Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Am o fetița de 6 ani si jumătate si inca una de 1 an si 3 luni! Cea mare , merge la un after school unde este prietena cu un băiețel! Zilele trecute mi- a zis ca imi spune un secret – când Dna inv nu ii vede se pupa pe gura!mentionam ca noi nu le pupam pe gura din motive igienice! Am încercat sa imi păstrez calmul,i-am cerut detalii, nu m-am supărat de teama ca nu imi va mai spune altceva pe viitor! I-am explicat ca este mica, ca asta fac Adulții …. Nimic nu o interesează! Mai mult, întâlnindu -ne cu băiețelul in parc , se ascundeau disperați sa se sărute pe gura !sunt îngrijorată si neputincioasa! Nu ii pot interzice , nu cred ca este o soluție !imi spun ca abia așteaptă sa i-l revadă , poate se mai săruta! Ce ma sfătuiți sa fac! ? Multumesc !

Pai, tb sa cercetati unde a observat comportamentul. La televizor, la prieteni, vecini, alti colegi de gradinita. Ea copiaza ceea ce a vazut in alta parte. Intrerupeti influenta (d.ex. sa nu se mai uite la televizor). Cu calm, explicati-i ca sarutatul pe gura se face mai tarziu, cu iubitul/sotul. Ca se pot transmite microbi. etc. Succes, nu este asa de grav

Vă înțeleg îngrijorarea, însă comportamentele acestea sunt specifice vârstei. Încercați, pe cât posibil, așa cum vi s-a sugerat, sa identificați modelele la care este expusă fetița și, cu grija pentru ca ea sa nu fie cuprinsa de rușine sau vinovăție, sa-i explicați pe înțelesul ei ca acest comportament ca dovadă a afecțiunii se face intre adulți, ca este perfect normal, însă nu la vârsta sa. Când va mai crește va putea experimenta din nou comportamentul, dar până atunci, un pupic pe obraz ar fi de preferat. Pentru ea, în momentul de față, este doar un proces de explorare și nu conștientizează că nu e potrivit vârstei sale.

Cel mai bine sa consultați un psiholog pt copii, inainte de a-i spune ca face herpes sau ia microbi , pt ca asa poate ramane in subconstien cu aceasta informatie ceea ce nu consider ca este bine pt viitor. Psihologul pt copii va va explica de ce si cum. Personal nu consider ca este o problema ceea ce i se intampla , majoritatea copiilor trec prin un moment de genul, nu pt ca are ex in jur, ci poate sa simtă ca atunci cand va sarutati cu soțul va ascundeti de ea ceea ce ii provoacă si mai mult curiozitatea.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Ma numesc Gigi am 18 ani ,maine trebuie sa merg., sa ridic analizele de la , laborator si imi este foarte frica , simt un discomfort in fiecare parte a corpului ,posibil sa fie anxietate?

teama inseamna anxietate… emotii/fluturasi in stomac inseamna anxietate… cu diversele intensitati, tehnic vorbind. Te ajuta cu ceva faptul ca stii acum ca este anxietate si nu altceva?

Exista motive de ingrijorare?

Da, manifestarile descrise sunt specifice anxietății. Se manifesta și în alte situații?

Ieri mi-am luat analizele si am descoperit ca aveam concentratie mare de uree si acid ureic in sange , am mers la doctor si mi-a spus ca nu este o problema grava, mi-a dat ceva pentru rinichi , dar tot ma simpt de parca asi avea vreo boala grava

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am o fetita de 8 saptamâni diagnosticata cu amiotrofie spinala tip 1 la naștere.
As dori sa stiu daca aceasta boala poate fi tratată folosind una sau mai multe forme de terapie alternative.
Cu stima ,
Remus

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Mi-a intrat in cap gandul ca ma voi imbolnavi de diabet si nu gasesc remedii sa scap de el.

