Mesaj:
Am o intrebare!Dumnoavoastra ce opinie aveti despre: cand un barbat bate femeia lui foarte des si e insultata non stop?si cand il intreba de ce? ce a facut.. raspunsul e… ca meriti! ???? Va multumesc

Parerea mea e ca e misogin si ca nu te iubeste…lasa-l, acum

Ce parere aveti dvs despre o femeie care accepta sa fie batuta si insultata? Iar apoi asteapta o explicatie din partea agresorului?
Ce motivatie are femeia in cauza sa accepte acest tip de "tratament"?
Nu puteti sa il schimbati pe cel de langa, indiferent cat de mult va doriti, dar puteti apela la un psihoterapeut si sa schimbati ceva la dvs.
Multa rabdare:)

indiferent de sexul/motivatia/etc persoanei respective, tot agresor se numeste si ar fi de dorit sa luati masurile de rigoare. Succes!

Dar Dumneavoastra ce opinie aveti despre asta?Oare meritati?Chiar daca o meritati, nu ar trebui sa acceptati, niciodata, sub nici o circumstanta!!

Prea multe intrebari! In primul rand din toate punctele de vedere femeia este libera. Nu apartine nimanui si nu trebuie sa accepte insultele nimanui. In cazul de fata singura solutie este sa il parasiti, fie ca sunteti casatorita sau nu. Sunteti o persoana libera! Asa v-a creat Dumnezeu si asa trebuie sa ramaneti! Nimeni nu are dreptul sa va insulte in vreun fel si cu atat mai mult sa va loveasca! Nu ati spus ce simtiti vizavi de cest fapt. Nu ati spus daca a incoltit in mintea dumneavoastra ideea de a-l parasi. De obicei exista un puternic sentiment de teama ce va transforma intr-o victima sigura. Pe aceasta teama si intimidare se bazeaza cel ce agreseaza( in general ).Daca ati gandit o secunda ca il puteti parasi, sunteti pe drumul cel bun. Sunteti singura care poate schimba ceva in viata dumneavoastra! Daca nu ati gasit in dumneavoastra puterea de a decide acest lucru, cereti ajutorul cuiva competent. Acest cineva poate fi un psiholog sau un preot intelept. In nici un caz nu mai stati in ceasta situatie deoarece va afecteaza pe toate planurile. Pana si legea este de partea dumneavoastra! Deci nu ramane decat sa va hotarati, sa va infrangeti teama si sa actionati! Recapatati-va libertatea! Depinde doar de dumneavoastra! Ajutorul va veni pe parcurs, atunci cand aveti nevoie de el! Deasemeni, nu ati spus daca aveti sau nu copii! Daca aveti, cu atat mai mult trebuie sa fiti puternica si sa plecati din aceasta legatura. Multe femei fac greseala si spun ca stau in situatia asta pentru copii, Pentru ca ei sa aiba un tata. Doamne, cat de gresit! Va spun din experienta ca, decat sa ai un tata betiv si violent care sa iti distruga cei mai frumosi ani din viata si sa iti marcheze toata viata, mai bine fara!! Daca aveti copii, nu ii chinuiti in situatia aceasta. Va vor judeca peste ani!Trebuie sa luati o hotarare acum si trebuie sa fie cea corecta!!! Va doresc multa putere si intelepciune si nu uitati ca toate incep cu un gand! Nu il alungati ci lasati-l sa incolteasc! Este puntea dumneavoastra spre libertate!!!

Femeia lui?

Nici o femeie nu "merita" un astfel de tratament, indiferent ce considera "el" ca ar fi facut ea. Intrebarea mea ar fi: oare ce o face pe femeie sa ramana in continuare cu acel barbat? Nu cumva ea insasi crede ca el are dreptate, indiferent ce ar face? Bataia si insulta sunt abuzuri, iar femeia ar putea cere ajutor autoritatilor daca nu poate iesi singura din situatia asta. Traim intr-o tara libera (din fericire), in care violenta conjugala se pedepseste. Femeia ar putea sa isi adune tot curajul si sa ceara ajutor. Ii ures succes!

