Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Ma numesc Cristina, am 41 de ani si locuiesc in Uk de 2 ani.V-as ruga, daca puteti sa imi dati un sfat in problema cu care ma confrunt acum.Fiica mea are 21 de ani.In toti acesti ani a fost un copil foarte bun, a invatat foarte bine, a fost admisa la o universitate foarte buna de aici din Anglia, fapt care ne-a determinat sa ne mutam cu totii aici, toata familia .De ceva timp, fiica noastra ne-a anuntat ca este lesbiana.Bineinteles ca am fost cu totii socati, stim ca e adult acum si ca deciziile privitoarela viata ei ii stau in propriile maini dar noi nu putem accepta deloc acest lucru.Este foarte schimbata in ultima perioada, nu mai este fata pe care o stim, pe care am educat-o, are o viziune asupra vietii foarte diferita.Am uitat sa va spun ca studiaza psihologia aici in Anglia, fiind in ultimul an de facultate.Am fost intotdeauna niste parinti deschisi fata de copii, nu le-am ingradit nimic niciodata si poate ca aici am gresit..nu stim…problema este ca nu a avut
niciodata un prieten, ea spunandu-ne ca ii plac si fetele si baietii, suntem de parere ca nici ea nu e sigura de ce simte in momentul de fata…Viata noastra e data peste cap, relatia parinte copil nu mai e la fel…ce ne sfatuiti sa facem? Citesc mult pe aceasta tema si mi-as dori ca fiica mwa sa-di dea seama ca nu este aceasta calea pe care ar trebui sa mearga…stiu ca nu eu trebuie sa hotarasc ce trebuie ea sa faca dar stiu ca nu e sigura pe ce face acum..cred ca are nevoie si ea de terapia pt a-si da seama daca intr-adevar este sau nu lesbiana…va multumesc din suflet si sper sa primesc un raspuns cat mai curand…o zi frumoasa!
Cu respect,
Cristina!

Bună ziua. Faptul că este lesbiana este o alegere inconștientă a ei luată în urma unor conflicte emoționale și doar printr-o dorință de schimbare poate fi reparată această situație și poate fi atrasă de bărbați. Degeaba încercați să o duceți cu forța la terapie pentru că va fi în zadar.

orientarea sexuala NU este o alegere… nu este ca si cum ‘de astazi am decis sa merg in fiecare zi la sala’, daca ma plictisesc revin la stilul de viata initial. Incercati sa ii oferiti in prima faza (asa cum spuneti si Dvs.) timpul si spatiul de a se gasi pe sine complet; poate este lesbiana, poate este bisexuala… ea trebuie sa afle si nu este tocmai ceva usor… poate este altceva la mijloc, totusi are 21 ani. Rabdare si sustinere. Succes!

Sexualitatea este un fenomen complex și există multe teorii im acest sens, însă o orientare diferită de norma societății nu este o tulburare. Îmi imaginez că având un set de așteptări în ceea ce o privește pe fiica dvs. vă vine greu să acceptați că poate aceste așteptări necesită ajustate. Fiica dvs. are nevoie de acceptare necondiționată și se pare că a crezut că o poate primi, dacă a ales să vă spună orientarea ei sexuală. Oferiți-i acceptarea și suportul de care are nevoie. Orientarea ei nu o schimbă ca om. Dacă găsiți că vă este dificil să acceptați orientarea ei sau să vă gestionați propriile gânduri, emoții și comportamente Vis-a-vis de aceasta, începeți un demers terapeutic prin care să învățați cum să o faceți, amintindu-va că nu este nimic greșit din ceea ce ați făcut dvs. care să fi influențat sexualitatea fiicei.

Inteleg ca s a produs un dezechilibru in sistemul dvs familial si va este greu sa ii faceti fata…cu siguranta inceperea unei psihoterapii va va ajuta pe dvs inainte de toate sa va lamuriti cum va afecteaza acest eveniment.

Va confruntati cu o problema dificila, pentru ca in rolul de obsevator acceptati viata fiicei, dar in calitate de parinte va este greu. Pentru gasirea unui mod de acceptare identificati:care sunt “valorile personale” , cum vedeti viata dvs? care sunt valorile ficei?, ce se intampla daca continuati sa nu acceptati? Cu ajutorul unui specilist, life coach veti gasi solutii. Exista terapie si pe skyp!

