Fac un rezumat al povestii mele si la final vin cu cateva intrebari.

Ma numesc A, am 33 de ani si sunt contabila. Acum divortez de un sot abuziv cu care am un copil de 4 ani. Casnicia noastra frumoasa de la inceput s-a transformat intr-un cosmar pt mine. Dupa nasterea baiatului, sotul meu a inceput sa se transforme, sa ma insulte, sa ma critice fara motiv, sa ma manipuleze si usor au aparut in peisaj si violentele fizice. Dupa pripa agresiune seioasa am plecat cu copilul de acasa, dar scurt timp m-am intors deoarece parea ca regreta faptele. Cu urmatoarea ocazie m-a dat el afara din casa cu cel mic. M-am intors iar pt plangea pe la usile noastre. A treia plecare a foat definitiva deoarece copilul crestea cu un prost exemplu de viata de familie (asa cum avusese sotul in copilarie – familie graditionala de la sat cu barbatul stapan si femeia sluga lui obedienta). Acum in timpul procesului e groaznic. A pornit o campanie de denigrare impotriva mea si nu mai stiu cum sa ma apar si sa fac lumina in aceasta situatie deoarece el joaca asa de bine teatru incat e posibil sa fie crezut chiar si neavand dovezi ale afirmatiilor lui. El are o tulburare de personalitate (narcisica sau borderline) nediagnosticata inca deoarece “el nu are nimic, doar cei din jurul lui sunt niste nebuni”. Ca manifestari sunt incluse: are iesirile violente nemotivate, raspunde cu atac la persoana la orice critica constructiva minora, sufera de minciuna patologica, acum spune ceva si face ceva si in secunda 2 nu mai recunoaste nimic, ma face pe mine sa cred ca sunt nebuna si imi imaginez chestii nereale, m-a lovit de mai multe ori si nu mai recunoaste, daca nu fac ce isi doreste el atunci simte nevoie sa ma atace direct sau prin copil, este foarte teatral si in instanta plange de iubire pt copil iar intre 4 ochi nu da 2 bani pe baietel, minte, minte si iar minte ca sa prezinte povestea in favoarea lui, pozeaza in rolul de victima si cel mai grav e ca alieneaza copilul cu fiecare ocazie cat e singur cu el si este un tata neglijent si un pericol pt copil deoarece ii pune viata in pericol celui mic (ex: acum cateva zile l-a lasat sa manance bobite negre de iedera canadiana otravitoare). Vreau sa ma pregatesc corect pt proces, vreau binele copilului, nu ii interzic accesul la copil insa vreau sa siguranta celui mic si un program corect de legaturi. Cum il pot face sa recunoasca tulburarea de care sufera? Psihologul care m-a ajutat pe mine sa depasesc situatia mi-a insiflat ca are o tulburare bazandu-se pe relatarile mele si pe faptul ca il cunoaste si pe el. Il poate obliga instanta sa faca niste teste de stabilire a diagnosticului? Pot cere o expertiza psihiatrica pt proces? Sau un test poligraf? Daca el e un mincinos patologic desavarsit poate sa il pacateasca si pe psiholog/psihiatru in stabilirea unui diagnostic corect? Poate sa fie un psihopat si sa treaca cu bine testele psihologice? Poate sa pacaleasca poligraful daca stie sa isi stapaneasca perfect emotiile sau mai exact prin lipsa oricaror emotii? Se poate trata? Judecatorii nu au stat cu noi in casa si nu au vazut cu ochii lor ce am trait, deci la proces este adevarul meu contra minciunilor, falselor lacrimi si teatrului lui. Doresc sa fac ce e mai bine pt copil, sa fie stabilit un program corect, sa evit alienarea si manipularea copilului pe care acum il mituieste cu orice si ii spala creierul. Cum pot eu sa ma apar de atacurile si abuzurile lui chiar si acum?

