Login

Întreabă psihologul online

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Arhiva lunara pentru decembrie, 2019

CARTE | Agresivitatea pasivă. Cum să o recunoști și controlezi la tine și la ceilalți

CARTE | Agresivitatea pasivă. Cum să o recunoști și controlezi la tine și la ceilalți

“Mânia, întotdeauna declanșată de vreo altă stare emoțională intensă, există în noi toți. Fiecare avem putința s-o descifrăm, s-o controlăm și să trecem peste ea. Mereu mai multe studii de specialitate, reflectând decenii întregi de cercetare, ajung la aceeași concluzie: cei care sunt fericiți trăiesc mai mult, bucurându-se de o existență rodnică si plină de satisfacții; cei care nu sunt fericiți trăiesc prost, într-o stare ca vai de lume. Dacă supărarea ține la nesfârșit, poate fi ucigătoare.

Mânia poate să grăbeasca declinul sănătății mentale a unui om și indubitabil că-i compromite starea de sănătate a corpului…”

(fragmente din carte)

Agresivitatea pasivă. Cum să o recunoști și controlezi la tine și la ceilalțiDespre autori:

Tim Murphy, psiholog si politician american.

Loriann Hoff Oberlin, scriitoare si specialista in consiliere.

Cuprins:

Partea I Ce inseamna agresivitatea pasiva si de ce este un lucru atat de rau?

  1. Agresivitate pasiva si manie latenta
  2. Sa intelegem problemele asociate cu starile emotionale nemarturisite
  3. Radacinile din copilarie ale agresivitatii pasive

Partea a II-a Agresivitatea pasiva in contexte de viata diferite

  1. Cum facem fata maniei latente la serviciu si la scoala
  2. Cum recunoastem mania latenta in cupluri si casnicii
  3. Cum facem fata maniei latente din familie
  4. Cum infruntam mania latenta in relatiile care s-au rupt

Partea a III-a Cum rezolvam problema maniei latente

  1. Sa intelegem mania ca pe o tulburare mai profunda
  2. Stop capacitarii de orice fel
  3. Sa rescriem scenariul propriei dumneavoastra manii

Ce presupune mania latenta?

  • este o stare disfunctionala si contraproductiva, constienta sau inconstienta, declansata de nevoi nesatisfacute sau credinte irationale (de cele mai multe ori este nejustificat in mod real);
  • persoanele care manifesta manie latenta neaga deseori responsabilitatea pentru consecintele ei asupra celorlalti;
  • are un efect nociv supra relatiilor interumane, mai ales atunci cand este de durata;
  • este intensa si se autoalimenteaza.

Aspecte care pot fi intalnite la persoanele care manifesta manie latenta:

  • iritabilitate, impulsivitate;
  • toleranta scazuta la frustrare (mai multe despre ea puteti citi in acest articol);
  • depresie cronica;
  • egocentrism, narcisism sau, dimpotriva, stima de sine scazuta;
  • pasivitate si lipsa de energie, corelate deseori cu desconsiderarea persoanelor care nu manifesta aceleasi trasaturi;
  • trasaturi de caracter contrastante intre ele (specifice, uneori, unor tulburari de personalitate);
  • violenta emotionala sau de limbaj;
  • comportament autodistructiv;
  • tendinta spre dezvoltarea de dependente;
  • (aproape intotdeauna) gasirea justificarilor necesare pentru manifestarea agresivitatii pasive (in plus, una dintre calitatile principale ale celor care manifesta manie latenta este manipularea, de aceea, ei reusesc deseori sa-i faca pe ceilalti sa se simta personajul negativ).

Ce este agresivitatea pasiva?

Este o manifestare a maniei latente.

Vom explica agresivitatea pasiva apeland la un exemplu simplu de identificat si de inteles. Studiile au aratat ca atunci cand sunt lipsiti de sustinerea familiala, copiii nu isi manifesta nemultumirea sau mania decat pe tacute, putin cate putin. Este ceea ce vor face si la varsta adulta, uneori nici macar realizand acest lucru, iar forma aceasta de exprimare a maniei sau nemultumirii lor latente se numeste agresivitate pasiva. Este lesne de inteles de ce un atasament solid si puternic, stabilit intre copil si parintii lui, reprezinta premisa care ii va permite copilului sa aiba relatii mai stabile si mai sanatoase la varsta adulta.

O copilarie cu dese stari de furie, continuata de o existenta de adult, in care problemele din trecut nu au fost rezolvate, reprezinta contextul perfect al dezvoltarii unui comportament pasiv-agresiv. Este ceea ce se intampla si cand copiii sunt invatati de mici sa-si ascunda furia sub pretextul bunei cresteri. Acelasi lucru se intampla si cu victimele abuzurilor, atunci cand nu gasesc solutii pentru depasirea traumelor lor si care, cu trecerea timpului, devin tot mai furioase. O astfel de persoana este permanent stapanita de o stare de manie latenta, amintindu-si, pana la cele mai mici detalii, si cel mai mic prejudiciu sau afront care a considerat ca i s-a adus. Iar cand povara furiei acumulate se va descarca violent, acest lucru se va intampla de multe ori, implicandu-i si ranindu-i pe cei apropiati, fara nicio vina. Uneori insa mania latenta iese la iveala sub forma insidioasa a agresivitatii pasive. Adica acea agresivitate de care poti sa nici nu fii constient, indiferent daca esti victima sau chiar faptuitorul, pentru ca formele ei nu sunt pumnii, tipetele sau privirile incruntate, ci, de multe ori, vorbele aparent politicoase si zambetele false.

Exemple de agresivitatea pasiva:

  • cadoul unei prietene “binevoitoare”, care va ofera o cutie de bomboane, desi stie ca tineti cura de slabire;
  • gelozia partenerului de viata, care nu agreeaza cariera dvs. profesionala si uita sa va transmita un mesaj important, legat de serviciu (chiar daca uitarea pare accidentala la nivel constient, ea este un act ratat; puteti citi mai multe despre actele ratate in acest articol);
  • colegul de serviciu uita sa va dea materialele necesare unei prezentari si, fiind nevoie sa va ocupati de ele, intarziati la prezentare;
  • functionara de la ghiseu inchide exact in momentul in care ati ajuns in fata ei.

De cele mai multe ori, cei care isi disimuleaza propria manie o traiesc cand victima lor ajunge sa si-o manifeste, ca urmare a actiunilor lor. O exprima astfel prin intermediar, fara sa fie nevoiti sa-si asume vreo responsabilitate sau vreun risc, capatand, in plus, si un sentiment de putere.

Chestionar de evaluare a propriei manii latente:

Daca doriti sa va evaluati propria manie latenta, puteti completa cu da sau nu (desi in unele cazuri puteti folosi si uneori) urmatorul chestionar. Mai multe raspunsuri cu DA indica o situatie in care ascundeti deseori starea de manie, astfel incat aceasta poate deveni latenta, iar unele comportamente ale dvs. pot deveni, ca urmare a acestei manii latente, pasiv-agresive.

  1. In copilarie, parintii nu va permiteau manifestarea maniei.
  2. Va era/va este dificil sa le faceti pe plac parintilor dvs.
  3. Parintii dvs. aveau o atitudine negativa in copilaria si adolescenta dvs.
  4. De obicei le raspundeti celorlalti in fraze scurte si concise.
  5. Zambiti chiar si cand nu va simtiti bine.
  6. Vi s-a spus uneori ca aveti o problema in relatiile interpersonale, problema pe care insa dvs. nu ati sesizat-o.
  7. Cand sunteti rugat sa faceti ceva, vi se intampla uneori sa fiti intentionat mai lent.
  8. Ca sa fiti lasati in pace, le spuneti uneori celorlalti ca nu le intelegeti doleantele sau temerile.
  9. Cand nu sunteti de acord cu ceva, sentimentul de anxietate scade daca va abtineti si nu va exprimati frustrarea.
  10. De cele mai multe ori vedeti lucrurile mai degraba in alb si in negru.
  11. Nu spuneti nimic cand un coleg de serviciu greseste grav.
  12. Va pare rau ca nu v-ati spus parerea dupa ce vedeti ca lucrurile nu s-au intamplat asa cum ati fi vrut.
  13. Nu va place atunci cand sunteti criticati la munca.
  14. Cand nu aveti o stare prea buna, va simtiti mai bine daca apelati la placeri precum: mancare, alcool, antidepresive, droguri, sex sau jocuri de noroc.
  15. Vi se intampla sa considerati ca altcineva este vinovat pentru problemele dvs.
  16. Va certati si dupa ce o disputa s-a terminat.
  17. Ezitati deseori sa intreprindeti o actiune din teama de a nu fi respins.
  18. Deseori aveti senzatia ca altii pot lua decizii mai bune decat dvs.
  19. S-a intamplat sa predati proiecte care sa contina greseli care sa poata avea urmari neplacute pentru cineva.
  20. Intr-o relatie cu cineva va doriti mai multa libertate in acelasi timp cu dorinta de a ramane apropiat de persoana respectiva.
  21. Ca sa respectati autoritatea, ati luptat deseori cu propriile pareri si dorinte.
  22. Va deranjeaza cand cineva va spune cum sa va faceti treaba mai bine.
  23. Va simtiti bine atunci cand aveti un avantaj fata de altii.
  24. Pentru ca va abtineti foarte mult timp, aveti uneori accese neasteptate de furie.
  25. Va deranjeaza cand cineva are asteptari prea mari de la dvs. si actionati astfel incat sa ii impiedicati aceste asteptari.
  26. Vi s-a intamplat sa faceti ceva impotriva cuiva pentru ca invidiati succesul acelei persoane.

