Mesaj:
Buna ziua/seara ! Ma numesc M. Raluca Gabriela, sunt din Timisoara si fac in noiembrie 18 ani.
In iunie, se implinesc 3 ani de cand sunt intr-o relatie la distanta.
Pe baiat, il cheama Dan, este din Targu Neamt si face in noiembrie 20 de ani.
La inceputul relatiei, mergea totul foarte bine.. eu eram a 9 a, el a 11a.
Totul a fost bine, cu mici discutii de genul " de ce nu ai raspuns la telefon ? " sau " de ce atunci cand esti cu prietenii tai nici macar nu imi raspunzi la mesaje ? " .. pana a intrat in clasa a 12 a.
El a devenit din ce in ce ma stresat, nu avea timp sa vorbeasca cu mine iar in pauze, in timpul scolii preferea sa stea cu colegii/colegele decat sa vorbeasca cu mine.. ma simteam data la o parte. Cand ajungea acasa, nu avea nici un chef sa vorbim, ba chiar imi aducea jicniri.. Jicnirile veneau, deoarece eu deveneam din ce in ce mai geloasa. Suspectam ca are pe cineva la scoala de se poarta asa cu mine.. parca era posedat cand era la scoala, imi inchidea telefonul in nas de nenumarate ori si ma facea sa plang. Colegii ma vedeau, iar lui ii era jena.. ma certa, sa nu mai plang la scoala, ca cine stie cum il considera lumea pe el.. Usor, usor, am devenit din ce in ce mai geloasa, ba chiar foarte egoista. Ajunsesem sa ma cert cu el, pentru ca de 8 martie, a mers impreuna cu colegele si cativa colegi la o prajitura. Noi ne vedeam doar de sarbatori si in timpul vacantei de vara.. Parintii au contribuit foarte mult financiar pentru toate drumurile noastre, ba chiar si-au calcat pe orgoliu, lasandu-ma sa dorm cu el cu toate ca le era frica pentru momentul in care imi voi incepe viata sexuala. De fiecare data cand ne vedeam, "se reindragostea" de mine, nu se mai purta asa, si regreta faptul ca imi inchidea de sute sau chiar mii de ori telefonul in nas. Din fire sunt mai plangacioasa, la fiecare cearta.. incepeam sa plang, asta enervandu-l la culme. Credea ca daca imi inchide telefonul in nas si apoi isi inchide telefonul sa nu il mai pot suna, ma va invata minte sa nu mai fiu chiar atat de plangacioasa. Pe parcursul relatiei, au inceput discutii din partea alor mei, deoarece ma vedeau des plangand prin baie.. Sunt intr-o relatie destul de buna cu mama lui, de fiecare data cand ne certam, eu cu Dan, ea, se ducea si vorbea cu el, ii spunea ca nu e bine ce face si il facea sa ne impacam. A trecut si clasa a 12 a, asa cum a trecut.. a venit vara. In vara, i-am rugat pe ai mei sa ma lase sa imi petrec vara la el acasa, cu parintii lui. Desi toata familia (
unchi, matusi, bunica) au avut de obiectat, ai mei, pentru fericirea noastra m-au lasat. Stiau ca mi-am inceput viata sexuala, era o problema pentru ei, am primit chiar si multe jicniri din partea lor, dar cu toate astea m-au lasat. In vara totul a fost minunat, iar eu cu Dan ne-am facut planuri ca el sa se mute aici, sa isi dea de carnet.. si totusi sa fim impreuna. Deoarece stateam intr-un spatiu mic, au inceput discutiile "ca mananca prea mult" , " ca e lenes " .. iar in 2 luni de zile s-a luat si a plecat. Atat a suportat, 2 luni de zile. Eram distrusa, mi-a promis ca pleaca sa isi dea de carnet acolo iar apoi vine aici. Ajuns pe teritoriul lui, nu ma mai vroia.. imi spunea ca nu ma iubeste, ca nu