implant dentar fast and fixed



Login

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Arhiva lunara pentru martie, 2018

  35 vizite


Acum 4 zile mi-am pierdut copilasul. Eram insarcinata in 20 de saptamani, am incercat ani la rand sa pot ramane inasarcinata… i-am auzit inimioara, l-am simtit cum misca. Sunt distrusa, am murit odata cu baietelul meu…

Olga Gâdea 9:20am Jun 1
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,
Ma numesc Oana, am 28 de ani si acum 4 zile mi-am pierdut copilasul, erm insarcinata in 20 de saptamani, am incercat ani la rand sa pot ramane inaarcinata si cand s-a intamplat minunea nu m-am putut bucura de decat 20 de saptamani… i-am auzit inimioara, l-am simtit zilnic de la 16 saptamani cu misca.. eram cea mai fericita femeie de pe pamant pana vineri cand l-am simtit pentru ultima oara pana la pranz iar seara urmand sa il nasc… nu ma intereseaza durerea fizica perin care am trecut, a fost prea mica pe langa cea sufleteasca…
Am toata familia aproape, sotul ma sprijina f mult dar nimic nu ma poate face sa imi revin oricat de mult incerc. Imi este dor de el, astept mereu sa miste, sa il simt, imi lipseste enorm de mult.. sunt diatrusa, am murit odata cu baietelul meu dar cinsider ca familia mea si sotul meu nu merita asta, vreau sa fiu tare pentru ei ca sa nu mai sufere si pentru mine. Va implor daca puteti ajutati-ma, invatati-ma cum sa ma ridic putin pentru ei si pentru mine sa no iau razna sa am puterea sa incerc iar sa am o minune in viata mea…


Cristina Anghel 10:17am Jun 1
Oana, imi pare sincer rau pentru ce ai patit. Ca mama, te inteleg cel mai bine. Imi pot imagina durerea ta. Nu ai pierdut doar un copil, ci sperante, vise, asteptari. Te vedeai alaturi de el. Din pacate, nimic nu il mai poate aduce inapoi. Ce poti tu sa faci este sa il plangi, pana cand te vei impaca un pic cu durerea. O asemenea pierdere este extrem de dureroasa si nu te poti astepta sa iti treaca cat ai clipi. Accepta iubirea si sprijinul familiei, daca poti gandeste-te ca si sotul tau a suferit o pierdere, chiar daca suferinta lui nu este de o intensitate la fel de mare. Incearca sa ii oferi si lui consolare, asta va va tine aproape. Daca te izolezi, vei sapa o groapa intre voi. Sunt alaturi de tine, mai scrie-ne!

Avram Vlad Luisa Erika 10:20am Jun 1
Roagate mult si ai sa vezi ca D zeu iti va da putere sa treci peste si iti va darui inca o minune!succes!

Ne-am mutat intr-un bloc mai select, intr-o zona buna, dar linistea este tulburata de vecini petrecareti, subwoofer-ele masinilor etc. Cand nu mai suport, chem serviciul de urgenta, iar echipajul care vine (cand vine) e foarte sictirit de “urgenta” mea, si in cel mai bun caz rezolva situatia doar pentru moment. Cum pot sa fac sa nu-mi mai pese?

Olga Gâdea 9:19am Jun 1
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Sunt deranjat de muzica vecinilor de cartier si nu numai.

Sunt din Bucuresti, am 31 de ani, locuiesc impreuna cu sotia de 6 ani, nu avem copii. Suntem persoane cu o situatie materiala buna, oricum mai buna decat media, nu avem datorii, avem studii superioare si joburi stabile.

Inca de tanar nu am fost genul petrecaret, m-am ferit de zone si anturaje care generau poluare fonica. Din pacate, in acest oras suntem agasati permanent de persoane pentru care spatiul personal nu mai inseamna nimic.
Am locuit o perioada intr-un bloc de garsoniere confort 2, relativ linistit, dar nu mereu, fiind ocupat in majoritate de oameni saraci, cu mai putina educatie. Acum ne-am mutat intr-un bloc mai select, zona considerata buna, dar si aici linistea din mediul exterior blocului este tulburata de vecini petrecareti, subwoofere din portbagaje de masini, langa care stau ore intregi tineri care nu au altceva mai bun de facut.
De regula cand apare o astfel de situatie, incerc sa discut cu cel in cauza (pornesc de la premisa ca poate omul nu-si da seama ca deranjeaza), dar o data am primit chiar si amenintari. Acea intamplare mi-a declansat depresii crunte timp de vreo saptamana (de nervi, nu de frica).

