Mesaj:
Am un baietel in varsta de 2 ani si 7 luni si are grave probleme cu sociabilitatea. De exemplu, daca merg in vizita la o ruda sau la o persoana cunoascuta si daca nu a vazut-o o perioada, refuza sa intre, se ascunde, plange, face crize, vrea sa plece cu orice pret, ma trage spre usa. Iar in ceea ce priveste contactul cu persoanele straine, e mai dificila situatia si comportamentul, pana ne luam la revedere. Dupa ce e constient ca pleaca isi schimba reactia, se linisteste, se simte din nou in siguranta.La fel procedeaza si cu persoanele care ne viziteaza. Precizez ca el locuieste cu mine si bunica, tatal e plecat pe perioade mai lungi in afara tarii in interes de serviciu, dar cand revine nu il accepta in mod natural, la fel procedeaza si cu copilul vecinei, care a fost mai prezent in viata lui, el e mai mare cu 5 ani. Are uneori momente in care o respinge si pe bunica cu care locuim, o scoate din camera sau plange cand o vede, dar apoi isi revine.Practic, e dependent de mine. In copilarie mi s-a spus ca si eu eram timida, dar nu in acest fel. Ce pot face, cum il pot integra mai bine? Mi-e foarte teama ca nu o sa-l pot inscrie la o gradinita in situatia aceasta.Va multumesc!

situatia pare mai complexa si ar fi de dorit sa mergeti cu el la un psihoterapeut specializat, care sa incerce sa intre in contact cu el. Succes!

De acord cu Radu. Psihanalitic abordand s-ar putea ca nici relatia cu dumneavoastra sa nu fi fost una securizanta, copii intuind din limbajul nonverbal al persoanei de care este atasat, starea acesteia emotionala vis a vis de mediul exterior…., din care s-ar putea sa faca parte si un tatic ce apare foarte rar pe acasa… Cautati pe wilkipedia teoria atasamentului pt mai multe lamuriri. Actionati.

va trebui sa aveti foarte multa rabdare cu el si sa nu incercati sa-l fortati in vreun fel. va trebui sa stati de vorba cu el ca cu un om mare si sa-i explicati pe o voce blanda si iubitoare ca nu este niciun pericol pentru el. trebuie sa-l faceti cu rabdare si cu blandete sa se simta in siguranta si in prezenta altor persoane.

Mesaj:
Buna ziua,Va rog frumos sa ma ajutati deoarece de vreo 4 luni fac niste atacuri de panica destul de urate. Atunci cand cred ca nu se mai intorc apar parca la comanda.Am 40 de ani si cred ca toate aceste stari au plecat de la faptul ca nu reusesc sa fac un copil si anul trecut am avut probleme la fostul de munca si mai apoi cu mama mea care si-a rupt o mana, se lovise la un ochi si cred ca m-am speriat foarte tare, deoarece la numai cateva saptamani au venit aceste atacuri.Multumesc si va rog sa ma ajutati deoarece nu prea imi permit dpdv financiar sa platesc aceste sedinte, mai ales ca am vazut costuri destul de maricele.

este foarte probabil sa aveti dreptate in ceea ce priveste cauza acestor ‘atacuri de panica’. In prima faza consultati un psihiatru, macar sa stiti ce solutii aveti (exista si tratamente homeopate) in functie de nivelul anxietatii dvs. Costurile sedintelor variaza, insa puteti cauta si psihologi care au contract cu CNAS si pot deconta. Succes!

Exista ONG-uri care ofera consultanta gratuita.

Pentru atacuri de panică puteţi încerca inositol că este ieftin şi eficient. http://wp.me/p48646-3uP Pe de alta parte problema dvs mai poate fi asociată cu probleme cu tiroida şi celiachia, aveţi aici un articol http://wp.me/p48646-19f Toate astea converg spre ideea că simpla ajustare a dietei (citiţi pe site) ar putea oferi avantaje semnificative pentru orice om, caz particular situaţii ca ale dvs.

