Arhiva lunara pentru august, 2015
| 76 vizite |
Am 15 ani si nu am sfarcuri, imi ies doar la frig. Nu imi place sa fiu diferita fata de celelalte fete care au sfarcuri, ma simt mai putin feminina si cu un dezavantaj.
Am 15 ani si nu am sfarcuri, imi ies doar la frig . Nu imi place sa fiu diferita fata de celelalte fete care au sfarcuri , ma simt mai putin feminina si cu un dezavantaj… ma gandesc ca pana se va termina dezvoltarea nu imi vor aparea si voi ramane asa.As putea face ceva?
sa ai rabdare… nu suntem toti facut dupa acelasi tipar. Corpul tau reactioneaza perfect normal pt cum esti facuta. Relax and enjoy summer.
2
Dezvoltarea lor se poate face si mai tarziu, chiar si dupa varsta de 20 de ani, si in mod sgur hormonii de la prima sarcina vor rezolva problema. Important e sa nu iti faci griji degeaba.
.
Iubitul meu pastra legatura cu fosta prietena, ceea ce ma deranja enorm. Aveam suspiciuni si drept razbunare l-am inselat (fara relatii sexuale). Acum este extrem de gelos si nu imi ofera deloc libertate.
Buna ziua! De aproximativ un an de zile am inceput o relatie cu actualul meu iubit. Tin sa mentionez ca la inceputul relatiei,nici eu,nici el nu am fost implicati total,totul rezumandu-se la o amicitie,insa,in ochii celorlalti noi eram impreuna.Iubitul meu pastra legatura cu fosta lui prietena,ceea ce ma deranja enorm.Desi sustinea ca nu a fost nimic intre ei,aveam suspiciuni,deoarece ei ii acorda o mai mare importanta decat mie,ba chiar a si vizitat-o.Drept razbunare,am ales sa fac si eu acelasi lucru,insa sub alta forma.Recunosc,mi-am inselat iubitul(fara relatii sexuale),insa am regretat acest lucru dupa.Cand mi-am dat seama de faptul ca mergeam din greseala in greseala,s-a intamplat sa ne indragostim reciproc unul de celalalt.In acele momente,iubitul meu a aflat cumplita veste ca l-am inselat.Desi a trecut o perioada indelungata de atunci,in care am suferit luni intregi amandoi,el pentru ca nu accepta ideea,iar eu pentru ca trebuia sa renunt la multe lucruri,inclusiv prieteni,ii suportam toate cuvintele si incercam sa il fac sa treaca peste,era artagos,nu puteam face absolut nimic fara ca el sa stie, pot spune ca lucrurile s-au mai linistit din punctul acesta de vedere.Ceea ce ma nelinisteste este faptul ca acum este extrem de gelos,nu imi ofera deloc libertate,nu accepta aceasta idee.Se supara foarte repede,imi reproseaza,iar atunci cand incerc sa ii explic ca nu este bine ceea ce face,ca nu prea ma simt ok in aceasta situatie,nu ma intelege.Il iubesc enorm si imi creez planuri de viitor cu el,insa toti apropiatii imi spun ca nu este omul potrivit pentru mine,pentru ca daca nu se comporta corespunzator la inceputul relatiei,pe viitor nu pot avea asteptari prea mari.Niciunul dintre noi nu accepta o despartire,insa,certurile si opiniile noastre diferite apar mai mereu.La multe aspecte pot spune ca suntem la fel,am descoperit multe coincidente intre trecuturile noastre,personalitati..insa pe de alta parte,suntem total diferiti si orgoliosi la anumite capitole.. Ce putem face pentru relatia noastra?
