Mesaj:
Acum 3 ani am pierdut pe fata noastra de 28 ani (a avut cancer). pt a putea trece de durerea pierderii si de mulete intreberi fara raspunsuri mi-am impus sa uit, sa nu mai gandesc; dupa un an am incercat sa-mi revin si am facut greseala sa-l rog pe sotul meu sa ma ajute si de atunci a inceput calvarul; imi repeta intr-una ca eu nu gandesc, ca nu am minte, ca nu am creier, ca nu mi-am luat pastilele, tot ce fac nu este bine, nu am voie sa iau o hotarare, numai el are dreptate, eu nu sunt buna de nimic. azi mi-a zis ca el nu vrea sa ma mai suporte si daca continui asa imi scoate certificat de "om nesanatos" si ma interneaza in sanatoriu; incerc sa trec peste insulte sa-mi revin dar nu stiu cat mai rezist; am vrut de multe ori sa merg la psiholog dar imi dau seama ca atata timp cat el ma va face nebuna , imi spune intr-una ca nu gandesc, ca degeaba imi spune ca eu nu judec nu am nici o sansa; mi-e frica de el cand devine agrsiv, mi-e frica de el sa-i mai zic ceva, dar vreau sa fiu un om normal, care sa fie apreciat, sa nu i se mai intoarca fiecare vorba pe toate fetele, sa i se gaseasca cele mai mici greseli, daca nu gaseste ceva am ascuns, le fac intentionat. Spuneti-mi daca pot lua ceva pentru memorie pentru a-mi putea reveni memoria, daca merg la psiholog ce sanse am sa-mi revin cu un astfel de om.

Buna ziua. Cred ca in relatia terapeutica va puteti recapata puterea personala si abilitatea decizionala. Uitarea selectiva poate fi un mecanism prin care ne protejem de durere, terapia va poate ajuta sa integrati suferinta fara sa sacrificati parti din dvs. Toate cele bune.

Decesul unui copil reprezinta intr-o prima faza o bulversare emotionala cumplita in care se se amalgameaza variate sentimente ( de la tristete profunda, durere sufleteasca , pana la furie , cautarea unui vinovat si doar intr-o ultima faza resemnare ) Eu cred ca atat dvs cat si sotul ati trait in mod diferit acest deces si in continuare cred ca nu s-a incheiat doliul fiecaruia . Ar fi necesar sa vedeti impreuna un consilier psihologic care sa va ajute sa invatati cum sa comunicati in asa fel incat nici dvs sa nu va mai simtiti jignita , iar sotul dvs sa poata exprima in termeni non agresivi sentimentele sale , motivul pentru care aparent simte ca nu poate sa mai aiba incredere in rationamentele dvs s.a. Aveti nevoie de un ajutor profesionist impreuna, ca familie . Daca aceasta optiune nu este realizabila , este necesar ca macar dvs sa apelati la sustinerea unui consilier psihologic. In ce priveste memoria, aceasta se va imbunatati pe masura ce veti lucra in cabinetul de consiliere. Nu cred sa fie din cauze organice , ci mai degraba influentata de starea dvs. sufleteasca.

Mesaj:
Buna ziua!am o mica mare problema…am o relatie cu o fata de 2 ani si 4 luni cu fata asta ma cunosc din copilarie eu am 23 de ani si…acum cam un an jumate..scartiau lucrurile intre noi..certuri..mici dar frecvente..si lucrurile astea m-au indepartat de ea…si de 8 luni mai putin mai am o relatie cu o alta fata…care asemenea sustine ca ma iubeste foarte mult…am cucerit-o fara sa vreau..la inceput m-a respins..dar acum ma iubeste..si acuma problema este ca vrea sa renunte ca nu mai rezista in sistemul asta..eu o vreau pe ea..dar imi e teama ca poate nu va fi ok cu ea…si imi e mila si de cealalta ca ar suferi mult si ea daca m-as desparti de ea..si nu stiu ce sa fac si cum sa fac…imi este foarte greu..nu stiu ce decizie sa iau cum sa ma impart si cum sa fac sa fie bine

Cand alergi dupa doi iepuri risti sa nu prinzi nici unul…

eu sunt sigur ca stii ce ai de facut, numai ca inca nu vrei sa faci alegerea respectiva. Tu decizi; riscurile mentionate de tine au fost deja asumate in momentul in care ai mers pe acest drum. Viata merge inainte… daca suferim din dragoste nu inseamna si ca o sa murim la o despartire. Succes!