Căutați modele feminine de lesbiene, femei de succes, femei care și-au înțeles și acceptat biologia si natura ca să înțelegeți psihologia cuplurilor de lesbiene si condiția lor în societate, veți vedea că sunt comunități întregi care susțin drepturile LGBT. Eu am colege lesbiene si sunt oameni de bun simt. Mai mult, unii sunt si foarte talentați în comparație cu populația heterosexuala .

Caz tipic. Orientarea sexuala a unui copil devine problema majora de familie. Imi scuzati ironia, insa problema este doar in capul celor ce “nu pot accepta deloc acest lucru”. Incetati sa cautati vinovati, nu exista iar faptul ca fiica dvs are 21 de ani este irelevant in acest caz, ba chiar a dat dovada de curaj si asumare spunandu-va ceva atat de intim si care (cum s-a si intamplat) o putea da jos de pe piedestalul copilului bun. Dumneavoastra impreuna cu familia trebuie sa intelegeti ca orientarea ei sexuala nu o schimba cu nimic, diferenta este de esenta – nu de grad si in nici un caz nu trebuie transformata intr-un Lucifer al familiei. Ca sa poata straluci in continuare are nevoie de suport si intelegere, de empatie.

dincolo de orice problema, este si va fi, fiica dumneavoastra! Incercati sa-i fiti alaturi, este cel mai important lucru!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna seara. Spun seara pentru ca postez in miez de noapte .. de ce? Pentru ca nu mai am liniste. Sunt intr o relație de 1 an de zile , eu am 20 de ani , el 19 .. in luna august a anului trecut am venit in UK la munca , împreună cu părinții. In luna septembrie , părinții mei s au retras acasa, in țară si prietenul meu m a urmat in străinătatea. Bun, toate bune si frumoase pana intr-o zi din luna noiembrie când am aflat ca vom fi părinți. Ne am bucurat , ni l doream, dar nu atât de devreme , doar ca ne era rusine sa le spunem părinților nostri (precizez ca el a crescut de la 10 ani fara tată ). Intr o zi din ianuarie s a intamplat sa ne certam mai tare si s a ajuns sa de a in mine , sa ma bruscheze. La momentul respectiv am spus ca plec acasa, chiar imi luasem bilet ( asta pentru ca am mai trecut prin experientaunei relatii cu violență, intr adevăr ceva mai mult si mai intens decat asta). L am iertat , am acceptat sa rămân , la 2 săptămâni s a intamplat sa
ma mai trezesc cu o palmă, tot in urma unei certe .. am rămas si de data asta.la sfarsitul lunii februarie am mers acasa , amândoi. burtica se cunostea cat de cat . I am spus mamei mele , care a reactionat foarte urât, cum nici nu ma asteptam (si ar fi dorit sa fac avort la momentul respectiv, ca am facut o de ras ) . El nu a vrut sa ii spunem si mamei lui ( pe baza faptului ca suferă de diabet si sa nu se întâmple altceva) . Am stat o saptamana acasa si ne am întors in UK , aici a intervenit problema banilor si a faptului ca amandoi eram pe lista de asteptare la locurile de munca . A doua zi dupa ce am ajuns in UK, mama lui ii da mesaj si il intreaba daca e adevarat ca v a deveni bunica , el a raspuns ca da si mama lui a inceput sa spuna ca a distrus o , ca nu o sa avem cu ce il creste .seara in pat , imi spune ca ar fi mai bine daca s ar putea sa ascultam de mama , sa fac avort ( fiind însărcinată în 5 luni, ajunsese chiar sa de a vina pe mine ca am făcu anumea sa
