Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna ziua. in primul rand vreau sa va intreb ceva: am un copil de 7 ani jumate, fetita, cu care nu reusesc sa ma mai inteleg. nu asculta de mine, vorbeste foarte urat, este violenta, tipa, pare sa nu-i pese de nimic decat de interesele ei. mentionez ca sunt in divort si limbajul pe care il are se datoreaza mediului in care fata merge la taica-su acasa. acelasi limbaj acelasi comportament. am incercat cu vorbe frumoase sa o fac sa isi schimbe putin comportamentul. a ajuns cateodata cand se enerveaza, pe langa faptul ca imi vorbeste urat mai si se repede la mine, cum facea si tatal ei cand stateam acolo. ea zice ca sunt totul pt ea, ca nu mai vrea la tatal e, pt ca stie si ea ca acolo nu-i este bine, plange cand trebuie sa mearga acolo…nu stiu ce sa mai fac. sa o duc la psiholog acum cat suntem in divort, e si influentata de tata, care ii spune numai aiureli si ii baga in cap tot felul de prostii.

Divortul este un factor extrem de stresant atat pentru parteneri cat si pentru copii. Fiecare adult gestioneaza diferit situatia , dar copilul nu intelege ce se intampla in cuplu si ce se va intampla cu el mai departe , el este prins in lupta pt orgolii a parintilor.O psihoterapie este foarte utila in aceasta situatie, atat pt copil cat si pt dumneavoastra.Copilul nu preia ce i se spune, in general ci interpreteaza in felul propriu ceea ce vede.Mult curaj!

Este foarte dificil pentru o persoană divorțată să își crească copilul, însă deloc imposibil. Nu uitați că acel copil are nevoie de afectivitate, de toată atenția dumneavoastră, să îi explicați ce e bine și ce este rău și astfel va face diferența între calitatea educației primite de la dumneavoastră și cea primită de la soț. Vă rog să nu uitați că nu trebuie să îl jigniți pe soț sau să îl devalorizați de față cu ea.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Am si eu o intrebare de 2 luni de zile nu mai pot iesi afara,cand ies afara nu pot sa stau mult dupa 10-15 min ma ia cu ameteala,vad in ceata. Am dureri de spate,ma ia cu calduri simt ca lesin. am fost la un neurolog acum 3 luni din cauza ameteli,dureri de spate,mana si stari de lesin,dar nu imi trece,mi-a dat un tratament stresclin,polivitamine si calciu lactic. nu mai sunt cum eram eu inainte ma simt altfel.Va multumesc!

poate este nevoie sa faceti analize mai detaliate (poate un CT?); exista posibile cauze psihologice/emotionale care v-ar fi putut incarca atat de puternic incat sa genereze aceste stari? Pare sa fie o tulburare anxioasa, caz in care puteti consulta un psihiatru. Curaj si succes!

Dacă nu există cauze fiziologice, o cauză psihologică probabilă poate fi o agorafobie. Ca orice fobie, aceasta poate fi tratată prin terapie. Dacă doriți informații, putem discuta.
Cu stimă,
psih. Tiberiu Seeberger 0761517763

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am si eu o intrebare legata de lesin si frica in urma luari de sange (putin) pentru analize. Lesin si mi s-a spus ca totul e legat de frica si ca cel mai mare rau ni-l facem singuri, psihologic. Acum 9 ani mi s-a luat sange pentru locul de munca, analize de rutina. Am iesit dintr-o camera sa ma duc in cea alaturata, si intrand acolo mi s-a innegrit privirea si am lesinat, de asemenea am transpirat mult si greu mi-am revenit. Am inteles ca de frica, sange nu mi s-a luat mult, intepata am fost doar o singura data desi greu s-a gasit vena si venele mele sunt f. subtiri. O sugestie a mai fost ca mi-ar fi scazut tensiunea sau glicemia. Ce as putea face sa nu-mi mai fie frica? Zilele trecute mi s-a luat iar sange pentru analize, dupa 9 ani, si spunand ca lesin am fost dusa sa ma intind pe pat, asistenta m-a tinut de vorba, am mai stat putin dupa luarea de sange intinsa, apoi mi s-a spus sa nu ma ridic brusc si am baut putin suc. A fost ok. Se poate face ceva impotriva fricii, sau cum as putea afla cu exactitate cauza?