Tu stii deja exact ce iti doresti: ai zis ca o vrei pe cea de-a doua. Insa iti este frica sa iti asumi consecintele care ar ruma acestei alegeri. Prima ar fi sa nu mearga bine relatia si atunci ai pierdut si locul cald si moale si sigur. A doua, este suferinta prietenei. In ce priveste desfasurarea relatiei cu a doua prietena, totul depinde de voi, de cum va construiti aceasta relatie. Insa ea nu a inceput pe un fundament solid. Dar, cu toate astea, fata a rezistat alaturi de tine pana la suprasaturatie. Acum te vrea doar pentru ea. Asta e semn bun. Puteti incepe acum sa claditi un fundament solid, iar apoi, sa nu uitati sa mai puneti cate o caramida, pentru ca fundamentul nu e suficient, iar relatia nu se va construi singura. In ce priveste suferinta primeia dintre candidatele la inima ta, gandeste-te care suferinta e mai mare: cea data de despartire sau cea data de tradare? Ea asa va interpreta. Pe langa faptul ca isi pierde perechea, se va adauga si umilinta ei si dezamagirea si timpul pierdut si minciuna ta. Toate acestea ii vor amplifica suferinta. Si, daca va cunoasteti de atata timp, nu e nevoie sa va pierdeti unul pe altul, ci doar sa va transformati tipul relatiei, intr-un alt tip de relatie. Interactiunea voastra poate continua sub alta forma.

Nu este vorba despre ce vor ele ci despre ce iti doresti tu cu adevarart. Tie iti este clar ? Sau mai de graba iti este ftica sa nu gresesti? Oricum daca esti adeptul principiului "decat un sfarsit chinuit, mai bine un chin fara sfarsit" merge si asa indiferent de parerea lor si/sau sentimentele tale. Incep sa ma intreb daca asa s-o fi nascut poligamia. Succes, astept sa ne scrii si la 80 de ani.

Mesaj:
Buna ziua, sunt Andrei 18 ani, student. Familia mea este una hibrid de 5 ani cu mama naturala, un tata vitreg(probleme in urma pierderii tatalui in adolescenta, fricos,conservativ), sora geamana.Mama mea 46(un fizic si spirit tanar)arata semne in permanenta de slabiciune, stres, este constienta numai de pericole, este defensiva, supra protectoare, pasiva in plan social…este o persoana infranta. As vrea sa pot sa o ajut insa mereu cand ii scot in fata cat de departe este de cum era inainte cu cativa ani. Ar trebui sa vada un psiholog? Cum o pot convinge ca are o problema psiholigica complexa, mereu clacheaza cand ii explic ca are o problema. Deasemenea, cercul social al ei se reduce la parintii si cateva rude.

Andrei, in primul rand, faptul ca tu ai etichetat problema mamei tale ca fiind "o problema psihologica complexa", s-ar putea sa fie, de fapt, obstacolul principal pe care il vede mama ta in consultul unui psiholog. Este, intr-adevar, o problema pe care ar putea-o rezolva un psiholog, iar rolul tau este acela de a o convinge pe mama ta ca nu e nebuna, ca "problema ei psihologica complexa" este de fapt un conflict interior pe care il poate rezolva cu ajutorul unor discutii avizate cu un specialist. Omul este o fiinta sociala, iar asta ar trebui sa ii dea curaj mamei tale. Bafta

Daca nu vrea la psiholog, nu o poti obliga. Cand un om vine la psiholog, trebuie sa vrea asta intr-o anume măsură. Asta garanteaza oarecum succesul. Pana una-alta, poti sa incepi mai intai prin a-i oferi diverse ocazii in care sa faca ceva placut pentru ea (un mers la coafor, la sala – miscarea produce endorfine si acolo poate socializa, o excursie, spectacole, film, etc. Tu o cunosti mai bine). Aceste aspecte pot avea efect mai lent comparativ cu psihoterapia, dar sunt un inceput. Si inca ceva: pentru a ajuta un om, trebuie sa pui accent pe resurse, pe ce are bun, pe calitati, pentru ca poate ea nu le mai vede, si nu pe a scoate ce este rau in evidenta… Pot sa asociez cu invatamintele unui vechi proverb romanesc, ca sa fiu mai explicita: nu vorbi despre Satana, ca apoi va veni la tine…

