Mesaj:
Buna am si eu o problema nu stiu daca e grava sau nu dar totusi am.Sunt casatorita de 1 an si cateva luni. inainte sa ne casatorim sotul meu juca la aparate,iam cerut sa renunte,a renuntat o vreme dar tot din cand in cand a mai jucat.A inceput pe urma sa joace la agentiile sportive,era multumit pentru inceput cu 2 lei sau 1 leu sa investeasca in meciuri dar acum a ajuns sai trebuiasca mai mult chiar 50 lei si asa mai departe iar cand ramane singur acasa si eu sunt la serviciu pleaca si ia bani imprumut pentru bilete.Nu stiu ce sa mai fac…am multe pe cap si din cauza asta am ajuns sa ma enervez din orice,pur si simplu nu ma mai pot controla…nu stiu ce sa mai fac,va rog sa ma ajutati.va multumesc

“inainte sa ne casatorim sotul meu juca la aparate”… asta e o “boala” si desi stiati de aceasta boala… a-ti acceptat-o…. Asa ceva nu se vindeca daca vreti dumneavoastra, ci tine numai de sotul dumneavoastra… Ma tem ca “microbul” acesta fie el joc de noroc, pariuri sportive, etc… nu prea iese cu vorba… daca renunta temporar doar de “gura”dumneavoasta… Trebuie sa vrea sa consulte in specialist si mai ales sa aflati ce-l face sa cheltuie banii familiei pentru “mofturile lui personale”… doar daca vrea el se poate indrepta acest viciu… altfel nu exista “medicament”…

Buna. Vorbiti despre o dependenta grava, pe care nu o puteti gestiona de una singura. Cautati ajutor specializat pana nu intrati intr-o situatie fara iesire. Un medic psihiatru sau psiholog trebuie sa-l vada. Numai bine!

Greu cu schimbatul asta, repet iar si iar, NIMENI NU SE SCHIMBA PENTRU NIMENI, singurii pe care ii putem shimba suntem doar noi, 20 de ani de acum tot asteptati sa se schimbe in acest timp faceti compromisuri, vedeti doar partile bune ale lui si ascundeti pe cele mai putin bune, etc, etc, mai apare acusica si un copil si mai iesiti din cercul vicios daca puteti.

Cereti ajutor, oricum ati facut primul pas aici )))))))) SUCCES!!!!!!!

Dependenta de jocuri noroc are multe aspecte in comun cu dependenta de diverse substante iar de obicei persoana in cauza ajunge (asa cum spuneti si dvs) sa-si piarda din ce in ce mai mult controlul asupra sumelor pe care le joaca, isi dedica tot mai mult tmp acestor activitati…incepe tot mai mult sa-si piarda dorinta de a face ceva pentru controlul acestei dependente, care determina din ce in ce mai multe probleme familiale. Tocmai de aceea e important sa apelati la un psihoterapeut cat mai repede constatati aceste probleme ce tin de un bun control al impulsurilor. Mai e bine de stiut ca-l puteti ajuta si dvs daca urmati sesiunile de psihoterapie impreuna. Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

Aveti o problema dar nu stiti daca e grava sau nu! E doar o dependenta de jocuri, o adictie simpla. Exista pastile la farmacie pentru adictii sau electrosocuri la psihiatru….glumesc rau si amar de tot. De ce credeti ca vor sa scoata in afara legii pacanelele din baruri si sa le dea drumul numai in cluburi si cazinouri? Sunt o plaga sociala si imbolnavesc saracii oameni doritori de castiguri usoare. Ce sa va sfatuiesc? Cat mai urgent sesizata gravitatea tulburarii ….si fuga la psiholog, psihoterapeut sau psihiatru! Si apoi Dumnezeu cu mila, adictiile sunt vindecate greu, costurile sunt mari si recidivele aproape obligatorii. Mult succes !

Stmata doamna, daca sotul dvs. recunoaste ca are o problema cu ceea ce ne-ati povestit dvs. anterior,lucrurile se pot rezolva intr-un cabinet psihologic. Daca nu constientizeaza ca jocul de sansa ii afecteaza viata de familie,trebuie putin ajutat de persoanele cele mai apropiate. Important este sa ajungeti la cabinet impreuna.Exista multe tehnici psihoterapeutice care il va ajuta pe sotul dvs.,insa implicarea trebuie sa fie a amandurora. Este adevarat ca procesul terapeutic poate fi lent si progresiv, dar toate lucrurile bune se fac cu rabdare.

Mesaj:
Buna ziua. Ma numesc Alexandru, am 17 ani impliniti in ianuarie anul acesta. De 2 ani nu am mai crescut aproape deloc . Acum am 1, 63. Parintii mei nu sunt inalti, doar tata 1 75, deci nu am cu cine semana inalt. Vreau sa imi recomandati niste vitamine, calciu, sau altele, pentru declansarea cresterii. totusi, in clasa 11 ,sa ai 1 63 , e foarte putin . Ajutati-ma va rog.

sint hormoni de crerstere insa nu iti recomand asa ceva… te sfatuiesc sa te orientezi catre sport – inotul si baschetul ajuta mult… si dupa ce alegi sa faci sport apoi poti intretine cu ceva natural oasele si muschii in dezvoltarea lor… pina atunci…. te mai gindesti insa sfatul meu e sa nu te “infrunti” cu medicamentele ca nu te ajuta…. succes

inot si baschet

Merită citit şi aici, la un moment dat scrie şi despre sporturi şi înălţime. http://www.getfit.ro/sanatate/anatomie-fiziologie/crestere-in-inaltime.html Ideea ar fi că dacă laşi organismul să crească… o va face ! Dar atât cât îi permit genele, nimic mai mult. Dar ca să mai câştigi doar câţiva cm, faţă de alţi adolescenţi ar putea fi nevoie să speculezi câteva detalii pt optimizarea metabolismul.
De ex. în studiul de aici zice că agricultura a avut o influenţă negativă asupra calităţii scheletice, ritm de creştere, înălţime. http://wp.me/p48646-hODin altă perspectivă, instrumentele prin care metabolismul construieşte şi distruge simultan organismul, sunt insulina şi cortizolul. Ideea ar fi că la ora actuală se cam abuzează de carbohidraţi, adică glicemia variază, la fel şi insulina, ceea ce este urmată în mod invariabil de variaţia cortizolului. Iar asta atrage în mod inevitabil un metabolism ineficient.
Tocmai de asta ai avea nevoie de o dietă low-carb.

Dacă aş fi în locul tău, aş încerca să optimizez dieta şi să am mereu la îndemână nişte suplimente importante: glutamină, enzime digestive, cum sunt cele menţionate aici. http://tinyurl.com/q7lsusw Eventual la vârsta asta ar putea fi de folos megadozele de niacină, ajută să te mulţumeşti cu mai puţin, când alţii ar vrea mai mult (aplicabil pentru orice şi-ar dori un om într-o zi).

O dieta bogata in fructe si legume si sportul (baschet si inot) te pot ajuta sa mai castigi ceva cm. in inaltime…Dar, la varsta ta, cartilajele de crestere si-au cam facut treaba. Ai alte calitati, asa ca fii increzator!

