consiliere psihologica gratuita

Login

Cursuri de psihologie | NLP | Consiliere | Dezvoltare personală

Cursuri gratuite

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Implant dentar Dental Premier

implant dentar Dental PremierProbleme cu dantura? Implantul dentar este o piesa de titan, zirconiu sau alte materiale biocompatibile, care tine loc de radacina a dintelui, fiind cea mai buna metoda de a inlocui un dinte pierdut pentru obtinerea unui zambet perfect!

Arhiva lunara pentru iunie, 2019

Consum, abuz si dependenta de droguri

Consum, abuz si dependenta de droguri

Drogul

La nivel de cogniţie socială, drogul este acea substanţă ilicită care acţionează dăunător asupra individului, la nivel fiziologic sau mental, şi provoacă dependenţă. Doar şabloanele lingvistice îi mai adaugă valenţe pozitive, în comparaţii revelatoare pentru pasiunea cu care te poţi dedica unei activităţi. Consumate frecvent şi de un număr mai degrabă majoritar de persoane, cafeaua, tutunul sau alcoolul nu sunt percepute ca având potenţial de abuz, consumul lor fiind mai degrabă un comportament social obişnuit, cu probabilitate mică a repercusiunilor, deşi dependenţa de nicotină este dintre cele mai letale.
Surprinzător este că un concept aparent banal de stabilit, cel de „drog”, nu are o foarte strictă delimitare ştiinţifică, în sensul de acceptată în unanimitate şi necombătută. Definiţia dată de legislaţia U.S. Food and Drug Administration specifică faptul că drogul reprezintă orice formă de substanţă (diferită de hrană) care poate afecta organismul animal sau uman în structura şi funcţiile sale. Terminologia de specialitate nu este nici ea mai clară, conţinând variante precum „substanţe psihoactive” sau „substanţă” ori „substanţă/drog de abuz”.

Clasele de substanţă:

  • 1. Alcoolul: deşi face parte din categoria substanţelor legale, alături de cafeină şi nicotină, unele dintre cercetările recente referitoare la drogurile ilegale au început să îl includă ca urmare a unor modificări ale patternurilor de consum, în care s-a observat combinarea lui cu diverse droguri ilegale.
  • 2. Amfetamina sau simpatomimeticele cu acţiune similară/stimulantele: amfetaminele majore (amfetamină, dextroamfetamină/Dexedrine, metamfetamină/Desoxyn/speed, metilfenidat/Ritalin, pemolin/Cylert), amfetaminele substitute/designer, clasificate şi ca halucinogene (MDMA/ecstasy), substanţele înrudite (efedrină, metcatinonă/crank, fenilpropanolamină/PPA, khat) şi ice (o formă pură a amfetaminei). Printre efecte se numără: euforia şi creşterea atenţiei şi a rezistenţei fizice (starea de vigilitate). În prezent, în multe ţări, consumul de ecstasy sau de amfetamină ocupă locul al doilea ca frecvenţă a substanţelor ilegale, după consumul de canabis.
  • 3. Cafeina: cafeaua, ceaiul, diverse băuturi carbonatate (de exemplu Coca-Cola), ciocolata, cacao, medicamentele împotriva răcelii, stimulantele OTC (over-the-counter/care pot fi cumpărate fără prescripţie medicală).
  • 4. Canabisul: canabinoizii (substanţele derivate din planta canabis: marijuana, haşişul, uleiul de canabis, sensimilla), compuşii sintetici similari etc. Dintre drogurile ilegale, consumul de canabis are cea mai mare prevalenţă în Europa, iar discuţiile despre posibila dependenţă la care poate conduce aceasta rămân controversate. Unele cercetări au înregistrat însă dependenţa, alături de diverse boli respiratorii, printre efectele cronice ale consumului de canabis. Rămâne însă neclară influenţa acestuia asupra perfomanţei cognitive, deşi se pare că dacă este consumat constant în adolescenţă poate afecta sănătatea psihică şi poate conduce, în timp, la tulburări sau diverse simptome psihotice. În mai mult de jumătate dintre statele americane este însă permisă furnizarea de canabis în scop medical, de exemplu pentru afecţiunile cancerigene (canabisul stimulează pofta de mâncare).
  • 5. Cocaina: frunzele de coca, pasta de coca, clorhidratul de cocaină şi cocaina alcaloid (baza liberă/freebase şi crack) etc. Efectul specific al administrării recente îl reprezintă starea de euforie. La nivelul consumului total al substanţelor ilicite, cocaina face parte din categoria celor mai folosite droguri din Europa, nivelurile de prevalenţă fiind însă foarte mari doar într-un număr mic de ţări. Un aspect distinct îl reprezintă existenţa a două categorii specifice de consumatori: (1) persoanele integrate social, care consumă ocazional şi preponderent recreaţional, la petreceri sau ocazii speciale şi (2) consumatorii intensivi, atât de cocaină, cât şi de crack, persoane de obicei dezavantajate sau marginalizate social. În urma cercetărilor efectuate în rândul dependenţilor de cocaină aflaţi în tratament s-a observat că mai mult de jumătate dintre ei au şi dependenţă de alcool. Explicaţia are legătură cu efectele consumului simultan al acestora: (a) starea de euforie este mai intensă, (b) cocaina ameliorează starea de ebrietate şi unele tulburări comportamentale şi psihomotorii induse de alcool şi (c) alcoolul ameliorează disconfortul psihic ulterior ieşirii din starea de euforie dată de administrarea de cocaină (starea de depresie, de exemplu).
  • 6. Halucinogenele: LSD (dietilamida acidului lisergic), mescalina (substanţă produsă din cactusul peyote), psilocibina (substanţă produsă din anumite ciuperci), harmina, harmalina, ibogaina şi amfetaminele substituite (MDMA/ecstasy, MDEA, DMT (dimetiltriptamina), TMA (trimetoxiamfetamina) etc. Printre efectele specifice sunt modificările perceptuale de tip flashbacks sau halucinaţiile.
  • 7. Inhalantele: în principal hidrocarburile aromatice, benzina, kerosenul, adezivii, vopselurile, lacurile, emailurile, diluanţii pentru vopseluri, dizolvanţii pentru lacul de unghii, diverse substanţe de curăţat, oxidul nitros, nitritul de amil, nitritul de butil (ambele numite şi poppers, „to pop” însemnând „a pocni”, în engleză, denumirea fiind dată de ambalarea acestor substanţe în perle gelatinoase care pocnesc atunci când sunt presate) etc. Inhalantele sunt specifice mai ales adolescenţilor cu situaţie socio-economică deficitară. Efectele sunt similare cu cele produse de alcool sau de sedativele hipnotice.
  • 8. Nicotina: ţigaretele, tigările havane, tabacul de prizat sau de mestecat, pipele, guma sau plasturele cu nicotină etc.
  • 9. Opiaceele: opiaceele naturale (opiu, morfină, codeină), semisintetice (heroină), sintetice cu acţiune similară morfinei (metadonă, hidromorfon/Dilaudid, fentanyl, meperidină/Demerol, oxicodon) şi medicamentele cu efecte agoniste sau antagoniste cu opiaceele (pentazocină şi buprenorfină) etc. Au un efect deprimant (inhibator) asupra SNC, cele mai multe fiind folosite în practica medicală pentru efectul lor analgezic. La nivelul consumului, reprezintă al doilea drog utilizat în Europa, iar din cele 7 600 de decese cauzate de droguri în 2009, 3/4 dintre ele au fost cauzate de opiacee.
  • 10. Phencyclidina/Fenciclidina/PCP sau arylcyclohexylamine cu acţiune similară: feniciclidina (un anestezic care are efecte halucinogene, denumit şi hog, angel dust sau trank) şi substanţele similare (ketamina/Ketalar, cyclohexamina, dizocilpina etc.). În doze mici efectul principal constă în inhibarea SNC, în doze mai mari provoacă, printre altele, agitaţie şi comportament agresiv, unul dintre cele mai problematice efecte adverse ale PCP. În ultimii ani consumul de ketamină (iniţial un anestezic de uz veterinar) a crescut foarte mult, aceasta devenind unul dintre drogurile folosite cu predilecţie în cluburi, alături de ecstasy şi GHB (gama-hidroxibutiratul sau ecstasy lichid, folosit de culturişti şi ca o alternativă a steroizilor. În uzul recreaţional, patternul consumului constă în combinarea ketaminei cu marijuana sau tutun, pentru inhalare sau fumare. Şi aici apar modificări perceptuale de tip flashbacks.
  • 11. Sedativele, hipnoticele sau anxioliticele: benzodiazepinele (diazepam/valium, flurazepam/Dalmane, lorazepam/Ativan, temazepam/Restoril, clordiazepoxid/Librium, alprazolam/Xanax, triazolam/Halcion etc.), barbituricele (secobarbital/Seconal, pentobarbital/Nembutal, fenobarbitalul/Luminal, Amobarbital/Amytal etc.) şi hipnoticele similare barbituricelor, medicamente similare (zolpidem, zaleplon), carbamaţii (meprobamat, glutetimidă), adică toate medicamentele prescrise ca anxiolitoice sau medicamente pentru somn. Ilicit se folosesc pentru efecte euforizante, pentru diminuarea efectelor anxiogene sau excitatorii ale unor stimulate (de exemplu cocaina) sau pentru amplificarea efectelor unor alte deprimante ale SNC (de exemplu opiaceele sau alcoolul).

Cele 11 clase de substanţe sunt menţionate în ordine alfabetică, alcoolul având elemente comune cu sedativele, hipnoticele sau anxioliticele, iar cocaina cu amfetamina sau simpatomimeticele cu acţiune similară. Piaţa drogurilor ilicite cunoaşte însă o permanentă evoluţie, rezultată dintr-o foarte mare adaptabilitate la factorii umani sau socio-economici care o generează. OEDT (Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie) a semnalat apariţia în 2010 a nu mai puţin de 41 de noi substanţe psihoacive, iar comercializrea online este o variantă din ce în ce mai accesibilă. Cele mai multe dintre noile substanţe fac parte din categoria stimulantelor sau a canabinoidelor sintetice. Totodată, anumite carenţe ale cadrului legislativ au permis apariţia drogurilor denumite generic drept „legale”, care au produs o modificare a patternurilor de consum. Tiparul european dominant îl reprezintă însă consumul de polisubstanţă, constând atât în combinarea drogurior ilicite, cât şi în combinarea lor cu alcoolul sau cu diverse medicamente, fiind necesară o adaptare a serviciilor de tratament la acestea.

Consumul (uzul)

Consumul sau uzul este acea formă de utilizare nonpatologică a unei substanţe, fără repercusiuni, comportamentele patologice de abuz sau dependenţă neregăsindu-se aşadar în această fază, ulterior, consumul putând însă conduce la ele. Este consumul de tip recreaţional sau experimental.

Intoxicaţia

Intoxicaţia este un sindrom reversibil manifestat prin modificări psiho-comportamentale dezadaptative, apărute în timpul sau imediat după consum şi cauzate de efectele substanţei asupra sistemului nervos central. Intoxicaţia depinde, printre altele, de particularităţile individuale, dar şi de factori exogeni precum durata de acţiune a substanţei sau cantitatea administrată. Efectele intoxicaţiei se pot manifesta mai mult decât poate fi detectată substanţa în organism, o cantitate chiar şi infimă de drog putând persista la nivel cerebral sau, prin efectul numit „loveşte şi fugi”, poate avea loc o alterare a unui proces fiziologic pentru recuperarea căruia este necesar mai mult timp decât pentru eliminarea substanţei din organism.

Abuzul

Abuzul este un pattern maladaptativ al uzului, în care frecvenţa administrării substanţei poate fi continuă sau episodică. Spre deosebire de consumul obişnuit, abuzul presupune existenţa consecinţelor negative: medicale, de perturbare a funcţiei socio-familiale a individului (la serviciu, şcoală sau acasă) sau de tipul apariţiei unui pericol fizic în cazul efectuării unor activităţi (cum ar fi condusul maşinii).
De cele mai multe ori, evoluţia conduce spre dependenţă. Un criteriu al diagnosticului de abuz îl reprezintă episoadele de intoxicaţie care se succed în mod repetat. Pentru a se vorbi despre o problemă de abuz, acest pattern trebuie să apară de mai multe ori în cursul unui interval de minimum 12 luni.

Dependenţa

Nici conceptul de dependenţă nu are nişte delimitări în unanimitate acceptate, iar lucrările de specialitate propun variante care pot crea confuzie. În încercarea unei uniformizări, o definiţie succintă ar putea fi: pattern maladaptativ al uzului unei substanţe, cu simptomologie fiziologică, cognitivă sau comportamentală. Controversele apar însă la criteriile de diagnostic. Unele dintre lucrările de specialitate prezintă ca obligatorie prezenţa a trei aspecte: (1) toleranţă, (2) sevraj/sindrom de abstinenţă şi (3) uz compulsiv. Altele consideră că sunt necesare minimum trei criterii aleatorii din următoarele posibile:
(1) toleranţa: aceeaşi cantitate de substanţă începe să producă efecte mai mici, gradul de toleranţă fiind determinat şi de caracteristicile propriu-zise ale substanţei.
(2) sevrajul sau sindromul de abstinenţă este răspunsul fiziologic şi cognitiv al organismului la diminuarea cantităţii de substanţă sau la întreruperea administrării ei, adică la abstinenţă. Opiaceele, de exemplu, clasă de substanţe cu prevalenţă mare a consumului, pot cauza, ca simptome ale abstinenţei: greaţă, vărsături, mialgii, diaree, febră, transpiraţii, rinoree, lacrimaţie, dilatare pupilară, insomnii sau piloerecţie, iar amfetaminele: tulburări ale somnului, oboseală, agitaţie, disforie etc. Severitatea sevrajului depinde nu doar de caracteristicile substanţei consumate, ci şi de durata consumului şi de modalitatea de administrare. Uneori, sindromul de abstinenţă este similar cu simptomatologia intoxicaţiei, iar diagnosticul corect poate fi pus doar prin stabilirea exactă a momentului apariţiei efectelor: după reducerea ori încetarea administrării – sevraj – sau în timpul ori imediat după administrare – intoxicaţie. Există totodată posibilitatea ca un consumator de polisubstanţă să aibă, simultan, un sindrom de abstinenţă ca urmare a consumului unui drog şi o intoxicaţie produsă de un altul.
(3) uzul compulsiv (prezentat în secţiunea adresată dependenţei psihice);
(4) incapacitatea reducerii sau suprimării uzului compulsiv;
(5) foarte mult timp destinat procurării substanţei sau refacerii în urma consumului ei;
(6) perturbare funcţiei socio-familiale a individului, prin abandonarea sau neglijarea altor activităţi;
(7) incapacitatea de a reduce sau opri uzul de substanţă, în condiţiile în care consumatorul este conştient de problemele psihologice sau somatice cauzate de aceasta.

