliat in acest conflict in persoana psihologului, nu cred ca o veti convinge. Eu v-as sugera sa incepeti schimbarile primul, adica sa incepeti o terapie d-voastra. In felul acesta puteti invata modalitati de a va gestiona pe d-voastra in relatie cu sotia, si cine stie, poate vă va insoti la un moment dat in terapie. Numai bine!

Trebuie sa mergeti impreuna la psihoterapie de cuplu, dar numai impreuna.

Mesaj:
Buna ziua, am 15 ani si am o problema… Nu stiu exact cum sa descriu senzatia. Am intrat anul acesta la liceu la un profil destul de greu lucru pe care mi l-am dorit, matematica-informatica intensiv, luand nota 10 la evaluarea nationala. Am avut mereu numai note de 9-10 si mi-a placut matematica in ciuda faptului ca am avut mereu retineri in privinta ei. Problema e ca din elevul de 9-10 am ajuns corigenta pe primul semestru la matematica (eu si jumatate din clasa)si pot sa spun ca ma afecteaza destul de mult. Sunt irascibila, mereu obosita,dezamagita de propriile capacitati, vulnerabila, nesigura, nu am timp de nimic, la propriu, trebuie sa ma trezesc noaptea pentru a reusi sa termin de invatat, in ciuda faptului ca am pentru mine maxim 1 ora pe zi, in care ma plimb. Ma simt coplesita de situatie si inutila. Partea cea mai rea este ca “frica” mea pentru matematica s-a intensificat asa de mult incat nu ma pot aduna, ma blochez in fata foii de hartie si nu sunt buna de nimic, sunt emotiva din fire dar aceasta emotie care pana acum a fost constructiva, a devenit destructiva, nu pot depasi acest trac si nu pot suporta gandul ca voi ramane corigenta pe vara. Am un profesor “glumet” desi cei din clasele mai mari spun ca nu lasa corigenti, nu prea ii gust glumele in legatura cu asta.Nu am de gand sa ma transfer in ciuda sfaturilor primite de la familie, am niste “teluri” impuse de mine, pretentii, mult timp m-am considerat echilibrata si cerebrala dar m-am trezit in pozitia in care nu pot face fata presiunii. Stiu ca in perioada adolescentei se traiesc cele mai diverse emotii, destul de intens, penduland de la o stare la alta, dar consider ca nu este normal sa ma simt asa de mizerabil si de trista la varsta aceasta, motiv pentru care i-am spus mamei ca vreau sa vad un specialist, iar ea a fost de acord. Am motive intemeiate sa merg sa stau de vorba cu un psiholog sau acesta va pune problema pe seama varstei?

Buna ziua, la psiholog poti merge oricand si cu orice problema consideri tu ca iti afecteaza viata. Se pare ca ai intrat intr-o noua etapa de viata cu strategiile pe care le aveai in copilarie. Admiterea la liceu presupune in sine schimbari mari in viata si preocuparile adolescentilor ca si admiterea la facutatate. Prin urmare, va trebui sa devii un pic mai flexibila si dispusa la schimbari intrucat pe tot parcursul vietii iti vor fi utile aceste noi abilitati. Daca vrei sa vi la psiholog, echipa People Devlop Center iti sta la dispozitie, programari la: 0724.813.112.Carmen Simona Sbarna, Psihoterapeut.

Tocmai am parcurs un text scris de o tanara inteligenta si sensibila la toate schimbarile din jur. Constat ca observi si intelegi intr-un mod matur si intelept problemele cu care te confrunti si salut decizia ta de a merge la terapie. Cu siguranta toate problemele pe care le avem in viata se raporteaza si la varsta pe care o avem la un moment dat. Deci mergi inainte cu curaj pentru ca ai toate resursele sa-ti rezolvi problema!

Nu trebuie sa privesti totul ca si cum ar fi sfarsitul lumii,este posibil ca profesorul sa nu stie sa comunice cu voi,la fel de bine,poti fi tu inhibata de noul profesor,de modul lui de a preda.Poate ai fost invatata cu alt stil de a asimila materia in gimnaziu,incearca sa vorbesti cu profesorul,in cazul in care nu se va rezolva nimic,nu este capat de lume daca te vei transfera,iti vei dovedi ca esti puternica si poti sa o iei de la capat;intr-un mediu unde nu poti asimila noi cunostinte,nu vei putea fi decat complexata,Esti o fata isteata si cei ce te iubesc stiu asta,incearca sa asculti si alte pareri sau vorbeste cu un psiholog ,ajuta.

