consiliere psihologica gratuita

Login

Cursuri de psihologie | NLP | Consiliere | Dezvoltare personală

Cursuri gratuite

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Implant dentar Dental Premier

Implant dentar Dental PremierProbleme cu dantura? Implantul dentar este o piesa de titan, zirconiu sau alte materiale biocompatibile, care tine loc de radacina a dintelui, fiind cea mai buna metoda de a inlocui un dinte pierdut pentru obtinerea unui zambet perfect!

Arhiva lunara pentru iunie, 2019

  70 vizite
Pagina 2 din 212

Am 24 de ani si sunt mamica si sotie. M-am decis sa slabesc si sa fac o detoxifiere de cateva zile, doar cu apa. Socrul meu a inceput să ma jigneasca si sa imi spuna ca nu sunt sanatoasa la cap, ca el nu vrea sa spuna lumea ca ma tine nemancata. Iar sotul mi-a zis sa merg la munca daca vreau sa slabesc… am impresia ca ii deranjează sa fiu fericita.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online:
Buna ziua. Am 24 de ani si sunt mămica si sotie. Cand aveam varsta de 21 de ani am rămas însărcinată. Sarcina a decurs foarte bine. Copilul este sănătos și frumos. M-am decis ca este timpul dupa 2 ani si 6 luni sa slăbesc. Am început acum 4 saptamani. Asta fiind a 4. In 3 saptamani am dar 6 kg jos, cu abateri cu una alta. Ieri, zi de luni m-am decis sa fac o detoxifiere de câteva zile doar cu apa..prima zi a decurs bine..in privinta mea, dar bineinteles ca sotul si socrul meu au început să mă jigneasca si sa imi spuna ca nu sunt sănătoasă la cap.. Socrul mi-a zis ca el nu vrea sa ma vada lesinata prin casa,si sa imi iau copilul sa plec in daca nu am de gand sa mănânc. Pentru ca el nu vrea sa spuna lumea ca domne ma tine nemancata. Ma facut nebună si in toate felurile..Iar soțul meu mi-a zis ca, daca ma îmbolnăvesc nu am asigurare de sanatate ( nu muncesc)..si alte jigniri si injurii..acum sa va spun parerea mea..am impresia ca pe ei ii deranjează sa fiu eu
fericita. Sa ma simt si eu bine in pielea mea..cred ca vor sa ma vada mereu tristă si supărată. Bineinteles ca sotul meu mi-a spus sa merg la munca daca vreau sa slăbesc.. dar ne având calificare si nici scoala terminată cam greu sa gasesc un job cu ore putine. Acasa nu stau o secundă,fac toate cele..Si ma ajuta si soacra mea vu copilul. Acum spuneti voi cum sa procedez eu cu ei…sau cu mine..Am facut o obsesie din treaba asta de a slabi. Pana sa raman gravidă aveam undeva intre 50 si 55 kg ,acum am ajuns la 63 kg de la 68 kg. Vreau sa ajung dinou ca inainte. Am burta..Si pielea care a rămas.. fac sport si mănânc putin si des..in cantități mici si cum trebuie,Dar vreau sa slăbesc car mai repede. In privinta jobului, ma voi ocupa vara asta si de treaba asta. Spuneti mi voi cum sa fac cu ei. M-am simțit foarte jignită si de soț și de socru. Având în vedere că la fiecare cearta soțul meu și-a făcut un obice8 din a ma face nebună si proasta si din a ma jigni
constant.ideea este ca nu ma asteptam sa reacționeze asa urat. Sa ma jigneasca si sa mi vb atat de deplasat, doar pentru ca am vrut să fac ceva pentru mine.multumesc. Si ma scuzati de roman.
  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu nu pare ca esti intr-un mediu prea bun pt dezvoltarea ta, sa nu mai zic pt cea a copilului; ma gandesc ca a creste intr-un asmenea mediu v-a fi extrem de toxic pt el. Poti slabi prin multe metode si nu cred ca este nevoie sa te grabesti. Poti discuta cu medicul de familie mai intai, de exemplu. Poti discuta cu un nutritionist. Poti face exercitii fizice (abdomene) pt burta si alte zone. Nu este ok nici sa te infometezi, iar dietele urmate dupa ureche sunt foarte riscante daca nu exista un ghidaj profesionist. Eu iti sugerez sa te mai intrebi daca esti unde vrei sa fii in viata, atat tu cat si copilul tau. Curaj!
  • Sandu Cristina
    Sandu Cristina Salut! In privința slăbitului, exista un grup care se numește fix la fix. Adică mănânci puțin la ore fixe. Se clădește frumos și în timp, deci sănătos. In privința detoxificării, nici eu nu sunt de acord în chestia asta doar cu bautul apei. Mai ales că e vara te deshidratezi repede și mai faci o nefacuta. In privința socrilor, zi ca ei și că va tine. Daca vrei mai multe detalii despre fix, te aștept cu drag in privat.
  • Andreea Ioana Filip
    Andreea Ioana Filip Și eu am avut 53.5 kg înainte de a rămâne însărcinată.
    Am ajuns ușor, ușor la 69.5 kg. După sarcina am fumat din nou un timp dar am reușit sa renunț definitiv și mâncăm mult pentru ca simțeam ca lipsește ceva…..În fine- după 5 luni (după ce am renunțat la fumat) am hotărât ca trebuie sa revin la ” forma inițială “.
    Am slăbit ușor, ușor, fără dieta și am acum 57.5 și este ok.
    Ca socrul tău spune” ce zice lumea – ca nu Îți dau de mancare” este o mentalitate veche pe care nu o sa o schimbi.
    Soțul ar putea fi gelos dacă slăbești pt ca vei fi atrăgătoare pentru alți bărbați și se teme sa nu va piardă.
    Probabil….
    Poate ar fi bine sa nu mai spuneți ca vreți sa slăbiți și doar ” nu îmi este pofta sa mănânc acesta mâncare acum “. Sau ” a fost o zi așa de aglomerată ca am uitat sa mănânc. ….m-am luat cu treaba și. …..”