Pana la urma, mesajul este unul simplu: ceea ce simtiti trebuie sa fie in concordanta cu ceea ce faceti (psihologii folosesc totodata si termenul de congruenta). Adica: gandurile, sentimentele si faptele dvs. sa se potriveasca si sa transmita acelasi mesaj, unul insa in limitele unor norme, conventii sociale (daca un bebelus tipa pentru ca ii este foame, acest lucru nu mai este adecvat, ca modalitate de transmitere a mesajului, la un adult). Mesajele contradictorii cu ceea ce simtiti dauneaza relatiilor pe care le aveti.

Defularea maniei:

Defularea maniei, scoaterea ei in exterior, a fost prezentata in teorii deseori contradictorii. In timp ce unii specialisti considera ca eficiente metode de eliberare a furiei precum lovitul cu pumnii in perne, aruncarea obiectelor sau exercitiile fizice, altii aduc argumente conform carora aceste tipuri de activitati mentin acele persoane la acelasi nivel al exicitatiei corticale (stimularea de la nivelul creierului) si propun ca solutie, trecerea la activitati total contrare, nespecifice ideii de defulare sau agresiune, precum ascultarea muzicii sau citirea unei carti.

Conform altor studii, se pare ca persoanele pasiv-agresive au rezultate scolare si profesionale mai slabe, deoarece o persoana cu manie latenta este de cele mai multe ori acaparata de conflictele interioare si deci mai putin capabila sa duca lucrurile la bun sfarsit.

Cum poate afecta sanatatea mania frecventa (latenta sau nu):

  • risc de hipertensiune arteriala;
  • risc de afectiuni ale inimii si de atac cerebral;
  • slabirea imunitatii;
  • risc mai mare de dezvoltare a tulburarilor alimentare;
  • cresterea anxietatii si a riscului de depresie.

Ca victima a unui pasiv-agresiv care se pricepe sa-i convinga pe toti de bunele lui intentii, pentru ca manipularea este o calitate a pasiv-agresivului, puteti ajunge deseori in situatia in care sa va puneti intrebarea daca nu cumva dvs. aveti o problema. De retinut ca agresivitatea pasiva este mentinuta atat timp cat posesorul ei obtine efectul dorit.

Caracteristici contrare ale celor care care simt deseori manie, fata de cei care se simt deseori fericiti:

Autorii numesc generic aceste categorii: “maniosii” si “fericitii”:

Maniosii Fericitii
Iritati, intoleranti Simt compasiune si empatie
Impulsivi Rabdatori
Cauta satisfactie imediata Pot amana satisfacerea propriilor nevoi
Pretind Roaga
Aleg tonul rastit sau tacerea acuzatoare Aleg discutiile deschise si calme
Au nevoie de control, sunt deseori in situatia de impotrivire Negociaza, coopereaza, vor sa rezolve problemele
Critica Respecta
Incapatanare Accepta schimbarea sau opiniile diferite
Imaturitate, infantilitate Maturitate
Sunt deseori incruntati, incordati, ofteaza Sunt de obicei relaxati si zambesc
Ameninta, acorda pedepse Lauda, recompenseaza
Dau vina pe ceilalti Isi asuma responsabilitatea
Replici furioase, injurii Ton si vocabular adecvat
Conservatori, solitari Deschisi, cer si ofera ajutor
Au in jurul lor, de obicei, oameni cu atitudine pozitiva Aleg sa se inconjoare cu oameni pozitivi
Obiceiuri nesanatoase, probleme cu alimentatia Stil de viata sanatos, conditie fizica buna
Relatii interpersonale proaste Consolideaza relatiile interumane
Pesimisti Optimisti
Sedentari, pasivi Activi, energici
Distructivi Constructivi
Renunta usor Perseverenti

Am vrea să ne manifestăm furia în diferite moduri, dar am fost învățați, iar mai apoi chiar noi inșine ajungem să credem acest lucru, că este mai bine, mai frumos și mai politicos, să nu o scoatem la iveală. Cu timpul învățăm atât de bine să o ținem ascunsă, că o ținem ascunsă nu doar de alții, ci și de noi inșine. Acumulăm așadar manie latenta care să se manifeste ulterior prin gresivitate pasivă. 

Studiile arata ca cei care sunt fericiti traiesc mai mult. Dar cum mania este o parte fireasca a componentei noastre emotionale, alaturi de bucurie sau tristete, ceea ce putem face mai bine nu este sa invatam sa o ascundem in noi, ci sa nu o lasam sa ne controleze, sa gasim modalitati adecvate de a o exprima. Abraham Maslow, cel care a teoretizat piramida nevoilor umane, a spus ca daca singurul instrument pe care omul il descopera este un ciocan, toate problemele din viata ii vor parea un cui.

Bibliografie:

Murphy, Tim, Oberlin, Lorian Hoff, Agresivitatea pasiva. Cum sa o recunosti si controlezi la tine si la ceilalti, Editura Trei, Bucuresti, 2013

CARTE | Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile – Francois Lelord, Christophe Andre

CARTE | Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile – Francois Lelord, Christophe Andre

O carte cât se poate de interesantă, cu exemple de viaţă reale sau chiar din filmele sau cărţile cele mai cunoscute, cu sfaturi de „aşa nu” şi „aşa da”, cu explicaţii şi secţiuni distincte, destinate fiecărui tip de personalitate considerată dificilă, şi cu un test de personalitate şi o sinteză cât se poate de utilă la sfârşitul fiecărei secţiuni. O carte în care îi găsiţi, măcar parţial, pe mulţi dintre cei din jurul vostru şi chiar pe voi înşivă. În plus, un stil accesibil tuturor, coerenţă, organizare şi nu în ultimul rând, umor de situaţie.

Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile | Francois Lelord, Christophe AndreCum să ne purtăm cu personalităţile dificile a apărut la Editura Trei și este o carte adresată tuturor. Şi asta pentru că de relaţiile pe care le avem depindem pretutindeni: la școală, serviciu, în familie, în blocul în care locuim, chiar şi la magazinul din colţ de unde ne aprovizionăm în grabă. Deseori însă comunicarea este dificilă, mesajul pe care îl transmitem se distorsionează, iar încercările de a restabili o legătură par inutile.

În povestirile pacienţilor celor doi autori, François Lelord şi Christophe André, de profesie psihiatri şi psihoterapeuţi, descoperim cu uşurinţă mama cea anxioasă, colegul de muncă paranoic, schizoid sau evitant, administratorul blocului, cel pasiv-agresiv, prietena histrionică, depresivă sau dependentă, şeful narcisic sau cu comportament de tip A şi poate chiar pe noi, în multe dintre explicaţiile date obsesivului. În plus, un aspect foarte important, tot aici găsim şi modalitatea de a folosi beneficiile acestor tipuri de comportamente.

Iată câteva exemple care v-ar putea determina să vă gândiţi mai mult la soluţiile pe care le găsiţi potrivite pentru comunicarea cu cei din jurul vostru.

Pe mama anxioasa, cea veşnic frământată de grija dacă mâncăm sănătos, dacă ne îmbrăcăm adecvat, dacă nu muncim prea mult, dacă avem suficienţi bani sau dacă dormim măcar opt ore zilnic, nu oricum, ci noaptea, de preferat de pe la 23.00, cel târziu, cei mai mulţi găsim de cuviinţă să o ironizăm. Nerecomandabil. Recomandabil: folosim un umor binevoitor, încercăm să îi câştigăm încrederea, să o determinăm să relativizeze, pentru a nu mai lua în tragic evenimente care nouă ni se par banale (de exemplu: Ce crezi că se întâmplă dacă se arde friptura?) şi chiar să se trateze, cu ajutorul unor tehnici de relaxare, al unor terapii cognitive sau al unor anxiolitice. Beneficiile relaţionării cu astfel de persoane: anxioşii au calitatea de a preveni şi de a prevedea multe posibile inconveniente care nouă nici măcar nu ne trec prin cap. De câte ori nu am mulţumit în gând cicălelilor care ne-au determinat să ne luăm, preventiv, o umbrelă ori o haină mai groasă.