Buna ziua. De catva timp, m-am speriat de ecoul puternic pe care il au gandurile mele in viata mea. Plus ca am vazut ca am o capacitate de autosugestie foarte mare. Dar din pacate, se impune cea negativa. O sa incep intai cu partea pozitiva : la un moment dat, ma durea rau o masea. Eu sunt tip distrat. Am inceput insa sa iau cu constiinciozitate tetraciclina, 3/zi, una la 8 ore. La vreo 3 zile…as fi baut o bere…imi trecuse maseaua…nu stiam, sa mai iau…sa nu mai iau…stateam cu tubul cu pastile in mana…si abia atunci l-am citit ca lumea: de 3 zile luam triferement si nu tetraciclina! Dar mi-a trecut maseaua! Mi se pare fantastic, gandul ca ma tratez cum trebuie, m-a facut bine.
Ok…acum partea negativa…acum niste luni, cu totul intamplator, am ajuns pe net la un articol despre tinitus. Si mi-am zis in gand, "Doamne Fereste de asa ceva"…si am ramas speriat de boala aceea…ma obseda sa nu o fac. Si…in 2 luni, am facut-o. Am tinitus. In momentul de fata sunt sub tratament.
In fine, problema este ca am vazut puterea gandului…cel putin la mine. Si…mi-a zis cineva mai demult sa fiu atent la bolile mamei, cam cu alea o sa am de a face. Cea mai grea boala pe care o are mama este diabetul. Si mi-a intrat puternic in cap ca o sa fac aceasta boala. Bun. Am fost la un cabinet de psihoterapie, cu aceasta frica/problema. Din pacate, acolo mi-a tinut un intreg curs despre aceasta boala, si de faptul ca nu se ia, nu este transmisibila si deci sa nu-mi fac nici o problema.
Dar eu imi fac. Stiu si eu ca diabetul nu se ia. Numai ca…am vazut puterea gandurilor mele.
Intrebarea este : cum as putea sa-mi canalizez gandurile, in asa fel incat sa gandesc tot timpul pozitiv? Cum pot sa-mi scot din cap obsesia asta cu diabetul? mi-e ca deja e prea tarziu…va multumesc.

faptul ca ati fost o data la un cabinet de psihoterapie nu este suficient. Acest gen de ipohondrie-obsesiva necesita timp si ‘sapaturi’ in inconstient. Puteti incepe cu o terapie cognitiv-comportamentala. Succes!

In primul rand sa citit cat mai mult despre Puterea gandului, intradevar gandul – si nu numai – are o energie/putere foarte mare si "poti muta muntii din loc". E foarte bine ca ati constientizat aceasta putere, dar, prin obtinerea unor informatii si tehnici va puteti canaliza aceasta putere spre a face bine atat dvs cat si celor din jur. Cu alte informatii va stau la dispozitie in privat.

Sunt anumite metode sau tehnici de modificare a gandului prezent. Un exemplu poate fi AFIRMATIILE, adica atunci cand vine gandul negativ , spui STOP , respiri de cateva ori profund dupa care faci o afirmatie oposa celei negative, gen : Eu Sunt Dintodeauna Sanatate Radianta, etc. Afirmatiile pozitive ti le poti face tu in functie de opusul gandului negativ sau de ceea ce simti tu ca vrei sa fie bun si bine in viata ta : Eu Sunt Dintodeauna …….! Daca ai timp si doresti vizioneaza ceea ce iti trimit mai jos : https://www.youtube.com/watch?v=IWDVIF5WX6g https://www.youtube.com/watch?v=gAspIjGK58U

Chiar dacă ați avut o experiență nefericită în ceea ce privește psihoterapia, vă recomand să încercați din nou, așa cum s-a și menționat deja.

Psihoterapia cred că ar fi principala metoda prin care veti scapa de problema dvs.

ia sugestioneaza-te tu altfel:sunt perfect sanatos,corpul meu e plin de sanatate si energie!nici o boala nu ma va atinge si ai sa vezi si rezultatele

Unii autori, considera ca diabetul poate sa apara atunci cand un om are probleme in a darui iubire. Isi doreste iubire, dar nu o poate primi. Acesta manifesta predominant o parte rationala, actionala, un pattern critic si rigid. De obicei indica conflicte cu partea materna. Merita sa explorati si aceasta cale in cadrul unei terapii. Multa sanatate!

