• 

  Marilena Popa Buna ziua, in primul rand dumneavoastră v-ati asumat din start rolul de asistentă medicala pe langa cel de parteneră. Acum, cand s-a adăugat si rolul de mama in viata dumneavoastră, evident ca presiunea a crescut si v-ar usura mult viata sa nu mai aveti si sotul in grija, pe langa copil. In spatele acestei povesti este o intreaga dinamica victima-salvator pe care nu o sa o detaliez, insa eu v-as sfatui sa mergeti dumneavoastră in primul rand la psihoterapie. Sotul dumneavoastră nu va renunta la simptom atata timp cat nu se rezolva cauza, dar si atata timp cat are beneficii de pe urma lui.
• 

  Cristina Tacaciu Un psiholog bun si un tratament medicamentos pe termen lung va pot ajuta. Daca si sotul isi doreste sa faca acest pas. Nimeni nu spune ca este usor, din contra. este un proces dificil si de durata. Dar daca nu se incepe acest proces de eliberare, cu pasi mici, si peste 20 de ani, tot acolo veti fi. Defapt tot acolo va fii sotul. El este actorul principal. O vindecare nu vine usor. Nimic din ce merita nu vine usor
• 

  Botezat-Antonescu Radu ma gandesc ca este posibil sa discutam despre fobii… nu doar anxietate si (posibile) atacuri de panica. El daca vrea cu adevarat sa treaca peste ele are inca de lucrat si se poate cu ajutor de specialitate. Succes!

30 ani, sex feminin
Momentan casnică
Sunt căsătorita și avem un băiețel de 3 ani, locuim departe de familiile noastre
O perioadă lungă de timp am locuit in Germania dupa care am decis impreuna cu sotul sa ne reîntoarcem în România,crezând că având toata familia alături si esti in țară ta lucrurile vor fi bune. În Germania eu lucram de acasa ca disperat,iar sotul pleca dimineata mai venea seara,lucrând pe șantier. Practic ne vedeam seara cand venea, se dusa, luam cina impreuna, ne povesteam ce făceam pe parcursul zilei si mergea la somn. În weekend ieșeam la plimbare,prin magazine, in parc cu cel mic…pot spune ca era o rutina zilnica normala.
De cand am revenit în România am renovat căsuța si in rest am decis ca o perioadă de timp sa nu muncim si sa ne luam o vacanta mai prelungita. Se pare ca lipsa de activitate sotul s-a apucat destul de des sa se uite la filme porno,descoperind chestia asta din greseala. Cautam un seit de mobila pe telefonul lui si mi-au apărut tot felul de pagini accesate de el. Nu era prima dată când foloseam telefonul lui,dar asa ceva nu imi aparuse niciodata. De regula nu sunt o persoana geloasa si nici curioasa, fiecare cu intimitatea lui si nici nu am cautat pana atunci vreodată în istoricul telefonului sa vad ce face. La început am zis ,,eee..se uita si el, nu are nimic,, dar se pare ca uitatul la filme porno era la ordinea zilei. El având permisul suspendat, Ma trimitea tot timpul la magazin, la primărie etc. Si ii ziceam hai impreuna. Răspundea ca sta cu cel mic acasa, sa nu il mai plimbam si pe el pe drum. Cum plecam de acasa, cum accesa filmele porno. Între timp ne-am convins că în România nu ne putem acomoda si ne-am mutat din nou în Germania. Bineinteles lucrurile nu se schimbase deloc,ba chiar începusem să îl simt mult mai îndepărtat de noi. Nu ne vorbeam mai deloc,cu copilul se juca cand avea chef sau cand ii ziceam eu, tot fara servici la început se culca tot timpul numai spre dimineata adica 3-4 si se trezea la 2-3 dupa amiaza. Comunicarea noastră era la pământ, relația tensionată din partea mea ca stiam ce face,iar el nepăsător. Într-o seară am incercat sa ma apropii de el, sa ne sarutam si dintr-o data a spus că il doare capul in spate-ceafă. Am Zis Ok putem lăsa pe alta data. Surpriză a venit de dimineata cand ma uit in telefon si vad ca sotul dupa încercarea mea nu l-a mai durut nimic si a accesat din nou filmele porno…Atunci am izbucnit si l-am intrebat ce se întâmplă cu el,cu noi,cu relația noastră, de ce se uita atat de des la acele filme. Imi raspund peste vreo 8 ore cum ca nu se aștepta să îl spionez,iar eu i-am răspuns că nu ma asteptam sa ma dezamăgească asa,asigurandu-ma la începutul relației, căsnicie ca el a avut de toate nu ii mai trebuie nimic, atât sa il mai tina sa ma satisfacă pe mine. Nu ma asteptam ca noi vom trece vreodată prin chestia asta. În urma discuției nu m-am mai uitat in telefonul lui, am zis ca tot mie imi fac rau.
De curând a fost in Romania, având proces pentru permis si neputând să conducă masina care o aveam în țară, a contactat un vechi prieten pe care îl cunoșteam si eu si care e in prag de divort(sotul ii da sfaturi sa faca tot posibilul sa stea alături de familia lui) sa ii conducă masina peste tot pe unde este nevoie. El a acceptat pentru doua zile sa faca lucrul asta, iar în seara dinaintea plecării lui (locuiește în Constanta) sotul mi-a spus că nu s-au mai văzut de multa vreme si vor sa iasa la o bere. Nu am avut nimic impotriva, am mai vorbit cu sotul in seara aia pe la ora 12 noaptea spunând că barul unde au stat s-a inchis si merg la non stop sa mai bea cate o bere si pe urma prietenul i-a un taxi sa meargă la tren. Până a doua zi la 12 prânz nu am mai vorbit cu soțul, apoi spunandu-mi ca au stat până la ora 3 in oras au băut si abia apoi au mers acasă.
La 3 zile se întoarce la noi, la început am refuzat să cred ca el continuă să se uite la filmele acelea si pur si simplu nu m-am uitat deloc in telefon. Numai ca cum nu cunoaștem toate locurile pe aici el a cautat in telefon ceva de fata cu mine si din nou apăruse ceva nou… Cand am prins telefonul m-am uitat si el si cu prietenul lui in seara cand s-au întâlnit au cautat fete pe chat…ca s-au si întâlnit cu cineva nu pot sa stiu, dar ma simt cu psihicul la pământ, nu am curaj sa ii zic nimic, pt ca in tre noi aparent merg toate bine, ne bucurăm unul de celălalt… E o chestie de gen sa accept totul asa sau sa ii zic, mi-e teama ca lucrurile se vor repeta. Imi doresc liniste sufletească, relatia sa fie ca inainte, sa pot avea incredere in el…nu am cu cine vorbi,sunt singura,singurica…si toate se strang la mine in suflet
Deci chestia e Încă proaspătă sa ii zic si cum sa pun Problema?