rămân gravidă ca sa il leg pe el de mine) , pentru ca nu o sa avem cu ce il creste , nu o sa avem cu ce ne descurca si nimeni nu o sa ne ajute cu nimic. Recunosc ca m a pus pe gânduri la momentul respectiv si incercam sa gasesc o solutie sa scap de bebe , dar am realizat foarte repede ca nu as putea trai cu gandul ca mi am omorât propriul prunc .. zilele treceau si noi nu aveam de munca , banii se duceau pe chirie , pe mâncare ( ajunsese sa imi spună sa mănânc mănânc putin ca sa mai avem si in zilele urmatoare) , el era stresat ca eu nu făceam nimic sa scap de bebe, ne certam tot mai des , eu imi doream sa nu mai exist , ajunsesem sa imi planui moartea , ca sa mor odată cu bebe. Intr un final , a vorbit cu niste prieteni de ai lui , locuiau la 40 km distanta de noi si ne au ajutat . El a gasit de munca , ne am mutat impreuna cu ei intr o casa . De când ne am mutat , am încercat sa il fac sa realizeze ca avem un copil si suntem responsabili pentru el , el a inteles ,
am reusit sa il fac sa si l dorească , chiar imi pupa burtica, o mangaia , spunea ca abia astepta sa se nască , sa il vadă , spunea ca il iubeste si amândoi suntem tot ce are el , ca munceste 7 din 7 ca sa ne fie noua bine , pentru noi. Doar ca nu stiu ce se intampla cu mine .. nu am mai muncit de la inceputul lunii martie , de când ne am întors de acasa , am încercat sa ma angajez in zona unde locuim acum , la un coffe shop si nu m a lăsat el , pe motiv ca patronul e bulgar si nu o sa ma plateasca , o sa muncesc degeaba.. Am încercat chiar si in domeniul hotelier , dar am realizat ca nu pot face fata unui asemenea job , din pricina faptului ca sunt deja in luna a 6a si imi e foarte greu sa depun efortul care e necesar in acest domeniu. Simt ca o i au razna ca stau doar in casa , ca nu produc nimic , ca nu am nici un venit si se apropie venirea pe lume a ingerasului meu. Pe deasupra , m am distanțat foarte tare de prietenul meu , nu mai discut cu el , desi el imi spune
mereu sa ii spun ce am , ce se intampla cu mine , de ce nu vorbesc. Plâng mereu , chiar si din senin , din orice , ma simt incapabilă. . Astăzi am avut cea mai urata ceartă cu prietenul meu ( el chiar mi a spus ca o sa regret ca nu vorbesc cu el , ca nu ii spun ce am ,ca ma comport asa cu el ), dar nu stiu din ce cauza .. il acuz mereu ca sta prea mult cu băieții seara in salon la vorba si nu imi acorda atentie. Nu stiu cum sa mai procedez. Ma simt atât de singura , atat de neînțeleasă, neajutata incat in seara asta , după ce ne am certat si el a stat in salon cu băieții la vorba , eu mi am facut bagajul ca sa plec acasa la mama , pentru ca simt ca nu mai am ce cauta aici .. Precizez ca am mai avut tentative si l am mai amenintat ca plec acasa pana acum încât a ajuns sa imi spuna ca odată si odata nu o sa ii mai pese si o sa ma lase sa plec . Imi e frica sa i au o decizie definitiva.cand a venit in pat , a vrut sa vorbeasca cu mine , dar nu i am vorbit , ba chiar
de nervi am spart o cana , am tipat la el sa ma lase in pace si s a pus la somn. Il iubesc , stiu ca si el tine la mine , dar nici nu mai pot suporta sa ma simt mereu singura si sa plang mereu , sa ma consum pentru orice prostie , daaaar nici nu pot pleca de langa el , ma gândesc si la copilașul meu , cum sa crească crească fara tata… Si chiar daca spun ca plec la părinții mei , in țară, stiu ca si ei o duc foarte greu cu banii, cu totul..Si mai am si 3 fratiori mai mici de care trebuie sa aiba grija si sa ii întrețină. Stiu ca daca m as întoarce la ei , le as face mult rău, pentru ca nu sunt doar eu, e si copilul meu. Va rog frumos sa ma ajutați cu un sfat, cu un gand, orice… Simt ca totul se năruie si nu am un rost in viata asta.

