Mesaj:
Buna ziua,

Sunt f trista, am 27 ani, si nici o sansa sa cunosc pe cineva pt casatorie. Parintilor le e rusine cu mine, nu vb cu mine, ma evita, dar eu nu am nici o vina, pur si simplu nu am avut sansa sa cunosc pe cineva. De la varsta de 22 ani nu fac decat sa-mi caut ceva de munca, pt ca asa am crezut ca este normal. Asta a fost principala mea grija, si neavand bani si posibilitati, am stat mai mult inchisa. Efectiv, nu am unde sa cunosc, si mi se pare ca nu am nici o sansa sa intalnesc pe cineva. Oare de ce ? Unde iti poti cunoaste viitorul sot ? La munca nu, in oras nu, prietenii nu-mi fac nici o legatura cu nimeni, vor sa ma aiba numai pt ei si atat, si atunci unde iti poti cunoaste viitorul partener ? Mi se pare ca am caile inchise.
Alt lucru care ma doare si mai tare este ca nici macar parintii nu-mi sunt alaturi moral, dimpotriva, si ma fac sa ma simt ca naiba. Ei sunt divortati, eu am crescut cu mama, dar ea a fost o pers dificila, ne tinea fara mancare, fara apa calda, fara caldura, in injuraturi si blesteme, si de la 18 ani am plecat de la ea la facultate, pe banii tatei. Norocul nostru a fost ca tata avea o situatie f buna cu banii si a putut sa ne ofere conditii si un trai decent. Mama a fost f bucuroasa ca am plecat si nici nu a vrut sa mai auda de noi ( suntem 2 gemeni). Tata ne-a iubit si a avut grija de noi dar de la distanta, prin prisma jobului sau. Dintre parinti, cu adevarat aproape nu ne-a fost nici unul, am crescut fara tata, si mama fiind o pers f dificila, ne-a tinut sub orice critica, nu am simtit nici o clipa caldura din partea ei, ea ne-a crescut in mentalitatea ca copii sunt ceva rau, negativ, o povara . Nu stiam ca intr-o familie exista si un "tata", ea ne-a invatat ca intr-o fa
milie este doar mama si atat, abia cand am intrat la scoala, la 7 ani, si auzeam pe la copii cuvantul "tata", am aflat ca de fapt intr-o familie exista si un tata. Ma rog, noi f tarziu am reusit ca luam legatura cu tata, pe la varsta de 14 ani, pt ca deja ne marisem, si mama nu mai putea sa ne interzica sa ne vedem cu el. De atunci a fost ceva mai bine. In fine, problema e ca desi singurul parinte cu care ma intelegeam bine este tata, el are si el viata lui, si e si normal si inteleg asta. El considera ca am o varsta, ca el mi-a oferit destul, si ar trebui sa fiu si eu pe picioarele mele, mai ales maritata. Are o impresie f proasta despre mine pe acest motiv, si incearca sa nu se vada cu mine, de mult timp, nici macar nu mai vb cu mine. Problema e ca eu sunt total singura, nu am pe nimeni in jurul meu, nimeni nu vb cu mine, nimeni nu ma intreaba ce fac, si singurul meu sprijin este de fapt el . Sunt lipsita de orice posibilitati morale , sufletesti, nimeni nu-mi spune o vorba buna, nu simt ca cineva se gandeste vreun pic la mine sau ii pasa. Eu stau singura, nu pot sa ies pt ca nu am bani, prietenii oricum toti sunt ocupati, si ma simt fara nici o sansa. Ar fi contat fff mult sustinerea morala. Acum, dupa cum v-am zis, nu stiu ce sa fac cu viata mea, imi doresc cu orice pret sa-mi intemeiez o familie, dar nu am pe nimeni, si nici sanse sa cunosc. Pe timp ce trece , sunt din ce in ce mai denigrata pe acest motiv, ca nu sunt maritata, si au si dreptate, am 27 ani…

Eu cred ca asa-zisa denigrare nu exista decat in mintea ta. Adica, tu te denigrezi pentru ai senzatia ca nu valorezi nimic daca nu ai un barbat langa tine. Ceea ce nu este nici adevarat, dar mai ales nu-i deloc benefic. Si apoi, mai ai si convingerea ferma ca nu ai vreo sansa sa intalnesti un barbat care sa te accepte ca sotie. Ti-ar prinde bine putina terapie care sa te ajute sa -ti vezi si sa-ti apreciezi calitatile (pe care fiecare dintre noi le are) , sa-ti cauti un servici (chiar daca gasesti unul sub nivelul pregatirii tale profesionale), si mai ales sa fii convinsa ca undeva exista si acel om care sa te iubeasca si sa te ia de nevasta. Dar, pentru a-l gasi, e necesar sa te iubesti si sa te apreciezi tu intai!