pot aparea asemenea somatizari ale anxietatii, in cazul acesta, fata de vi se lua sange. Psihologic, inconstient, pot fi multe cauze ale acestei frici (cel mai probabil din copilarie). Sugestia mea este ca daca puteti face ‘ceva’ in asemenea situatii, atunci totul o sa fie ok si va puteti accepta acest gen de reactie ca fiind unul personal si atat: ‘asa reactionez eu in asemenea ipostaze’. Problema apare cand respingem anumite partile ale noastre. Curaj si succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua am o mare problema sora mea de 25 de ani a mers la psihoterapeut pt ca trecut printr-o despartire dupa 5 ani de relatie a decurs bine 4 sedinte insa la a5a sedinta domnul psihoterapeut ia facut avansuri si ia spus ca s-ar simti mai bine daca se culca cu el pt ca sexul elimina stresul iar hormonii vor fi descatusati cum e posibil sa ii propuna asa ceva?? Nu mai vrea sa mearga la terapie cum o pot ajuta??

ar trebui reclamat, sa i se retraga licenta de la colegiu, pentru ca sunt multi altii mai competenti care nu profeseaza pentru ca n-au loc de indivizii de genul acestuia…

O solutie pentru sora ta este sa mearga la un psihoterapeut de genul feminin, ca sa nu mai stea cu grija si sa se concentreze exclusiv la terapie.

Nu este deloc în regula sa o se facă avansuri sexuale. În primul rand un psihoterapeut nu are dreptul prin lege sa facă avansuri,exista cod deontologic și abaterile sunt sancționate disciplinar.
Recomand reclamarea terapeutului și apelarea la un alt terapeut.

si eu recomand reclamarea acestui individ. NU exista acest gen de atitudine in profesia aceasta! Imi pare rau pt sora ca a trebuit sa aiba acest gen de experienta insa a fost mai mult un ghinion care sper sa il inteleaga ca atare si sa nu renunte le psihoterapie. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Am doar 14 ani, dar deja ma gandesc intensiv la viitorul meu. Nu stiu ce voi face cu viata mea. Inca de cand eram mica, parintii mei m-au dat la muzica clasica bizuindu-se pe mine ca voi face o cariera din asta. La inceput nu mi-a placut deloc si abia faceam si eu ceva, dar cu timpul m-am obisnuit si a inceput sa imi placa. Unele piese ma sensibilizau enorm, am fost la nenumarate concerte si fiecare m-a impresionat foarte mult…
Adica nu imi place cel mai mult clasica, este al patrulea gen preferat dupa pop, jazz si rock.
Ma rog, asta nu e important. Ma simteam bine, nu excelent, dar bine facand ceea ce faceam, dar acum vreo cateva zile, ceva m-a pus pe ganduri. Un fapt simplu, dar plin de insemnatate. Am avut un conflict in clasa si profesoara a incercat sa ne calmeze. O colega se plangea ca avea un program extrem de incarcat din cauza numarul orelor de studiu si ca nu are cand sa si invete pentru scoala (noi fiind la o scoala vocationala), atunci profesoara i-a explicat nu stiu cate chestii iar apoi a zis: ,,Unii sunt aici pentru ca asa vor parintii lor si pentru ca sunt slabi in relatia cu parintii si ca le e rusine sa spuna." Atunci m-am simtit si chiar m-am intrebat daca chiar mai are rost sa continui. Nu este prima data cad ma gandesc la asta. Am mai trecut prin asta acum cativa ani, dar am studiat intens, am ascultat muzica si mi-a trecut, insa acum mi se intampla din noum..
Chiar nu stiu ce as putea face cu viata mea. Muzica imi place si as asculta toata viata dar nu stiu daca as FACE muzica toata viata. Toti prietenii mei nu ma vad facand altceva. Nu as vrea sa plec din scoala deoarece am prea multe amintiri aici, prea multe prietenii legate, invatamantul este mult mai usor aici si chiar imi face placere sa ma plimb pe holuri si sa ascult cum studiaza ceilalti sau sa am parte de concerte gratuite. Nici nu voi pleca. Dar cand va fi sa imi aleg o facultate chiar nu stiu.
Nu ma atrage niciun alt domeniu fiindca nu cunosc prea bine alte domenii. Adica ar fii cateva, cinematografia poate sau istoria…nu stiu! Astea nu in mod deosebit! Cam ca muzica.. nu prea imi gasesc rostul si nu cred ca e nimic pe pamantul asta ce eu as putea face.
Am citit un articol cu semne ca iti irosesti viata si sincer m-am simtit in toate semnele! Nu mai imi gasesc locul! Va rog mult, orice sfat ar fi binevenit! Va multumesc!