Draga Alexandru, apreciatul regizor Martin Scorsese, talentatul actor Dustin Hofmann dar si multi ‘duri’ ai ecranului cum ar fi Silvester Stallone sau Robert Downey Jr, sunt scunzi, insa nu si-au facut probleme din asta si s-au concentrat pe a-si dezvolta ce au ei mai bun. Si nu doar presedintele Nicholas Sarkozy sau actorul Tom Cruise au avut relatii cu femei mai inalte decat ei, ci si ceilalti ce nu si-au facut petrecut timpul comparand inaltimea lor cu a celorlati. Atunci cand iti faci mereu griji legate de inaltimea ta ai putea sa nu vezi o multime de oportunitati ce iti sunt oferite de viata. E important sa ai o dieta corespunzatoare si sa faci sport, dar la fel de important e sa nu-ti pierzi prea mult timp cu intrebarile legate de inaltimea ta si sa profiti de alte calitati pe care le ai – sunt convins ca exista.

Înotul și baschetul și volei si nici patul de pe vremea inchiziției nu te fac mai înalt. Sunt mituri și niște ipoteze infirmate de prea mult timp ca să îl mai aruncăm pe masă azi. Hormonii de creștere de asemenea te ajută dacă și genele tale au informația necesară. Altfel poți să exciți hipofiza să pompeze STH în prostie că n-o să devii un Shaquille, if it’s not in your DNA.

Buna Alexandru, pentru a vedea ce se poate face pentru problema ta, adreseaza-te unui endocrinolog. Sunt sanse de a mai reusi sa cresti in inaltime.

Draga Vlady Popa….vreau sa iti reamintesc ca noi suntem niste fiinte asa de marete, asa de superbe in complexitatea noastra incat putem programa mai orice Incepand de la un pahar cu apa (apa din el) pana la cristale si alte alea….Mintea poate fii folosita ca un instrument si noi putem da comanda glandelor, organelor, adn-ului….ca sa nu mai scriu de alte planuri….Deci propunerea mea e sa incerce fiecare sa se lamureasca pe “pielea lui”. Cel mai corect si mai ADEVARAT e asa Dupa practica, sunteti bineveniti la comentarii….Asa oricine are ceva de exprimat….dar de obicei putini pun ceva in practica. Marea “greseala” e ca noi oamenii ii ascultam pe altii in loc sa ne ascultam PROPRIA EXPERIENTA !

Eu Sunt Vindecator, după ce se depășesc niște bariere intrăm la penal. Plimbați ursul la altă masă cu abureli New-Age-iste care seamănă dar nu se-adună. Aratați-mi un om care pe genom e scund și faceți-l înalt. Vă asigur eu că veți lua un Nobel cel puțin.

Oamenii nu mai cred in minuni, dragule…..de aici si limitarile noastre. Eu stiu clar ce am trait si cine isi doreste cu adevarat ceva, obtine. E o chestie de timp doar….Nu-ti fie frica sa-ti depasesti barierele Vlady Popa…am “pierdut” si eu ani buni pana cand sa ma hotarasc clar sa imi implinesc fiinta.

Prin yoga, vipassana, basket, tractiuni…. se poate…in functie de ce simte fiecare. Daca este credinta, de ce sa nu reuseasca cineva ceva? Suntem limitati doar de sistemul de credinte sau programe din mintea noastra….

Si chiar daca cineva alege sa depaseasca niste bariere…cum te simti mai bine? Cand incurajezi si esti incurajat sau cand esti descurajat si descurajezi? Fii sincer cu tine, dragule, e simplu de exprimat ceea ce simti fata de ce am scris.

Ce fel de iarbă fumați stimabile Vindecator???
Sunt de acord că suntem limitați de credințe.:))
Dacă îmi cere omul o soluție pentru a zbura ca Superman aș putea să-i recomand să se arunce de pe un bloc cu 10 etaje și să creadă cum zboară. Dacă crede suficient de mult, ADN-ul se modifică și îi ies aripi din coaste. Își poate pune în proces chiar și chiloții peste nădragi. Simțul ridicolului este tot una din limitările de care vorbeați nu?:))
Pe o notă mai serioasă, Numiți ”dragule” pe apropiații dumneavoastră, nu o persoană cu care nu ați mai schimbat o vorbă vreodată. Sau bunul simț e și el limitat?

Aceasta polemica nu ajuta nimanui, cu atat mai putin tanarului care a pus intrebarea.

Gemoderivatul de pin impreuna cu cel de stejar ajuta pentru o dezvoltare armonioasa , merita să încerci

Buna Alexandru. Pe langa recomandarile medicale pe care vei alege sa le urmezi, iti recomand o tehnica mentala. In primul rand, ai o autolimitare evidenta (zici ca nu ai cu cine semana inalt) de care e bine sa scapi daca vrei faci progrese. Sunt atatea exemple de copii care nu “respecta reteta familiei”. De ce n-ai face si tu asta? In al doilea rand, odata ce elimini “motivul” pentru care nu ai creste, gaseste-ti un motiv pentru care ai creste in inaltime, dar un motiv bun. Da-ti o sansa. Nu iti garantez succesul, dimpotriva, iti spun de acum ca e foarte posibil sa nu functioneze, dar poti face o rutina de 20 de secunde de doua ori pe zi, timp de o luna si apoi evaluezi sistemul. E alegerea ta daca te decizi sa pierzi / investesti 40 de secunde pe zi. Daca nu functioneaza, elimina-l fara regrete sau chiar cu manie. Daca da (si ma refer daca functioneaza chiar si doar la nivel mental, in sensul ca iti da curaj sa continui oricare din tratamentele prezentate in comentariile anterioare sau altele, nu conteaza), continua-l. Daca te tenteaza, trimite-mi mesaj si-ti voi explica foarte pe scurt ce e de facut. Orice ai alege, succes! Numai bine!

Mesaj:
Bunã ziua! Sunt fatã, am 22 de ani si o relație de 1an jumãtate. Prietenul meu are aproape 26 de ani si inca nu si-a gasit un serviciu stabil, desi a mai lucrat pe timpul verii. A terminat o facultate dar nu e destul de bine pregatitt. A mers la interviuri si nu a primit niciun job. De la o vreme am devenit cam obsedata de faptul ca el nu face nimic, asteapta sa ii cada din cer. Ii sunt alaturi, il sustin, dar mi se pare ca relatia noastra nu se indreapta spre nicaieri. Cand iesim in oras imi platesc eu cafeaua sau ce consum, cand ma duc la el imi iau pachetel la mine. Am impresia ca pt el e foarte comod asa, sa nu faca nimis atata timp cat eu accept. Am avut o discutie zilele trecute in care i-am spus (de nervi) “arata-mi proasta care sa se culce cu tine si apoi sa-si plateasca cafeaua singura” fapt care l-a facut sa plateasca si sa se uite la mine cu o privire nu tocmai frumoasa. I-am explicat ca e vorba mai mult de gestul in sine decat de bani. Nu incerc sa-l schimb. Eu doar imi doresc un viitor cu el, dar nu asa. Am nevoie de un barbat care sa motiveze, nu sa ma traga in jos. Are sens sa ii mai spun sa faca ceva cu viata lui? Cum sa procedez? Sunt studenta la doua facultati si abia fac fațã. Mulțumesc!
Trebuie sa mai precizez ca inca locuieste cu parintii. Eu fiind studenta locuiesc in camin.

