Mesaj:
Bună ziua!
Am un prieten foarte bun care trece prin momente grele deoarece și-a pierdut ambii părinți în 2 ani de zile. Are 24 de ani, nu își găsește un job și acum l-a părăsit și prietena cu care avea o relație de 3 ani. Este depresiv, instabil emoțional (plânge foarte des, ore întregi, nu poate dormi, respiră greu) și eu nu știu cum să îl mai ajut. Sunt studentă la psihologie, anul II, dar încă nu am cine știe ce competențe. Încerc să îi fiu alături, îi trimit mesaje de încurajare, încerc să îl fac să își descopere potențialul și să nu se mai gândească la fosta prietenă, dar este foarte greu… Ce m-ați sfătui să fac pentru a reuși să îl scot din starea asta? Îmi este teama să nu aibă vreo tentativă de suicid pentru că se învinovățește constant pentru orice…

il puteti lua de mana si sa mergeti cu el la un consult psihiatric, dupa care vedem daca este deschis consilierii. Daca sunteti in Bucuresti va stam la dispozitie: www.cmibotezat.ro

Ma gandesc ca prietenul tau trece inca printr-un doliu, peste care s-a suprapus depresia. Este f dificil sa-ti pierzi ambii parinti si apoi si prietena… Trimite-l de urgenta la un psihoterapeut, mai ales daca il vezi atat de afectat! Nu se poate vindeca/ameliora o depresie prin simple sfaturi, chiar daca tu detii niste informatii relevante. Necesita mai multe luni de munca terapeutica. Chiar daca el nu va fi motivat (si e normal, fiind depresiv), incearca sa-l convingi ca nu are nimic de pierdut: frecvent prima sedinta este gratuita, iar multi terapeuti acorda reduceri persoanelor cu venituri reduse sau fara loc de munca. Merita sa incerce. Suicidul este mai frecvent la persoanele care anunta ce au de gand sa faca, insa nu trebuie exclusa varianta sinuciderilor ”tacute”. Daca tu evaluezi ca existand si cel mai mic risc, nu-l lasa asa! Exista si help-line-uri pentru cei aflati in astfel de situatii de deprimare severa, sa cauti pe internet sa-i arati. Daca vei considera ca ii pot fi de folos, aceasta este pagina mea: http://www.romedic.ro/anacristinabadita

Daca avem putin noroc, prietenul e din Iasi. Daca nu (“nenorocul” fiind al meu, caci marturisesc ca nu agreez suficient de tare consultatiile online) – poate fi de oriunde, nu mai conteaza. Daca-i obtineti acordul, sint (si eu) deschisa la a-i veni in ajutor. Schimbarile in plan emotional se vor vedea imediat ; si, apoi, vom corecta impreuna toate celelalte planuri ale vietii care comporta imbunatatiri.

Mesaj:
buna ziua!am 15 ani si acesta e primul meu an de liceu si pe timpul scoli stau cu sora mea mai mare,care e foarte ocupata, in gazda(eu fiind de la tara). sunt foarte sensibila si cand ceva ma supara sau ma intristeaza tin in mine iar dupa o anumita perioada de timp izbugnesc in plans si nu ma pot opri. dar din ultimul timp plang mult mai des si am impresia ca toti oameni din jurul meu ma privesc si ma critica.sunt nopti intregi in care plang neincetat si nu pot sa imi explic de ce. nu stiu ce sa fac si nici nu vreau sa imi alarmez familia.

ai prieteni cu care sa.ti petreci timpul liber??? incearca sa iti gasesti ceva de facut ca altfel o iei razna plus ca ar trebui sa nu te mai gandesti la ceea ce cred oamenii despre tine pt ca asta este doar in capul tau … succes pe mai departe

Este o schimbare importanta in viata ta, locuind pentru prima data departe de ai tai si e normal sa treci printr-o perioada mai grea, dat nu te ingrijora, fiecare persoana se acomodeaza, mai devreme sau mai tarziu si in functie de personalitatea sa. In ceea ce priveste exprimarea nemultumirilor, este recomandat sa spui la momentul respectiv intr-o maniera respectoasa (ceva de genul “Ma simt … si spui ce simti… atunci cand tu faci …si spui ce face… si te rog sa nu mai faci data viitoare…. “) Daca tii in tine vezi si tu ca tensiunea se strange si izbucnesti necontrolat! Cred ca te-ar ajuta macar surorii sa-i spui prin ce treci si poate incearca sa te sustina mai mult. De asemenea prietenii sunt importanti si sunt sigur ca printre colegii de liceu poti gasi macar o persoana sau doua cu care sa poti discuta, chiar si din alta clasa daca nu de la tine din clasa! De asemenea iti recomand sa te interesezi daca exista in liceu un psiholog sau consilier scolar, pentru ca te-ar putea ascuta mai bine! Daca nu, poate ai o profesoara pe care o apreciezi si ai putea sa discuti mai multe cu aceasta! Succes!