Relatia cu sotul s-a racit, certuri, scandaluri, ridicat mana etc… Ne-am despartit 1 an, dar fetita mea de 4 ani m-a facut sa cedez si sa ma impac cu el… iar acum ne certam din orice nimic….simt ca ma sufoc, ca era mai bine inainte, singura si ocupandu-ma doar de copil.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online:

buna ziua …ma numesc Alina…am 28 ani…casatorita si o fetita de 4 ani jumate….problema ar fi urmatoarea o sa explic in mare:…relatia cu sotul s-a racit,certuri scandaluri,ridicat mana,etc etc am decis sa imi fac curaj sa plec,bun….dupa 1 perioada de 1 an despartiti….perioada in kre am bagat actele de divort….toata aceasta perioada m-a injurat si amenintat cum i-a venit la gura….toate au trecut…pana intr- zi knd fata m-a facut sa cedez k vroia sa fim impreuna cu tati….am zis sa mai dau o sansa…si sa incercam sa reparam….dar a fost bn 1 luna…si acum ne certam din orice nimic….simt k ma sufoc uneori…simt k era mai bn inainte singura…si ocupandu-ma doar de copil…simt k ma inchid in mn pe zi ce trece..as pleca dinou dar imi e k sufera copilul…ma gandesc sa stau pt fata….uneori ma gandesc k nu e bn nici asa,copilul v-a creste…eu stau si sufar…ce ma sfatuiti???mentionez k nu e de acord sa mergem la terapie de cuplu..simt k o iau razna….

  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu mergi la terapia individuala pt inceput. Normal ca fetita vrea sa fie totul ok si va insista insa ce nu poate ea sa inteleaga este conflictul dintre mami si tati… dar il va asimila si in timp ii va fi mult mai daunator. Copilul ar tot dreptul sa petreaca timp cu ambii parinti si asta se reglementeaza prin lege in divort. Ei i se poate explica si in timp o sa inteleaga din ce in ce mai bine ca voi nu va puteti intelege si ca asta nu are nicio legatura cu ea ci cu voi. Succes!
  • Cristina Cojocaru
    Cristina Cojocaru Copilul tau de 4 ani ți-a înmuiat inima când ți-a zis că vrea să fiți împreună. Pentru că undeva înăuntrul tău, cu o părticică din tine și tu vrei sa fiți împreună. Nu ai vrut sa se năruie acest vis și te-ai întors să îl împlinești cu o persoană nesănătoasă pentru tine. Dilema ta este: “cum să-mi împlinesc visul și să fiu și eu fericită și fata mea?” Păstrează visul, schimbă persoana cu care vrei să îl împlinești și ia fata cu tine (fata o să aibă și relația cu tatăl ei în paralel, asta nu se schimba). Daca poți să faci asta bine, daca nu, fă terapie, înseamnă că mai sunt bruiaje pe undeva care te împiedică să te vezi tu pe tine in viața ta. Succes și ține-ne la curent! 

    Am 25 de ani și mă confrunt cu o mare confuzie și indecizie în ceea ce privește cariera. În copilărie mi-am dorit tare mult ca la vârsta adultă să devin medic veterinar, dar ulterior, în perioada adolescenței, am dezvoltat o pasiune pentru psihologie.

    Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online:

    Bună ziua! Am 25 de ani și sunt de sex feminin. Sunt studenta. Ma confrunt cu o mare confuzie și indecizie în ceea ce privește cariera. În copilărie mi-am dorit tare mult ca la vârsta adulta sa devin medic veterinar (având 2 exemple în familie bunicul și unchiul meu), ulterior, în perioada adolescenței, am dezvoltat o pasiune pentru psihologie. Am început sa citesc cărți pe aceasta temă, Sigmund Freud de exemplu, cărți care analiza personaje importante ale istoriei Gandi, Abraham Lincoln, Hitler, cărți de dezvoltare personala și filosofia buddhista. Eram pasionata dar în același timp ocupata cu pregătirea pentru Bac (matematica, romana, fizică) și timpul liber îl ocupam cu meditații. Nu eram foarte convinsa ca voi deveni psiholog pentru ca nu aveam timp sa ma pregătesc pentru admitere și nici legătura cu subiectul admiterii. Părinții fiind medici amândoi (în domeniul uman nu veterinar l m-au descurajat în legătură cu psihologia, îmi spuneau ca voi muri de foame etc. dar nici nu ma încurajau neapărat spre medicina. Eu nu ma pregăteam pentru admitere. Bacul era important. Am luat bacalaureatul cu note bune, după care am dat admitere la facultatea de psihologie, la cea de fizică (pe inginerie fizică – varianta de rezerva de care oricum nu as fi ținut cont decât dacă chiar nu mai rămâneam cu alte variante – am dat admitere datorita rezultatelor bune de la fizică pe care le-am obținut). Și am dat admitere și la facultatea de medicina veterinară.
    La fizică am intrat lejer (era și o admitere de forma cu întrebările și răspunsurile postate clar pe site-ul facultății), la psihologie am intrat la taxa și la veterinara am întrat la buget. Am ales medicina veterinara amintindu-mi de copilărie. Am frecventat școala pana în anul 3 (se fac 6 ani în total), fără sa am vreo restanță, cu rezultate mai mari de media. Obținusem o poziție bună în an (nu cea mai fruntașă dar luam bursa) și îmi plăcea colectivul (colegii). Un eveniment în familie plus deznădejdea medicilor veterinari practicanți la care îmi făceam practica de vară, m-a motivat sa renunț la aceasta facultate și sa dau admitere la medicina dentara,domeniu în care activează mama mea deținând și un cabinet stomatologic. După o sesiune grea, aveam la dispoziție 2 săptămâni sa învăț pentru admitere o carte de 500 pagini,. Nu știu cum, am reușit sa intru. Părinții mei s-au bucurat cel mai mult, ei comparând mereu medicina
    veterinara cu cea dentara (asta după ce am devenit studenta la veterinara, spunându-mi ca dacă tot am vrut medicina mai bine dădeam la dentara ca aveam de toate – alt criteriu care m-a convins sa renunț la visul meu din copilărie).