Cum sa creasca un copil fara tata? Simplu! Cum a crescut si fetita mea 5 ani fara tata. Sunt atatea femei care indura bataie crunta si jigniri doar pt ca nu concepe ca un copil sa creasca fara tata, numai ca acel copil va creste traumatizat, in certuri, scandaluri, asistand la batai. Vrei asta pt copilul tau? Si eu am o fetita, am fost batuta pana la vanatai de tatal ei biologic, a primit si ea in burtica un pumn, dar Slava Domnului s.a nascut sanatoasa. Situatia ta, faptul ca esti insarcinata, foarte tanara, intr.o tara straina ( si eu tot in UK sunt cu fetita) nu ai un venit stabil si parintii nici unuia dintre voi nu a fost de acord cu sarcina, relatia voastra nu e pe roze…..doar o discutie cu parintii tai si ai lui ar mai putea rezolva ceva. Dar sincer bataile repetate ar trebui sa iti dea de gandit…trebuie neaparat sa se schimbe altfel viata voastra si a copilului nu va fi deloc de poveste

Curaj! Nu esti singura. Ai un copil alaturi de care vei invata ca atunci cand ai un scop in viata- viata iti da si puterea sa il construiesti. Cu rabdare si atentie vei gasi ce e mai bine pentru tine si copilul tau.

Pe perioada sarcinii sunt multe modificari hormonale si iti dau anumite stari de irascibilitate pe care in mod normal nu le ai. Amplificarea starilor de nemultumire o creeaza si atmosfera tensionata din familie. Tu esti o persoana binecuvantata, ce va avea un prunc minunat. Asta este cel mai important lucru acuma. Nu te lasa prada emotiilor si problemelor. Toate au o rezolvare desi cand esti in mijlocul problemelor pare foarte greu. Fi puternica. Esti o invingatoare. Desi iti este greu cateodata, incearca sa comunici mai mult cu familia. Nu mai accepta niciodata violenta in viata ta, nici fizica nici verbala. Se poate fara ele, si este foarte bine fara. Ai mare grija de tine si gandeste-te ca pruncul iti va schimba in cel mai frumos mod viata, iar tu ca mama vei dori sa ii oferi o viata frumoasa alaturi de persoane care il iubesc si se poarta frumos. El merita sa fie fericit si sa aibe o viata armonioasa. Daca simti ca ai prea mult timp liber, ocupa-l cu ceva. Cauta un hobby nou sa iti tina mintea ocupata. Pictat, tricotat, croit, handmade, citit, plimbari..vezi ce ti se potriveste. Te vei remonta si vei vedea ca viata este absolut superba si o putem trai frumos chiar fara multe costuri. Respecta-te tu prima data ca om, si schimbarile vor aparea. Iti doresc sa fi sanatoasa, bucura-te de gravidanta caci este o perioada extraordinara pe care nu o traiesti de multe ori in viata asta. Relaxeaza-te si comunica mai mult. Grija de tine.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Parintii mei au o istorie remarcabila pana acum. La inceput eram doar eu, eram mica si nu realizam ce se intampla, in timp ce am crescut am inteles de fapt despre ce e vorba in aceasta familie.
Tatal meu a abuzat o pe mama intr-un mod foarte brutal in timp ce sora mea de 6 ani a privit totul. Acestia insa nu s-au despartit , sunt impreuna , mama fiind astfel un fel de sclava a tatalui meu. Pot spune ca langa mine pana acum nu au fost niciodata, nu sunt genul de persoane care sa stie cum sa creasca un copil in conditii psihologice bune. Nu numai viitorul surorii mele ma deranjeaza sau al meu , ci viitorul mamei mele, ce fel de viata traieste,nu cred ca va puteti imagina cum e.
Totusi vorbind despre viitorul meu, am avut ganduri de suicid insa am renuntat la ele de mult, de cateva zile au inceput sa apara din nou.
Ma simt mult mai afectata acum decat am fost pana acum.
Stiu ca o sa ziceti ca as putea apela la prieteni, insa in acest moment nu e nici macar unul apropiat de mine si de aceea ma simt singura.
Vreau doar sa stiu ce pot sa fac ca sa rezist incontinuare, la ce ar trebui sa apelez ca sa ma indeparteze de situatia familiala.