Mesaj:
Buna ziua, sunt Andrei 18 ani, student. Familia mea este una hibrid de 5 ani cu mama naturala, un tata vitreg(probleme in urma pierderii tatalui in adolescenta, fricos,conservativ), sora geamana.Mama mea 46(un fizic si spirit tanar)arata semne in permanenta de slabiciune, stres, este constienta numai de pericole, este defensiva, supra protectoare, pasiva in plan social…este o persoana infranta. As vrea sa pot sa o ajut insa mereu cand ii scot in fata cat de departe este de cum era inainte cu cativa ani. Ar trebui sa vada un psiholog? Cum o pot convinge ca are o problema psiholigica complexa, mereu clacheaza cand ii explic ca are o problema. Deasemenea, cercul social al ei se reduce la parintii si cateva rude.

Buna ziua. Cred ca spundu-i ceea ce ati spus aici este suficient. Oricat de mult am face pentru cei de langa noi este insufient daca ei nu pot primi. Toate cele bune.

incearca sa fii cat mai sincer si deschis cu ea, sigur are nevoie de suportul vostru. Ii poti explica faptul ca un specialist, un psihoterapeut o poate asista obiectiv si impartial. Ceva se intampla cu dansa si ar fi bine sa se ocupe de binele ei. Se poate, succes!

Mesaj:
am avut o copilarie nefericita ,o relatie foarte proasta cu mama mea
credeti ca as putea gresi in relatia cu fica mea si sa nu ne putem apropia ?
este o teama pentru mine

Ar trebui sa nu repetati greselile pe care le-a facut mama dumneavoastra, in relatia cu fiica.. sau mergeti impreuna la un psihoterapeut daca simtiti nevoia.

Da, e foarte posibil sa repetati in mod inconstient/automat, acelasi mod de relationare mama-copil pe care l-ati trait. Dar, daca ramaneti conectata la situatia prezenta, la propria dvs. intuitie si la iubirea pe care o aveti pentru fiica dvs.,veti putea depasi modelul, si veti actiona constient, diferit si adecvat. Aveti incredere in dvs. si in propriul instinct matern. Comunicati mai mult cu fiica dvs. Cititi, informati-va participati la cursuri de dezvoltare personala si/sau de parenting, va pot ajuta sa schimbati perspectiva. La nevoie puteti gasi si un psihoterapeut care sa va ajute. Succes!

Si modelul negativ este un model bun. Pornind de la el ai un punct de reper: ce nu doresti sa fii. Relatia mama copil este foarte importanta si se interiorizeaza in primii ani de viata, inconstient. Ea iti defineste modul de a-ti exprima iubirea , afectiunea, iti da curajul de a explora lumea. O buna relatie cu copilul tau o poti avea daruindu-i iubire, afectiune, un comportament constant in raport cu el. Sa fii mereu in "zona" insa sa nu faci lucrurile in locul lui. Are nevoie de incurajari si provocari. Are nevoie de a fi auzit si ascultat. Am incredere in tine ca vei fi o buna mamica, tocmai pentru ca iti este foarte clar cum nu-ti doresti sa fii.

Mesaj:
- nu am avut evenimente negative in copilarie
- studii superioare
- am prietena
-probleme sexuale
- relatii normale cu familia
- fara afectiuni psihice
Problema este dupa parerea mea nai veche dar am avut puterea sa va scriu doar acum pentru ca ne iubim foarte mult eu si prieteba mea dar cred ca din cauza problemelor sexuale relatie se poate termina desi niciunul dintre noi nu doreste asta. Mentionez ca eu am 38 ani iar prietena 31.
Am o prietena de cateva luni si am inceput sa avem relatii sexuale. Apare o problema deoarece primul contact sexual care il am ma termin foarte repede in aproximativ 1-2 minute iar dupa aceea chiar daca am erectie dupa ce incep actul sexual ma oobosesc si dupa 1-2 minute pierd erectia. Ce trebuie sa fac. Am avut inainte o alta prietena cu care am avut relatii sexuale vreo 4 ani dar aveam acte sexuale in care ma terminam repede dar aveam si cand ma terminam cam in acelasi timp cu ea.

puteti consulta un medic specialist pt a inlatura o eventuala problema viziologica, dupa care, daca est cazul, mergeti si discutati un numar de sedinte cu un sexolog. Succes!