Dependenţa prezintă două aspecte: (1) dependenţa fizică şi (2) dependenţa psihică:

(1)   Dependenţa fizică
Se poate vorbi despre dependenţă fizică atunci când dependenţa de o substanţă este însoţită de toleranţă ori de sevraj. Dar simptomele de toleranţă şi sevraj pot apărea și în consumul recreaţional de droguri, situaţie în care nu se poate vorbi însă de dependenţă fizică.

(2)   Dependenţa psihică
Dependenţa psihică reprezintă, de fapt, forma cea mai problematică a dependenţei, prin efectul de pierdere a controlului sau incapacitatea de a opri consumul, în ciuda conştientizării întregului repertoriu de consecinţe negative: socio-familiale, medicale sau juridice. Obţinerea drogului devine activitatea centrală a consumatorului dependent, iar în jurul acestui demers se concentrează întreaga lui existenţă. Vorbind despre dependenţă psihică putem vorbi, de altfel, şi despre conceptul de craving (poftă, engl.), adică „nevoia irezistibilă resimţită de un individ să consume […] chiar multă vreme după o lungă perioadă de abstinenţă”.

Pierderea controlului reprezintă, de fapt, uzul compulsiv, care presupune trei aspecte: (a) consolidarea, (b) nevoia şi (c) obişnuinţa:

(a) Consolidarea face referire la acea primă etapă a consumului, în care efectul drogului este preponderent unul plăcut, prin stimularea centrilor plăcerii din creier (cum ar fi nucleus accumbens) sau prin ameliorarea stărilor de rău fizic sau psihic. Acum se întâmplă acea „gratificare a forţelor proprii”, prin care consumatorul ajunge să creadă ca nu mai are nevoie de altceva pentru a uita de probleme sau ceea se mai numește “consolidare pozitivă”.
(b) Nevoia are atât o componentă fiziologică (cauzată de sevraj), cât şi una psihologică. Această nevoie nu apare neapărat ca urmare a efectelor fiziologice sau tulburărilor mentale induse de droguri, ci mai degrabă ca urmare a experienţei asociate consumului. Consumatorul nu doreşte, de fapt, drogul în sine, ci contextul în care acest lucru s-a realizat până acum, de regulă o anumită experienţă de socializare. Tot aici intervine şi conceptul de „amintire euforică”, care cuprinde acele aşteptări pozitive ale unei persoane cu privire la efectele pe care le va avea drogul asupra sa, bazate tot pe experienţele anterioare, cu atât mai mult cu cât mecanismele de apărare ale creierului uman fac ca acesta să fie selectiv şi astfel amintirile plăcute să primeze celor mai puţin plăcute.
(c) Obişnuinţa sau transformarea gestului de a consuma droguri într-un reflex automat al memoriei habituale.

Diagnosticul de dependenţă se poate stabili aşadar, în condiţiile în care dependenţa fizică nu se manifestă, deci doar prin prezenţa dependenţei psihice, cum este situaţia dependenţei de feniciclidină, în care nu există nici toleranţă şi nici sevraj. Totodată, conform acestor criterii, dependenţa fizică nu este suficientă pentru a pune diagnosticul de persoană dependentă. În acest caz se poate vorbi, eventual, despre abuz.

Posibilele efecte ale consumului, în funcţie de clasa de substanţă

Clasa de substanţă Intoxicaţie Abuz Toleranţă Sevraj Dependenţă fizică Dependenţă
Alcoolul

X

X

X

X

X

X

Amfetamină şi alte stimulante

X

X

X

X

X

X

Cafeină

X

Canabis

X

X

X

incert

X

X

Cocaină

X

X

X

X

X

X

Halucinogene

X

X

doar la efectele euforice

X

Inhalante

X

X

incertă

(confirmat însă de alte studii)

(confirmată însă de alte studii)

X

Nicotină

X

X

X

X

X

Opiacee

X

X

X

X

X

X

PCP şi subst. asemănătoare

X

X

X

Sedative, hipnotice sau anxiolitice

X

X

X

X

X

X

Conform DSM-IV-TR (Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale)

X=prezenţă; ‒ =absenţă

Tulburările mentale induse de consumul de droguri

  • Delirium: reducerea conştienţei (mai ales prin perturbări la nivelul atenţiei) şi/sau modificări de cunoaştere (la nivelul memoriei, orientării, limbajului) sau de percepţie.
  • Demenţă: degradarea memoriei şi/sau perturbări cognitive de tipul: afaziei, apraxie (deteriorarea funcţiei motorii), agnozie (nerecunoaşterea obiectelor).
  • Tulburarea amnestică: deteriorarea memoriei.
  • Tulburarea psihotică: idei delirante sau halucinaţii.
  • Tulburarea afectivă: perturbare afectivă caracterizată prin stare depresivă, scăderea interesului ori a plăcerii faţă de cele mai multe activităţi sau prin dispoziţie expansivă, iritabilă, episoade maniacale.
  • Tulburarea anxioasă: simptome anxioase (anxietate, atacuri de panică, fobii, obsesii, compulsii).
  • Disfuncţia sexuală: disfuncţie sexuală care creează dificultate interpersonală (reducerea dorinţei sexuale sau a excitaţiei, perturbarea orgasmului, durere).
  • Tulburarea de somn: perturbare a somnului, ca de exemplu: insomnia, hipersomnia sau parasomnia (tulburări în timpul somnului: coşmaruri, bruxism, somnambulism etc.).
  • Tulburarea de percepţie persistentă halucinogenă (flashbacks): „recurenţa tranzitorie de perturbări de percepţie, care sunt reminiscenţe ale celor experientate în cursul uneia sau al mai multor intoxicaţii anterioare cu un halucinogen” (un criteriu de diagnostic al acestei tulburări îl reprezintă aşadar lipsa consumului recent de halucinogene).

 

Clasa de substanţă     Delirium  Demenţă  Tulburarea amnestică  Tulburarea psihotică  Tulburarea afectivă  Tulburarea anxioasă  Disfuncţia sexuală  Tulburarea de somn 
Alcoolul

I/S

P

P

I/S

I/S

I/S

I

I/S

Amfetamină şi alte stimulante

I

I

I/S

I

I

I/S

Cafeină

I

I

Canabis

I

I

I

Cocaină

I

I

I/S

I/S

I

I/S

Halucinogene

I

Ia

I

I

Inhalante

I

P

I

I

I

Nicotină
Opiacee

I

I

I

I

I/S

PCP şi subst. asemănătoare

I

Ia

I

I

Sedative, hipnotice sau anxiolitice

I/S

P

P

I/S

I/S

S

I

I/S

Conform DSM-IV-TR (Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale)

I=debut în intoxicaţie; Ia= de tip flashbacks; S=debut în sevraj, P=tulburare persistentă

Bibliografie

  • 1. American Psychiatric Association, Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, DSM-IV-TR 2000, ediţia a IV-a revizuită, Bucureşti, Editura Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, 2003;
  • 2. Atkinson, Rita L., Atkinson, Richard C., Smith, Edward E., Bem, Daryl J., Introducere în psihologie, ediţia a XI-a, Bucureşti, Editura Tehnică, 2002;
  • 3. Blume, Arthur W., Consumul şi dependenţa de droguri. Ghid practic de evaluare, diagnostic şi tratament, Iaşi, Polirom, 2011;
  • 4. Ciraulo, Domenic A., Ciraulo, Jon A., Sands, Brian F., Knapp, Clifford M., Sarid-Segal Ofra, „Benzodiazepines and selective GABAa1 Agonists”, in Kranzler, Henry R., Ciraulo, Domenic A., Clinical Manual of Addiction Psychopharmacology, Washington, DC, American Psychiatric Publishing, Inc., 2005, (111-162);
  • 5. Kaplan & Sadock, Manual de buzunar de psihiatrie clinică, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Medicală, 2001;
  • 6. National Institute on Drug Abuse, National Institutes of Health, U.S. Department of Health and Human Services, Principles of Drug Addiction Treatment. A Research-Based Guide, second edition, 2009;
  • 7. Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT), Raportul Anual 2011. Situaţia drogurilor în Europa, Luxemburg, 2011;
  • 8. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ICD-10. Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament. Simptomatologie şi diagnostic clinic, ediţia a X-a, Bucureşti, Editura All Educational, 1998;
  • 9. Valleur, Marc, Matysiak, Jean-Claude, Patologiile excesului. Sex alcool, droguri, jocuri…, Bucureşti, Editura Nemira, 2008;
  • 10. www.fda.gov – Federal Food Druf and Cosmetic Act ‒ Drug definitions
  • 11. www.tresearch.org ‒ Treatment Research Institutehttp://www.tresearch.org/ASI.htm ‒ Indexul de Severitate a Adicţiilor (ASI)

In copilarie am trecut printr-un abuz sexual. Am lucrat trauma aceasta cu psihologul, nu imi mai e frica de barbati si totusi, ideea de sex, sunete si chestii de genul asta imi intorc stomacul pe dos. In copilarie am fost martor nedorit al actelor de dragoste dintre parintii mei pentru ca dormeam in acelasi pat, iar ei credeau ca eu dorm.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online:

Buna ziua! Sunt fata si am 25 ani. In copilarie am trecut printr-un abuz sexual si am lucrat trauma aceasta impreuna cu psihologul, nu imi mai e frica de barbati si totusi, ideea de sex, sunete si chestii de genul imi intorc stomacul pe dos. Mama e casatorita a doua oara si cand merg in vizita la ea si raman peste noapte, nu pot adormi fara somnifere pentru ca imi e frica sa nu aud patul scartaind sau gemete, pentru ca daca aud ceva de acest fel instant izbucnesc in plans si vomit si imi vine mereu sa tip. Habar nu am de la ce. O sa merg din nou la un psiholog, dar totusi as vrea sa aflu si parerea dumneavoastra de la ce ar putea fi, pentru ca nu imi da pace acest gand. Mentionez ca nu am avut niciodata un iubit si nu mi-am inceput viata sexuala. Nu e frica fata de act, ci anume de faptul ca fac altii, daca conteaza, in copilarie am fost martor nedorit al actelor de dragoste dintre parintii mei pentru ca dormeam in acelasi pat iar ei credeau ca eu dorm. Multumesc pentru atentie si
sper sa ma ajutati pentru ca simt ca innebunesc!

  • Dan Cârlea
    Dan Cârlea Pentru acest gen de traume care pornesc de la mare adancime (si vechime), nu orice tip de psihoterapie este adecvata. O psihanaliza buna poate da rezultate, in timp. Din ce localitate sunteti?
  • Cristina Tacaciu
    Cristina Tacaciu Imi pare rau ca ai trecut prin asta! Cred ca psihoterapia te-ar putea ajuta in continuare. Probabil si un control psihiatric , mai ales daca starile de suferinta se manifesta asa violent fizic.
  • Mihaela Munteanu
    Mihaela Munteanu Este foarte bine ca ai mers la psiholog dar trauma ta inca mai trebuie lucrata.Eu ti-as recomanda un psiholog experentialist de la institutul SPER.
Istoria psihoterapiei in Romania

Istoria psihoterapiei in Romania

Articol scris de:

Dr. Ileana Botezat-Antonescu

Psihoterapia româneasca a început sa renasca si sa se dezvolte odata cu societatea româneasca dupa Revolutia din decembrie 1989, încercând sa „recupereze” timpul celor aproape 50 de ani scursi „în afara” Europei de Vest, de care o legau cultura, învatamântul, organizarea sistemului de asistenta sanitara, legaturi care fusesera brutal întrerupte prin deciziile arbritare ale cuplului prezidential si mai ales ale celei care se autointitulase „savanta de renume mondial ” – Elena Ceausescu.

Prejudiciul a fost enorm numai daca ne referim la masura absurda de a închide pe o durata de 8 ani Facultatea de Psihologie si alte unitati de învatamânt. Investitiile financiare în sanatate si asistenta sociala a variat în ultimii 10 ani de la 2,6% (1998) la 4,2% în 2002 din produsul national brut.

