Mesaj:
Acum 6 luni am avut o cadere, ca si cum mi s-au inmuiat picioarele. Am stat in casa cam o luna…a intrat un fel de anxietate in mine. Mi-am facut analize medicale si mi-au iesit bine. Dar tot nu pot sa imi revin. Cand sunt in societate nu am stare, ma simt vulnerabil, mai ales cand merg cu cineva pe strada( am o senzatie greu de descris, parca sunt teleghidat). Am terminat facultatea si sunt la master acum dar nu stiu daca mai pot face fata. Cand stau in casa singur este ok, cand ies pe strada sau merg in locuri publice incepe chinul. Ce as putea face…va rog sa imi dati un sfat. Am luat si ceva pastile de remotiv in timpul acesta, dar nu prea multe!

ati fost supus unui efort mare si constant in ultimile luni? Daca ne-ati da mai multe detalii ar fi perfect. In principiu, daca este vorba de anxietate, se poate trata usor, si medicamentos, si prin consiliere

Îți recomand consilierea și după caz, în funcție de preferințele personale aș recomanda implementarea unor activități fizice în viața ta (de exemplu jogging). Sportul (realizat în mod sistematic) duce la diminuarea anxietății și chiar poate trata depresia.Jogging-ul ar putea funcționa și pentru a căpăta un „control” mai bun asupra propriului corp.

O zi frumoasă!
(consilier & trainer Fit Spirit)

Primul pas in “vindecare” este constientizarea problemei pe care o intampini. Te incurajez sa faci cu incredere si urmatorii pasi, cautand sprijin specializat – psihoterapie. Mult success!!!

Duceti-va la un psihiatru sa aflati un diagnostic, asta in primul rand ! Dupa aceea putem vorbi mai multe si mai clar, pentru ca stim problema

COMPLETARE:
Inainte beam alcool la cateva zile..parca simteam nevoia. Dupa o betie mai mare m-am facut de ras in fata prietenilor foarte tare dupa care am primit o vete proasta la cateva zile, timp in care m-au macinat lucrurile pe care le-am zis cand m-am imbatat. Cand am iesit din casa am simtit ca sunt moale..si in scurt timp m-am inmuiat, de abea am ajuns acasa. De atunci au inceput starile astea aiurea.De mic am fost timid dar acum mi s-a accentuat timiditatea si frica.Mi e fria ca o sa mor, intru in mici stari anxioase, nu pot sa-mi fac o iubita si nici sa ies in oras cu prietenii. Simt ca nu am stare, rabdare cand sunt in afara casei. Imi este teama ca nu o sa pot lucra niciodata, ca nu o sa am si eu o familie. Acum stau cu gazda in oras unde stau in mare parte singur si imi planific timpul asa in cat sa nu am activitati stresante. Imi place sa ma plimb(imi face bine) dar m-am saturat sa ma plimb singur. Am facut si putin sport (in parc pe divere aparate..bicicleta etc). Intrebarea este daca o sa fiu vreodata in stare sa fac i eu activitati normale…ca altfel nu vad nici un rost sa ma main duc la facultate.

Mecanismul anxietatii este parsiv: cu cat eviti mai mult si te protejezi mai mult, cu atat anxietatea creste si devine mai chinuitoare…Iti recomand sport regulat, practicarea unor tehnici de relaxare (training autogen, relaxare progresiva Jacobson), identificarea si disputarerea gandurilor care te sperie asa de mult si iti creaza acea anxietate anticipatorie, de ce-o sa fie in viitor (in spatele emotiilor tale se afla niste ganduri negative) si, nu in ultimul rand, sa contactezi un psiholog care sa te ajute, prin tehnici de expunere, sa te confrunti cu firicile tale…Confruntarea fricilor este cea mai buna modalitate sa le controlezi, sa le diminuezi…mult succes!