Stat de drept nu exista. Desi nu sunt genul reclamagiu, cand nu mai suport, chem serviciul de urgenta 112, iar echipajul care vine (cand vine) e foarte sictirit de "urgenta" mea, si in cel mai bun caz rezolva situatia doar pentru moment.

Imi cer scuze daca problemele mele pot parea puerile pentru unii, dar am ajuns in acel punct in care ma duc cu frica acasa, nestiind daca si in aceasta seara voi fi nevoit sa trantesc nervos geamul ca sa nu mai ascult involuntar muzica de petrecere.
Altadata asteptam cu nerabdare weekendul, acum il astept cu inima strans, nestiind daca voi avea o duminica linistita sau trebuie sa ma incui iar ermetic in casa.
Un lucru imi e clar: situatia dimprejur nu pot sa o schimb. Cum pot sa ma schimb pe mine insumi? Cum pot sa fac sa nu-mi mai pese? Am ajuns sa ma gandesc anticipativ numai la problemele astea, imi este deja greu sa ma concentrez la munca, si deja incepe sa-mi afecteze si relatia, eu fiind tot timpul stresat, cu sau fara motiv real.

Hobby-uri nu prea am, in afara de citit (proasta alegere, cand apar situatiile descrise mai sus).
Mutatul nu este o solutie, ultima oara am vandut in pierdere, si am investit aici din nou, pentru a transforma casa intr-un camin.

Va rog dati-mi o idee, de unde sa incep, cum sa-mi fortez creierul sa accepte realitatea dimprejur mai relaxat. Greseala mea e ca am mult spirit civic, prin tot ceea ce fac ma gandesc in primul daca deranjeaza pe cineva, si…pretind aceeasi atitudine si din partea celorlalti.

Mai precizez:
- nu am probleme cu lucrarile de amenajare din bloc, atunci cand apar. Sunt constient ca asta inseamna evolutie si pot sta linistit o zi intreaga chiar daca vecinul de deasupra "canta" la bormasina, dar imi striga de tot restul zilei daca ma agaseaza cu muzica jumatate de ora
- am stat cateva luni intr-un oras mic de provincie, unde problemele de gen erau mult mai mari, si totusi acolo nu dadeam aproape deloc atentie si nu ma deranja nici pe departe ca acasa. Ceva simt de proprietate prea dezvoltat, presupun…

Astept cu maxim interes orice sfat!
Multumesc!


Doina Zamfirescu 9:38am Jun 1
O parere personalizata puteti obtine discutand cu un terapeut.

Avram Vlad Luisa Erika 10:14am Jun 1
Si eu am o problema asemanatoare cu orice inseamna galagie.cel mai mult ma deranjeaza cand vreau sa dorm sau cand dorm copiii.noi suntem in Anglia unde se aude tot de afara sau de la vecini.nu stiu cum sa fac sa fiu nepasatoare ca ceilalti.simt ca imi sare inima cand ma enervez din cauza nepasarii celor din jur.ma streseaza maxim.cred ca o sa ma mut in camp?

Cristina Anghel 10:31am Jun 1
Va felicit pentru analiza pe care v-ati facut-o! Si pentru faptul ca ati acceptat ca cei din jur nu pot fi schimbati! Asta face diferenta intre sanatate si tulburare psihica! Aveti nevoie de putina terapie, pentru a va gasi acele puncte nevralgice pe care apasa vecinii cu nepasarea lor. Si cateva tehnici de evitare a acestor situatii. Eu personal, daca nu as avea nicio sansa de a ma muta de-acolo, as organiza in fiecare weekend iesiri, pentru a nu fi in contact cu vecinii. E oarecum dificil sa traiesti intr-o cloaca si sa faci abstractie de ea, asta ar presupune sa va disociati. Eu sunt ferm convinsa ca veti gasi si singur solutia pentru dvs. si familia dvs.! M-as bucura sa ne-o impartasiti si noua!

Raluca Neagu 12:04pm Jun 1
Faptul că nu vă deranjează lucrările de reparație și, mai mult decât atât, înainte să vă mutați în această zonă bună nu va afecta atât de tare gălăgia, mi se pare de explorat. Ce a însemnat pentru dumneavoastră această mutare, ați pornit cu așteptări spre aceasta noua adresă, cum ați semnificat experiența? Ar fi interesant și sa observați de ce anume se leagă ideea asta de vecini nepăsători care asculta muzica tare. Va deranjează vârsta lor, faptul ca sunteți neputincios și nici cu poliția nu ii puteți liniști, va aduce aminte de ceva aceasta neputință și frustrare. Ma gândesc ca dacă va afectează asa de tare este important și se leagă de sinele dumneavoastră. Sigur ca poate o vacanta ar ajuta mult sa va relaxați, sa încărcați bateriile. Aveți o perioada stresanta la munca, exista cineva apropiat pe care nu reușiți sa îl faceți sa se liniștească, fata de cuvintele căruia sunteți neputincios, care va "poluează" fonic fără sa îl puteți opri?