Scurt istoric al psihoterapiei în România

Încercarea de fata de a contura locul si semnificatia psihoterapiei în România, se va sprijini pe urmatoarele idei, dublate de o argumentatie sustinuta cu:

•  psihoterapia în România s-a dezvoltat în concordanta cu etapele parcurse de aceasta în Europa Occidentala. Marile curente si scoli europene se regasesc si în cultura româneasca. Realizarile românesti sunt prezente în literatura europeana de specialitate, iar noutatile pe plan european sunt reflectate în aparitiile editoriale si manifestarile stiintifice din tara;

• dificultatea de a defini (cel putin pentru etapa actuala) specificul national al psihoterapiei românesti tine fara îndoiala cont de influenta coplesitoare a celor 50 de ani de comunism, prin obstructia vadita sau întârzierea în receptarea unor conceptii si metode prin interdictii politice (vezi psihanaliza sau alte curente psihoterapeutice ce promovau dezvoltarea individuala sau activitati de grup). De asemenea, izolarea fata de lumea occidentala, mai ales în ultimul deceniu al dictaturii, a condus la o întârziere a dezvoltarii unei miscari psihoterapeutice, în comparatie cu alte tari foste socialiste, precum Ungaria, Cehoslovacia sau Polonia.

Prin publicarea lucrarii „Freud si psihanaliza în România” (1994), Bratescu G. deschide calea explorarii unor începuturi privind miscarea si practica psihanalitica în tara noastra, încercând sa releve dintr-o perspectiva uneori deosebit de critica, fapte si personalitati legate de acest domeniu.

În afara aportului remarcabil al acestui autor, s-au întreprins tentative de studii si cercetare din perspectiva istoriei medicinii românesti care atesta ca, exceptând unele perioade de timp mai mult sau mai putin „albe”, noutatile si interesul pentru psihoterapie erau constant prezente în conferintele, în articolele si practica clinica a unor medici, psihologi ca si în cazul altor oameni de stiinta, arta sau cultura din tara noastra, începând cu ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. De altfel, majoritatea specialistilor în domeniu sunt de acord ca psihoterapia este la fel de veche ca si omenirea. Înainte de a deveni o metoda terapeutica distincta, ea a însotit intotdeauna actul medical; dar psihoterapia moderna dateaza de aproximativ 200 ani.

În descrierea unei variante de etapa a dezvoltarii psihoterapiei românesti pe care o putem numipremoderna sau populara , N. Marcu face câteva referiri foarte interesante:

•  În dialogul Charmides, Platon atribuie getodacilor o conceptie medicala „psihosomatica” în care tratamentul somatic se împleteste cu cel psihic: „ Zalmoxis, regele nostru, care este si zeu ne învata ca, precum nu putem trata bolile ochilor fara sa tratam capul (în întregime), ori, capul fara corp, tot asa nu putem trata bolile corpului fara a ne ocupa de cele ale sufletului… De aceea medici daci au rezultate mai bune decât cei greci. ” (Platon, Charmides).

• Cercetarile românesti de etnopsihiatrie au evidentiat existenta unor procedee psihoterapeutice empirice pe teritoriul locuit de daci, dacoromani, straromâni si de poporul român în general, subliniind continuitatea bimilenara a acestora.

Parti constitutive ale aceluiasi procedeu etnomedical care se întemeiaza pe puterea spirituala a cuvântului, pot fi considerate si:

•  descântecul – rit verbal supus unor reguli bine stabilite („poezia riturilor de însanatosire”) (O.Papadima, Literatura populara româneasca)

•  actele rituale (cu functie psihoterapeutica)

•  bolirea pe prispa – expunerea bolnavului care nu a raspuns la procedurile de medicina populara – ca ultima modalitate de tratare, cu spijinul întregii colectivitati, interpretata ca un fel de psihoterapie de grup comunitar (O.Nitu, Brasov, Informatii de teren).

•  utilizarea, în cadrul ritualului cu efect psihoterapeutic prin intermediul cuvântului si a unor obiecte – apa neînceputa, stropii de apa de la roata morii, trei carbuni de lemn de fag, trei (sau noua) nuieluse de alun alb sau un corn, cutit aramit, o moneda de argint, sapte boabe de porumb, cenusa de funie de clopot de la biserica, etc.; toate acestea sporeau puterea de sugestie.

•  jocul calusarilor

•  psihodrama populara

Toate aceste procedee psihoterapeutice populare se desfasurau sau înca se mai desfasoara în cadrul satului românesc traditional, se întrepatrund cu cele mai diverse laturi ale vietii economico-sociale si culturale si sunt legate de preocuparile din viata practica: fertilitate, belsug, sanatate … (N. Dunare, 1978).

Cum spuneam si mai înainte, abia de aproximativ 200 de ani se poate vorbi de o psihoterapie moderna din anii în care medicul vienez Karl Mesmer (1734-1814) defineste ca prima metoda terapeutica efetele hipnozei, astfel ca în secolul al XIX-lea, practic în toate tarile Europei se regasesc mentiuni în legatura cu psihoterapia.

Magnetismul a fost popularizat în cultura româneasca, în publicatii cu caracter general („Curierul românesc”, „Mozaicul”, „Universul”) sau biomedical („Isis sau Natura”).

Cea mai veche aparitie româneasca se pastreaza la „Curierul românesc” (nr. 14 din 15 aprilie 1838) editat la Bucuresti, printr-o scurta notita despre „Magnetismul animal”. Aceasta este prima relatare tiparita în limba româna (dovedita pâna în prezent).

Tot în 1838, apare la Craiova articolul „Magnetismul animal” în „Magazinul” (numarul din 20 august), saptamânal redactat de C.Leca si reprezentând o traducere dintr-o revista maghiara.

Chirurgul englez M.Braid lansase deja în 1843 termenul de „hipnoza” facând referinta la studiul „magnetismului animal” si numind metoda „hipnoza si fixare”.

Desi documentele nu sunt destul de precise, este sigur ca hipnoza a fost folosita în terapia bolnavilor psihici internati în Spitalul „Marcuta” începând din 1865 (Petre Protici).

În deceniul al IX-lea (1881-1890) preocuparea pentru problemele hipnozei este prezenta atât în medicina româneasca (Chr. Buicliu, Gh.Marinescu, P.Inotescu, I.Marcel, G.Bercaru, I.V.Stefanescu) cât si în viata culturala româneasca (Titu Maiorescu, B.P.Hasdeu, Stefan Mihaileanu, Sofia Nadejde).

În 1857, Iuliu Barasch face „prima expunere competenta, completa si critica asupra problemei mesmerismului din literatura noastra” (N.Marcu, 1957).

În 1865, P.Protici medic sef al Spitalului de psihiatrie „Marcuta” aplica hipnoza în scop terapeutic.

În 1882, la 13 februarie, Charcot prezinta la Academia Franceza un memoriu asupra hipnozei ce va fi repede adus la cunostinta publica din România, în sala Ateneului Român, de tânarul, pe atunci scriitor si filosof – Titu Maiorescu, în conferinta „Ipnotismul”, publicata rezumativ în revista „Timpul”, si ulterior într-o brosura intitulata: „Patru conferinte publice”.

Din cele expuse reiese ca autorul era la curent cu lucrarile lui Braid, Charcot s.a. care „au repetat experimentele magnetizatorilor cu scopul de a le cerceta stiintificeste si au constat ca diferitele fenomene ipnotice stau în legatura cu chestiuni psihologice si fiziologice de cel mai mare interes”.

Isteria, hipnoza si sugestia au continuat sa se afle în centrul preocuparilor societatii medicale si universitare, marile personalitati ale vremii (sfârsit de secol al XIX-lea si început de secol XX) fie acceptându-le, fie respingându-le.

Printre studentii lui Charcot, la Paris, s-a numarat si Gheorghe Marinescu, viitorul neurolog de renume, care va publica de-a lungul anilor 1888-1889 (în numerele 3, 6, 7, 8 si 9 ale Revistei Fântâna Blanduziei, conduse de Mihail Eminescu) despre „Isterie si ipnotism”. El scria: „… predispozitia la isterie este proeminenta la clasele sociale înalte, unde exista un abuz al traiului placut, iar lenea si vizitele dese la teatru – ei bine, toate acestea pot clatina sistemul nervos”.

„Isteria, asadar nu e un sfinx indescifrabil, ci o boala, iar isteria, dizbracata de haina tehnica a necunoscutului devine o fiinta ca si noi, al carei loc nu este nici în cer, nici în iad, ci pe pamânt. Cât despre ipnotism, el reprezinta o serie de fenomene reale, ale caror mecanism nu-l cunoastem înca, dar care e un focar luminos pentru interpretarea faptelor stiintifice. Prin mijlocul lor s-a ridicat voalul care acoperea miracolele de altadata, dându-le o interpretare stiintifica” (Gh.Marinescu, Fântâna Blanduziei, nr.9/29.01.1889, p.2).

Articolul se remarca atât prin claritatea si frumusetea expunerii, cât si prin înaltul sau nivel stiintific, vadind cunoasterea aprofundata a problemei (N. Marcu, B. Dutescu, 1964).

Chiar din timpul studentiei, Gh.Marinescu începe sa practice hipnoza; „Am vindecat orbi, surzi, muti, paralitici” – spune el si va publica, împreuna cu dr. I.Marcel „Un cas de mutisme hysterique avec contracture spasmodique glosso-laryngée guéri par sugestion hypnotique associée a la gymnastique vocale” (Archives Roumaines de Médicine et Chirurgie, 1888, nr.6, p.391).

Este primul articol stiintific referitor la psihoterapia prin sugestie hipnotica din literatura medicala româneasca.

În 1901 se traduce în limba româna lucrarea „Hipnotism si sugestiune” de Bernheim.

Din 1902, octombrie, în cabinetul sau de la Viena, S.Freud începe sa primeasca, în fiecare seara de miercuri pe colegii care doresc sa se initieze în tehnici psihanalitice („Societatea psihologica de miercuri” care în 1908 va deveni „Societatea psihanalitica din Viena”).

În 1907, C.G.K.Jung fondeaza „Societatea Freud” din Zurich.

Din 1906-1907 se produce în mod ireversibil, de acum înainte, jonctiunea psihiatriei cu psihanaliza, iar psihoterapia capata o dezvoltare din ce în ce mai sistematica.

În 1912 apare lucrarea lui Andre Thomas, „Psychoterapie”, la Paris (Bibliothèque de thérapeutique, Gilbert et Carnot) în care autorul afirma ca: „Psihoterapia face parte integranta din orice terapeutica … Psihoterapia curativa se adreseaza aproape exclusiv psihonevrozelor; deci neurasteniei si isteriei; paliativ se aplica într-un mare numar de boli mintale” (p.4). De asemenea, autorul descrie urmatoarele metode de psihiatrie: sugestia; autosugestia (pe care Bernheim o numeste „antrenament activ în stare de veghe”); psihanaliza lui Freud despre care crede ca: „I se poate reprosa exclusivismul principiului care reduce totul la viata sexuala” (p.63); persuasiunea (psihoterapie rationala); psihoterapie sentimentala; psihoterapie religioasa; psihoterapie filozofica; izolarea („un adjuvant al psihoterapiei”, p.90).

Comentând introducerea de catre Hypolite Bernheim a hipnozei în clinica sa de la Nancy, în anii 1983-1984 apare o serie de articole semnate St.Mihaileanu – „Despre hipnotism”, „Somnambulism” – în Revista „Transilvania” de la Sibiu.

La 11 ianuarie 1985, tânarul medic Christian Buicliu tine o conferinta la Ateneul Român cu tema: „Studii cu caracter stiintific, documentare temeinica, delimitare neta a hipnozei stiintifice de sarlatanismul hipnotizatorilor si magnetizatorilor ambulanti”.

La Iasi, în acelas an, sub paternajul Sofiei Nadejde apar în Revista „Contemporanul” articolele: „Ipnotismul”, „Terapia sugestiva”.

Este tocmai anul în care tânarul Sigmund Freud soseste la Paris, la Spitalul Salpetriere pentru a lua parte la celebrele cursuri ale lui Charcot.

P. Innatescu publica în Revista Spitalul (nr.4, 1886): „Terapia sugestiva” iar Dr. Mira – „Hipnotism si sugestiune”.

În 1890, B.P.Hasdeu publica „Ipnotismul si spiritismul” în Revista Noua, Nr.45; republicat în „Sic cogito”.

În 1891 – I.V.Stefanescu publica: „Hipnotismul la alienati” în Arhivele Societatii stiintifice si literare, Iasi, Nr.3, iar în 1895, C.Protopopescu – „Hipnotismul si problemele criminalitatii în Lumea Noua” (Nr.5).

În 1898, devenit seful primului serviciu de neurologie si a primei catedre universitare de neurologie din România, Gh.Marinescu efectueaza la Spitalul Pantelimon tratamente prin hipnoza în diferitele afectiuni neurologice. Împreuna cu prietenii sai, C.I.Parhon, M.Goldstein si I.Popescu, realizeaza primul film de cercetare stiintifica din lume (perioada 1898-1902).

Între altele, el a studiat mersul unor bolnave cu tulburari de locomotie (isterice) înainte si dupa tratamentul prin hipnoza.

Anul 1899 este anul în care S.Freud publica „Interpretarea viselor” (Die Traumdeutung).

Medicul Nicolae Vaschide, va evoca în câteva lucrari (1909, 1911) interpretarea viselor conform teoriei lui Freud si a contribuit la recunoasterea sa în mediul stiintific francez (ca unul dintre fruntasii “Laboratoarelor de psihologie patologica – Ecole des Hautes-Etudes”).

Astfel, se pare ca Freud–neurologul si nu Freud–psihiatrul a fost mai bine cunoscut la vremea respectiva în România, ca si în alte tari, de altfel, în care psihanaliza era complet ignorata sau privita ca o erezie.

Ecourile noilor metode de terapie ajung si în tara noastra, astfel ca în 1911, sub directia lui N.Vaschide, vede lumina tiparului: „Révue de psychothérapie et de psychologie appliquée”.