Mesaj:
Din pacate ma confrunt cu problema aceasta psihologica de foarte mult timp si nu am spus nimaui de ea,s-a intamplat la varsta de 8 s-au 9 ani,va spun sincer ca nu imi aduc aminte nimic si sincer mai bine pentru ca nu as fii putut trai cu amintirea acelor zile,dar tot ce imi amintesc e ca eram cu varul meu mai mare cu 4 ani decat mine,pe deal cu vacile bunici mele asteptam sa vina ceilalti copii,cand ma trezescu cu varul meu ca imi spune ca exista o problema la fete,mai exact o boala si se poate trata numai facand sex.Cum nu stiam ce inseamna acest lucru,nu mai auzisem de el pana atunci,am ramas uimita.dupa care mi-a explicat in ce consta acest fapt dupa care a urmat sa fac acest lucru.Nu am stiut ca am comis un lucru atat de rau,iar el mai mult ma obligat si chiar m-a amenintat ca ma omoara daca spun la cineva ce sa intamplat.S-a m-ai repetat de cate ori dupa care i-am spus sa incete ca le spun alor mei.
Mai tarziu am aflat in ce consta acest sex si ca este o rusine sa faci asta dak nu esti casatorita si nu am avut curajul sa le spun alor mei.
Acum am 16 ani si inca sunt traumatizata ,nu stiu sa vb cu un baiat asa cum trebuie pentru ca m-am indepartat in timp de el pentru ca imi era frica ca imi vor face la fel.Sunt o fata frumoasa si nu o spun eu si toti din jurul meu dar pur si simplu nu pot avea o discutie normala cu baietii…nu stiu..parca ceva m-ar opri.Ce pot face pentru a trece de aceasta trauma?Va rog da-ti-mi un sfat!!!

Eu spun ca ar trebui sa inveti sa te ierti pe tine, in primul rand, apoi pe cel care ti-a facut asta. Asta a ramas in trecut si nu te mai poate afecta. O sa gasesti pe cineva care o sa iti castige increderea si o sa incepi sa te vindeci. Nu esti obligata sa mai spui asta nimanui, cel putin pana nu incepi sa accepti ca a trecut si nu esti vinovata. Invata sa te bucuri de fiecare clipa, de frumusetea ta, de feminintatea ta. Fa lucruri frumoase pentru sufletul tau! Si nu uita sa zambesti, ai tot timpul sa gasesti fericirea!

Apeleaza la serviciile unui psiholog sau psihoterapeut pentru a trece peste trauma

Draga mea, iti citesc rindurile si nu pot sa nu ma mir. Nu de intimplarea ta (prin care, vreau sa-ti spun, nu esti singura persoana prin care a trecut…); ci de faptul ca, desi am depasit deja “secolul vitezei”, iar informatiile circula acum mai repede decit vintul, si oamenii si-au schimbat, in acest fel, perceptiile, gindurile, modul in care interpreteaza viata – totusi au ramas “colturi din lume” aproape izolate si aproape blocate intr-un trecut nu intotdeauna sanatos. Din fericire, multi dintre noi, ceilalti, nu mai consideram sexul ca fiind ceva rau. Dimpotriva Si nici nu ne mai este rusine sa facem asta daca nu sintem casatoriti. De alfel, daca ai sa te gindesti bine, ai sa-ti dai seama si tu ca mare parte din trauma ta nu se datoreaza intimplarii in sine, ci modului in care o interpretezi acum! Daca n-ai fi “aflat” ca asta e rau – ai mai fi privit-o ca fiind rea? Sa ne imaginam putin: daca nu ai fi “stiut”asta, ce s-ar fi intimplat, daca i-ai fi povestit-o unei persoane in care ai fi avut incredere, iar ea ti-ar fi spus ca este buna? Nu ai fi crezut si tu ca este buna – tot asa cum crezi acum ca este rea, pentru ca asa ti s-a spus? Daca doresti, putem sa mai discutam despre asta. Oricum esti pe drumul cel bun, caci ai cerut ajutorul. Si poti fi ajutata, ca sa te bucuri din nou de viata, asa cum meriti!

ideal ar fi sa ai pe cineva caruia sa ii spui ce se intampla cu tine si in tine, preferabil un psihoterapeut. Merita efortul si sunt convins ca o sa fi ok