ma vrea, ca sunt doar obisnuinta pentru el. Plecarea lui fiind in noiembrie, de craciun, am insistat, sa ma duc acolo, sa facem sarbatorile impreuna sa vad daca pot rezolva cumva situatia, sa salvez relatia. Eram excesiv de geloasa, pentru orice "like", pentru orice cautare a unei fete, pe facebook .. ne certam, ii reprosam, pana s-a enervat si-a schimbat parola, si a inceput sa vorbeasca cu o fata Georgiana. I-am dat cerere fetei, iar el ma ameninta ca imi da "block" pe facebook, ca ma sterge de la prieteni daca eu mai adaug persoane in lista mea, cu care el vorbeste. Am avut o perioada de calvar, imi imaginam ca mereu e cu acea fata, aveam cosmaruri cu ea, cu el.. extrem de exagera. El nu mai avea de gand sa calce in Timisoara, asa ca de Craciun, m-am dus eu acolo.. Ajunsa acolo, "s-a reindragostit" de mine, ca de fiecare data, si mi-a spus ca a vorbit doar din ambitie cu fata aia, pentru ca eu ii spuneam sa nu vorbeasca cu nimeni, mai bine spus ii interziceam sa vorbeasca cu vreo fata.. si il durea ca nu am incredere in el. A sters si conversatia, dar din cate am inteles de la el, a sters-o sa nu mai provoace o noua cearta, deci mi-am dat seama ce ar fi putut sa vorbeasca.. in fine am trecut peste, iar a doua zi de Craciun am ajuns pe patul de spital. El vazandu-ma asa, a regretat comportamentul lui si mi-a spus ca si-a dat seama ca i-ar fi mult prea greu fara mine.. si mi-a promis ca dupa ce isi ia carnetul se muta la Timisoara definitiv. In februarie a luat carnetul si a plecat la Timisoara. Ajuns aici, tatal meu a zis ca nu va rezista, nu-i muncitor si nu va rezista, si mama m-a ajutat sa il convingem pe tata ca nu este cum spune el. A stat in garsoniera tatalui meu, singur de data aceasta, pe gratis.. nu trebuia decat sa se intretina pe el si sa isi plateasca cheltuielile. Am cautat loc de munca, dar m-a avertizat din prima zi, ca ii este greu singur si nu stie daca va rezista.. in timpul scolii, ai mei nu ma lasau sa dorm la el, deoarece vor sa imi vad de scoala, sunt a 11 a acum. In weekend ne furisam, cu ajutorul mamei mele si dormeam impreuna. Tata nu era de acord. In timpul zilei mergeam si stateam cate 5 ore la el, ii gateam, ii faceam curat, stateam impreuna.. el mergea la sala (practica culturismul de 3 ani), eu veneam acasa imi vedeam de lectii, a doua zi dupa scoala, iar mergeam la el.. Gasind un loc de munca, o zi lucra, o zi era liber. Lucra 14 ore.. pe un slar’ chiar foarte bun la situatia din Romania. Era mereu stresat, nervos, ma scotea din garsoniera in ultima vreme si am avut multe discutii pe baza plecarii lui inapoi. Stiam ca daca pleaca si a doua oara, ai mei nu il vor avea in ochi buni, si vor fi iar certuri intre noi doi si stiam ca relatia nu o va mai duce mult. Dramatiza totul, ii spunea mamei lui, ca aude voci, ca o aude cum il striga, plangea la telefon, ii spunea ca vrea acasa.. asa ca intr-o zi mama lui, l-a amenintat ca daca nu vine acasa nu mai vorbeste cu el. Asa ca i-a trimis a doua zi bani, si m-a sunat sa mergem sa ii iau bilet sa plece acasa. Distrusa ca imi intoarce iar spatele, el garanta ca totul va fi bine, ca nu ne vom certa, ca el va face sa fie bine intre noi, ca ne vom vedea la skype si multe alte minciuni.. A