Daca ai dragoste, vei avea si rabdare si mai ales e recomandabil sa ai tact; poti sa-i amintesti din cind in cind ca e necesar sa si muncim, daca dorim sa realizam ceva in viata; ca de relaxat, oricine se poate relaxa, dar asta nu ne aduce nici abundenta si nici libertatea de miscare. Ideal e sa faci (in ceea ce priveste relatia asta, dar si la modul general in viata), asa cum iti spune inima/sufletul/intuitia, si nu cum iti dicteaza ego-ul/mintea. Daca nu e dragoste reciproca, probabil ca e mai bine sa-si vada fiecare de viata lui, asa cum considera. Dumnezeu sa te lumineze!

Draga mea, in orice situatie de viata, detaliile sint cele care fac diferenta. Spui despre prietenul tau ca “inca nu si-a gasit serviciu” – formulare din care eu inteleg ca a cautat. (Abia daca spuneai “nu are serviciu”, as fi putut presupune ca nu vrea neaparat.) Se poate intimpla ca un om sa-si caute de lucru si ani de zile si sa nu-si gaseasca – asa stau lucrurile in unele cazuri! Una e sa mergi la facultate/facultati, si cu totul altceva sa vezi unde anume are societatea loc, pentru absolventul care esti In gasirea jobului, intervin adesea o seama de mentalitati blocante (“am o facultate, deci nu pot accepta orice”), convingeri limitative legate de situatia economica sau de propriul sine (“nu sint suficient de bine pregatit”, “nu am suficienta experienta” etc) – care se cer inlaturate si inlocuite cu unele poztive/constructive, ca sa poata crea cu totul alta realitate!… Ca sa nu mai spun ca se poate intimpla ca lucurile sa ramina in mod special stadiul acesta, ca sa te determine pe tine sa-ti cauti adevarata jumatate in alta parte Daca motivatia ar fi aceasta din urma, el si-ar gasi job doar dupa ce voi v-ati desparti (pentru ca asa aseaza viata lucrurile, pur si simplu, atunci cind isi propune sa duca oamenii pe drumuri diferite, mai propice devenirii lor…)

intrebarea mea are fi: tu ce nevoi ai (defapt?) si cum ti le satisfaci? Esti atenta la ele? La ale lui esti? Unde este drumul batut impreuna? Incercati sa discutati despre nevoia aceasta a ta de a nu plati cafeaua tot timpul, de a nu iti face pachetel cand mergi la el, etc. Incearca sa faci o discutie in asa fel incat si el sa spune care este motivul (real) al esecurilor lui (poate sunt autosabotari din comoditate) si incearca sa iei o decizie atunci cand ai majoritatea (daca toate) informatiei. Succes!

Iti inteleg frustrarea si dorinta de a-l scoate din din starea de ‘contemplare’ in care a cazut dupa ce a avut probabil unele esecuri in gasirea unui loc de munca. Pe de alta parte poti sa intelegi privirea lui la remarca ta despre platitul cafelei, daca vei incerca sa te pui mai bine ‘in pielea lui’. Inteleg, iti este greu sa fii la doua facultati si apoi tot tu sa fii aceea care sa empatizezi cu el si sa-l sprijini ‘sa miste ceva’. Daca insa il iubesti si doresti sa fii cu el in continuare il vei ajuta sa progreseze daca purtati discutii constructive legate de alternativele de actiune disponibile. Actiunile sunt deosebit de importante dar si abilitatea de a ‘te pune in pielea lui’, de a empatiza . Poti sa citesti aici un articol despre cum emotiile noastre pot sa influenteze abilitatea de a empatiza. http://psihoterapiefamilie.ro/blog/stim-sa-ne-punem-in-pielea-altuia/

Vezi in interiorul tau daca il mai vrei. Nu te minti. Vezi ce iti place la el si ce nu. Alegerea este a TA. Tu decizi daca ramai cu el sau nu. Nu pune in carca nimanui faptul ca tu il mai suporti. Alegerea iti apartine……si daca nu-l mai vrei de ce sa te simti vinovata?…Tu traiesti pentru tine nu in locul lui. Nimic nu este intamplator, toate astea pot fi o lectie de viata.

Asta din genul “self coaching”, nu? Mare e gradina Domnului.. Avem serios de lucru la educatia tinerei generatii.

Buna. Intrebarea mea catre tine este: cine esti tu? Cu alte cuvinte, ce rol joci tu in viata lui? Gaseste-ti identitatea si vei gasi raspunsul la dilema ta. Daca nu te mai confunzi cu persoana care devii in preajma lui, reevalueaza-ti optiunile. Vorbeste cu cineva apropiat sau cu un terapeut si intelege resorturile interioare care au produs aceasta criza, pentru a analiza alternativele si a-ti gandi strategia. Numai bine!

Mesaj:
Buna ziua!!Cum pot scapa de dependenta de cocaina?am ajuns in stadiul in care nu pot sta fara ea …am inceput din ianuarie si de atunci nu ma pot opri…zi de zi cumpar…va rog frumos dati-mi un sfat ce as putea face …sunt casatorita nu am copii am 26 de ani …nu vreau sa ajung pe punctul de a pierde si familia …multi zic ca acest drog nu poate sa provoace dependenta dar in cazul meu da…cand am inceput sa prizes pentru prima oara a fost doar ca sa incerc …cred ca toti incearca asa numitele placeri ale vietii dar eu nu ma mai pot opri …toti banii care ii muncesc pe ele se duc ..sau in cazul in care nu am bani iau bani de la locul de munca si imi cumpar …..sau cer de la asa numitii dealer acest drog ….e o situatie foarte grava avand in vedere ca nu imi fac rau numai mie ci si celor din jur…sot familie etc….Va multumesc si astept raspunsul dumneavoastra.

nu stiu cine v-a spus ca nu provoaca dependenta (poate pt ca este de asemenea dependent)! Cel mai bun lucru pe care il puteti face este sa mergeti la o clinica de dezintoxicare, unde sa fiti ajutata medical in prima faza dupa care sa primiti si suport psihologic. Daca aveti tendinta de a incerca lucruri extreme atunci poate ca este momentul sa ‘atacati’ aceasta inclinati in cadrul psihoterapiei. Este excelent faptul ca ati realizat asa repede problema dvs si va admir pt atitudine! Mergeti, internati-va, se poate rezolva! Succes!

EDIT: poate vă ajută şi un foto de genul acesta http://img.thesun.co.uk/multimedia/archive/01366/SNF2724NOSE—682g_1366710a.jpg Apoi, dacă doriţi să intraţi pe nişte teritorii neexplorate, puteţi încerca niacina cu eliberare rapidă în doze mărite. Este un supliment care ajută în foarte multe dependenţe, boli psihice şi multe alte probleme de sănătate. Suplimentez de aproape 3 luni doar cu 500 mg/zi şi sunt efectiv uimit de rezultate (am redus consumul de alcool la doar câteva pahare de vin într-o lună, mintea mai limpede). Evident că avem probleme diferite, iar dumneavoastră aţi putea fi nevoită să folosiţi doze mai ridicate (2 g/zi ?) + alte suplimente care v-ar ajuta direct şi indirect să depăşiţi stările de abstinenţă. Dacă are sau nu efectul total de care aveţi nevoie, veţi afla după 1-2 săptâmâni de administrare.

cocaina provoaca dependenta de la a doua sau a treia doza, este a doua ca periculozitate dupa heroina, nu stiu cine v-a zis ca nu provoaca dependenta cu un simplu google puteti gasi multe informatii in sensul asta; este un drog foarte puternic. asa cum a zis colegul meu, solutia este sa mergeti la o clinica de dezintoxicare pentru a rezolva problema dependentei fiziologice si apoi sa incepeti si o psihoterapie pentru tratamentul dependentei psihologice. din fericire, puteti rezolva problema din moment ce cereti ajutor dar trebuie sa actionati rapid!

cine vinde asa ceva n-o fi “fraier” sa spuna ca provoaca dependenta – si-ar pierde “clientii”… ti-ai facut “pofta”… acum pune-ti “pofta in cui” asta dpar daca ai ambitie si vointa… altfel le faci buzunarele mari celor ce vind… si sigur si “popa” e la ceva timp de tine…. STOP…. altfel nu prea mai e cale de intors… DACA CUMVA IMI SPUI CA SOTUL E SI DEALERUL… discutia e “terminata”.