sunt de acord cu colega mea! Din pacate in cultura noastra exista aceasta stigma (dupa parerea mea retrograda) ca trebuie sa faci copii (ca femeie) pana la varsta X. Intrebarea mea este DE CE? Daca persoana nu este pregatita sau nu vrea sa aiba copii… de ce TREBUIE sa ii faca. A intemeia o familie nu este deloc ceva usor… necesita timp, incredere, putere financiara corespunzatoare, cei doi trebuie sa fie compatibili, etc. Din cauza acestei stigme multe cupluri au divortat dupa cativa ani de casnicie lasand si cel putin un copil traumatizat in urma. Ce iti pot recomanda este sa stai linistita, sa te concentrezi pe tine, pe a te intretine in primul rand singura (independenta), iar partenerul potrivit o sa vina atunci cand va putea sa vada cine esti cu adevarat. Incearca totusi sa faci un efort si sa incepi o psihoterapie/dezvoltare personala care sa te ajute in acest proces. Se poate, succes!

Pare din ce ai scris ca parintii tai ti-au oferit ce au putut ei si acum se asteapta sa te descurci cu viata ta. Ei au asteptari de la tine pe care nu stii cum sa le realizezi. Iti recomand sa apelezi la terapie sau dezvoltare personala pentru a intelege cum anume doresti sa iti organizezi viata in asa fel incat sa fii multumita.

Buna, eu cred ca sunt destui barbati care vor sa iasa cu fete ca tine, care nu sunt axate neaparat pe partea financiara! Cat despre casatorie, ai putea sa te relaxezi mai mult si sa nu faci din ea scopul vietii tale, doar pentru gura lumii, pentru ca oamenii vorbesc oricum indiferent ce ai face tu. Cred ca mai degraba e important sa faci ceea ce simti ca te face sa te simti bine, ca te face fericita. Poti iesi la intalnire cu un barbat ara sa te obsedeze ideea casatoriei, ci doar asa pentru placerea de a fi cu cineva care-ti place, iar dac va evolua catre casatorie bine daca nu este o experienta placuta care te ajuta sa evoluezi personal! Succes!

Draga mea, desi stiu ce povara este singuratatea, stiu si ca este mai mult decit necesar sa fii informata ca, in conditiile date, ultimul lucru pe care ar fi intelept sa-l doresti si urmaresti – este sa-ti gasesti ACUM pe cineva! In universul acesta opereaza niste legi anume, cit se poate de fixe (ca sa nu spun rigide), care hotarasc cine pe cine poate atrage; in baza caror criterii. Iar partenerul pe care l-ai putea tu atrage in acest moment nu prea este unul pe care sa ti-l doresti… De aceea, si aceasta "intirziere"; acest "batutul pasului pe loc". Esti "asteptata" sa faci, inainte de asta, anumite schimbari. Pentru ca sint necesare niste schimbari; unele tranformari in ceea ce priveste mentalitatile, gindurile, sentimentele care te caracterizeaza, astfel incit, la capatul acestora, sa poti trai in parametrii pe care tu (si oricare alt om) ti i-ai dori. Iti recomand sa asculti un material, care te va lamuri intr-o oarecare masura, raspunzindu-ti si la intrebarea "eu de ce nu?" In plus, iti recomand sa cauti in biblioteci carti de dezvoltare personala; sa urmaresti materialele Revistei Psichologies (cauta pe facebook). Sa faci toate demersurile care iti sint la indemina, pentru imbunatatirea imaginii de sine si pentru intelegerea mecanismelor vietii, astfel incit sa-ti poti creste inclusiv increderea in aceasta; si in faptul ca ea te poate sprijini in orice iti propui. Iti tin pumnii si sa auzim si de bine! http://www.youtube.com/watch?v=pqZjrvgzkQI

cati admiratori, te adora in taina si niciunul nu indrazneste sa faca primul pas! . . . singuratatea te taie, nu e ca un cutit la os, e un cutit care trece prin os, stiu ce inseamna acest lucru. singuratatea face din om, o creatura artzagoasa, atzoasa, rece si responsabila. poate mai esti si de moda veche si astepti el sa te abureasca, pana nu mai ai puterea sa-l refuzi. in ziua de azi, relatiile se fac altfel. fata e mai indrazneata decat baiatul, e mai bagareatza-n seama, nu mai zic, sentimentul de puritate e sfidat de avalansa nazdravaniilor dintre cei doi, comunicarea, spontaneitatea, creeaza legaturi durabile, sau mai putin durabile! mergi la coafor, mergi la un capucino la o cafenea, in parc, etc pt tine mai intai, pt socializare, chiar cu femeile, nu musai cu sufletul pereche. si cand vezi un baiat dragut, n-ai decat sa pocnesti din degete, si-l ai deja la degetul mic. de ce nu crezi acest lucru?! incearca si-ai sa vezi!