Pascu Viorica 2:56pm Jun 1
observatia mea este ca ati facut o adevarata fobie- legata de galagia de la bloc si va focusati pe ea! Intrebarea este de ce aceasta focusare? De ce nu exista alte aspecte ale vietii, obiective, etc care sa va activeze, sa va centrati pe alte lucruri, "sa vedeti partea plina a paharului vietii"? Poate ca lipsesc; puteti sa explorati acestea intr-o terapie! Numai bine!

Tatal meu a murit fulgerator cand eu aveam doar 18 ani. Am ramas ancorata in trecut, cu o mie de intrebari si regrete. In seara cand el a murit, ne-am certat si a murit suparat pe mine. La 2 saptamani dupa moartea lui am suferit un grav accident de masina si am fost la un pas de a-mi pierde mobilitatea picioarelor.

Olga Gâdea 7:30am Jun 9
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna. Problemele mele cred ca au existat inca din copilarie dar eu am inceput sa le simt existenta in 2012, cand tatal meu a murit fulgerator, cand eu aveam doar 18 ani. Cred ca de atunci am ramas sa zic ancorata in trecut si cu o mie de intrebari si regrete. In seara cand el a murit, noi ne-am certat, si oarecum el a murit suparat pe mine, sau cel putin eu asta cred. Ma simt vinovata de chestia asta. La doar 2 saptamani dupa moartea lui am suferit un grav accident de masina si am fost la un pas de a-mi pierde mobilitatea din picioare. Cu lungi operatii, terapii si aproape 8 sapt de imobilizare la pat, am reusit sa ma fac bine. Cel ce conducea era iubitul meu. Nu pot spune ca il acuz de ceva, drept urmare am ramas impreuna si avem peste 6 ani de cand suntem impreuna, dar oricat de tare as vrea sa zic ca am trecut peste, simt ca o parte din mine simte o oarecare repulsie pentru ce s-a intamplat. In adancul meu, eu mi-am revenit foarte greu iar el a trecut imediat peste ce s-a
intamplat. Ideea este ca de-a lungul anilor toate s-au acumulat, iar eu in momentul de fata ma simt precum o gaina fara cap. Nu mai vad nici un scop, nici o directie in viata, ma simt lipsita de sens. Daca relatia cu iubitul mergea bine, acum a inceput sa se clatine, si tind sa cred ca toate se intampla din cauza mea. Pentru ca caut drame, vad parti negative, in loc sa ma concentrez pe partile pozitive ale vietii.
Sunt studenta in anul 4, termin anul acesta facultatea. Am 23 de ani si o viata inainte. O familie frumoasa, o mama intelegatoare care imi este prietena inainte de orice, o sora mai mica ca mine cu 12 ani dar pe care o iubesc ca si cum ar fi copilul meu. Am un job pe care altii poate si l-ar dori, sunt asistent manager intr-un restaurant, coordonez activitatile si personalul iar banii sunt pe masura. Un iubit care ma iubeste si ma apreciaza, nu am fost jignita, batuta sau vreodata injurata de catre el ci din contra ma trateaza cum poate altii nici nu stiu cum sa o faca. Imi aduce flori mereu si gesturi, vorbe frumoase. Am prieteni, si prieteni buni care imi sunt alaturi mereu. As putea spune ca am de ce sa ma agat in viata, de ce sa fiu multumita si sa ma simt implinita. Dar nu este asa. Si problema este ca am fost mereu o persoana inchisa, imi este exagerat de greu sa ma deschid si sa-mi povestesc necazurile si gandurile cuiva.


Botezat-Antonescu Radu 8:21am Jun 9
inteleg ca ai cumulat destule peste ani, dintre care doua evenimente au fost majore: pierderea tatalui (un doliu greu pt oricine) si un accident grav de masina (care poate fi cauza unui eventual stres post-traumatic). Gaseste un psihoterapeut cu care te simti confortabil sa discuti si incepe un proces de explorare… descarcarea este necesara. Curaj, se poate!