Pe scurt pretul platit pentru senzatia de euforie si energie a cocainei este o crestere a agresivitatii, o suspiciozitate permanenta iar halucinatiile incep sa nu mai devina placute ci sub forma de voci amenintatoare sau insecte ce se tarasc pe corp. Apare si insomnia, dar si atacurile de panica sau chiar deteriorari cognitive ce pot schimba personalitatea considerabil. Cura de dezintoxicare e necesar sa fie facuta sub supraveghere pentru ca simptomele de sevraj (de intrerupere a consumului) pot fi si ele semnificative. Dupa intreruperea cocainei, sesiunile de psihoterapie sunt importante deoarece ajuta la evitarea recaderilor (ce nu sunt rare), prin discutii despre cauzele ce au dus la aparitia consumului. – Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

Draga doamna, dependenta de droguri se trateaza medicamentos, sub stricta supraveghere medicala, insa cu tot respectul, e foarte posibil ca, in absenta cocainei, sa fi ales o alta substanta sau un alt obicei de care sa deveniti dependenta. Oricat de ciudat ar parea, aceasta dependenta va asigura un beneficiu ascuns. Ganditi-va care este acesta si daca va puteti dispensa de el. Alegeti-va un terapeut bun si mergeti fara intarziere – eu va recomand din experienta mea terapia NLP (este practic o reprogramare la nivel neurologic si lingvistic). Numai bine!

Mesaj:
Am 17 ani locuiesc intr-un oras mic , am rezultate foarte bune la scoala . Cand eram mica imi petreceam timpul mai mult singura si asa am ramas si acum , tot singura . Am incercat sa ma imprietenesc cu diferite persoane , pana acum , la liceu , mi-am facut 2 prietene bune , dar sunt diferite fata de mine si totusi ne intelegem bine . In ultima vreme mi-a pierit tot cheful de invatat si acest lucru ma ingrijoreaza pentru ca eu nu am fost niciodata asa , mereu am fost silitoare si activa la ore , nu mi s-a intamplat nimic pur si simplu , doar ca mi-am pierdut motivatia , nu mai inteleg sensul vietii , nu inteleg unde trebuie sa ma duca acest drum , nu inteleg cum pot banii sa aduca fericirea , nu stiu cum trebuie sa inteleg fericirea , si nici nu inteleg ce este . In ultima perioada , sunt nemultumita de orice si imi place tot ce este din alta tara occidentala , mi se pare amuzant pentru ca nu inteleg de ce , si nu mai am chef de nimic , nici sa invat . Sunt suparata de felul in care ma simt . Trebuie sa mentionez ca nu am suferit nicio despartire in ultima perioada care sa imi afecteze modul in care ma simt . Am avut o legatura vaga si ciudata mai mult de prietenie cu un baiat mai mare , pe la inceputul clasei a 9-a care nu a durat mult pentru ca ma plictiseste o relatie . Imi place foarte mult sa calatoresc , de cand am fost la Paris , m-am indragostit de tarile straine , si nu am mai fost in alta tara in afara de Franta pentru ca nu au mai avut parintii mei posibiltati materiale si nu vor sa ma lase nici in tabara la vara , nu am mai fost intr-o excursie de 4 ani . Si ce mi se pare cel mai rau lucru este ca imi lipseste motivatia , nu ma mai motiveaza nimic nici macar banii , nimic , nici calatoriile in mod deosebit , pur si simplu m-am plictisit de tot ce ma inconjoara si nu vad rostul lucrurilor . As vrea sa fiu din nou silitoare, dar nu mai stiu motivul pentru care invatam , incerc sa mi-l reamintesc , dar nu cred ca a fost un motiv . Si acum nu inteleg lumea asta .

iti recomand cateva sedinte de consiliere psihologica

Te contrazici un pic singura cu..”m-am indragostit de tarile straine”,”imi place f.mult sa calatoresc” si cu…..”nu ma mai motiveaza nimic nici macar banii,nimic,nici calatoriile..”…Probabil ti-ai descoperit fericire(placerea) in a calatorii si de cand nu mai ai posibilitatea de a merge in alte tari,excursii nu mai ai chef,motivatie ptr.nimic.,Probabil ai inteles,inconstient, care-i lucru cel mai important,acela de a calatorii,de a cunoaste lumea…Studiul te va ajuta sa-ntelegi multe lucruri,sa-ti atingi multe obiective,inclusiv cel de a descoperii lumea calatorind.O discutie cu un consilier psih.te poate ajuta ……….succes!!!!!!!!!!!!!!!!!

“mi-am pierdut motivatia , nu mai inteleg sensul vietii” – Draga mea, ti-ai dat raspunsul singura. Ne “pierdem ” motivatia pentru ca nu intelege sensul vietii. Viata in viziunea mea, incepe cu a ne cunoaste pe noi, cine suntem cu adevarat…..Atractia pentru calatorii e de fapt atractia spre noi insine. Ea se exprima in interior, dar cand ajungem sa alegem drumuri care duc spre interiorul fiintei noastre, ne cuprinde o stare de pace, de bucurie, de curiozitate, de magie, extaz…..asta e adevaratul drum care nu doar ne bucura, ci ne si implineste in adevaratul sens…

“mi-a pierit tot cheful de invatat” Asta e MINUNAT !!!! Debea acum viata poate sa inceapa. Esti pe cale sa incepi sa FIINTEZI, draga. Atatia oameni vorbesc despre IUBIRE…..dar iubirea nu se invata, ea este in noi….asteapta ca noi sa o lasam sa se manifeste, sa curga…..Daca ne incapatanam noi cu eu stiu….cu acel stiu din trecut, rareori se aplica la momentul prezent si cand se aplica rezultatele nu pot fii MINUNATE. cel mult bune….dar nu minunate! Cand te saruti nu gandesti….nu trebuie sa stii tehnici sau alte teorii….te predai curgerii naturale si se creaza o armonie intre acele doua fiinte…. Eu ma bucur ca ti-a pierit cheful de invatat Doar cand intr-un sens uitam tot ce stim, atunci apare starea de creator….ca doar nu suntem doar niste simplii oameni….suntem fiinte minunate de lumina….