Apelati la un terapeut cu care sa discutati mult mai amanuntit cauzele pentru care aceste "sugestii" sunt atat de puternice.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună ziua,am un băiat de 15 ani,din cauza situației familiare și anume,m am despărțit de tatăl băiatului meu când era era încă mic,familia mea nu avea o stare financiara deloc bună, în puține cuvinte situația mea era destul de delicata,atunci am decis împreună cu părinții mei ca ar fi mai bine ca eu sa merg sa muncesc și sa aduc bani acasă,iar ei sa stea împreună cu băiatul meu. La început totul părea destul de bine eu reușeam sa trimit acasă sume care puteau oferi un trai normal…timpul a trecut băiatul meu a crescut,am făcut chiar și o schimbare de domiciliu pentru ca îmi doream pentru copilul meu ceva mai bun și atunci am considerat ca la oraș șansele pentru un viitor mai bun lui,sunt mai mari. Problema care ma apasă este ca băiatul meu are un comportament nu foarte frumos în familie,în lume da se comporta frumos,dar nu comunica prea mult cu lumea,precizez ca este crescut de mama mea care întotdeauna a fost lângă el,dar care a și făcut cam tot în locul lui. Ca sa fiu mai explicita,dacă copilul meu era întrebat de cineva cum se descurca cu scoala sau cu sportul (băiatul meu face dans sportiv) mama mea răspundea în locul lui și multe situații de genul asta. Eu tot timpul atrăgeam atenția ca nu e corect ce face ca el trebuie sa își creeze propria personalitate,doar ca se vede când eu eram la munca ea proceda tot cum știa. Băiatul meu acum are un comportament destul de neplăcut și anume răspunde,uneori folosește expresii nu foarte frumoase la adresa mamei mele și uneori cu mine,cu scoala merge destul de bine dar nu este atât de serios pe cat ar trebui,aloca destul de puțin timp scolii,și tot timpul invoca faptul ca și ceilalți copii fac la fel!!! Ajutați ma va rog vreau sa îl ajut sa nu meargă pe un drum greșit! Este un copil bun,dar care cred ca în educația lui sunt lipsuri si ceva greseli pe care as dori sa le îndrept. Va mulțumesc anticipat pentru ajutor!

ma gandesc ca poate a venit timpul sa sa fiti mai aproape de el? Poate sa aiba si un model de tata (in afara de bunic)… sa isi aiba mama aproape. Bunicii au tendinta de a-si rasfata si modela nepotii cum nu au reusti cu proprii copii… dar parintii corecteaza acest rasfat. Succes!

E necesar să vedeți ce anume exact este dezadaptativ în comportamentul său, să realizați o analiză pentru a vedea ce-l întreține și să modificați mai apoi aceste aspecte (dacă problema este comportamentală). Cu toate acestea, dacă problema este mai degrabă emoțională, abordarea este diferită. Având în vedere vârsta copilului, s-ar putea ca unele îngrijorări pe care le aveți în legătură cu el să fie exacerbate (este adolescent, perioada în care petrece mai mult timp cu prietenii, în detrimentul familiei, se simte mai degrabă înțeles de cei cu care are ceva în comun – vârsta, pasiunile, școala – decât de familia binevoitoare). Vă recomand așadar, pe de-o parte să începeți să cultivați o legătură cu el, să vă apropiați, atât cât vă permite, iar pe de-o parte, să cereți unui specialist să-l evalueze. Acesta va fi în măsură să coreleze manifestările copilului dvs. cu vârsta și să stabilească un eventual plan de tratament, fie împreună ca familie, fie individual. Dacă se alege ultima variantă, este de dorit să-i lăsați pe cei doi să creeze o alianță terapeutică puternică (terapeutul păstrând confidențialitatea celor spuse de copil în cadrul ședințelor), care să faciliteze procesul.

Si terapia de familie ajuta. Dar, mai importanta decat toate este dragostea dvs. neconditionata. Adica, iubiti-l, chiar daca "educatia" are lipsuri. El se va corecta, daca va simti ca este acceptat neconditionat.