Daca nu stii inca ceea ce iti place , atunci continua sa faci ceea ce stii si cu timpul poate vei descoperi si ceea ce iti place cu adevarat pana atunci cel putin ai o baza pe care in continuare vei fii libera sa construiesti asa cum iti doresti .

Bucura-te de prezent ! Atat timp cat aloci mult timp indoielii tale despre viitor, nu mai reusesti sa te bucuri de prezent! Ai incredere ca intr-o zi vei sti exact care este pasiunea vietii tale si indiferent de varsta la care o vei gasi, te vei bucura de toate cunostintele si experientele acumulte pana atunci ! Asa ca : Enjoy !

Liceul si scoala este baza ta (asa cum a spus si colega mea mai sus).. insa nu este obligatoriu sa faci in viata ce ai facut in liceu sau la scoala. poti incerca sa faci mai multe activitati in afara timpului liber, asa poate iti descoperi noi abilitati pentru profesii noi. Articolul despre care vorbesti era era valid si verificat stiintific? Sau era intr-o revista care trebuia sa fie umpluta cu diverse articole pentru vanzare si de duzina? Daca vrei intradevar o verificare sigura, poti sa vorbesti cu parintii tai si sa mergi la un psiholog care poate sa iti verifice abilitatile si sa iti arate cateva directii posibile in viata. Nu te mai gandii atata deoarece esti foarte tanar si cu multe posibilitati in viata. Traieste clipa, deoarece cu aceasta perioada nu te mai intalnesti in viata. In schimb ai tot timpul din lume sa fi adult. Bafta!

Din spusele tale pare ca te simti totusi bine facand si ascultand muzica. Esti la varsta intrebarilor si bine faci ca uneori ti le pui. Pe de alta parte, cred ca este inca prea devreme pentru a te ingrijora cu privire la cariera pe care vei dori s-o urmezi. Prin urmare, cred si eu-la fel ca si colegele mele-ca ar fi mai bine si util pentru tine sa faci ce stii tu mai bine-muzica-, pentru ca iti trezeste emotii care iti plac si te simti bine cu ele. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Desi sunt despărțită de 2 ani de zile de fostul meu iubit, nu il pot uita si nu mi-l pot scoate din suflet si gand desi motive pentru asta mi-a dat destule de a lungul acestor 2 ani…M-a părăsit dupa ce i-am spus ca vom avea un copil, e inceput sa ma faca geloasă postand pe facebook dupa despărțire diverse poze cu diverse domnisoare…Nu mi-a fost alaturi pe parcursul celor 9 luni de sarcina si nici dupa…Desi am avut o relație de 3 ani jumatate…el a spus ca a fost o aventură bazata doar pe sex timp de 1 an jumatate..plus multe altele.
Faza e ca eu inca trăiesc cu ideea ca el se va întoarce la mine intr o zi…dar nu vad nici un semn in sensul asta…inca spre la ideea ca vom creste copilul impreuna si vom fi o familie fericita.As vrea sa ii spun si lui ce simt,dar nu am curaj si nu stiu daca are vreun sens sa tot incerc din moment ce el isi vede linistit de viata fara sa ma includa si pe mine.
Multumesc

Daca ai vorbi cu el si i-ai spune ce simti te-ar ajuta?Asta ti-ar aduce liniste, sa-ti poti continua viata, cu sau fara el?

Se pare ca pe el l-a speriat ideea unei asemenea responsabilitatii, ori pur si simplu si-a dorit altceva, deci doar sa va mai vedeti voi doi, nu stiu daca se poate spera deocamdata la ideea de familie…

Se pare ca familia, copilul nu erau in planurile lui cu tine( poate nici cu altele). Tu ti-ai dat seama de acest aspect atunci sau ai crezut ca poti sa-l schimbi????Ti-ai asumat acest aspect?Iti dai seama foarte bine de realitate( nu vezi nici un semn din partea lui ) dar refuzi sa o accepti. Ce poti alege pt viitorul tau si al copilului: sa ramai ,, prinsa " intr- un trecut dureros sau sa privesti spre un viitor pe masura nevilor tale??? Tu alegi.Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,am 32 de ani,baiat,de cativa anii am ticuri nervoase dau din cap sus jos,imi trece si iar apare,dar la angajare cand sa vorbesc cu angajatorul el ma crede nebun ca fac din cap ,ce trebuie sa fac sa imi treaca,acum nu am servici din cauza asta,de ce oamenii critica dupa ticuri nervoase,acum imi este teama sa merg sa vorbesc pentru munca sa ma agajez sa nu ma refuze cu angajarea,ce pot sa fac,exista niste tratamente gratis ,deoarece nu am banii si nimeni nu ma ajuta cu banii ,va multumesc

