Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!Am 31 ani si de o saptamana mi-am schimbat locul de munca,inainte am lucrat la stat program de 8 ore,iar acuma lucrez in banca, program de 9-10 ore.Am o fetita de 3 ani jumate, iar eu nu ma pot obisnui cu acest program,de cand lucrez la banca ea ma intreaba zilnic cand imi iau concediu ca sa stau cu ea,de ce trebuie sa ma duc la lucru,iar eu simt ca o iau razna,intruna plang, am ajyns sa nu pot sa ma stapanesc, cand sunt la lucru si ma gandesc la ea,pur si simplu imi pleaca lacrimile.Ce ma sfatuiti sa fac?Multumesc frumos!

Cateva sedinte de dezvoltare personala v-ar ajuta sa stabiliti prioritatile din viata dvs.

Ar fi bine sa puneți în balanta avantaje și dezavantaje pentru ambele variante, apoi prioritizati necesitățile. Succes!

Ma regasesc in descrierea dvs. Eu am renuntat la profesia mea pentru a fi langa ele. Nu regret nicio secunda ca am decis asta. Pe langa ceea ce descrieti dvs. m-am "trezit" si cu o alopecie de toata frumusetea.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Salut! Am rugamintea de a îmi recomanda un psiholog din Clun Napoca care sa ma ajute sa depășesc o fosta relatie abuziva din toate punctele de vedere. Va multumesc frumos. O zi plăcută.

Buna ziua! In Cluj-Napoca sunt multi psihologi care va pot ajuta; cautati in special pe acei colegi care au experinta cu adultii. Numai bine!

E greu de a recomanda un psiholog. In primul rand este important sa empatizati reciproc, sa puteti fi deschisa in fata acelui om. Doar dumneavoastra puteti ști cine e cel mai potrivit.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna! Am 23 ani! Si in trecut am mai avut atacuri destul de puternice de panica! De cateva saptamani ma simt foarte obosita,am o durere intre omoplati si am vomitat in ultimele zile de cateva ori cu sange… Nu locuiesc in Romania, in prezent iau niste pastile de stomac recomandate de doctora de famile din ro dar nu simt nici o schimbare! Un sfat va rog! Va multumesc

Urgent la medic!!

Mergeți la medic, puteți merge la camera de gardă la orice spital de lângă dvs. Atacurile de panică le rezolvați după!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna dimineata! As dori sa stiu cauza si metoda de tratament, cat si conduita personala a unui blocaj neuro-vegetativ, inceput din copilarie, datorita certurilor dintre parinti a batailor si stresului din familie. La varsta de 29-33 de ani inca persista acest blocaj adica, o durere difuza in torace (radiografiile spun ca nu e de la plamani etc), care se accentueaza la stres puternic, sau anumite probleme in viata. Nu trece cu nicio metoda de tratament. Ce sa fac?
Evenimente negative din copilarie: certurile parintilor, moartea unuia dintre parinti, izolare sociala datorita timiditatii, temperament melancolic.
Studii: studii elementale, fara liceu si facultate. In scoala fara prea multi prieteni, si cu multe compleze de inferioritate.
Relatii de prietenie: rare. Foarte rare in trecut. La momentul actual, da, sunt ceva relatii de prietenie, sunt prieteni ba chiar si un potential partener de viata.
Viata sexuala inceputa in adolescenta, ca mijloc de scapare din acel stres.
Viitorul partener de casatorie este foarte spiritual, bland, calm, incurajator, optimist, introvertit, flegmatic, ma sustine, si ma accepta cum sunt.
Copii nu exista inca. Varsta este intre 29-33 ani. Alte probleme? Fata si mainile sunt rosii de mic copil (probabil de la o supradoza de penicilina in copilarie), si cam atat.
Ocupatie: este de lucru pe ici pe colo, cand este de lucru. Nu e ceva foarte stabil. Cu politia probleme? Nu.
Alte afectiuni prihice? Nu. In familie, erau bune relatiile, cu exceptia unuia dintre parinti care era mai violent.
Diagnosticul a fost pus de diferiti terapeuti insa nu e nimic sigur. Dureaza mereu. Se exacerbeaza la stres puternic. Ca simptom e doar durerea. La stres puternic, mai exista si dispnee, si durere ca un junghi ca un cutit. Tratament pana acum? Ceaiuri, masaj. Atat.