Ai două variante suplimentare recomandărilor de mai înainte. 1 hipnoză și 2 astrologia. Prin astrologie afli de ce ai venit în această viață, ce misiune ai primit și când te vei căsători (dacă te vei căsători) în această viață și ce trebuie să faci pt asta. Prin hipnoză poți călâtori și îl poți căuta pe cel cu care te vei căsători în această viață (dacă el există). Mult succes!

ahhhhh…..foarte multa negativitate, multe emotii puternice, unele dintre ele chiar paradoxale, multa distorsiune cognitiva si foarte multe asteptari, dorinte, vise care, din pacate astepti, sa ti le implineasca un barbat, viitorul sot. Din experienta mea profesionala pot spune ca daca tu gasesti acum un sot , in starea actuala a dezvoltarii tale personale, sansele pentru un divort sunt foarte mari. Apoi la toate necazurile vietii tale se mai adauga suferinta legata de un divort cu sau fara copii. Sunt rea? Nu, nu sunt, iti arat drumuri batatorile de alte persoane ca tine. Iti recomand din suflet sa cauti implinirea ta personala, sa gasesti cai de echilibrare a vietii tale in toate aspectele, dupa care sa te gandesti la maritis. Invers, poate aduce extrem de multa suferinta, iar la tine paharul de suferinta este plin.

corectez: rece si respingatoare. nu vroiam sa scriu ,,responsabila", in contextul de mai sus.

Mesaj:
Buna ziua sunt profesoara de limbi straine la o scoala de la sat si scoala respectiva nu are un psiholog, desi ar fi mare nevoie de unul, din pacate asa este in invatamant.
Ca profesoara intampin unele probleme cu unii elevi, din punct de vedere al comportamentului lor, as dori foarte mult ca cineva sa ma ajute, deoarece uneori este foarte greu. Am mai fost la un alt psiholog pentru acesti copii, adica am cerut ajutorul specialistului si nu prea mi-a spus nimic concret despre cum as putea sa lucrez cu acesti copii sau cum i-as putea ajuta.
Primul este in clasa a-VI-a si in primul semestru a lipsit foarte mult, adica teoretic nu ar fi trebuit sa treaca clasa, dar in ultimele ore cand a venit totusi i-am dat o anumita munca in clasa si dupa ce am purtat o discutie mai serioasa cu el l-am trecut clasa, cu conditia sa vina din semestrul II la toate orele. A respectat ceea ce am stabilit doar ca are un comportament foarte rau. Este un copil agitat, foarte agitat, nu are tata, si locuieste cu mama, fratele, bunica si fratele mamei intr-o saracie lucie si maica-sa il trimite la lucru. Recent am gasit o alta metoda il pun sa stea in fata langa mine si ii dau o alta munca decat celorlalti, adica sa copie cate o poveste, care are niste poze frumoasa si sa scrie toate cuvintele din poveste si sa scrie ce inseamna, fiecare cuvant avand cate o poza. Pentru a-l incuraja ii lipesc cate un smiley face la fiecare comportament corect si i-am dat opt pentru a-l incuraja, doua zile s-a comportat foarte frumos, dar…….
Mai am in aceeasi clasa patru copii foarte galagiosi, tatal unuia dintre ei spune ca acest comportament vine din cauza problemelor de acasa, iar mama lui spun ca o prof de romana nu i-ar fi dat nota pe care ar fi meritat-o desi a luat ore pentru aceea nota si cu ore sau fara nota tot mica a fost. Cum as putea sa lucrez cu ei fara sa apelez la catalog.
In clasa a -V-a am un copil care practic a fost abandonat de mama lasandu-l astfel in grija bunicii. Sta doar cu bunica si mi-a zis ca mama lui este casatorita in alta parte si ca tatal vitreg nu il accepta si astfel ea este singura care incearca sa aibe grija de el si ca sufera din cauza acestei respingeri si datorita faptului ca mama nu se intereseaza de el si nu ii trimite nimic. La scoala nu vrea sa faca nimic in timpul orelor se ia de unul de altul in clasa nu vrea si nu vrea sa scrie sub nici o forma.