O trauma este o trauma, si ceea ce o face trauma, nu este atat gravitatea sa obiectiva, daca vreti, cat felul in a fost traita experienta traumatica atunci cand s-a intamplat. Este o traire subiectiva, insa asta n-o face mai putin seriosa! Sa spui, nu este decat… sau ca li s-a intamplat si altora… nu ajuta pe nimeni. Sexul in sine nu este rau, insa atunci cand se intampla impotriva propriei vointe, la o varsta nepotrivita, in necunostinta de cauza, este o rana cu consecinte pe termen lung. Ce trebuie sa stii, draga mea, este ca nu ai comis un lucru rau, din moment ce nu stiai nici despre ce este vorba. Si chiar daca stiai, actul s-a produs impotriva vointei tale, la o varsta la care nu puteai fi pregatita fizic si sufleteste pentru a face sex. Presiunea si manipularea, in schimb, te-au fortat. Varul tau, in pofida varstei lui, ramane un violator, si nu cred ca-i datorezi iertare sau intelegere pentru ce a facut. Parintii tai, in schimb, unde sunt in toata povestea asta? Ar trebui sa poti merge la ei si sa le spui ce s-a intamplat, iar ei sa te sprijine, sa te protejeze… Rusinea, vinovatia, furia (probabil indreptata impotriva ta…), neputinta, toate emotiile si trairile pe care le resimti, pot fi lucrate intr-un spatiu sigur si protejat, cum este cabinetul de psihoterapie. Poti trece peste si prin asta, cu ajutorul familei si cu ajutor specializat. Imi pare tare rau ca ti s-a intamplat asa ceva si imi pare rau ca esti destul de singura in situatia asta… Poti alege sa nu mai fii singura. Numai bine!

pt noi este foarte greu sa iertam cuiva ca s-a uitat urat la noi, insa recomandam cu usurinta altora sa ierte abuzuri sexuale, violuri…sa ne venim in fire! iertarea este o lucrare. Sustin parerea Irinei Puiu – a spune lucrurilor pe nume: o trauma este o trauma, si ai nevoie de ajutor specializat pt a te vindeca. vorbeste cu parintii tai si citeste mai multe marturii: http://www.sfintiiarhangheli.ro/sparge-tacerea … curaj, suflet frumos!

Mesaj:
Buna,ma numesc Marius si am o problema,m-am saturat de viata si vreau sa-mi iau zilele,m-am certat si cu parintii,si cu iubita,parintii ei nu sunt de acord ca noi sa fim impreuna.As avea nevie de un sfat ca nu stiu ce sa mai fac,imi trec prin cap o multime de moduri de suicid…

Eu in locul tau,as cantari situatia bine,inainte de a face un gest nebun!!! Ce castigi daca faci asta??NIMIC.Prietena ta isi va reface viata si-n timp va uita de tine.Vei lasa in urma ta,doar suferinta,aceea a parintilor tai si a celor dragi tie.E corect ca parintii tai sa se chinuie sa te creasca,iar tu sa hotarasti,asa dintr-o data,ca vrei sa mori??!!! Fii serios,nimic pe pamantul asta,nu merita un asa EFORT!!! REVINO-TI LA REALITATE!!!;)

o mare greseala femei sunt destule pe pamantul asta revino cu picioarele pe pamant nu se merita sa mori pt ce?? pt o femeie??? Alta …

RASPUNS: Va multumesc tuturor,sfaturile voastre m-au ajutat mult si mi-am dat seama ca nu are rost sa-ti iei viata indiferent prin ce situatie trec,va multumesc ca m-ati inteles si ca mi-ati dat incredere de a nu face o prostie.

bravoo!! asta inseamna ca esti un om cu capul pe umeri ….ma bucur pt tn bafta;)

Mesaj:
Am fost operat de hernie de disc in 2004 iar recuperarea post operatorie a constat in tratament cu bai calde de namol si alte proceduri fiziobalneo aferente… Intrebare :vor fi probleme de natura medicala daca pentru afectiunile reumatismale voi face bai reci cu namol sapropelic?

Mesaj:
Deci.. cum sa incep? Am 12 ani , parintii sunt divortati , ambi racasatoriti . Mama mea a plecat in straintate cand eu aveam doar 3 ani. Am fost o perioada acolo (2 ani) iar apoi m-am intors fiindca nu ma puteam acomoda, nu ma intelegeam cu mama si chestii de genul. Acum , in Romania tot ma cert cu tata . Nu prea am prieteni aici. Si nu stiu ce sa fac. Incep sa devin pesimista(cea ce nu sunt) , sa ma gandesc ca viata mea nu are un sens. Si ca nu ar interesa pe nimeni daca as muri. Nu vreau sa am asemenea ganduri , stiu ca vreau sa fac ceva in viata dar parca gandurile astea… Nu stiu ce sa fac. Un sfat nu imi puteti da?

incearca sa mergi la psihologul scolii sau la orice alt psiholog. Vorbeste cu tatal tau sa te duca si sa te sustina pentru ca, din cate inteleg din ce ai scris, este foarte important ce se intampla cu tine si sunt foarte multe care te apasa. Primul pas l-ai facut, urmeaza acela de a te deschide fata-in-fata unui specialist cu care sa discuti mai pe larg si in siguranta (si confidential). Succes!