Din cele scrise inteleg ca nici dvs. nu vi se pare in regula. Intrebarea ar putea fi: ce o determina pe partenera sa ramana in aceasta relatie?

intraa pe pagina mea si ai sa gasesti acolo un videoclip cu niste baieti care primesc cateva intrebari; vei afla acolo cateva raspunsuri!

Incercati sa nu va mai lasati umilita.Umilinta este un pas spre depresie.Daca nu reusiti sa va desprindeti singura apelati la familia dvs.sau incercati cateva sedinte de psihoterapie.Va vor ajuta cu siguranta.Va doresc sa va regasiti curajul sa faceti ceva pt.dvs.

E un om descurajat care nu are cunostinte cum se rezolva problemele in alt mod.Cred ca are nevoie de ajutor pentru a-si putea gestiona emotiile si a crea relatii functionale cu cei din jurul sau.

nimeni nu merita sa fie batut de partenerul sau, indiferent de vina pe care o are sau ii este atribuita si nimeni nu trebuie sa accepte sa fie batut, indiferent de vinovatia pe care si-o gaseste. fiecare este o individualitate, are o valoare intrinseca, drepturi si demnitate. relatia de cuplu este una care trebuie sa porneasca de la un echilibru si o egalitate intre cei doi si nicidecum unul sa se simta superior si sa isi permita sa il agreseze pe celalalt si sa mai si sustina ca face asta pentru ca respectivul merita. consider ca barbatul care face asta cu partenera lui este un om primitiv, cu o educatie deficitara, lipstit de capacitatea de a intelege suferinta celorlalti.

Mesaj:
Bună ziua! am 17 ani,și în urma cu 3 ani am fost agresată pot spune de un bărbat mai în vârstă ca mine,m-o mângâiat a vrut sa mă sărute eram intr-o stare de șoc,părinți nu știu îmi este frica sa le spun,de atunci și pana acuma îmi aduc aminte,nu am avut prieten până acuma,îmi este frica nu suport să ma atingă nimeni!Vă rog frumos dați-mi unu sfat Vă mulțumesc!

ma gandesc ca trebuie sa fi fost foarte greu pentru tine in acesti 3 ani! Ce iti pot recomanda este sa iti confrunti agresorul… oricum ai putea! Spune-le parintilor tai… vezi ce zic si ei si luati masuri impreuna. Daca vreti, puteti merge impreuna (toata familia) sa discutati de cateva ori cu un terapeut de familie, care sa va ajute in acea perioada. Daca tu simti nevoia sa discuti cu un psiholog… atunci fa-o! Insa primul pas este confruntarea; erai si esti minora… ai trait un abuz… poate chiar o tentativa de viol. Asa ceva nu este bine sa fie ignorat. Curaj… si succes!

Primii care trebuie să afle sunt părinții, după care se pot lua diverse decizii spre a acționa într-un fel sau altul. Succes și curaj!!!

Vorbeste cu parintii despre asta. Trebuie sa cunoasca situatia. Mai ales ca in urma evenimentului ai niste frici. Pentru a le depasi poti apela la un terapeut.

In primul rand, este foarte important sa realizezi ca ceea ce s-a intamplat nu a fost sub nici o forma vina ta. De asemenea, o relatie naturala, sanatoasa, este cu mult diferita de aceasta experienta urata pe care ai trait-o. Este dificil sa treci peste o agresiune, insa poti reusi, iar un terapeut potrivit te poate ajuta foarte mult. Succes!

Îți recomand să găsești un terapeut cu care sa lucrezi. Este o situație care nu va trece de la sine, ești foarte tânără și felul în care înveți acum sa te raportezi la sexualitate se va "fixa" pentru restul vieții. Părinții deși bine intenționați, s-ar putea sa nu poată sa te ajute cel mai bine în aceasta situație. Dă-mi un mesaj privat și pot încerca să te îndrum către un terapeut bun, în funcție de orașul tău.