Mesaj:
buna ziua, am un baiat de 6 ani, care este atras numai de prieteniile cu baietii obraznici. a fost la doua gradinite, acum la scoala, si mereu se imprieteneste cu cel mai obraznic din clasa. eu pun mare accent pe maniere, sotul meu la fel, copilul asta vede in casa, asta face si el, intotdeauna deschide sau tine usa pentru o doamna, spune "multumesc", "te rog", " pardon", a fost la un vecin acasa la joaca si mama lui mi l-a laudat ca este foarte bine crescut, ca s-a descaltat la usa, si-a aranjat pantofii, a intrebat unde e baia sa se spele pe maini, a cerut voie pentru orice ( sa bea apa, sa ia o jucarie din lada, etc). dar in ciuda educatiei cu care, sincer, ma laud, este influentabil, si se imprieteneste cu copii care il "stranesc" la lucruri rele. este cumva o motivatie psihologica pentru asta?mentionez ca nu l-am fortat niciodata sa fie manierat, nu sunt exagerata, stiu ca e doar un copil. el face ce vede in casa, de exemplu de la 3 ani imi da mana sa cobor din autobuz pentru ca asta a vazut la tatal lui.

ati incercat sa faceti si ‘rautati’ cu el? poate simte nevoia sa faca si ce nu este ‘cenzurat’ de bunele maniere?

Mesaj:
buna ziua, am un baiat de 6 ani, care este atras numai de prieteniile cu baietii obraznici. a fost la doua gradinite, acum la scoala, si mereu se imprieteneste cu cel mai obraznic din clasa. eu pun mare accent pe maniere, sotul meu la fel, copilul asta vede in casa, asta face si el, intotdeauna deschide sau tine usa pentru o doamna, spune “multumesc”, “te rog”, ” pardon”, a fost la un vecin acasa la joaca si mama lui mi l-a laudat ca este foarte bine crescut, ca s-a descaltat la usa, si-a aranjat pantofii, a intrebat unde e baia sa se spele pe maini, a cerut voie pentru orice ( sa bea apa, sa ia o jucarie din lada, etc). dar in ciuda educatiei cu care, sincer, ma laud, este influentabil, si se imprieteneste cu copii care il “stranesc” la lucruri rele. este cumva o motivatie psihologica pentru asta?mentionez ca nu l-am fortat niciodata sa fie manierat, nu sunt exagerata, stiu ca e doar un copil. el face ce vede in casa, de exemplu de la 3 ani imi da mana sa cobor din autobuz pentru ca asta a vazut la tatal lui.

Mesaj:
Buna ziua, am doi copii de 4 si 6 ani, sotul a plecat de acasa de 5 luni (pentru ca nu a mai suportat responsabilitatile, povestea ii lunga, suntem casatoriti de 11 ani)Acum marea mea problema este ce sa fac cu copiii ei tot intreaba cand se intoarce sa ramana, el nu le raspunde nimic, nici eu nu stiu cum stam, nici nu mai stiu ce astept, dar copiii sufera si imi este frica in special pentru cel mare care a inceput scoala, el nu spune mare lucru dar are o tristete in ochi care ma doare, nu stiu ce sa mai fac cum sa il fac pe sot sa constientizeze ca nehotatarea lui face mult rau copiilor si imi este frica sa nu fie un rau iremediabil. In speranta ca el se va intoarce nici nu am vrut sa dau cartile pe fata nici cunoscutilor si cu atat mai mult copiilor. Un sfat mi-ar fi de mare ajutor, va multumesc.

spune-i sa se hoatarasca. ori divortati si impartiti custodia, ori se intoarce. copilul meu avea doi ani jumate cand tatal lui a plecat, intrase in depresie, desi era foarte mic, nu mai manca, nu se mai juca, si cand suna cineva la usa fugea si tipa " tati, tati". am petrecut foarte mult timp impreuna atunci, mergeam in parc in fiecare zi, ne jucam non stop, eu am renuntat la servici pentru el. acum are 6 ani, un tatic nou care il adora, ( suntem impreuna de 3 ani, ne-am casatorit in martie). deci capul sus. ai grija ce cei mici, e bine ca sunt doi si se au unul pe altul, iubeste-i, arate-le asta, joaca-te cu ei, distrati-va impreuna ,si nu il mai primi in casa pe tatal lor pana nu lamuriti situatia.

e important sa discutati cu copiii, sa la spuneti pe intelesul lor ca este o perioada in care locuiti separat, ca este posibil sa locuiti si in viitor asa. AU nevoie sa auda ca adultii sunt stapani pe situatie si ca dragostea fata de ei nu se va schimba. Raspundeti la intrebari oricat ar fi de dureroase, fara sa invinovatiti o parte sau alta, fara a ii face pioni in aceasta lupta.