Mesaj:
Buna ziua….am 19 ani si am terminat liceul acum 2 ani cu medie mare, bacul la fel l-am luat tot cu nota mare si visul meu era evident sa ajung la facultate. Prima data decizia a fost mai mult a parintilor nu am putut rezista acolo si m-am retras urmand ca in urmatorul an sa ma inscriu unde credeam eu ca este bine dar departe de casa insa dupa ceva vreme am realizat ca nici acolo nu pot sta. Si acum ma intreb oare ce s-a intamplat cu visele mele si cu tot ce vroiam eu sa fac sitind sa dau vina pe departarea de casa….imi este foarte greu pentru ca lasand parerea celorlalti la o parte eu ma simt foarte prost…parca nu ma mai regasesc si parca nu mai sunt eu cea care ma stiam.

Nimic in viata nu se face fara sacrificiu… orice om isi face anumite planuri pentru viitor insa ele trebuiesc privite intr-un mod realist… tu, te cunosti cel mai bine, stii ce poti si ce vrei… daca “ce vrei” este sustinut de “ce poti” mergi mai departe…. daca nu… cauta sa privesti lucrurile stind “cu picioarele pe pamint”…

cred ca problema este in a alege intre ceea ce-si doresc parintii tai pt tine si ceea ce-ti doresti tu sa faci. iar tu poate simti sa iti sacrifici visele pt a urma ceea ce-si doresc parintii pt tine. de ce te simti prost lasand la o parte parerea celorlalti? poti incerca sa vorbesti deschis cu parintii tai si sa le spui aceste lucruri… spui ca nu te regasesti, pt ca probabil este momentul sa te regasesti, din copilul care simte sa-si sacrifice parerea in favoarea celorlalti, in tanara care isi afirma propriile pareri… curaj in a vorbi despre dorintele si visele tale!

Ai putea reveni cu un mesaj în care să ne dai mai multe detalii despre neputința de ” a sta” acolo? Cum ai resimțit neputința asta? Cum s-a manifestat?

Mesaj:
Am 17 ani .. si am o iubita de 15 ani . Sunt foarte gelos .. foarte posesiv .. si foarte exagerat (nu suport sa o vad ca vorbeste cu alte persoane) . Atunci cand ma enervez recurg la violenta verbala si fizica . . o lovesc pe ea . . si mai nou in loc sa dau in ea ma lovesc singur . Cand imi greseste sau vorbeste cu cineva nu ma mai pot controla si recurg la violenta .. dupa .. imi pare nespus de rau si as face orice sa dau timpul inapoi . Ce pot face sa ma controlez si sa numai fiu asa gelos .. Ma supar pe ea si cand pleaca acasa de la mine .. si aud voci de baieti in tramvai .. ma supar pe ea si ne certam . Va rog dati mi un sfat.

Renunța la violenta! Si încearcă sa ai încredere in tine astfel vei reuși sa ai încredere si in cei de lângă tine

du-te la un psihoterapeut care sa te invete ce se intampla cu tine si cum poti sa corectezi partile nedorite. Terapia Cognitiv-Comportamentala ar trebuie sa fie ok pt tine. Succes!

Apeleaza la consilierului scolii unde inveti .El te poate asculta si te poate sprijinii sa iti intelegi trairile.De asemenea tot el te poate indruma catre un psiholog.

Gestionarea emotiilor gen furie, suparare si nu numai sunt extrem de importante. Cresterea increderii in sine, educatia in ceea ce priveste iubirea si relatiile de cuplu sunt de asemenea vitale tie. Pentru toate acestea ai nevoie de ajutor calificat. Un lucru e cert, daca continui asa, curand nu mai ai iubita. )))