    Eu nu pot spune ca ma bucur sau nu ca am intrat. Mi-a crescut într-adevar stima de sine, dar parcă nu îmi place la fel de mult cum îmi plăcea medicina veterinara. Am făcut nenumărate liste cu pro și contra. Și am cautat pe internet păreri ale celor care practica aceste meserii.
    Dacă ar fi sa practic medicina veterinara as face-o pentru ca ador animalele,le vad ca pe niște copii, vreau sa le ajut, mi se pare ca mi-aș face datoria ca om fata de ființe neajutorate care suferă tot din cauza omului. De ce nu as practica-o e pentru ca un medic veterinar e supus permanet6 pericolelor (animalele zgârie, mușcă etc)., programul într-un cabinet veterinar este prea lung se Lucrează și sâmbăta, e multa munca, pentru o femeie care își dorește o familie nu e tocmai ok, pot apărea urgente., un medic veterinar face de obicei de toate (chirurgie de urgenta, consultații, anestezie – dacă lucrează singurul, în echipa nu ma încântă neapărat sa lucrez, nu m-ar încânta sa fiu angajata la un privat care sa îmi dea un salar foarte mic(cum se plâng majoritatea veterinarilorl, ar fi de dorit sa dețin un cabinet, dar în cazul asta ar fi “one men show” (one women show și eu îmi doresc o familie și timp liber), ar fi avantajul ca veterinar de a lucra
    la stat în controlul alimentelor ceea ce mi-ar plăcea dar știu ca posturile sunt blocate și dacă se întra se intra doar prin cunoștințe. Alta varianta ar fi ca angajat la ferma sau circumscripție la sat, dar nu as fa e față (nu sunt genul acela de femeile barbatoasa și sunt conștientă ca nici nu as reuși sa îmi dezvolt astfel de abilități). O alta variantă ar fi sa fiu distribuitor de medicamente sau vânzător la o farmacie (mai nou după noua lege nici nu e nevoie de studii superioare pentru asa ceva), nu e ok legea pentru ca e vorba de medicamente cu efecte puternice și nu e bine sa fie comercializate de oricine. Și sa fii medic veterinar și sa vinzi doar medicamente nu e un caz fericit, nu se câștigă la fel ca la farmaciile uzuale pentru oameni, și e greu de menținut o asemenea afacere. Multi medici veterinari prefera sa își deschidă o farmacie pentru ca este mai ușor decât un cabinet și sa facă și operații (ceea ce e interzis de lege, dar se
    fac, pentru a putea susține mica afacere)
    Un alt aspect care l-am remarcat în rândul medicilor veterinari din lume (citind pe forumuri din strainatate + din țară) că majoritatea medicilor veterinari sunt copleșiți nu atât de munca, cât din cauza depresiei. Au venituri mici, sunt acuzați dacă operațiile nu reușesc și mor animalele, clienții nu ii respecta, pretind servicii gratuite doar pentru ca vin cu animale găsite pe stradă și nu ii respecta și din lipsa de informare în ceea ce privește educația medicilor.
    Deci ar fi multe aspecte deranjante. Bunicul meu a profesat pe vremea comunismului la o circumscripție cu animale mari (asta nu mi-aș dori și am menționat de ce plus și din cauza faptului ca sunt mulți bărbați care conduc acest sector atât de bine și atât de pricepuți încât un începător nu poate face față, pentru ca primește un volum mare de munca și banii încasati sunt mult prea puțini – fapt ce ii determina pe tineri sa plece în Marea Britanie de regulă – nici asta nu îmi doresc). Unchiul meu încă mai lucrează în domeniu dar deține o ferma avicola, ferma care îl tine mereu preocupat și când își ia un concediu. În mare parte are de lucru cu hârtiile nu cu domeniul veterinar – deci nu prea îl ajuta școala urmată în sensul unei dezvoltări continue în domeniu). Așadar dacă atunci când eram mica ma inspirau acești oameni, acum îmi dau seama ca nu ar fi locul meu acolo în posturile pe care le aveau ei.
    Am ajuns astfel sa cred ca e mai bine sa urmez medicina dentară, având principala motivație faptul ca voi duce mai departe mica afacere de familie (cabinetul mamei).
    Lucruri care îmi plac în medicina dentara ar fi faptul ca as fi independenta de un patron (dar as avea-o pe mana cu care e posibil sa am divergente), as putea sa îmi fac programul după placul meu (deci as avea timp pentru familie), riscul de a ma accidenta nu ar fi atât de mare (oamenii nu mușcă și zgârie ca animalele – doar metaforic o fac), as lucra într-un mediu mai curat (teoretic, adică fără par de animale, fecale, vomă etc), as avea posibilitatea sa am un venit acceptabil ca să nu fiu nevoita sa plec din țară. Mi-ar plăcea pentru ca este o meserie în cadrul căreia nu vin oameni muribunzi sau la care sa trebuiască sa se intervină de urgenta în vederea salvării vieții (ca la medicina veterinara + ca nu se fac eutanasieri – care îmi displac total)
    Ce îmi displace la medicina dentară: în primul rând mi-e mai scârbă de ce se întâmplă în gura oamenilor (dintotdeauna mi-a fost) decât ce se întâmplă la anilamele (în gura animalelor sau la modul general). Nu as pune mana fără mănuși în gura unui om, dar aș face-o în cazul unui animal fără probleme. Alt lucru ar fi frica de boli grave cum ar fi SIDA, Sifilis, Hepatita B Și C, nevindecabile, cu risc mare de a fi luate în cadrul unui cabinet stomatologic, pentru ca se lucrează cu sânge, salivă și nu întotdeauna mănușile apară suficient (se mai rup, se mai pot întâmpla accidente), alt aspect ar fi poziția în care trebuie sa stea un medic stomatolog, foarte obositoare mai ales pentru ca am probleme cu spatele din adolescenta.
    Ar mai fi un aspect, faptul ca nu am atâtea posibilități de a varia ceea ce pot face ca la medicina veterinara.
    În stomatologie primează practica în cabinet, o alta varianta ar fi a fi cadru didactic (fapt ce solicita mult timp, multa milogeala și cercetare, lucrări ce trebuiesc scrise etc – timp pentru familie foarte puțin, și satisfacții profesionale nu foarte mari) sau distribuitor de medicamente (o poziție total nefavorabila după 6 ani de studiu nu foarte ușor).
    Problema mea este: analizez prea mult, îmi doresc sa aleg ceva ideal (fapt ce sunt conștientă ca nu exista), îmi doresc sa am un echilibru între cariera și familie, sa am weekendurile libere, salariul mulțumitor și satisfacții profesionale. Îmi place sa ajut, oameni, animale, am dorința de a ma perfecționa și nu îmi place sa fiu mediocra sau superficială însă sunt încă foarte confuza cu calea pe care merg. Dacă ar fi sa îmi ascult sufletul am un minim regret ca nu am rămas sa urmez facultatea de psihologie, dar sunt conștientă ca as fi ratat informațiile valoroase pe care mi le-am însușit la facultatea de medicina veterinara, și după care încă mai tânjesc, dar ma oprește mintea care ma atenționează ca nu mi-ar fi adus nicio realizare meseria de medic veterinar, pe când cea de stomatolog ar putea sa îmi aducă satisfacții profesionale și financiare.
    Sunt confuza pentru ca nu îmi place la fel de mult stomatologia ca medicina veterinara, simt ca ma limitez prea mult (de unde învățam toată anatomia și fiziologia pentru mai multe specii de animale, acum învăț doar pentru om și doar anatomia și fiziologia capului și gatului), sunt conștientă ca și după medicina veterinara se uita mare parte din informația învățată, și ca meseria oricare ar fi ea devine rutiniera la un moment dat. Încă mai visez sa fiu medic veterinar, dar îmi aduc aminte ca atunci cad eram studenta la medicina veterinara îmi era frica de faptul ca dacă voi termina facultatea nu voi avea unde sa profesez și ca voi face cei 6 ani degeaba.
    Acum, studenta fiind la stomatologie, îmi este frica de faptul ca atunci când voi termina poate ca nu îmi va plăcea meseria, ca îmi va fi scârbă, ca nu voi face fata și voi fi mediocra sau mai rău în meseria asta chiar dacă am de la cine sa o învăț.
    Nu știu ce sa fac, am coșmaruri, nu pot sa dorm liniștită, ma gândesc ca situația asta nu are ieșire. De 6 ani ma confrunt cu decizia asta, cu oscilația între cele doua. Sufletul spune medicina veterinara și creierul spune stomatologie. Eu sunt cumva între cele doua, înspăimântata de direcția în care o iau indiferent de cale.
    Ma scuzați ca am scris asa de mult.