Curatenie in propria persoana. Gelozia e o tulburare de comportament, un mod de a monopoliza partenerul, de a-l transforma intr-o proprietate, intr-un obiect. De a limita libertatea lui. Si asta vine din FRICA, din teama de a nu pierde persoana respectiva, indoiala ca nu sunt destul de bun pentru a f iubit (imagine proasta despre MINE). O astfel de relatie de dependenta reciproca nu va duce la nimic bun, daca FRICILE nu dispar. Iubirea e un sentiment total opus fricii, hormonii care genereaza FRICA si cei care fac sa se nasca IUBIREA se cam neutralizeaza reciproc. Sunt ca si lumina, care ori e aprinsa, ori e stinsa. Stari intermediare nu pot exista. Deci vindeca-ti PROPRIA frica, si te vei elibera. Sau ramai intr-o relatie toxica, amplifica-ti fricile, si suferiti amandoi o viata intreaga. Fiecare poate sa ALEAGA. Acum stii intre ce si ce – FRICI sau IUBIRE.In primul rand, din cate imi dau seama, s-a pierdut increderea. SI pentru recladirea ei e nevoie de multa multa munca si de implicarea ambilor parteneri. De discutarea cat mai sincer si cu cartile pe fata a problemelor, a trecutului si a ce se doreste a se cladi in viitor. De asemenea, trebuiesc discutate limitele peste care nu se poate trece, ce se poate ierta si ce nu etc. E posibil sa va fie utila, in acest moment, o terapie de cuplu.eu va sugerez sa mergeti cateva sedinte la o consiliere de cuplu… unde sa puteti fi asistati de un ‘moderator’ in persoana psihoterapeutului, astfel putand ‘pune cartile pe masa’, sa discutati liber. Succes!
Am suspiciune fata de oameni. Cand incep sa socializez cu diverse persoane, ajung sa cred ca ma ridiculizeaza sau ma vad ca pe o ciudata. La serviciu stau in biroul meu si nu socializez cu colegii.
Am o problema care persista, in special recent, in legatura cu suspiciunea fata de oameni. Cand schimb mediul in care imi desfasor activitatile zilnice(serviciul, colegele de sala) imi ia ceva timp pana ma acomodez si incep sa socializez cu persoanele respective insa apoi incep sa cred ca aceste persoana ma ridiculizeaza sau ma vad ca pe o ciudata. Aceste ganduri ma streseaza si ma fac sa mi controlez excesiv comportamentul si sa fiu mereu in alerta. In plus,din acest motiv stau in biroul meu si nu socializez cu colegii. Mentionez ca traiesc intr un mediu multicultural.
Simt ca problema persista si din cauza ca in general tin cont de parerea celorlati despre mine. Eu nu urasc sa socializez, sunt si intr o relatie, insa in societate aceste ganduri ma fac anxioasa si nu stiu cum sa scap de ele.
Astept sfaturi utile de la dumneavoastra.
din ce ne-ati scris pare ca va este teama de parerile celor din jur… poate teama de a nu fi respinsa care poate duce la ceea ce simtiti acum? Eu v-as sugera sa explorati aceste ganduri care va fac anxioasa impreuna cu un psihoterapeut… ganditi-va ca este o dezvoltare personala. Succes!Consider ca, in primul rand este vorba de neincrederea in dvs, de teama ca cei din jur nu va percep la adevarata valoare si din acest motiv apare teama de a fi judecata, neacceptata de cei din jur. Ar trebui sa va ganditi ca nu toti trebuie sa va accepte, ar trebui sa va comportati asa cum sunteti dvs, sa va aratati personalitatea, usor, discret si va asigur ca veti avea si prieteni, ca vor fi o multime de oameni care va vor placea asa cum sunteti si cu defecte si cu calitati.Cel mai bine ar fi sa apelati la un psiholog, sau daca vreti sa va oferiti o