Tiberiu Seeberger 8:55am Jun 9
Bună ziua. Aceste acumulări duc la probleme psihice odată și odată. Vă recomand să începeți o terapie. Vă va ajuta foarte mult !
Cu stimă, psih. Tiberiu Seeberger

Ilius-Olariu Ana-Maria 9:55am Jun 9
Sunt încântată de faptul că recunoști plusurile din viața ta. E un alt mare plus! Pari contrariată că te confrunți cu o așa problemă când există atâtea plusuri, de parcă nu le-ai merita! Te poți explora într-o psihoterapie (există și varianta să faci online ședințele în intimitatea casei tale; e un fel de protecție de început în a diminua teama de a te expune- tu afirmând că ești o persoană mai închisă). Cred că e un blocaj traumatic pe care nu ai reușit să-l gestionezi. Nu din vina ta sau a cuiva, ci pentru că psihicul tău nu este pregătit. O psihoterapie te poate pregăti corespunzător. Succes în drumul spre tine însuți și curajul de a-ți deveni aliat

Am 17 ani și sunt un adolescent normal, poate puțin negativist. Problema este că nu mă descurc pentru pregătirea la facultate, încerc să învăț însă când mă lovesc de un test sau o teza pentru care chiar m-am străduit să învăț, la fața locului ajung să uit sau să amestec informațiile astfel încăt ajung să nu obțin rezultate bune.

Olga Gâdea 4:39am May 26
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună ziua! Am 17 ani și sunt un adolescent normal, poate puțin negativist, ca orice adolescent, cel puțin așa cred, îmi fac planuri de a ajunge la o facultate și chiar la una foarte grea, la care admiterea se face pe baza unui examen. Ideea este că nu mă descurc pentru pregătire, încerc să învăț însă când mă lovesc de un test sau o teza pentru care chiar m-am străduit să învăț, iar la fața locului ajung să uit sau să amestec informațiile astfel în căt ajung să nu obțin rezultate bune. De aceasta mă tem că voi avea de suferit pe mai de parte. Mulțumesc!


Cristina Anghel 5:27am May 26
Multa lume se confrunta cu anxietatea de performanta. Mai ales in RO, unde se pune accentul pe rezultate la olimpiada , note, cat mai multe facultati absolvite. Este posibil sa uiti pt ca nu iti place materia respectiva. Daca ti se intampla la mai multe/toate, atunci e anxietate. Daca iti place ce inveti si inveti bine, dar uiti brusc totul, incearca niste exercitii de relaxare inainte de teze. Iti tin pumnii!

Pascu Viorica 6:36am May 26
pare a fi anxietate de performanta; adica apar ganduri intruzive "trebuie sa iau nota mare"! , apare teama "iar voi da gres! si aceste doua te blocheaza. Nu te concentra pe aceste doua ganduri! Fa o lista cu situatiile cand ai reusit si raporteaza-te la ele! Este necesar ca si autoeficacitatea (increderea in capacitatile tale) sa ramana ridicata! Un psihoterapeut te poate ajuta mai detaliat (daca apelezi la el) in cateva sedinte. Mult succes!

Psiholog Monica Enescu 12:22pm May 26
Apeleaza la un psiholog sau consilier scolar. Este perfect normala aceasta anxietate la varsta adolescentei, iti doresti multe, ai vise mari dar inca nu ai incredere in tine. Tehnicile de relaxare sunt bune, la fel sa-ti imaginezi o reusita de-a ta sau un moment in care ai facut ceva si ai fost bucuros si mandru de tine! Repeta acest scenariu pana simti acea atitudine de incredere. Colegele mele ti-au dat cateva idei care te-ar ajuta, merita incercat. Succes!

Am luat 3 la teza la informatica, am crezut ca iau 7-8. Nu știu cum sa le spun părinților, sunt foarte stricți in privința școlii și când iau 6-7 mă cearta foarte tare.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna, am 15 ani si sunt fata. Sunt la un liceu teoretic, in clasa a 9 a A informatica- matematicaintensiv engleza impreuna cu sora mea geamana. (Eu am intrat la C dar m am transferat cu ea in clasa) Provin dintr o familie destul de ok la bani
Cred ca sunt anxioasa, depresiva si timida, cateodata, depinde de situatie. Nu am incredere in mine si mi e frica de multe lucruri. Urasc scoala si nu mai am nici o motivatie sa mai invat nu stiu de ce, dar totusi incerc sa fac asta. Consider ca sunt privita timida, prostuta la scoala.. ma pierd mereu. Am o clasa ciudata . Toti profesorii au pretentii. Ma consider aproape cea mai slaba din clasa. Parintii mei mereu ma obliga sa invat, invat mult dar degeaba. Ma simt ca o leguma. Imi e frica sa comunic, sa nu zic ceva gresit. Imi e frica sa raspund la scoala. In plus sunt super frumoasa. Cand cineva imi vb urat sau se ia de mine ma pierd. Am observat dealungul anilor ca vr din ce in ce mai mult (lucruri materiale, vacante, etc). Plang mereu din aproape orice. Mereu cand ma gandesc la scoala ma simt oribil si dintr o data imi pierd tot cheful de viata. Nu stiu ..am o senzatia ciudata mereu in mine. ma simt mereu ciudat si sunt trista. Nu stiu ce sa fac. Nu stiu cum sa va fac sa intelegeti ce am pt ca nici nu stiu concret. vreau sa ma schimb dar nu stiu cum sa fac asta. Nu stiu ce ar mai trb sa scriu..