Mesaj:
Buna ziua! Prietena mea cea mai buna are o relatie de 4 ani cu un baiat. iubitul ei este cel mai bun prieten al fostului meu iubit. ne cunoastem toti din liceu si am fost o gasca destul de unita impreuna cu alti prieteni. de o saptamana si jumatate, prietena mea a plecat pentru un semestru sa studieze in alta tara si au fost de acord sa puna pauza relatiei si sa continue atunci cand ea se va intoarce. iubitul ei este la aceeasi facultate cu mine si ne intelegem cat de cat, avand in vedere faptul ca ne stim de atata timp. ne mai vedeam din cand in cand la facultate la o cafea si mai discutam nimicuri. intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa ramanem in oras dupa cursuri si am zis ca da. nu mi se parea nicio problema. la final inainte sa plecam m-a intrebat daca poate sa ma sarute si l-am refuzat. ma simt foarte vinovata pentru ca stiu ca nu am avut niciun moment intentia de a il face sa creada ca ar putea sa faca aceasta miscare. stiu de la prietena mea ca el in timpul cand este ea plecata are voie sa agate pe cine vrea si mi-a spus ca ea nu ar vrea sa afle chiar daca eu as afla de vreo tipa. dar in situatia asta sunt eu implicata si desi nu am facut nimic, ma simt foarte vinovata si nu stiu cum sa ii spun prieteni mele. ma gandesc numai la faptul ca asta le va strica relatia. sunt foarte socata de intentia iubitului ei si imi dau seama ca el probabil se gandeste ca nu e genul de baiat care sa iasa in cluburi la agatat si probabil i-ar fi fost mai usor sa incerce sa se dea la o tipa care i se parea la indemana. acum nu stiu daca sa ii spun prieteni mele, avand in vedere faptul ca ea mi-a zis ca nu vrea sa stie daca el este sau nu cu vreo tipa. totusi ma gandesc ca ar trebui sa fiu sincera cu ea si sa nu ii ascund asta. daca ati putea va rog sa imi spuneti cum ar fi mai bine sa fac. este prietena mea cea mai buna si este foarte importanta pentru mine. chiar nu stiu ce sa fac…

tu ce simti ca este mai bine? Din ce am citit inteleg ca prietena ta nu vrea sa stie de tipele cu care se cupleaza (posibil) el… insa situatia descrisa de tine nu se aplica… el ‘s-a dat’ la tine in buna cunostinta de cauza. Daca tu simti ca este de datoria ta sa ii spui… atunci spune-i, indiferent de consecinte, dar fa-o pt ca asa simti tu, nu pt ca ‘asa e bine’. Succes!

Ma gandesc, ca atunci cand prietena a spus ca are voie sa "agate" pe cine vrea nu s-a gandit ca veti fi dvs. persoana abordata. Dincolo de asta, daca aveti cu ea o prietenie bazata pe sinceritate poate ar fi bine sa ii spuneti. Este posibil ca relatia lor sa "sufere" insa daca nu ii spuneti credeti ca relatia voastra nu va suferi? Veti putea pastra acest secret fata de ea? Analizati variantele. Raspunsul il stiti doar dvs. pentru ca sunteti singura care stie cum ar putea face fata oricareia dintre ele.

1. Dacă nu știi cum să îi spui prietenei tale riști să creadă pe viitor că nu o să poată avea încredere să își lase iubitul cu tine prin preajmă, pentru că nu o să dea vina pe el mai ales dacă ține l a el, o să zică că tu ești cea care l-a sedus, ( REGELE TAIE CAPUL MESAGERULUI ) 2. Nu ai de ce să te simți vinovată, bărbații vor fi bărbați întodeauna, mai ales după ce a stat într-o relație, vrea să se reafirme ca bărbat 3. Explică-i prietenului tău cât mai brutal dar și plin de tact că ești la fel de atrasă de el ca și de o lampă, dacă nu îi tai craca din start nu faci decât să creadă că îi dai șanse și nu o să facă decât să se ambiționeze. Zdrobește-i de tot orice întenție, mai ales considerând faptul că ți-a cerut voie să te sărute, deci nu e îndeajuns de mascul încât să o ia ca pe o provocare miscarea ta. (ASTA ÎȚI VA REZOLVA DEFINITIV PROBLEMA CU EL) . 4 Felicită-te pentru treaba bine făcută cu desertul tău preferat. Nu i-ai spus prietenei tale de iubitul ei aventuros și deci i-ai respectat dorința ca o prietenă bună ce ești, lui o să îi fie prea rușine să mai ridice problema vreodată, iar tu tocmai ți-ai dovedit că ești super și că îți poți rezolva singură problemele. Sper să te fi ajutat.