Draga mea, ai 17 ani, e normal sa ai o criza de identitate. E bine sa ai o criza de identitate! De ce? Pentru ca din asta evoluezi. Inveti ce te reprezinta si ce nu. Ce-ti doresti, ce te motiveaza, ce-ti place… Orice proces de gen dureaza si poate fi dureros, dar nu dureaza la nesfarsit. Acorda-ti timp suficient sa treci cu bine si peste aceasta perioada, dar nu uita de obiectivele pe termen scurt care, desi in fata ta poate si-au pierdut importanta, au acelasi impact asupra viitorului tau. Ai nevoie de consiliere. Alege-ti un mentor (parinte, profesor, preot, orice persoana matura cu pondere in viata ta) sau un terapeut, care sa te ajute sa-ti restabilesti obiectivele pe termen scurt si lung, sa incepi un proces de autocunoastere si sa pornesti din nou la drum, in beneficiul tau. Numai bine!

Ce parere aveti despre autoironie, este buna?, cineva spunea ca devii ceea ce gandesti(deci daca gandim si vorbim prost despre noi asa vom deveni), se cam bat cap in cap aceste idei, pana la urma cum stau lucrurile?

din experienta mea, acu’ niste ani buni cineva mi-a spus ca sunt ‘prea serios’, ca ar fi bine sa ma iau in gluma, sa ‘fac misto’ de propria persoana. I-am urmat sfatul cat am putut si am invatat multe din asta

E super ca si mecanism de aparare! Si asa esti singurul care te poti lua atat de mult in serios. Atentie doar cand treci de la misto la sarcasm. Acolo incep sa fie probleme ! in rest e ok, de asta exista si terapia prin ras. O zi frumoasa si lina iti doresc…

Nu uita , inconstientul tau nu poate face diferenta intre imaginatie si realitate. Ii spunem ca e prost, natang sau tembel el asa crede…ne apostrofam corpul ca e gras, are celulita si e naspa el asa stie. Daca asa sunt credintele noastre limitative asa va functiona si el ( corpul fizic) si constientul (creierul). Nu face decat sa urmeze directivele pe care singuri ni le-am dat.

Ce am deveni fara autoironie? Si asa tindem spre egocentrism. O compar cu sarea amara: se administreaza intern, e tare rea la gust, dar curata fantastic.

Mesaj:
Buna ziua! Ma simt foarte confuza, dezorientata. Am avut o relatie de 6 ani cu sotul meu, casatoria a durat 2 ani,ne-am casatorit la varste fragede 22-24. Am depus actele pentru divort acum o saptamana, decizia de a divorta am luat-o in urma cu doua luni,insa am locuit impreuna deoarece am vrut sa il ajut inca. L-am iubit foarte mult si am facut multe compromisuri. Am incercat intotdeauna sa vad ce e mai bun in el si mi-am spus ca voi reusi sa schimb partile lui negative; am reusit cu unele doar. M-a lovit de cateva ori pe parcursul relatiei,asta s-a intamplat si in urma cu 2 luni cand am luat decizia sa ne despartim. S-au pierdut increderea si respectul in relatia noastra. M-a deranjat la el si nesiguranta, tot timpul vorbea cu femei si asta ma facea sa nu mai am incredere in el. Asa se face ca la un moment dat m-am saturat sa fac pe detectivul si am inceput sa vorbesc pe telefon cu un barbat din Germania pe care il stiam de ceva timp deoarece aveam nevoie de un vorbitor nativ pentru o anumita aplicatie. A inceput de-a lungul timpului sa-mi placa acest om fara ca eu sa stiu cum arata, dar imi placea modul lui de gandire in anumite situatii.Stiind ce fel de om este, nu i-am spus ca inca sunt in relatie cu sotul meu, dar nici nu i-am ascuns faptul ca il iubesc. Ii povesteam anumite secvente din viata noastra si el a fost cel care m-a facut sa vad realitatea cu alti ochi: ca un barbat adevarat nu loveste femeile, ca un barbat care este serios nu vorbeste cu alte femei, ca o iubire pe care trebuie sa o pazesti nu inseamna nimic si ca cineva care iubeste cu adevarat nu poate sa regrete casatoria. Cum spuneam, acum 2 luni s-a intamplat ca sotul meu sa ma loveasca in urma unor discutii despre partenerele lui de conversatie. Dupa acest moment, am tot continuat sa ma uit la ceea ce vorbeste el fara insa a-i mai spune acest lucru. Se vedea clar ca nu avea ganduri serioase de impacare, asa cum sustinea. Asa am inceput sa ma simt mai apropiata de acel german din ce in ce mai mult si sotul meu sa decada in ochii mei. Cand si-a dat seama ca eu vorbesc serios despre divort, mi-a spus ca renunta la toate femeile cu care vorbeste si ca se va schimba si mi-a propus ca si eu sa renunt la barbatul cu care vorbesc, insa i-am spus ca in momentul de fata eu nu renunt la acel om pentru el. A inceput sa planga si sa spuna cum eu, sotia lui am putut sa ii spun asta. Dupa ce am depus actele pentru divort, ne pregateam de somn intr-o seara, cand ii scrie o tipa sa se duca la ea. El se ridica si pleaca dupa ce i-am spus ca este pur si simplu sfidare ceea ce face el. Urmatoarea zi i-am spus sa vina sa isi ia hainele de la mine, caci este mai bine asa.dupa inca o zi, m-a sunat sa imi spuna ca mai are cateva lucruri pe care nu le luase si de care avea nevoie si daca vreau sa ne intalnim sa i le dau. M-am dus si atunci el a inceput sa planga, mi-a zis ca abia acum si-a dat seama ca ceea ce conteaza este familia pe care vrea sa o avem impreuna si daca ii mai acord o sansa o sa isi schimbe numarul de telefon etc si va deveni ceea ce a fost candva. In acel moment, s-a trezit din mine ceva ce murise de mult si i-am spus ca el ar fi putut face ceva sa salveze relatia dar nici macar nu a incercat.I-am spus ca nu sunt sigura daca as mai putea sa ii dau o sansa vreodata,cand stiu ca a facut sex cu cealalata, nu cred ca as mai putea fi eu aceeasi apoi, cand stiu ca eu nu am facut nimic cu nimeni. credeam ca stiu exact ce trebuie sa fac si ca stiu exact ce vreau,credeam ca nu imi mai iubesc sotul, pana in ziua in care a plecat.. insa de atunci, de 2 zile, ma simt pierduta, ma simt ca nu imi mai gasesc locul, mai ales dupa ce l-am vazut cum plange si cat de mult isi doreste sa ma intorc la el. Ma simt irascibila, nu am rabdare sa fac absolut nimic, nici macar sa ma uit la un film sau sa ma joc, sa fac ceva pentru a-mi distrage atentia, i-am spus ca depinde de el daca va mai primi o sansa, daca voi observa ca se schimba de-a lugul timpului, insa nu sunt sigura ca voi putea trece peste faptul ca el m-a “inselat”..acum nu stiu ce sa fac, eram convinsa ca vreau sa incerc ceva cu acel german, care e un om minunat si nu vreau sa il dezamagesc dupa atata timp de cand vorbim, ar trebui sa ne intalnim peste 2 luni, insa ma gandesc la ceea ce vreau eu cu adevarat. sunt convinsa ca acest german ar putea sa imi ofere o viata linistita, este un om minunat, este un barbat dragut, dar nu este genul meu de barbat, pe cand sotul meu este genul meu (ma refer la aspectul fizic), dar nu prea a mai ramas nimic din ceea ce am cunoscut eu odata. Cred ca gandul care ma macina este ca mi l-a luat alta femeie, desi el mi-a zis ca a terminat-o cu ea si ca oricand sunt eu dispusa sa ne impacam, el va renunta la oricine. Mi-e frica cel mai tare si este posibil ca acel german sa nu poata umple toate golurile pentru a avea o relatie perfecta. va rog sa imi oferiti un sfat, ma simt pur si simplu dezorientata, eu care acum 2 zile eram absolut sigura de drumul pe care trebuie sa merg.

din ce am citit, eu am ramas cu imaginea unei persoane nehotarate intre a alege sa acorde o ultima sansa fostului sot infidel (dar fizic compatibil) si a incerca o alta relatie cu un domn care este compatibil doar mental/afectiv/intelectual/etc. Ma intreb daca nu cumva este un refugiu acest domn german, o fuga de acceptarea unui esec? Va recomand sa aprofundati cu un terapeut aceste aspecte inainte de a lua decizii radicale. Succes!