Gheorghe Preda, un tânar psihiatru militar, a publicat în 1912 pentru prima oara în România, o scurta descriere a psihanalizei ca teorie si terapie, dupa ce a petrecut ceva timp studiind în Franta si Germania. El a ramas pe latura contemplativa a psihanalizei, dar a continuat sa gândeasca si sa se poarte ca un psihiatru avansat, ceea ce astazi am numi „un medic al sanatatii mintale”, punând bazele primei clinici de „outpatients” din România (Sibiu, 1933).

Alexandru Obregia si Gheorghe Marinescu, doi reprezentanti de seama ai Scolii Medicale din Bucuresti, subliniau în „Lecturi despre psihoterapie” în 1912 ca: „exista o noua scoala care sustine ca o mare parte din boli sunt susceptibile a suferi modificari numai prin cuvânt – este psihoterapia, având indicatii pentru orice fel de boala, pentru a îmbunatati starea sau în final a vindeca”, exemplele mentionate sunt melancolia si catatonia.

În 1913, Matyas, Ilian scrie despre „Starea actuala a psihanalizei lui Freud” (Teza de Doctorat, Facultatea de Medicina din Bucuresti), fiind considerata la acel timp o „lucrare scolareasca” (C.Ionescu). Este de mentionat ca autorul a încercat sa închege o corespondenta cu însusi Freud, dar urmarile nu se cunosc.

În 1916, Al.Braiescu publica „Hipnotism si razboi” la Arad; în 1917, S.Freud publica „Introducere în psihanaliza”.

Începuturile psihoterapiei sistematice în România se situeaza în anul 1912, prin elaborarea celor 2 lucrari de o deosebita importanta: cea conceputa de Gh.Marinescu si Al.Obregia, „Prelegeri de psihoterapie” si cea a psihiatrului sibian, Gh.Preda: „Consideratiuni asupra psihoterapiei metodice”. La scurt timp, în 1913, urmeaza sustinerea a doua teze de doctorat, ambele la Facultatea de Medicina din Iasi: „Starea actuala a psihanalizei lui Freud” si „Privirea în producerea fenomenelor de hipnotism si psihoterapie” de I. Muiere.

Perioada interbelica este marcata de patrunderea psihanalizei freudiene în mediul românesc prin lucrarile lui A.Stocker, C.Vlad, I.Popescu-Sibiu, C.Ureche, Al.Retezeanu.

În 1935 apare „Revista Româna de Psihanaliza” si „Cercul român de psihanaliza” ceea ce „atesta constituirea unei veritabile scoli psihanalitice românesti” (N.C.Marcu, C.Vlad, 1981).

În ceea ce priveste filiatia freudiana, detinem câteva date ce merita atentie.

Exista o dovada clara sustinuta de câteva publicatii (G.Bratescu, 1994), ca în timp ce frecventa gimnaziul la Leopoldstadt, Sigmund Freud a fost putenic atasat de un coleg de clasa, Eduard Silberstein, care s-a nascut în Braila. Relatia lor strânsa de prietenie este exprimata de numarul mare de scrisori trimise de Freud lui Silberstein în 10 ani (1871-1881) – corespondenta care a fost publicata la Frankfurt am Main (1989) si la Paris (1990) si este cunoscuta ca fiind “cea mai veche lucrare a lui Freud de pâna acum”, expusa în Biblioteca Congresului din Washington.

Continutul scrisorilor este relevant pentru perioada în care Freud devenea din ce în ce mai constient de obiectivele sale stiintifice legate de noua metoda terapeutica.

Abia în 1910, dupa 30 de ani de tacere, Freud îi va scrie din nou vechiului sau prieten din România despre descoperirile facute în domeniul interpretarii si tratarii bolior nervoase, idei care începusera a fi cunoscute si printre oamenii de stiinta ai acelei vremi.

În 1921, A.Stocker, docent psihiatru la Iasi, publica în „L’Encephal”, „Etude psychanalitique sur la Cruche cassée”.

Referitor la aceasta lucrare, biografa lui A.Stocker, Prof.dr. Cristina Ionescu, actual sef al Catedrei de istoria medicinei UMF „Dr.T.Popa”, Iasi, subliniaza: „Nu mai era vorba de una din acele expuneri atât de frecvent inserate în perioada aceea a vremii, expuneri didactice asupra psihanalizei, de obicei pe ton polemic, abundând în observatii critice si rezerve formulate în numele bunului simt stiintific ”. Avem de a face cu un studiu original pus explicit sub semnul orientarii psihanalitice (o analiza psihanalitica a picturii lui J.B.Greuze, 1725-1805, „Ulciorul spart”).

În 1923, pe 29 iunie, C.Vlad (1892-1971) sustine Teza de Doctorat în medicina si chirurgie la Facultatea de Medicina din Bucuresti, cu titlul: „Contributiuni la studiul tratamentului psihoanalitic”, sub presedentia lui Al.Obregia.

Bucovinean de origine (n. 20 mai 1892 în Comuna Brasesti, jud. Suceava), C.Vlad a urmat primii ani de studii medicale la Viena, unde a cunoscut direct doctrina lui Freud. Dupa razboi îsi finalizeaza studiile la Facultatea de Medicina din Bucuresti. A urmat orientarea psihanalizei „ortodoxe” freudiene. A avut o atitudine critica fata de dizidenti, îndeosebi fata de A.Alder.

În 1922, Gh. Marinescu, publica „Hipnotismul din punct de vedere terapeutic si medico-legal” în care afirma, printre altele ca: “Asadar, la noi în tara exista autoritati care nu numai ca nu împiedica propagarea stiintelor oculte, dar favorizeaza pe fata impostura si obscurantismul”.

„Este de datoria mea, în calitate de profesor de neurologie, care a studiat ani întregi chestia hipnotismului în toate fazele sale si de fost elev al lui Charcot care a reabilitat hipnotismul, de a protesta (în) contra acestor doctori în stiinte oculte , caci asemenea stiinte nu exista, stiinta fiind lumina si adevar, de a denunta pe acesti ocultisti care mascheaza adevarul, care propaga curente nesanatoase, întretinând un spirit de obscurantism”.

Un an mai târziu, în 1923, tânarul medic militar, Constantin Vlad si-a sustinut doctoratul pe tema „Contributii la tratamentul psihanalitic (sase cazuri analitice)”, evenimentul fiind considerat a fi un moment crucial în istoria psihanalizei în România, o dovada a credintei sale indistructibile în teoria si tratamentul psihanalizei. Aici el apare ca un psihanalist autodidact, precum vor fi multi psihanalisti români; de atunci pâna nu de multa vreme este înca neclar daca C. Vlad a facut o analiza „didactica” împreuna cu prietenul sau ceh din armata, Otto Pick.

Eforturile doctorului C. Vlad de a „crea o psihanaliza româneasca adecvata spiritualitatii si limbii noastre” au fost de asemenea directionate spre gasirea de cuvinte adecvate, echivalente, în limba româna pentru anumiti termeni tehnici freudieni, multe din preocuparile sale fiind publicate în cartile „Despre inconstient” (1926), „Aspecte psihanalitice”, „Dragoste, ura si teama” (1928), etc.

Aceste lucrari reprezinta un „Moment crucial în elaborarea vederilor originale ale savantului român” (T.Vlad, N.Marcu). C.Vlad acorda o importanta centrala triadei „iubire, ura, frica”.

Miscarea psihanalitica generata în cadrul lumii medicale a avut inconstante considerabile in anii ’30-’40, în ciuda câtorva interventii sustinute de C.Vlad în cadrul grupului tinerilor sai colegi de la Institutul Medical Militar.

Unul dintre ei, a fost Ioan Popescu-Sibiu, care se va remarca drept „cel mai talentat, activ si competent psihanalist din tara noastra”. Consacrat prin sustinerea lucrarii sale de doctorat încununata de succes si notata cu „Magna cum laudae” având titlul „Doctrina lui Freud – psihoanaliza” în 1927, tânarul doctor a adus într-o noua lumina psihologia normala si anormala, atât la nivel individual cât si la cel colectiv, tinând piept, cu mari eforturi si multi ani la rând abordarii prevalent biologice si endocrinologice. Exista câteva dovezi ale unei corespondente protocolare dintre Popescu-Sibiu si Freud, întrerupta de hotarârea lui Freud de a parasi Austria.

În 1926, se înfiinteaza în capitala Frantei, „La Societe Psychanalitique de Paris”.

În acelasi an, se întemeiaza la Cluj „Societatea de Studii Psihice si Metapsihice din România” în care au activat printre altii, psihiatri si neurologi ca: Gh.Marinescu, C.I.Parhon, Al.Obregia, I.Minea, P.Tomescu, Dem.Paulian, s.a. A activat pâna în 1944.

În 1929, Dr. Anton Ionescu, organizeaza o Conferinta cu tema „Psihoterapia”, la Universitatea de vara de la Valenii de Munte, (Universitatea „N.Iorga”).

În 1932, lui C.Vlad i se confera titlul de docent universitar (acordat de o comisie formata din Gh.Marinescu, C.I.Parhon si Mina Minovici).

În acelasi an, Mina Minovici si C.Vlad, elaboreaza „La responsabilite du délinquent. Contribution de la psychanalyse a l’expertise medico-legale” (Annales de médicine légale, Nr.6) iar C.Vlad, scrie despre „M.Eminescu din punct de vedere psihanalitic”, Bucuresti, Ed. Cartea Româneasca. Aparitia acestei lucrari a provocat o vie polemica, sustinuta atât de o sensibilitate justificata a exponentilor literaturii noastre, cât si de o neîntelegere a semnificatiei interpretarii psihanalitice în investigatiile ei asupra sufletului omenesc, indiferent de locul ocupat în ierarhia valorilor spirituale. A fost prima lucrare de psihobiografie din literatura româneasca.

Dezvoltându-si studiile în plan teoretic, C.Vlad formuleaza doua legi biodinamice ale psihanalizei (1935).

- Legea comunicarii instinctuale, scurgerea energiilor pe canalele ce se gasesc la dispozitie, în conditiile blocarii unora dintre acestea;

- Inhibitiile repetate exercitate asupra unui instinct îl fac sa nu mai poata raspunde decât morbid – cu simptome psihice: iubirea „stavilita” se transforma în ura; ura „stavilita” genereaza frica.

Tot în 1935, apare „Revista Româna de Psihanaliza”, „organ oficial” al cercului român de studii psihanalitice, sub conducerea lui C.Vlad, în colaboare cu: G.Cupcea, I.Neuman, P.Pandrea, I.Popescu-Sibiu, G.Preda, G.Retezeanu, T.Stoenescu, C.I.Ureche.

„Acesta publicatie atesta constituirea unei veritabile scoli psihanalitice românesti, întemeiata de primul român – dr. C.Vlad si grupata în jurul Cercului Român de Studii Psihanalitice si Revistei Române de Psihanaliza ” (N.Marcu, 1981).

Preocupat de aplicatia psihanalizei în domeniile artistice, C.Vlad, scrie „Corelatia dintre vis, arta si nevroza” (Viata Româneasca, Nr.1).

La 18 martie 1936, Consiliul de Ministri (guvernarea liberala Gh.Tatarescu) a emis „Jurnalul pentru interzicerea magiei si a stiintelor oculte” (Monitorul Oficial, Nr.75). Articolul 1 are urmatorul cuprins: „Se interzic reprezentatiile spectacolelor, demonstratiile, sedintele, etc. în legatura cu magia sau stiintele oculte ca: sugestia, hipnotismul, spiritismul, metapsihismul, telepatia, fakirismul, chiromania, psihografia, vrajitoria, prezicerea viitorului, etc. ca fiind daunatoare sanatatii publice si putând da nastere la diverse maladii nervoase” (sublinierea noastra).

În 1937, G.Preda, T.Stoenescu, I.Popescu-Sibiu, sustin lucrarea „Practica psihoterapiei în România”, la al 4-lea Congres de Psihoterapie, la Paris (iulie, 1937).

În 1938, I. Popescu-Sibiu, conferentiaza la Sibiu asupra temei: „Aspectul psihologic si social al psihoterapiei” iar T.Stoenescu, S.Cupcea, despre „Aplicatiile clinice ale psihoterapiei” în Spitalul de boli mentale, tot la Sibiu.

Gheorghe Retezeanu, C.I. Urechia, M. Elekes, sunt doar câteva dintre numele de medici, reprezentanti ai Universitatii de Medicina din Cluj, care au încercat sa promoveze teoria si tratamentul clinic al psihanalizei la pacientii psihiatrici.

Universitea de Medicina din Cluj a fost si locul unde în anii 40 se purtau discutii, uneori aprinse despre domeniul psihanalizei.

Alaturându-se curentului de disidenta adleriana, dr. Ernest Kahana a devenit unul dintre promotorii acesteia, dupa terminarea studiilor sale la Viena, dar ulterior s-a retras din miscare, îmbratisând specialitatea de cardiologie (dupa 1945).

Personalitati culturale si stiintifice de prima marime, psihologi si filosofi, precum Mihai Ralea, G.G. Antonescu, Nae Ionescu, C. Radulescu-Motru, Tudor Vianu, au continuat sa polemizeze pe marginea psihanalizei din perspectiva intelectuala în perioada anilor 30-40, în ciuda extremismului extrem de periculos care îsi face loc în Europa (inclusiv în România).

Cursul evenimentelor istorice care s-au succedat dupa 1945 a influentat decisiv dezvoltarea psihanalizei în tara noastra.

În ceea ce priveste practica psihanalizei clinice în perioada interbelica, nu exista multe dovezi, dar aceasta era exercitata numai de medici. Dintre acestia, doar despre Heinrich Winnick se cunoaste ca a intreprins o analiza personala.

În 1945, tot la initiativa lui C.Vlad, un grup de câtiva medici, psihologi si avocati, se reconstituie Societatea Româna de Psihanaliza sub titulatura „Societatea de psihopatologie si psihoterapie”. Va activa pâna în 1948, când puterea totalitara comunista a desfiintat toate societatile stiintifice care functionau atunci.