Prietenul prietenei este liber sa încerce, iar tu ești libera sa refuzi. Lucrurile acestea se întâmplă tot timpul și nu ai nici un motiv sa te simți vinovata. Ce crezi ca ai obține dacă i-ai spune prietenei?

Mesaj:
Buna ziua!
Am o problema care ma streseaza la maximum, imi scade stima de sine, ma simt ingrozitor si plang de cateva ori pe zi, ma simt destabilizata emotional.
Peste 2 luni voi avea nunta, insa relatiile cu socrii sunt din ce in ce mai tensionate.
Pe scurt, de 3 ani m-am mutat la viitori socri, care s-au purtat foarte bine cu mine, oameni draguti, educati si uneori chiar simteam ca am o copilarie mai prelungita si recuperam din copilaria mea tumultoasa pe care am avut-o, iar ei au venit ca un balsam. Ii apreciam si ma bucuram ca i-am intalnit. Acum un an am programat nunta, iar la inceput am simtit o apropiere din partea lor chiar mi-au zis ca ma simt ca o fiica.
Viitorul socru s-a implicat foarte mult cu rezervarea localului si tocmirea cu fotograful si cantaretul, cerandu-ne parerea si zicand-ne ce ar fi mai bine. Cu astea 3, eu si prietenul meu am fost total de acord cu ce a zis el pentru ca noi nu prea am fost la nunti si am zis ca e ok sa aleaga el. Insa problema a venit cand, prin toamna tot insista de un tip de verighete si noi ziceam ca vedem atunci si o sa luam in considerare parerea lui. Dar in iarna, cand am inceput sa probam verighete, nu prea ne incanta modelul zis de el, lucru care l-a suparat si a zis ca el se retrage. Apoi apogeul a fost atins cand eu am indrazniti sa sun la local pentru a programa o intalnire, a iesit o cearta grozava deranjat de faptul ca: "cum sa suni tu ca mireasa la restaurant" si ca ii stricam prestigiul cu seful restaurantului daca ne ducem doar noi 2 fara ca el sa stie ce se discuta, de parca nu veneam tot in numele familiei si apoi ii povesteam
Acum astea au declansat ceva mai adanc, pentru ca eu nu mai am parinti, si fiind o relatie mai buna decat cu cei naturali, m-am implicat emotional si cumva creierul meu ia vazut ca substituit a ceea ce nu mai am in prezent si nici nu am avut in copilarie (adica tatal meu era violent, bea si mereu erau certurii in familie, iar mama tacea si nu-i zicea nimic, apoi cu noi era dura si nu ne permitea nimic)
Viitorul sot este mai calm legat de asta si zice ca daca nu te implici nu suferi, dar eu nu pot. El a avut o viata linistita fara frica de cearta sau bataie sau lipsuri materiale, normal sa trateze mai pasiv, cand ai primtit totul fara efort.
Nu stiu ce sa fac, cum sa ma raportez la problema ca sa nu ma mai afecteze, ce propuneti?
Incerc zilnic metoda de relaxare progresiva de Jacobson, meditatie orintale si fac exercitii fizice pe muzica….
Mi-as dori sa nu mai preocupe organizare nuntii privind restaurantul pe care iei si-au asumat-o si sa tratez lucrurile mai pasiv, mai distant si sa ma axez pe cum voi fi eu in acea zi: rochie, coafura…
Nu stiu pe cine sa intreb, va rog sa ma ajutati! Orice ideie, metoda e bine venita!