Aceleasi recimandari le am si eu. Un singur aspect as vrea sa mai punctez:nu uitați ca partea fizica este o notiune ce tine de timp. Pe termen lung,fizicul se deteriorează. Si atunci alte calități tin doi oameni împreună:respectul,încrederea,etc.

Iti recomand sa vezi si ce parere are un namibian, un etiopian si un ghanez despre relatia unui barbat cu o femeie si despre principiile unei casatorii. Te-ai dus direct in Germania…

Cu cat sunt mai multe si mai diverse pareri, orientarea si solutiile sunt mai accesibile.

Am intalnit destul de des ceea ce dumneavostra descrieti. 1. Incep prin a va spune ca dvs nu puteti schimba pe NIMENI si nimeni nu se va schimba pentru dvs, este o mare pacaleala, aceasta schimbare pe care o cereti este iluzorie. Tot ceea ce puteti face este sa lucrati la propria SCHIMBARE, ATAT. Deci garantat dansul nu se va schimba pentru dvs, poate pentru o perioada scurta, dupa care va reveni la vechile obiceiuri.

2. sindromul salvatorului pe care dvs il descrieti aici nu ajuta in relatii, din contra, creeaza expectante nerealiste, compromisuri cu propria persoana. Ati dorit sa vedeti ce este cel mai bun in sotul dvs, poate daca vedeati cum este el in realitate ajuta mai mult… intelegeti de unde dezamagirile si expectante nerealiste?

3. relatiile pe internet….sunt foarte multe lucruri de spus despre acestea…in acest caz cred ca poate fi o relatie tampon, o relatie in care dvs, IAR, proiectati dorintele si aspiratiile sufletului in curtea altcuiva. Va doriti ca acest domn sa va umple golurile sa va ofere o viata linistita, eiiiiiiii frumos spus, numai ca acestea DVS SUNTETI DATOARE SA LE FACETI. NIMENI ALTCINEVA

Credeti ca sunt rea ca spun aceste lucru…deloc…doar ca stiu ce se intampla, in timp cu acest gen de relatii…se ia de la capat, iar si iar, pana o sa invatati ceea ce v-am descris.

in concluzie va recomand cu drag un psihoterapeut pentru a lesni procesul prin care treceti si care, nu intamplator va aflati acum.

MULT SUCCES!!!!!

Buna ziua. E normal sa suferiti dupa despartire, doar l-ati iubit pe acel om, ati locuit impreuna. Nu va feriti sa traiti acum starile normale dupa o asemeea ruptura, altfel le veti da o importanta mult prea mare in viitor, idealizand legatura. Spuneti ca sotul cu care ati locuit v-a lovit. Din Germania e mai greu sa va loveasca cineva (ma refer la distanta efectiva, care este foarte confortabila la momentul de fata). Nu va simtiti obligata sa faceti nimic pentru nimeni, este momentul sa va ganditi la Dvs. si sa faceti alegerea cea mai buna. Ganditi-va daca ati reusit cu adevarat sa schimbati pe cineva pana acum, in toata viata Dvs. Daca vreti sa-i dati o sansa, lasati-i timp sa se schimbe de unul singur. Apoi luati o decizie. In strafundul sufletului Dvs stiti exact ce sa faceti. Luati-va si dumneavoastra timp de gandire si vedeti ce iese. Un pic de consiliere nu strica, mai ales in momente grele, ca acesta. Aveti curaj si cereti ajutorul unul coach sau pshihoterapeut. Numai bine!

Poate ar fi interesant sa va intrebati de ce renuntarea la cealalata relatie este conditionata de iertarea dvs. Oare daca familia si casnicia sunt atat de importante pt sotul dvs, nu ar fi fost prioritar ca el sa renunte la acea relatie si apoi sa incerce sa va recastige? De ce e necesar pt el sa stie ca il iertati si abia apoi va renunta la cealalata?

Eu cred că v- aţi înşelat reciproc,dar diferit. Spun asta fără a judeca.

Am sa fiu intruziv, dar terapia se mai face si cu bisturiul. Dificil travaliu, chiar imi pare rau ca trebuie sa treci prin toate astea. Dar hai sa stam stramb si sa privim drept. Scoate si tu din text separat ce ai scris pozitiv sau negativ despre fiecare: SOTUL : “am locuit in continuare cu el pentru ca am vrut sa-l ajut “(salvator? sau persecutor? te intreb pentru ca in acelasi timp ca si o maimutica nu ai dat drumul cracii pana nu ai apucat o alta- nu e judecata e constatare ). “Am facut compromisuri. Perfect normal pentru o casatorie moderna….”mi-am pierdut increderea si respectul…am fost lovita de cateva ori”…pun pariu ca daca cineva intreba acum 2 ani, spuneai ca esti fericita chiar lovita…pentru salvarea aparentelor si masca normalitatii….am dreptate? “Vorbeste cu femei de pe net pentru relatii , eu doar pentru nevoi”. “Nu mai am incredere in el, nu mai vreau sa fiu detectiv, il iubesc ( i-am spus celuilalt), Ii spionez convorbirile si nu ii spun ( asa imi alimentez conflictele interioare si imi reprim sentimentele )….el apuca alta creanga..apoi plange ( alt santaj sentimental )..promite ca va deveni cum a fost candva ( Cand? Acum 2ani a fost altcineva?). “Nu sunt sigura ca voi trece peste adulter ! -Esti sigura ca el va va trece peste al tau ?( la urma urmei si la tine chiar daca ai stat doar de vorba despre aspecte intime ale casatoriei tale tot adulter este..chiar daca e doar psihologic …Ai inlocuit terapeutul cu un barbat..e mai ieftin..dar costa al naibii de mult…pretul in schimb e in rate.Acum the DOICH PATIENT:” imi place psihicul lui (cum gandeste in anumite situatii- oare din intamplare in situatiile cand nu iti place cum gandeste sotul?)….”stiu ce fel de om este”..serios? nu ai stiut nici sotul cum gandeste de unde ai sti …..? “Ii povestesc scene din viata noastra-adulter psihologic..”M-a facut sa-mi vad realitatea….apoi nu renunt la el pentru sot (doar in momentul aflarii adulterului fizic), dar imi e frica ca nu imi va putea umple golul, golurile ma rog….pentru a putea avea relatia perfecta ! ( batalia eterna eu real- eu ideal…..mai precis partenerul meu perfect…iubirea mea perfecta). Ce sa spun..material de doua romane….si cel putin un an de terapie individuala sau de grup..succes…