Paranoicul cel veşnic rigid şi bănuitor că cei din jur complotează în defavoarea lui este reprezentat aici şi de un personaj istoric important: Stalin. Convins că ţăranii ucrainieni nu acopereau cantităţile de grâu prevăzute deoarece îl ascundeau pentru propriile foloase, acesta a trimis Armata Roşie în Ucraina pentru a strânge întreaga recoltă. Urmarea acestui act paranoic extrem: în aproximativ doi ani, între cinci şi şapte milioane de ucrainieni au murit de foame. Un alt personaj istoric încadrat în acest tipar comportamental a fost Hitler. Bineînţeles, realitatea ne oferă variante de o intensitate diversă a modelului paranoic, iar condiţiile sociale actuale nu mai favorizează acte dictatoriale cu repercusiuni atât de mari. Acest lucru nu exclude însă necesitatea unei bune diplomaţii în comunicarea cu un paranoic, dar beneficiul principal al acestei relaţionări constă în faptul că paranoicul, veşnic suspicios şi pus în gardă, anticipează uneori şi situaţii de pericol real.

Histrionicul poate fi obositor pentru unii, dar pentru alţii este de-a dreptul atractiv prin chiar diversitatea spectacolului oferit. Veşnic stăpânit de dorinţa de a fi în centrul atenţie, face orice pentru asta, trece de la o stare la alta, dramatizează, idealizează sau depreciază excesiv. Dacă doriţi să-l mai temperaţi, arătaţi-i interes în special când nu excelează în ceea ce îi este caracteristic.

Obsesivul care îşi aranjează cămăşile în funcţie de culori şi pixurile întotdeauna cu vârful în aceeaşi direcţie nu trebuie ironizat pentru maniile lui, care pot fi, de altfel, extrem de utile în unele activităţi profesionale, deoarece este perfecţionist, conştiincios şi scrupulos. Dar aveţi grijă că tocmai din cauza acestei meticulozităţi s-ar putea să rateze chiar termenul limită de predare a proiectului final.

Narcisicul, greu de suportat pentru admiraţia şi atenţia de care are nevoie, este însă cel care obţine ceea ce alţii nici măcar nu îndrăznesc să ceară.

Personalităţile schizoide caută singurătatea şi sunt persoane autonome. Nu este recomandabil să fie puse în funcţii care să necesite o prea mare relaţionare cu ceilalţi, dar nici nu le trebuie încurajată prea mult solitudinea.

Comportamentul de tip A se regăseşte deseori în personalitatea şefului cu o activitate febrilă, cel care se implică total în acţiune şi care vrea controlul absolut. Avantaj: extraordinara puterea de muncă. Dezavantaje: lipsa relaxării, suprasolicitarea, atitudinea veşnic competiţională şi dominatoare în orice situaţie. Mai ales cu el este de recomandat să criticaţi comportamentul, nu persoana, şi să nu vă lăsaţi antrenaţi în permanenta agitaţie.

În ceea ce priveşte personalităţile depresive, încurajările moralizatoare şi de trezire la realitate nu au niciun efect. Este de preferat să le sugerăm ajutorul terapeuţilor şi să le evidenţiem permanent părţile bune ale situaţiei căreia îi găsesc doar neajunsuri.

Dependenţii sunt cei care se agaţă de prieteni sau de oricine face greşeala de a le permite această situaţie. Au impresia că sunt incapabili să se descurce pe cont propriu şi au permanenta teamă de a nu strica relaţiile. Problema este că ajutându-i permanent şi neîncurajându-le propria decizie, riscăm să îi transformăm, într-adevăr, în nişte neputincioşi.

Ultimele două personalităţi tratate pe larg sunt cea pasiv-agresivă şi cea evitantă. În cazul personaliăţii pasiv-agresive se adoptă o rezistenţă excesivă faţă de ceea ce ar trebui respectat, dar fără manifestarea verbală a acestei rezistenţe, deoarece pasiv-agresivul este în realitate destul de temător pentru ceea ce i-ar pricinui atitudinea directă. Tocmai de aceea este recomandabil să îl încurajăm să îşi exprime părerea cât mai des. În ceea ce priveşte personalitatea evitantă, aceasta nici nu îşi pune problema vreunei reacţii, stima de sine fiind foarte scăzută, iar teama de eşec foarte mare.

Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile este adresată celor care depăşesc stadiul de etichetare, care vor sau pur şi simplu au nevoie să înţeleagă mecanismele unei comunicări eficiente în condiţii mai puţin favorabile şi care înţeleg că un fel de a fi greu de suportat în anumite situaţii are eficienţa lui în altele. Nu în ultimul rând, trebuie să acceptăm faptul că persoanele pe care noi le catalogăm şi le respingem deseori cu atât de multă uşurinţă „ n-au nicio vină de a se fi născut cu o asemenea fire, nu şi-au ales singure tipul de personalitate. Amestec de ereditate şi educaţie, ele au dezvoltat tipuri de comportamente care, cel mai adesea, nu le reuşesc şi de care [...] nu sunt complet responsabile. Cine ar alege deliberat să fie excesiv de anxios, de impulsiv, suspicios, mult prea dependent de ceilalţi sau obsedat de detalii? [...] Faptul de a-i accepta constituie adesea un prim pas necesar pentru a-i determina să-şi schimbe unele comportamente.”

Caut terapeut ABA – Bucuresti

Caut terapeut ABA pentru fiul meu in varsta de 10 ani. Este inalt functional si merge neinsotit la scoala, unde are rezultate foarte bune. Avem nevoie de 2 sau 3 sedinte pe saptamana in intervalul orar 14-17. Asiguram coordonare o data la 2 saptamani in ziua de miercuri, de la 16 la 18.Va rog CV la adresa f.tolstobrach@gmail.com
Multumesc!

Inchiriere sala de cursuri – Iasi (Soseaua Nicolina)

Inchiriere sala de cursuri – Iasi (Soseaua Nicolina)

Sală de curs de închiriat, situată în Iași, pe Soseaua Nicolina nr. 145, dotată corespunzător pentru organizarea diferitelor evenimente precum training-uri, workshop-uri, cursuri, ședințe.

Oferim și posibilitatea includerii în ofertă, contra cost, a unui pachet de protocol basic.

Sala are o capacitate de 20 de persoane și este disponibilă de luni până duminică, în intervalul orar 08:30 – 21.00.
Costul este de 150 ron/zi.

Dacă sunteți interesat, contactați-ne pentru a vă trimite o prezentare mai amplă a sălii.

Galanton Daniela – 0787.686.855

Cand frustrarea ne dicteaza vorbele si gesturile. Toleranta scazuta la frustrare

Cand frustrarea ne dicteaza vorbele si gesturile. Toleranta scazuta la frustrare

Spunem, deseori urland: „Nu mai pot!”, „S-a terminat totul!”, „Simt ca innebunesc!” sau „Azi a fost o zi ingrozitoare!”. In functie de etapele vietii noastre, strigam cuvintele astea catre parinti, apoi catre partenerul de viata, mai tarziu spre copii. De cele mai multe ori, spre cele mai dragi persoane.
Dar oare chiar nu mai putem?

Aceasta este frustrarea. O avem toti in noi, numai ca unii stiu sa o stapaneasca/gestioneze si asta se cheama toleranta crescuta la frustrare, iar altii se simt coplesiti de ea si de celelalte sentimente care o insotesc, precum furia sau neputinta, situatie pe care o numim toleranta scazuta la frustrare sau intoleranta la frustrare.
Dar iata cateva definitii ale frustrarii, teoretizata pentru prima data in 1934 de catre  psihologul american Saul Rosenzweig (cel care a conceput, de altfel si testul frustrarii) si cuprinsa in cadrul psihanalizei experimentale:
1. In Enciclopedia de psihoterapie este mentionat ca frustrarea apare atunci cand atingerea unui obiectiv este blocata de o anumita situatie ori comportament sau ca reprezinta sentimentul subiectiv de a fi dejucat în încercarea de a atinge un obiectiv (Hersen, Sledge, 2002, 41).
2. Alte definitii adauga conceptele de de suferinta sau furie:
a) Frustrarea este acea „suferinta psihica rezultata din privarea unei satisfactii vitale, resimtita de individ ca un obstacol sau ca o interdictie” (Enachescu, 2005, 533).
b) Frustrarea este sinonim partial pentru furie si suferinta si este definita ca starea afectiva a unei persoane atunci cand simte ca eforturile ii sunt blocate de ceva. Furia, care apare ca urmare a tolerantei scazute la frustrare, reprezinta acea stare puternica de neplacere, la care se adauga sentimentul de nedreptate si dorinta de a actiona in scopul remedierii situatiei (Schmidt, Willis, 2007, 88).