Dacă ai putea, ți-ar prinde bine câteva ședințe de psihoterapie.Trebuie să vorbești cu cineva despre ce simți sau ce te apasă.Totdeauna există o cauză.Trebuie să o descoperim.

Cand te intristezi – lasa-le sa iasa si nu le mai tine in tine. Fa-ti o agenda – jurnal in care sa te descarci – te va ajuta ft mult. Incearca sa te axezi si pe alte interese: plimbare, prietene – pt a-ti umple timpul. daca vrei, imi poti scrie pe office@atelierecumaniere.ro pt cateva orientari

Am o teama de ceva vreme si uneori imi alunga chiar si somnul. In toamna aceasta voi pleca la facultate in alt judet si nu voi avea ocazia sa vin acasa decat in weekend. De aceea simt un gol in stomac din acest punct de vedere si totodata o teama de inadaptare deoarece nu am mai fost pelcata undeva atat de mult timp departe de tot. Sunt o fire sensibila si poate un pic izolata as spune. Imi ia mult timp sa imi fac cunostinte si nu prea socializez deoarece sunt timida de felul meu. Cand voi pleca ma voi simti ca tot in jurul meu se prabuseste si ma rup intr-un fel de viata mea de pana acum alaturi de familie, animalele de companie, casa, tot. Abia acum constientizez cate am in prezent si cum le pot pierde din toamna. Nu ma ajuta nici un raspuns si simt o teama de a parasi locul natal si de a incepe o noua viata fara parinti si sprijin. Ce sa fac ca sa trec peste teama aceasta? Stiu ca totul e spre binele meu, dar teama e mai mare decat speranta…..

Draga mea, nu exista problema fara solutie Pentru ca “nu te ajuta nici un raspuns”, solutia la problema ta poate fi, fara prea mari batai de cap, Emotional Freedom Techniques. Gasesti detalii despre acest procedeu pe www.facebook.com/Cristina.H.B.Docan , in albumul intitulat chiar asa

Pentru ca nu ai mai fost niciodata plecata mult timp de acasa, este nerealist sa spui ” cand voi pleca se va prabusi totul in jurul meu” pentru ca nu ai de unde sa stii sigur. Dar daca-ti spui mereu asta, te vei autoprograma sa te simti asa! Nu se va prabusi nimic, toate cele dragi te vor astepta mereu acasa si le vei gasi cand te vei intoarce. De asemenea, nu incepi nici o viata noua, este aceeasi viata intr-o alta etapa, normala in evolutia unei persoane care doreste sa se dezvolte profesional. In legatura cu socializarea, nu e nevoie sa fii cea mai populara, sigur vei gasi o colega, doua, cu care sa fii pe aceeasi lungime de unda! Teama este normala si buna pentru autoprotectie, cu conditia de a o controla tu pe ea, nu ea pe tine, pentru ca ea este a ta, nu tu esti a ei, deci ea tre’ sa te asculte pe tine, nu pe ea! O sa fie bine! Nu esti nici prima nici ultima care va depasi aceasta perioada de tranzitie!

Este cursul firesc al vietii, mai devreme sau mai tarziu tot va trebui sa inveti si sa te obisnuiesti sa te descurci in afara protectiei familiei. Poate ai ajuns destul de mare incat sa incepi sa poti face fata provocarilor vietii. Ia-o ca pe un exercitiu! Pe de alta parte vei descoperi lucruri noi, poate vei descoperi si oameni pe care iti va face placere sa ii descoperi, dincolo de timiditatea ta. Daca vei dori, poti lucra cu un psihoterapeut pe latura de incredere in sine, felul in care te astepti sa fii perceputa, apreciata de ceilalti iti influenteaza maniera de interactiune cu acestia. Uneori exista riscul sa ajungi sa iti confirmi anumite idei nefavorabile despre tine insati.

Nu lasa ca aceasta teama sa decida ptr tine optiunile de viitor! O sa fie greu la inceput, dar dupa aceasta experienta vei fi o cu totul alta persoana, mai bine echipata ptr a infrunta viatza cu bune si rele, bucurii si dezamagiri … dorul de origini isi va pierde din intensitate, odata ce noua viata va prinde proprile sale radacini :p

Se vede clar că ai multe temeri și ar fi ideal să le discuți în câteva ședințe de psihoterapie.Încrederea în tine e cea mai importantă în acest moment.Contează felul cum te percepi și ce dovezi ai că nu te-ai descurca.Mai întâi încearcă și vezi după aceea.Analizează-ți temerile și vezi temeiul lor.Dacă vei constata că pur și simplu nu ai abilitățile necesare pentru situațiile cu care te vei confrunta,nu trebuie să-ți faci griji,acestea se învață.Într-un cabinet de psihoterapie le vei învăța foarte ușor.Reflectează la asta…

Uneori ca sa cresti ca persoana – doare, dar este doar semnul maturitatii, al dezvoltarii. Zona de confort este intodeauna calda si este dificila trecerea. E vb doar de adaptare, curaj si intelegerea faptului ca tu evoluezi.