Mesaj:
Buna ziua
Am nevoie de un sfat in ce priveste comportamentul mamei mele,de aproximativ 2 ani de zile refuza sa isi faca igiena corporala,am incercat toate metodele posibile sa o convingem,in momentul cand aducem in discutie acest subiect ea incearca sa il evite si numai comunica cu noi. Precizez faptul ca nu urmeaza nici un tratament,nu are pus nici un diagnostic, refuza consultul medical.
Va multumesc anticipat

pot fi multe. Cineva trebuie sa o vada. Incercati sa o convingeti macar sa o vada un medic psihiatru acasa, unde este in siguranta. Este posibil sa fi dezvoltat o problema psihica destul de semnificativa

Omul îşi menţine igiena corporală pe baza evitării disconfortului produs de murdărie şi căutând recompensa primită prin starea de bine pe care ştie că o va avea după ce se curăţă/spală. Un dezechilibru poate fi produs foarte simplu prin suprastimularea receptorilor de opioizi prin stres, consum de alcool sau droguri, iar răspunsul la ‘durerea’ provocată de disconfort va fi alterat sau întârziat, te speli mai rar sau mai târziu decât ai face-o în mod obişnuit. Articolul şi comentariile de aici explică mai pe larg: http://wp.me/p48646-CrDar la persoanele în vârstă deja toate acestea pot fi favorizate de îmbătrânirea inevitabilă a creierului. Deci sunt foarte indicate nişte metode simple care pot întârzia sau chiar reversibiliza bolile neurodegenerative.*neuroprotecţia http://wp.me/p48646-kk cerealele reduse/eliminate, stresul evitat etc.
*combaterea stresului oxidativ: pot fi folosite forme avansate de vitamina E http://wp.me/p48646-a4 + gelule de omega 3 vegetal şi eventual uneori cu trigliceride sau fosfolipide
, Astaxantin http://www.suplimente.ro/blog/2011/05/astaxantina-antioxidant-natural/
*evitarea carbohidraţilor procesaţi, a fructozei http://wp.me/p48646-1nJ, combaterea toxicităţii cuprului etc. Fiindcă toate acestea predispun către Alzheimer

Parerea mea este ca e vorba de o degenerare a creierului, care netratata (tratament de incetinire a neurodegradarii) duce la complicarea situatiei… Depinde si de varsta….; poate fi vorba de o depresie sau de o senilizare. Aduceti acasa, sub un pretext…, o persoana calificata cae sa ii stabileasca CLAR si URGENT diagnosticul.

Duceti acasa un medic psihiatru, sub orice pretext. In functie de varsta mamei dumneavoastra, diagnosticul poate fi diferit, dar consider ca este foarte important sa o vada un specialist. Mult succes si rabdare.

Primul gand duce la o tulburare psihica. Al doilea, la o problema fiziologica pe care mama Dvs nu o poate impartasi cu nimeni, cu riscul de a se izola de Dvs. Este cazul sa convingeti un medic psihiatru sa va faca o vizita, pentru a nu ajunge la cine stie ce complicatii grave (si simpla lipsa a igienei poate genera asa ceva). Va admir intelegerea, rabdarea si grija pe care le manifestati fata de mama Dvs. Pregatiti-va sufleteste pentru o perioada mai grea, pana va fi mai bine. Cautati si Dvs sprijin, pentru ca usor sigur nu va este. Numai bine!

În plus de ce ziceam la început, am citit mai demult un interviu despre prevenirea Alzheimerului şi banala suplimentare cu vitaminele B. Se pare că oferă un progres vizibil pentru cei cu predispoziţie către senilitate. În ce doze (poate că sunt necesare megadoze ?), de câte ori pe zi… Am strania convingere (poate nefondată) că nu veţi afla toate aceste lucruri printr-o trimitere de la medicul de familie

Am o parere “…” despre medicii de fam :/

Mesaj:
In urma cu aprox 2 ani am intrat intr-o relatie cu un barbat casatorit (38ani). Il cunosteam de 1 an si ceva, a existat de la inceput o conexiune intre noi insa am comunicat doar profesional. Dupa un eveniment mai putin formal am ajuns sa iesim impreuna, am stiut de la inceput ca este casatorit, iar eu fiind intr-o relatie (pe atunci de 4 ani) am acceptat acest lucru si nu m-a deranjat. Treptat am ajuns cei mai buni prieteni si amanti. Dupa un an de relatie, inca am vorbit la telefon de cateva ori pe zi, am petrecut momente placute impreuna, ne am intalnit aproape zilnic si am reusit sa petrecem zile intregi doar noi i-am spus ca sunt dispusa sa renunt la prietenul meu si ca imi doresc ca si el sa renunte la sotia sa. Mi-a spus atunci despre casnicia lui – ca nu ii ofera nicio satisfactie, ca nu petrec timp impreuna, ca nu a iubit o ci conjunctura i-a adus impreuna si i-a facut sa se casatoreasca, ca nu isi doreste copiii cu ei (aflase oricum ca ea nu poate avea copii), ca nu e fericit. Mi-a spus atunci ca va “rezolva” situatia, ca tot ce vrea e sa fim impreuna si ca va face asta insa ca ar prefera sa aiba un motiv sa plece pt a fi lucrurile mai usoare. De atunci, in ultimul an adica, ne-am apropiat si mai mult. Sunt convinsa ca petrece timp mai mult si mai valoros cu mine, in ciuda faptului ca amandoi suntem inca in relatiile de dinainte (eu am o frica groaznica de singuratate si nu pot renunta la prietenul meu pt a ramane singura si mi e si teama ca m-as transforma in amanta perfecta). Vad ca ma iubeste, o arata de nenumarate ori, prin gesturi mici, prin implicare, prin tot ce face. In urma cu 2 luni i-am pus un ultimatum si i-am spus ca vreau sa faca asta acum, ca nu mai pot astepta, ca nu dorm noptile (lucru care si la el este valabil), ca ma macina faptul ca ne iubim asa mult insa nu suntem impreuna.Mi-a spus ca da, va face ceva, va aranja lucrurile si ca sigur vom fi impreuna. L-am crezut. Au trecut aceste 2 luni fara presiuni din pa
rtea mea. Zilele acestea am avut o discutie. Mi a spus asa: “Te iubesc dar nu pot face asta acum. Nu o mai iubesc, tin la ea (ceea ce clar e firesc), si nu ii pot face asta acum. Prefer o viata mizera langa ea decat sa ii fac asta. Imi doresc sa inteleg ce e cu mine, imi doresc sa am puterea sa fac asta, stiu ca nu e normal sa gandesc asa pt ca fiecare avem dreptul sa fim fericiti, iar cu tine as fi fericit! Asa ca am inceput sa ma duc la psiholog. Daca poti sa mai astepti, cred ca dupa ce ma voi duce o vreme la psiholog e posibil sa pot sa fac ceva pt noi pt ca asta e tot ce imi doresc. Dar acum nu am puterea”. Il iubesc enorm, nu va lucrurile fara el. Este iubitul meu, prietenul meu, barbatul langa care cred ca pot darama muntii. Am acceptat sa mai treaca o perioada in care sa isi puna ordine in ganduri. Intrebarea mea este daca exista posibilitatea ca un psiholog sa il faca sa inteleaga ce e mai important pt. el si sa treaca peste acest blocaj si sa ia o decizie definitiva si radicala? El acum nu poate renunta la ea dar il vad cat il chinuie gandul ca ma poate pierde. O alta intrebare este cum pot face eu fata usor aceste perioade (greu de spus cat va dura terapia ca sa aiba rasp de care are el nevoie), in conditiile in care mi-as dori sa se intample cat mai repede ceva? Oare este el capabil sa ia o decizie? Oare va fi vreodata capabil sa isi asume un divort cu tot ce inseamna el? Stiu ca ma iubeste, dar asta nu mai e de ajuns acum. Oare merita sa mai astept o perioada si oare va veni momentul in care sa nu mai spuna “nu pot acum sa fac….” ci sa spuna clar “aceasta este decizia mea”, indiferent de decizie? Ma chinuie ca imi spune “nu pot acum” pt ca acel acum imi lasa o portita deschisa. Mi-as dori sa fie ceva clar: ma despart de ea sau nu voi face asta niciodata! Fara portite! Va multumesc!

