Mesaj:
fiica mea,24 ani,studenta,nu mai doarme noaptea deaproximativ 2 luni de zile.se culca dimineata 6-7 si se trezeste dupa amiaza 14-15.cum poate sa-si regleze din nou somnul?

din ce motiv nu doarme? sesiune? stres in cuplu sau in familie?

Cat de mult o deranjeaza pe ea acest lucru?Ce face in acest interval de timp in care ar fi de preferat sa doarma? Ce s-a intamplat acum doua luni? A incercat sa puna capat acestei situatii? Cum?Sunt doar cateva intrebari ale caror raspunsuri pot reprezenta posibilele cauze pentru care aceasta situatie se mentine.Succes si multa sanatate!

Doamna, e o chestiune de obisnuinta. Faptul ca nu o implicati in activitati matinale nu ajuta. Trebuie sa inteleaga ca toate sunt permise cu o limita. Banuiesc ca o sustineti financiar, altfel ingrijorarea dumneavoastra nu si-ar avea sensul daca ar locui singura si s-ar intretine. Ca orice invat, isi are si dezvat, dar numai daca interveniti dumneavoastra. Atata timp cat ii aratati ca aveti nevoie de ea mai devreme, o motivati. Numai bine!

Mesaj:
Acum un an de zile , mi-a murit varul ( care pana atunci nu ii dadeam prea mare importanta pentru ca era mai mare cu multi ani decat mine , eu avand 15 ani , iar el 35 ) acesta a depistat ca are cancer la colon, l-a operat dar nu l-a mai putut salva. Am fost in vizita la spital cu o saptamana inainte sa moara , aproape obligata . Si cand l-am vazut slabit plus mirosul acela de spital , am lesinat ( mi-am pierdut cunostinta ) si m-am trezit peste 5 minute . De atunci am tot avut atacuri de panica dar nu accetuate. Pana am aflat ca a murit , atunci am intrat in despresie ( era perioada cand trebuia sa dau examenul pentru a intra la liceu ) prima oara nu stiam ca am atacuri de panica , dar pe urma am scris simptomele pe net si am observat ca imi fac rau singura. Aveam simptome ca : ameteala , ma durea inima cu tot cu mana stanga , capul , mi se infundau urechile , gandeam negativ si imi era frica , ca voi muri si aveam aceasta teama in suflet si plangeam mereu. A trecut un an de atunci si am cunoscut un baiat care m-a ajutat sa trec peste toate astea si pana la urma mi-am revenit incet . Problema este ca acum iar m-a luat acea teama de atunci pentru ca m-am despartit de iubitul meu . Nu pot sta singura , simt nevoia sa plec ca sa uit. Si singura imi provoc stari de greata pentru ca ma gandesc ca mi-e rau . Va rog sa ma ajutati sa trec de tot peste aceste stari !

Mesaj:
Buna ziua. am pe tata bolnav de ciroza apoasa si trebuie sa faca injectii cu albumina umana fiole de 100ml si cum nu am gasit de 100ml si am gasit de 50ml poate face doua de 50ml odata ? Va multumim

discutati cu medicul curant!

In principiu da… insa mare atentie la concentratia substantei active

Mesaj:
Nu gasesc nici un raspuns la intrebarile pe care mi le pun…Cum am ajuns asa?Cum am ajuns sa numai ies din casa,sa-mi fie jena sa ma privesc in oglinda,sa-mi fie rusine de ce am ajuns,sa nu-mi placa nimic din ce fac,sa nu ma regasesc in nimic.Gandul ca sunt grasa(pentru ca asa ma vad indiferent de ce spun cei din jurul meu) ma face sa disper, am ajuns la un stadiu in care imi vine sa renunt la tot doar sa fiu slaba,atat.Am fost la un terapeut si dupa 2 sedinte chiar ma simteam altfel dar atitudinea asta pozitiva care incerc sa mi-o induc nu ma tine mult.Sunt prinsa in propia mea carapace iar corpul meu este dusmanul meu..cand voi gandi altfel atunci ma voi vindeca.Sunt foarte dezamagita de mine si nu stiu ce sa mai fac!