Mesaj:
Am 21 de ani si simt atat de tare nevoia de dragoste incat ajung sa spun lucruri pe care nici eu nu le cred. Am o relatie de un an dar am mai avut una de 3 ani in care am aplicat aceleasi lucruri. Aveam impresia ca nu am sa pot trai fara persoana respectiva si ii ziceam asta. Acum, in relatia actuala, am aceleasi sentimente de dependenta emotionala si am nevoie mereu sa ma asigure ca ma iubeste mai mult decat a iubit vreodata. Sunt perfect constienta ca ma iubeste. E greu de descris ce simt. Ma copleseste sentimentul acesta, nevoia de exclusivitate, de dragoste mai presus de orice.
Problema e ca devin de nesuportat si ma gandesc ca o sa se sature de mine… plus ca ce simt mi se pare un cliseu… nici nu stiu daca e dragoste din moment ce il intreb daca ma iubeste si ii dau impresia ca niciodata nu e suficient.
Parintii mei au divortat cand eram mica (4 ani) si tatal meu nu m-a cautat niciodata. Nu stiu asadar cum ar trebui sa fie o relatie cu un barbat. Mi-e greu pentru ca nu am avut un model acasa si am avut si am in continuare acest gol si vesnica nevoie de dragoste multa… si neconditionata… din partea unui barbat. Acum sunt constienta ca nu pot schimba trecutul… dar ce fac cu prezentul? Ce sa fac sa nu mai simt nevoia asta coplesitoare si nesanatoasa de dragoste? Credeti-ma, am un gol imens…

ai spus foarte bine care este sursa. Sunt insa si foarte multe lucruri nespuse in relatia cu ‘tatal’ pe care nu o sa ai cum sa ti le rezolvi daca nu te confrunti cu ele. Ideal ar fi sa incepi o analiza personala (psihoterapie) in care sa explorezi aceasta relatie (inexistenta) cu tatal tau

De dorit ar fi sa lucrezi pe traumele din copilarie, intr-o psihoterapie ar fi indicat. Ai nevoie sa-ti vindeci ranile mai intai si sa intelegi lucrurile la un nivel profund si adevarat ca sa si poti ierta ceea ce tine de trecutul tau. Apoi lucrat la stima de sine, la incredere, la o dezvoltare frumoasa si armonioasa…

iubirea poate crea tot atat de multe probleme cat si solutii. lipsa ei din partea tatalui te.a marcat atat de tare incat ai ajuns in aceasta situatie, de nesiguranta. cunosc acest lucru, deoarece m.am aflat intr.o situatie oarecum similara. avem nevoie de amandoi parintii ca sa crestem in echilibru. ce ai putea sa faci, din punctul meu de vedere, este sa dezvolti iubirea in tine, prin tine, daruind. iar dc nici asa nu funcioneaza, atunci sa te duci intr.un centru de meditatie, unde sa participi dinamic si necondiționat in tot ce se intampla acolo. dar sa fie grupuri de oameni care lucreaza tema aceasta, iubirea

Draga mea, acum ceva vreme, o situatie relativ comparabila cu a ta m-a impresionat atit de tare, incit m-a scos, pentru 2 ani de zile, din “circuit”. Mai precis, povestea consecintelor abandonului parintesc in urma divortului aupra unei tinere un pic mai mare ca tine mi s-a parut atit de dureroasa, incit, vreme de acei doi ani, am lucrat la o carte, destinata vindecarii acelei fiinte. Stii, ca sa vindeci sufletul unui om, trebuie sa-i poti vindeca mintea; iar eu, in felul acesta, am putut-o face . De aceea (si nu numai), iti recomand “Calatoria fericirii”. Atit potentialul, cit si impactul acestei carti asupra oamenilor ma incurajeaza sa sper ca, si in cazul tau, simpla ei lectura va rezolva tot ce ai de rezolvat, astfel incit si experienta ta de viata sa capete o CU TOTUL alta calitate… https://www.facebook.com/pages/Calatoria-Fericirii/424418584250969

Ideile sugerate mai înainte de colegii mei sunt extrem de bune.Adaug doar că din nevoia ta foarte mare de a fi iubită,nu este indicat să faci lucruri forțate și în care nu crezi.La un moment dat vei obosi să faci asta și chiar e posibil ca el să-și dea seama și nu va fi bine.Dependența de orice natură nu e bună deoarece fericirea ta nu trebuie să depindă de alții sau de situații exterioare.Ca să nu mai adaugăm că poți fi chiar manipulată.Așa cum ți-ai dat seama toate acestea ți se întâmplă datorită lipsei relației cu tatăl.În concluzie câteva ședințe de psihoterapie ți-ar fi foarte utile.