Fata mea de 13 ani nu mai asculta deloc, o duc la scoala si ea pleaca, are nopti cand nu vine acasa. Este in risc de exmatriculare, fumeaza, s-a taiat pe antebrat. Dar este un copil inteligent, foarte matura in gandire, studiaza vioara si face lupte pentru autoaparare.

Olga Gâdea 7:38am May 30
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 35 de ani , am 2 fete de 13 si 15 ani, divortata si intr-o relatie cu un partener cu 5 ani mai in vartsta decat mine. De 2 ani de zile au inceput problemele cu fata de 13 ani, iar acum aceste probleme s-au agravat si anume nu mai asculta absolut deloc, spune da dar nu face cum spune, o duc la scoala si ea pleaca de la scoala, are nopti cand nu vine acasa iar eu o caut prin oras, are un anturaj care nu imi place deoarece cred ca pe parintii acestor copii nu-i intereseaza prea mult de acestia ptr ca dupa cate am vazut sunt lasati sa faca ce vor si pana la ore prea tarzii…22/23 h . Mentionez ca am fost la psiholog acum un an, am incercat sa plec din tara si sa ma stabilesc cu ele in alta parte, ea mereu isi cauta anturaj de acest gen. In legatura cu aceasta problema am facut tot ceea ce am crezut ca imi sta in putinta, m-am purtat frumos, i-am oferit mai multa intelegere , mai multa dragoste, am incercat sa o inteleg, nu a functionat….apoi m-am purtat urat, am
pedepsit-o , am lovit-o, am amenintat-o ca o inscriu la centrul de minori…nu stiu ce pot face ca ea sa isi redreseze comportamentul. La scoala a acumulat absente, este in situatie cu risc de exmatriculare, am aflat ca fumeaza, s-a taiat pe antebrat, va rog sa ma ajutati! Este un copil inteligent, fandeste mult mai matura in gandire, studiaza vioara si face lupte pt autoaparare.


Tiberiu Seeberger 8:00am May 30
Bună ziua. Vă recomand să mergeți și dumneavoastră și ea la terapie. Problemele fetei nu pornesc din senin și s ar putea să fie accentuate de comportamentul dumneavoastră.
Cu stimă, Psih. Tiberiu Seeberger

Cristina Anghel 8:26am May 30
Desi dvs. ii doriti numai binele, asa cum a spus si colegul meu, probabil ca ii faceti foarte mult rau. Nu va mai panicati. Mergeti la psihoterapeut, la unul la care va simtiti inteleasa. Nu intrerupeti fiindca taieturile pe mana sunt un semn de grea suferinta pe care o traieste fiica dvs. Iar ea pare a fi o fata inteligenta, exceptionala. Ati facut si treaba buna! Incercati sa reparati si ce nu e bun! Va doresc multa dragoste si rabdare! Sa mai dati un semn!

Pascu Viorica 10:00am May 30
cautati un psihoterapeut cu care "sa rezoneze" (sa se simta inteleasa) si va fi bine! Sunt probleme ale varstei si poate si altele: nu reuseste sa -si gaseasca resursele adecvate pentru a-si depasi problemele emotionale! Curaj si numai bine!

Emilia-Raluca Gröbel 10:18am May 30
Parca ati vorbi despre situatia mea. Singura cale este un psihoterapeut cu care sa "rezoneze" si rabdare. Nu o mai loviti nici fizic si nici emotional. Nu ajuta.