MESAJ:
Buna ziua!.Ma numesc Mirela,am 38 ani,sunt casatorita de 9 ani si am o fiica de 8 ani.Problema mea este urmatoarea: de curand ,cam 2 luni,am aflat ca sotul meu(48 ani) traia cu o femeie de un an si asta nu e tot(de-a lungul acestor ani s-a mai intamplat sa aibe diferite aventuri) ,in urma discutiilor avute,am mai aflat ca nu m-a iubit niciodata,s-a casatorit sa se razbune pe o iubire din trecut,toti ani astia am simtit ca ceva nu este in ordine,,raceala excesiva fata de noi,micile lucruri normale ce se petrec in orice familie,fiind inexistente la noi etc.Am facut cu greu fata socului,imi este greu sa accept ideea ca nu am insemnat nimic pt un om alaturi de care traiesc de 9 ani.Am trecut cu vederea micile aventuri de-a lungul timpului pt ca am crezut cu tarie ca pe noi ne iubeste si ne respecta..dar se pare ca m-am inselat.Ultima aventura a dus o si acasa la soacra-mea ..etc.Nu stiu cum sa procedez mai departe,simt ca ma depaseste ,eu am trait alaturi de un tata alcoolic si am suferit f mult,mi-am dorit pt copii mei (mai avem un copil cu probleme f grave ,care de la nastere se afla intr-o clinica)o familie unita.Ma doare sa vad ce se intampla si pe langa mine si copilul (incerc pe cat posibil sa nu ma vada trista sau altfel,dar ma simte pur si simplu).Tin sa mentionez ca nu vrea sa divortam pe motiv ca nu vrea sa se desparta de copil,pt el e bine asa cum este,si mi-a spus clar ca nu vrea sa se schimbe,nu vrea terapie de cuplu etc.Nu a incercat sa repare lucrurile in vreun fel ,sau sa aud un imi pare rau .Pt el e bine asa,adica fiecare face ce vrea dar sa locuim impreuna…eu nu pot accepta asa ceva,mi se pare aberant..Am incercat sa il inteleg dar nu reusesc…asa nu,invers nu ..nu stiu ce drum sa apuc..ma simt neputincioasa..poate ma ajutati cu un sfat.Multumesc frumos !

eu inteleg din cele spuse de dvs ca nu este acceptabila situatia aceasta. Tatal copiiilor poate sa fie si divortat. Nu va pot sugera decat sa faceti ce credeti ca este cel mai bine pentru copii si pentru binele dvs. In instanta nu ar trebui sa aveti probleme, daca v-a ingrijorat acest gand. Va poate ajuta un psiholog in toata aceasta perioada de tranzitie. Succes!

DV STITI CEL MAI BINE CEEA CE VA DORITI SI ACTIONATI IN FUNCTIE DE ASTA. SPUNETI CA VA DORITI O FAMILIE UNITA PT COPIII DV, DAR DIN CATE INTELEG FAMILIA DV NUMAI UNITA NU A FOST PANA ACUM. E POSIBIL CA EL SA NU DOREASCA SA SE DESPARTA DE DV PT CA ESTE CEA MAI COMODA SITUATIE PT EL, NU ESTE UN CAZ UNIC. GANDITI-VA LA DV SI LA CE ESTE MAI BINE SI PT COPIII DV. SI MAI ESTE UN ASPECT, FIECARE ARE DREPTUL LA O VIATA FRUMOASA, REALA…

DE LA INCEPUT NU AI SPUS CA AI 2 COPII. AI MENTIONAT IN MOMENTUL IN CARE AI VRUT SA ACCENTUEZI SITUATIA. NU EXISTA, NU VREAU SA DIVORTEZ, CA NU E DUPA EL. TU TREBUI SA DECIZI, ORI TOLEREZI CA PINA ACUM. SAU, FACI CE E MAI BINE PT TINE SI COPII.

drage colega… s-a blocat tasta de Caps Lock? Imi cer scuze dar este foarte strident cu majuscule

Draga Mirela, daca disconfortul tau pe care il da aceasta relatie este unul foarte mare,vorbeste cu un psiholog.Sigur te va ajuta sa gasesti solutii care sa-ti fie de folos. Terapia te poate ajuta enorm in gestionarea problemelor cu care te confrunti. Decizia iti apartine. Mult curaj!

Renunta la el , niciodata nu e prea tarziu pentru ati crea o viata linistita asa cum ti-ai dorit ! Nu are rost sa suferi in continuare

draga doamna, in fata unei astfel de istorii de viata in suferinta, ce cuvinte de alinare poate rosti chiar si un psiholog? nimeni nu va poate sfatui nici sa renuntati, nici sa continuati in aceasta stare a lucrurilor… ceea de ce aveti nevoie in prezent este sa fiti inteleasa, sa fiti ascultata, sa fiti ajutata sa intelegeti cum s-a ajuns la aceasta stare a lucrurilor, pt ca apoi dvstra sa puteti lua deciziile cele mai bune si sa vi le asumati. iar pe acest drum aveti nevoie de sprijinul unui psihoterapeut de familie. va va ajuta sa intelegeti ca situatia din prezent se explica prin cele doua istorii de viata pe care le-ati adus ambii in casnicia dvstra, si ca pt ranile pe care le purtati fiecare exista vindecare… curaj! va pot indruma catre ajutor specializat, gratuit, pe problema dependentei relationale, daca va hotarati sa parcurgeti un astfel de demers. ma puteti aborda.