tratamentele medicale pot fi gratuite prin Asigurare (cardul de sanatate). Mergi si fa investigatiile medicale necesare! Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Sunt fata am 23 de ani si sunt logodita. Problema este urmatoarea: pana acum cateva luni am avut frica de intuneric dar am reusit sa scap de ea fara terapie ma simteam foarte bine insa acum cateva zile motanul nostru a decedat iar asta mia sfsiat sufletul deoarece el era parte din familie dormea cu noi ii faceam toate poftele dar o masina ia adus sfarsitul de atunci frica mea a revenit imaginea cu el plin de sange si cu capul strivit ma urmareste cand e intuneric acum trebuie sa dorm iar cu veioza aprinsa nu stiu de ce imi inspira frica pt ca eu l-am iubit foarte mult imi doresc sa scap de frica tot fara terapie ce as putea sa fac?? Va rog sfatuitima!

consulta un psihiatru… exista tratamente usoare, homeopate, ce abordeaza frica (anxietatea). Succes!

Cel mai sigur mod de vindecare este calea terapiei. Vă sfătuiesc să urmați o psihoterapie, iar eu recomand o psihoterapie psihanalitică. Dacă doriți mai multe informații, putem discuta și vă pot ajuta.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
Ma numasc Maria, am 34 de ani si trec printr-un divort. A trebuit sa ma mut din casa sotului impreuna cu copilul meu de scoala, stau in chirie si imi e foarte greu in perioada asta. Parintii locuiesc departe si nu ma ajuta, iar prietenii, doar cu cate o vorba buna cand si cand. Ma simt singura pe lume, fostul sot nu vrea sa-mi dea bani, a zis ca achita in natura ce e nevoie si, ca sa evit un proces lung, traumatizant si costisitor, am acceptat. Vreau doar sa imi spuneti cum as putea sa ma intaresc ca sa trec prin perioada asta cu bine.

cu riscul de a oferi un sfat ‘cliseu’ va recomand sa incepeti o psihoterapie. Aceasta perioada este foarte dificila pt amandoi si necesita o atentie mai mare decat un sfat pt ‘intarire’, este o perioada de suferinta, este o perioada de munca aditionala, s.a. . Un proces psihoterapeutic va poate oferi un spatiu personal in care sa va puteti adapta in propriul ritm si in care sa gasiti solutiile cele mai bune. Curaj, se poate!

Doamna conform legii părinții participa în cote egale la creșterea și întreținerea copilului. În cazul dumneavoastră trebuie sa contribuie inclusiv la jumătate un sfert din chirie. Plus un sfert din venituri în afara celor menționate anterior. Poate nu strica un proces lung. În privința perioadei grele din punct de vedere psihic încercați sa mergeți și dumneavoastră și copilul la psihoterapie. Mult curaj ca exista viata și după divorț.

Unde va vedeti peste 10 ani? Cum va vedeti? Fiti asertiva acum si "luptati"pentru drepturile Dvs.Este viata si bucurie si dupa un divort.

Trebuie sa va adunati fortele pt dumneavoastra dar si pentru copil.Este un moment in care aveti posibilitatea sa va redescoperiti puteri si valori neexploatate pana acum.Discutati cu un avocat care va sunt drepturile si cum puteti evita un proces lung , ajungand la o intelegere scrisa cu fostul sot.Daca reusiti sa parcurgeti si un proces terapeutic veti depasi mai usor situatia.Mult succes!

legea il obliga pe tatal copilului sa achite un procent din venit catre copil pt cresterea lui si da si la chirie trebuie sa contribuie si la mancare. Nu prin ce cumpara el. Asta se cheama abandon familiar. Stiu de la o prietena ca sotul ei refuza sa cotizeze pt cresterea fetitei si fosta sotie la dat in judecata si ghici ce a castigat. Da el pastra bonurile la ce ii cumpara la fetita,…dar legea nu e asa. EL trebuie sa cotizeze daca nu vrea dosar penal pt abandon