Soare Fericire 12:13pm May 30
Cum vede fata relatia cu Dvs? ce va reproseaza? ce stiti despre planurile ei de viitor? Va las un link despre o carte si cu un video in dorinta de a va aduce o informatie in plus in pregatirea necesara "meseriei" de parinte a adolescentului ! http://www.eusunt.ro/carte-Sustine-constient-adolescenta~3962/

Psiholog Monica Enescu 12:41pm May 30
Buna ziua! Situatia este complexa si cel mai bine ar fi sa apelati din nou la un psihoterapeut. Nu ati spus nimic despre fata de 15 ani, cum este ea, cum se intelege cu sora ei? Cand anume ati divortat si cand a inceput relatia cu partenerul actual, cum se inteleg fetele dvs cu partenerul dvs? La psiholog ati fost doar dvs sau si cu ea? Fata dvs este la varsta la care oricum adolescentii incep sa se plaseze in opozitie cu parintii lor si sa isi impuna propriul sistem de valori asupra lumii. Problema cu absentele, anturajul care nu va place, taiatul pe mana toate acestea sunt semne ca ea nu este fericita, poate fi expresia unei agresivitati interiorizate si de asemenea poate avea simptome de depresie. Toate acestea trebuiesc evaluate in cadrul unei terapii. Este normal sa fiti ingrijoarata si va apreciez pentru incercarea de a gasi o rezolvare si de a va apropia de ea, este bine sa apelati insa la ajutor specializat. Numai bine!

Terapeut ABA/terapie comportamentala – Bucuresti (Prelungirea Ghencea)

Cautam terapeut ABA/terapie comportamentala, cu/fara experienta (studenta la psihologie/psihopedagogie care vrea sa invete si sa se formeze), pentru o fetita de 6 ani, diagnosticata cu autism. Se asigura coordonare.

Terapia se va face la domiciliu: sector 5, Prelungirea Ghencea.

Program zilnic: orele 16.00-18.00.

Tel.: 0748023967.
Mutumesc!

Sunt studenta la Medicina Veterinara si am clacat, am luat doar un examen. Asta m-a demoralizat foarte mult si am decis sa nu ma mai duc la facultate. Ma simt extrem de vinovata fata de mama mea,care munceste in strainatate pentru a-mi plati taxa si chiria…

Olga Gâdea 4:38am May 26
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua!Sunt studenta la facultatea deMedicina Veterinara si am 20 de ani.Problema mea este urmatoarea:acum ar fi trebuit sa termin anul doi de facultate,dar in primul semestru am clacat,adica din toate examenele din sesiune doar 1 l-am luat.Asta m-a demoralizat foarte mult..Pe parcursul sem 2 am incercat sa le dau din noi,dar nu am reusit sa iau niciunul asa ca am decis sa nu ma mai duc la facultate.Asa am pierdut eu anul acesta de facultate.Problem este ca ma simt extrem de vinovata fata de mama mea,care munceste in strainatate pentru a0mi plati taxa si chiria..Simt ca nu pot sa mai continui cu aceasta facultate,nu vad sa fie de mine.Mi-am dat seama ca orice invat ,nu pot retine,nu simt sa ma atraga intr-un fel,Sunt atrasa doar atunci cand vad animalutele in fata mea,.M-am gandit sa le spun alor mei ca nu mai pot continua cu facultatea aceasta si ca vreau sa fac altceva,ceea ce voiam prin clasa a10a si anume psiholgie sau litere..Ce ma sfatuiti sa fac?Cum sa discut cu ei?Mi-e foarte teama de reactuia lor,ion special de cea a mamei.nu vreau sa o fac sa sufere din cauza mea,mai ales ca a platit doi ani de facultate,iar eu am ales sa renunt pur si simplu…


Carmen Mariana Demi 8:00am May 26
Cred ca intentia ta de a sta de vorba cu parintii despre situatia ta este foarte buna. Inainte de asta, stai de vorba cu tine si descopera ce ai invatat din experienta ultimilor doi ani, ce a fost valoros pentru tine in perioada in care parintii tai au stiut ca esti studenta la facultatea de Medicina Veterinara. Aceasta lectie ar putea sa iti fie de folos, astfel incat sa nu mai repeti experiente similare cu celelate optiuni de studii universitare de care ai spus, Psihologia sau Literele. Apoi intreaba-te ce te-ar face cu adevarat fericita si implinita in viata. Si dupa ce descoperi aceste lucruri, s-ar putea sa iti fie mai usori sa stai de vorba cu parintii tai, sa le spui ce ti-a fost de folos si ce ai inteles din experienta cu Medicina Vet., si ce vrei sa faci mai departe. Cred ca dupa ce vei sta de vorba cu ei despre acestea, vei fi mai linistita si impacata cu tine insuti. Succes!