Mesaj:
Buna ziua.
Ce ascunde nevoia de a fi cel mai bun, de a fi admirat? Sunt fata, am 21 de ani si mi se intampla niste lucruri pe care nu le pot intelege. Pur si simplu sufar atunci cand cineva din preajma mea face ceva bun sau ia o nota buna. Sufar pana si daca prietenul meu castiga un scor mai mare la un joc. Mi se pare ca in jurul meu toti oamenii reusesc sa faca ceea ce isi doresc iar eu nu. Constat ca nu pot sa ma bucur de binele cuiva si mereu ma raportez la faptul ca eu sufar, ca ma chinui. Imi doresc enorm sa fiu mai intelegatoare si sa ma bucur de succesele celor din jurul meu.
Multumesc!

psielenaflorea@gmail.com daca doresti ma poti contacta toate bune Psiholog Elena Florea

o componenta importanta de narcisism

este si asta o varsta importanta, la ‘rascruce’. Va recomand sa explorati cu un terapeut

Fiecare succes al altora iti aduce aminte de esecurile tale…. ii o problema de cum te vezi. pe tine … putintica terapie

este foarte usor a pune o “eticheta” unui comportament, insa e bine de stiut ca o persoana care sufera cu adevarat de narcisism, nu se expune unui grup de psihologi, pt ca nu recunoaste ca are vreo problema. parerea mea este ca tu ai invatat ca pt a fi iubita trebuie sa fii cea mai buna, trebuie sa fii admirata… iar la baza acestei credinte sta o alta credinta, aceea ca nu meriti sa fii iubita (pt ceea ce esti)… m-ar interesa sa stiu daca mai ai frati, surori (ce varste au), sau daca esti copil unic la parinti. ingaduie-ti momente in care sa te gandesti la ceea ce ai invatat in familie despre “meritul” de a fi iubita, ce comportamente ale tale au fost incurajate/recompensate… si felicitari pt schimbare!

RASPUNS: Multumesc pentru raspunsuri. Mai am o sora care are 17 ani. Parintii mei au divortat cand aveam 5 ani. Tatal meu nu ne-a mai cautat iar mama s-a recasatorit, apoi cand eram in clasa a 6-a a plecat in strainatate, eu si sora mea ramanand cu bunicii din partea mamei. Imi vin in minte niste replici ale bunicilior. Cand faceam ceva rau, ii suparam, bunica mea imi spunea ca bunicul meu nu doarme si ii este rau din cauza mea. Am incercat sa fiu cuminte, sa invat bine, sa le fac pe plac. Pentru ei a contat intotdeauna gura lumii si cu timpul a inceput sa conteze si pt mine. De aceea acum nu pot sa fiu eu insami si ma gandesc mereu “oare ce ar zice X daca eu as face nu stiu ce lucru?”. Paradoxul e ca cu cat imi doresc sa fac lucrurile mai bine cu atat nu-mi ies. Si cand vad ca altii reusesc ma frustrez enorm.

Daca sunteti din Bucuresti si aveti posibilitatea, va stau la dispozitie. Ma puteti contacta in privat

daca iti doresti sa mergem mai departe explorand aceasta problema, ma poti contacta pt consiliere online.