    • Carmen Sorici
      Carmen Sorici Intradevar, foarte multa analiza si foarte multe multe intrebari. Daca tot ai citit carti de psihologie, poate ai auzit si de NLP (programare neuro-lingvistica), si exista acolo o mai multe premise, dar vreau sa fac referire la doua. Prima este ca ,,Nu exista esec, exista experinta” si a doua ,, Orice decizie este cea mai buna la momentul la care a fost luata” Deciziile proaste, devin proasteicand conditiile se schimba, dar in fond ele sunt mereu bune. Nu ne putem previziona viitorul cu acuratete, in asta sta si frumusetea vietii de fapt, in puterea personala de adaptabilitate si de gasi puterea de trece peste neplaceri si gasi partile bune. Fiecare decizie are avantaje si dezavantaje si nu putem gasi decizia fara dezavantaje garantate, doarputem alege dezavantajele pe care le putem suporta mai usor. Un proces de terapie, de consiliere psihologica poate te-ar ajuta sa te linistesti, sa nu mai cauti perfectiunea atat de mult si sa nu te mai temi de greseli. Succes!
    • Botezat-Antonescu Radu
      Botezat-Antonescu Radu si eu te incurajez sa incepi un proces de dezvolare personala/psihoterapie din simplul motiv ca pt a putea fi ‘cea mai buna tu’ este nevoie mai intai sa stii ‘cine esti tu de pana acum’ – altfel nu aparea blocajul. Cu siguranta exista o solutie dar mai intai ar fi bine sa faci ordine in propria minte si suflet. Curaj, se poate!
    • Liliana Popa
      Liliana Popa Faci o analiza detaliata, chiar foarte detaliata a ” de ce sa da”, ” de ce sa nu” ceea ce cred ca te indeparteaza de scopul initial. Mai multa concentrare pe obiectiv te-ar ajuta sa te clarifici.

    Propunere colaborare specializari gastroenterologie si dermatologie – Bucuresti

    ToateBune Studio cauta colaboratori activitati adiacente preferinta specializari gastroenterologie si dermatologie la sediul sau din bloc Perla zona Dorobanti Bucuresti.

    Contact:

    0722 314 354

    Sunt copleșită de tot ce mi se întâmpla și nu reușesc sa ies la liman. Am o fetita de 4 ani, o relație de compromis cu soțul, o mama cu metastaze osoase și pulmonare, care se lupta sa trăiască. Mama mea are nevoie de liniște și iubire, fetita la fel, dar eu de multe ori îmi pierd răbdarea și ma port nebunește, nu am capacitatea de a-mi manageria comportamentul tiranic și furia…

    Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online:
    Buna ziua, sunt copleșită de tot ce mi se întâmpla și nu reușesc sa ies la liman, am o fetita de aproape 4 ani, minunata, cuminte, o relație de compromis cu soțul meu, o mama care a primit un diagnostic crunt acum 3 ani, metastaze osoase și pulmonare, care se lupta sa trăiască, un tata implicat care este un real suport pentru mine, mama și fetita mea.sunt intr o continua agitație, f nervoasa, nu reușesc sa ma controlez și i rănesc pe cei din jurul meu, ce ma fac?mama mea are nevoie de liniște și iubire, fetita la fel,dar eu de multe ori îmi pierd răbdarea și ma port nebunește, ma simți îngrozitor și totuși nu am capacitatea necesară de a mi manageria comportamentul tiranic și furia, ce ma sfătuiți?
    • Botezat-Antonescu Radu
      Botezat-Antonescu Radu incepeti o dezvoltare personala pt ca o mana de sfaturi nu este suficient in acest punct. Inteleg ca suntet coplesita si poate foarte frustrata de tot ce se intampla, cumva intre viata si moarte, tanar si batran + nevoile mele personale. Apelati la un sprijin psihoterapeutic. Curaj, se poate!
    • Cosmina Brascauceanu
      Cosmina Brascauceanu Cred ca treceti printr-o perioada foarte grea, sunteti cumva impartita in mai multe parti. Mama care are nevoie de ingrijire si suport, fetita care are aceeasi nevoie. Nu-i de mirare ca sunteti coplesita de toate aceste trairi. Poate v-ar ajuta sa va intalniti cu un psihoterapeut care sa va fie aproape si sa va inteleaga
    • Bety Anghel
      Bety Anghel Buna ziua!
      Draga mea, treci printr-o perioada grea pe care nu o poți inca accepta ptr. a o putea apoi gestiona.
      Ai nevoie de ajutorul unui psihoterapeut.
      Dumnezeu sa- ți dea taria necesara !
      psih. Elisabeta Anghel