De unde vine frustrarea?
In functie de cat de toleranti sau nu suntem fata de ceea ce percepem drepti piedici in calea scopurilor noastre, frustrarea poate fi cauzata de aproape orice. Pierdere autobuzului, critica sefului, dezordinea din casa, pretentiile nejustificate ale copilului, lipsa timpului liber, un loc de munca nemotivant, lipsa banilor, o reactie a partenerului neconforma cu asteptarile noastre, valori sociale la care nu ne adaptam. Asadar, un amalgam de factori diferiti ca semnificatie si domeniu in care pot fi cuprinsi. Este lesne de inteles insa ca ceea ce ii frustreaza pe unii ii poate lasa indiferenti pe altii. In cazul tulburarii de personalitate narcisica, de exemplu, persoanele in cauza sunt extrem de sensibile la critica, iar gradul lor de frustrare, unul foarte mare. Similar, la persoanele cu stima de sine exagerata, toleranta la frustrare este foarte scazuta, fiind asociata cu iritabilitate si accese de furie (DSM, 2003, 715, 96).
De retinut insa ca frustrarea prea mare in situatii minore poate fi un indiciu al unui episod depresiv, iar rezistenta scazuta la frustrare este deseori intalnita in timpul sevrajului, in cazul persoanelor cu dependente, sau la copiii cu tulburari de hiperactivitate/deficit de atentie (idem, 349, 265, 355).
Revenind, aproape inevitabil, la Freud, acesta considera ca „principalul factor de nevrozare a omului îl constituie interdictia sociala (Romila, 2004, 506). Alaturandu-se grupului, omul a putut trece la indeplinirea urmatoarelor tipuri de nevoi, care urmau primului stadiu, cel al nevoilor fiziologice, precum procurarea hranei si sexul. Acele urmatoare tipuri de nevoi au vizat, printre altele, castigarea sentimentului de securitate (dat atat de adapostul in sine, cat si de traiul in comunitate) si de stabilirea altor tipuri de relatii (aceste etape sunt foarte bine delimitate si explicate in asa-numita piramida a lui Maslow, piramida nevoilor umane). Traiul in comunitate a necesitat insa sacrificarea unor placeri (nu este indicat, de exemplu, sa intretinem relatii sexuale cu partenerii cunoscutilor nostri, oricat de atractivi ni s-ar parea acestia) respectarea unor reguli crescand deci mecanismele de refulare (adica de a nu mai scoate la iveala ceea ce poate determina respingerea celorlalti).
Frustrarea poate fi insa si necesara. Atunci cand o simtim, ea este cea care ne determina, de multe ori, sa schimbam o situatie nu foarte benefica noua intr-una mai buna, atunci cand depinde de noi sa intervenim asupra realitatii (schimbarea locului de munca, de exemplu). Insa atunci cand este corelata cu factori precum stima de sine scazuta, ea poate ajunge sa determine deteriorarea functiei sociale a individului (DSM, 2003, 67).

Toleranta scazuta la frustrare, ca forma irationala de gandire
Considerat unul dintre cei mai influenti psihologi si psihoterapeuti, Albert Ellis (1913-2007) face parte dintre cei care au pus bazele terapiilor cognitiv-comportamentale, el fiind totodata si fondatorul terapiei rational-emotive si cognitiv-comportamentale. Unul dintre discipolii lui este psihologul si psihoterapeutul roman Daniel David, ajuns director de cercetare al Institutului Albert Ellis.
Dupa ce abordarile de tip psihanalitic au pierdut din adepti, ca urmare, printre altele, a nevoii de solutionare mai rapida a problemelor cu care se confrunta clientii (o terapie de tip psihanalitic poate dura ani), terapia rational-emotiva si cognitiv-comportamentala este considerata una dintre cele mai eficiente psihoterapii de astazi. Dar cum este explicat conceptul de frustrare in terapia rational-emotiva si cognitiv-comportamentala?
Pe baza a zeci de studii, Albert Ellis a considerat ca cele mai importante structuri cognitive evaluative generale sunt: a) cognitiile irationale şi b) cognitiile rationale (David, 2006, 77-83):
a) Cognitia iraţionala, generala, centrala este reprezentata de gandirea inflexibila, absolutista, care da nastere altor alte trei cognitii iraţionale generale, intermediare:
1. catastrofarea (Este ingrozitor!);
2. lipsa de toleranta la frustrare: atunci cand evaluam ca nu putem accepta o anumita situatie, nu putem trait cu ea;
3. evaluarea globală: se manifesta prin dispret fata de categorii mari de persoane (femei, romi, persoane care au fost in inchisoare etc.) sau fata de sine insusi (Nu sunt in stare de nimic!), ducand deseori la o incapacitate de a avea relatii sociale adecvate.
b) Cognitia raţionala, generala, centrala este reprezentata de gandirea flexibila, non-absolutista, care da nastere altor alte trei cognitii iraţionale generale, intermediare:
1. non-catastrofarea;
2. toleranta la frustrare: atunci cand evaluam ca o situaţie este dificil de tolerat, dar nu si ca nu o putem accepta sau ca nu putem trai cu ea, in plus, ea permitandu-ne sa ne bucuram de situatiile si emotiile pozitive din viata noastra;
3. evaluare contextuala: nu evaluam global, pozitiv sau negativ, ci doar anumite aspecte, de exemplu, comportamentul intr-o anumita situatie.
Ceea ce poate surprinde la teoria lui Ellis este ipoteza ca gandirea irationala a fost rezultatul unui proces adaptativ, deci fireasca. De-a lungul a sute de mii de ani, in cele mai multe etape ale evolutiei sale, omul supravietuit tocmai datorita gandirii irationale:
1. gandirea catastrofica l-a ajutat sa se fereasca de pericole, chiar daca nu erau toate reale: fiind mereu vigilent nu risca sa cada prada animalelor salbatice care il puteau ucide, de exemplu;
2. toleranţa scăzută la frustrare l-a ajutat sa schimbe situatia nefavorabila lui, ucigand masculul dominant pentru a-i lua locul, de exemplu;
3 evaluarea globală i-a permis ca, in momente in care era necesar sa actioneze rapid, sa identifice imediat fiintele sau lucrurile utile din jurul sau: cand trebuia sa se retraga in alte regiuni, de exemplu (David, 2006, 82).
Ultimele etape evolutive ale omului au fost insa mult mai rapide, iar el a trebuit sa se adapteze intr-un timp mult mai scurt, de doar cateva mii de ani, unui alt tip de mediu, in care gandirea irationala nu si-a mai avut rostul. Deci, daca „noi suntem urmasii celor care au supravietuit în mediul primitiv printr-un stil irational, iata de ce Ellis argumenteaza ca este probabil sa avem o predispozitie genetica de a gandi irational; predispozitia neinsemnand insa determinism genetic” (ibidem).
Ipoteza predispozitiei genetice catre o gandire irationala este sugerata de faptul ca: a) cognitiile irationale sunt specifice tuturor, indiferent de zona geografica, rasa, cultura, educatie etc., b) cognitiile irationale sunt rezistente la schimbare, c) cognitiile irationale devin ganduri automate, deci se invata simplu. Dar, in acelasi timp, avem si predispozitia genetica de a gandi rational, niciun individ nefiind pe deplin irational sau perfect rational. Stilul predominant irational in mediul actual, caracterizat printr-o mare complexitate, duce spre psihopatologie, adica spre diverse forme de tulburari mentale, chiar daca multi indivizi cu acest pattern de gandire sunt capabili sa fie la fel de performanti, in multe aspecte ale vietii, ca cei cu un pattern predominanat rational.
Exemple de cognitii irationale si de cognitii rationale fata de aceeasi situatie care produce frustrare (www.smartrecovery.org):
1. (Gandire rationala) Nu imi place aceasta situatie!
(Gandire irationala) Aceasta situatie trebuie sa se schimbe asa cum vreau eu, pentru ca altfel nu pot suporta si nu simt decat nefericire!
2. (Gandire rationala) M-ar placea sa am rezultate cat mai rapide!
(Gandire irationala) Trebuie ca rezultatele sa apara cat mai repede, altfel viata mea va fi ingrozitoare!
Aceasta toleranta scazuta la frustrare, manifestata sub forma gandurilor irationale, este, considera Ellis, motivul principal pentru care oamenii nu reuşesc să se schimbe, ei asteptandu-se ca viata sa fie cat mai simpla si mai confortabila (David, 2006). Este, de fapt, ceea ce credem in copilarie, cand, in confruntarea cu frustrarile, pentru care nu avem experienta, tipam, plangem si manifestam adevarate accese de furie. Adultul, in cazul cel mai fericit, ajunge sa inteleaga si sa acepte frustrarea, ca facand parte din viata de zi cu zi. In prezent, state precum SUA sau Australia au dezvoltat in foarte multe scoli programe educationale in care se previne formarea stilului irational de gandire si se promoveaza stil rational (tinandu-se cont insa de faptul ca gandirea globala, de exemplu, este specifica anumitor stadii ale dezvoltarii umane, corespunzatoare varstei mici) (David, 2006, 83). Totodata, programele de consiliere parentala, precum cele propuse de Institutul Albert Ellis, le explica parintilor in ce masura pot ajuta la cresterea tolerantei la frustrare a copiilor lor, astfel incat acestia sa nu se loveasca de problema intolerantei la frustrare la varsta adulta. Ne nastem egocentrici, cu nevoia de recompensare imediata, deci cu toleranta scazuta la frustrare, iar in primii ani de viata gandirea noastra irationala stabileste ca fiind de neacceptat situatii pe care, in realitate, le putem accepta. Este deci important pentru copii sa inceapa sa experimenteze de timpuriu sentimente precum disconfortul sau neplacerea, sub forme pe care sa le poata intelege si sa le poata integra benefic in dezvoltarea lor, deoarece de astfel de sentimente se vor lovi tot restul vietii lor. Este firesc, data fiind toleranta lui scazuta la frustrare, ca un copil sa tipe si sa planga pentru ca nu primeste o jucarie, dar daca nu o va primi va invata ca poate sa traiasca si fara ea si ca suparare nu este o achizitie prea valoroasa. Nu este usor sa dezvolti toleranta la frustrare a anui copil, dar acest lucru ii va fi extrem de util la varsta adulta (www.rebtinstitute.org).
Pentru adulti, cele mai eficiente forme de interventie in scopul schimbarii rezistentei lor la frustrare raman psihoterapiile cognitiv-comportamentale, care permit oamenilor sa inteleaga procesele si tiparele lor cognitive, astfel incat sa identifice distorsiunile si cognitiile irationale si sa le prelucreze intr-o forma cat mai rationala. Astfel, in cadrul acestor terapii se poate invata, printre altele, cum sa-ti gestionezi starea de frustrare, cum sa-ti ajustezi asteptarile, astfel incat ele sa nu fie nerealiste, si cum sa intelegi ca, de fapt, tocmai aceste asteptari nerealiste cauzeaza starea de frustrare. Exista zeci de exercitii promovate ca fiind utile pentru cresterea rezistentei la frustrare:
- exercitii de expunere, care pun individul in situatii generatoare de frustrare, precum cozile interminabile, blocarea in trafic etc.;
- exercitii de evaluare a diferitelor forme de frustrare, folosind diferite scale de masura, precum intervalul 1-10, pentru o apreciere a lor cat mai corecta;
- exercitii de dezvoltare a unor comportamente care sa amelioreze efectele frustrarii in anumite situatii, precum cititul unei carti atunci cand ati ramas blocat in trafic, astfel incat timpul sa nu mai fie perceput ca fiind pierdut.
Insa una dintre cele mai eficiente tehnici de lucru in psihoterapia cognitiv-comportamentala, ca forma de interventie asupra cognitiilor irationale, o reprezinta modelul ABC, initiat de Ellis in 1962 si dezvoltat ulterior de alti psihologi si psihoterapeuti, precum Aaron Beck (inclusiv Ellis i-a adus ulterior completari importante). Componentele acestuia sunt (David, 2006, 70):
A (activating events) – evenimentul activator, care poate poate fi de tip situatie externa – eveniment de viata sau sau de tip situaţie interna/subiectiva – emotii, factori biologici, comportamentali etc.
Exemplu: Am fost criticat de seful meu.
B (beliefs) – cognitiile, gandurile persoanei respective urmand componentei A, elementul activator; ele putand fi, dupa cum am mentionat anterior, rationale sau irationale.
Exemplu cognitie irationala: Nu sunt in stare de nimic.
Exemplu cognitie rationala: Ma voi stradui mai mult.
C (consequences) – consecinţele procesului cognitiv: comportamente, raspunsuri afectiv-emotionale, psihofiziologice/biologice.
Exemplu emotie disfunctionala, ineficienta: anxietate, depresie (alte exemple de emotii disfunctionale: furie, vinovatie, rusine).
Exemplu emotie functionala: dezamagire, regret (alte exemple de emotii functionale: ingrijorarea, supararea, tristetea).
Ulterior, Ellis a transformat modelul ABC în modelul ABCDE, adaugand alte doua componente:
D (disputing) – disputarea: restructurarea cogniţiilor irationale: Ce efect au aceste convingeri asupra mea? Ma ajuta sau nu? Sunt convingeri sustinute de argumente logice? Ce trebuie facut pentru a le modifica?
E (effective/eficient)noul efect: asimilarea unor noi cognitii eficiente, functionale si raţionale, in locul celor disfunctionale si irationale.