Bună ziua. Metoda de tratament pentru psihosomatizari este terapia. Vă recomand să încercați!
Cu stimă, Psih. Tiberiu Seeberger

Daca ati eliminat cauzele medicale (cardio, coloana) va recomand sa incercati o psihoterapie.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! As dori si eu sa rezolv o problema cu un ex.. am stat 8 luni de zile impreuna dintre care 1 luna jumate am stat impreuna la sora lui. Ne.am despartit in luna decembrie. De atunci ma ameninta cu moartea, ii ameninta pe ai mei, ma urmareste la munca si in timpul liber. Am fost la politie i.a dat amenda,avertismente dar degeaba. va rog din sufelt ajutati.ma.

El are nevoie de ajutor, nu tu. Scrie mi în privat, poate găsim împreună o soluție.

Cauta un avocat…sa ceara un ordin de restrictie

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună ziua. Simt mare nevoie să vorbesc cu cineva. Sunt o mică fetiţă de 14 ani. Însă, în ultima vreme m-am inchis foarte mult în mine. Părinţii mei sunt plecati in stăinătate. Mă înţeleg foarte bine cu familia mea, dar simt că lor nu le pot spune totul. Nu m-ar înţelege. Simt un gol în suflet, care nu mai dispare. Mă simt singură, şi neajutorată. Am nevoie de prieteni, dar ei nu există. Când sunt în timpul scolii, toţi stau cu mine, dar odată ce am luat vacanţă, nu mă mai sună nimeni. Nu mai iese nici unul în oraş. Pur şi simplu mă închid în cameră şi stau până la 5 dimineaţa pe calculator.
Vorbind despre iubire, am avut o simpatie puternică pentru un băiat mai mare decât mine. Avea 18 ani. Ne întâlneam zilnic.. Dar dintr-odată s-a rupt legătura..
Din cauza anturajului, am început să fumez. Când sunt supărată, sau tristă, fumez. Nu ştiu ce să fac.. Vreau să revin la normal, dar nu ştiu cum. Mă simt de parcă aş fi închisă într-o colivie, sau merg în cerc pe un drum. Vă mulţumesc din suflet indiferent dacă o să îmi raspundeți sau nu.

Bună. Vârsta la care te afli acum este foarte difcilă din prima transformările fizice și psihice. Dacă dorești să vorbești cu cineva, poți vorbi cu mine.

Buna! Cu cine locuiesti acum? Sa stii ca este normal sa te simti asa in situatia ta, faptul ca parintii sunt plecati in strainatate este o lipsa pentru orice copil si se resimte ca un gol in suflet. Insa ar fi bine si pentru tine si pentru parintii tai daca ti-ai face curaj si ai deschide cu ei acest subiect. De asemenea te incurajez sa apelezi la un psiholog scolar daca aveti acolo. Stiu ca vacantele de vara pot fi indeosebi grele, pentru ca ceilalti colegi pleaca si ei in vacanta, fiecare isi face planuri pe cont propriu si astfel te simti mult mai singur. Te sfatuiesc ca atunci cand te simti trista si nu ai cu cine impartasi ce simti sa scrii intr-un jurnal, poate fi un lucru terapeutic. Si cauta sa faci ceva ce iti place, o activitate, un hobby, care poate fi facut si cand esti singura, poti sa desenezi, pictezi, sa ai grija de flori, sau de animale. Poate nu ti-ar strica sa ai un animal al tau pe care sa-l ingrijesti..

Sunt dispusa sa stam de vorba, daca si oricand vrei

Draga mea, daca doresti, putem vorbi. Si eu sunt dispusa sa fim prietene daca doresti.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Acum 3 zile am ieșit pe afara cu prietenii și eram în parcul de lângă casa mea.Aveam parul făcut roz. La intrare,un domn m-a întrebat cu ce l-am făcut și i-a rugat pe cei 2 prieteni cu care eram sa se duca pana la magazin subună pretextul ca e operat și nu poate merge. Am rămas eu acolo și tot cauta orice scuza sa ma tragă mai aproape de el. Imi punea ntrebari de genul unde stau, daca am avut probleme cu vederea , daca am probleme cu glanda tiroida. Când ei au venit , i-a mai trimis după un corn cu ciocolata. de data asta a rămas unul din ei cu mine , bărbatul părând iritat. La plecare , nu a intrat în acea scara de bloc unde pretindea ca sta , ci a venit în spatele nostru. M-am panicat și am ocolit cartierul. Când am ajuns aproape de casa , l-am văzut în fata unui magazin , fumând o țigare. Acum îmi e foarte frica sa mai ies din casa și sa mai ma deplasez oriunde. Nu îmi pot anunța părinții.

nu poti anunta niciun adult din familie? In asemenea situatii trebuie contactata politia imediat. Nu ezita!