Când m-am despărțit de mama lui fiică mea, ea era mică. Mă duceam duminica la ea, mâ jucam cu ea, iar după amiaza când plecam îi spuneam că tati trebuie să meargă la lucru, dar că duminică merg iar la ea. Așa a crezut până când a crescut și-a înțeles că suntem despărțiți. Discutați cu tatăl lor și dacă nu mai vrea să revină să le spună copiilor această poveste, sau alta pt ca ei să nu sufere.

Mesaj:
Buna ziua, am doi copii de 4 si 6 ani, sotul a plecat de acasa de 5 luni (pentru ca nu a mai suportat responsabilitatile, povestea ii lunga, suntem casatoriti de 11 ani)Acum marea mea problema este ce sa fac cu copiii ei tot intreaba cand se intoarce sa ramana, el nu le raspunde nimic, nici eu nu stiu cum stam, nici nu mai stiu ce astept, dar copiii sufera si imi este frica in special pentru cel mare care a inceput scoala, el nu spune mare lucru dar are o tristete in ochi care ma doare, nu stiu ce sa mai fac cum sa il fac pe sot sa constientizeze ca nehotatarea lui face mult rau copiilor si imi este frica sa nu fie un rau iremediabil. In speranta ca el se va intoarce nici nu am vrut sa dau cartile pe fata nici cunoscutilor si cu atat mai mult copiilor. Un sfat mi-ar fi de mare ajutor, va multumesc.

Buna ziua. Este o situatie trista si foarte dureroasa, atat pentru dumneavoastra, cat si pentru copii. Primul lucru pe care il puteti face este sa fiti sincera cu copiii, sa le spuneti in cuvinte pe care sa le inteleaga faptul ca tatal lor a plecat, poate pentru ca nu se simte bine sau trece printr-o perioada in care il ajuta sa fie singur, dar ca nu a plecat din cauza lor sau pentru ca nu ii mai iubeste. Incercati sa ii ajutati sa gestioneze aceste momente prin comunicare cu ei si prin onestitate. I-ar ajuta sa afle ce se intampla de fapt in familia dumneavoastra, fiindca ei oricum percep la nivel emotional tot ce nu este in regula, insa nu stiu inca sa descifreze si de aceea se simt coplesiti. De asemenea, nu trebuie sa va aratati ca o stanca, care nu este afectata de acest eveniment, ci recunoasteti ca va este greu si dumneavoastra si ca incercati sa ii sprijiniti. Cautati un ajutor in consiliere, atat pentru dumneavoastra, dar si pentru copii, pentru a-i ajuta sa isi exteriorizeze si sa gestioneze nelinistile cauzate de stituatia aceasta.

Nehotararea amandorora face mult rau copiilor. Nu subestimati copiii dvs. ei inteleg lucrurile nespuse. Spuneti copiilor ca, deocamdata, tata va locui in alta parte, nu stiti cat timp. Sinceritatea este foarte importanta. Copiii, in general, cred ca din vina lor se intampla toate acestea si ca nu ii mai iubiti. De aceea, asigurati copiii, verbal si nonverbal ca tot ceea ce se intampla nu este vina lor si ca in contiunuare sunt iubiti.