Aromatizați camera cu ulei volatil de Fenicul (Foeniculum Vulgare) și luați-l și intern. Pt amănunte vă aștept în privat.

poate e de vina STRESUL si eventuale alte TABIETURI/EXCESE? Consultati Un specialist

Mesaj:
buna,de ceva timp am revazut un barbat cate pe mine m-a fermecat cu multi ani inainte….intamplator ne-am intalnit de cateva ori in oras, ne-am privit unul pe altul….am simtit cum se uita dupa mine….m-am intors si…intr-adevar , ma urmarea cu privirea….Atunci m-am hotarat….voi face primul pas….l-am sunat, la inceput nu i-am spus cine sant….dupa cateva zile in care am corespondat i-am spus cine sant..el era la masa cu familia….a renuntat la masa, familie si ne-am intalnit…stia multe despre mine, mi-a zis ca zilnic ma vede prin oras…etc…ne-am iubit…n-a fost sex….nu ,am simtit altceva…si din partea mea si a lui….a fost un domn cu mine…pur si simplu m-a iubit..de atunci au trecut 5 saptamani si nu ne-am mai intalnit…eu am inceput sa-i scriu mesaje, sa-l sun…l-am bombardat…el e foarte retinut, raspunde scurt la mesajele mele….radu are o firma de constructii mare, are mult de lucru, e toata ziua pe drum….dar in 5 saptamani nu si-a facut timp sa ne vedem…ma asigura ca totul e ok, ca ma va face fericita, dar ca acuma e foarte dcupat, sresat…ce ma sfatuiti sa fac? sa astept? sa renunt?…daca eu nu-l caut el nu ma cauta…nu stiu ce sa fac? merci….

ce am inteles eu este ca aveti nevoie de ajutor pt a lua o decizie… intr-o situatie in care este nevoie de amandoi pt a comunica… vi s-a cerut sa aveti rabdare. Ce va pot sugera este sa il prindeti ‘la un suc’ si sa ii explicati ce nevoie aveti fata de comunicarea dintre Dvs, sa stabiliti niste ‘reguli de baza’ ale relatiei. Succes!

daca nu te cauta, nu doreste sa te vada..a fost sex , o curiozitate, o oprtunitate, daca pot sa spun asa, ca doar te-ai oferit. Renunta , nu te mai amagi , iti faci rau si nu vei obtine nimic. Doar nu te gandesti la o relatie serioasa , cu un barbat insurat..??!!

De ce mi-ati șters comentariile?

Ma intreb care este motivul pentru care alegi calea cea mai grea, adica iti doresti aceasta relatie cu acest barbat care are o alta familie. Care este probabilitatea sa obtii aceasta relatie? Care este probabilitatea sa obtii o alta relatie cu un barbat fara obligatii si care sa-ti implineasca aceleasi nevoi? Acel barbat cu familie, nu trebuie sa renunte doar la familie, ci si la istoria lui personala formata in acea familie. Cat de dispus il crezi pentru asa ceva? In zilele noastre multe persoane renunta la familie pentru a-si cladi alte relatii; mai greu este a renunta la istoriile personale din prima familie. Si, de obicei, le poarta cu ei in relatiile viitoare. Iar daca aceste istorii sunt incarcate energetic negativ, asta se va rasfrange in viitoarea relatie. Cu alte cuvinte, acest barbat nu mai este cel pe care l-ai cunoscut tu in urma cu cativa ani. Este modificat acum si s-ar putea sa nu-l mai recunosti si nici sa nu-ti mai implineasca nevoile, asa cum crezi tu. Esti dispusa sa lupti pentru el cu tot cu acest back-ground?

Camy Kamy, raspundem aici si nu privat, pentru ca este un mesaj cu adresabilitate mai mare, pe care il tot repetam, din pacate: grupul se numeste ”Intreaba terapeutul online!", deci cei care raspund sunt specializati intr-un domeniu terapeutic, fie el psihologie/psihoterapie, fie din categoria terapiilor alternative si complementare. Am acceptat si raspunsuri de la nespecialisti, atunci cand ele vorbeau despre o situatie similara cazului prezentat sau ofereau informatii UTILE celui care a postat intrebarea. In cazul acesta, parerea dvs. despre intentiile domnului din intrebarea de mai sus a fost o parere subiectiva si atat.