Mesaj:
Buna ziua! Acum un an jumatate bunica mea a murit. Pentru mine a fost un soc acest lucru deoarece ea m-a crescut si o iubeam ca pe o mama. A facut un atac cerebral si eu am gasit-o prabusita la pamant. Nu mai putea vorbi bine dar incerca sa imi spuna ceva. Dupa ce a luat-o salvarea nu am mai putut vorbi cu ea deoarece a intrat in coma iar la sase zile a murit. Ultimele cuvinte care i le-am spus au fost: “Stai linistita ca o sa te faci bine!” si ea mi-a spus “Stau!Stau!”. Din pacat nu si-a mai revenit. Inmormantarea a fost socanta pentru mine pentru ca atunci cand i-am vazut corpul am izbucnit in plans si am zis “Asta nu e bunica mea! Ea nu era asa!”. Imaginea era total schimbata si mi se parea de nerecunoscut. Multe amintiri de la inmormantare nu am decat plansul si refuzul sa cred ca ea era acolo. Imi amintesc ca tatal meu mi-a interzis sa mai intru in camera unde era corpul deoarece eram prea socata sa o vad asa. Daca mi-a interzis, m-am trezit noaptea si m-am dus singura in camera unde era ea. Stateam si ma uitam la corpul ei si imi imaginam ca se ridica. Dupa inmormantarea aveam tot felul de vise cu ea. In vise stiam ca ea e moarta dar o vedeam si stiam ca va urma sa o pierd si in vis. Incerca sa vorbeasca cu mine dar nu intelegeam in niciun vis ce voia sa imi spuna.Am visat-o ba ca se ridica din mormant si zicea ca nu am ingropat-o bine sa o mutam mai sus, ba ca i-am ars corpul si multe alte ipostaze. Ma chinuiai de-a dreptul visele deoarece nu o visam bine sa imi dea senzatia ca ea este bine unde este. Inainte de ziua cand am gasit-o cazuta la pamant, o visasem cu o noapte inainte. O visasem ca imi zicea sa ma marit cu prietenul meu mai repede. Prietenul meu venea din strainatate la ora 12 noaptea cu avionul in data de 15 iunie, iar eu in 15 iunie la ora 7 seara am gasit-o pe bunica mea cazuta. Am aflat ulterior ca ii spusese uneia din surorile ei ca asteapta sa vina si el pentru a vorbi cu noi sa ne spuna sa ne casatorim. Nu a mai apucat.
intrebarea mea ar fi: ce se intampla cu mine? De ce o visez mereu rau? De ce ma simt vinovata ca nu am facut mai mult pentru ea? De ce simt ca am ajuns prea tarziu? E normal sa am aceste remuscari si aceste vise?
Va multumesc pentru rabdare.

Ar fi bine sa faceti câteva şedinţe de psihoterapie ,pentru încheierea doliului, deoarece sunteţi într- un doliu prelungit ,având in vedere ca durează de un an si jumătate. Va pot sta la dispoziţie.

Aţi fost lângă bunică in ultimele momente ale vieţii dumneaei. Cu siguranţă bunica a murit împăcată si liniştită că ati fost acolo.

Terapia ajuta, mesajele celor ce nu mai sunt langa noi sunt special trimise pentru fiecare dintre noi. Poate la inceput sunt contradictorii sau confuze, dar cu ajutorul specialistilor poti avea o interpretare reala. Doliul nu are o perioada fixa, fiecare il poarta in suflet atata timp cat are nevoie sa se elibereze de el. Noi, toti terapeutii de aici va suntem aproape !

Doamna Viorica Petrache are dreptate, sunteti intr-un doliu prelungit, cred ca v-ar prinde bine cateva sedinte de psihoterapie. Faptul ca o visati astfel se datoreaza intr-o buna masura faptului ca nu ati reust sa acceptati inca, disparitia sa. Simbolic, inconstientul dvs. va arata acest lucru prin continutul viselor, ca “trebuie sa o pierdeti” adica sa acceptati realitatea si sa va degajati spatiul interior de a va gandi permanent la ea. In cadrul unei terapii ati putea aborda idei ramase nerezolvate, lucruri care nu ati apucat sa vi le spuneti, sentimente de vinovatie daca exista si tot ceea ce simtiti ca va leaga intens de aceasta ideatie.