plecat, iar mie mi s-au spart toate oalele in cap, toate rudele, i-au adus jicniri, ca nu rezista, ca nu ii place munca, ca nu are rost sa am o viata langa el deoarece voi munci eu ca sa il intretin pe el. Ajuns acolo, pe teritoriul lui, eu ranita in orgoliu, il intrebam cat de fericit este fara mine, " esti fericit ca o ai pe mama ta ? " , " esti fericit ca nu ma mai ai pe mine ? " " ai ales, famila in locul meu ".. a tacut o perioada.. iar apoi a rabufnit ca un vulcan. Bineinteles ca de fiecare data cand a plecat, el si familia lui, au aruncat vina pe parintii mei, ca nu l-au ajutat cu nimic si ca nu i-au fost alaturi.. iar pe langa aceste reprosuri, Dan, a inceput iar sa imi spuna ca nu ma vrea, ca nu ma iubeste, ca el aici nu mai calca, ca daca vreau sa fim impreuna sa ma mut la Iasi. Ai mei mi-au spus ca pot sa ii uit daca ma iau si plec din Timisoara, dar eu daca as sti ca ar fi totul bine intre mine si Dan, mi-a asculta inima, si as merge acolo, la facultate. Dupa ce v-am spus povestea intreaga, problema mea principala e gelozia si posesivitatea exagerata. Adica acum, daca are masina, nu ma impac cu gandul ca ar putea incepe sa-si plimbe vecinele de pe acolo, sau ca va hoinari prin cluburi.. si mor la gandul ca m-ar putea trada/ insela. Nu mi-a dat niciodata un motiv clar, doar ca eu am o fire exagerata, si sunt geloasa preventiv, din frica de a nu se intampla ceva mereu am interzis, i-am spus "nu, ca mi-e frica" si il doare enorm faptulc a dupa atat timp nu am incredere in el. Nu stiu cum sa stapanesc acest sentiment si cum sa trec peste toate "filmele" si gandurile ce imi trec prin minte de fiecare data cand vorbesc cu el.. am incercat sa luam si pauze, dar nu pot, adica sunt atat de dependenta de el incat nu pot sa nu vorbesc cu el, desii i-am acceptat decizia de a lua o pauza, el a doua zi ma suna sa vorbim. Acum, el, inca nu stie ce vrea, spune ca ma iubeste dar a auzit mult prea multe de la ai mei, imi cer sa mai am rabdare. Il iubesc en
orm, si din frica de a nu-l pierde am ajuns sa fiu un monstru.. iar el se poarta cu mine de parca nu am fi un cuplu. Adica ma rog, inainte vorbeam de 4 – 5 ori pe zi, acum 1 data sau de 2 ori maxim, si doare atat de tare ca nu ma pot oprii. Vreau sa fie totul bine dar de fiecare dat gandul meu ma duce "ca ma va insela, sigur ma va insela" . Ajutor va rog.. l-am indepartat atat de rau iar eu ma umilesc in ultimul hal, sunandu-l insistent si rugandu-l sa nu ne despartim. Nu vreau sa fiu o carpa, dar nici exagerata.. ce pot face ?!

inainte e a lua orice decizie… poate ar fi bine sa gasesti un psiholog cu care sa ‘pui pe masa’ toate aceste elemente si care sa te ajute sa le organizezi mai bine, dupa care poti lua o hotarare echilibrata. Succes!

E posibil sa fie prea tarziu sa-i schimbi parerea despre tine, imi pare rau ca-ti spun asta. Daca nu ma insel, ne-ai mai scris. Daca da, sunt convinsa ca ai primit sfaturi bune, dar se pare ca nu le-ai urmat. Daca nu, asculta de domnii doctori Botezat si Radu, pentru ca ai clar nevoie de consiliere psihologica. Cum iti asterni, asa dormi. Te poti schimba si chiar daca unele relatii nu pot fi salvate, urmatoarele pot fi asa cum iti doresti. Capul sus, vointa si consecventa!