La Sibiu, (1947), I.Popescu Sibiu, publica „Conceptia psihanalitica”,.

Iata si un element, sa-i spunem de „revendicare a apartenentei”, poate mai putin cunoscut în lumea psihanalizei: se stie faptul ca faimoasa canapea a lui Freud din apartamentul sau Vienez pe care si-a analizat primii pacienti, era acoperita de un covoras lucrat manual, originar din Bucovina.

De asemenea multi psihanalisti ce aveau sa devina celebri s-au nascut pe pamânt românesc: J.L. Moreno, S. Nacht. George Devereux, Serge Lebovici, Elisabeth Rudinesco, Beno Rosenberg, A. Haynal, Ada Abraham, Ilany Kogan s.a.

Perioada comunista

Este o perioada în care psihanalistii sunt „demascati” ca promotori ai cosmopolitismului si ai unei metode nestiintifice de tratament. Este propagat „pavlovismul” ca doctrina stiintifica, bazata pe marxism-leninism.

De abia dupa 1970 încep sa apara o serie de monografii si teze asupra psihanalizei (I.Vianu, P.Brânzei, Ed.Pamfil, Gh.Ionescu, s.a.) care aduc contributii importante publicistice si clinice în domeniul psihoterapiilor.

Dominatia cardiologiei, neurologiei, endocrinologiei a continuat multa vreme în defavoarea psihiatriei; chiar pâna în ultimii ani ai regimului comunist.

În anii 70 a aparut un fel de toleranta pentru studierea psihanalizei dar ea a fost întotdeauna însotita de o ostilitate fundamentala fata de teoria freudiana din partea „responsabililior politici”. În realitate, acestia nu intentionau decât sa simuleze existenta unei „ferestre” catre Vest, ca în România nu se puneau bariere gândirii filosofice si cercetarii stiintifice.

Între anii 1960-1969, Dan Arthur (1929-1969) promoveaza psihoterapia si psihodrama, la Sanatoriul Savârsin, apoi la Gataia-Timis.

A lasat în manuscris: „Noua lectii de psihoterapie; Antinevroza sau Cathareza unei ipoteze de lucru”. A initiat un grup de psihiatri în tehnica psihodramei, în psihoterapia jungiana si antrenamentul autogen Schultz.

Între 1973-1979, La Universitatea din Bucuresti, Facultatea (sectia) de psihologie se tine un curs de Psihoterapie si Psihofarmacologie (din 1979 regimul comunist suprima Facultatea de Psihologie). Par a fi fost primele cursuri universitare de psihoterapie, care au format primii psihologi clinicieni din România.

În 1971, moare la Bucuresti, C.Vlad „initiatorul scolii românesti de psihanaliza”.

„Prin lucrarile sale psihanalitice originale, primele de acest fel care s-au publicat în tara noastra, prin flacara si ideatia transmisa discipolilor sai, prin înfiintarea Societatii si Revistei române de psihanaliza, prin scrierile sale de stricta specialitate si cele de popularizare, Dr.C.Vlad se situeaza în istoria medicinei românesti ca incontestabilul promotor al scolii românesti de psihanaliza, cu deosebire în perioada interbelica” (T.Vlad, N.Marcu).

În 1972, V. Sahleanu, I.Popescu Sibiu, publica „Introducere critica în psihanaliza” (Cluj).

N.C.Marcu, îsi sustine Teza de licenta la Facultatea de Filozofie-Psihologie, Universitatea din Bucuresti cu tema „Implicatii etice ale psihanalizei”, iar Vasile Dem. Zanfirescu, scrie „Etica si psihanaliza”.

Apare în 1975, sub semnatura lui Ion Vianu „Introducere în psihoterapie”, (Ed.Dacia, Cluj Napoca).

Toate acestea demonstreaza si argumenteaza pentru “redescoperirea” psihanalizei catre anul 1980, dar represia brutala si sistematica ce a urmat a dovedit ca o asemenea descoperire putea fi “periculoasa” pentru socialismul, stiinta si cultura româneasca: interdictia functionarii Universitatii de Psihologie si Pedagogie timp de 8 ani si pedepsirea persoanelor cunoscute ca promotori ai “disciplinelor spirituale”

Cu toate aceste circumstante, psihoterapia a continuat sa supravietuiasca numai datorita unor persoane „izolate” – psihiatri si psihologi raspânditi în toate marile orase (Bucuresti, Timisoara, Cluj, Sibiu, Iasi) si a întâlnirilor acestora (cu neregularitate) la seminarii si simpozioane unde îsi puteau împartasi experientele.

Perioada de dupa decembrie 1989

Revolutia din decembrie 1989 a constituit ocazia istorica prin care toate energiile eliberate de sub perioada îndelungata a reprimarii din partea unui regim dictatorial (dintre cele mai grele pe care le-a suferit Europa), au condus la exprimarea libera a dorintei de asociere în vederea crearii unei Asociatii Române de Psihoterapie.

În 1993, la initiativa prof. Mircea Lazarescu (un nepracticant al psihoterapiei, dar un participant al grupului dr. Dan Arthur, o personalitate extrem de deschisa spre reforma sistemului de asistenta psihiatrica prin prisma formarii sale antropologice si fenomenologice), demareaza la Gataia (spital psihiatric de lânga Timisoara, situat într-un spatiu marcat de frumusetea naturii si a spiritualitatii oamenilor ce au trecut sau au poposit aici pentru un timp) actiunea de înfiintare a primei Asociatii Române de Psihoterapie a carui presedinte a fost dr. Radu Ricman; presedinte ales Prof. dr. Mircea Lazarescu; prim-vice-presedinte psih. Augustin Cambosie; secretar dr. Cristian Furnica; in consiliul de administratie: dr. Ileana Botezat-Antonescu, psih. Cristina Bucur, dr. Doina Cosman, dr. Alex-Clej Vonica, psih. Alfred Dumitrescu, dr. Virgil Enatescu, dr. Svetlana Giurgiu, dr. Dan Grecu, psih, Aurelia Ionescu, dr. Tiberiu Mircea, prof. Dr. Constantin Oancea, dr. Bogdan Pacala, psih. Cecilia Popovici, dr. Dan Prelipceanu, dr. Ana-Maria Trandafir.

În 1995 au aderat la aceasta Asociatie un numar de sapte Societati sau Asociatii Nationale care se constituisera între timp, reprezentând diverse modalitati de psihoterapie: psihanalitica, psihodrama, somatoterapie, hipnoza si sugestie, logoterapie si analiza existentiala, grupuri Balint.

Astfel s-au pus fundamentele primei Asociatii Nationale de Psihoterapie de tip „umbrela”. Presedintele ei a fost prof. dr. Mircea Lazarescu. Din aceasta prima asociatie „umbrela” faceau parte: Societatea Psihanalitica Romana, Societatea de Psihodrama J.L. Moreno, Asociatia Balint, Asociatia Romana de Somatoterapie si Somatoanaliza, Societatea de Hipnoza si sugestie, Societatea de Analiza Existentaial si Logoterapie, Societatea de Psihoterapii Familiale.

Din 1995, ARP se afiliaza Asociatiei Europene de Psihoterapie, de la care va prelua o mare parte a modelului de organizare si care îi va facilita contactul cu alte asociatii de psihoterapie din Europa, in vederea construirii unor proiecte comune de training la nivelul standardelor de formare a psihoterapeutilor din tarile cu traditie in domeniu (Austria, Franta, Olanda, Germania, Irlanda). La conducerea ARP s-au aflat in aceasta perioada: dr. Cristian Furnica, dr. Mircea Tiberiu, dr. Cornelia Vulpe, dr. Ileana Botezat-Antonescu (secretar); in consiliu: psih. Laszlo Vargha, dr. Doina Cosman, dr. Ana-Maria Furnica, dr. psih Andrei Dumitrescu, dr. Svetlana Giurgiu. Psih. Augustin Cambosie, psih. Ion Dafinoiu; trezorier: psih. Cecilia Popovici.

Din 1999, ARP a avut ca presedinte ales pe dr. Ileana Botezat-Antonescu, ca viitor presedinte pe psih. Augustin Cambosie, vice-presedinti psih. Ion Dafinoiu si dr. Virgil Enatescu; secretar dr. Radu Teodorescu; trezorier psih. Georgiana Ivanescu.

În 2001 existau deja 12 asociatii nationale reprezentând profesionisti ai diferitelor modalitati de psihoterapie, care au hotarat infiintarea Federatiei Române de Psihoterapie (in locul ARP), organizatie recunoscuta ca fiind reprezentativa la nivel national si cu functie de acreditare profesionala conferita de AEP, în vederea acordarii Certificatului National si European de Psihoterapeut.

In 2004 FRP are in Consiliul Prezidential pe: Augustin Cambosie, Ileana Botezat-Antonescu, Virgil Enatescu; ca Vice-presedinti: Radu Teodorescu, Ion Dafinoiu; Secretear General: Vlad Grigorescu; ca trezorier: Mara Priceputu.

In toata aceasta perioada de crestere si afirmare a psihoterapiei in Romania, au fost demarate numeroase intalniri cu persoane sau echipe (uneori impresionante ca numar, cum a fost cea a psihanalistilor lacanieni din Franta in 1990-1991) de reputati, psihoterapeuti din aproape toate continentele. Unii dintre acestia au revenit in tara de origine pentru prima data dupa o lunga perioada de exil petrecuta in tarile unde au emigrat.

De asemenea, au inceput si s-au finalizat programe de training cu grupuri de psihologi, medici, psihiatrii, asisteni sociali, pedagogi romani in diversele metode de psihoterapie: psihoterapie psihanalitica, psihodrama, analiza existentiala si logoterapie, analiza jungiana, psihoterapie cognitiv-comportamentala, psihoterapie experentiala, hipnoza ericksoniana, terapia centrata pe persoana (Rogers), terapii sistemice familiale, analiza tranzactionala s.a.; astazi toate psihoterapiile traditionale sunt acum prezente in Romania, in cateva dintre ele aflandu-se in formare candidati de „a doua generatie”.

Deoarece în România nu au existat institutii responsabile cu activitatile de formare a psihoterapeutilor, Federatia Româna de Psihoterapie a elaborat un regulament de acreditare, de certificare a psihoterapeutilor, conform standardelor de formare solicitate de EAP, pe cele trei nivele bazale: experienta de autocunoastere (personala), sitemul teoretic si practica clinica (sub supervizare si independenta). Exista astazi un consens în privinta necesitatii unui numar minimal de ani pentru formare, dar nu mai mult de 3-4 ani, exprimat in ore.

In unele exceptii din mediul universitar, formarea a avut si are loc, cu respectarea precederilor din regulamentul profesional al FRP.

Din 1997 si ulterior 2002-2003, au fost recunoscuti prin procedeul de „grandparenting”, acei „bunici” (persoane cu practica indelungata de psihoterapie dovedita anterior procedurilor de acreditare), conferindu-li-se calitatea de psihoterapeut si formator (Nicolae T. Andriescu, Ileana Botezat Antonescu, Augustin Cambosie, Ion Dafinoiu, Alfred Dumitrescu, Andrei Dumitrescu (decedat), Marta Eisikowits, Virgil Enatescu, Cristian Furnica, Irina Holdevici, Bogdan Lucaciu, Silvia Papadima, Eugen Papadima, Radu Teodorescu, Jeno-Laszlo Vargha, Albert Veress, Mihaela Minulescu , Theodora Mihaianu, Oltea Joja, Iolanda Mitrofan).

Societatea Psihanalitica Româna, fondata în februarie 1990 avea deja în spate, în mod exceptional, o anumita istorie si continuitate necesara si suficienta, chiar de-a lungul perioadei regimului dictatorial, pentru a prinde o forma viabila ce se va dezvolta în doua directii: Societatea Psihanalitica Româna si Asociatia Româna de Psihoterapie Psihanalitica (2000).

Astazi se desfasoara activitati în doua grupuri de training: grupul de studiu al Asociatiei Internationale de Psihanaliza si grupul din cadrul Asociatiei Române de Psihoterapie Psihanalitica.

Principalele modalitati de psihoterapie practicate în România sunt urmatoarele:

•  psihoterapia psihanalitica;

•  terapia comportamentala (asociata sau nu cu elemente cognitive si hipnoza ericksoniana);

•  modalitati umaniste (terapia centrata pe persoana, psihoterapia experentiala);

•  terapii sistemice familiale.

Astfel, deceniul care a marcat sfârsitul de veac al XX-lea, a constituit o veritabila perioada de pionierat pentru organizarea cadrului potrivit timpului trait la prezent pentru formarea de psihoterapeuti. Ele au debutat si se datoreaza legaturilor persoanale prestabilite de obicei cu români sau cu occidentali care vizitasera anterior România si erau dornici sa puna un umar la procesul de înnoire a tarii si cetatenilor ei; un sfat care ni se dadea destul de des era: „aveti grija sa nu repetati neaparat si greselile noastre, luati numai ce e bun de la Vest!”.

Aceasta particularitate, poate nu singulara pentru noi românii, de a începe miscarea psihoterapeutica dupa o lunga perioada de stagnare culturala si în planul clinicii tulburarilor psihice aducea, într-un fel, cu un nou organism matern, o „noua mama” care era acum reprezentata de persoane sau organizatii, cele mai multe provenind din „exterior”. De cele mai multe ori limba folosita pentru comunicare era engleza, franceza, germana, italiana (cunoscut fiind faptul ca românii sunt buni vorbitori de limbi straine), si rareori în româna. Aceste persoane aduceau cu ele cel mai des o mare cantitate de carti, reviste, menite sa compenseze efectele dezastruase datorate limitarii drastice a patrunderii publicatiilor de specialitate occidentale în anii 1980-1990 prin decizia politica a familiei Ceausescu.