Intradevar, crad ca ai identificat bine cauza nemultumirii tale, relatia cu tatal absent! Este adevarat ca nu poti schimba evenimentele din trecut, dar poti schimba perceptia ta asupra acestor evenimente, astfel incat sa nu-ti mai afecteze in mod negativ prezentul. Am sa explic in cateva cuvinte la ce ma refer prin schimbarea perceptiei… tu ai ramas cu interpretarea acestor evenimente din perspectiva copilului, o interpretare emotionala si extrem limitata din punct de vedere al motivelor care au provocat evenimentele respective, dar cu siguranta, ca adult ai putea avea o perspectiva mai larga, globala asupra acestor motive, astfel incat sa resemnifici la nivel emotional evenimentele. Evident nu se vor transforma din neplacute in placute, dar vor deveni mai usor de inteles, de acceptat si vei putea face pace cu ele, pentru a le lasa in trecut si a nu le mai aduce in prezent. Aceasta resemnificare se face in cadrul unui proces psihoterapeutic! Succes!

Eu sunt adepta doar 50% unei scormoniri in trecut. Afli ce afli legat de trecut, dar ce faci “aici si acum”? Focuseaza-te si pe tine, alege sa incetezi reasigurarile – asta tine de tine! Si fa-ti o lista de prioritati personale: ce ai putea face tu pt tine ca sa iti ocupi golul, timpii morti si ca sa iti distragi gandurile? Poate sa faci un sport, sa citesti o carte, sa iesi cu fetele, un shopping? Alege diversitatea si golul se umple din mai multe parti. Ti-as sugera chiar si un animal de companie, daca esti adepta acestora.Nu exista o reteta a relatiei perfecte deoarece perfectiunea nu exista.

Mesaj:
Buna ziua!
Numele meu este Ionut si am probleme imi a contola pasajele de furie.Mi se intampla destul de des, iar acest lucru a inceput sa imi afecteze viata sociala.
Imi doresc sa schimb acest lucru la mine,sunt destul de afectat.
Mi-as dorii sa particip la sedinte de grup in care se “trateaza” controlul furie,dar nu cunosc nici un astfel de grup.
Va multumesc!

Ionut, este imposibil ca in orasul in care locuiesti sa nu gasesti un psihoterapeut cu care sa poti incepe o terapie care sa te ajute.

Ionut, de ce preferi sa lucrezi in grup si nu individual? De multe ori accesele de furie se intampla cand ceilalti nu iti acorda importanta sau respectul cuvenit. Asta te trimite la imaginea si stima de sine. E atat de relevanta atitudinea contextuala a cuiva pentru cel ce esti tu?

O psihoterapie te-ar ajuta…

Prima data ar trebui sa vorbesti privat cu un psihoterapeut pentru determinarea cauza acceselor tale de furie, in funcție de vârsta si istoricul tau sunt foarte multe cause ce trebuiesc testate

da o cautare pe google “Grupuri de dezvoltare personala” Acelea sunt gruprurile de care ziceai, dar se abordeaza problematici diverse, se ajunge mai greu la o restructurare comportamentala si cognitiva, dar ai o experienta unica de viata a inca 10 persoane. eu merg pe ideea ca daca tu te-ai simti mai confortabil in grup, atunci vei avea rezultate mai bune poate, decat individual – daca munca unu la unu te-ar vulnerabiliza sau te-ar stanjeni. Totusi, mai structurat si mai repede rezolvi unu la unu in cabinet cu terapeutul. Tu stii ce ti se potriveste.

Uite, aceasta pastila impotriva furiei ti-as recomanda sa o printezi sau sa o pui pe telefon si sa o citesti de cate ori simti ca te prinde furia. Deasemenea, poti face “amorse de relaxare”: iti alegi o imagine simbol – care sa stii tu ca te duce cu gandul la relaxare si stare de bine. Lipeste-o in cat mai multe parti astfel in cat daca te ia furia, sa dai cu ochii de amorsa si sa te poti controla. Asculta pe youtube meditatie de relaxare, orice exercitii de relaxare. Acestea ar fi cateva lucruri bune pt un mic inceput.