Mesaj:
Buna!
Sunt Maria am 38 ani si casatorita de 18 ani, avem 2 fete de 17 si 11 ani. Copilaria mea a fost ok, in sensul ca am avut prieteni multi ,ne-am jucat, am invatat ,am avut vacante frumoase am vizitat multe in tara, dar si momente neplacute ca scandale si violenta intre parinti mei ,dar zic eu nu foarte grave si nu dese, pt ca in perioada aia cam asa cred ca era cam in toate casele.problema mea e cu sotul meu.am terminat o facultate in urma cu 10 ani. Nu mai stiu care este problema ,dar in timpul casniciei am avut si eu parte o singura data de violenta fizica ,dar de verbala non stop. Are timpbrul vocal foarte ridicat ,se enerveaza foarte repede ,din orice, pt orice sunt eu de vina. Cand mergem la o petrecere ,la intoarcere ne certam mereu :nu am dansat bine, nu m-am imbracat bine, nu am vorbit bine,etc. Lucrez de cand m-am casatorit ,momentam am un servici la stat,dar pe linga il ajut si pe el in afaceri. Toate reprosurile astea in timp s-au acutizat si acum fac alergie la tu nu faci, din cauza ta….asa se vorbeste…etc. pe langa toate e si gelos, nu am voie sa vorbesc nici macar la telefon cu un barbat, nu zice ca nu am voie, dar reproseaza mereu, ti-a placut sa vb cu ala,…….toata viata mea a fost un repros. M-a inselat in urma cu catva ani cu o fata si mi-a recunoscut atunci, am trecut peste si am incercat sa nu reprosez ,dar in anumite duscutii aducand vorba despre asta nu mai vrea sa recunoasca ,zice ca nu mi-a zis el asa ceva, ca visez eu si ma enervez foarte tare cand vad ca minte.a mai avut o tentativa si l-am prins si tot asa am trecut peste. Sufletul meu e confuz si greu. Incerc sa trec peste doar de dragul copiilor ,incerc sa salvez dar fiecare zi imi aduce un repros. Pana acum incercam pe cat pisibil sa nu zic nimic cand era nervos ,sa nu auda copii cearta ,am tot tinut in mine tot. Acum ma ingrizoreaza starea mea in sensul in care am inceput sa ma izolez sa fiu cam suparata tot timpul, nu prea stiu sa rad,am uitat si cu copii ma comport destul de rece din cauza asta sunt foarte introvertita. Parca nu am incredere in nimeni sa ma descarc.am avut in urma ca cateva luni si ganduri de sinucidere il amenintam ca o sa scape de mine si apoi va fii bine pt el .va scapa de o pacoste.sunt o femeie care pe primul loc pune familia ,iar pe 2 pe ea.sunt trup si suflet pt el si copii,as face orice sa fie ei bine la sufletul meu nu ma gandesc.probabil am ajuns la extenuare ,muncind si foarte mult si neavand mici pauze de relax.oare ce sa fac sa pot trece cu bine si sa devin aceeasi Maria plina ee viata si cu zambetul pe buze tot timpul.Legat de viata sexuala odata sau de 2 ori pe saptamana dar din partea mea nu e nici un feeling,e asa doar de…..

Maria, faptul ca ai 38 de ani, o casnicie de 18 ani (toxica, dar indelungata) si 2 copii, nu inseamna ca viata ta s-a sfarsit si ca singura iesire este sinuciderea..A pune o limita unor comportamente abuzive, a iesi dintr-o situatie care te imbolnaveste sunt inca optiuni demne de luat in seama. Inca existi ca fiinta umana si ca femeie, deci ai dreptul sa traiesti asa cum vrei tu, nu cum vor altii. . Aminteste-ti si ca ai dreptul sa Traiesti, nu doar sa existi cu gandul la nefiinta. Nu faci un bine copiilor daca ii feresti de realitate, ei stiu oricum ce se intampla, vad, sufera si tac la randul lor; iar din asta invata ca asa trebuie sa arate o casnicie, si probabil vor face la fel in viata lor de adulti. Vorbeste despre tine, cere ajutor familiei sau prietenilor, cauta un psihiatru si un terapeut, poate si un avocat, nu pare a fi mare lucru de salvat in casnicia asta, dar pentru copii si pentru Viata, ai alegerea de a te salva pe tine insati. Mult curaj, mai sunt inca in lumea asta oamenii care te pretuiesc si care au nevoie de tine!.

singura problema este ca se creeaza un cerc vicios: vreau sa imi protejez copiii de suferinta ramanand tacuta intr-o relatie abuziva care ma transforma intr-o persoana care nu mai poate fi o mama buna pt copiii ei si tot asa… Dvs stiti ce aveti de facut; poate ca lipseste doar curajul. Succes!