Pascu Viorica 11:18am May 26
incearca sa-ti identifici abilitatile tale/ punctele forte, ce te-ar motiva si in ce profesie ai avea reusite (te poti adresa unui cabinet de orintare profesionala) si ulterior iei decizii! Si Fac de psihologie precum si de litere, necesita abilitati, munca, pasiune, motivatie, etc. Nu ajunge doar sa schimbi una cu alta asa la intamplare ” cu ce mi- ar placea”! Abilitati cu totii avem, este important de identificat in ce domenii! Spor!

Psiholog Monica Enescu 3:40pm May 26
Buna! Fii sincera cu parintii tai, spune-le ce dificultati ai, cum te simti, ca nu crezi ca ti se potriveste, spune-i mamei ca te simti vinovata pentru ca ea munceste si ti-a platit facultatea, parintii vor simti ca tu ai incercat, ai dorit sa iti iei restantele dar nu esti suficient de motivata si materia ti se pare dificila. Cred ca vor intelege mai ales daca vad la tine ca iti asumi responsabilitatea. Te sfatuiesc sa te interesezi din timp de ce se studiaza la facultatile care te intereseaza, daca ti-ar placea, ce materii se fac ca sa fii mai pregatita, nu te lua dupa ce speri sau ce crezi tu ca ar fi, ci cauta sa fii informata. Iar daca vei invata bine pentru admitere la o noua facultate, ai sansa sa intrii la buget si sa nu mai platesti taxa. Gandeste-te ce ti-ar placea sa faci ca profesie in viata ta, care sa te multumeasca, sa nu te plictiseasca, sa se potriveasca si cu stilul tau de viata si cu abilitatile pe care le ai si intereseaza-te ce trebuie sa stii/ sa ai/ sa poti/ sa faci pentru a ajunge acolo. Succes!

Nu m-am putut controla si am lovit-o pe prietena mea, iar acum imi spune ca nu mai vrea sa fie cu mine…

Olga Gâdea 4:36am May 26
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

casatorie
Am avut o relatie de 7 luni un termen poate nu prea mare insa foarte important cu o persoana foarte importanta pentru mine are 21 ani… ea nu a avut un tata si de la o virsta mica a crescut singura mama fiind nevoita sa plece peste hotare…in aceasta perioada am tinut mult la ea si ea la mine insa uneori ascundeam unele lucruri de ea mintindo doar pentru a nu-i face rau ceia ce pe ia o supara foarte tare … nu demult am avut o cearta in urma unor cuvinte nu mam putut controla si am lovito pe obraz ceia ce pentru ea a fost foarte dureros …acum imi spune ca nu mai vrea sa fie cu mine ca se teme ca sentimentele ei nu mai exista…insa continuam sa lucram impreuna …ce as putea face sa o reintorc poate sa ii ofer putine liniste o pauza sau sa continui sa fiu insistent …miam cerut scuze iam jurat practic ca nu se va mai intimpla un asemenea caz


Botezat-Antonescu Radu 6:19am May 26
ma gandesc ca poate are nevoie de timp si spatiu pt a lua hotararea finala, insa nu poate fi ‘facuta’ sa reia relatia daca nu isi doreste; minciunile sunt uneori necesare pt a proteja insa o palma poate sa doara mult mai tare. Succes!

Pascu Viorica 1:38pm May 26
este ok ca i-ati cerut scuze; acum puneti-va in practica juramintele – si asta pe termen lung! Demonstrati prin conduita si comportament! Succes!

Psiholog Monica Enescu 3:24pm May 26
Este de inteles ca partenera dvs a crescut fara atentia si afectiunea parintilor de care avea nevoie. De aceea poate ca ea este mult mai sensibila la cuvinte, gesturi, conflicte decat alte persoane care ar avea o minima capacitate de a gestiona astfel de lucruri, cred insa ca acea palma a fost destul pentru ea si este indreptatita sa reactioneze asa. Cred ca e necesar sa ii oferiti spatiu sa se lamureasca daca doreste sa continue sau nu o relatie cu dvs. Astfel ii respectati nevoia si aveti timp si dvs. sa faceti un pas in spate si sa analizati ce anume din conflict va face sa va pierdeti controlul si sa reactionati agresiv. Uneori acesta e un semnal de alarma ca sunt lucruri nerezolvate la noi care ne pot afecta grav relatiile.

Credeti ca sunt superficial ca gandindu-ma ca prietena mea nu este destul de inteligenta pentru mine sau nu este destul de amuzanta? Nu vad niciun viitor al relatiei, dar stiu ca o despartire ii va frange inima.