Bună ziua. Ar fi de preferat să apelați la o terapie.
Cu stimă, Psih. Tiberiu Seeberger

Buna, ce varsta ai? Esti la gimnaziu, liceu? Poti vorbi cu psihologul scolii daca aveti asa ceva? Eu te sfatuiesc sa te interesezi si sa mergi la el pentru ca te-ar ajuta sa stai de vorba cu cineva. Daca nu, chiar si un profesor de-al tau de care te simti mai apropiata si in care ai incredere ar putea sa te asculte.

Mama ta cum reactiona fata de astfel de abuzuri ? S-a gandit vreodata ca voi puteti fi traumatizate? Daca esti minora poti apela la Protectia Copilului.

Iti recomand cu drag, sa citesti o carte care te poate ajuta sa gestionezi aceste stari http://www.eusunt.ro/carte-Sustine-constient-adolescenta~3962/ , si sa vizionezi un video al autoarei cartii recomandante https://www.youtube.com/watch?v=nnl5H0HhHTI , si ar fi minunat sa poti sa impartasesti mamei tale framantarule tale vis-a-vis de relatia de cuplu cu tatal tau. Doar ea te poate lamuri de ce accepta starea de "sclava", asa cum ai scris, in cuplu. NU stiu care este comunicarea ta cu mama ta, dar ca idee ti-as recomanda sa vizionezi impreuna cu mama ta acest video pe care ti l-am lasat. Viata este frumoasa, si doar noi , prin educarea gandului pozitiv si in acelasi timp realist, putem sa o facem sa fie frumoasa.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
In acest moment sunt in proces de divort. Din varii motive, locuiesc in continuare in aceeasi casa cu sotul meu. Exista certuri zilnice, jigniri, acuze, amenintari si teama permanenta de violenta. Cum as putea sa fac fata acestei situatii si sa imi infrunt sotul?
Cum sa fac sa scap de frica lui? Efectiv ma terorizeaza.
Trebuie sa raman in aceasta locuinta la sfatul avocatului care spune ca asa se poate stabili domiciliul copilului aici dupa divort.
Multumesc.

Situatia nu este deloc usoara, dar cred ca el va terorizeaza tocmai pentru ca stie ca va este frica si ca are putere asupra dumneavoastra. Daca avocatul v-a sfatuit sa ramaneti o perioada la acelasi domiciliu, inseamna ca stie de ce v-a sfatuit asa. Poate o discutie in termeni calmi, nu in plin moment de violenta, ar ajuta sa clarificati cu sotul dvs faptul ca nu va este teama de el si ca aceste acuze, jigniri nu va afecteaza asa cum crede el. Nu il lasati sa va domine si nu ii aratati ca va este frica. la urma urmei, pt violenta domestica exista si pedepse. Spuneti-i calm sa inceteze cu aceste "practici" demne de omul cavernelor. Spuneti-i tare si raspicat ca nu va este teama, ca jignirile si acuzele lui nu va afecteaza. Sau, daca este posibil, cand incep aceste scene, luati copilul si iesiti. daca nu, nu il provocati si nu raspundeti provocarilor lui. Din pacate nu va pot da un sfat avizat, nu am fost in aceasta situatie, dar ca femeie va spun ca nu trebuie sa va fie frica de el. Nu e nici ma destept, nici mai puternic decat dvs. Totul e in mintea dvs si, daca va propuneti asta, cu siguranta il veti putea infrunta.

Mergeti urgent la institutiile care va pot da sfaturi si indrumari legale vis a vis de situatia dumneavoastra si care il pot avertiza pe sotul dumneavoastra pe linie oficiala in p ivinta riscurilor comportamentului sau. Intrebati avocatul daca puteti cere sa se faca si inregistrari oficiale ale felului in cae se poarta si care pot fi folosite la proces.

Un sfat excelent. Inregistrati-l ori de cate ori va jigneste, ameninta, acuza. Nu stiu daca inregistrarile pot constitui probe la proces, intrebati avocatul despre asta. Sau, mai bine, filmati-l. Sa I se vada chipul, nu sa i se auda doar vocea.

cam dificila situatie, plecati cat mai repede din casa aia cu tot cu copil! plus atunci el este obligat prin lege sa va palteasca pensie alimentara