Din ceea ce observ ati capitulat… Stiti destul de bine ce aveti nevoie si ce trebuie sa faceti dar preferati sa va lamentati si sa nu faceti nimic. Mai intai nu spuneti cati ani aveti, apoi nu stim de cand aveti problema aceasta si cam cum a aparut. Ati fost 2 sedinte la terapeut dupa care v-ati simtit mai bine, si…??? Daca v-ati simtit mai bine de ce ati intrerupt? Sunteti grasa sau asa va vedeti? Inteleg ca cei din jur nu va vad asa. "cand voi gandi altfel atunci ma voi vindeca". Ce asteptati sa ganditi altfel?

as adauga posibilitatea unei stari depresive instalata de mult timp, care poate sa fie, sau este nevoie sa fie tratata psihiatric! Reveniti cu mai multe detalii va rugam

Parte din problema este "atitudinea pozitiva". Dvs. nu va trebuie doar o atitudine pozitiva, si o restructurare a modului de gandire: sa intelegeti ca puteti sa va iubiti fix asa cum sunteti. Din pacate, acest lucru necesita timp, doar 2 sedinte nefiind indeajuns. Vorbim de un proces care dureaza cel putin luni de zile. Nu renuntati la terapie acum. Pe de alta parte, faptul ca aveti recaderi in tristete, depresie, dezamagire, nu inseamna ca nu faceti procese. Recaderile sunt normale. Doar sa nu renuntati la intregul drum si la destinatie (a va accepta si iubi) doar din cauza catorva piedici care sunt mai ales acum, la inceput.

Cind trupul conduce mintea e jalnic… puneti pret prea mult pe ce este trecator… "Mens sana in corpore sano" si nu invers… ai schimbat polaritatea sufletului tau si de aici tot dezechilibrul… invata sa pui pret pe ce se merita… nu doar pe ceea ce se vede… succes

Trebuie sa va formati obiceiul de a va iubi asa cum sunteti, inainte de a face orice schimbare, ori obiceiurile se formeaza prin exercitiu zilnic. Nu aveti nevoie nici macar de vointa. Simpla consecventa va salveaza de aceste ganduri. E simplu. Terapia ajuta mult, evident, dar daca nu sunteti dispusa sa mai mergeti, lucrati pe aceasta parte de formare a obisnuintelor si veti avea succes. Numai bine!

Mesaj:
Nu gasesc nici un raspuns la intrebarile pe care mi le pun…Cum am ajuns asa?Cum am ajuns sa numai ies din casa,sa-mi fie jena sa ma privesc in oglinda,sa-mi fie rusine de ce am ajuns,sa nu-mi placa nimic din ce fac,sa nu ma regasesc in nimic.Gandul ca sunt grasa(pentru ca asa ma vad indiferent de ce spun cei din jurul meu) ma face sa disper, am ajuns la un stadiu in care imi vine sa renunt la tot doar sa fiu slaba,atat.Am fost la un terapeut si dupa 2 sedinte chiar ma simteam altfel dar atitudinea asta pozitiva care incerc sa mi-o induc nu ma tine mult.Sunt prinsa in propia mea carapace iar corpul meu este dusmanul meu..cand voi gandi altfel atunci ma voi vindeca.Sunt foarte dezamagita de mine si nu stiu ce sa mai fac!

Cum pot sa scap de rusine, sa nu mai fiu o persoana foarte rusinoasa?

ce varsta? in ce context apare rusinea? mai multe informatii?