Mesaj:
Buna ziua, am 15 ani si am o problema… Nu stiu exact cum sa descriu senzatia. Am intrat anul acesta la liceu la un profil destul de greu lucru pe care mi l-am dorit, matematica-informatica intensiv, luand nota 10 la evaluarea nationala. Am avut mereu numai note de 9-10 si mi-a placut matematica in ciuda faptului ca am avut mereu retineri in privinta ei. Problema e ca din elevul de 9-10 am ajuns corigenta pe primul semestru la matematica (eu si jumatate din clasa)si pot sa spun ca ma afecteaza destul de mult. Sunt irascibila, mereu obosita,dezamagita de propriile capacitati, vulnerabila, nesigura, nu am timp de nimic, la propriu, trebuie sa ma trezesc noaptea pentru a reusi sa termin de invatat, in ciuda faptului ca am pentru mine maxim 1 ora pe zi, in care ma plimb. Ma simt coplesita de situatie si inutila. Partea cea mai rea este ca “frica” mea pentru matematica s-a intensificat asa de mult incat nu ma pot aduna, ma blochez in fata foii de hartie si nu sunt buna de nimic, sunt emotiva din fire dar aceasta emotie care pana acum a fost constructiva, a devenit destructiva, nu pot depasi acest trac si nu pot suporta gandul ca voi ramane corigenta pe vara. Am un profesor “glumet” desi cei din clasele mai mari spun ca nu lasa corigenti, nu prea ii gust glumele in legatura cu asta.Nu am de gand sa ma transfer in ciuda sfaturilor primite de la familie, am niste “teluri” impuse de mine, pretentii, mult timp m-am considerat echilibrata si cerebrala dar m-am trezit in pozitia in care nu pot face fata presiunii. Stiu ca in perioada adolescentei se traiesc cele mai diverse emotii, destul de intens, penduland de la o stare la alta, dar consider ca nu este normal sa ma simt asa de mizerabil si de trista la varsta aceasta, motiv pentru care i-am spus mamei ca vreau sa vad un specialist, iar ea a fost de acord. Am motive intemeiate sa merg sa stau de vorba cu un psiholog sau acesta va pune problema pe seama varstei?

Daca tu simti ca sunt lucruri pe care nu le poti gestiona singura, crezi ca un specialist te poate sprijini sa te intelegi mai bine si sa faci schimbarile care sa-ti serveasca, si eu te incurajez sa mergi la psiholog. Ma indoiesc ca va pune totul pe seama varstei sau, cel putin, sper ca nu va pune problema in felul acesta. Va incerca sa te asculte, sa te inteleaga, te va sprijini sa te intelegi mai bine si sa-ti imbunatati conditia, asa cum agreati impreuna. Numai bine!

Încearcă nişte suplimente esenţiale (cum ar fi cel de mai jos) şi cel mai probabil eficienţa creierului va creşte neaşteptat de mult. http://www.suplimente.ro/blog/2011/05/astaxantina-antioxidant-natural/ În al doilea rând suplimentele sunt doar suplimente şi trebuie să obţii un progres şi prin ajustarea dietei. Asta e doar un exemplu banal, însă se poate discuta mai mult http://wp.me/p48646-a

Sunteti surmenata intelectual si aveti nevoie de suplimente alimentare, miscare usoara si de somn .Nu mai stati noaptea la invatat dormiti ,lasati stacheta mai jos pt o perioada (se poate trai si cu medii de 8 si 9 de ex).Mancati min 3 mese pe zi si mai sanatos ca pana acum.Suplimente bune si ieftine le gasiti mai jos in articol.

http://www.revistahofigal.ro/articole/–nfr–nge-anxietatea—i-depresia–singur–printr-o-alimenta–ie-optim–.html

FIECARE STADIU ARE PROBLEME SPECIFICE LUI, LA ORICE VARSTA AVEM PROBLEME IAR ACEASTA ESTE, DUPA PAREREA MEA, UNA DIN CELE MAI DIFICILE PERIOADE DECI EXCLUS CA CINEVA SA VA TRATEZE CUM NU E CAZUL PT CA AVETI VARSTA PE CARE O AVETI. VA RECOMAND SA MERGETI LA PSIHOLOG DEOARECE SCHIMBARILE SUNT MAJORE SI LE RESIMTITI CA FIIND F GRELE, AVETI NEVOIE DE SPRIJIN, DE AJUTOR, DE DEZVOLTARE PERSONALA IAR DACA INCEPETI UN DEMERS CA ACESTA, NU VETI PUTEA FI DECAT F MULTUMITA. SUNTETI STRESATA SI OBOSITA SI AVETI PRETENTII PREA MARI DE LA DV.

Mesaj:
Buna ziua Vreau un raspuns urgent.Aseara am observat ca am ce gen de bubite mici si rosi pe capul penisului Cum o pot trata si nush..pot merge fara parinti la un doctor..Am 15 ani nush ce sa fac !!

pot fi 2 lucruri… o dermatita de contact de la detergentul cu care a fost spalata lenjeria intima…. sau 2 (ca nu vrei sa stie parintii) – sex neprotejat si urmarile lui…. aici intervine medicul specialist de la dermato-venerice…

cred ca cem, mai indicata e o cunsultatie la medicul specialist

Da, medicul dermatolog are raspunsul corect. Nu mai sta pe ganduri, poti merge si singur la consult. Multa sanatate!