Mesaj:
Buna am si eu o problema am 17 ani si acum 5 luni ma uitam pe internet si am cunoscut un baiat ,am inceput sa vorbesc cu acel baiat si am inceput sa ne placem unu pe altul am vorbit pe skype si ne-am si putut vedea unul pe altul apoi am inceput sa vorbim la telefon. Dupa 5 luni am decis sa le spun parintiilor mei despre el el fiind din Constanta iar eu din Bucuresti ,dar mai este ceva el este de origine tatar si ca relegi este musulman dar el mia spun ca nu crede in nimic deci am luat-o ca si cum ar fii ateu. Am vorbit cu mama despre asta si a zis sa il prezint si el ,am discutat cu el si a zis ca va venii sa il prezint, dar tata cand a aflat ca l-am intalnit pe internet si mai este si alta relegie nu am vrut sa mai auda ma pus sa ii promit ca voi termina sa mai vorbesc cu el. Am promis dupa cateva saptamani parintii mai eu plecat sa munceasca in Londra iar eu am continuat sa vorbesc cu el iar de craciun mau invitat in Londra acolo tata ma intrebat daca mai vorbesc cu acel baiat si am zis ca da iar el a spus ca ii e frica sa nu regret si a zis sa fac ce vreau. Acum sambata este ziua mea si l-am invitat sa vina la ziua mea dar tata a auzit si a zis ca nici nu vrea sa auda a inteles ca pot sa vorbesc cu el dar nu si sa il vad.Nu stiu ce sa fac sa trec iar peste cuvantul lui si sa continui sa vorbesc cu el sau este mai bine sa termin si gata. Adica gandirea mea imi zice ca mai bine renunt doarece este putin si gelos si uneori se supara repede iar daca vorbsc cu alte persoane crede ca il insel si imi este frica daca va fii mai rau dupa dar in acelasi timp imi este si mila sa ii pun ca nu mai reau sa vorbesc cu el va crede ca il ascult pe tatal meu si de el nu imi pasa. Va rog sa ma ajutati nu stiu ce sa fac vreu un sfat sau ma imi spuneti cum este bine sa fac . Eu cred ca este mai bine sa termin cu el dar imi este mila si nu stiu cum sa fac asta. Simt ca daca voi ramane sa vorbesc cu el voi fi legata si nu voi putea sa fac nimic dar imi este mila.

este perfect normal sa simti mila. Incearca totusi sa iei cea mai buna decizie in acest moment. Succes!

Nu stiu cat de mult conteaza ceea ce crede sau ce va crede el in momentul in care ii vei apune ca nu vrei sa mai fiti “impreuna”. Ideea este sa faci ceea ce este bine pentru tine in primul rand. Avand in vedre varsta mica si deci nu ai f multa experienta in ceea ce privesc relatiile intre un barbat si femeie, poate ca ar fi bine sa asculti mai multe pareri, dar pe cele ale parintilor sa le pretuiesti cel mai mult caci ei iti doresc si iti vor dori mereu tot binele din lume. Mult succes si gandire limpede iti doresc!

Sufletul nu minte nici o data . Cu cat mai mare mila, cu atat mai mare autoinvinovatirea si/sau culpabilizarea din final. Cunosti ce parere au parintii lui despre tine ? Ar fi de acord ca sa te casatoresti cu el fara a trece la religia lui ? Dar el ? Ai putea sa te conformazi normelor de viata specifice familiilor musulmane ? Crezi ca ar fi de acord din marea lor iubire parinteasca sa-l lase pe el sa devina crestin ? Ai intrebat ? Dar el ar dori sa treaca la crestinism pentru ca te iubeste ? Copilul de ce religie crezi ca va fi ? Sau poate vor fi unul crestin, unul musulman si toot asa… Stii cam cum privesc ei inclusiv prietenul tau problema copiilor ? Dar frepturile si indatoririle sotiei de musulman ? Ai vazut la tv medici realizati care se intorc din germania deoarece nu suporta firea rece si poiticoasa a acestora ? aste vorba de diferente culturale, educationale si religioase ce se vor adauga problemelor inerene unei relatii de cuplu. Totul este frumos cat nimeni nu are obligatii dar dupa castorie ? dupace vei afla raspuns la aceste intrebari poate vei fi ceva mai lamurita. Citeste, invata din experienta si concluziile altora altora de viata si apoi decide in cunostinta de cauza. http://www.stiridecluj.ro/social/o-clujeanca-a-platit-mercenari-pentru-a-si-recupera-fetita-rapita-in-palestina-poveste-dureroasa

Mesaj:
Buna ziua! Am o problema zic eu ca este foarte mare… Prietena mea cea mai buna se taie. Am observat asta acum cateva zile, si nu stiu ce sa ii spun… Sa ii spun ca nu e bine ce face? Mi-a zis ca face asta de un an. Si eram chiar mirata. Parea o fata asa de cuminte si buna, dar m-am inselat. Se pare ca nu o cunosc. Dar vreau sa fac asta sa ii explic ca nu e bine. De psiholog nici nu vrea sa auda deci de asta am luat eu masuri.

intrebarea este de ce nu vrea sa auda de psihologi? Ce s-a intamplat in viata ei asa de groaznic incat sa o inchida asa de tare. Imi imaginez ca motivul pt care se taie este ca sa simta ceva… sa simta ca este vie. Acest lucru poate sa fie un semn serios de depresie si are riscurile aferente. Ideal ar fi sa o poti convinge sa recunoasca faptul ca are o pb si sa ceara ajutor de specialitate. Macar incearca sa discuti si cu familia ei… sa se deschida macar persoanelor apropiate. Succes!