Poţi să te gândeşti dacă în copilărie ai comis oarece ‘ilegalităţi’ pentru care ai fost sancţionat şi eventual ţi-a fost indus un sentiment de vină Sau mai simplu, are o strânsă legătură cu activităţile zilnice (obiceiurile tale), oare există un dezechilbru între cele foarte recompensatoare vs. cele mai puţin plăcute (sau chiar dureroase) ? În măsura în care balanţa înclină prea mult într-o parte… este de aşteptat să experimentezi la un moment dat şi senzaţii de ruşine, dezgust, silă etc. ||La naiba, am jucat atât de mult jocul ăsta că îmi face greaţă, nu vreau să mai ştiu de el ||

Altfel, poţi să te gândeşti la factorii care cresc şi scad dopamina (eliberezi dopamină –> îţi exprimi personalitatea). Adică nivelul de testosteron, eşti sedentar ? Eşti stresat ? Fiindcă degeaba ai testosteronul ridicat, dacă la fel este şi cortizolul. Merită citite şi înţelese ideile de aici, alimentaţia influenţează direct nivelul de testosteron, activitatea sistemulul opioid, iar endorfinele sunt modulatori de dopamină. https://www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul/permalink/657930774253800/?comment_id=658030660910478&offset=0&total_comments=4 Există şi suplimente cu efect direct: glutamina, enzimele digestive (ai mai multă putere).

Prin expunere si exercitiu. Jucarea de roluri ajuta enorm in faza initiala. Terapia ajuta pe termen lung, pentru ca ataca toate resorturile care duc la acest comportament. Numai bine!

Iesi din carapacea protectoare pe care ti-ai formato,da piept cu viata reala,CURAJ. Teama de esec te tine inchis,dar gandeste astfel: toata lumea greseste si fiecare ,,greseala ,, este o lectie din care inveti… si fiecare individ isi are propriile lectii ! Traieste-ti viata ,fiecare om are caracterul si personalitatea s-a ,tu esti mai retras ..si ce ,crezi ca lumea nu te accepta daca nu ai curaj sa sari cu coarda elastica? Esti perfect asa cum esti!!

Rusinea, de cele mai multe ori este rezultatul "educatiei" primite atat in familie cat si in societate, in general. De mici ni se induce "Frica" pentru a putea fi manipulati: "Sa-ti fie RUSINE ca nu ai stiut sa raspunzi corect!" sau " Nu i-ai spus bunicii <<Sarut mana!>>? Sa-ti fie Rusine!" … si exemplele pot continua. Evident ca nu sustin lipsa de respect, insa suprimarea "spiritului liber" in mod constant si inhibarea libertatii au efecte dezastruase asupra comportamentului psiho-social ulterior. In concluzie sunteti dominat de FRICA de a nu va face de RUSINE! Remediu: Va propun sa intreprindeti toti pasii necesari in recastigarea increderii in propria persoana! Va recomand ca terapie: Vindecarea Dinamica (talismane.co) – cea mai elevata terapie holistica ce lucreaza pe toate planurile: fizic, emotional, mental si spiritual. In urma aceastei terapii poate avea loc o modificare de constiinta in sensul atingerii unui nivel superior si echilibrat. O zi excelenta!

Am 17 ani, rusinea apare deobicei cand fac o gafa, o greseala si ma gandesc ca ma fac de ras si imi stric imaginea. Botezat Radu

Mesaj:
Buna ziua.
De cateva zile am o neliniste interioara care pleaca si revine zilnic.
Bunicul meu a decedat recent si tind sa cred ca din aceasta cauza am parte de neliniste.
Simt ca trebuie sa stau cat de mult pot cu bunica mea altfel simt ca voi ramane si fara ea. O sun zilnic si o vizitez dar tot nu pot scapa de aceasta stare. Nelinistea asta devine insuportabila.
De la ce provine?
Si cum sa scap de ea?
Va multumesc

Imi pare rau pentru pierderea dvs. Sunt lucruri care se intampla destul de des atunci cand pierdem pe cineva drag, decat ca multi oameni aleg sa nu discute despre asta, fiindu-le teama de judecata celorlalt: ca nu vor fi considerati suficient de tari, etc… Daca simtiti insa la un moment dat ca nu mai puteti face fata singura, incercati sa cautati un specialist cu care sa puteti sta de vorba, pentru ca starile sa nu se accentueze.

Exista o Asociatie (" Exista viata dupa doliu") care are colaborari cu specialisti formati in acest tip de abordari, in multe locatitati din tara.