provocare si mai mare, sa participati la un grup de dezvoltare personala. Este posibil sa aveti o structura mai anxioasa ca si baza, insa se poate tine sub control si puteti invata diverse tehnici prin care sa preluati controlul asupra acestor ganduri si sentimente si sa nu le lasati sa va domine. Daca alegeti sa nu faceti nimic exista riscul ca, odata cu trecerea timpului, mecanismele de aparare si de control pe care le aveti construite sa slabeasca, iar situatia sa se inrautateasca. Deci, parerea mea, actionati acum.Este vorba de propria ta viziune, de STIMA DE SINE. Studiaza subiectul… Se formeaza in copilarie, si este rezultatul, sau ecoul, vocii MAMEI TALE. Tiparele mamei tale fac parte acum din personalitatea ta. Anxietatea mamei tale a devnit si a ta. E putin de muncit sa schimbi, la varsta adulta, acest tipar limitativ si disfunctional, dar daca VREI asta cu adevarat, o poti face.A(vea)m si eu problema asta. In sensul ca as avea-o si acum daca as schimba mediul (serviciul, colegii). Fiind insa vechi in post, trec peste problema cand ma gandesc la cat de “mult” ii judec eu pe altii si ce “mare diferenta” face acest lucru: de obicei nu-mi pasa de viata lor, iar daca-mi “pasa”, in sensul ca-i judec, nu intereseaza pe nimeni. Ai prietenii tai care te apreciaza, presupun; cine nu te apreciaza (inca) inseamna ca nu te cunoaste destul
Tatal meu s-a sinucis acum o luna, iar de atunci ma gandesc ca a facut-o din cauza mea. Parintii mei erau divortati, tatal meu avea probleme cu bautura si de fiecare data cand era baut facea scandal si o batea pe mama. I-am scris cateva intamplari care mi-au ramas mie in minte cu cateva zile inainte sa se sinucida…
Buna ziua,am 26 de ani si tatal meu s-a sinucis acum o luna de zile, de atunci nu pot sa fac altceva decat sa ma gandesc la el, ca a facut-o din cauza mea. Parintii mei erau divortati de cand eram eu mai mica,aveam 14 ani. Toata copilaria mea a fost intr-un scandal continuu, tatal meu avea probleme cu bautura si de fiecare data cand era baut facea scandal si o batea pe mama. Cand s-au despartit definitiv a fost cand tot tatal meu a plecat la alta familie, iar eu si fratele meu am ramas cu mama. Si acest lucru pe langa toate celelalte cred ca m-au afectat foarte tare deoarece si in ziua de astazi tineam minte foarte clar intamplarile de atunci. Si ca sa ajung de unde problema cu vina , e ca in ultima vreme inainte sa se sinucida m-am cam racit de el, deoarece eram suparata ca nu aveam si eu un tata normal ca toata lumea, ca nu face orice pentru mine, ca ma suna numai cand eram beat..desi stiam ca ma iubeste , asa in modul lui, am fost egoista si orgolioasa si i-am scris cateva intamplari care mi-au ramas mie in minte,in semn de repros cred ca sa ma descarc si eu…toate astea cu cateva zile sa se sinucida, chiar de ziua lui, cand eu nici macar nu l-am sunat, ca eram suparata ca nici el nu ma sunase pe mine, imi trimisese doar mesaj..