Ar fi bine sa-i spuneti tatalui dvs. despre ce v-a aparut..Ca intre barbati. Apoi v-ar duce la medicul de familie, care decide un eventual consult de specialitate ( dermato-venerolog, urolog ).

Mesaj:
Buna,ma numesc Marius si am o problema,m-am saturat de viata si vreau sa-mi iau zilele,m-am certat si cu parintii,si cu iubita,parintii ei nu sunt de acord ca noi sa fim impreuna.As avea nevie de un sfat ca nu stiu ce sa mai fac,imi trec prin cap o multime de moduri de suicid…

Primul pas este sa te duci la psihiatru pentru un tratament antidepresiv.

al doilea pas ar fi, dupa ce va linistiti, sa mergeti la un terapeut cu care sa incercati sa discutati gasirea unor solutii la problemele pe care le aveti

Laszlo Ipo ai vreo treaba cu domeniul psiho de postezi astfel de afirmatii??? Daca da, imi pare rau ca exista printre noi persoane ca tine! Daca nu – atunci limiteaza-te la viata ta si nu face judecati de valoare pana nu intelegi in ansamblu o problema!

Inseamna ca nu esti inca suficient de matur emotional ca sa-ti asumi alegerile. I-ati o pauza si stai mai mult timp cu tine, nu trebuie sa fi dependent de nimeni(ca sa fi fericit) ai sa afli mai multe lucruri despre tine , lucruri de care esti mandru sau nu !Cand faci o alegere in viata o faci pt tine, vezi ce anume te motiveaza sa faci anumite alegeri!Eu nu inteleg ce-i cu persoanele astea care nu stiu sa pretuiasca viata sa inteleaga ca viata e un dar si trebuie pretuita ca atare, sa te bucuri pt faptul ca dimineata deschizi ochii si respiri ,ca poti pasi pe pamant cu picioarele tale, ca poti sa ajungi la anumite realizari prin propria capacitate ,ca poti sa faci o multime de alte lucruri . Ar trebui sa cauti sa te echilibrezi mai intai si sa sti sa pretuiesti viata , fericirea vine din interior nu din exterior. Avem lumea la picioare si nu stim ce sa facem cu ea , ce sa alegem din ea , la primul obstacol dam repede cu capul de pereti si gasim solutia cea mai usoara ,, Suicidul” Un ,, multumesc pt ca exist in acest univers” cand ai spus? Ori tie ti-a oferit viata cam tot ce ai avut tu chef si cand dai de un obstacol nu esti capabil sa accepti o pierdere pt ca nu esti suficient de matur. Alimenteaza-ti creierul cu lucruri pozitive ,fa putin sport sa-ti oxigenezi creierul si roaga-te iar daca tu esti convins ca-ti foloseste ,mergi la un psihoterapeut!

chiar functioneaza atitudinea aceasta in viata dvs, Dna Laszlo Ipo?

Ar fi bine sa interveniti cu comenterii pozitive care l-ar putea incuraja daca tot comentati ceva, nu va jucati cu psihicul unei persoane fragile niciodata! In fond e un ,,strigat” de ajutor.

Prima conditie pentru a avea sanse sa ne rezolvam problemele este sa fim vii!!! Daca iti iei viata, iti anulezi orice sansa de a gasi solitii la problemele tale. Poate ca acum nu vezi nici o solutie, dar ele cu siguranta exista, iar daca nu iti oferi timp pentru a le gasi… ele nu se vor rezolva doar pentru ca iti iei tu viata. Apropos, asa e viata tuturor, o succesiune de probleme , rezolvi una apare alta si tot asa, inseamna ca esti viu, important e sa inveti din fiecare cate ceva care sa te pregateasca pentru cele care vor urma! Faptul ca iti trec prin minte “o mutime de moduri de suicid” inseamna ca esti o persoana creativa (calitatea cea mai importanta in rezolvarea de probleme), asa ca nu-ti irosi creativitatea, mai bine o folosesti pentru a gasi rezolvari autentice la probleme, in loc sa fugi de ele prin suicid! Succes!

RASPUNS: Va multumesc tuturor,sfaturile voastre m-au ajutat mult si mi-am dat seama ca nu are rost sa-ti iei viata indiferent prin ce situatie trec,va multumesc ca m-ati inteles si ca mi-ati dat incredere de a nu face o prostie.