Mesaj:
am o problema destul de grava … care imi tulbura liniste nu mai reusesc nici sa dorm…..
deci.. povestea e foarte lunga voi incerca sa va explic pe scurt …
am o fetita de 5 ani , pe care am lasato in urma cu 3 ani in romania cu mama mea pentru a pleca in italia la munca…de tatal fetei mam despartit inainte sa o nasc lucrurile nu mergeau bine intre noi ..in consecinta am decis sa plec in strainatate sa muncesc si sai ofer un viitor mai bun pt ca in tara nu am gasit de munca ……dar am plecat cu gandul ca o voi lua la mine dupa ce voi avea un servici stabil o casa stabila..(am suferit si sufar cumplit pt ca am lasato , ma simt ca si cum am abandonato,cred ca si ea sa simtit abandonata de la o zi la alta nu mai eram… mama zice ca nu ma cautat nu a plans nu a intrebat de mine… dar nu stiu ce sa cred .. ).. numai ca in primul an nu am putut sa o iau nu am gasit un servici stabil… dar mergeam la fiecare 3 luni acasa pentru o luna … si ea cu mama veneau o luna pe an la mine… vorbeam cu ea aproape in fiecare zi la telefon…nu stiu cand si cum dar fata a inceput sa imi spuna pe nume ..pt ca mama cannd o chema la telefon nui spunea hai sa vb cu mama ta ..imi spunea pe nume.. si a invatato sa ii spuna ei mama.. .. cand a inceput gradinita primi doi ani nu voia sa ramana .. plangea in fiecare dimineata … o intreba pe mama cand o lasa la gradi daca sigur merge dupa ea .. sigur nu o lasa acolo….nu se juca cu copii nu voia sa doarma la gradi…este foarte retrasa…
eu miam refacut viata …incet incet viata mea lucrurile au inceput sa ieie contur… am intalnit cu barbat minunat cu care mai am o fetita de 9 luni… dar cand a venit vremea sa o aduc la mine ea a refuzat nu vrea sa vina sa stea cu mine cu surioara ei si cu sotul meu…acum doua luni au venit la botez si era foarte incantata de surioaraa ei a plans cand a plecat dar nu a vrut sa ramana fata bunica …… am incercat in toate felurile dar nu vrea… dar nici mama nu ma ajuta de loc….no incurajeaza sa vina sa stea cu mine … din contra in fata mea fata ia spus ca ar vrea sa ramana la mine si mama ia spus ca nu se poate ea trebuie sa se intoarca cu ea acasa .. dupa aceea daca o intrebam daca vrea sa ramana la mine fata imi raspundea ca nu poate ca no lasa mami…..eu stiu ce sa fac,… eu ma gandit si la posibilitatea sa o iau la mine chiar daca nu vrea … este mica poate se obisnuieste .. dar mie frica sa no traumatizez .. sa nu aiba un soc … nu stiu ce sa fac datimi un sfat.. cei de facut ? de ce se comporta asa …?sunt disperata .. cum trebuie sa fac? ajutatima va rog frumos .. ce trebuie sa fac? sper sa imi raspundeti multumesc!

Interesul copilului trebuie sa primeze.Este dreptul firesc al copilului sa creasca alaturi de mama sa. Cel mai bine pentu ea ar fi sa gasitit o cale de dialog cu bunica, in care sa puneti ca prioritate ce este mai bine pentru fetita nu pentru bunica. Si ar fi nevoie sa ii fie explicate copilului clar relatiile de familie : cine e mami, cine e bunica.

Si drepturile mamei sunt pe primul loc, in conditiile in care nu ati dat de inteles ca renuntati la fiica dvs, bunica este doar atat-bunica. Parerea mea este ca, bunica abuzeaza de rolul ei. MA

Fetita trebuie sa stie ca dvs sunteti mama si , minora fiind, cu dvs trebuie sa locuiasca. In lege se stipuleaza ca, mama are raspunderea cresterii si educarii, si ea este cea care trebuie sa decida pentru copil. Nu va lasati intimidata, daca stiti ca ii puteti oferi familia de care are nevoie.