Bună ziua. Sunt o adolescenta de 17 ani și rog sa va expuneți opinia oricine crede ca m-ar putea ajuta cu sfatul său. Deci din totdeauna la noi in familie au fost probleme. Tatăl meu consumă alcool iar când se afla in acea stare face scandal. Mai am un fratior mai mic și ambii deja avem frica de el când este in acea stare. Este violent și cu mama, iar când mă refer la violent nu este genul care să te bată ci îți trage o palma și te rănește prin cuvinte. Acum mama s-a hotărât să se despartă de el însă eu pe cât de tare îl urăsc( știu ca nu e bine sa spun asta ca e tatăl meu însă asta simt) nu știu ce sa fac dacă sa o susțin sau nu in acest pas. Va rog oferiți-mi un sfat temeinic și bun de urmat.

Buna ziua,am 22 de ani si sunt de sex masculin si sunt student.Am consumat cannabis acum 6 luni (am mai fumat de cateva ori inainte) si am facut atac de panica.Totul a pornit de la faptul ca imi amortise tot corpul,mai putin zona pieptului unde simteam presiune si stare de sufocare.Ulterior,din atac de panica cred ca am avut depersonalizare sau derealizare pentru ca vedeam totul ca si cand aveam o sticla pusa in fata ochilor,un fel de film,iar vederea imi era apropiata,ca si cand vedeam printr-o lupa (termenul medical am inteles ca este pelopsie).Mintea mi se intunecase deoarece ma cuprinsesera gandurile ca voi muri sau voi innebuni,desi eram relativ receptiv la persoana de langa mine,chiar daca am vorbit putin.Imi repetam mereu in cap date precum faptul ca locuiesc in x oras si cine sunt pentru ca aveam impresia ca intru intr-un fel de transa ori lesin si nu voiam ca acest lucru sa mi se intample.De asemenea faptul ca imi simteam muschii picioarelor si confundam cu faptul ca
picioarele mi se miscau necontrolat desi in realitate nu se miscau intra la categoria halucinatii.
Dupa episod,dimineata urmatoare am avut stari de detasare si atacuri de panica frecvente care m-au dus cu gandul la faptul ca am un inceput de psihoza.Prietenii m-au asigurat ca nu prezint semne insa eu am continuat sa ma tot documentez si pana astazi,dar asta cred ca mi-a accentuat anxietatea.
Acum sunt mai bine,insa am in continuare aceasta nelamurire legata de predispozotia mea la adresa psihozei si voiam sa va intreb daca starile acestea de depersonalizare si derealizare (in special cea din urma) au de a face cu psihoza.Multumesc.

Buna ziua! Sunt o mămica unei fete de 12 ani , sunt căsătorită de 13 ani , lucrez ca administrator ! De aprox. 2 ani ne mai dorim un copil și am tot vorbit lucrul asta împreuna cu fetița noastră însă am fost surprinși și am aflat ca părerea ei in legătura cu un frate sau sora nu este întocmai deloc buna … am discuta cu ea și am încercat sa i explic lucrul asta dar teactia a fost și mai urâta și îngrijorătoare pt noi amenințându-ne ca se arunca de la balcon dacă se va întâmpla … Acu după un timp chiar am rămas însărcinată si încă nu știe lucrul asta și nu știu cum săi spun Știindu-i reacția și ceea ce a spus ! Va rog ajutați-mă cumva pt ca eu văd situația asta destul de gravă și nu știu ce sa fac … este un copil dificil .. și stresul pe care l am in plus in timpul sarcinii mă afectează !!