Mesaj:
De cateva zile amm o problema. Am nascut acum 2 sapt si la o sapt dupa ce am nascut am inceput sa am simptome de raceala insotite de lipsa aer. Am luat tratament dar fara rezultate. Am mers si la pneumolog fiind speriata ca ar putea fi de la plamani sau un astm. Nimic. Doctorul de acolo mi-a zis ca poate fi pe sistem nervos si ca e posibil sa fie atacuri de panica. Dar de la viroza la atacuri panica sau stari pe sistem nervos? Este posibil? Mentionez ca ma straduiesc sa trag aer in piept de vreo 3-4 ori, a 5 a oara reusesc si am o stare f f proasta. Am impresia ca voi muri plang ma gandesc ca raman copiii singuri…

da, este posibil sa aveti atacuri de panica. contactati un psiholog ca sa gasiti cateva metode eficiente de gestionare a acestora. succes

Nu-s decit citeva zile de cind, intr-o sedinta de 20 de minute, am vindecat acuze similare Asta, pentru ca instrumentul pe care il folosesc in consiliere/dezvoltare personala da astfel de rezultate, intr-un timp atit de scurt Va sugerez sa gasiti pe cineva care stie sa lucreze cu Emotional Freedom Technique (gasiti detalii si pe pagina www.facebook.com/Cristina.H.B.Docan )

Încercaţi să nu vă mai gândiţi şi obisnuiti vă cu noul statut de mama. Toate mamele trec prin astfel de situaţii la naştere. Căutati un ajutor cu bb acum la început. Puteti să mi scrieţi pe privat.

poate ca face parte din depresia post-partum. Discutati despre ce simtiti si incercati sa le intelegeti mai bine, de unde vin, ce reprezinta, etc. fie cu familia, fie cu un specialist

Mesaj:
Sunt epuizata la 4 luni de la nasterea copilului si sunt zile cand am si dureri de cap. Ce pot sa fac sa-mi recapat energia?

Să ai un ajutor cu copilul şi să te ocupi şi de tine.

Factori pot fi mai mulți pentru aceste efecte.Contează dacă sunt pasagere sau sunt permanente aceste stări.Dacă sunt permanente este o problemă și trebuie să întreprindeți ceva în acest sens.Ne dai prea puține informații ca să-ți dăm sugestiile adecvate.Cauzele ți le poți descoperi singură sau cu ajutorul unui terapeut la un cabinet.Reflectează la asta…

Exista oameni care te pot ajuta sa-ti reechilibrezi energiile,am trecut si eu prin asta…acum sunt foarte activ si ma simt foarte bine.

‘cand doarme copilul, doarme si mami’

Dati-ne detalii:suport afectiv(sot,parinti),daca dormiti suficient-noaptea,daca acceptati burtica,vergeturile care de regula raman dupa nastere,daca alaptati bebelusul si ce dietea aveti,sunteti la prima nastere si cati ani aveti?

Va rog sa ma ajutati cu un sfat in urmatoarea situatie. O persoana foarte apropiata mie are manifestari neobisnuite, toti oamenii apropiati ii percepe ostil, crede ca cineva vrea sa o fure, ascunde lucruri, inclusiv cutite. Recent a venit acasa cu o persoana (de culoare) in care are mare incredere. Nu stiu cum sa procedez pentru ca nu vreau sa o pun intr-o situatie jenanta, dar starea ei se agraveaza si are mare nevoie de ajutor specializat. Multumesc anticipat.

Mentionez ca nu se pune problema de psihiatru sau psiholog si nu doreste sa mearga la doctor

As dori sa incerc sa invat cum sa o ajut in asa fel sa doreasca sa mearga la un medic psihiatru. Eu trebuie sa fac ceva pentru ea cu toata dragostea nu o pot lasa asa dar nu stiu cum sa o determin sa accepte ajutor specializat. Eu nu sunt specialist si am observat ca nu se rezolva cu dragoste si atat sau cu ajutorul meu practic eu nu o ajut ci doar asist la o depreciere dureroasa.

Scuzati-ma sunt poate socata de ceea ce se intampla cu ea. Eu accept si doresc sa primesc un sfat autorizat. Trebuie sa existe o solutie numai ca eu nu o vad

Apropo de ajutorul specializat, e cu traducere En.Ro, butonul de sub video http://tinyurl.com/ns5prp7

Mesaj:
Buna ziua!Am o mare rugaminte,sper sa ma puteti ajuta.Am avut o relatie de 6 ani cu un baiat la care am tinut enorm de mult.Baiatul nu este din Bucuresti.Am trecut prin multe greutati cu el,am suferit foarte mult,in primul rand ca ne vedeam rar pentru ca el nu este din Bucuresti,cam o data pe luna sa zic ca ne vedeam dar sunt mai multe lucruri care m-au facut sa renunt la el desi mi-e foarte greu:jignirile lui la adresa mea,faptul ca era foarte gelos si nu numai asta.Anul acesta de revelion chiar a indraznit sa imi dea o palma si sa imi faca vant,de aceea am zis ca e mai bine sa il uit dar e foarte greu.Cum as putea sa trec peste asta,sa nu mai sufar atat si bineinteles sa sufere si parintii mei pentru mine cand ma vad asa?Va rog din suflet sa ma ajutati.Sunt constienta de faptul ca acest baiat nu se va schimba niciodata pentru ca i-am acordat mai multe sanse de-a lungul timpului si degeaba.Chiar si dupa ce m-a lovit de revelion tot mi-a dat mesaje sa ma roage sa ne impacam ca ma iubeste dar stiu ca daca ii mai acord alta sansa nu se va schimba nimic.Va multumesc si astept raspunsul dvs.