Salutare! Ar trebui sa povestesti acest incident parintilor sau cuiva apropiat in care ai incredere, si asta cat mai repede!

In primul rand vorbeste cu parintii sau un adult apropiat. Apoi mergi la sectia de pol din cartier si descrie intamplarea cu lux de amanunte (ora, loc, data) si semnalmentele ( statura, fizionomie, vestimentatie), cel mai probabil va patrula un echipaj mai des in zona. Avand in vedere ca nu te-a amenintat/bruscat in vreun fel, nu ii poate da amenda. Insa dupa descrierea ta, daca il gaseste in zona, poate niste intrebari din partea Pol il vor determina sa plece. Oricum ar fi, ia atitudine!

spune la cine vrei dar in primul rind dute si povesteste la politia din zona ta urgent

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua ! Am si eu o problema dar nu mai cred ca este asa mare fata de ce alte povesti am mai citit pe site.
Problema mea este ca sunt insarcinata si nu stiu cum sa le spun parintilor…Eu locuiesc cu iubitul meu de anul trecut in casa parintilor mei, suntem logoditi si avem nunta pregatita pe anul viitor. Eu sunt studenta, doar el lucreaza. Nu stiu daca o sa primesc ceva ajutor pentru cresterea copilului,nu am lucrat niciodata. Cred ca mama mea o sa reactioneze foarte rau deoarece ea are asteptari mari de la mine si nu cred ca o sa o bucure aceasta veste, sigur o sa imi spuna ca mi-am ratat toata viata si multe alte lucruri urate. Nu stiu ce si cum sa fac. Nici eu nu simt ca sunt pregatita sa devin mama, nu ma simt destul de matura ca sa pot da educatie unui copil.
Va rog sa ma ajutati si pe mine cu un sfat. Ce pot face? Cum sa ii spun ?

optiunea de a pastra sau nu sarcina este ceva care numai tu poti sa iti asumi, inclusiv consecintele fiecareia. Cel mai simplu ar fi sa iti iei inima in dinti si sa ii spui. Esti logodita, un copil era de asteptat, iar pt a fi mama prima oara nu este pregatita nicio femeie, chiar daca a mai crescut alti copii in familie. Sunt sigur ca exista solutii; scoala o poti termina/relua oricand. Curaj!

Noi am avut primul copil cand amandoi eram studenti si nu a fost usor,stateam la mama soacra, nu aveam niciunele, dar privind si bucurandu-ne de fata noastra care acum are douazecisitrei de ani te asigur ca merita din plin. Nimic de valoare nu se dobandeste fara efort. Daca crezi ca mama ta va reactiona rau inarmeaza-te cu rabdare, nu prea sunt bunici care sa nu isi iubeasca nepotii macar un pic. Sa nu crezi ca asa se rateaza viata, e o mare eroare, poti zice ca se inchid unele oportunitati dar intotdeauna apar altele care pot fi mult mai bune, nu ai de unde sti viitorul. Noi am terminat si facultatea pana la urma, si unele din cele mai frumoase amintiri sunt cele cu sotia la cursuri cu burtica mare ! Si pentru ca acum ne salutam instiintandu-ne ca Hristos a inviat, sa stii ca El a facut-o pentru ca atunci cand avem de ales intre moarte si viata sa alegem viata, ca sa fim vii ! Sa ai o zi frumoasa.

Din punct de vedere financiar dacă ești studenta la zi primești 1250 indemnizație + 200 alocație. Din alte puncte de vedere și eu am născut primul copil în anul trei de facultate. Am terminat doua facultăți. Mie una nu mi-a fost greu cu copilul. Acum un an am născut și al doilea copil. Sincer mi se pare mult mai ușor cu doi copii.

Maicamea isi dorea sa fac o facultate…nu am facut-o…isi dorea sa ma marit cu un barbat cu functie si bani..m-am maritat cu unul cu care am pornit de la lingura si furculita…stam in chirie…si avem o minunatie de copil de 8 luni si jumatate…eu am 26 de ani jumate…maicamea 46 si nu s-a obisnuit cu gandul ca e bunica..zice ca e prea tanara…so what?…ma uit la piciul meu. Cat de vesel e..si frumos..si voios….si ea crede ca mi-am ratat viata…problema ei…nu ma doare nici in pampers.. )…tine doar de tine…e normal sa iti fie frica sa devii mama…implica multa responsabilitate…nu te mai gandesti la tine ci la copil…iar cand nu ai ajutor…cum nici eu nu am avut…ti se pare si mai greu..dar nu imposibil…nu te mai gandi la ambitiile mamei tale…cila ce vrei tu…avortezi si vei trai pemanent cu gandul asta…sau iti zici ca ce va fi va fi..si aduci pe lume minunatia mica