    Am 25 de ani si ma simt tot mai singura. Lucrez la un birou de contabilitate, doar eu si cei 2 sefi ai mei, ei fiind sot si sotie. Ies cu fetele, dar doar cand vor ele. Prietenul meu s-a despartit de mine deoarece nu s-a intamplat nimic intim intre noi.

    Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online:

    F, 25 ani
    Nu stiu ce sa fac ca pe zi ce trece tot mai singura ma simt. Sunt fata si am 25 ani si lucrez la un birou de contabilitate. Sunt doar eu si cei 2 sefi ai mei. Ei fiind sot si sotie. Nu am colegi. De cand eram in liceu ma confrunt cu timiditatea/lipsa de comunicare. Sunt genul ala de persoana care asculta decat sa vorbeasca. Prietene nu am. Ies cu fetele dar din cand in cand, cand vor ele. De fiecare data cand vreau sa eu sa ies cu ele nu au timp. Mereu sunt ocupate. De 2 luni am terminat o relatie cu un baiat, dar imi este foarte dor de el, imi lipseste foarte mult desi el nu mai vrea sa fie cu mine.
    De fiecare data cand mentionez de el atat familia cat si prietenele imi zic sa il uit si sa caut pe altcineva. Mi se pare si ciudat ca dupa ce suntem despartiti si nu vrea sa auda de mine imi da like-uri la poze si imi vizualizeaza povestile de pe Facebook si Instragram. La despartire m-a blocat, dupa cateva zile m-a deblocat si la o luna imi trimite cerere de prietenie. Am acceptat. Toate astea mi se par ciudate. De ce face chestiile astea daca nu mai vrea sa fie cu mine? Desi la inceput a vrut sa fim amici, dar intr-un moment de nervi si soc i-am dat un ursulet de plus inapoi. El mi-a daruit acel ursulet cand am avut o luna si intr-un fel am vrut sa aiba o amintire de la mine si asa ca i-am dat inapoi ursuletul. Stiu ca am gresit, ca nu trebuia sa fac asta. Ma gandesc ca din cauza aia nu mai vrea sa fie cu mine si ca ar prefera sa ramana singur toata viata decat sa se intoarca la mine. El s-a despartit de mine deoarece nu s-a intamplat nimic intim intre noi si nu a mai putut astepta si din cauza ca nu suntem compatibili. Dar e genul ala de persoana care imi doresc, doar ca eu nu sunt pt el ceea ce isi doreste. Si am crezut in el si m-am indragostit foarte tare de el, si acum sunt. Si am vazut in ochii lui si privirea lui ca si el ma iubea la fel. Prima data el a zis ca ma iubeste si dupa aia i-am zis si eu ca il iubesc. Dar se pare ca m-am inselat. De atunci nu am vorbit deloc cu el. Nici macar nu a avut curajul sa se desparta fata in fata cu mine. S-a despartit printr-un mesaj pe Facebook.
    Eu sunt si genul ala de fata pretentioasa care mai mult se uita dupa aspectul fizic. Mentionez ca nu am avut relatii intime pana acum si intr-un fel ma simt prost si ciudat. Am mai fost la psiholog in liceu, tot cu timiditatea, dar nu tare m-a ajutat. Parintii mei au divortat de cand aveam 2 ani si pe tatal meu nu l-am vazut niciodata. Locuiesc cu mama. Eu vreau sa ies in oras sa cunosc oameni noi, dar nu am cu cine. Rutina mea zilnica e acasa si la munca. Merg si la sala de fitness dar nici acolo nu am gasit pe nimeni cu care sa vorbesc. Acum ca vine vara si as vrea sa merg undeva nu am cu cine. Numai cu mama. Dar nu as vrea sa ma duc toata viata doar cu mama. Am si eu o varsta si ar trebui sa am familie si copii ca toata lumea. De cand eram mica eram genul ala care ajuta lumea si pe mine nu ma ajuta nimeni. Adica se folosesc de mine. Si nu pot sa fiu rea. Nu e genul meu. Oricat as vrea nu pot fi rea si sa zic nu. Chiar nu stiu ce sa fac sa scap de golul asta de
    singuratate.