in primul rand Felicitari! pentru ca ati luat masuri repede. In ceea ce priveste ‘a suferi’ este normal si ne poate invata foarte multe lucruri. Dupa 6 ani primul lucru la care va puteti gandi este obisnuinta de a fi in acea relatie, a face anumite lucruri cu EL, etc. In timp o sa va creati alte obiceiuri, cu alte persoane, iubit, etc. Parintii sufera pt ca suferiti dvs; cand o sa gasiti pe cineva adecvat si o sa fiti fericita, or sa fie si ei fericiti

RASPUNS: Am uitat sa precizez ca ma numesc Adriana si am 23 de ani.E o perioada grea in viata mea.Cu baiatul asta cu care am stat 6 ani de zile a fost ceva frumos dar v-am zis chiar nu pot sa ma intorc la cineva care m-a lovit.Mentionez ca n-a fost prima oara,a mai fost de vreo 2 ori cand m-a bruscat.Eu cred ca asa ceva nu se face daca tii cu adevarat la o persoana.Cum sa lovesti o femeie?Cum?E adevarat si faptul ca si-a cerut scuze dar scuzele lui nu au nici o valoare.Sincer eu nu ma vad cu alt baiat in afara de el.Nu stiu ce sa zic,dar nici asa n-as vrea sa stau cu unul care ma loveste,daca a facut-o o data,se poate intampla si a doua si a treia oara.La fel cu jignirile.M-a jignit o data apoi a vazut ca l-am iertat si a facut-o si a doua oara si a treia si tot asa.Eu nu imi doresc o viata asa.Vreau o viata linistita,imi doresc o familie,un copil sau poate 2 dar nu asa sa traiesc in scandal mereu.Stiu prin ce a trecut mama mea cu tata,eu am suferit mult ca si copil sa vad ca tata o l
oveste pe mama si chiar sa am si eu o viata asa nu as putea rezista.Precizez ca palma pe care mi-a dat-o baiatul acesta nu a fost cu motiv,a fost tot din gelozie.Am fost sa petrecem revelionul la un prieten de al lui care e insurat fara acte.Si acolo el a dansat cu nevasta lui,eu nu eram deranjata de acest lucru dar cand a urmat sa dansez eu cu sotul ei(prietenul baiatului cu care eram)el a fost deranjat de lucrul acesta si probabil ca din cauza asta am primit si palma peste fata.Chiar plecasem de la petrecere si pe drum m-am trezit cu o palma peste fata,am inceput sa plang,iar el si-a cerut scuze,m-a luat in brate.Ideea e ca el daca bea mai mult decat trebuie face urat si mai ales daca e si gelos peste masura.Eu sunt o fata cuminte,frumoasa,am terminat facultatea,sunt gospodina,bine ca nu o spun sa ma laud ci doar ca sa intelegeti ce vreau sa va zic,comparativ cu el care are doar 10 clase,e de la tara si nu e nici fat frumos pe cal alb.Eu am stat cu el pentru ca l-am iubit,
nu are avere,nu are studii asa de multe.Poate o fi si obisnuinta nu stiu.Am facut multe lucruri impreuna,am fost la mare,la munte,imi daruia flori,nu mereu doar cand simtea.CHiar de Craciun am fost cea mai fericta ca mi-a facut o surpriza frumoasa.Mi-a pregatit o masa frumoasa,cumparase un tort,sampanie,pusese si poza noastra pe masa si o punge de cadou in care se afla o bluzita f frumoasa pentru mine.Vroia sa sarbatorim cei 6 ani de relatie care se implineau pe 23 decembrie dar pentru ca eu am lucrat atunci am sarbatorit chiar de craciun.Si dupa toate astea nu ma astepatam chiar de revelion sa patesc asa ceva.Si ar mai fii ceva.Am ajuns acasa la el bineinteles.I-am zis ca vreau sa vorbesc cu parintii lui sa le zic la multi ani ca intrasem in noul an.Da de unde..eu vroiam sa le zic ce mi-a facut.Cand am prins momentul m-am dus si le-am zis tot.El m-a prins si a inceput sa tipe la parintii lui ca sa nu se bage intre noi,chiar s-a luat la bataie cu propriul tata sau doar i-a facut vant,nu mai stiu ca eu am fugit in acea noapte de revelion pe strada,am sarit gardul ca nu puteam descuia poarta si alergam pe strazi si ma uitam in urma sa nu ma prinda ca ma omora.Mi-a zis-o in casa ca el sta separat de parintii lui.eram in casa la noi cum s-ar zicede fapt la el ca eu nu ma mutat niciodata cu el,va dati seama ce s-ar fi intamplat daca mai ma si mutam,chiar cred ca ma omora.Am sunst-o pe sora lui si m-am dus la ea.In tot acest timp cand alergam sa ajung repede la ea,el ma suna in continuare,isi daduse seama ca eu disparusem.Intr-un final am ajuns la ea,m-am linistit,m-am bagat in pat si apoi apare el dupa ceva timp la usa,tipand la sora lui sa deschida usa,m-am speriat f tare,mi-era frica ca ma bate.Sora lui nu i-a deschis,i-a zis sa plece ca nu sunt acolo.E f rau cand bea,putea sa se gandeasca ca pe langa noi doua in casa mai era si o fetita de 3 ani.Sotul surorii lui era la munca in acea noapte.Intr-un final a plecat.Dar eu am ramas cu teama,imi trem
ura tot corpul,ma intepa inima,imi venea sa vars dar nu puteam ca sa nu mai spun cat am plans.Mai ales ca eu eram in tratament cu cipralex din cauza unor probleme si suparari care s-au adunat tot asa si am fost internata sin in spital,chiar in ianuarie anul trecut.El stia acest lucru,putea sa se gandeasca ca imi face rau,ca ma da peste cap,stia prin ce am trecut,la mine la spital n-au venit decat parintii mei.El de ce n-a venit?Unde a fost cand am avut nevoie de el?Am stabilit ca ne vedem dupa ce ies din spital dar nu a venit nici atunci.Eu ce sa cred?E clar ca daca ma iubea dormea lana patul meu la spital,era acolo cand aveam mai multa nevoie de el si pe deasupra tot el imi face rau.Cred ca ati inteles povestea mea.V-as ruga din tot sufletul sa imi dati un sfat,cum sa fac sa uit aceasta persoana care nu ma maerita?Ce sa fac?Chiar ieri am izbucnit in plans ca n-am mai putut sa rezist.As vrea sa fiu putrnica,sa pot trece peste aceasta incercare grea a vietii.Credeti ca ma puteti ajuta?Va multumesc din suflet si astept cat mai repede raspunsul dvs.