Mesaj:
am o problema destul de grava … care imi tulbura liniste nu mai reusesc nici sa dorm…..
deci.. povestea e foarte lunga voi incerca sa va explic pe scurt …
am o fetita de 5 ani , pe care am lasato in urma cu 3 ani in romania cu mama mea pentru a pleca in italia la munca…de tatal fetei mam despartit inainte sa o nasc lucrurile nu mergeau bine intre noi ..in consecinta am decis sa plec in strainatate sa muncesc si sai ofer un viitor mai bun pt ca in tara nu am gasit de munca ……dar am plecat cu gandul ca o voi lua la mine dupa ce voi avea un servici stabil o casa stabila..(am suferit si sufar cumplit pt ca am lasato , ma simt ca si cum am abandonato,cred ca si ea sa simtit abandonata de la o zi la alta nu mai eram… mama zice ca nu ma cautat nu a plans nu a intrebat de mine… dar nu stiu ce sa cred .. ).. numai ca in primul an nu am putut sa o iau nu am gasit un servici stabil… dar mergeam la fiecare 3 luni acasa pentru o luna … si ea cu mama veneau o luna pe an la mine… vorbeam cu ea aproape in fiecare zi la telefon…nu stiu cand si cum dar fata a inceput sa imi spuna pe nume ..pt ca mama cannd o chema la telefon nui spunea hai sa vb cu mama ta ..imi spunea pe nume.. si a invatato sa ii spuna ei mama.. .. cand a inceput gradinita primi doi ani nu voia sa ramana .. plangea in fiecare dimineata … o intreba pe mama cand o lasa la gradi daca sigur merge dupa ea .. sigur nu o lasa acolo….nu se juca cu copii nu voia sa doarma la gradi…este foarte retrasa…
eu miam refacut viata …incet incet viata mea lucrurile au inceput sa ieie contur… am intalnit cu barbat minunat cu care mai am o fetita de 9 luni… dar cand a venit vremea sa o aduc la mine ea a refuzat nu vrea sa vina sa stea cu mine cu surioara ei si cu sotul meu…acum doua luni au venit la botez si era foarte incantata de surioaraa ei a plans cand a plecat dar nu a vrut sa ramana fata bunica …… am incercat in toate felurile dar nu vrea… dar nici mama nu ma ajuta de loc….no incurajeaza sa vina sa stea cu mine … din contra in fata mea fata ia spus ca ar vrea sa ramana la mine si mama ia spus ca nu se poate ea trebuie sa se intoarca cu ea acasa .. dupa aceea daca o intrebam daca vrea sa ramana la mine fata imi raspundea ca nu poate ca no lasa mami…..eu stiu ce sa fac,… eu ma gandit si la posibilitatea sa o iau la mine chiar daca nu vrea … este mica poate se obisnuieste .. dar mie frica sa no traumatizez .. sa nu aiba un soc … nu stiu ce sa fac datimi un sfat.. cei de facut ? de ce se comporta asa …?sunt disperata .. cum trebuie sa fac? ajutatima va rog frumos .. ce trebuie sa fac? sper sa imi raspundeti multumesc!

Draga mamica, socul este de mult declansat, suferinta la fel Fetita se afla intr-o stare de ambivalenta emotionala si cognitiva foarte daunatoare, ambivalenta intretinuta de bunica. Fetita simte iubire si fata de dvs si fata de bunica, nu stie ce sa aleaga, de fapt nu poate alege. Este exact cum ati intreba un copil…vrei sa stai cu mama sau cu tata? Raspunsul? Va raspund tot cu o intrebare: vrei sa iti tai mana stanga sau mana dreapta? Si nu e deloc dura intrebarea. In acest caz copilul nu are cum alege, tutorele lui alege, sau legea. Inca se pot remedia toate futunile emotionale din sufletul acestui copil. Puterea si decizia nu sunt la el, furtuna emotionala este prea mult pentru el, nu mai il incarcati si cu putere si decizie. Aveti o discutie sincera si directa cu mama dvs si luati o decizie. Mult SUCCES!

Trebuie sa fie cu tine. Tu decizi pana la urma daca vine sau nu la tine. Succes.

Mesaj:
Buna seara,

Am o problema care a afecteaza de ceva timp.In urma cu doi ani am fost admisa la un liceu de prestigiu di orasul meu unde primeaza nu cunostintele ci starea materiala.Motiv pentru care imi afecteaza increderea in sine deoarece nu am o stare materiala extraordinar de mare si vazand performantele colegilor mei apare un complex de inferioritate eu pana la admiterea la liceu fiind un elev premiant.Atitudinea profesorilor fata de mine si de cei ca mine este una care lasa de dorit si vazand si asta ma simt de parca nu ma pot ridica niciodata la nivelul asteptarilor mele,a profesorilor si a parintilor mei.Am o teama teribila de anumite ore si de multe ori ma rog sa dispar de pe foile catalogului si numele meu sa nu fie precizat in orele respective,deoarece odata chemata la tabla fiind o fire mai emotiva si vazand ca ma incurc la anumite notiuni ma pierd cu totul,profesorii incep sa ridice tonul vocii si atunci nu mai sunt capabila sa spun mare lucru aparand acel complex de inferioritate.Si imi pare rau ca vad diferenta de comportament a profesorilor fata de cei ca mine si de ceilalti colegi.Uneori incep sa plang fiindca simt ca nu pot depasi situatia.La inceput era oarecum frumos dar in ultima vreme de cate ori calc pragul liceului apare sentimentul de frica,frica de a nu dezamagi pe mine,pe parintii mei si chiar pe profesori acesta frica transfrmandu-se incetul incetul in teroare.As avea nevoie de un sfat care imi poate schimba felul in care gandesc si care ma va ajuta sa trec peste momentele de frica si de inferioritate.Multumesc anticipat!