Draga mea, poate ca e de dorit si pentru tine ca el "sa scape de tine", insa gandeste-te la varianta optima ca doar el sa scape de tine, nu si fetele tale, nu si parintii tai, nu si prietenii tai, nu si colegii tai, si nu chiar tu insati. Universul are mai multe elemente; el este doar unul minuscul. Cu alte cuvinte, universul nu se compune doar din el. In plus, el are dreptul sa aiba pareri, chiar si pe cele negative, insa tu ii dai mai multe drepturi, chiar si cel de a te abuza (si verbal, este tot un abuz). Referitor la parerile negative, nu reusesc sa inteleg cum o parere (imateriala) te pote transforma efectiv in persoana pe care el crede ca esti. Nici chiar el, ca si persoana, nu are atata forta sa te transforme in ceea ce spune ca esti. Deci tu, esti cu totul altceva decat iti arata el. Daca ai fi asa cum spune el, ar vedea toata lumea, nu doar el. Asa ca poti folosi drept oglinda si alte persoane. De asemenea, el are dreptul sa aiba standarde; dar asa cum el are acest drept, toti il avem , in acelasi timp. De aici rezulta ca standardele lui nu sunt universal-valabile. Oare de ce te lupti sa atingi standardele lui? Si daca nu reusesti sa le atingi, oare de ce e asa mre suparare? Este o cursa contra cronometru in a ajunge la limita superioara impusa de un om? Este acest om etalonul OMULUI?Tu ai o anumita individualitate care te deosebeste atat de sotul tau cat si de alti oameni. Ai felul tau propriu de a vorbi, de a interactiona, de a te comporta, etc. Nu e absurda cerinta sotului ca tu sa devii cineva diferit de propria individualitate? Nu e absurd ca tu sa te superi ca nu poti fii acea persoana, de dragul de a-l multumi pe el sau de dragul decibelilor mai scazuti in casa? Copiii tai ar fi mai multumiti cu o astfel de mama? Si, ca veni vorba despre copii, sa stii ca acum ei se afla la varsta la care au nevoie mai mult ca oricand de modele. Vei fi multumita cand istoria se va repeta peste cativa ani, in casniciile fetelor tale, potrivit modelului pe care il oferi acum? Ce sfat le-ai da lor, in aceeasi situatie? Cred ca nicidecum sa-si puna capat zilelor! Si daca familia e pe primul loc pentru tine, sa stii ca nici familia nu se compune doar din sot. Reorganizeaza-ti prioritatile si aminteste-ti de valorile tale si de nevoile tale. Daca tu nu esti bine, asta se va rasfrange in toata familia. Iti doresc minte limpede.

Draga Maria , esti o femeie tanara , mai ai multe de primit si de oferit. Din pacate , traiesti intr-un abuz emotional alaturi de partenerul tau , tatal fiicelor tale ceea ce te-a distrus sufleteste. Insa , cred ca e momentul sa te gandesti la tine in primul rand , pune-te pe tine pe locul 1, pt. ca doar astfel poti sa fii o mama buna pt. fetele tale , un model, doar astfel le poti fi de folos , ocupandu-te de tine. Asta inseamna ca trebuie sa intelegi ca esti o femeie capabila , draguta , inteligenta , care se poate descurca in orice situatie si sa incepi sa te comporti ca atare. Adica , , Maria , sa nu-i mai permiti sotului tau sa te trateze fara respect , sa te domine. esti sotia lui , partenera lui , nu o entitate de categorie inferioara. Se pare ca a reusit sa te indeparteze de el , pari detasata , deci poate ca e momentul sa te gandesti daca mai doresti sa continui o casnicie care nu-ti mai aduce nici un fel de beneficiu si bucurie. Sa nu cazi in capcana lui , in care va spune multe , de la "n-o sa te descurci" pana la "ti-ai gasit pe unul" , sau ca nu-ti va lasa fetele , sau pe ce mica , etc. Si nici in eterna scuza "stau pt. copii" . fetelor nu le face bine sa traiasca intr-un mediu ostil , in care invata sa fie submisive, sa fie obediente in fata unui barbat . Ai sansa sa-ti poti lua via ta in propriile maini , si sa indraznesti sa-ti faci planuri de viitor. Doar la viata sa te gandesti , Maria.Ai grija de tine , si mult curaj !