Bibliografie:
American Psychiatric Association, Manual de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale, DSM-IV-TR 2000, Ediţia a IV-a revizuita, Bucuresti, Editura Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, 2003;
David, Daniel, Tratat de psihoterapii cognitive si comportamentale, Iasi, Polirom, 2006;
Enachescu, Constantin, Tratat de psihopatologie, Iasi, Editura Polirom, 2005;
Hersen, Michel, Sledge, William, Encyclopedia of Psihoterapy, SUA, Academic Press, 2002;
Romila, Aurel, Psihiatrie, Editia a II-a, revizuita, Bucuresti, Asociatia Psihiatrilor Liberi din România, 2004;
Schmidt, Robert F., Willis, William D., Encyclopedia of Pain, New York, Springer, 2007;
www.albertellis.org: David, Daniel, Rational Emotive Behavior Therapy in the Context of Modern Psychological Research;
www.mental-toughness.co.uk
www.rebtinstitute.org – site-ul Institutului Albert Ellis
www.smartrecovery.org: Dryden, Windy, High frustration tolerance (HFT) vs. low frustration tolerance (LFT).

Adolescenta ca etapa a dezvoltarii umane

Adolescenta ca etapa a dezvoltarii umane

Dacă părerile specialiştilor asupra vârstei care cuprinde adolescenţa sunt împărţite, cei mai mulţi luând însă ca reper intervalul 14-18 ani, unanimitatea apare în ceea ce priveşte specificul acestei perioade, considerată cea mai dificilă, dar poate şi cea mai frumoasă etapă a existenţei. Este o fază a tranziţiei, a aşezării lucrurilor şi a dirijării lor într-o anumită direcţie, pentru că schimbările petrecute acum vor influenţa ceea ce individul va fi în viitor. Criza adolescenţei provine tocmai din cele două forme antagonice de statut: cea de fost copil și cea de viitor adult, antagonism care stă la baza construirii unei noi identităţi.
Principalele sarcini ale adolescentului sunt considerate de către specialişti a fi: „dezvoltarea independenţei emoţionale faţă de părinţi, înţelegerea şi acceptarea sinelui, înţelegerea sex-rolurilor, îndeplinirea satisfăcătoare a tuturor rolurilor şi dezvoltarea conştiinţei sociale” (Garrison apud Creţu, 271).
Spre deosebire de pubertate, adolescenţa nu mai este spectaculoasă prin dezvoltarea biologică. Şi la acest nivel, mai degrabă este vorba despre o definitivare a ceea ce a început deja în perioada anterioară: creşterea sânilor şi apariţia primei menstruaţii la fete şi îngroşarea vocii, dezvoltarea pilozităţii şi a organului sexual la băieţi. Se realizează o armonizare a trăsăturilor la nivel facial, iar sistemul muscular se dezvoltă sub raport funcţional (Creţu, 274).
Importanţa dezvoltării biologice din acest interval este însă fundamentală dintr-un alt punct de vedere: imaginea corporală devine esenţială în formarea conştiinţei de sine. Aspecte fizice specifice acestei perioade, precum acneea, pot juca un rol foarte important în dezvoltarea psihică a adolescenţilor.
Sub aspect biologic, mai reprezentativă este maturizarea sexuală, iar masturbarea „îi oferă adolescentului o modalitate de a găsi locul noilor simţăminte sexuale între cele vechi, pe care le-a învăţat în copilărie” (Berne, 205).
Dacă modificările biologice nu sunt importante decât în primul rând prin implicaţiile lor asupra imaginii de sine a adolescentului, dezvoltarea cognitivă are poate parte de cel mai spectaculos traseu al său. Acum are loc ceea ce Piaget numeşte „desăvârşirea stadiului operaţiilor formale” (Creţu, 270), iar în acelaşi timp, „scad pragurile senzoriale şi creşte operativitatea explorării percepţiei oricărui tip de stimul” (idem, 274). Gândirea perfecţionează capacitatea de a lucra cu un număr mare de informaţii şi cu diferite grade de abstractizare, iar volumul memoriei creşte. Vocabularul se îmbunătăţeşte, pentru că adolescentul este mult mai atent cu imaginea de sine şi are nevoie de un suport informaţional prin care să răspundă adecvat nevoii lui de cunoaştere în scopul afirmării. Dezvoltă totodată trăsături ignorate până acum, precum fluenţa şi expresivitatea în vorbire, ca urmare a grijii manifestate faţă de părerea pe care şi-o fac ceilalţi despre el. În ceea ce priveşte motivaţia, schimbările decurg şi ele tot din nevoia de autorealizare şi autoafirmare, iar în cazul voinţei, scopurile stabilite nu se mai întâmplă în viitorul imediat, ci sunt de perspectivă, fiind urmărite totodată cu tenacitate.
Specifică acestei perioade este şi apariţia sentimentului primei iubiri, „cu un grad ridicat de conştientizare a experienţei afective” (ibidem, 288).
Personalitatea capătă valenţe deosebite în această etapă. Ea intră, mai ales în jurul vârstei de 18 ani, într-un proces de definitivare, în ciuda faptului că poate cuprinde încă o multitudine de aspecte tipice pentru acest interval. Situarea unui adolescent exclusiv în tiparele vârstei lui duce la ignorarea specificului personalităţii acestuia şi la neînţelegerea sa ca individ cu identitate proprie. De altfel, Erik Erikson considera ca principala problemă cu care se confruntă adolescenţii o reprezintă cea a identităţii.
În ceea ce priveşte specificul gândirii, ea se abstractizează, iar întrebările nu mai sunt ancorate în prezent, ci în viitor: „ce ar putea să fie?” (Elios, Tobias, Friedlander, 71). Apare „visul de perspectivă”, prin care se conturează idealul de viaţă, iar „reveria ocazionează experimente care îi fac pe adolescenţi să scruteze viitorul” (Creţu, 282). Clarificându-se concepţiile despre lume şi viaţă apare nevoia de intimitate, de posibilitate de reflecţie, dar şi pericolul intraverţiei excesive, al însingurării. Imaginaţia creatoare devine un mod de exprimare, stimulată fiind şi de accesul la muzică, filme sau internet. Atitudinea şi comportamentul stau sub semnul opozabilităţii, iar preferinţele adolescenţilor se îndreaptă către domenii considerate neconforme cu alegerile adulţilor. Vestimentaţia, accesoriile şi coafura, în special în cazul adolescenţilor extravertiţi, încearcă să iasă cât mai mult din tipare. Este, de fapt, momentul în care adolescenţii îşi dau seama că pot face alegeri autonome. Dacă iniţal „încearcă să urmeze preceptele părinţilor, ulterior se revoltă împotriva lor”, urmând ca, spre sfârşitul adolescenţei „fie să se aşeze şi să urmeze preceptele, fie să se desprindă definitiv de ele” (Berne, 208).
Toate acestea au fost numite „comportamentele de tranziţie”, „comportamente pe care adolescenţii le folosesc pentru a semnala viitoarea maturitate” (Adams, Berzousky, 27).
Vorbindu-se despre dimorfismul pshihologic al adolescenţilor, s-au luat în considerare trei aspecte: intuirea propriei incompletitudini (defectele), dorinţa de autoperfecţionare (de unde şi refuzul de a se supune autorităţii reprezentate de părinţi şi profesori) şi căutarea de modele greu de atins (Şchiopu, 51).
În ceea ce priveşte contextul social, primul aspect care dirijează specificul dezvoltării îl constituie încercarea detaşării de familie, chiar dacă independenţa câştigată va fi una relativă. Relaţia cu părinţii, atitudinea faţă de nevoile adolescentului şi capacitatea de a-l înţelege vor avea o influenţă majoră asupra dezvoltării acestuia. Există, de altfel, cinci patternuri familiale care conduc la patologie în comportamentul adolescentului: „situaţia complicată, ultraprotecţia, rigiditatea, evitarea conflictelor şi rezolvarea ineficientă a lor” (Adams, Berzousky, 587)”. „Conflictul cu părinţii în ceea ce priveşte identitatea şi problemele de autonomie este mai intens la adolescente, care au înregistrat scoruri mai mici la măsurarea autonomiei emoţionale decât baieţii” (idem, 584).