Olga Gâdea 4:32am May 26
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna tuturor. Va scriu deoarece ma confrunt cu o problema destul de dificila. In urma cu aproximativ 2 ani am inceput o relatie cu o fata de 19 ani, eu avand 20.
La inceput ma simteam foarte atras de ea si ne intelegeam foarte bine (asta a durat aproximativ 6 luni). Dupa aceea am inceput sa ne cunoastem mai bine si pe parcurs am inceput sa vad la ea foarte lucruri care imi displac. (nu are simtul umorului, nu prea are cunostinte de baza etc )

In timpul adolescentei ea a trecut prin foarte multe clipe dificile (tatal o insela pe mama ei, iar ea la 14 ani a fost violata de prietenul ei), iar eu in perioada de cand suntem impreuna am incercat sa o fac sa treaca peste, sa o motivez etc.Suferinta ei este vizibila de fiecare data cand imi vorbeste despre trecut. Are un suflet bun, e un copil nevinovat.

In momentul de fata nu prea mai sunt fericit, nu vad nici un viitor al acestei relatii, dar stiu ca o despartire ii va frange inima. Tot eu am motivat-o sa urmeze o facultate, deorece ea nu prea avea planuri similare.
Eu ma gandeam sa astept sa termine cu examenele, sa nu o afecteze, si sa ii spun. Chiar ma doare ca trebuie sa o fac, dar nu prea sunt fericit. Nu am ce sa ii reprosez din punct de vedere al comportamentului dar pur si simplu a disparut atractia.

Imi este frica ca o sa sufere foarte mult, si ma doare cand ma gandesc la acest lucru.

Credeti ca sunt superficial ca gandindu-ma ca nu este destul de inteligenta pentru mine sau nu este destul de amuzanta ? Am impresia uneori ca nu poate mai mult. Ma mir ca a trecut atata timp, in care eu tot am continuat de teama sa nu o ranesc. Tin la ea dar nu vad un viitor. Va multumesc!

Astept pareri/sfaturi.


Botezat-Antonescu Radu 6:41am May 26
daca nu simti ca nu poti fi alaturi de ea in viitor, indiferent de motiv, atunci de dorit ar fi sa iei masuri. A continua in ritmul actual, din cate inteleg de la tine, nu va face bine niciunuia. Fa ce si cum crezi tu ca ar fi mai bine; in plus poate ar fi bine sa discute cu un psihoterapeut despre trecutul ei – trauma unui viol este complexa si trebuie tratata. Succes!

Psiholog Ioana Liliana Nita 6:41am May 26
Ce simti in legatura cu situatia pe care ai relatat-o?
Cum ti s-a modificat comportamentul in urma analizei tale asupra iubitei si care sunt consecintele ei? asupra ta, asupra ei, asupra relatiei?

Alex Glazy 11:21am May 26
Faptul ca ai o constiinta care te atentioneaza este laudabil.Dar daca ai indoileli vis-a-vis de ea si nu vezi un viitor, recomandat (daca tii la ea), ar fi sa va despartiti amiabil, astfel nu va mai suferi nici unul asa cum ati suferi daca v-ati desparti peste mai mult timp.Apoi incearca s-o faci sa inteleaga ca perioada petrecuta cu tine a fost si productiva pentru ea, dar daca nu merge, nu merita sa va chinuiti.Daca lungesti aceasta relatie mai rau faci, deci spala-ti constiinta de aceste ganduri, si vezi cum poti tu sa te reorganizezi dupa aceasta relatie, astfel incat sa gasesti ceva mai potrivit tie pe viitor.

Psiholog Monica Enescu 11:49am May 26
Buna! Iti inteleg dificultatea si framantarea. Daca pe tine nu te mai face fericit o astfel de relatie nu are rost sa continui asa. Pe de alta parte, a te desparti de cineva si a pune capat unei relatii nu inseamna neaparat ca nu iti mai pasa de acea persoana si ca nu mai poti mentine o legatura amiabila, de sprijin. Poate ca este momentul ca aceasta relatie romantica sa se transforme in altceva, acest lucru depinde de flexibilitatea fiecarui partener. Iar ea cu siguranta ar avea nevoie de terapie ca sa-si vindece ranile emotionale din trecut. Stai de vorba cu ea, cu sinceritate si deschidere, arata-i ca iti pasa dar ca relatia voastra din punct de vedere romantic nu te multumeste. Sper sa gasesti cea mai buna solutie pentru voi! Si felicitarile mele pentru cum te-ai comportat de-alungul relatiei voastre!
Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19362 raspunsuri primite pentru 4123 intrebari | Vezi toate intrebarile