aparent sunt mai multe de povestit. Daca doriti si locuiti in Bucuresti sau in apropiere, va stau la dispozitie, macar pt o intrevedere, fara plata

DACA AI PERMIS SA FI LOVITA O DATA,VEI FI LOVITA MEREU,MAI ALES CA EREA O ZI SPECIALA TREBUI SA ITI DEA DE GINDIT MACAR ACEST ASPECT

da……….ingrozitor cand auzi asemenea lucruri.cateva sedinte de psihoterapie va vor ajuta sa depasiti momentul.

Adriana acum 6 ani, tu aveai 17 ani si atunci era perioada “cind orice zbura se putea minca”… iar acel baiat a fost porumbelul care si-a gasit cuib in viata ta… Cred ca, si nu gresesc ca baiatul are ceva ani mai multi ca tine si a stiut sa te foloseasca pentru “binele lui” si incet, incet ai devenit “proprietatea” lui si is permite cam orice cu tine de la jiogniri la loviri… cadourile si micile suprize placute pe care ti le ofera sint doar mici “pansamente” la ranile ce ti le face… ce trebuie sa faci???!!! scapa de “stapin” … la virsta ta ai tot viitorul in fatza insa principalul lucru este sa stii ce vrei de la viata: “lucruri de consum” sau lucruri de “familie”….

Contează foarte mult să-ți stabilești cam cum ai vrea să arate relația ta.Totul pleacă de la a ști ce vrei și cum vrei să arate relația ta.Este evident că felul cum decurge relația voastră nu e ok.Nu așa trebuie să fie o relație normală.Tu ce așteptări ai de la o relație?…Tu ești mulțumită de felul cum decurge această relație?

RASPUNS: Va multumesc din tot sufletul.Am sa tin cont de toate sfaturile pe care mi le-ati dat.M-ati ajutat mult. Cu stima, Adriana,23 ani

Mesaj:
Sunt disperata!
Am avut o relatie de 8 an si 6 luni cu un barbat divortat cu 2 fetite. Fetitele au ramas la el. M-am inteles foarte bine cu ele si nu m-a deranjat ca are copii. Relatia s-a terminat prost (m-a inselat timp de 2 ani). Acum am o relatie asemanatoare, doar ca fetitele actualului prieten sunt la fosta sotie. Nu pot sa accept realitatea. Sunt geloasa pe ele, pe tot trecutul lui. Nu pot sa dorm, ma macina acest gand. Il iubesc si nu vreau sa simta aceasta durere a mea. Mi-e teama sa nu se termine totul din cauza mea. Mentionez ca am 40 ani, nu am copii si nu am fost casatorita. De ce mi se intampla toate astea si cand o sa inceteze?! Multumesc anticipat!