Poate ca a venit momentul sa stea mai aproape de dvs. Este un adolescent iar aceasta perioada vine cu provocarile ei. Este insa si momentul in care se structureaza anumite comportamente. Sunteti mama lui si in momentul in care veti intra in acest rol lucrurile se vor schimba in bine.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Declicul meu cred ca s-a intamplat cand am intrat la liceu.. Intr-o clasa preponderenta de fete nu am reusit sa ma integrez,ma intelegeam doar cu anumite fete si cu cei 5 baieti.. Sunt plinuta,nu aveam bani ca ele,nu eram axata pe petreceri,nu fumam..eram considerata ciudata de grupul ce conducea clasa.. eram mereu jignita,uram fiecare pauza..fiecare ora in care nu venea profesorul pentru ca stiam ca iar voi fi "incoltita", jignita, traumatizata emotional… Luam note mari,invatam,dar am inceput sa absentez tot mai des..ma trezeam pur si simplu din somn si imi venea sa plang..ma detestam si detestam sa merg la scoala.Am ajuns chiar sa imi fac rau fizic ca sa pot absenta… pana intr-o zi,cand am inceput sa fiu si abuzata fizic,amenintata,facuta grasa si in tot felul..am cedat..am vrut sa mor.. am fost gata de o sinucidere.. atunci am cerut transferul la un alt liceu,diriginta nu mi l-a acceptat,nu m-am mai intors niciodata acolo.. Am incercat sa ma angajez,dar mi-am pierdut din acel moment respectul fata de mine. Am 20 de ani,ma simt grasa,am aproape 6 luni de cand nu am ieist din casa de cat la cumparaturi.. am momente in care imi vine sa plang. Cand ma duc la un interviu de angajare ma gandesc mai intai ca sunt grasa,ca o sa fiu respinsa,ca nu o sa ma integrez in colectiv si apare aniexitatea..frica.. Imi e teama de oameni,imi e teama de tot ce e nou.. Urasc sa aud ca sunt frumoasa..mi se pare ca cealalta persoana e ironica, chiar daca de fapt e un compliment sincer..Sunt multe de spus..am inceput sa ma neglijez,sa nu ma mai intreseze de cum arat..sa ma feresc de oameni. Crede-ti ca am nevoie de psiholog? M-ar putea ajuta?

Cu siguranta ai nevoie de un psihoterapeut.

imi pare rau pt situatia ta… bullyingul este ceva groaznic! parerea mea este ca te-ar ajuta si un consult psihiatric (ai descris atat anxietate cat si depresie!). Da! Psihoterapia ti-ar fi de mare ajutor in acest moment si daca ai posibilitatea…. nu mai ezita! Curaj!

Cred că ar fi indicat, în situația ta, să fii evaluată mai întâi, iar apoi să începi un demers terapeutic. Ai putea beneficia de pe urma lui, cu siguranță!

Da, cred ca terapia te-ar ajuta. Imaginea ta fata de propria persoana este una proasta. E pacat, cu siguranta ai multe atuuri. Daca ti s-a spus ca esti frumoasa, probabil ca si fizicul este unul din atuurile tale. Intrebarea este: de ce negi tu aceste fapte? Cine din anturajul tau ti-a bagat in cap ca valoarea ta este mica? Cine te-a jignit in mod constant? Cauta in copilaria ta. Si infrunta aceste temeri. Succes!

psiholog/psihoterapeut…..DAAAA ai nevoie f mult. Caci ai suferit niste traume severe si ai nevoie de suport si apoi dupa sa incepi traseul terapeutic sa iti recapeti increderea in tine. Si sa stii ca eu am fost ff slaba in liceu dar tot eram tinta colegiilor rautaciosi. Si am trecut prin multe experiente negative. SI am ajuns si la acel pas de suicid dar iti zic ca am facut terapie in momentul de criza si o perioada buna si a ajutat…enorm si ii multumesc Dl D. pt asta toata viata am sa ii fiu recunoscatoare. Acu de la 10 ani de la terminarea liceului m-am integrat bine la locul de munca…am ceva prieteni si ma simt mult mai bine.

cine te-a jignit si-a exprimat clar parerea lui despre el!iubeste-te ,iarta-te si accepta-te asa cum esti!fiecare suntem unici si frumosi!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, sunt casatorita, avem o fetita in varsta de aproape 5 ani, si as putea spune ca are o problema cu comunicarea: nu vorbeste cu persoanele din afara familiei,(nu saluta,nu raspunde la salut, daca este intrebata orice refuza sa vorbeasca)la gradinita nu prea interactioneaza cu copii.
acasa si cu bunicii, matusile, unchi, nu are probleme in a interactiona.as putea spune ca este ca<o moara stricata> atata vorbeste.
la calculator nu are acces doar foarte rar la desene animate clasice, la tv desene animate doar 20 min dimineata inainte de gradinita.
ii este frica sa ramana singura in casa, ii este frica de clovn si toate personajele incostumate.
mergem cu ea la spectacole, teatru,intalniri cu prietenii si copii lor(unde se tine dupa mine si nu se joaca cu ceilalti copii-mai marisori sau mai mici decat ea, incercarile la locurile de joaca au esuat de fiecare data, ea singura nu se aventureaza sa se joace.
daca i se ofera ceva atunci nu intinde mana sa ia cadoul sau orice altceva de la cunostinte.
cum as putea s-o determin sa vorbeasca? abordarea care ar fi? cu rugaminti si insistente nu merge, nici macar cu promisiunea de recompensare…..
va multumesc