Astfel, noii parinti au început sa-si împartaseasca teoria si experienta lor clinica în psihoterapie în legatura cu un subiect universal si totodata extrem de individual – fiinta umana. Nevoia unei astfel de învatari si trairi era imensa.

A venit apoi momentul când, o multime de experiente emotionale s-au acumulat o data cu iminenta fazei de separare de „noua mama” (formatori si profesori) prin plecarile si uneori revenirile acestora la un anume interval de timp, pâna ce a putut fi atins un anume nivel stabil al registrului profesional în planul feed-back-ului perceptual si cognitiv, respectiv, o cale cât mai aproape de un model propriu.

Perioada respectiva nu a putut fi lipsita de o multime de conflicte generate de frustrarile cu privire la „anii pierduti”, diferentele între generatii, filiatie, eclectismul din perspectiva teoriei, frica de fi „clonati” sau invadati; de asemenea, a existat o marcata nevoie de a opera distinctii si de a deschide noi spatii între „limite/granite si libertate”; care va fi statutul profesional dupa terminarea celor 4-5-6 ani de formare si ce fel de tip de formare sa alegi?

Chiar daca durata programului de formare s-a încheiat, a existat nevoia de întretinere pe mai departe de noi contacte cel putin cu unii din fostii formatori.

Odata cu realizarea procesului de separare si individuatie se va putea trece în acest fel la motivatia, nevoia personala de a deveni psihoterapeut care va putea mai lesne lua forma obiectului intern si va facilita schimbarea de-a lungul procesului de dezvoltare si a crizelor sale inerente.

De abia în acest context au putut fi initiate primele discutii în jurul problemei specificitatii noastre românesti.

Formarea granitelor, limitelor este posibila doar în conditiile în care individul se poate muta într-un tip de relatie de obiect diferentiata (în cazul nostru formatorii straini) care a fost internalizata ca un obiect actual familiar.

Idei si emotii, dezbateri mai linistite sau mai tumultoase, nelamuriri si clarificari – acesta este drumul comun parcurs împreuna, persoane cu experienta în practicarea psihoterapiei si cu tineri aspiranti la însusirea tehnicilor si teoriei psihoterapiei.

Ocaziile au fost de obicei conferintele, simpozioanele sau mesele rotunde, work-shop-uri organizate de FRP sau asociatiile componente, participarea la alte întâlniri în plan national sau international. De la aceste manifestari locale au început sa nu mai lipseasca invitati din alte tari, iar obiectivele dezbatute s-au centrat pe tematici clinice, interferentele acestora cu transformarile în plan social si societal, într-o lunga tranzitie.

Redam în cele ce urmeaza principalele întâlniri organizate de ARP si respectiv FRP de-a lungul anilor:

•  28-29 noiembrie 1998 – Simpozionul National „Anxietatea – optiuni terapeutice: psihoterapie – farmacoterapie”; Centrul de Diagnostic si Tratament Titan, Bucuresti;

•  27-30 mai 1999 – Al IV-lea Congres National de Psihoterapie „Psihoterapia în România – astazi”; Spitalul de Psihiatrie Gataia, Judetul Timis;

•  1-3 iunie 2000 – Simpozion National de Psihoterapie „Alternative si Asociatii Terapeutice în Reabilitarea Bolnavilor cu Afectiuni Psihice Severe”; Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda”, Sibiu;

•  8-10 martie 2001 – Congresul National de Psihoterapie „Depresia – Tristetea, între dispozitie sufleteasca si categorie diagnostica”; Casa Universitarilor, Bucuresti.

Din anul 2003, organizarea unor întâlniri profesionale a devenit din ce în ce mai dificila datorita conditiilor de austeritate financiara ale tranzitiei si crizelor în care s-a aflat sistemul de sanatate si a scaderii dramatice a venitului general al populatiei. O ultima întâlnire a avut loc, totusi, la Spitalul Gataia, datorita eforturilor considerabile depuse de colegii de aici.

Din pacate, necesitatea organizarii unui congres sau simpozion national gândit în termenii „Psihoterapie si Societate”, în care sa poata fi adusa la cunostinta factorilor de decizie (Guvern, Parlament, Senat, etc.), necesitatea reglementari practicii psihoterapiei în tara noastra printr-o „lege a psihoterapiei”, nu a putut deveni realitate pâna în prezent.

In aceeasi ordine de idei, relatia FRP cu Ministerul Sanatatii si Familiei a fost si este nesatisfacatoare desi bunavointa s-ar parea ca ar exista în sensul recunoasterii certificarii psihoterapeutilor în Romania numai de catre FRP si accesul la formare a medicilor, psihologilor si al altor absolventi ai universitatilor umaniste. Casa Nationala de Asigurari are in nomenclatorul sau de servicii, pentru reteaua ambulatorie, specificatia „psihoterapie si consiliere”, dar fara a fi diferentiata de alte servicii (consultatia psihiatrica, examenul clinic psihologic).

In aceste conditii, o alegere favorabila ar putea fi pentru practicarea psihoterapiei in Romania, sustinerea legislativa in sistem liberal, ca profesie independenta. Aceasta este si directia promovata de AEP pe langa Comisia Europeana de la Bruxelles. Admiterea Romaniei in Comunitatea Europeana, probabil in 2007, va putea fi astfel o sansa de precipitare a unei reglementari echitabile si liberale pentru practica psihoterapeutilor.

Incepand cu luna iunie 2004, cu ocazia Conferineti EAP de la Belgrad, au fost admise dosarele si vor fi eliberate in curand primele patru Certificate Europene de Psihoterapie – in Psiohoterapia Psihanalitica urmatorilor „Grandparenti”: Ileana Botezat-Antonescu, Augustin Cambosie, Eugen Papadima si Silvia Papadima. Calea este deschisa tuturor celor care vor dori si vor putea sa dovedeasca incheierea formarii la nivelul standardelor europene.

Din 1998 a fost lansata Revista Romana de Psihoterapie, cu aparitii bianuale, din al carei colectiv de redactie mentionam: Ileana Botezat-Antonescu – redactor sef; Nicolae Teofil Andriescu – redactor sef adjunct; Marius Luman, Georgiana Ivanescu – secretari.

La toate datele prezentate mai sus, poate intr-o maniera sintetica si mai putin nuantata, nu trebuie sa omitem numarul mare de aparitii editoriale, traduceri ale unor lucrari valoroase din domeniul psihoterapiei, literatura de popularizare, dar si cateva contributii personale izvorate din indelungata practica si activitate didactica a unora dintre psihoterapeuti (Virgil Enatescu, Iolanda Mitrofan, Eugen Papadima, Mihaela Minulescu , Irina Holdevici, Ion Dafinoiu, s.a.).

Federatia Romana de Psihoterapie are un site propriu incepand cu anul 2001, care s-a dezvoltat si modernizat in continuare: www.psihoterapie.ro, destinat facilitarii comunicarii si obtinerii de informatii legate de activitatea pe care o desfasoara asociatia umbrela. Principalele topicuri sunt: Structura FRP: Asociatii, Comisii, Conducerea si Psihoterapeuti; Certificatul European de Psihoterapeut; etc.

Dr. Ileana Botezat-Antonescu,

psihoterapeut in psihoterapie psihanalitica si in psihoterapia centrata pe persoana

Referinte bibliografice:

•  Bratescu G. (1994) – „Freud si psihanaliza in Romania”, Bucuresti, Humanitas

• Botezat-Antonescu I. (1999) – „Crestere si schimbare; dificultatile tinerei asociatii de psihoterapie in Romania”, Congresul Mondial de Psihiatrie, Hamburg

•  Marcu N. (1980) – „Contributii la istoria psihoterapiei in Romania pana in 1944”, (lucrare de diploma), Bucuresti, Facultatea de Medicina

•  Van Deurzen Smith E. (1996) – „The future of psychotherapy in Europe”, Interantional Journal of Psychotherapy, vol. 1, no. 1

•  Botezat-Antonescu I. (2000) – „La psicoterapia en deferentes paises – crecimiento y cambios. Las dificultades de la joven psicoterapia en Rumania”, Revista Argentina de Clinica Psicologica, vol. IX, no. 2

•  Papadima E. (2002) – „Psihanaliza si psihoterapie analitica”, Bucuresti, Jurnalul Literar.

•  Pritz A. – „Globalized Psychotherapy”, Facultas Universitätsverlag, Vienna

•  Vlad T., Marcu N. – Docentul Constantin Vlad (1892-1971), promotorul scolii romanesti de psihanaliza, Editura Medicala, Bucuresti

Psihoterapia si consilierea online

Psihoterapia si consilierea online

Devenit un fel de tentacul cu care pipaim cu nesiguranta, entuziasm sau speranta ceea ce se afla dincolo de spatiul nostru personal, calculatorul conectat la internet ne racordeaza practic la orice. In anumite situatii, care tin de patologie sau de boala, poate fi singurul liant cu ceilalti. Si desi atat de blamat pentru ca inlocuieste comunicarea fireasca, naturala, cu una in care putem renunta la autenticitate si putem interpreta roluri, calculatorul aduce uneori cu el, pentru o anumita categorie de persoane, singura forma de ajutor acceptatata sau posibila, iar aici este suficent, pentru o mai buna intelegere, un singur exemplu: agorafobii, cei captivi in propriile locuinte pentru ca se tem de spatiile deschise.

Inlocuind aproape orice aspect al vietii reale, mediul online ofera asadar si posibilitatea comunicarii in scop terapeutic. Aceasta comunicare online in scop terapeutic este intalnita mai ales sub forma de consiliere online sau psihototerapie online si se poate realiza prin intermediul e-mail-ului sau in timp real: cu sunet sau atat cu sunet, cat si cu imagine (prin camera web, folosind Skype sau alte servicii similare), varianta cea mai apropiata de comunicarea directa, fata in fata.

Problema care se pune insa este daca psihoterapia online este la fel de eficienta precum cea clasica.

Potrivit Asociatiei Americane de Psihologie, un studiu din 2008 nu a aratat diferente semnificative intre terapia online si cea fata in fata. Cele mai apropiate rezultate de ale terapiei fata in fata s-au inregistrat in cazul tehnicilor de terapie cognitiv-comportamentala, NLP (programare neuro-lingvistica) si in cazul terapiilor care folosesc asa-numitele „teme/exercitii pentru acasa”.

Este insa important de inteles ca acel aspect esential (mai ales in terapia psihanalitica), care consta in relatia directa dintre psihoterapeut si client (o parte din ceeea ce se numeste relatia terapeutica) nu poate fi substituit decat partial prin tratamentul online. Este suficient sa ne gandim la limbajul nonverbal si la semnificatia gesturilor, expresiilor faciale, tonalitatii, atitudinii corporale, ca sa intelegem ca aceste indicii de care psihoterapeutul se foloseste in relatia directa cu un client, se observa mai greu in comunicarea online realizata prin intermediul camerei web si deloc atunci cand contactul vizual nu exista. In plus, tratamentul online nu poate avea aceeasi eficienta cu a celui clasic in cazul unor tulburari/afectiuni psihice majore. De exemplu, pot fi tratate online, integral si eficient, atat depresia, cat si anxietatea, doar daca formele in care se prezinta sunt unele usoare, moderate.

Primul program din Romania bazat pe interventia psihologica online a fost initiat in 2000, in Cluj, sub coordonarea unuia dintre cei mai apreciati psihologi si psihoterapeuti romani, Daniel David, director de cercetare al Institutului Albert Ellis din SUA (Albert Ellis, 1913-2007, este unul dintre fondatorii terapiilor cognitiv-comportamentale, el fiind totodata si fondatorul terapiei rational-emotive si cognitiv-comportamentale). In prezent, programul este implementat in cadrul Clinicii Universitare de Psihologie Babes-Bolyai, “PsyTech”, iar serviciile psihologice online constau in:

  1. evaluare clinică si psihoadiagnostic;
  2. terapie autoadministrata (autoajutor), in cazul tulburarilor usoare sau in scop educational, de dezvoltare personala;
  3. prescriptii/recomandari cognitiv-comportamentale (in care intra si terapia autoadministrată si care reprezinta teme/exercitii pe care clientul trebuie sa le realizeze singur);
  4. sedinte de psihoterapie  si consiliere.

Am mentionat mai sus, ca principal dezavantaj al terapiei online, lipsa relatiei directe dintre psihoterapeut si client, iar in cazul in care discutia se realizeaza prin intermediul e-mail-ului, lipsa unei comunicari in timp real. In ceea ce priveste avantajele terapiei online, acestea sunt mult mai numeroase:

- terapie online poate face orice persoana care are acces la calculator si internet, indiferent de zona geografica din care provine sau de afectiunile pe care le are si care ii pot impiedica deplasarea (agorafobie, handicap fizic etc.);

- costurile sunt mai mici (atat pentru terapia in sine, cat si pentru ca nu mai exista nici costuri de deplasare);

- timpul acordat de client terapiei este mai mic, deoarece nu se adauga si cel pentru deplasare;

- daca terapia este mai accesibila si mai convenabila, tendinta clientului va fi de a nu renunta la sedinte (factor major pentru succesul terapiei);

- in cazul comunicarii prin e-mail, este cunoscut faptul ca scrisul ajuta la dezvoltarea unei viziuni mai clare si a unei relatii mai obiective cu propriile stari si emotii, mai ales cand acestea par abstracte si greu de verbalizat; este si motivul pentru care scolile de formare in psihoterapie au incurajat scrierea de jurnale;

- atunci cand clientul se afla la el acasa, acest cadru este unul mult mai confortabil pentru el, iar relaxarea il poate ajuta sa fie mult mai deschis in discutiei;

- comunicarea prin e-mail poate fi o solutie pentru cei care considera intimidanta comunicarea directa (unii nu indraznesc nici macar sa-si impartaseasca gandurile cuiva);

- in cazul comunicarii prin e-mail, psihoterapeutul sau consilierul are la dispozitie mai mult timp pentru a stabili cea mai buna strategie;

- in cazul comunicarii prin e-mail, poate fi realizata in anonimat deplin, atunci cand clientul nu doreste sa-si dezvaluie identitatea;

- in cazul comunicarii prin e-mail, aceasta poate fi realizata de catre client oricand doreste;

- in cazul persoanelor care obisnuiesc sa se autodiagnosticheze prin intermediul internetului, iar informatiile pe care le acceseaza nu sunt intotdeauna corecte, consilierea/psihoterapia online, atunci cand este realizata de profesionisti, ofera surse de informare credibile si competente;

- pentru categoria persoanelor reticente la ideea de psihoterapeut/psiholog, reprezinta deseori singura modalitate de a cere ajutor de la specialisti.