Mesaj:
Am un baietel de 5 ani,care merge la o gradinita cu program prelungit.Ceea ce m-a pus pe ganduri este k intreband-o pe educatoare lucuri despre el,avand in vedere ca la anul va intra grupa 0,aceasta mi-a spus ca pare un copil trist,coloreaza doar cu albastru,sau cu culori inchise.el este vesel,dar cuminte,ma asculta .face ca fiecare copil boacane,se joaca cu copiii de pe strada,uneori se mai cearta,de multe ori insita sa fac cum si ce vrea el,,are o pasiune pt dinozauri,atat jucari cat si filmulete si tot ce tine de ei.este singurul nostru copil,noi locuim singur iar ca cuplu eu si sotul meu ne intelegem foarte bine,rar ne-am certat.vorbesc cu el mereu,ne jucam,la gradi are cativa baietei cu care se joca,dar cum v-am spus el in general e cuminte.,nu stiu daca am motive sa ma ingrijorez.

ati putea discuta direct cu el despre cum se simte la gradinita… despre desenele lui… de ce prefera culorile respective… Sigur o sa va lamureasca

Va recomand sa va interesati ce activitati fac la gradi si sa incercati, pe cat posibil, sa le repetati si acasa. de exemplu, dati-i o catre de colorat si urmariti cum coloreaza acasa. Sau alte exercitii de la gradi. Daca vi se pare ceva neanregula, cereti parerea psihologului gradinitei respective. Apoi, se poate sa descoperiti ca acolo la gradi e o problema cu copilul. Poate nu se simte suficient de apreciat de catre educatoare; poate simte ca un alt coleg este mai valoros in ochii dansei si asta il inhiba. Dar si acest lucru il puteti afla, vorbind despre colegii lui sau jucandu-va cu el de-a educatoarea si copiii, joc in care dumneavoastra luati rolul copiilor iar fiul dumneavoastra ia rolul educatoarei. O va imita intocmai! Va doresc multa creativitate in joc si vigilenta in urma descoperirilor. Succes!

Mesaj:
Nu stiu, care mai este scopul meu. Sunt complet distrusa. Sunt de la tara si de cand ma stiu am o problema cu mirosurile urate dar in liceu am stat in banca cu o fata care miroasea a transpiratie si de atunci am luat-o razna. De atunci cred ca si eu miros, ridicol sua nu nici nu mai fac diferenta. Pana acum un an si jumatate o controlam destul de bine, aceasta obsesie, fobie sau cum se numeste. Cred ca obsesie, ca am devenit obsedata de asta si de tot ce implica igiena personala. Dar de 1 an si jumatate a plecat sora mea, s-a casatorit si pe ea o intrebam daca totul este ok cu mine. Evident ca ma refeream la miros. De cand a plecat am calacat psihic si sunt asa stresata ca imi tremura si mainile si picioarele, nu mai am o viata normala. Incat cred ca am ajuns chiar si eu sa miros, la inceput am crezut ca o fi antiperspirantul, nu mai face fata, am schimbat, am facut o sumedenie de analize, totul in regula, dar eu simt un miros ciudat, oamenii se uita urat la mine, ca si cum as avea probleme cu igiena, dar nu am, mai degraba cu nervii. Nu ma mai pot controla, nu mai ies din casa, nici macar pana la magazin nu merg mai merg doar la job, obligata, ce as putea sa le zic parintilor, ei zic ca sunt nebuna ca fac dusuri peste dusuri si la job oamenii cred ca am probeleme cu igiena. Nu mi-a zis nimeni in fata dar am auzit diverse comentarii. Ironic, fix eu care sunt complet obsedata cu igiena sa ajung sa miros desi fac tot ce se poate sa miros frumos, mai bine zis fac chiar si prea multe si nimic rezultatul pare a fi mai rau. Nu mai inteleg nimic. Cei care nu stiu ca am o igiena extra riguroasa..ok pot intelege ca zic ca nu ma spal, dar eu stiu ca da si in mod excesiv. Am o gramada de ritualuri nebune, servetele umede, spirt, otet, tea tree oil are proprietati antibateriene, antiperspirant, dintre cele mai puternice, hainele le port o singura data si dupa direct la cos, inclusiv geaca. Atunci sa imi zica cineva. Care mai este faza. Poti mirosi de la stres? Sau cum? Ca eu o sa inebunesc daca inca nu sunt. Ce sa mai fac…am tot ce vreau, o viata frumoasa, sunt frumoasa, bani si totusi…am probleme cu mirosul desi am o igiena obsesiva…cum este posibil? ca eu deja nu mai pot….sunt disperata