Bineinteles ca raspunsul este in primul rand sa mergeti la un specialist. Pe de alta parte nu pot sa nu ma gandesc ca exista ceva in jurul ei care ii intareste acest comportament. Ar fi posibil ca insistentele dvs. sa ii creeze ideea ca e greu sa fie acceptata de cei din jur? Daca insistentele nu merg, acceptati-o asa cum este si este posibil ca, in timp, asta sa ii dea puterea sa se indeparteze de dvs.

Mai este si varianta ca cineva (temator=anxios) din familie sa-i fi inspirat aceasta teama. Afirmatiile de genul: "nu te duce acolo", "nu vorbi cu strainii", "vine lupul si te papa", "ai grija, o sa cazi", "ai grija …" si comportamentele care indica teama exagerata ca ea sa nu pateasca ceva, pot duce la un comportament de acest gen.

Apelați la un specialist care sa evalueze și sa determine care este cauza comportamentelor sale. Implicarea apartinatorilor este crucială – de cele mai multe ori ei putând fi facilitatori ai schimbării dorite sau, dimpotrivă, putând întreține anumite comportamente dezadaptative.

sunt exact in aceeasi situatie cu baietelul meu. Am fost la specialist, mi s-a spus ca se numeste anxietate.de separare.Trebuie incurajat sa isi invinga fricile dar mai ales comportamentul dv trebuie sa fie unul ferm. ea citeste in dv frica pe care o aveti legata de comp ei, si asta o descurajeaza. e dificil dupa parerea mea….speram sa reusim si noi sa fim mai sociabili Multa bafta si nu uitati: nu este ceva grav!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, ma numesc Ioana si am 30 de ani, casatorita de 4 ani, cu studii superioare, iar in momentul de fata am o afacere de care ma ocup cu drag de 5 ani. Am ajuns sa cer un sfat specializat de la dvoastra deoarece ma aflu intr-o mare cumpana si simt ca am nevoie de ajutor. Sunt cu sotul meu de la 17 ani si de 4 ani suntem casatoriti…incep prin a va spune ca l-am iubit pe acest om enorm si ca a fost prima mea iubire. Problemele noastre au inceput dinaintea casatoriei si s-au amplificat dupa datorita faptului ca eu sunt foarte familista si mi-am dorit mereu mult mai multa implicare din partea lui. El este genul de barbat care pune foarte mare pret pe parinti si frati si de aici am ajuns la foarte multe certuri in care am fost batuta, injurata si umilita…am suferit foarte mult dar niciodata nu am avut curajul sa pun punct acestei relatii. Am ajuns in asa situatie in care pur si simplu am inceput sa il lovesc si eu pt a ma apara. Pe langa certuri, batai si umilinte, am fost acea femeie care I-am oferit acestui barbat o casa, afacere, bani, concedii si tot ce ai nevoie pentru a trai decent…am fost facuta incapabila pt ca la randu-mi am fost ajutata de parintii mei si el mereu mi-a reprosat lucrurile acestea deoarece nu le-am obtinut singura..el a devenit o persoana total dezinteresata de casa noastra, de familia noastra….am asteptat acum sa treaca sarbatorile si am luat decizia de a ne desparti pt ca m-am saturat si imi doresc o viata fericita…El in momentul de fata este depresiv, nu ii vine sa creada ca am luat aceasta decizie si invoca tot felul de scuze si ma acuza ca am alte motive pt care ma despart de el..cum ar fi un alt barbat. Nu poate sa inteleaga cum am avut curajul sa iau aceasta decizie, dar vreau sa fiu apreciata ca femeie, sa fiu fericita si vreau sa spun ca deja primesc atentie de la alte personae care ma cunosc si ma simt vinovata pt ca asta ma ambitioneaza sa nu dau inapoi de la divort si oarecum ar avea dreptate ca as putea fi influentata de altii….procedez correct?

