Mama mea este bolnava psihic. Eu urmez un tratament cu antidepresive de un an, am facut terapie, merg la psihiatru… am frica de a nu fi bolnava ca mama, mi-e frica sa am un copil, ca nu ma voi descurca sa fiu sotie. Am inceput sa ma automutilez la 12-13 ani…
Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online
23 de ani, feminin
Studenta
Buna, mama mea este bolnava psihic. Numele bolii nu știu sa îl spun cu exactitate, dar pot sa va spun ca am depistat faptul ca e bolnava in momentul in care nu era coerenta nici măcar o secunda, fabula.. ajunsese sa meargă pe străzi, eu, sora implicit tatăl meu căutând o fiecare pe străzi diferite.. suntem 3 surori, eu sunt cea mai mică. Când am depistat boala mamei aveam vârsta de 15 ani. Eu urmez un tratament cu antidepresive de un an de zile, am făcut și terapie, merg la psihiatru.. psihiatrul mi-a spus ca am spus ca sunt instabila emoționat dacă nu ma înșel.. a început sa apăra frica de a nu fi bolnava ca mama mea, de a nu ma îmbolnăvi ca ea.. ma desconsider din foarte multe puncte de vedere.. ma gândesc chiar și la viitorul meu, mi e frica sa am un copil ca nu cumva sa înnebunesc sau sa fac depresie sau sa mi se agraveze depresia.. ma gândesc ca dacă cumva voi avea un soț care nu ma va ajuta sau nu ma va sprijini.. dacă nu ma voi descurca sa fiu o soție model..(ordonata, muncitoare, gospodina)
Chiar și referitor la relații, ma gândesc ca dacă din cauza faptului ca sunt extrem de obosita nu voi fi in stare sa fiu un om normal, iar băiatul va vedea lucrul asta și nu ma va mai vrea.. ma consider a fi o persoana total defecta.. ca nu fac nimic bine, ca nu voi face nimic cu viața mea.. nu am energie, nu am dispoziție sa fac mai nimic.. de câteva săptămâni locuiesc cu sora mea, cumnatul și nepoțica. Pana atunci am locuit singura, in chirie de 4 ani de zile(nu m am descurcat prea bine din punct de vedere financiar). Stau acum la sora mea pentru Ca îmi face cât de cât bine faptul ca nu mai stau total singura(dormeam toată ziua când eram singura). Am început sa ma auto-mutilez la o vârsta frageda, 12-13 ani.. am încetat pentru o perioada de câțiva ani și am început din nou. Auto-mutilarea constând in tăieturi cu lama.. am avut și tentativa de suicid.. ar fi mai multe de povestit, dar ceea ce ma frământa acum e, oare voi fi vreodată un om normal?(normal adica sa pot sa muncesc, sa ma întrețin.. sa ma bucur de viața..) sunt trista.. nu mi găsesc scopul in viața.. se spune ca noi ne alegem părinții.. nu înțeleg eu de ce am ales așa.. din păcate ii învinovățesc și pe părinți.. pe mama ca e bolnava, pe tata ca e autoritar.. pe ei ca nu am avut cu cine sa comunic.. ca nu am avut cui sa cer un sfat.. ca nu mi au spus niciodată ca ma iubesc.: ca nu m au luat in brațe..