Pentru un adolescent, poate că nimic nu contează mai mult decât părerile prietenilor. În strădănia împotrivirii sale la tiparul social impus de şcoală sau familie, suportul social care substituie tot ceea exclude la nivel relaţional este reprezentat de grupul de prieteni. Pe cât de intensă este obstinaţia arogantă cu care se refuză conformarea la contextul social general, pe atât de mare este afilierea la grup. Identificarea se dovedeşte a fi aproape totală, la nivel gestual, verbal, vestimentar ori comportamental, iar explicaţia vine şi din teama excluziunii din grup, deoarece acesta reprezintă contextul în care adolescentul îşi găseşte atât confirmarea ca individ, cât şi depăşirea problemelor cu care se confruntă. O altă explicaţie ar fi că dacă „la început, cercetorii au crezut că asemănările izbitoare dintre prietenii tinerilor sunt determinate, în mod firesc de presiunile congenerilor, studiile au demonstrat ca adolescenţii se împrietenesc cu cei care au atitudini, credinţe şi dorinţe similare” (ibidem, 486).
În studiile despre această etapă a dezvoltării umane s-a vorbit deseori despre criza adolescenţei. Oscilarea între copilărie şi maturitate este poate ceea ce conferă specificul de etapă dificilă, cu emoţii duse la paroxism. Este perioada manifestărilor extreme şi asta pentru că emoţiile trăite acum sunt extrem de puternice. Cum procesul de maturizare nu este unul încheiat, adolescentul nu are capacitatea de a le gestiona, iar expresia lor la nivel comportamental atinge deseori paroxismul. Se observă totodată, „tendinţa către risc şi implicarea în comportamente problematice” (ibidem, 424).
În scopul dobândirii originalităţii prin opozabilitate, criza de originalitate a adolescentului se manifestă prin „conduite, soluţii, producţii ostentative ce apar ca expresii ale antitezei creatoare faţă de ceea ce este consacrat, acceptat în ordinea obişnuinţelor, a conduitelor înscăunate şi socotite de toată lumea conforme cu necesităţile” (Şchiopu, 44).
Cât despre cum înfruntă adolescentul tiparele sociale, „principalele tipuri de abatere includ absentarea nemotivată, consumul de alcool şi droguri, fuga de acasă şi incorigibilitatea, iar majoritatea tinerilor de până în 18 ani au prezentat cel puţin o formă de comportament delincvent” (Adams, Berzousky, 550). Teoreticienii au conceptualizat, de altfel, două tipuri de patternuri ale delincvenţei: unul permanent, pe durata vieţii şi unul prezent doar în adolescenţă. Copiii din prima categorie se caracterizează printr-un debut timpuriu al comportamentului delincvent” (idem, 554).
Comportamentul agresiv este o rezultantă a factorilor individuali şi a influenţelor de mediu. În plus, „comportamentul antisocial şi respingerea de către grupurile de congeneri îndeplinesc roluri de factori de risc ce promovează asocierile cu grupurile ce se abat de la norme” (ibidem, 557). La nivel de macro-mediu, explicaţiile sunt desprinse din specificul zonei de locuit, cu accente pe aspectele socioeconomice, nivelul venitului şi al sărăciei ori nivelul de realizare educativă. Influenţele sunt însă contextuale (mediul lărgit), familiale, dar şi individuale (genetice şi ereditare).

Cele mai întâlnite devieri comportamentale ale adolescenţilor sunt:

- sarcina la adolescente (deşi contrar surselor reprezentate de mass-media, procentul adolescentelor care dau naştere unui copil a scăzut în ultimii ani). „Concepţia adolescenţilor despre sex şi semnificaţiile acestuia se bazează probabil pe internalizarea imaginilor culturale despre sex şi relaţii, precum şi pe prorpriile experienţe legate de iubire şi dorinţă” (ibidem, 424);
- consumul de alcool şi de alte substanţe, care, mai ales în combinaţie cu simptomele depresive, reprezintă un factor de risc major pentru tentativele de suicid (ibidem, 496). Studiile relevă însă că băieţii sunt predispuşi la consumul de diverse substanţe, dar şi la o cantitate mai mare şi că la alcool se apelează mai ales în ultima etapă a adolescenţei;
- fumatul;
- tulburările de alimentaţie, care, la adolescenţi, apar de obicei sub forma anorexiei (mai ales în prima perioadă a acestei etape) şi a bulimiei nervoase (mai ales în adolescenţa prelungită) (ibidem, 573). Lăsând la o parte factorii individuali (genetici şi de ereditate), printre factorii psihologici cei mai importanţi se numără modul greşit de percepere a greutăţii corporale şi nemulţumirea în ceea ce priveşte propriul corp. Această nemulţumire, „evaluată prin intermediul chestionareloe sau al estimărilor discrepanţelor faţă de sinele ideal, este mai pronunţată decât inacurateţea estimării dimensiunilor percepute” (ibidem, 577). Astfel, oricum ar arăta, fetele, în special, vor sa fie mai slabe, iar băieţii vor mai multă masă musculară. Ei întrezăresc însă idealurile nerealiste chiar din prima parte a copilăriei, prin modelele estetice reprezentate de păpuşile Barbie şi Ken, iar după ce cresc au acces la modelele promovate prin intermediul televizorului sau al revistelor.
O altă interpretare a acestor tulburări de alimentaţie asociază bulimia cu „lipsa afecţiunii parentale, interacţiunile familiale ostile, impulsivitatea parentală, alcoolismul în familie şi obezitatea”, iar anorexia cu „emoţiile exprimate negativ şi comentariile critice din partea părinţilor” (ibidem, 583).
Tulburările alimentare se corelează de cele mai multe ori cu depresia şi, în plus, „înfometarea cronică pare să intensifice caracteristicile personalităţii preexistente, cum ar fi obsesivitatea” (ibidem, 581).
- depresia şi sinuciderea:
Ele nu trebuie neapărat colerate. „Desi adolescenţii depresivi sunt mult mai predispuşi la sinucidere decât cei care nu sunt depresivi, majoritatea adolescenţilor nu prezintă comportament suicidar (ibidem, 612).
Studiile au arătat că suicidul este a treia cauză a morţii la persoanele tinere şi că depresiile majore sunt mai frecvente la adolescenţi, cauzele acestora din urmă fiind „influenţele sociale: nivelul scăzut al sprijinului familial, nivelul ridicat al conflictului familial, divorţul părinţilor şi erorile cognitive negative” (ibidem, 608). Incidenţa suicidului creşte odată cu vârsta în primul rând şi pentru că adolescenţii dezvoltă abilităţi cognitive mai soficticate. Comportamentul suicidar este asociat de cele mai multe ori cu tulburările afective, consumul excesiv de substanţe şi tulburările de comportament.
Comportamentul deviant al adolescentului poate fi un rezultat al încercării sale de a căpăta o trăsătura de unicitate în ochii celorlalţi, dar şi de a-şi clarifica lui însuşi propria imagine de sine. Este specific vârstei şi dezvoltării din acest interval de ani, dar importanţi de asemenea sunt şi factorii individuali sau de mediu.