Mentionez ca din partea socriilor vor participa 2 treimi din totalul invitatiilor si ca facem la local doar pentru ca ei au invitati, desi eu imi doream ceva mic, restrans fara mult stres, insa ei nici nu au vrut sa auda o astfel de parere pentru ca ar zice lumea "Uite un copil are si nu sunt in stare sa ii faca o nunta" – lucru care le-ar afecta demnitatea in oras si imaginea buna – afirma el
In timp ce eu si prietenul meu suntem mai pasivi la pareriile oamenilor necunoscuti care se baga cu cizma in sufletul tau si iti provoaca doar suferinta ………

Off, incontr-o?

Mereu simt ca ma urmareste trecutul. Si stiu ca, copilaria marchiaza intreaga viata…, dar caut inca raspunsuri din trecut si prezent si incerc sa inteleg anumite goluri din trecut care se reflecta in prezent.

Va multumesc mult!

intradevar lucrurile sunt mult mai profunde. Ati evaluat situatia foarte bine. Insa asa cum faceti diverse meditatii sau exercitii… este de dorit sa existe un ‘ghid’ care sa va coordoneze. Gasiti un psihoterapeut si discutati cu el. Nu exista o solutie ‘pe loc’, aceasta dureaza si merita timpul si efortul investit. Succes!

Un asemenea eveniment cum este nunta devine de multe ori incarcat de tensiuni pe masura ce se apropie "evenimentul". Ies la iveala tensiuni mascate si este nevoie de mult calm si intelegere. Intrati intr-o familie care are propriile valori si propriul mod de a privi lucrurile (unele nu va convin), incercati sa priviti partea buna a lucrurilor. Puteti apela la un terapeut care sa va ajute sa va schimbati perspectiva asupra situatiei.

Impune-te si spune ce doresti. Acum este momentul si ai tot dreptul. In loc sa plangei de nemultumire si sa nu te bucuri de nunta, ia atitudine. E dreptul tau, e nunta ta. In relatia cu socrii incearca sa le intinzi mana spre impacare si sa discutati cum sa va intelegeti mai bine. Da-le mai multe sanse si incercati sa gasiti un consens. Daca nu merge, nu insista la infinit. Sunt animite persoane in viata cu care "nu trebuie" sa ne intelegem. Este din nou dreptul nostru sa ne intelegem cu cine se poate. Sa nu iti fie frica sa zici "nu" in viata.

Eu am lucrat ceva timp in hotel si am avut pare de multe nunti si pot sa spun ca MIRII organizeaza nunta dupa bunul lor plac!!!! Verighetele, daca nu va plac- pur si simplu nu le cumparati!!!- o sa le purtati toata viata , nu doar la biserica! Trebuie sa va faceti socrii sa inteleaga ca este nunta VOASTRA si amintirile si regretele ca ar fii fost mai bine asa, mai placut invers o sa va urmareasca toata viata -asta e un sfat de la cineva care a facut doua nunti (odata la parinti, odata la socrii) , a plans la amandoua nuntile (si nu de fericire ) si chiar si dupa 8 ani isi aminteste cu amaraciune de ceea ce trebuia sa fie cea /cele mai frumoasa/e zi/le din viata unei fete! Pe de alta parte trebuie sa tii cont: participa -si in ce masura- financiar socrii la pregatirile nuntii ?! Eu dupa 8 ani de locuit cu socrii , am luat calea strainatatii cu tot cu familie! La mine tot inainte de nunta s-au stricat relatiile… ”perfecte”!

Trebuie sa iti spun ca de vre-o doi ani am cunoscut ‘herbalife’, care m-a ajutat mult cu stima de sine! (Nu spun ca ASTA este solutia ) , dar am inceput sa fac sport, sa citesc carti de dezvoltare personala , sa imi fac un program bine pus la punct astfel ca nu mai aveam timp sa ma gandesc ca ”nu sunt o buna gospodina, nu sunt o buna sotie si cu siguranta nu am facultate ca sa pot sa imi cresc copilul asa cum vreau ” -cunform soacrei (, si trebuie sa spun ca mi-a spus in fata ca nu ii place ca nu mai stateam pe-acasa sa ma cert cu ea), si incet incet mi-am educat mintea sa nu mai fiu tot timpul nervoasa, sa atrag doar lucruri placute in viata mea!