Dvs ce credeti? Spun asta pentru ca deja sunteti o femeie puternica daca ati reusit sa inlaturati valul negarii si sa vedeti adevarata viata pe care o duceti. In cele mai multe cazuri, genul aceasta de dependenta de un partener abuzator se intalneste la femei care depind material, au copiii si nu au sprijin material. In cazul dvs este vorba despre o altfel de dependenta. Nu stati pe ganduri, duceti-va planul pana la capat, dar mai ales cred ca aveti nevoie sa intrati intr-un proces pshioterapeutic pentru a intelege ce v-a determinat sa ajungeti aici si ca pe viitor sa nu mai faceti alegeri nepotrivite sau sa ramaneti in relatii toxice.

Daca ati luat si o palma, raspunsul este : cu siguranta procedati corect ! Succes !

nici eu nu pot fi de acord cu violenta… de orice fel si din orice directie! Si eu am primit mesajul unei femei puternice care acum stie ce vrea si isi ia viata in propriile maini! Curaj si succes in viata!

Starea pe care o are el acum, e fix problema lui, pe care trebuie sa si-o rezolve el. Care sunt dovezile pe care vi le-a adus in atatia ani de relatie? Eu am inteles urmatoarele: certuri, batai, umilinte. Daca aceasta statistica proprie nu te face sa fugi cat vezi cu ochii, atunci gandeste-te cum te vezi peste 5 ani, dar peste 10? Ce conteaza mai mult? Sa-i demonstrezi ca motivul despartirii nu e un barbat si, in consecinta sa ramai cu el? Sau sa-ti demonstrezi tie ca daca faci o greseala, niciodata nu e tarziu a o corecta. Cea mai mare greseala este ca atunci cand o constientizezi, sa persisti in ea, in pofida dovezilor. Nu uita: ai o singura viata; esti responsabila doar tu pentru ea. Ce faci cu ea??? E viata TA, nu a lui. Pentru viata lui e responsabil el. Tu, concentreaza-te pe a ta! minte limpede iti doresc. Succes!

FELICITARI PENTRU CURAJ!

Esti tanara. Din moment ce s-a atins de tine e cazul sa nu te mai uiti inapoi. Fruntea sus. Fi tare. Ai o viata inainte:)

mi se pare o decizie pe care nu ati luat.o intr.un moment de furie, ba mai mult, ani de.a randul ati incercat sa il faceti sa inteleaga ca asa nu va mai merge relatia. el si.a ales drumul sau in viata, nu credeti ca si dvs ar trebui sa faceti la fel? persoanele de avest gen f rar sa se schimbe, si de obicei, dupa ceva timp isi reiau obiceiurile. parerea mwa ca femeie este ca ati luat decizia cea mai buna, iar ca psiholog… intrebati.va ce anume va retine… sau va fave aa va intoarceti la acest barbat care v.a umilit de.a lungul anilor? raspunsul numai dvs il stiti. mult noroc

Felicitari! sunteti un exemplu demn de urmat si de alte femei care se afla in aceiasi situatie !

Scumpa, mergi inainte cu frumtea sus. Este fix problema lui ce crede , ce nu crede. Meriti sa fii fericita, sa traiesti frumos pentru ca esti o persoana puternica si ai familia ta care ti este alaturi. Succes, te admir

Nu ai de ce să îți fie rușine si nu trebuie să dai explicații nimănui .ești o femeie puternică care poate merge mai departe și fără el.știu prin ce treci .nici un ba barbat nu are dreptul să lovească o femeie și totuși o face .fruntea sus ,pt mine un șut în fund este un pas înainte .nu se va schimba pt nimic în lume …

Ioana, acum începe viața ta! Felicitări! Fii curajoasă în continuare!

Dvs. nu sunteți responsabilă pentru comportamentele și emoțiile unei alte persoane, singurele pe care le puteți controla în mod direct sunt ale dvs. Dacă ați luat decizia pe care ați luat-o, amintiti-va care au fost motivele care v-au împins către ea și asigurati-va ca aveți persoanele potrivite alături care sa va susțină în alegerea luată. Eventual începeți un demers terapeutic în care sa vindecați rănile trecute și sa învățați sa faceți fata mai bine situației. Succes!

Nu exista corect sau incorect. Dvs. procedati asa cum va dicteaza "inima", adica structura dvs. de personalitate si manata de nevoile pe care le aveti. In momentul in care veti genera o shimbare in propriul fel de a fi, veti putea genera o schimbare si in interactiunile dvs. cu ceilalti. Pana nu "va invatati propria lectie" nu puteti depasi situatiile neplacute din viata dvs. Este in pas bun in directia potrivita! Mult succes in continuare si nu uitati sa va explorati!