imi pare sincer rau pt suferinta cu care a trebuit sa traiesti atat tu cat si fratele si mama ta timp de zeci de ani si iti inteleg sentimentul de vinovatie insa vreau sa iti spun ca suferinta tatalui tau nu are legatura cu tine… a fost ‘crucea’ vietii lui si are legatura cu alegerile pe care le-a facut singur. Da-ti un timp pt a trece prin doliu, eventual cere ajutorul persoanelor apropiate sau unui terapeut care sa fie alaturi de tine. Condoleante!Oare, tot tu ai fost vinovata pentru placerea de a bea a tatalui tau? Tot tu vinovata de faptul ca parintii nu s-au inteles si s-au despartit? Alegerea, din pacate gresita, a fost a lui personala si n-a depins nici de reprosurile tale, nici de faptul ca nu l-ai sunat. Viata ta merge inainte indiferent de alegerile parintilor, oricat de grave ar fi, chiar daca durerea din suflet este mare, trebuie sa te gandesti daca vrei sa-ti aliniezi viata gandindu-te mereu la alegerea tatalui, facandu-ti mereu reprosuri. Vei avea o familie, copii, gandeste-te daca si familia pe care ti-o vei intemeia vrei sa fie asemenatoare cu ce ai trait, daca si copiii tai vrei sa treaca prin asemenea situatii si sentimente. E greu, dar, cauta sa te desperti de aceste autoreprosuri, sa ierti si mai ales sa te ierti. Cineva acolo sus te iubeste!!Pierderea uui parinte este foarte grea, chiar si cand parintele nu a fost chiar cel mai bun tata. Imi pare foarte rau pentru pierderea ta! Tinand cont de ce ai povestit eu iti recomand sa apelezi la un psihoterapeut. Cred ca sufletul tau are multe rani care se cer ingrijite in acest moment, iar o astfel de persoana te poate ajuta si te poate insoti pe acest drum.Gandeste-te la cauza care il facea sa bea. Era problema LUI, sufleteasca. O problema mai veche decat tine, cu profunde radacini in copilaria lui. Sa iti asumi TU vina pentru faptele lui? Te crezi un zeu? Tu nu poti determina pe cineva sa faca ceva ce el nu vrea… Nu poti face pe cineva sa recurga la gesturi extreme pentru ca tu ai facut ceva… asa cum nu poti sa il impiedici, pentru ca NU ai facut ceva. Nu ai aceasta putere… Nimeni nu o are, dintre pamanteni.va recomand sa luati legatura cu asociatia “exista viata dupa doliu” , au si pagina pe facebook ; numele fondatoarei este mihaela vlad ; aceasta asociatie ofera consiliere , inclusiv terapie psihologica gratuita / sau cu preturi derizorii , ptr persoanele care au pierdut un membru al familiei.asociatia este in bucuresti , dar au si mici centre /coloboratori in marile orase………..
Am mostenit un tremur al mainilor de la mama, iar baiatul meu l-a mostenit si el. Exista vreo solutie pentru acest “tremur familial” care se accentueaza cand am emotii sau sunt obosita?
Buna seara. Am mostenit un tremur al mainilor de la mama, si din pacate si baiatul meu de 21 de ani l-a mostenit(de la mine). Am consultat un doctor neurolog si mi s-a recomandat sa nu iau medicamente deoarece tratamentul trebuie luat toata viata. Poate exista o alta solutie pentru acest “tremor familial” care se accentueaza cand am emotii sau sunt obosita.
Va multumesc!
Cred ca tot la un neurolog gasiti cele mai bune raspunsuri. Daca este intr-adevar o problema genetica un psihoterapeut poate sa va ajute doar sa depasiti aceast mic inconvenient, nu sa il inlaturati. Cred ca ar fi important sa ii aratati fiului dvs. ca este posibil sa aiba o viata implinita chiar daca nu este “perfect”.Ca sa rezolvi o situatie, e bine sa cunosti CAUZELE ei profunde, subconstiente. Poate fi o problema neurologica, una genetica, sau poate fi o anxietate mascata, care se poate elimina. Insa diagnosticarea exacta a cauzei va da raspunsul, daca se poate elimina, tine sub control, sau doar accepta situatia.
Fosta mea prietena nu ma mai vrea, dar nici nu ma lasa sa plec. Ma chinuie. Eram un munte de om cand am cunoscut-o, iar acum am slabit mult. Nu este singura fata din viata mea, da este singura care mi-a pus capac.
Buna ziua .