Daca vrei sa vb mai mult -sunt aici!

uneori e greu sa faci fata sfaturilor celor din jur…poate te ajuta secventa video de mai jos. Dr Rares Ignat – psihoterapie
pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala https://www.facebook.com/video.php?v=10153076538306030&set=vr.10153076538306030&type=2&theater

Practic tu ai devenit al doilea copil al familiei, socrii tai te infantilizeaza și probabil fac la fel și cu fiul lor. Locuitul cuplului cu socrii/părinții dauneaza intimității și creșterii. Ma îndoiesc ca ai șanse sa le pui limite noi și ferme dintr-o data. Ca sa faci asta în primul rand trebuie sa crești pana la punctul la care sa nu ai nevoie de substitute de parinti. Cauta un terapeut și începe sa lucrezi, sunt sigura ca povestea e mult mai mult decât ai scris aici. Dă-mi un mesaj și pot încerca să te îndrum către cineva, în funcție de orașul în care ești. Numai bine!

Hipnoza face careva ? sunt interesat .

Mesaj:
este bine , ca invatatoare, sa-i dai unui copil orfan de mama, o poezie la serbarea de 8 martie, despre mama?

pt Dvs. cum este? Simtiti ca ar fi ok pt acel copil? Daca aveti retineri… poate ar fi de dorit sa ii dati o poezie despre bunica… daca exista… sau despre Dvs. … in ideea ca ‘mama’ nu trebuie sa fie cea care te naste. Succes!

serbarea de 8 martie esi un omagiu adus ,,mamei natura,, deci eu care am lucrat 10 ani psiholog la orfelinat:1989-2009,faceam serbari in cinstea primaverii pe 9 martie pentru ca, baietii mei isi urau cel mai mult pe mama lor. Intr-o colectivitate mixta,un orfan si alti 2-3 copii pot primi mesaje lirice despre primavara

Si eu am fost "orfana" de mama – e vreun om pe pamant sa se supere ca ii vorbesti de bine mama? ea e un inger personal numai al lui, mama lui… mai ales ca un copil trebuie sustinut in aceasta energie a iubirii mamei lui, indiferent unde este ea…amintirea, protectia ei angelica de mama, iubirea inconfundabila e un cadou pentru orice suflet in reamintire. Va e teama ca o sa sufere? – cand ii spui ca cineva l-a iubit.. si il iubeste de unde e? il alinati daca ii dati gandul dvs de iubire, il inconjurati cu iubire… si il oferiti cadou gandul de iubire al mamei lui. Adica celorlalti copii le spunem prin poezii ca mamele lor ii iubesc – iar pe pe el il separam – el nu a fost si este iubit de mama lui? chiar daca nu mai e?Ii daruim ideea ca el e diferit, separat sau ca e la fel… de iubit? Orice indoiala de abordare – ma puteti contacta.

Ar fi bine să fie lângă el o persoană semnificativă pentru el de sex feminin, și puteți să-i dați un text referitor la mamă. Plus întărirea acelei persoane față de copil la sfârșit apreciând momentul respectiv.

Cred ca ar fi mai grav sa il excludeti pe acest motiv decat sa ii dati o poezie de invatat!

Mesaj:
Buna! Sper sa nu va deranjeze, dar voi fi o anonima. Sunt in perioada de adolescenta, sunt fata. De cateva luni, ma simt, nu stiu cum sa explic, rau.
Am momente cand ma simt in anxietate, goala pe dinauntru. Sunt o fire glumeata, dar m-am saturat de acest lucru. Oamenii nu apreciaza acest lucru, ma simt inutila. Ce pot face sa ma simt mai bine? Credeti ca ar trebuii sa fac o schimbare de personalitate? Va multumesc anticipat!

nu stiu la ce te gandesti cand spui ‘schimbare de personalitate’ insa sentimentul meu este ca parca nu ti-ai dat voie sa fi tu… ce adevarata/reala. Daca este asa, atunci iti recomand ca schimbarea sa fie defapt o deschidere… o expunere a ‘adevaratei tu’. ‘Firea’, mai ales la varsta ta, este ceva relativ… sunt sigur ca simti mult mai multe decat ‘a fi glumeata’… poate simti nevoia sa fi ‘rautacioasa’, ‘serioasa’, etc. Discuta putin cu psihologul scolar. Succes!