Sunt o femeie de 37 de ani,momentan sunt in perioada de crestere copil.Sunt mama a doua fetite,una de 7ani si jumatate si cea mica de 5 luni. Ambele fara tata trecut in certificatul de naștere, avand tati deferiti.Practic am trait aceasi trauma de doua ori. Prima data am ramas insarcinata si tatal nu a vrut sa isi asume responsabilitatea(nu a vrut si nu stie nimic de ea),a doua oara am întâlnit un barbat ce parea ca vrea o familie in adevăratul sens al cuvântului,dorind si un copil . Asa a venit pe lume cea de a doua fiica cea de 5 luni. Nu ne-am căsătorit deoarece eu am un apartament de la primarie prin programul ANL ,iar prin căsătorie el avand casă si firmă pierdeam apartamentul.Insa cand sa vina sa o recunoască m-am trezit ca nu mai raspunde la telefon si nici nu a dat vreun semn. După ce am ajuns acasă la scurt timp a venit sa vada fata comportanduse ca si cum nimic nu s-a intamplat. Am vrut sa prindă drag de fata si sa incerc sa nu ramana si ea fără tată ca cea mare. Insa el nici ca vrea sa o recunoască,ba mai rău pe fiica mea cea mare nici nu vrea sa o vadă.Nu stiu cum sa iau decizia cea mai buna,dar asa nu mai pot continua.Cea mare simte cand vine el diferența si suferă enorm, desi am isistat sa nu faca diferențe.

Buna ziua! Am o prietena in varsta de 15 ani care este amenintata cu moartea familiei sale , a persoanei insusi dar si prietenilor sai.Toate aceste din cauza unui individ cu varsta intre 40-47 ani care a prins o obsesie fata de ea. Fata a incercat sa-l ameninte cu politia dar se pare ca acesta ar avea o “functie intr o institutie” si ca nimeni nu l poate invinge , el este smecherul Romaniei ,nimeni nu este mai sus decat el ,invarte banii cu lopata odata cu femeile de langa el——spusele individului. fata prefera sa nu spuna nimica parintilor din cauza fricii fata de acesta. Mentionez ca a fost o tentativa de viol din partea lui si o bataie de perioada scurta (cateva minute) dar destul de aspra .Tacerea ei o plateste cu bani , fata daca nu accepta banii de el ,o injura si ..asa mai departe. Cum credeti ca ar trebuii procedat ?Trece printr o trauma imensa , avand in vedere ca acest individ stie unde invata fata si are in prim plan de a trimite mai mult barbati pentru a o

37, F, Gestionar. relatiile sunt din ce in ce mai groaznice. Copilul nu ma asculta, sotul ma cearta intr-una, pentru parinti probabil sunt un parazit

Depresie majora, diagnostic pus in ianuarie 2017. De atunci Serlift 50mg/zi + Imovane. Fara imovane dorm maxim 2 ore pe noapte, daca reusesc sa adorm.
problema e ca am inceput sa dorm tot mai putin si au reaparut gandurile rele.
dar am ajuns la concluzia ca eu sunt de vina pentru toate. si pentru cum se poarta cei din jur cu mine si pentru problemele pe care le intampin.
As vrea doar sa dorm.. Sa dorm linistita, fara sa ma gandesc Oare ce mai am de facut? Sa fac curat colo, sa nu se supere mama, sa aranjez hainele sa nu se supere sotul. totul fac cu gandul sa nu se supere cineva. Nu prea am mai facut lucruri pentru mine.. Mai nimic. si, si daca as face, are repercursiuni. adica, daca vorbesc la telefon cu o prietena, pentru sot si pentru mama, mereu vorbesc intr-un moment neprielnic. daca imi cumpar ceva penru mine, de ce am cheltuit bani.. daca stau in pat, de ce stau si nu fac ceva treaba prin casa..

inca o data, as vrea doar sa dorm. macar orele alea in noapte sa le dorm. si sa ma trezesc odihnita. cum ma trezeam cand am inceput sa iau Imovane.
Stiu ca veti spune sa merg la medicul meu.. Dar, nu prea ma baga in seama. imi da reteta si scrisoarea medicala, si cam atat. Nu prea am cu cine sa vorbesc..

cum sa fac sa dorm?
as lua toate pastilele ce le am acasa dinr-o data.. dar, ma gandesc ca a adoua zi ar trebui sa merg la munca. acolo nu are cine sa ma inlocuiasca si parca nu as putea sa ii las balta. ma gandesc ca as fi singura cu copilul dimineata si e prea mic ca sa mearga singur la scoala si trebuie sa il duc eu. si, cel mai puternic gand care se pune impotriva dorintei asteia, de a disparea, e gandul ca poate, intr-o zi va fi bine. si o sa fiu altfel.. dar asa zic deja de multi ani.. cred ca defapt asa sunt eu.. un om de nimic. un om care traieste degeaba si respire aerul pe care l-ar merita alcineva.. sunt o pacoste.
si asa as vrea sa ma ajute cineva..