Am 29 de ani ,,,,in octombrie 2013 am cunoscut o fata cu 3 ani mai mica ca mine ,am avut o perioada de 5 luni de zile in care ne gaseam in fiecare zi si stateam ore in sir impreuna, la sfarsitul luni februarie 2014 a plecat pe un feribot sa munceasca ptr o perioada scurta de 3 luni pana terminam si eu scoala de tehnicieni maseuri .Pana sa plece am ceruto in casatorie desigur ca a acceptat ramanand fara cuvinte in acel moment frumos .A urmat cateva luni de zile in care vorbeam zi de zi la telefon , skype, sms, dupa 4 luni sa aud ca nu se mai lasa de navigat ca vrea sa isi stranga bani sa aibe casa ei . Din acel moment nu mi-a mai vorbit cateva luni de zile . Cu toate ca sunt o persoana puternica ca barbat da in acelasi timp slab in interior, am plans enorm dupa ea ,nu mai ieseam cu prieteni ,stateam tot timpul in casa Dupa o perioada de 2 luni am incercat sa intru intro relatie cu o fata da nu a mers decat 2 saptamani din motivul rani mele . Peste tot pe unde mergeam si ce faceam o vedeam pe fosta si am ales sa pun punct . In luna septembrie 2014 am plecat in germania ,am inceput sa vorbim putin cate putin ,dupa o luna am ajuns in anglia .Ea era inca pe feribot ,urma sa plece in tara si apoi sa vina la mine in anglia pentru a relua relatia .Ajugand ea acasa nu a mai dat nici un semn de viata nu a mai raspuns la nimic , Cunoscandui cumnatul am vorbit cu el sa ne gasim in londra sa bem o bere asta find in februarie 2015.Ajungand la el sa aud ca dragostea mea era acolo la sorasa si isi cauta de munca .Am ales sa o vad si sa ii spun in fata exact ce aveam in suflet ,am stat acolo la ea cateva ore in care am plans ca un copil fara sa ma pot abtine find distanta si spunad ca nu este locu de a discuta . Nu ia placut anglia si in 2 saptamani sa intors in tara urmand sa isi continuie ce a inceput adica navigatu .Am vb iar o perioada la telefon etc dupa un timp nu a mai raspuns la nimic ,Dupa toate astea am trait cu speranta ca va fi bine ,,,In
luna mai am ajuns acasa ,visu meu era sa imi deschid un salon de masaj care am si facut in momentul actual . Acum 3 saptamani ne-am intalnit aici in ct am vorbit ,ne-am plimbat ,ne simteam bine unu cu altu ,am reluat povestea dar fara a avea un contact sexual. Ne gaseam la 3 zile vorbeam zilnic la telefon pana cum 2 zile cand a inceput sa nu mai raspunda la nici un sms .Este o femeie puternica si independenta mia spus ca nu vrea nici o relatie seriasa cat mai sta pe vas inca 2 ani pana isi indeplinte visu si nu vrea sa ma faca iar sa sufar dupa ea .Am intrebato daca mai este ceva intre noi daca mai vede ceva intre noi si evita sa imi raspunda ca nu stie ,,Stiu ca ii pasa de mine nu ma vrea da nici nu ma lasa sa plec ma chinuie .In perioada asta de amagire nu am avut nici o relatie cu nimeni ,ea marturisind ca a vorbit cu cineva o luna pe vas si sa incheiat iar in momentul de fata nu are pe nimeni ..Suntem foarte relaxati impreuna ne simtim bine parca ne cunoastem de o viata cand suntem amandoi .Eram un munte de om cand am cunoscuto la 103 kg iar acum am ajuns la 86. .Nu este singura fata din viata mea ,da stiu ca e singura care mia pus capac ..
Peste 4 zile pleaca iar nu ma regasesc nu pot sa imi desfasor activitatea ,nu ma pot concentra la salon ,nu ma pot detasa de ea ,nu ma pot linisti ,nu ma pot opri din plans ,nu pot sa vad alta persoana .
Ce sfat imi dati ?,,,povestea mea e dificila sau pur si simplu o fac eu asa ? Imi vreau inima si zambetu inapoi, .
nu imi doresc sa sune simplist insa: mergi si discuta cu un psiholog! Raspunsurile pe care le cautati se afla doar in tine si cu indrumare am toata increderea ca o sa le si gasesti. Succes!Mie nu imi este clar ce iti doresti tu. Vrei sa o astepti si sa incercati din nou cand ea termina ce si-a propus? Vrei sa mergi mai departe si sa te detasezi de ea si sa-ti continui viata? Ce anume iti doresti tu de la tine si de la viata ta? E important sa-ti raspunzi la aceste intrebari inainte de a lua orice alta decizie. In acelasi timp, daca ea eate plecata inca 2 ani de acum incolo, muncind pentru visul ei, tu ce vrei sa faci in acest timp? In functie de raspunsurile tale, iti poti cauta si solutiile. Daca iti este dificil sa gestionezi aceasta situatie de unul singur, poti apela la un psiholog care sa iti ofere sprijin in aceste momente.Problema nu e la ea, ci la modul in care tu vrei sa fortezi o relatie. Pot sa ACCEPTI ca exista pentru ea lucruri mai importante decat tine? E decizia ei, si a o RESPECTA este o dovada reala de dragoste. Iubirea ta este neconditionata? Sau o iubesti numai daca (si numai daca) executa intocmai ceea ce vrei tu? Caz in care nu e iubire, ci proprietate…
Am 18 ani si mi-as dori sa raman un an acasa ca sa dau la facultate cu prietenul meu, mai mic cu un an, insa mama m-a amenintat ca daca nu ma inscriu la facultatea pe care o vrea ea, va face tot posibilul sa ne distruga relatia de iubire, ba chiar ma va da afara din casa.