Cum adica te ai saturat sa fii glumeata?Este un rol ?In orice caz fii cat se poate de naturala ,cei de langa noi au pareri si manifestari deosebite, obosesti la un moment dat sa fii un actor in viata ta.

Nu cred ca trebuie sa te schimbi doar pentru a favoriza persoanele din jurul tau .. Eu as aprecia o fata glumeata . Sa zambesti chiar si cand e dificil nu strica

Ai vazut vreodata o tufa de trandafiri care si-ar dori sa devina un strat de morcovi? Sau vreo pisica suferind ca nu este vultur? In natura toate lucrurile sunt exact ceea ce sunt si nimeni nu are o problema cu asta. Omul este si el parte din natura, numai ca datorita mintii lui (deh, se crede creatura inteligenta !), se compara cu ceilalti si vrea sa devina altceva, (si nu ce vrea el ci ceea ce crede ca vor altii). Eu zic sa-ti onorezi propria natura, sa fii in continuare glumeata, sa te bucuri de viata si sa incerci sa umpli golul cu ceva care te face fericita. Daca altii au o problema cu asta, e problema lor, si nu a ta. Psihoterapia este o solutie, atat pentru tine, daca nu reusesti singura, cat si pentru cei care au o problema cu faptul ca tu esti exact cum esti. Succes!

Domnișoară dragă, dacă evaluezi un iepure după capacitatea sa de a se urca în copac, atunci toată viata lui se va gândi că este un prost. Capul sus și…zbori!

Salut! Cum ai spus si tu: esti in perioada de adolescenta. Mai exact in perioada de tranzitie, de transformare. Organismul tau este obligat sa se schimbe. Te maturizezi si asta implica foarte mult stres atat pe plan fizic cat si emotional.Este normal sa ai momente de usoara melancolie. Fiind intr-o permanenta transformare este firesc sa nu iti mai gasesti locul. Evoluezi si astfel se schimba atat modul tau de a vedea lumea, cat si modul in care lumea te vede pe tine. Dar trebuie sa fii permanent tu insati. Nu iti lasa fascinanta transformare influentata de cei din jur. Esti unica si esti exact cand si unde trebuie sa fii! Acesta este timpul si locul tau!! Bucurate de ce este in jurul tau! Nu cauta sa te transformi pentru nimeni si mai ales, nu cauta sa multumesti pe nimeni schimbanduti personalitatea. Fii cine esti si cum vrei sa fii pentru ca este dreptul tau!

Mesaj:
Nici nu stiu cum sa definesc starea… Prietenul meu pleacă într o tara străină… Nu a mai plecat niciodată așa mult timp.. Merge la distracție 2 săptămâni.. Mai si muncește mai si distracție. Iar eu ma gândesc cu groaza ca 2 săptămâni nu e aici in cazul in care se întâmpla ceva. Gândul ca in mai puțin de o săptămână pleacă, ma apuca cu tremurat si l as definii un atac de panica. Ma bucur ca a prins acest job de 2 săptămâni, insa nu ma pot controla..

Starea se numeste probabil "dependenta", si poti fi ajutata de un terapeut sa-ti regasesti puterea interioara si increderea in tine.

Ai sansa sa observi cate lucruri bune ti se pot intampla in doua săptămâni…fiind singura.

Ok. In loc sa "rumegi" ganduri despre ce face el cat va fi plecat, cum ar fi sa te gandesti mai mult la ce vei face TU cu libertatea pe care o vei avea in acel timp? Tu de cat timp nu te-ai mai vazut cu prietenele tale? De cat timp nu te-ai mai distrat fara el? Iubirea are nevoie si de spatiu, ca sa va fie dor unul de altul… Despartirile temporare nu sunt neaparat ceva rau, depinde din ce perspectiva privesti lucrurile…

"Nu e aici in cazul in care se întâmpla ceva"/dar ce probleme aveți d considerați ca e așa probabil sa pățiți ceva si doar el va poate salva?