Mesaj:
Buna ziua,
Prietenul, respectiv si tatal copilului meu are un caracter foarte dificil.are un obicei de a inventa povesti catre necunoscuti si de a se lauda , dar asta nu ar fi principala problema. Ceea ce ma deranjeaza e ca si-a creat inclusiv un cont de facebook doar pentru colegii de munca, ba chiar nici macar nu zice te iubesc cand vb la telefon cand e la munca( sa nu apara barfe) .. Ce barfe ar putea aparea? Ca iti iubesti sotia.. Mama.. Copilul.. ?! Etc. De asemenea a batut apropouri cu o colega de munca spre exemplu ca ii place de accentul ej ca tine minte si cum a fost imbracata prima daca cand a cunoscuto.. Cica ii pare rau ca a luato aiurea conversatia, ca nu se va mai repeta. Am devenit panicata, controlez desi nu eram asa.. Nu stiu ce sa cred el zice ca asa se fac glume de serviciu la munca dar e imposibil asa ceva trebuie sa fiu prea naiva, ajunsesem in starea in care vroiam sa ii dau accept pe facebook ei sa ii spun sa “nu isi bage coada ” in familia altcuiva..cica stie ca are familie el si chiar se Ea ar urma sa se casatoreasca ( dupa spusele lui) dar nu il cred. Daca tot aduc subiectul in discutie zice ca iar fac asa, ca nu incetez,ca nu e nimic intre ei. Si se suparata si iar ne certam. Nu stiu ce sa fac cum sa reactionez

ma gandesc ca poate actiunile lui nu au consecinte si atunci crede ca este ok ceea ce face. Ma gandesc de asemnea ca poate exista si o problema de personalitate. Poate mergeti la un terapeut de cuplu? Succes!

Casatoria este o alegere, nu o optiune! In cazul vostru, chiar daca ai un copil cu el, banuiesc ca el prefera sa nu va casatoriti atata timp cat are viata lui privata si independenta. Banuiesc ca esti constienta de asta! Tu poti clarifica lucruile avand o comunicare deschisa si sincera cu el. Daca accepti situatia, daca ii intelegi punctele de vedere si mai ales daca ai incredere in tine si in fortele tale (te-a preferat, a facut un copil cu tine, etc.) atunci vei stii ce sa faci, dar panica si controlul spune ceva despre tine. Mergi la un psiholog si vezi ce poti sa faci pentru ca nu poti continua o relatie bazata pe neancredere.

Mesaj:
Buna ziua.Am o fetita de 6 ani si am o vesnica problema cu urinarea.Mai exact, mereu ajunge prea tarziu la baie , adica se scapa pe ea si noaptea daca nu o trezesc eu sa o duc la baie , face in pat. Ajutati-ma va rog.Spuneti-mi ce ar trebui sa fac.Multumesc anticipat .

Incontinenta urinara, ca si enurezisul (urinarea nocturna) pot fi rezolvate cu psihoterapie. Sunt totusi posibile si alte cauze, recomand prima data o vizita la urolog. Eu am rezolvat cu psihoterapie un caz de encoprezis, care este si mai dificil. Succes!

Mesaj:
ce pot sa va spun momentan am o familie frumoasa. Dar nu stiu ma trag Asa in mod deosebit fetele care arata bine indiferent de varsta. Cred ca am ramas cu niste sechele din copilarie neavand O familie normala mama este bolnava tata vitreg care bea mult si o batea. Neavand parte de o educatie normala. Fiindumi mereu rusine cu familia mea. Mam mutat apoi de mic la bunica. De mic unde a avut grija de mine de MIc. Tataia si fetele erau bolnave de o boala genetica grava de natura psihologica. Coree cronica ceva de genu. Asta ma afectat intro oarecare masura. Facanduma sa fiu mai rusinos. Si sa ma feresc de arogantele celor din jur. Neavand parte de o femeie pana la varsta de 27 de ani. Imi era rusine sa aduc o fata a acasa din cauza situatie familiare de acasa. Asta poate a fost O greseala din partea mea. Ma gandesc mereu la asta. Acum am o sotie si un copil. Dar ma simt atras de alte fete poate prea atras. Cum credeti ca pot scapa sau ce trebuie sa fac sa ma potolesc. Sa reuse
sc sa stau cu familia mea. Si sa nu mai am aceste porniri sunt niste pastile ceva. Va rog sa imi spuneti vreau sa ma schimb si sa ma port normal cu familia mea. O iubesc mult.