Buna, am 18 ani si am o relaia frumoasa de 1 an si 6 luni cu prietenul meu care e mai mic decat mine..eu tocmai ce am intrat la facultate si el din septembrie incepe clasa a 12-a. Noi suntem un cuplu dependent unul fata de celalalt si de abia rezisam sa nu ne vedem doua zile..eu mi-am dorit sa raman un an acasa ca sa il pot astepta pe el si sa ajugem impreuna studenti..si as fi vrut sa profit de acest an sa ma pregatesc cu meditatii la biologie sa pot intra la tehnica dentara insa parintii mei nu au fost absolut deloc de acord cu asta iar eu am incercat sa le explic ca este vorba de un singur an ca nu renunt la facultate doar ca imi doresc sa il astept pe prietenul meu..Mama mea m-a amenintat ca daca nu ma inscriu la facultate si sa urmez ce a vrut ea, ea va face tot posibilul sa ne disruga relatia de iubire..ba chiar mi-a zis ca daca aleg in continuare sa raman un an acasa ea ma va da afara din casa..Iubitul meu considera ca nu vom putea face fata acetui an si ca relatia noastra va ajunge sa se termine din cauza distantei..si nu se pune problema fidelitatii ca eu am foarte mare incredere in el si suntem atat de apropiati incat ii povestesc absolut orice si pentru mine ii mai mult decat un iubit, e cel mai bun prieten si sincer va spun ca nu vreau sa il pierd.M-am gandit sa ii cer sa se mute cu mine cand voi pleca la facultate in Cluj insa ma gandesc ca el va incepe clasa a 12-a..e un an foarte greu mai ales ca va urma bacalaureatul..si nu vreau sa ii cree probleme..Orice sfat e bine venit mai ales ca sunt intr-o situatie complicata si din pacate am fost nevoita sa ma inscriu la facultate din cauza presiunii parintiilor mei insa as mai avea o speranta sa gasesc o rezolvare si relatia noastra sa continue…
eu cred ca orice obstacol poate fi trecut daca vreti cu adevarat… fie si distanta la mijloc. Daca nu exista o problema de fidelitate reciproca… atunci care este teama, defapt? Succes!Este foarte bine descrisa aici dependenta emotionala, dependenta care cere sacrificiu, creeaza conflict, aduce suferinta emotionala in intreg sistemul familial. Sunteti tineri amandoi, te-ai intrebat vreodata: ” Ce este oare cu adevarat iubirea? Iubesc eu acum intr-un mod divin? EIIIIIIIIIIIIII, prea profund? Deloc, daca afli raspunsul atunci elimini toata aceasta suferinta in care te zbati. Deci, ce este IUBIREA ? Iti dau un pont, nu este dependenta emotionala. Cauta raspunsuri.Tinand cont ca inca depinzi de parintii tai si nu ai o independenta financiara, vrand-nevrand trebuie sa ii asculti (alternativa fiind mult mai rea). Daca voi 2 va iubiti cu adevarat (si nu e doar o atractie fizica) veti putea trece peste acest impas si incet incet sa va construiti impreuna independenta financiara de care aveti nevoie ca apoi sa puteti sa va mutati impreuna (la terminarea facultatii) si sa va traiti visele impreuna. Considera departarea dintre voi 2 ca un test al iubirii, daca e iubire adevarata va veti reintalnii la finalul facultatii (si in vacante), daca nu este iubire adevarata, lucrurile se vor schimba oricum intre voi 2 si e mai bine mai curand decat mai tarziu. Ai o viata in fata, de ce vrei sa te grabesti si sa suferi cand poti astepta si astfel bucuriile de la final sa fie mult mai mari.Din ce motiv partenerul tau considera ca arelatia nu va supravietui? Este necesar sa va ganditi