    • Carmen Sorici
      Carmen Sorici Ai nevoie de un mediu cu tineri, un mediu sanatos, nu neaparat in club, poti sa te alaturi grupurilor de tineri care fac excursii prin tara, grupurilor de hobby, se organizeaza tot felul de cursuri,croitorie, gatit, olarit, nu ocoli cursurile de dezvoltare personala, cele de feminitate, de informare pe divesrse teme, chiar si spiritualitate, poti face sport, yoga, tai chi. te poti integra in astfel de comunitati si sa-ti faci noi prieteni, nu are rost sa ramai cantonata intrt-un trecut care nu are nimic de oferit.Succes!
    • Bety Anghel
      Bety Anghel Buna ziua !
      Draga mea, ai nevoie de o evaluare complexa, psihoterapie și probabil și de medicație, funcție de rezultate.
      Insista sa gasești un psiholog care te poate ajuta. E pacat sa lași ,, timiditatea” sa-ți hotarasca viața !
      Timiditatea se trateaza !
      Dumnezeu sa te ajute !
      psih. Bety Anghel
    M-a părăsit, oare cu ce am greșit? Șocul despărțirii

    M-a părăsit, oare cu ce am greșit? Șocul despărțirii

    Despartirile sunt dureroase. Unele sunt previzibile, apar dupa multe certuri si neintelegeri intre parteneri si chiar daca sunt dureroase, partenerii s-au putut pregati psihic pentru despartire, insa altele par ca se intampla de la o zi la alta, din senin. Atunci cand se intampla asa, aparent din senin, ceea ce poate sa simta partenerul parasit este o stare de soc. Este ceva ce nu poate sa inteleaga. Parea ca totul merge bine si asa din senin i se spune ca relatia nu merge.

    UN DIALOG CARE REFLECTA ACEASTA SITUATIE POATE FI URMATORUL:

    Ea: Nu mai vreau sa fim impreuna

    El (socat si surprins.): – De ce?

    Ea: Nu stiu. (deseori “Nu stiu” ascunde multe lucruri nespuse)

    El: Ce se intampla cu tine?

    Ea: Nu stiu.

    El incearca din greu sa inteleaga ce s-a intamplat, cu ce a gresit.

    Ea: Am nevoie sa fiu singura o vreme.

    El: Se simte panicat… simte ca ii aluneca pamantul de sub picioare si disperat incearca sa se agate de ea.

    Ea nu este dispusa sa il lase sa se apropie. Doar se muta din casa in care au locuit impreuna.

    El fiind in stare de soc incearca sa gaseasca un sens. Separarea a venit fara avertisment. Nu au fost certuri, cel putin nu ceva serios si evident. El se simte vinovat, crede ca a gresit cumva intr-un mod grav, dar nu stie exact cu ce a gresit si se simte pedepsit.

    Ce se intampla aici de fapt? Iti este cunoscut tiparul?

    Pot fi multe IPOTEZE. O sa scriu despre cateva dintre ele.

    • Ea a adunat multe frustrari pe care nu le-a comunicat si la un moment dat cand se simte suficient de puternica decide ca vrea sa iasa din relatie. Asa cum nu a comunicat in trecut despre ce o deranja, nici acum nu spune ce o deranjeaza. Spune doar ca nu stie ce se intampla cu ea, ii este teama sa comunice asertiv motivul dorintei ei de a se desparti. Doar pleaca fara explicatii.
    • Ea s-a indragostit de un alt barbat. In relatia lor nu mai era de mult pasiune si la un moment dat ea a intalnit pe cineva cu care experimenteaza pasiunea.
    • Cei doi nu au discutat niciodata despre frustrarile si despre nevoile lor din relatia de cuplu si s-au distantat unul de celalalt.

    CE ESTE DE FACUT?

    In ceea ce priveste cuplul in aceasta etapa nu sunt prea multe de facut. Sigur, cei doi ar putea apela la o consiliere de cuplu cu scopul ca amandoi sa inteleaga ce s-a intamplat de s-a ajuns intr-un astfel de punct, insa pentru asta este nevoie sa isi doreasca amandoi sa faca consiliere.

    Deseori oamenii cred ca consilierea de cuplu este doar pentru situatiile in care partenerii isi doresc sa repare ruptura din relatie si sa ramana impreuna. Consilierea de cuplu poate avea si alte obiective, de exemplu obiectivul poate fi acela de a ii ajuta pe amandoi sa inteleaga rolul fiecaruia in relatia de cuplu si in ruptura si sa ii ajute sa se separe intr-un mod ok. Sa poata sa isi ia ramas bun unul de la altul si de la relatia pe care au avut-o si sa poata sa isi vada de viata lor. Insa rareori se intampla asta.

    In astfel de situatii, persoana care a ajuns sa ia decizia sa iasa din relatie de regula este foarte furioasa si tot ce vrea este sa il paraseasca pe partener.

    In ceea ce priveste persoana parasita, aceasta poate sa apeleze la o psihoterapie cu scopul de a primi suport pentru socul emotional prin care trece si pentru a incepe sa se cunoasca mai bine, sa incepa sa inteleaga ce fel de partenere cauta, sa se ierte pe sine pentru ca a “esuat” in relatia de cuplu, sa inteleaga care sunt nevoile lui in relatia de cuplu si cum se face ca nu a sesizat nici o problema in relatia de cuplu pana cand ea l-a pus in fata faptului implinit, etc.