Pai de obicei cand ai o viata perfecta si toate-s la locul lor, tre sa te agati tu de-un lucru mai mult sau mai putin real care saa te obsedeze si sa-ti echilibreze balanta.Familia, prietenii, iubitul ce parere au?Mirosi? Ia-i pe ei etalon in ale duhorilor,nu asculta ironii, pentru ca oamenii care spun ca tu nu mirosi frumos, de fapt ei miros, dar o spun sa se disculpe:) Sunt unele boli care schimba mirosul corpului, dar nici asa daca te speli zilnic nu e relevant. Deci ia-te dupa logica, te speli, nu mirosi:P Africanii ce sa mai zica, ei au un miros specific indiferent de orice, ar trebui sa inebuneasca?

Neaparat mergeti la terapeut. Lucrurile au evoluat mut. De recomandat ar fi un psihoterapeut cu experienta si nu un psihiatru. Problema va afecteaza relatia cu cei din jur dar evident si relatia cu propria persoana. Pentru normalitatea fiintei omenesti relationarea cu cei din jur este foarte importanta, putem sa-i spunem o nevoie inascuta. Cum a plecat din viata dumneavoastra persoana care va era cea mai apropiata, adica sora dumneavoastra, cum problema s-a agravat. Dar si relatia cu cei de la serviciu sufera iar asta va accentueaza suferinta. Unul din marile adevaruri vis a vis de functionarea psihicului omenesc este ca lumea nu este asa cum este ci asa cum o vedem fiecare din noi. De exemplu, colega din liceu nu era afectata de pe urma faptului ca avea un miros pertinent. Analog o curatare exagerata a locului de munca din partea dumneavoastra, pentru eliminarea unui miros inchipuit, pe care colegii nu-l percep, poate duce la comentarii rautacioase din partea acestora gen " asa rau ii pute tipei totul in jur …. inclusiv noi ….". Tot asa, o dicutie purtata doar la modul intrebator de colegi vis a vis de nevoia dumneavoastra compulsiva de a curata totul in jur, poate fi interpretata prin prisma propriei obsesii ca o critica directa la adresa unui posibil miros neplacut pe care il aveti. Evident da stresul accentueaza transpiratia insa nu la modul cum probabul amplificati dumneavoastra problema. Este posibil insa ca teama de a nu mirosi urat sa ascunda si altceva. O trauma uitata asociata cu ceva neplacut cum ar fi un miros neplacut. Lipsa de incredere in dumneavoastra si/sau pierderea sensului vietii. De altfel daca nu mi se pare chiar cu asta ati inceput. Dar pentru aflarea adevarului si eliminarea speculatiilor trebuie sa indrazniti si sa mergeti la un psihoterapeut. Daca nu va merge cu terapiile scurte, va trebui sa mergeti la un psihanalist. Integ ca va permiteti deoarece acolo regula este de 3 ori pe saptamana cate o ora, timp de 4-5 ani. Si daca ar fi sa dau o posibila interpretare psihanalitica a problemei dumneavoastra, ar trebui sa pun intrebarea "dar cu dragostea, cum stati" ?

Draga mea, si eu iti recomand psihoterapie, pana nu se agraveaza problema, care deja iti afecteaza calitatea vietii. La prima vedere este vorba despre o tulburare de anxietate, de tip compulsiv-obsesiv, dar se poate sa se asocieze si cu fobie sociala, atacuri de panica sau chiar si cu depresie, in timp. E timpul sa actionezi acum, pana cand nu se complica tabloul clinic. Ar fi pacat sa te impiedici de aceasta problema care sa-ti transforme viata frumoasa despre care vorbesti. Vestea buna este ca se trateaza elegant prin psihoterapie. Daca te hotarasti sa actionezi, poti sa-mi lasi un mesaj privat si apoi vedem care sunt problemele, de ce au aparut si cum se pot rezolva. Daca nu esti hotarata inca, atunci gandeste-te la riscuri si la consecintele inactiunii.