bine la acest aspect. O relatie temeinica, serioasa si matura intalneste multe piedici si greutati de-a lungul timpului si ca sa reziste, are nevoie sa invete sa le infrunte si sa supravietuiasca iesind mai puternica din aceste situatii. Cred ca aici este vorba de mai mult decat despre facultatea pe care parintii te-au presat sa o alegi. Este o lectie de viata si maturizare pentru amandoi. Iar viata si statutul de adult cer sacrificii, compromisuri si mullta munca. La fel si o relatie de cuplu. Solutia, deci, ar fi sa stati de vorba, sa puneti toate cartile pe fata si sa luati o decizie: continuati sau nu? In ce conditii? Ce solutii gasiti sa va vedeti? etc. De putut se poateUnii oameni pleaca din tara ca sa lucreze pe perioade lungi, de ani de zile. Tin legatura cu familia prin Skype, telefon, messenger… Tehnologia va poate fi de mare ajutor. Desi am impresia ca relatia dependenta cu mama ta o transpui intr-o relatie dependenta si cu partenerul tau. E un pattern (tipar comportamental) nedorit, dependenta nu e buna. Poti apela la unele tehnici pentru reprogramarea acestui cimportament irational.Hai Sa vedem daca tratezi corect relatia cu iubitul. Ai putea Sa iti raspunzi la doua intrebari? CE rol are un iubit? Iar mama CE rol joaca in vietile noastre? Raspunde la cele doua intrebari SI dupa FA o comparatie cu relatiile tale. Vezi in care relatie exista cu adevarat aceasta dependenta de care Tu vorbesti. De care iubire Ai Tu cu adevarat nevoie? In legatura cu facultatea Tu CE iti doresti cu adevarat? Raspunde la aceasta intrebare fara Sa Te lasi influentata nici de mama SI nici de iubit. Daca este o iubire adevarata, de CE iti este frica de fapt?
Nepoata mea se inchide uneori in camera, crezand ca prietena ei nu o baga in seama, dar prietena ei o baga in seama… Cum sa o fac sa creada ca prietena ei o baga in seama?
Nepoata mea pe nume Natalia are o prietena din timpul scoli care au inceput sa fie cele mai bune prietene si dintr-un timp in altul se inchide in camera ei pentru ca ea crede ca prietena ei nu o baga in seama dar prietena ei o baga in seama dar ea crede ca nu . Intrebare :Cum sa o fac sa creada ca prietena ei o baga in seama ?
cum ar fi sa o lasati pe Natalia sa traga propriile concluzii? Pare ca discutati mai mult despre disconfortul Dvs. fata de situatie decat despre al nepoatei. Spun acestea intr-un mod cat se poate de suportiv si constructiv.Sa te preocupe mai putin alte persoane… si sa le lasi sa isi rezolve singure problemele.
Nu stiu ce fel de psiholog sa aleg si unde sa ma duc, mai exact nu stiu ce specializare ar trebui sa aiba respectivul. Cum sa fac astfel incat sa aleg un psiholog potrivit pentru mine? Ce criterii sa am in vedere?
Buna. Am ceva frustrari legate de propriul trecut + stima de sine scazuta + momente de anxietate in unele situatii sociale banale + probleme in mentinerea erectiei, mai exact incapacitatea de a penetra vaginul unei fete din cauza unei frici irationale ce ma asalteaza in acel moment, desi atunci cand privesc filme porno sau cand ma angajez in practicarea de perversiuni sexuale nu am nici o problema cu erectia. Precizez sunt destul de tanar (am 23 de ani si sunt student la master), iar in trecut ma uitam cam des la filme porno si ma masturbam, fiind prea rusinos si sperios ca sa ies la intalniri cu fete de varsta mea.