Totul “inceteaza” cind o sa stiti ce va doriti cu adevarat de la viata… va plac copii? frumos lucru insa acei barbati si-au dorit doar o mama pentru copii nu si o sotie in relatia lor… “inselata” pai la ce va asteptati? Ne spuneti ca v-ati inteles bine cu fetitele pentru ca si ele isi doreau sa simta alaturi o mama, insa tatal???? tatal era se pare “comis-voiajor”…. E trist ca din prima experienta nu ati inteles “sensul” si iata ca a doua experienta va da peste cap iarasi… ce e de facut? Sintiti nevoia sa aveti un sot, sau doar un partener de viata pe care sa-l iubiti? Ei “acei barbati” se pare ca au nevoie doar de cineva care sa le umple “singuratatea” de-o zi doua…. apoi mai devreme sau mai tirziu vor cauta in alta parte….

Aveti nevoie sa aflati ce anume din interioru dvs va determina sa faceti aceste alegeri in privinta relatiilor de cuplu! Puteti afla ajutata de un psihoterapeut!

Ar fi cazul să mergeți la o psihoterapie pentru a vă pune o ordine în viață.E bine că totuși conștientizați că nu sunteți pe drumul cel bun.

Stimata doamna, la varsta d-voastra orice barbat pe care il acceptati sa va intre in viata vine si cu istoria sa. Daca o acceptati va asumati si riscurile implicite, daca nu o acceptati mergeti mai departe. Nu este loc aici de prea multe explicatii.

De-a lungul vietii avem tendinta de a prelua/forma tipare de interactiune pe baza carora legam si desfasuram relatii. Daca este un tipar nefunctional, dezvoltam relatii defictare. Psihoterapia v-ar putea ajuta sa descoperiti care este “tiparul” dvs, de unde l-ati preluat, ce puteti sa modificati astfel incat sa schimbati criteriile dupa care alegeti sa incepeti / interactionati in relatie (de cuplu, dar si cu alte persoane din viata dvs).

Putem sublinia cateva lucruri: realitatea este cea care este, alegerile sunt ale dvs. (ati iesit dintr-o relatie cu un tata care are doua fete si ati intrat intr-o relatie cu un tata care are doua fete), disperarea este a dvs. V-ar fi util sa discutati cu un terapeut gandurile si grijile ce va macina astfel incat sa nu mai dormiti noaptea. Lucrurile care vi se intampla sunt in acest caz alegerea dvs. Emotiile intense sunt reactia dvs. datorata felului in care interpretati situatia in care va aflati. Ce inseamna pentru dvs. faptul ca are doua fete si ca trebuie sa aiba o relatie cat de cat functionala cu fosta familie, inclusiv sa se vada cu fosta sotie? V-ar fi util si sa va intelegeti mai bine (si e mai putin probabil ca veti reusi singura) astfel incat sa vedeti de unde provine nevoia dvs. de a alege relatii de acest tip. Aveti vreo sora?

Exista un tipar care se repeta. De dorit ar fi sa va intoarceti la copilarie si sa descoperiti cauzele reale care va determina sa va alegeti parteneri de un anumit tip. Apoi sa va centrati pe dv si sa constientizati care este motivul pt care dezvoltati dependente nesanatoase fata de parteneri si cauza pt care nu reusiti sa acceptati omul, cu tot ce vine si cu toata experienta si trecutul pe care-l are in spate. Orice om are un trecut si o viata in spate, este nefiresc sa va legati de lucrurile astea, ceea ce conteaza este relatia pe care o aveti acum. Recomand psihoterapie, dezvoltare personala.

Ar fi util să vă luați momente de reflecție și să vă analizați criteriile de alegere a unui partener.După ce vă ghidați?Puneți-le pe o hârtie.Considerați că sunt niște criterii sănătoase?Le-ați recomanda fiicei dumneavoastră pentru a avea o relație împlinită?Totdeauna contează sistemul nostru de valori,pentru că alegerile din viață le facem după aceste criterii.Știți legea cauză-efect.Ce trăiți este efectul alegerilor dumneavoastră.Dacă nu vă mulțumește ce trăiți,schimbați alegerile pe care le faceți.E simplu.Mă gândesc ce efecte vreau și văd ce le produce.Și în funcție de asta fac alegerile ți îmi asum CONSECINȚELE.Dacă vreți ceva mai mult vă ajută un psiholog.