Felicitari!! Vei primi min de indemnizatie si alocatia copilului! Scrie-mi in privat sa te mai ajut cu alte detalii. Mama ta oricat de suparata va fi in prima faza, va adora ideea de nepotel si va fi extrem de incantata si emotionata cd il va vedea prima data! E fantastic sa fi mama tanara. Vei vedea pe parcurs cate avantaje sunt. Priveste-ti situatia ca o binecuvantare, esti studenta, ai toata viata inainte, ai un iubit, aveti planificata nunta. Un copil nu e niciodata o piedica! Din contra, el te va motiva mult mai mult sa avansezi spiritual si profesional. Nu fi dezamagita de tine! Fii fericita! E o perioada frumoasa in viata unei femei. Sanatate!

Pai daca iubitul tau locuieste in casa parintilor tai, care este problema?

S.ar putea sa fii uimita de reactia parintilor. Nu fa vreo prostie… asculta.ti inima..rezolvari se gasesc! Felicitari

Un copil e o binecuvantare,ai sa iti aduci aminte de ce spun acum daca hotarasti sa devii mamica.E cel mai minunat sentiment pe care poti sa il ai.Nu te speria, nimeni nu e pregatit cu adevarat pentru asta,nici eu nu am fost desi credeam ca sunt.Si la mine lucra doar sotul,dar ne-am descurcat,am fost singuri,am tremurat la prima baita,am tremurat la prima febra,chiar si la prima mancare solida

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua.Sunt intr-un impas si nu mai stiu cum sa reactionez.Sunt casatorita,am un copil minunat.Noi(eu,sotul si copilul) locuim la mama mea.Stam mai mult singuri pentru ca ea e plecata de ceva timp din tara si vine acasa pe perioade scurte.Problema mea este ca nu mai suport ca tota ziua socrul meu sa vina pe capul nostru toata ziua ca la el acasa….au fost n discutii pe tema asta si nimic.Stau la curte si nu este zi sa nu dau nas in nas cu el.Daca vreau sa matur curtea ….lasa ca fac eu…daca vreau sa pun o floare tot la fel.Pana si covoarele cand le-am scos la spalat mi-a zis ca de ce nu i-am zis lui ca mi le spala….eu am doua maini doua picioare si imi place sa ma ingrijesc de casa mea…mai ales ca nu lucrez am grija de coplil.Ma sufoca si sotul meu nu reactioneaza in nici un fel….desi e casa mamei mele imi vine sa plec fara sa ma uit in urma caci simt ca nu valorez nici cat o ceapa stricata.Si sotul meu face doar ce vrea el…vine,pleaca…are program de fotbal…etc,pe cand eu stau cu saptamanile in casa si cand ies ma confrunt cu situatii enumerate mai sus.Simt ca nu am intimitate…ma simt constransa nu ma simt in largul meu…fac lucruri pe fuga cand nu e socumeu pe aici….m-am inchis in mine,mi-a distrus psihicul…si ce e mai grav este ca sotul meu ia unele decizii cu tatal lui si nu cu mine.Nu mai pot as vrea sa iau copilul si sa plec unde vad cu ochii…mi-au mancat sanatatea.Ajutati-ma va rog…dati-mi un sfat ceva..de ani de zile e tot asa.Eu nu pot face mare lucru sau nu stiu ce ar trebui facut…nici copilul nu am cu cine sa il las sa pot merge la servici.La gradinita merge abia din toamna.Cum sa fac sa par mai importanta…mereu daca incerc sa zic ceva ma ameninta si ma injura(sotul).De altfel e ok e un om pe care te poti baza dar asta cu familia lui il turbeaza….Am incercat sa ii spun ca nu am nevoie de ajutor de la ei ca mi-ar placea sa ne gospodarim singuri dar degeaba.Va multumesc si sper din tot sufletul sa ma ajutati intr-un fel caci efectiv NU MAI POT.sunt mult mai multe lucrurile care se intampla zi de zi.dar probabil preconizati cam ce.Multumesc inca o data.O zi frumoasa!

Buna ziua. Pare o situatie complicata, cu multe probleme de rezolvat. Va recomand sa mergeti la un psihoterapeut care va poate ajuta.

Pare că socrul dvs. și-a atribuit rolul de capul familiei și în consecință are „grijă” de familia lui așa cum știe. Este important să stabiliți niște limite și să formați cu soțul o coaliție în care el să redevină capul familiei și să își câștige autonomia în fața tatălui.