Unii specialişti consideră că, de fapt, adolescenţa nu numai că are parte de un avans considerabil pe plan cognitiv, dar şi că, în timpul ei, se ating chiar „vârfurile cele mai înalte în manifestarea unora dintre capacităţile de cunoaştere” (Creţu, 270). În căutarea propriei identităţi şi în încercarea de a se situa într-un cadru social adolescenţii îşi câştigă autonomia, cel puţin pe cea spirituală, experimentând. Este etapa în care realizează că pot alege singuri cu ce să se îmbrace, cât şi cum să mănânce, cu cine să se întovărăşească, dacă şi la ce materie să înveţe, dacă să bea sau să fumeze şi ce să facă în timpul liber.
Criza de originalitate echivalează cu „exprimarea cerinţei de identificare” (Şchiopu, 51). Eul fizic rămâne în centrul autocunoaşterii, eul spiritual este amplificat, iar cel social în curs de consolidare (Creţu 305). Accentul dezvoltării se mută din planul fizic către cel al personalităţii, iar cum te percep ceilalţi pare definitoriu pentru propria percepţie despre tine.

Bibliografie:

Adams, G., Berzousky, M. D. (2009), Psihologia adolescenţei. Manualul Blockwell, Iaşi, Polirom
Berne, E. (2006), Ce spui după “Bună ziua”?, Bucureşti, Editura Trei
Creţu, T. (2009), Psihologia vârstelor, Iaşi, Polirom
Elios, M. J., Tobias, S. E., Friedlander, B. S. (2003), Stimularea inteligenţei emoţionale a adolescenţilor, Bucureşti, Curtea Veche
Sells, S. P. (2005), Adolescenţi scăpaţi de sub control, Bucureşti, Humanitas
Şchiopu, U. (1979), Criza de originalitate la adolescenţi, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică

Am 18 ani si lucrez la o cafenea. Tatal meu s-a sinucis acum 2 ani, chiar dupa ce am terminat de vorbit cu el la telefon. Cand aveam 3 ani, mama mea si-a refacut viata cu actualul concubin. Mama s-a distrus mult de cand e cu el. Nu lucreaza niciunul, iar eu ajut cat pot in casa. Sunt tentata sa plec, sa ma mut, dar mi-e frica să-mi las mama singura cu asa specimen.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapie online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Bună, mă numesc Georgiana, am 18 ani, am terminat liceul anul trecut, iar acum lucrez la o cafenea.
Am ales sa scriu aici pentru că.. am ajuns într-un moment foarte greu și chiar nu mai stiu ce sa fac si nu am cu cine sa vorbesc. Problemele mele se leagă de ceea ce se întâmplă in “familia” mea, dacă ii pot spune asa. Tatal meu s-a sinucis acum 2 ani, chiar dupa ce am terminat de vorbit cu el la telefon. Nu am crescut cu el de la varsta de 3 ani, dar cu toate astea mi-a fost si încă îmi este greu stiind ca nu mai e. Dupa ce s-au despărțit părinții mei, mama mea si-a refacut viata cu actualul concubin. Totul a fost super ok la început. Cu timpul. El a început sa fie violent, verbal, fizic. Toate astea devenit cat mai dese. Adevaratele probleme si mai grave, au fost dupa ce sora mea a terminat liceul. A plecat in strainatete, iar el de atunci parca a innebunit (mentionez faptul ca sora mea atat pentru mama, cat si pentru tatal meu vitreg, era cea mai importanta) sora mea a plecat doar pentru a scapa de chinul de acasa, pentru asta am pierdut-o, pentru ca nici nu mai suna, nu mai da un semn. Nimic. Eu in schimb. Încerc sa o ajut pe mama, care s-a distrus mult de cand e cu individul asta care nu o apreciaza. El a început ca bea foarte mult, vin prieteni de ai lui si beau si asculta muzica tare pana la orele dimineții, mama incepand si ea cu el. Eu incerc sa ma intrtin, pentru ca ei nu lucreaza niciunul, sa ajut cat pot in casa. Dar mi se pare foarte greu. Mama nu se ocupa de mine. Sa nu mai zic ca nu a facut o macare calda de luni de zile. Acest individ ma suna mereu oriunde merg, chiar si cand sunt la munca, ma injura, ma amenință. Ceea ce ma enervează cel mai rare e ca… Deja noi am ajuns niste pioni in ochii lui. Si el inpece să-și intinda aripi unde nu e cazul. Nu lucreaza, bea toata ziua, se cearta cu mama din orice. Daca ma bag incepe cu mine. Cele mai dese cuvinte ale lui fiind “curve”, “nemernice”, scuzați cuvintele.
In cazul lui nu am ce sa mai fac, e un caz pierdut, iar la cum e politia din România, nu pot sa-l denunț, pentru ca ar veni inapoi si m-ar desfigura.
Nu știu ce as putea sa fac, sunt tentata sa plec, sa ma mut, dar mi-e frica să-mi las mama singura cu asa specimen.
Si cu toate astea, nu vreau nici să-mi stric viitorul, am o viata înainte, nu pot sa stau într-o casa cu un asemenea om.
  • Marilena Popa
    Marilena Popa Buna ziua, la fel ca dumneavoastră si mama dumneavoastră este majora. Daca alege sa traiasca in conditiile acestea, mai ales cand copiii au crescut si nu se mai pune problema ca va are in grjia, este strict decizia dumneaei. Chiar daca va rănește faptul ca alege sa rămână in această relatie, nu este responsabilitatea dumneavoastra. Chiar daca suna cinic, fiecare doarme asa cum isi asterne. Este timpul ca dumneavoastră sa luati propriile decizii. Avand in vedere istoria dumneavoastră, v-as recomanda o psihoterpie. Numai bine!
  • Carmen Sorici
    Carmen Sorici Pentru a va putea ajuta mama este nevoie sa fiti dumneavostra independenta financiar si echilibrata psihic, in plus si mama are nevoie sa constientizeze ca are nevoie de ajutor. O prima regula de care trebuie sa tineti cont este aceea ca nu putem oferi ajutor eficient celui care nu il cere.Va puteti adresa unei asociatii ca carehttps://violentaimpotrivafemeilor.ro/la-cine-sa-apelezi-in-caz-de-violenta-in-familie/ sa va ofere consiliere gratuita pe tema violentei si abuzului .Faceti consiliere inainte de a lua o decizie. Puteti apela la o consiliere gratuita http://www.estuar.org/…/149-ce-trebuie-sa-faci-pentru-a… situatie familiala cu probleme si problemele tatalui sunt motive care va recomanda pentru inceperea unui proces terapeutic. Succes!Administrează

Am o relație cu cumnatul meu. Merita sa ii ranesc pe toti ca sa fiu eu fericita? Si daca fac asta, voi fi fericita stiind ca toti ma urasc si ca pe toti i-am ranit?