Eu cred ca o astfel de neliniste poate proveni si daca ati fost invinovatita des, de multe ori pentru niste lucruri pe care nu le-ati facut. Probabil aveti niste frati sau surori mai mici si mai rasfatati si, cand se intampla ceva , vina cadea pe d-voastra. Daca asa stau lucrurile, atunci la orice eveniment nefericit aveti un sentiment de responsabilitate interioara. Va simtiti vinovata. Nu sunt psiholog si nu stiu daca asa stau lucrurile, dar daca , dintr-o greseala am nimerit, atunci incercati sa va schimbati mentalitatea: nu ati putut opri moartea bunicului dumnevoastra si nici moartea bunicii dumnevoastra nu o puteti opri, mai devreme sau mai tarziu oricum va muri, chiar daca o sunati din ora in ora sau stati mereu langa ea.

Mesaj:
Mama mea are 48 de ani si a trecut de al 2 lea divort in urma cu 2 ani. Atunci sotul meu si cu mine am decis sa ne luam casa si sa o luam si pe ea cu noi. Am achizitionat casa astfel incat sa avem apartamente diferite pentru a nu ne priva de intimitate si tabieturi. De cand am inceput constructia mansardei (adica 9 luni) ea a stat numai cu noi pe acelasi nivel si desi inainte aveam o relatie ok acum am ajuns sa nu ne mai intelegem deloc. Certurile s-au intetit si lucrurile au degenerat destul de mult. Multe frustrari s-au acumulat pe toate partile: la mine, la ea, la sotul meu nici nu mai spun….saracul a inghitit enorm in perioada aceasta. Mentionez ca mama a fost crescuta de la 5 ani de o stramatusa, mama ei a dat-o dea casa pentru ca decedase bunicul meu si nu mai facea fata cu cei 4 copii. Casnicia nu tatal meu nu a fost una usoara si nici al 2 lea mariaj nu a tinut mai mult de 4 ani (8 ani de relatie in total). Eu, pentru ca nu reusesc sa ii spun ce am de spus in fata si pentru ca sunt plina de frustrari mi-am scris gandurile pe foaie si intentionez sa i le dau sa le citeasca. DAR, intrebarea pt dvs, tinand cont ca la ultima cearta m-a amenintat pe mine si pe sotul ca se sinucide, cica din cauza noastra (doar ca noi nu reusim sa intelegem ce-i facem), nu as vrea sa fac mai rau cu aceste foi, sa i le da sau NU????. Sunt convinsa ca este intr-o depresie si am i-am spus sa se duca la psiholog sa incerce sa-si rezolve problemele dar nu cred ca m-a ascultat, ca de obicei, insa nici eu nu mai pot tine in mine pentru ca simt ca explodez. Regret enorm decizia de a o lua sa stea cu noi, dar din pacate acum nu prea mai pot da inapoi. Credeti ca as putea trimite cumva acele pagini sa fie citite si de cineva de specialitate? Multumesc anticipat pentru sfaturi.

Mesaj:
Sunt fata, am 23 de ani si simt ca viata mea se invarte in jurul mancarii. Nu suport sa am in jur mancare calorica, dulciuri sau alte chestii de genul. Sunt intr-o continua dieta in sensul ca mananc putin si slabesc 2-3 kilograme apoi le pun la loc. De aproximativ 3 ani sunt in aceeasi stare! Mananc pe fond nervos, Mananc cand sunt singura, mananc cand simt nevoia de dragoste. Imi doresc sa slabesc 10 kilograme dar ceva ma tine in loc. Parca eu ma tin in loc. Trebuie sa specific ca sunt studenta. Orice fac se conecteaza in mintea mea cu mancarea. Daca merg undeva automat ma gandesc: eu ce mananc? cum sa fac sa refuz anumite alimente? etc. De aceea refuz sa ies. Plus ca ma simt grasa desi sunt normoponderala ba chiar unele persoane imi spun ca sunt slaba si sa nu mai slabesc. Cum de se intampla asa cand eu pe cantar vad ca slabesc 2-3 kile, cei din jur spun ca sunt slaba apoi eu mananc si pun inapoi acele kilograme. Stiu, pare superficialdar ma seaca de puteri problema asta. Am ajuns sa ma simt incapabila, sa mi se para cel mai greu lucru din lume sa slabesc 5 kilograme si sa scap de obsesia asta! Multumesc frumos!