Pune piciorul in prag…si spune i de la obraz..

Buna ziua, Intr-adevar situatia este complicata. Sotul dvs. este evident dominat de tatal lui, ceea ce il face sa fie in continuare intr-o pozitie de copil fata de el si dominator probabil fata de dvs, deoarece cred ca nici lui nu ii place prea mult sa fie dominat. Ati spus ca sotul va ameninta si va injura….cu ce anume va ameninta? Este important de stiut. De asemenea faptul ca nu va valorizeaza pe dvs ca sotie poate fi un model introiectat din propria familie (daca tatal lui nu o respecta/ valorizeaza pe sotie). Ideal ar fi ca sotul dvs. sa impuna limite dar nu cred ca acest lucru este posibil in acest punct….de aceea deciziile le ia cu tatal si nu cu dvs. Nu ne-ati spus prea multe despre cum sunt socrii dvs., sunt multi factori care intra aici in discutie. Ar fi bine daca v-ati putea muta din casa aceea (banuiesc ca locuiti aproape de socrii) intr-o alta locuinta pentru a pastra o distanta fata de socrii. Pe langa asta, ar fi bine daca socrul ar avea alta ocupatie ca sa nu mai vina toata ziua sa va rezolve din treburi (este oricum un comportament de intruziune si dominare, mascat in grija si ajutor la treburi). Personal nu cred ca este bine sa il infruntati pe socru daca nu il aveti de partea dvs. pe sot….pentru dvs. va recomand sa cautati un terapeut pentru o terapie individuala si mai apoi, daca sotul este de acord, o terapie de cuplu.

Incearca sa discuti cu socrul tau direct, dar diplomat si amabil, ca nu cred ca are intentii rele. Poate si el se simte singur, poate si el vrea sa se simta important si de ajutor. Iti recomand sa fi deschisa si sincera, dar sa nu ii limitezi total accesul. E important ca cel mic sa aibe o relatie frumoasa cu bunicul. Daca as fi in locul tau as aprecia f tare acel ajutor, pt a petrece cat mai mult timp de calitate copilului meu. Eu sunt la polul opus. Ma frusteaza cumulul de activitati necesare pe langa casa si imi pare rau ca acele ore nu le pot petrece cu cei mici. Incearca sa privesti din perspectiva asta! Tu esti mama si sotie, esti importanta in casa aceea. Dar conteaza f mult si cum iei atitudine.

Ai putea incerca sa te cunosti mai bine, ce iti doresti , ce poti sa schimbi, ce e util sa intelegi din ce nu poti schimba. Acestea le poti face impreuna cu o persoana de incredere care are abilitatea sa te asculte, sa nu te judece, sa aibe rabdare sa iti gasesti propriile solutii. Poti apela si la o psihoterapie

Spuneți că soțul este ok dar vă amenință și înjură ori de câte ori doriți să lămuriți impasul Dvs. Vă rog să vă gândiți la această afirmație. Doriți să fiți apreciată, valorizată dar acceptați să fiți înjurată și amenințată.Înțeleg că aveți siguranța casei dar nu aveți siguranța și independența financiară. Acest aspect poate avea o foarte mare influență asupra atitudini Dvs și a soțului. Inevitabil la începerea grădiniței până la acomodare există riscul ca copilul să se îmbolnăvească mai des. Dacă începeți serviciul veți avea nevoie de ajutor. Prin urmare, luați partea bună a lucrurilor și dacă socrul are atât de mult timp liber, lăsați-l să se ocupe de copil și Dvs căutați-vă de lucru. Independența financiară, cu siguranță vă va schimba optica în care priviți azi lucrurile.

Pai daca ii place sa faca lucruri de ce nu ii dai sa faca ? Da i mai multe si fa si tu pe langa el . Nu are cum sa le faca pe toate deodata . Pune l sa stea cu copil si pleaca la plimbare . Daca tot se ofera foloseste l .
Doi oameni singuri care se plictisesc si nu si dau rand la treaba . Impartiti o .

nu cauta sa fii importanta – se pare ca nu sunt pregatiti sotul si poate si socrul sa observe asta, cauta sa obtii respectul din partea sotului ; iar socrului lasa-i treburile sa le faca, daca asta isi doreste! Desigur, acesta “izolare” sa spun si poate sentimentul lipsei de sens, te doboara. O discutie “eleganta” cu sotul poate ar ajuta; in care sa-i explici cum te simtiti. Ajuta-l sa inteleaga starea si perspectiva ta! Mai scrie-ne!