As putea mentiona o serie de strategii psihologice de crestere si mentinere a stimei de sine, care pot fi abordate in sedinte de psihoterapie, dar sincer cred ca cel mai sanatos in astfel de cazuri este sa schimbi mediul, in acest caz transferul la un liceu obisnuit ar fi cea mai potrivita solutie! Spune-le parintilor exact cum te simti acolo si din ce motive pentru ca ei sa te sprijine in acest sens! Succes!

Poti spune despre ce liceu este vorba ?

Mesaj:
Buna seara,

Am o problema care a afecteaza de ceva timp.In urma cu doi ani am fost admisa la un liceu de prestigiu di orasul meu unde primeaza nu cunostintele ci starea materiala.Motiv pentru care imi afecteaza increderea in sine deoarece nu am o stare materiala extraordinar de mare si vazand performantele colegilor mei apare un complex de inferioritate eu pana la admiterea la liceu fiind un elev premiant.Atitudinea profesorilor fata de mine si de cei ca mine este una care lasa de dorit si vazand si asta ma simt de parca nu ma pot ridica niciodata la nivelul asteptarilor mele,a profesorilor si a parintilor mei.Am o teama teribila de anumite ore si de multe ori ma rog sa dispar de pe foile catalogului si numele meu sa nu fie precizat in orele respective,deoarece odata chemata la tabla fiind o fire mai emotiva si vazand ca ma incurc la anumite notiuni ma pierd cu totul,profesorii incep sa ridice tonul vocii si atunci nu mai sunt capabila sa spun mare lucru aparand acel complex de inferioritate.Si imi pare rau ca vad diferenta de comportament a profesorilor fata de cei ca mine si de ceilalti colegi.Uneori incep sa plang fiindca simt ca nu pot depasi situatia.La inceput era oarecum frumos dar in ultima vreme de cate ori calc pragul liceului apare sentimentul de frica,frica de a nu dezamagi pe mine,pe parintii mei si chiar pe profesori acesta frica transfrmandu-se incetul incetul in teroare.As avea nevoie de un sfat care imi poate schimba felul in care gandesc si care ma va ajuta sa trec peste momentele de frica si de inferioritate.Multumesc anticipat!

Timiditatea,anxietatea si prob.de adaptare sociala si cele de relationare si comunicare apar in perioada adolescentei.Poti apela la psihologul liceului pentru sedinte individuale de consiliere unde vei afla multe raspunsuri la intrebarile tale.Poti participa la grupuri de analiza si dezvoltare personala pentru adolescenti unde cred ca te vei simti in siguranta si te vei redescoperi.Te afli intr-o perioada foarte frumoasa a vietii tale si ai multe de aflat si de facut.E perioada cand inveti,descoperi,experimentezi si petreci mult timp cu prietenii.Succes!

Gandeste-te ca tu ai intrat la liceul ala pe meritul tau nu pe spatele parintilor. Ai reusit chiar daca acasa o duci mai greu, poate nu ai sa mananci intotdeauna ce ai avea chef, sau nu ai bani de ce carte vrei sa-ti cumperi sau ai tai nu au avut bani de meditatii. Tu vei reusi in viata in ciuda lipsurilor materiale. Da, ceilalti vin mai bine imbracati, au telefoane mai bune, ies la bere fara da isi puna pb de 10 lei. Asa si ?!
Sunt o mama care are 2 baieti si unul dintre ei a fost la un liceu de fite din B. Intr-o zi cand i s-a rupt un bocanc a mers cu unul maro si cu unul negru. Au ras de el o zi, doua si apoi au descoperit… Ca el e diferit. Da, el era diferit. Da, el era special. Daca ai merge in alte tari ai vedea ca normalitatea este sa economisesti, sa te imbraci decent si chiar daca ai bani sa nu arati acest lucru. Mandria este o prostie in general, dar mandria de a avea si acheltui bani nemunciti este o idiotenie. Singura bogatie este cunoasterea pt ca asta te va ajuta sa o iei de la capat de mai multe ori in viata. Schimba-ti atitudinea si ai incredere in tine pt a genera o alta atitudine si la ceilalti. Cand mergi catre scoala gandeste-te ca esti unic( si chiar asa e, nu mai e nimeni pe lume ca tine)
Trage aer in piept, trage umerii si ridica capul sus. Vei izbandii !