In primul rand gandestete la tine. Tu ai puterea sa te desparti de prietenul tau cu care ai o relatie de 4 ani? Daca el zice gata ma despart de sotia mea, tu faci acelasi lucru? Poate si el la randul lui asteapta un pas de la tine asa cum si tu poate astepti ca el sa faca primul pas. Incearca sa te gandesti la actiunile tale si apoi la el. Tu iti doresti sa stai langa o persoana ( prietenul tau de 4 ani) doar pt faptul ca ti frica de singuratate? O varianta buna ar fi si pt tine un psiholog-pentru frica de singuratate

Eu cred ca v-ar fi utile si dumneavoastra cateva sedinte de terapie/consiliere. Spuneti ca nu vreti portite, dar exact pe acest post este prietenul actual. Si, la fel cum iubitul dvs nu-si asuma responsabilitatea unei rupturi pentru a alege iubirea, nici dumneavoastra nu o faceti. Nu puteti decide in locul iubitului, dar puteti face ordine in viata dumneavoastra, si atunci lucrurile se vor aseza de la sine. In situatia actuala, e ca si cum ati transmis Universului mesajul “vreau iubire” , dar, pentru ca locul de langa dvs nu era liber, ati primit o iubire “ocupata”.

Mintea sau gândurile generate de minte, sau de eul Egotic…..sunt propia voastră închisoare. Voi încercati sa intelegeti Situațiile sau ce decizie vreți sa luați in viata……si toate “treburile” astea va dau bătăi de cap, chiar va provoacă insomnii. Dar totul se petrece in mintea Dvs., iar eu va propun sa încercati sa va Cunoașteti si sa intelegeti propia minte …….. apoi toate Situațiile o sa aibe rezolvare imediata fara nicio ezitare, altfel o sa trăiti drama si dupa ce terminati cu drama respectiva, mintea o sa va caute alta drama si tot asa. Cunoscându-va pe Dvs., cunoscând ca totul pleacă din minte si mintea însasi este doar un instrument, totul o sa fie superb. Deci nu mai căutati sa Rezolvați Situațiile de genu asta, ci de unde pleacă ele si apoi sa le intelegeti. Sper sa fiu cumva de ajutor pt Dvs. Si pt colegii de aici care abordează doar cum scrie la carte nu si din experienta proprie. Va multumesc

Inteleg ca il iubiti enorm si ca simtiti ca nu concepeti sa traiiti fara el. Dar ceea ce va preocupa, este daca ar putea un psiholog sa-l faca sa divorteze. Nimeni, nici macar un psiholog, nu poate determina un om sa faca ceva impotriva vointei lui. Daca el refuza sa plece din casnicie, este ca ca aceasta ii aduce niste beneficii emotionale la care nu vrea sa renunte. Nu e vorba despre mila fata de sotie, ci despre ce castig are el in acea casnicie. Pe de alta parte, relatia cu dumneavoastra, fiind ,,interzisa“ creeaza adrenalina specifica starii de indragostire care mentine vie pasiunea. Ce credeti ca s-ar intampla daca ati fi intr-o casnicie de cativa ani? In ce va priveste, cum mai spunea cineva, aveti de rezolvat propriile dumneavoastra frici si indecizii. Clarificarea propriilor dorinte si nevoi (sunteti intr-o relatie, desi iubiti pe altcineva, din frica de singuratate) este o prioritate! De ce ati ales sa va traiti viata in functie de prioritatile altcuiva (ale amantului) tot asteptand sa ia o decizie care sa va faca viata usoara? Daca ar trebui sa decideti singura pentru viata dumneavoastra, indiferenta la hotararea amantului, ce ati decide?

Draga domnisoara, doriti garantii intr-o relatie cu multe necunoscute. Nu va planificati viata DUPA ceilalti, ci CU ceilalti, altfel veti avea mult de asteptat si sanse mici sa realizati ceva. Niciun ultimatum nu functioneaza in beneficiul cuiva. Generalizez, pentru ca simpla idee de ultimatum duce cu gandul la un conflict, ori ce dragoste se poate baza pe asa ceva? Doar una pasagera. Nu chiar ce va doriti, nu-i asa? Gasiti-va echilibrul interior prin orice metoda functioneaza pentru Dvs (meditatie, terapie, psihoterapie etc.). Restul va intra in rezonanta cu Dvs. Numai bine!

In viata exista tot felul de relatii si exista suflete pereche, suflete gemene, samd. In general oamenii nu reusesc sa se bucure de iubire pur si simplu si de clipe minunate asa cum li se ofera, cauta mereu garantii, promisiuni, actioneaza in functie de dependente si atasamente, toate acestea neavand nicio legatura cu iubirea. In viata fiecarui om intra diverse persoane cu un anumit scop si pt un anumit timp. Fiecare om care intra in viata noastra are misiunea lui speciala, pe care reusim sa o constientizam sau nu. Iubirea este totul, noi suntem iubire, universul tot este iubire, fara iubire nu existam si nu exista nimic, e in noi si noi suntem in ea. Invatati sa va bucurati de ea atat cat puteti si nu cautati sa fortati lucrurile si sa va doriti lucruri care poate nu este de dorit sa vi se intample, bucurati-va de iubirea asta si savurati-o asa cum este si atat cat este, nimic nu se poate compara cu iubirea pura, adevarata; ea exista sub diferite forme, in diferite relatii si situatii, daca asa se intampla inseamna ca asa era scris sa se intample iar asta cu un scop, nu intamplator. Nu este obligatoriu ca doi oameni care se iubesc sa si traiasca impreuna, de multe ori iubirea dispare in timp cand oamenii convietuiesc laolalta. Iubirea este mai presus de orice, suntem pusi uneori in situatii critice, tocmai sa invatam ce este iubirea cu adevarat, sa nu o confundam cu dependenta, cu atasamentul, cu frica de singuratate, cu obisnuinta, cu dominatia asupra celuilalt. Nimeni in lumea asta nu ne apartine, fiecare este liber si stapan doar pe propria fiinta. Sa iubesti, poti oricum si de oriunde, iar daca iubirea intre doi oameni este adevarata, este de ajuns sa existe asa cum exista ea…