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna! De-a lungul timpului, eu și cumnatul meu, ne-am apropiat foarte mult si avem o relatie. Atât casnicia mea, cât și casnicia surorii mele se destramau încă dinainte de acest lucru.
Ce sa fac? Toate acestea vor ajunge mai devreme sau mai tarziu si la ceilalti, dar nu stiu daca ar fi mai bine sa renunt la cumnatul meu. El nu vrea sa renunte la mine. Zice ca ma iubeste si ca ar trebui sa luptam pentru fericirea noastra. Dar eu nu stiu ce sa fac. Le facem atat de mult rau celorlalți.
Intrebarea mea este: merita sa ii ranesc pe toti sa fiu eu fericita? Si daca fac asta voi fi fericita stiind ca toti ma urasc si pe toti i-am ranit? As vrea sa renunt la el, raul insa e facut deja. Am sa raman singura pe lume? Ce sa fac? Cum sa fac? De unde sa stiu cum e corect si cum as putea sa ii fac pe ceilalti sa ma inteleaga, ca de iertat nu ma vor ierta in veci….
  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu nu cred ca putem spune ce drum trebuie ales in continuare, insa ma gandesc ca o data ce ai realizat ca totul este o greseala, de ce sa persisti? Doar de teama de a ramane singura; o teama care nu este bazata pe o certitudine. Sunt multe de cantarit aici si cred ca doar tu poti decide ce vrei sa iti asumi. Cumva pare ca pt a fi tu fericita TREBUIE sa ii ranesti pe toti – oare? Daca relatia voastra este sursa suferintei familiei… continuarea relatiei nu ar prelungi suferinta?
  • Cristina Constantin, pagina de psihologie
    Cristina Constantin, pagina de psihologie Buna ziua! Este o situație complexă, încercați să ajungeți sa discutați cu un psiholog. Sunt multe de luat in calcul, de la identificarea nevoilor care va determina sa va comportati într-un anumit fel, pana la gasirea soluțiilor. Dacă vreți să discutăm mai mult, puteti sa imi scrieti in privat. Mult succes!
  • Veronica Cristea
    Veronica Cristea Tu ce simti sa faci? Cum este relatia pe care ai dezvoltat-o?
  • Carmen Sorici
    Carmen Sorici Benefic ar fi sa apelati la psihoterapie, motivele aparitiei acestei situatii ar putea fi mai adanci decat nefericirea conjugala, poate chiar in copilarie se gasesc radacinile acestei situatii.Totul are o rezolvare, important este sa o gasiti pe cea mai buna, fericirea despre care vorbiti este nevoie sa va asigurati ca este reala si durabila si nu o forma de compensare a problemelor In general ascunderea problemelor nu face decat sa amane rezolvarea lor, facand ca ranile sa fie din in ce mai adanci. Puteti lua lucrurile pe rand, fiecare cu casnicia lui, puneti-i capat daca asta este situatia si dupa o perioada de liniste si asezare a lucrurilor verificati daca relatia cu cumnatul este necesara. Familia chiar daca in aparenta nu stie cu siguranta simte anumite lucruri, inclusiv copiii care pot asimila situatia mai bine acum decat mai tarziu, aflarea adevarului poate aduce o usurare pentru toata lumea. Complacerea in aceasta situatie, ascunderea sub pres , sacrificiul nu vor avea rezultate bune. Sotul poate incepe o terapie impotriva depresiei, Asa cum spuneti ,,raul a fost deja facut”, important este ce faceti mai departe, o familie puternica reuseste sa treaca peste greseli, se vor supara, vor spune ce au de spus si viata va merge mai departe. Nu ignorati sugestia inceperii unei psihoterapii. Succes!

Provin dintr-o familie cu multe probleme. Am fost un copil abuzat sexual de cumnatul meu, am un tata alcoolic, o mama frustrata care toata viata ei a stiut sa se planga si sa caute vinovati, nu solutii, am acumulat frustrari si ura cat pentru un popor intreg…

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Provin dintr-o familie cu multe probleme, uneori am impresia ca doar eu sunt aia normala sau cel putin asa vreau sa cred. Incep cu inceputul, am un tata alcoolic, o mama frustrata care toata viata ei a stiut sa se planga si sa caute vinovati nu solutii, ba amenintand ca se omoara de vro cateva ori, iar eu copil fiind ma vedeam obligata sa o monitorizez. Eu m-am educat singura, nu am avut parte de educatie aleasa, Dumnezeu cumva m-a intarit si am finalizat o scoala, o facultate, dar singura, eu si cu mine….Dar se pare ca trecutul ma prinde din urma, am fost un copil abuzat sexula de cumnatul meu, am acumulat frustrari, si ura cat pentru un popor intreg dar niciodata nu am avut curaj sa vorbesc despre asta. Provin dintr-o familie cu 5 copii, eu fiind mezina, fratele cel mare a decedat anul trecut, infarct, soc pentru toata familia, mie cel putin mi-a luat 6 luni sa accept realitatea. Dintre toti 5, eu sunt singura care nu are probleme cu alcoolul, nici macar nu-l suport, in rest, toti sunt consumatori dependenti. Si ce credeti ca fac eu acum la 30 de ani, duc in spate toate greutatile lor. Fratele mare a decedat in Italia, eu m-am ocupat de repatriere, eu l-am luat in cosciug de la aeroport, restul fratilor mai mari au stat acasa si m-au astepta, frustrant avand in vedere ca cel mic trebuie protejat. Pentru mine a fost o experienta traumatizanta. Mai am un alt frate, alcoolic si el dar putin normal, are 46 de ani necasatarit, ii port grija ca e singur. Am o sora, alcoolica si ea 44 ani, ea are 2 copii, ambii cu traume reale. Un baiat care a fost plimbat de la mama la tata si tot asa, si o fetita de 16 ani. Imi iubesc nepotii neconditionat, si de fiecare data am incercat sa le fiu alaturi, sa ii inteleg si sa-i tin aproape, soramea in schimb ia indepartat. Mai am un frate de 38, alcoolic si el. Sora mea si fratele mic sunt plecati in strainatatea, pe vremea cand nepoata avea 9 ani, sora mea a luat.o cu ea, a dus-o la scoala acolo. Toate frumoase pana iarna
trecuta, au venit in vacanta si nepoata nu a mai vrut sa plece cu ea, ba chiar a fugit de acasa. La momentul respectiv am banuit ca se datoreaza varstei, desi am incercat sa vorbesc cu ea sa ii inteleg motivele. Anul acesta fratele mic anunta ca vine acasa de sarbatori, nepoata a plecat iar de acasa, asa ca mi-am pus semne de intrebare, si am aflat raspunsul. Fratele mic mi-a abuzat sexual nepoata. Eu fiind copil abuzat stiu ce inseamna asta, ce sa fac? Cum sa reusesc sa ajut copilul asta sa scape de traume si de frustrari? Pentru ca stiu ca nu este usor, stiu ca vor fi urmari toata viata, da macar pentru ea sa fac ceva daca altii nu au facut-o pentru mine. Si la toate cele intamplate in ultimii 2 ani, mai adaug o mama bonlava de cancer, operata de 2 ori, mama cu care doar eu am fost prin spitale timp de 6 luni. Anul asta m-am casatorit, cu un om minunat, care provine dintr-o familie stabila si pe care cumva l-am tinut la distanta de cele intamplate si de ce este real in sufletul meu, si toate astea pentru ca stiu sigur ca nu va avea o reactie frumoasa. Cum sa fac sa ma detasez de restul familiei si sa ma dedic in totalitate familiei actuale? Cum sa fac sa nu mai duc poverile altora si sa ma gandesc la sanatatea mea? Eram o persoana vesela, glumeata, acum sunt o moracanoasa, frustrata si vesnic nemultumita. Cum sa fac sa redevin eu?
Mentionez ca, am 30 de ani, locuiesc in Bucuresti si lucrez ca si Quality Manager in industria alimentara. Multumesc!
  • Dan Cârlea
    Dan Cârlea Buna ziua! Doamna, dumneavoastra sunteti tot, si cea care sufera in modul pe care l-ati descris acum, si cea dinainte, nu incurajez viziunea in care o parte lupta brutal cu alta, incercand intoarcerea “la ce am fost”, suntem tot ce am fost, ce suntem si…ce am putea deveni, intelegandu-ne pe noi insine tot mai profund, laolalta cu ce am trait.E bine ca sunteti din Bucuresti, daca doriti sa vorbim e ok, dar va rog de luni incolo. Informatii despre cum se desfasoara lucrurile si ce inseamna o terapie puteti gasi aici:  Cum se desfășoară lucrurile? – Psihoterapie psihanalitica
  • Mihai Stancu
    Mihai Stancu Sugestia mea este sa combinati psihoterapia personala cu participarea la un grup de suport (anonim si gratuit) gen ACA (Copiii Adulti ai alcoolicilor si din familii disfunctionale) sau grupul de suport familial Al Anon pentru rudele si prietenii alcoolicilor. Informatii despre ACA - https://copiiadultiaca.wixsite.com/grup-aca, (veti gasi informatiile despre intalnirea grupului din Bucuresti si cea online) si informatii despre Al-Anon – Grupuri Al-Anon Bucuresti
    Miercuri: Grupul de suport Al-Anon in fiecare zi de miercuri de la ora 17.45-19 in locatia:
    Biserica Sfântul Nicolae Broșteni
    Strada Cuza Vodă 77, București
    Carmen 0723691162 / 0756159670
    https://goo.gl/maps/c1jAjxYNba8Sambata: In fiecare sambata, de la ora 12, e grup Al-Anon la Biserica Sfantul Dumitru, cam la intersectia Soseaua Colentina cu Ziduri Mosi.
  • Marilena Popa
    Marilena Popa Buna ziua, din pacate in familii tind sa se repete scenariile din generatie in genetratie. Dumneavoastră sunteti veriga “puternică” din familia dumneavoastră, care ati reusit o contraidentificare cu scenariul, nu beti deloc, sunteti responsabila si celalti se pot baza pe dumneavoastră, etc. Dar si contraidentificarea este tot o forma de a fi in scenariu, cu consecințele aferente, pe care dumneavoastră le resimtiti din plin: nu reusiti sa va traiti propria viata din cauza misiunii de a va salva familia. Ei nu se vor schimba, mai ales daca nu sunt obligați sa isi asume responsabilitati. Aveti nevoie sa va vindecati si sa invatati sa puneti limite. Asta se poate face doar in cadrul unui proces terapeutic. Aveti dreptul sa traiti si pentru dumneavoastră! Numai bine!
  • Doina Dolghier
    Doina Dolghier Psihoterapia va va ajuta. Este nevoie de mult timp și efort ca să schimbam tipare generationale.

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19313 raspunsuri primite pentru 4121 intrebari | Vezi toate intrebarile
consiliere psihologica gratuita