Mesaj:
Insomnie, lipsa puterii de concentrare, in comunicare imi gasesc greu cuvintele, in limbile utilizate…
Am 46 de ani si sunt de sex masculin. A trebuit sa-mi dau demisia de la jobul pe care l-am avut de 15 ani in Germania, si am venit impotriva tuturor asteptarilor mele la Bucuresti, pentru a fi impreuna cu familia, sotia si pustiul meu. Aici nu am inca un job. Acestea ar fi primele detalii pe care le pot prezenta aici.

psielenaflorea@gmail.com daca doriti ma puteti contacta Psiholog Elena Florea. TOate bune!

www.schimbareacum.blogspot.ro

Iată nişte studii de caz similare cu ale dvs. http://wp.me/p48646-1v2 Dacă nu aveţi răbdare, aţi putea să aveti în vedere şi soluţiile de aici http://tinyurl.com/ovzvoqz

Daca se poate, haideti totusi sa ii dam si altfel de informatii decat cele de promovare a cabinetelor proprii. Grupul a fost creat si pentru promovarea psihoterapeutilor/terapeutilor, dar mai ales pentru a da cateva sugestii celor care, din diferite motive, inca nu au ajuns la un specialist.

Dragul meu coleg nu putem da diagnostice sau sa -ne spunem o parere despre ceva fara a sti in detali cazul. Personal nu imi place sa dau” sfaturi ” pentru ca psihologii nu dau sfaturi.

Stim asta si in niciun caz nu dorim sa promovam ideea ca situatiile care au nevoie de o forma de terapie pot fi rezolvate prin sfaturi. Numai ca acest grup este un grup de discutii si se numeste “Intreaba terapeutul online!” nu “Gaseste un terapeut”. In plus, unii dintre cei de aici (nu vorbesc despre domnul care a scris acest mesaj, pentru ca nu cunosc situatia dumnealui) nu au posibilitati financiare pentru a face psihoterapie sau nici nu stiu foarte bine ce presupune discutia cu un psiholog/psihoterapeut ori pur si simplu sunt din zone geografice unde acceseaza mai greu serviciile unui specialist. Si atunci am putea macar sa le dam niste minime directii de orientare. Solutia ideala ar fi, evident, sa nu se limiteze la ceea ce afla pe acest grup de discutii.

Ati trecut prin multe schimbari: ati schimbat tara, limba vorbita si ati renuntat la job. Este posibil ca toate acestea combinate cu faptul ca “a trebuit” sa va dati demisia si ca ati venit “impotriva” asteptarilor dvs. in tara sa va afecteze. Pentru a integra aceste schimbari si a va stabili viitoarele obiective, va sugerez sa apelati la un terapeut.

Buna seara..am si eu niste probleme de integrare in societate nu stiu de ce , majoritatea ma considera ciudat si am incetat sa imi pierd cam orice speranta,in clasa la ore cand am ceva de zis mereu colegii imi zic sa tac chiar daca ce zic zic bine,nu prea sunt placut decat de un cerc foarte restrans de persoane..nu ma prea pot imprieteni cu multa lume..am 18 ani si ce fac nu fac mai deloc bine,ma bag in multe si nu ma pot tine de un lucru anume..si e foarte aiurea.Nu fac fata sa imi impart timpul corespunzator..cateva probleme,ma poate ajuta cineva?

in asemenea situatii sunt foarte multe de ‘pus pe hartie’. Iti recomand sa incepi sa iti ordonezi ceea ce faci, incepand cu focalizarea pe a merge la un consilier. Sigur o sa reusesti sa le pui in ordine, cu perseverenta o sa ai si succes din ce in ce mai mult. Bafta!

Mesaj:
Buna seara! Am 14 ani si vreau sa mor. Simt ca nu mai pot. Toti colegii isi bat joc de mine, de constructia mea fizica si mai ales de stilul meu. Parintilor mei parca le pasa doar de scoala. Niciodata nu m-au intrebat : Ce iti place sa faci in timpul liber? ; Ai vrea sa vorbim despre ceva anume? ; Te simti bine?. Ei lucreaza de dimineata pana la 4, iar pana vin ei pot sa spun ca tot ceea ce fac este sa plang.
Am fost cat pe ce sa incep sa ma tai, dar cineva m-a oprit spunandu-mi ca odata ce o sa ma apuc, nu ma mai voi oprii.
Simt ca nimeni nu ma intelege si mai ales tot ce fac e gresit. Pur si simplu, simt ca locul meu nu e in lumea asta.
Ce as putea sa fac sa scap de gandurile astea si sa fiu mai fericita?