Surse bibliografice online:

www.clinicadepsihologie.ro

www.counselingtherapyonline.com

www.ismho.or (The International Society for Mental Health Online)

www.psychologytoday.com

www.scienceomega.com

Am tulburare de adaptare si mi s-a recomandat tratament cu Venlafaxina si Anxiar. Ma temeam de efectele adverse si ca imi va crea dependenta, asa ca am decis sa nu iau tratamentul, iar problemele mele nu s-au rezolvat. Abia reusesc sa imi cumpar mancare, sa platesc facturile, ma trezesc greu dimineata, parca functionez la un potential foarte scazut.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapie online:
Buna, F, 30 de ani.
Am primit la un consult psihiatric diagnosticul de tulburare de adaptare alaturi de un tratament cu Venlafaxina si Anxiar in doze mici ( pentru inceput) plus alte medicamente tonice, de suport. Eu nici nu am auzit de asa o afectiune pana acum si am fost cam sceptica sa incep tratamentul, am negat ca ar fi totusi o problema asa grava si am zis eu ca as putea-o rezolva si altfel ( prin alimentatie , sport, etc.- alimente bogate in serotonina, mai ales ca eu fusesem vegana o perioada si am zis ca poate si din aceasta cauza am carente). Mi-a fost si frica sa incep tratamentul pentru ca locuiesc singura( si se spune ca un tratament psihiatric trebuie inceput supravegheat) si ma temeam de efectele adverse ( ce scrie pe prospect), ma gandeam ca imi va modifica reactiile, ca voi face gesturi pe care de obicei nu le fac, ma temeam sa nu ajung sa imi fac rau singura ca urmare a medicatiei sau ma temeam ca imi va crea dependenta. Medicul meu psihiatru nu prea mi-a linistit aceste temeri, mi-a spus sec ca asa sunt toate medicamentele, toate au reactii adverse. Am decis sa nu iau tratamentul, dar problememle mele nu s-au rezolvat de 1 an. Adica sunt asa, pe o linie de plutire, dar nu progresez deloc,nu pot indeplini prea multe task-uri pe parcursul zilei, abia daca reusesc sa imi cumpar mancare si sa platesc facturile, ma trezesc greu dimineata si pierd o buna parte din zi, parca functionez la un potential foarte scazut. Ce imi puteti spune din punct de vedere psihologic despre aceasta afectiune? Se poate ea trata si la psiholog? Ce se urmareste pe parcursul terapiei la psiholog in cazul acestei afectiuni? Precizez ca eu am mai facut psihoterapie, dar nu tintit pe aceasta afectiune ( pentru ca la psihiatru am fost ulteior, psihologul nu a identificat acest diagnostic).
  • Ilius-Olariu Ana-Maria
    Ilius-Olariu Ana-Maria Recomand psihoterapie. Nu necesită neapărat medicație și oricum recomandarea pentru medicație tot la psihiatru te duce. Însă un terapeut îți va stabili dacă este nevoie și de medicație sau merge intervenția fără. Practic se lucrează mai mult pe tratamentul anxietății în raport cu ceva, pe înțelegerea modului tău de viață și cauzelor pentru care resimți starea de fapt, apoi pe corectarea stilului de viață în sens adaptativ ție. Eu aș începe acest proces de psihoterapie, momentan fără apel la medicație. Mai mult nu am ce spune neavând suficiente informații.
    • Cristina Tacaciu
      Cristina Tacaciu Gresit. NU un terapeut decide daca e nevoie de medicatie. Aceasta decizie o ia pacientul impreuna cu medicul psihiatru. Nu mai dezinformati, induceti grav in eroare un om speriat si bolnav
    • Ilius-Olariu Ana-Maria
      Ilius-Olariu Ana-Maria Cristina Tacaciu eu am recomandat întotdeauna când am considerat ca ar ajuta un consult la psihiatru sau alt tip de medic, după caz, întrucât uneori pe lângă psihoterapie este nevoie și de medicație pentru rezultate optime. Poate m-am exprimat greșit sau am fost greșit înțeleasă. Numai bine!
    • Cristina Tacaciu
      Cristina Tacaciu Asta era si idee, sa nu se inteleaga ceva ce nu e adevarat. Psihoterapia este ceva ft aproape de sufletul meu, merg la terapie de 2 ani si o recomand oricui. Dar ,ca fost pacient, mi se pare ca nu trebuie sa existe divergente sau interpretari cu privire la cine prescrie medicatie psihotropa si cine ofera un diagnostic psihiatric. Psihiatrul este un specialist cu anumite competente, psihoterapeutul are cu totul altele
  • Cristina Cojocaru
    Cristina Cojocaru Aceasta afecțiune se abordează prin psihoterapie. Rolul afecțiuni este să va ajute sa va adaptati. Ea are nevoie să fie înțeleasă și nu contracarată din start pentru că mintea umana e foarte complexa și creează rezistente. Succes!
  • Cristina Tacaciu
    Cristina Tacaciu Studiile de specialitate arata ca medicatia impreuna cu psihoterapie au sansele cele mai mari in ameliorarea tullburarilor de anxietate sau a celor psihiatrice si psihologice in general. Si eu am trecut prin acelasi proces, am apelat la terapie si am amanat medicatia dar dupa cateva luni bune, in care situatia era clar ca s einrautateste si nu pot face fata singura, am inceput tratamentul prescris de medic. intotdeauna am avut noroc sa raspund pozitiv la doze mici de medicmente psihotrope dar acand a fost cazul, am marit doza. Tratamentul nu este pe viata, nu da depedenta , nu te transforma in alt om. Aici intervine terapia, care daca e facuta cum trebuie, alaturi de un terapeut cu care sa te simti ok , poate sa potenteze la maxim efectele pozitive ale medicatiei si chiar sa devina o susrsa importanta de suport si dezvoltare personala in viata ta. Eu sunt acum de 2 ani in terapie CBT si DBT dar nu numai, cu aceiais terapeuta. Inainte am fost la alti terapeuti dar cu ea m-am potrivit cel mai bine. Am luat un an medicatie , iar acum sunt mult mai bine. Am putut sa ma linistesc suficient incat sa pot invata ceva din terapie. Fara medicatie, as fi continuat cel mai probabil sama adanacesc si mai tare in depresie si anxietate. Incearca sa discuti cu cineva apropiat, caruia sa ii spui ca vei incepe un anume tratament, caruia sa ii dai contactele medicului si terapeutului tau , daca te simti comfortabil si cu care sa mentii legatura, sa te verifice sa vada ce mai faci. Stiu ca e infricosator uneori, eu mi-am luat concediu medical o saptamana cand am inceput tratamentul. Adevarul e ca , in cazul meu, organismul a tolerat ft usor medicamentele. Am am avut niste usoare dureri de cap si cam atat. Am incercat, pe cat posibil, sa raman pozitva si sa ma incred ca in timp, medicatia si psihoterapia ma vor ajuta. Asa a si fost! Bafta!

La locul de muncă mi s-a spus că mă dau afară deoarece am copii mici și nu pot pune serviciul pe primul loc când aceștia se îmbolnăvesc. Sunt disperata, mi-e teama că nu o să mai pot lucra. Mintea mea îmi spune ca angajatorii fug de oameni ca mine.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online:
Buna,
Sunt soție de 3 ani dar relația este de 8 ani. Ne înțelegem bine noi doi exceptând când suntem apăsați de probleme sau mai avem discuții contradictorii dar de obicei le rezolvam împreuna. Avem și 2 fete micuțe (2 ani jumate și 3 ani jumate). Trecem printre-o perioada mai grea puțin. Avem o casa in renovare pe care o terminam greu, între timp stam in chirie, plătim grădinița privată (nu am avut loc la stat), o bona care sa ma mai ajute cu copii. Soțul nu lucrează in țara, prin urmare sunt doar eu cu fetele acasă. Așa ca jonglez cu serviciul casa copii și altele pe lângă. Motiv pentru care cred ca amândoi suntem tensionați. Recent am părăsit locul de munca deoarece deja intrasem in oboseala cronica și frustrare și tensiune fiind un mediu de lucru toxic pentru mine. Așa ca am decis sa merg in alta companie unde știam ca e mult mai bine. Am început un contract de proba de 3 luni. Bun in prima luna 1 fetița s-a imbolnavit de enterocolita (diaree, voma) medicul a zis sa stam 5 zile acasă. In luna a doua s-a imbolnavit cealaltă fata. Alte 5 zile acasă. După ce m-am întors mi s-a spus ca ma dau afara deoarece am copii și nu pot pune serviciul pe primul loc când mi se îmbolnăvesc. Bun, urmând sa merg la un alt interviu, potențialul angajator a sunat fostul șef sa ceara recomandări de unde i s-a spus despre mine ca nici bine nu m-am angajat ca am lipsit 3 săptămâni consecutive (minciuna: au fost 10 zile in 2 luni). Astfel am pierdut șansa sa primesc postul. Urmează sa depun sesizare la ITM. Pr plan moral și psihic sunt praf is disperata, mie teama ca nu o sa mai pot lucra fiindcă am copii și se îmbolnăvesc. Am 29 de ani și 2 copii mintea mea îmi spune ca angajatori fug de astfel de oameni. Soțul este supărat…tensionat. Nu știu dacă pe mine sau pe situații. Pe lângă asta am pierdut și stimulentul de inserție. Ma simt ca și cum nu sunt buna de nimic…ca nu contez suficient ca sa fiu angajata.
Nu am nimic special ca sa ma diferențiez de alți candidați. Am nevoie de ajutor….de câte ori ma gândesc ma ia greața și dureri de stomac urmate de senzație de furnicături in tâmple.
  • Tina Petrareanu
    Tina Petrareanu Este o perioada extrem de grea , aceea a familiei cu copii mici . Da , copiii se îmbolnăvesc și cel mai mult își doresc mama aproape ( ma rog , persoana de atașament ) .
    Personal , nu știu cum fac parintii care muncesc full time amândoi , având copii mici .
    Și chiar dacă fac asta , ma întreb cum, ce sacrifica .
    Probabil pentru voi e timpul sa regândiți toată schema organizării timpului și veniturilor , in funcție de priorități .

Soția mea era o fata normală, însă după naștere au apărut mai multe probleme. Are probleme cu glanda tiroidă, a luat în greutate și nu a mai dat jos. Libidoul ei practic nu mai există. Este mereu obosita, mereu doarme, mereu nu are chef. Voi face ce fac toți. Fac și nu recunosc sau mint, dar nu vreau asta. Nu mi-a plăcut minciuna.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapie online:

Buna ziua tuturor.
Ma numesc Marius am 33 de ani .De la 21 de ani pana la 32 am muncit pe vapor 5 ani si restu in Europa mai precis Germania. Vorbesc engleza fluent si germana peste mediu.Acum Sunt functionar public.
Sunt căsătorit cu L. De 6 ani. Undeva la 9 ani in total cu L. Relația cu familia mea cat si cu ai ei este din punctul meu de vedere peste măsură normalului fiindca sunt un om care vorbește, iartă, discuta , amuza fiindca imi place armonie in jurul meu. Aleg zilnic sa vin acasa la soția mea si la băiatul meu de 4 anisori caci asa simt si fac.
Soția mea L era o fata normala însă după naștere au apărut mai multe probleme.
Ea are probleme cu glanda tiroidă.
După naștere a luat in greutate si nu a mai dat jos.
Libidoul ei practic nu mai există în comparație cu fata pe care o întâlnisem inainte de nastere. Acumulat intr o lună va spun ca timpul pentru noi nu depășește 1 ora pe luna acumulat. Sa zicem ca daca o prind sa facem dragoste de 4 ori intr o lună am noroc iar atunci pe repede inainte.
Eu sunt genul de om care nu doarme la amiază, prefer să fac ceva cu acel timp ca seara sa adorm linistit .
Am incercat de nenumărate ori sa vorbesc cu soția ca nu mi se pare in regula “evolutia” noastra in pat dar fara nici un rezultat. Este mereu obosita . Mereu doarme . Mereu nu are chef. Până în momentul în care imi sare si mie răbdarea pe geam si incep sa vorbesc ce simt. Atunci vine de gura mea, facem 20 min si pana data viitoare când încep să vociferez. Sunt un tip cu un apetit normal , imi place joacă, surprizele picante . Imi place sa o trezesc pe sub plapumă. Mi ar place si mie la fel. Dar nu.
Am avut o viață sa zicem ca tot romanul si acum prețuiesc tot. Incerc sa o ajut cu treburile ei dar acelasi rezultat. Doarme. Cand copilul isi face siesta in loc sa profităm de tinerețea si anii aceștia ea doarme.
Credeti ma ca mi a ajuns sa mai vorbesc pentru ca ma repet intr una si nu mai vreau.
Am vorbit mereu ptr ca asa simt ca e bine sa nu acumulam tensiune.
Nu mai stiu ce sa fac fiindca m am săturat de refuzul ei.
Ma gandesc la divort dar cu frica de Dumnezeu fiindca mi a dat un băiat leit mie ca asta mi am dorit acum sa plec de lângă mama lui nu as vrea fiindca stim unde ajung acești copii fără tata.
Soția inainte de nastere era foarte pofticioasa si foarte darnică si incerc sa o inteleg dar cum unui copil ii dai cand vrea o jucărie iar spre exemplu la 5 ani ii iei jucăria si o pui undeva unde el o vede, dar nu se mai poate juca cu ea va plânge zilnic pentru acea jucărie.
Inteleg si faptul ca sexul frumos isi doreste sa dețină controlul sau cel putin sa creada ca detine nu mai sunt de acord cu nici o regula socială sau familială pentru ca in momentul in care ea mi a zis la nervi ca nu merit … Eu voi face ce fac toti . Fac si nu recunosc sau mint. E Eu nu vreau asta. Nu mi a plăcut minciuna.
Nu mai stiu ce sa mai fac. Toată experienta vieții ma depășește chiar dacă sunt genul de om care gaseste doar soluții si nu gaseste probleme.
Cumva asta este acea “siguranța” a femeii ? Fiindca nu este un lucru bun sa te joci cu hormonii , nici cu ai tai si nici ai partenerului!
Am inteles ca din cauza glandei are libidoul scazut. Am inteles ca a luat in greutate si e greu sa isi revina. Am inteles ca avem un copil. Eu simt ca nu este in regula.
Cand vorbesc de picanterii e că si cum as vorbi de motoare,calculatoare sau orice altceva neinteresant pentru ea.
Va multumesc ca v ati dedicat aceste minute si astept raspunsurile dumneavoastra
P.S. L este genul de om care nu folosește cuvintele :
Iartă ma , Am gresit , imi pare rau.

  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu este greu de evaluat situatia fara sa o vedem/consultam pe viu. Problema cu tiroida este foarte serioasa si trebuie urmarita cu mare atentie pt ca influenteaza totul. Da, este greu sa fii mama acasa cu un copil mic (am si eu 2, unul de 4 ani si una de 1 an), este obositor sa ai grija de gospodarie si sa te mai si odihnesti, insa din punct de vedere medical ceva sigur nu este ok. Tiroida influenteaza afectivitatea si deci intregul psihic. Eu as discuta cu un psihiatru si as incepe o consiliere de cuplu. Succes!
    • Aurelia Mazilu
      Aurelia Mazilu Botezat-Antonescu Radu inclusiv un endocrinolog as adauga eu. Când vine vorba de afecțiunile glandei tiroide e foarte greu de stabilit când fizicul influentează psihicul și viceversa. Bolile cronice sunt dificile și eu as încerca sa elimin in urma unor analize si derapajele hormonale ce vin drept consecință. După, desigur, o terapie de cuplu e mai mult decât binevenita.
    • Botezat-Antonescu Radu
      Botezat-Antonescu Radu binenteles… pt mine a fost impliciat consultul endocrinologic cand am spus ca problema cu tiroida este foarte serioasa. Am omis din greseala recomandarea consultului. :)
  • Elena Savu
    Elena Savu Am aflat cum e la capatul tau de relatie. Cum e la capatul celalalt, definit de sotie, puteti afla impreuna intr-o terapie de cuplu. Relatia de cuplu este un organism viu care evolueaza ingrijit de cei doi parteneri. Daca pui prea mult, sau prea putin ingredient nu e destul. Puteti lucra impreuna pentru a redescoperi ritmul potrivit. Cu rabdare si curaj. Succes !
  • Gianina Viditchi Csapo
    Gianina Viditchi Csapo Cred că multe dintre cuplurile care au copii au trecut prin perioade de scădere a libidoului (mai lungi sau mai scurte). Vă înțeleg frustrarea. Ma gândesc că nu este ușor nici pentru soția dumneavoastră. Eu vă recomand să discutati sincer despre ceea ce simtiţi atât dumneavoastră cât și soția. Mai mult aţi putea explora acest subiect în cadrul unei terapii de cuplu care să vă ajute să găsiți acele metode care funcționează pentru voi.
  • Vasilescu Dana
    Vasilescu Dana Am citit tot,iar acum,nu va vorbesc din punctul de vedere al unui psiholog,ci din punctul meu de vedere,o femeie de 43 de ani,care a avut si are probleme cu tiroida. Operată de la 38 de ani, tiroidectomie totala si la rezultatul histopatologic,cancer de tiroida. E greu! Tiroida controlează tot organismul! Am trecut prin ce trece soția d-voastra. Am luat excesiv in greutate. De libidou,nu mai vorbesc! Eram tot timpul obosită,nervoasă,nimic nu-mi convenea. Gaseam motive de cearta din orice,numai sa nu mi se ceara macar sa fac dragoste. Am fost înțeleasă pana la un anumit punct. Apoi,sotul meu m-a inselat. Asta m-a trezit! Bun! Apoi a trebuit sa iau o decizie. Ori renunt,ori merg mai departe! Dar trebuia sa schimb si eu ceva! Chiar daca m-a durut enorm trădarea,am ales sa iert! De ce? Pt ca ne iubeam si nu am vrut sa renunț! Niciunul dintre noi nu a vrut asta! El nu a mai putut si a călcat gresit!
    Eu am inteles ca daca aleg sa raman in lumea mea,nu va fi bine! Asa ca….m-am ridicat de acolo de jos si am ales sa lupt si cu boala si cu mine. Aveam 77 de kg anul trecut. Azi am 57,9 kg,nu ma mai gandesc la boala,am ales sa traiesc! Si…suntem bine! Totul pleaca din cap si de la cum iti gestionezi prioritatile,gandurile,visurile! Daca va alege sa fie pozitivă în tot,va fi bine! Daca nu….va pierde! Foarte mult!
  • Cristina Cojocaru
    Cristina Cojocaru Pare că sunt lucruri pe care nu vi le spune. Fie că îi e greu sa se deschidă, fie că nu le conștientizează. Invitati-o în terapie, daca nu, mergeți dvs. Mai ales daca alegeti un terapeuți sistemic unde soția nu e necesar să fie prezenta in cabinet sau online. Succes!

Soțul meu s-a sinucis. Cum să îi spun fetiței noastre că a avut un tata minunat, un om deosebit de bun și blând, care ne-a iubit enorm, dar că acel tata minunat a făcut acel lucru oribil?

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online:

Bună ziua. Soțul meu a decedat (sa sinucis) când fetita noastră avea 1 an și 3 luni. Eu m-am recăsătorit, fetita e super incantata de noul tătic și se înțeleg de minune… Însă știe și de tatăl ei și din spusele mele știe ca a murit, a plecat acolo în pământ (la cimitir) și seara când ne uitam la luna mai spuneam ca acolo e tati, asta când eram noi singure.. Acuma mai spune când vede luna ca ii e dor de tăticul ei (are 4 ani acuma). Și din păcate posibil încet sa cunoască cruntul adevăr… Deci cum ii spun? Cum ii spun ca a avut un tata minunat (a fost un om deosebit de bun și blând care ne-a iubit enorm) dar ca acel tata minunat a făcut acel lucru oribil ( pe care ma gândesc ca nici nu ar trebui sa știe nici măcar acel cuvânt). Nu știu cum sa procedez. Mulțumesc

  • Dan Cârlea
    Dan Cârlea Pare ca dvs aveti nevoie sa vorbiti despre asta, caci nu rezulta din comentariile copilului ca el s-ar gandi la sinuciderea tatalui, ci doar ca ii este dor. Copilul va trai adevarul dvs interior: daca ganditi si simtiti ca “lucru oribil”, asta se va transmite; daca ajungeti la formula “un om minunat care nu a putut mai mult”, aia va fi si pt copil.
  • Marilena Popa
    Marilena Popa Buna ziua, cred ca ar trebui sa ii spuneti despre felul in care a decedat tatal ei in momentul in care va intreaba si pe masura înțelegerii ei la varsta respectiva. Puteti sa ii explicati sa avea o suferinta psihica insuportabilă de care nu a putut sa scape sub alta forma. Desigur, este un eveniment traumatic pentru intreaga familie, chiar daca fiica dumneavoastră esa foarte mica nu inseamna ca asta nu ii va influența dezvoltarea. Inca nu stim in ce direcție si in ce masura. Sfatul meu ar fi sa apelati dumneavoastră la consiliere/psihoterapie pentru a putea elabora doliul acestei pierderi si a-i putea livra fiicei situatia cat de cat “digerata”.
  • Muresan Ramona
    Muresan Ramona Cu tot respectul,din dragoste pt copil,cred ca ar trebui sa nu ii spuneti cum a dorit tatal sa plece din aceasta lume…Copiii au o lume a lor si pot merge din curiozitate in directii gresite.Feriti-o cat puteti de acest crunt adevar.Este timp sa inteleaga,dar nu acum.Nu va grabiti,mai ales ca acum are un tata.Nimic nu este imposibil atunci cand pui pe primul loc,linistea sufleteasca a copilului tau.
Inchiriere cabinet – Bucuresti (Piata Alba Iulia)

Inchiriere cabinet – Bucuresti (Piata Alba Iulia)

Inchiriez cabinet cochet cu ora (20 ron), cabinetul fiind situat intr-o zona linistita, la Piata Alba Iulia.
Are acces facil la parcare (in Piata Alba Iulia sau perimetrala), precum si la mijloace de transport in comun (104, 123, 124, 23, 27). Statia de metrou Piata Unirii se afla la 2 km iar Piata Muncii la 1 km.

Contact: 0726.355.158

20190612_102412

Inchiriere cabinet - Bucuresti (Piata Alba Iulia)

Inchiriere cabinet - Bucuresti (Piata Alba Iulia)

Am 40 de ani, iar soțul meu 45. Am mai fost căsătorită și am 3 copii (toți majori). Problema este că soțul meu își dorește sa facem un copil. Eu nu îmi doresc, din cauza vârstei înaintate. El spune sa apelăm la fertilizare în vitro, dar știu ca exista risc foarte mare și acolo în a apărea un copil cu probleme. I-am sugerat sa adoptăm un copilaș, dar tine morțiș să facem un copil.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online:
Bună ziua. Sunt femeie și am 40 de ani. Soțul meu are 45 de ani. Formam o căsnicie de 4 ani, eu am mai fost căsătorită în trecut iar din căsătoria anterioară au rezultat 3 copii(toți majori). Problema este între mine și soțul meu care de un an de zile își dorește sa facem un copil. Eu nu îmi doresc datorită vârstei înaintate atât a mea cât și a lui, îmi este frica sa nu avem un copil cu probleme, nu as putea duce povara. Avem certuri de ceva vreme, el spune sa apelăm la fertilizare în vitro, dar știu ca exista risc foarte mare și acolo în a apărea un copil cu probleme. Țin sa menționez ca am încercat sa rămân în sarcunata dat nu s a întâmplat niciodată. Deci undeva exista o problema. Cum sa ii explic soțului meu ca nu mai este bine la vârsta asta pentru un copil? I-am sugerat sa adoptăm un copilaș, dar nu vrea asa,tine morțiș să facem un copil. Dacă se poate sa îmi răspundeți la acest mesaj și sa îmi dați câteva sfaturi despre fertilizarea în vitro, as vrea sa aflu părerile unor bine cunoscatori de aceste cazuri.
  • Arina Anghel
    Arina Anghel Bună ziua. Şi eu am 2 copii mari şi aproape 40 de ani (peste mai puţin de o lună) iar acum aştept să o aduc pe lume pe copila concepută acum 9 luni. Din punctul meu de vedere, atâta vreme cât suntem fertile, nu este prea târziu, natura ştie ea ce ştie :)
    Pe de altă parte, ca psihoterapeut, vă încurajez să exploraţi ce înseamnă pentru dumneavoastră un copil, cu ce asociați asta şi, mai departe, ce mesaje stau în spatele ideii că sunteți “prea bătrâni” atât dvs cât şi soţul. Ce mesaje aţi primit în copilărie despre a face/creşte copii?
  • Cristina Cojocaru
    Cristina Cojocaru Problema aparentă este despre fertilizarea in vitro, problema de fapt este că el presează când ei îi este frică și invers. Pe fundalul discuției despre copil, relația suferă. Astfel, să fie o coincidență că ea nu a rămas însărcinată? Vă recomand terapie de cuplu și/sau individuală.
  • Mihaela Ionita Olariu
    Mihaela Ionita Olariu Faptul ca ati face fertilizare in vitro cu siguranta nu inseamna ca veti avea un copil cu probleme! Nu stiu de unde ati preluat ideea aceasta.
    Daca aceasta este problema, va asigur ca aveti cam tot atatea sanse sa aveti un copil perfect sanatos, cum are un cuplu care concepe natural la varsta Dvs. Doar ca trebuie sa va grabiti pt ca daca acum ati avea sanse sa faceti FIV cu ovocite proprii, dupa 42 de ani sansele sunt aproape zero si nu ati reusi decat cu ovocite donate. Deci, daca si Dvs va doriti, nu mai pierdeti timpul si mergeti la o clinica specializata in probleme de infertilitate.
    Daca, de fapt, Dvs nu va mai doriti de fel inca un copil si cautati scuze, asta este o cu totul alta problema.
Pagina 1 din 212

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19371 raspunsuri primite pentru 4124 intrebari | Vezi toate intrebarile
implant dentar fast and fixed