    De asemenea, este important sa inteleaga ca nu este singurul responsabil pentru aceasta situatie. Ambii parteneri au 50% din responsabilitatea pentru ceea ce se intampla in relatia lor.

    RECOMANDARI PENTRU A EVITA O POSIBILA DESPARTIRE APARENT BRUSCA:

    • Dezvoltati-va abilitatile de comunicare in cuplu;
    • Discutati cu partenerul despre nevoile voastre emotionale;
    • Discutati cu partenerul despre frustrarile voastre si negociati;
    • Asumati-va responsabilitatea pentru propriile nevoi si pentru 50% din ce se intmpla in relatie.

    Autor articol:

    Psiholog, psihoterapeut Gabriela Tudor (Popescu)

    Tel.: 0724.248.921

    Gabriela este psiholog și psihoterapeut si are practiva privata in Brasov. Poti gasi mai multe detalii despre ea pe gabrielapopescu.ro sau pe site-ul revistei de autocunoastere si psihoterapie Povestea mea de viata

    Imagine:

    ICY and SOT, Separation, 2018, artsy.net/icy-and-sot-separation

    Inchiriere cabinet psihologic – Bucuresti (zona Piata Romana)

    Ofer spre inchiriere, partial (cate 1 zi/saptamana) sau complet, spatiu mobilat si amenajat in cladire de birouri, ultracentral, in zona Piata Romana, ideal pentru cabinet de psihologie, psihoterapie, consiliere.

    Detalii la tel.: 0722.296.162.

    Copilul nostru de 23 de ani este necomunicativ, introvertit si nu-i pasa de ceea ce se intampla in jurul lui. A fost inscris la o facultate insa nu a reusit sa o termine, acum s-a inscris la o alta facultate si se repeta situatia. Se complace in minciuni, nu vrea sa faca nimic in ceea ce-l priveste.

    Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online:

    52 de ani,barbat
    profesor
    sot, sotie si un copilul de 23 de ani,o relatie armonioasa insa copilul este necomunicativ,introvertit si nu-i pasa de tot ceea ce se intampla in jurul lui
    -a fost inscris la o facultate insa nu a reusit sa o termine ,mintind ca merge la cursuri ,la examene
    -acum s-a inscris la o alta facultate si se re repeta aceeasi situatie
    -ce am putea sa facem sa reusim sa-si revina ? Pana a intra la facultate era un baiat bun, nu cred ca e anturajul de vina,se complace in situatia asta,in minciuni,nu vrea sa faca nimic in ceea ce-l priveste, nu reusim sa-l determinam sa faca ceva pentru el.
    ASTEPT UN RASPUNS DE LA DUMNEAVOASTRA!

    • Botezat-Antonescu Radu
      Botezat-Antonescu Radu este greu de identificat problema lui! Recomandarea mea este sa mergeti cu el la un psiholog care sa il evalueze, sa ii fac un profil psihologic dupa care sa isi dea seama ce se intampla cu adevarat. Succes!
    • Claudiu Manea
      Claudiu Manea Problema este ca acel “copil” are 23 de ani. Faptul că îi spuneti asa indica faptul ca e posibil sa il si tratati asa caz in care nu are nici un motiv sa se maturizeze.
    • Monica Enescu
      Monica Enescu Are vreo pasiune? Este ceva care sa-l motiveze? Cum își petrece timpul liber? Ce înseamnă pentru dvs că “era un băiat bun”? Din descrierea dvs reiese ca băiatul dvs ar avea probleme legate de integrarea socială, care se pot datora unei stime scăzute de sine sau poate chiar a unei anxietăți sociale. De multe ori, nepasarea si lipsa de moivatie este un mecanism de coping, dincolo de care regăsim o profundă teama de respingere, evitarea socială și sentimentul de a fi “altfel decât ceilalți”. Vă recomand să apelați la psihoterapie, în prima fază, la psihoterapia de familie. Numai bine!
    • Marlena Dobrescu
      Marlena Dobrescu ”copilul de 23 de ani”??? ” Pana a intra la facultate era un baiat bun,”??? Înțeleg că-i tratat ca un copil de 23 de ani și ca un băiat care nu mai e bun?
    • Mihaela Viziru
      Mihaela Viziru Dar cu el ati vorbit? L-ati intrebat ce isi doreste de la viata, ce vrea in general? Poate nu vrea sa faca o facultate si face asta pentru ca se simte presat.
    • Bety Anghel
      Bety Anghel Buna ziua,
      Va recomand o evaluare psihologica la un psiholog clinician. Mai departe va va indruma acesta, in funcție de rezultate.
      Dumnezeu sa va ajute !
      psih. Elisabeta Anghel
    Pagina 2 din 212

    Loading

    Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

    19371 raspunsuri primite pentru 4124 intrebari | Vezi toate intrebarile
    implant dentar fast and fixed