Buna seara ,domnisoara vreau sa-ti sugerez, sa ai incredere in tine uitate in oglinda si de cate ori te iti aduci aminte, si spuneti ca esti frumoasa, ca ai incredere in tine,frumusetea nu consta in constructia fizica si in cea sufleteasca si bunatate,fiecare persoana este unica in felul ei nu suntem identici,ai incredere in tine,zambeste mult ,asculta muzica du-te la un curs de dans ajuta foarte mult iti faci prieteni cu care o sa fi pe aceasi lungime de unda bucurate de viata,o ai in fata profita de tot ce poti nimeni nu-ti mai da ani inapoi,spune de cate ori poti sunt frumoasa inteligenta si am incredere in mine,

eu la 14 ani ma jucam cu papusile:)nu trebuie sa te gandesti la asa ceva espti prea mica sa ai astfel de ganduri incearca sai ignori pe cei ce te jignesti aratale ca nu iti pasa esti totusi un copila la 14 ani sfatul meu e ca ar fi bine sa vb cu mama ta bafta:*

as dori sa-ti sugerez,sa vb cu mama ta pe aceasta problema care te framanta fi deschisa cu ea si sunt convinsa ca te va intelege,si ati putea merge si la un consilier atat ptr tine cat si ptr parinti tai ,o sa va ajute si mai mult pe comunicare

Iti sugerez sa vorbesti cu psihologul scolar. El va putea sa te ajute sa gasesti o solutie. Bafa!

Dar tu,le-ai spus parintilor tai,ca nu esti ok? De gandurile tale?? Cum vrei sa stie mama ta,ce simti tu,daca tu la randul tau,nu comunici!!! Voi adolescentii sunteti foarte incapatanati,tot ce va spun parintii vostri,interpretati,de fapt ei va vor doar binele;),ascultati doar de anturajul vostru,parintii cand e vb de ajutor material.”Constructia mea fizica si mai ales de stilul meu”…toti suntem diferiti,suntem unici,in felul nostru,fiecare are sarmul lui,definit tocmai prin niste defecte;daca ii deranjeaza doar pe ei,si nu pe tine,inseamna ca,colegii tai au o problema;aceea de a nu-i accepta pe cei din jurul lor,cu tot cu defecte,crezandu-se perfecti,si culmea ca,NIMIC si NIMENI nu-i perfect…deci esti ok:) Studiaza-te pe tine si ai sa vezi ca,e asa e..si vb cu parintii tai despre toate astea,CONTEAZA;)

Perioada 14-18 ani este una de criza din viata oricarui om. Au loc schimbari majore din punct de vedere biologic si psihologic. Odata cu exploziile hormonale specifice varstei are loc si lupta pt. stabilirea identitatii. Este o lupta cu stresul specific perioadei.Iti sugerez sa nu amani comunicarea cu parintii si sa te vezi neantarziat cu un psiholog.Din experienta mea profesionala pe aceste probleme, iti pot spune ca gandurile despre moarte nu sunt de trecut cu vederea. Mergi la un specialist si vorbeste-i despre toate astea.

Draga mea…suparata . Povestea ta este una trista dar in aceeasi masura RATIONALA! Tu singura iti recunosti si iti judeci problemele…si in acelasi timp ai capacitatea sa te opresti la timp. De aceea, la ratiunea ta si la puterea ta de intelegere apelez acum. Spune-mi tu:
1. daca te sinucizi iti REZOLVI macar UNA dintre probleme?
2. Cei care azi te necajesc sau nu te inteleg se vor schimba intr-un fel fata de tine?
3. Situatia ta va fi mai buna?
La toate raspunsul e NU!
Atunci…judeca…merita sa mori pt NIMIC? Nicidecum! Sinuciderea e cea mai mare autopacaleala!
Sfatul meu pt tine: du-te vorbeste cu psihologul de la scoala spune-i ca unui prieten ce te framanta si gasiti impreuna solutii.
Am o veste fiarte buna prntru tine si foarte adevarata: FIECARE PROBLEMA de pe lumea asta are la indemana mai multe SOLUTII de rezolvare !!! Daca acum nu le cezi…cere ajutorul…si apoi alege pe cea care ti se potriveste cel mai bine.
Astept despre tine doar vesti bune! O prietena… psiholog