Si eu te felicit. Sunt frecvente situatiile in care o relatie inceputa foarte devreme (inainte de varsta majoratului) e greu/imposibil de depasit, chiar daca se dovedeste a fi ne-benefica pentru unul sau ambii parteneri. Asa ca, esti un exemplu demn de urmat. …

Așa este ,este ffff greu să rupi o relație începută înainte de majorat.mă simt cu mușca pe căciulă .acum aproape 2 ani am terminat o relație pe care am inceput-o la 16 ani .deci am renunțat la ultimii 15 ani din viata .practic aproape jumătate din viata am fost cu el și mai am și o fetiță.nu este ușor să renunți dar nici imposibil …..dar și după este ffff greu

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna! Madalina este numele meu, am 26 de ani! Intrebarea mea este ce poate cauza fixatia orala pt de asta sufar: fumez, manac mult chiar vorbesc mult si chiar si la la varsta asta nu pot adormi pana nu imi sug degetul mare de la mana, problema asta am avut-o toata viata au incercat parinti mei toate metodele si nu au reusit sa ma scape de ea! Mentionez ca sunt o persoana singuratica nu am prieteni, oameni nu prea ma plac dar un logodnic care ma iubeste si el fara prieteni de dapt suntem singuri in doi! Desi am terminat o facultate si un master imi este teama sa merg la interviuri pt ca o dau gres! Simt ca trece viata pe langa mine si nu fac nimic sa schimb asta! Mentionez ca in momentele de stres imi rod unghiile pana la carne si imi caut cosuri pe corp sa le rup cu unghiile,penseta orice sa le fac sa dispara!

pare ca vorbesti despre un comportament obsesiv-compulsiv. Fixatia orala are o descriere foarte interesanta in literatura psihanalitica… poti citi singura orice materiale in acest sens. Ce iti perpetueaza acest comportoment este exact ce ai scris mai sus. Apelati amandoi la psihoterapie (individuala) si lucrati la a va schimba acest patern daunator. Se poate!

Cauza fixatiei orale se afla undeva in mica ta copilarie, sau in perioada prenatala. Este important sa faci aceasta exporare impreuna cu un psihoterapeut in cabinet sau on line

Actul suptului la sanul mamei ofera confort si securitate prin satisfareea nevoii de atingere si a nevoi de supravietuire. Prima relatia a sugarului cu exteriorul este prin mama sa. Daca mama este atenta si responsiva la nevoile micutului satifacandu-le imediat ce apar, copilul se simte securizat in relatia sa cu exteriorul si are incredere mai tarziu in interrelationarea cu acesta. Daca mama nu este responsiva, exteriorul este nesecurizant iar copilul dupace plange se linisteste si foamea dispare pe moment datorita unor mecanisme de aparare fiziologice ce tin de asigurarea supravietuiri biologice. Din nevoia de asi astampara foamea copilul inlocuieste sanul mamaei cu un surogat cum ar fi suptul degetului. Psihanaliza considera ca aceasta este prima forma de fantasmare ce apare ca mecanism de aparare/compensare la copilul mic. Evident acest mecanism ca majoritatea mecanismelor de aparare nu este unul adaptiv la situatiile existente in prezent, caci el corespunde resurselor pe care copilul mic le-a avut la dispozitie intr-o situatie trecuta, insa prin repetitie si asociere el se va decalansa automat in viitor ca mecanism compensator la aparitia unor factori stresori de cu totul alata natura. Este evidenta lipsa de incredere in dumneavoastra. in capacitatea de a interelationa cu cei din jur si pe marirea increderi in sine, Evident va trebui sa puneti accent pe interelationarea cu cei din jur si cresterea stimei de sine in viitoarea terapie. Ar fi indicat sa nu va suparati pe proprii parinti daca cele explicate mei sus se confirma, deoarece in genere comportamentele se transmit transgeneral inconstient, existand posibilitatea ca mama dumneavoastra sa nu fi avut la randul ei o relatie securizanta cu propria mama. Evident pot exista si alte situatii care sa genere o asemenea rezultanta comportamentala si de aceia explorarea adevarului este indicat a se face prin intermediul unui psihoterapeut… NU exista insa rezolvare fara dorinta de schimbare si trecere la actiune. Succesc !

http://linatoma.com/2016/01/20/tigara-si-biberonul-sau-cum-sa-te-neuro-antrenezi/