Mesaj:
Am un baietel in varsta de 2 ani si 7 luni si are grave probleme cu soaciabilitatea. De exemplu, daca merg in vizita la o ruda sau la o persoana cunoascuta si daca nu a vazut-o o perioada, refuza sa intre, se ascunde, plange, face crize, vrea sa plece cu orice pret, ma trage spre usa. Iar in ceea ce priveste contactul cu persoanele straine, e mai dificila situatia si comportamentul, pana ne luam la revedere. Dupa ce e constient ca pleaca isi schimba reactia, se linisteste, se simte din nou in siguranta.La fel procedeaza si cu persoanele care ne viziteaza. Precizez ca el locuieste cu mine si bunica, tatal e plecat pe perioade mai lungi in afara tarii in interes de serviciu, dar cand revine nu il accepta in mod natural, la fel procedeaza si cu copilul vecinei, care a fost mai prezent in viata lui, el e mai mare cu 5 ani. Are uneori momente in care o respinge si pe bunica cu care locuim, o scoate din camera sau plange cand o vede, dar apoi isi revine.Practic, e dependent de mine
. In copilarie mi s-a spus ca si eu eram timida, dar nu in acest fel. Ce pot face, cum il pot integra mai bine? Mi-e foarte teama ca nu o sa-l pot inscrie la o gradinita in situatia aceasta.Va multumesc!

Mesaj:
Buna ziua. Am 24 de ani, pana in prezent am avut 2 atacuri de panica, acum mult timp, pe baza lipsei de Mg cred. Dar acum recent, am o senzatie ca aud un tiuit in cap / pe creier, cand ma gandesc doar la aceasta problema. De fel sunt o eprsoana linistita, pasiva, ma cam impacientez din orice.
Daca fac alte activitati precum sport, muzica, etc reusesc sa imi iau gandul de la aceasta problema. Si acum 1 an am avut aceeasi senzatie, dar am reusit cumva sa trec peste.
Nu imi dau seama daca e ceva legat de anxietate, panica, poate e ceva psihologic. Ma gandesc sa ma duc si la neurologie.
Dvs ce spuneti?

Va recomand sa consultati un psihoterapeut. Mult succes!

da, poate fi o somatizare legata de anxietate…..consultati si un psihiatru!

Evaluare psihologica la un psiholog clinician.Succes!

..sau poate niste evenimente trecute iti afecteaza prezentul.acest lucru a devenit in mintea ta unul obsedant. .scrie-mi mai multe despre asta

Mesaj:
Buna ziua!De cateva luni nu stiu ce se intampla cu mine.Nici eu nu ma mai recunosc.Nu pot sa ma odihnesc noaptea asa cum ar trebui,sunt mai tot timpul obosita,nervoasa si fara chef de nimic.Atunci cand prietenul meu este la munca si eu raman singura acasa sunt tot timpul suparata, simt ca nu am nici un rost si imi vine sa plang tot timpul.Atunci cand vine vorba de munca mea este si mai grav.Nu pot sa ma concentrez, simt ca nu mai imi place si ca as vrea sa imi schimb cumva locul de munca.Problema este ca am facut 3 ani de facultate pe acest domeniu si acum ma pregatesc sa termin ultimul an de master tot in domeniu.Sunt educatoare si mi-am ales meseria pentru ca mi-a placut de la bun inceput.Acum in schimb simt ca nu fac ceea ce imi place.Sunt foarte stresata pentru ca am foarte multe examene si inspectii si ma gandesc ca nu o sa le fac fata si din acest motiv imi vine sa renunt.Imi vine sa stau inchisa in casa si sa nu fac nimic.De ce oare?Ce sa fac sa scap de aceasta stare s
i sa fiu asa cum eram eu inainte?Ma simt sufocata.Multumesc

pare sa fie vorba despre o usoara stare depresiva din cauza stresul cumulat. Consiliere psihologica v-ar prinde bine. Succes!

Probabil resimtiti o presiune foarte mare din cauza examenelor si inspectiilor si asta va influenteaza dispozitia si simtiti ca nu va mai place ce faceti sau nu mai puteti tine ritmul si atunci nu mai vreti sa faceti nimic. Probabil ca si asteptarile dv. contribuie la presiunea pe care o resimtiti. Va recomand sa apelati la un terapeut impreuna cu care sa identificati cauzele si sa descoperiti cum puteti gestiona situatia astfel incat sa va schimbati dispozitia.Succes!

exista mai multe metode de a te relaxa: bai calde, plimbari in natura, intr-un parc, intr-o gradina botanica, ascultat muzica lenta etc