Astfel, m-am hotarat sa apelez la serviciile unui psiholog (sau poate psihosexolog???), deoarece imi doresc rezolvarea tuturor problemelor mentionate anterior, precum si o mai buna autocunoastere si dezvoltare personala.
Problema insa este ca nu stiu ce fel de psiholog sa aleg si unde sa ma duc, mai exact nu stiu ce specializare ar trebui sa aiba respectivul. Eu locuiesc in Craiova.
As dori sa ma ajutati cu cateva sfaturi practice despre cum sa fac astfel incat sa aleg un psiholog potrivit pentru mine. Ce criterii sa am in vedere? Nu am nici timp si nici bani de pierdut, asa ca poate prin sfaturile dumneavoastra voi economisi timp si bani. Nu-mi permit sa incerc la mai multi psihologi, ca apoi sa ma hotarasc la unul. Pur si simplu n-am atatia bani. Asa ca mi-ar fi tare de folos daca m-ati ajuta cu cateva sfaturi despre criteriile si principiile pe care ar trebui sa le aplic in alegerea unui psiholog si sa fac din prima alegerea corecta.
Precizez ca niciodata nu am calcat in cabinetul vreunui psiholog si habar n-am cum ar trebui sa decurga o sedinta. Ce informatii si sfaturi imi puteti da?
In primul rand, ce ai nevoie este un psihoterapeut, care are o pregatire suplimentara fata de un psiholog (absolvent de psihologie). Nu exista o reteta exacta pentru a alege unul, dar exista destui terapeuti care ofera prima sedinta gratuita. Ce este important in cazul tau sa evaluezi in acea sedinta este cat de confortabil iti este sa vorbesti despre problemele tale. Desigur, ar putea fi important si ca terapeutul sa aiba o minima pregatire in sexologie, dar nu cred ca e esential in cazul tau. Succes!si eu te incurajez sa cauti un psihoterapeut cu care sa te simti confortabil… cum vorbeste… cum ‘il simti’… etc. . Cauta pur si simplu pe net ‘psihoterapeut Craiova’ de exemplu si contacteaza-l/o si spunei exact nevoile tale, incepand cu cea de a avea primul contact gratuit. Nici eu nu cred ca este o problema predominant sexuala… mai ales ca spui ca simti nevoia de autocunoastere si dezvoltare personala. Succes!Daca vei alege sa mergi la siholog, vei observa ca relatia cu el se cladeste ca oricare alta relatie. E nevoie sa iti inspire incredere, sa te simti confortabil in preajma lui, sa te simti acceptat si mai ales sa simti ca sunteti o echipa si ca munciti impreuna pentru acelasi scop. De asemenea, te sfatuiesc sa te gandesti daca te vei simti mai confortabil in prezenta unui barbat sau a unei femei (desi din ce ai descris tu, eu te-as indruma catre un barbat). E important sa retii ca s-ar putea sa nu gasesti persoana potrivita din prima, dar asta nu inseamna ca trebuie sa renunti. Cauta pana vei gasi pe cineva potrivit pentru tine si vei obtine si rezultatele dorite.Unii psihologi iti pot oferi GRATUIT o prima sedinta, tocmai pentru a verifica daca exista compatibilitate reciproca. Nu exista o reteta in acest sens, e pur si simplu chimie personala, nimeni nu poate sti care psiholog ti se potriveste sau care nu, doar tu vei SIMTI dupa prima sedinta, sau chiar in timpul ei.
Am avut o relatie de 3 ani care a esuat din cauza ca nu ma mai atragea aceea persoana, iar acum sunt singur si suparat, pentru ca nu reusesc sa-mi gasesc pe cineva.
buna ziua ma numesc M ,varsta 26 ,si am avut o relatie de 3 ani si a esuat din cauza ca numai ma atragea aceea persoana.iar acum sunt singur si suparat nu reusesc sa mi gasesc pe cineva..
noi cum te putem ajuta?Cu cat esti mai suparat, cu atat vei respinge mai tare alte persoane care ar putea intra intr-o relatie cu tine. Aba cand vei deveni bine dispus vei incepe sa devii atractiv. E un cerc vicios, pe care tu il perpetuezi…