Cum ai cautat sa …imbunatatesti starea ta pana acum ?

Ma intreb daca greutatea este singurul aspect asupra caruia iti place sa detii controlul? sau ar mai fi si alte aspecte din viata ta? Poate daca le explorezi impreuna cu un psihoterapeut vei reusi sa scapi de ‘obsesia asta’. Stim cu siguranta ca exista anumite comportamente de supraalimentare ce pot sa fie influentate in sens pozitiv de modificarea unor interactiuni in mediul in care traiesti si de reducerea perceptiei stresului cu care te confrunti zi de zi. Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata de cuplu si familie

Poate ar fi bine sa incerci si sedinte de acupunctura impreuna cu cele de psihoterapie.Nu este de ignorat nici o gandire pozitiva .Mult succes.

Mesaj:
Buna ziua! In urma cu 3 ani m-am indragostit de o fata cu care am sperat timp de un an de zile ca vom fi impreuna. Am inceput cu un trandafir de 8 martie, pe urma o invitatie de ziua mea…si cam atat. Atat… pentru ca a fost dificil inca de la inceputul inceputului deoarece ea fusese singura din clasa care a primit o floare, restul de fete nu!!!(va puteti face o imagine despre ce colegi am). Un tembel care este unul din prietenii ei a vrut sa strice momentul oferindu-i un sapun. La ziua mea a fost cam reticenta in a sta langa mine in oras cand am iesit cu cativa colegi sa fac cinste.
Pana aici nu e nimic suparator.
De acum in colo este. Pentru ca ea m-a tratat cu o raceala de parca i-as fi facut un rau.La un moment dat facea misto pe seama trandafirului respectiv si totodata "iauite-l pe finutz" si mai erau altii care radea. A doua oara a fost un al 8 martie de acum 2 ani cand (le-a mai venit mintea la cap colegilor mei si am pus toti bani de flori) am mers o mare parte din clasa. Atunci m-am asezat langa ea pentru ca nu mai aveam loc in alta parte (am ajuns mai pe la urma) iar ea imi dadea ghionturi sa ma mut vis-a-vis (unde chiar nu puteam sta pt ca NU ERA LOC!!!). A mai asteptat mai putin de 5 minute apoi o vad ca se ridica pur si simplu si face schimb de loc cu o alta colega. ALA A FOST UN MOMENT DE RUSINE INCREDIBILA. TOTI SE UITAU LA MINE CA LA URS. IMI VENEA SA MA RIDIC SI SA PLEC. Dar nu am facut-o.
Un al treilea moment a fost intr-o excursie cand mi-a zis sa ma ridic si sa ma mut pe locurile din fata ca sa vina "prietenii ei" care nu si-au ocupat locul dorit de ea.
Nu mai vorbesc de faptul ca nu am nici-o poza cu ea. Nu a zis niciodata "hai sa facem o poza". Eu n-am mai indraznit sa-i zic pentru ca nu voiam sa ma mai faca de ras si nici ea sa se simta stanjenita si totodata asteptam si eu sa fiu cautat. Dupa episodul respectiv nici macar un salut nevinovat nu schimbam decat daca situatia o cerea (ne intalneam pe strada,etc.). Vreau sa stiu si eu cu ce am gresit de am meritat asta???? Sa fiu facut de kko, sa nu vrea din propria initiativa o poza cu mn (ci doar cu "smecherii" tarani de la oras din liceu care aveau bani si totodata erau si populari). Mentionez ca si ea are mai multi bani ca mine,nu a fost prea interesata de relatii… pana acum cateva saptamani cand schimba vorbe cu un baiat(si mi se pare … nu sunt sigur.. ar facea parte din categoria bogatasilor de talie mica….din cauza organizatiilor de gen "EYP")

ce iti pot spune din ce am citit mai sus, este ca fetele au nevoie de atentie si imi imaginez ca ii acorzi prea multa; asta nu scuza modul ei de a se comporta cu tine, care este o problema de educatie. Cel mai eficient ar fi sa prinzi un moment cand este singura si sa o rogi sa iti spuna direct ce crede, simte despre tine. Macar se lamureste situatia. Inteleg ca este prima ‘mare dragoste’, este perfect sanatoasa, dar vezi ca poate exista fete in jurul tau care isi doresc mai mult decat ea ceea ce ai tu de oferit. Nu este un capat de tara! Succes!

Cred ca ar fi fost foarte de ajutor daca ai fi mentionat varsta ta si a fetei. Motivul pentru care spun asta este fiindca amandoi pareti sa fiti mai la inceput de drum in acest domeniu. Pe de o parte, nu consider ca trebuie sa cauti ceva ce ai facut gresit – ti-ai manifestat interesul fata de ea intr-un mod foarte politicos, i-ai aratat ce intentii aveai prin floare, dar nici nu ai sufocat-o (banuiesc, daca vorbim despre momentele pe care le-ai descris). In schimb, fata nu a stiut sa accepte floarea cum trebuie (nu este frumos sa faci misto-uri de o persoana care isi arata un interes). In aceasta situatie, tu ai procedat bine, ea nu prea… O chestie de tinut minte: desi nu ti-a zis un "nu" clar, tot comportamentul ei arata ca nu este interesata. Cea mai buna solutie ar fi sa nu ii mai acorzi aceeasi atentie ca pana acum, sa o tratezi doar ca pe oricare alta colega, si eventual, sa mergi mai departe. Va aparea si alta fata care sa iti trezeasca sentimente, in timp.

Observ ca totul iti este clar. Problema ta care este, de fapt? Nu poti accepta un refuz, nu poti accepta faptul ca cineva nu te place sau nu ti se potriveste? De la bun inceput ti-a aratat clar ca nu e interesata de tine iar tu ai continuat cu insistente de tot felul. Nu ti-a dat nici o speranta, nu ti-a dat de inteles ca ar putea fi ceva intre voi. Problema este la tine, dragul meu, nu poti accepta faptul ca ea face parte dintr-un grup de copii cu bani si asta isi doreste pt ea, pe cineva cu bani, probabil. Nu poti accepta faptul ca tu nu faci parte din aceeasi categorie, dupa cum pui problema. Ea nu te-a facut de ras, tu te-ai pus singur, in ipostaze in care te-ai facut de ras, cu insistentele tale. Fata nu e potrivita pt tine, punct! Cum ar fi sa cauti o fata care sa ti se potriveasca, cu care sa poti impartasi aceleasi lucruri, sentimente, etc? Cum ar fi, ca in loc sa pierzi vremea inveninandu-te cu resentimente, sa privesti spre lucruri care sunt pt tine, care te bucura, care te satisfac? Nu cu oricine putem lega relatii in viata asta, daca oamenii nu se potrivesc cu noi, nu-i putem tine langa noi, daca nu rezonam cu ei nu putem ramane alaturi de ei. Oamenii sunt de toate felurile si de dorit este sa ne alaturam celor cu care avem ceva in comun, celor carora ni se potrivesc. Ai sa mai cunosti f multe domnisoare, cu sigurata dintre ele va aparea cea potrivita pt tine. Nu e sa fie, asa e bine pt tine! Mergi mai departe si cauta pana vei gasi ceea ce este pt tine! Succes!

Dragule, ce ne descrii tu este ca o capitulare neconditionata. De ce iti mai pierzi vremea? Pentru ca iti doresti ceea ce nu ai si, se pare, nici nu poti obtine? Meriti mai mult! Asta cred eu. Dar tu? Discuta cu mama, cu tata, discuta cu un prieten sau alege sa mergi la terapie. Asta nu va fi viata ta, pentru ca nu meriti un asemenea tratament, sa ne fie clar, ok? Respecta-te pe tine, invata sa te iubesti, sa te pui pe tine pe primul plan, ca sa-i poti iubi pe ceilalti, pentru ca felul in care te oferi ca un pres nu va duce decat la un singur final: cineva isi va sterge picioarele pe tine. Numai bine!