Mesaj anonim:Cunoasteti cumva terapeuti ocupationali (sau cabinete de terapie ocupationala) pentru varstnici, in Bucuresti? Multumesc.

Exista ateliere de th ocupationala in camine de batrani sau oferite de unele Ong-uri… despre cine este vb?

Stie cineva sa-mi zica cum pot reduce Cymbalta e sub forma de capsula? O zi nu am luat-o si mi-a fost extrem de rau…daca era pastila o dadeam la jumatate, dar e o capsula…

Vă recomand să vă consultați farmacistul sau medicul curant(sau un altul, dacă nu aveți încredere în cel actual) cu privire la reducerea dozei din medicație.
Faceți abstracție de păreri neavizate care vă vor face în final mai mult rău decât bine, nu din rea intenție, ci pur și simplu din ignoranță.

Nu sunteți în măsură să oferiți sfaturi pertinente vis-a-vis de medicația cuiva. Nu aveți nici o autorizatie și nu sunteți de găsit și tras la răspundere dacă ceva nu iese ok. Sunt alții cu pregătire medicală și care mereu își asumă ceea ce fac și uneori o și încasează. Dar acestia nu se joacă de-a ”terapeutul” ca și dvs.
Știți că paranoia de care dați dovadă găsind conspirații acolo unde nu sunt, nu ajută pe nimeni cu nimic… nici chiar pe dvs. Decât dacă o faceți pentru a obține niște banuți rapizi de pe niște oameni vulnerabili(dar nu vreau să cred asta).
Indiferent, fie încetați din aiureli, fie puteți contacta un terapeut pe aici care vă poate ajuta să treceți peste sentimentele acestea, deloc ușoare, poate chiar și fără pastile.

Capsulele se pot taia sau se desfac si apoi impartiti praful in doua si-l luati cu lingurita.

Clar, cel mai bine discuti cu medicul care ti-a prescris tratamentul. El stie daca trebuie mentinut tratamentul pentru inca o vreme, inlocuit cu altceva, stie si cum se procedeaza cel mai bine sa reduci cand va fi cazul. Ofera-ti timp pentru a avea rezultatele.

Este recomandat sa luati medicamentele in paralel cu tratamentul natural si pe masura ce va simti mai bine sa reduceti treptat doza de medicamente la intelegere cu medicul curant.

Domnule Ciugudean Mircea, nu este recomandabil sa veniti cu o parere neautorizata peste un tratament medical si sa invitati la renuntarea la un tratament medical, nu vorbesc despre cazul colegei noastre de grup ci in general, anumite cazuri de depresie majora pot prezenta riscuri nedorite pe care cu siguranta nu cred ca vi le asumati. Sper sa intelegeti ceea ce spun si sa reconsiderati.

Mesaj de la Roxana din Bacau:Mama mea are atacuri de panica destul de frecvente. Nu ramane singura acasa, nu pleaca singura de acasa, iar in momentul in care se intampla atacul e insotit de stare de rau. Este agitata, recalcitranta uneori si foarte impulsiva. Acestea au aparut in urma unei spaime puternice acum cativa ani. A mers la medici de tot felul insa toti mi-au spus ca e pe fond nervos, nu la nivel fizic. M-ati putea ajuta cumva macar cu o sugestie de terapeut zonal?

Aproape de Bacau, la Iasi, Focsani, Roman, aveti hipnoterapeuti care va pot ajuta cu mare usurinta.

numarul meu este 0734140502 sunati ma

Daca doresti in Iasi ma puteti contacta pe privat, daca doriti langa Roman va pot lasa numarul unei colege. Metoda psihoterapeutica este hipnoza.

Sper ca medicii au spus ca e pe fond psihic, totusi…

Mesaj anonim:
Pentru ca va urma o explicatie lunga, o sa incep cu concluzia: Cum ma pot detasa de suferinta continua care nu este a mea, ci a celor din jurul meu? Am 35 de ani si de cand sunt mica (desi am fost un copil activ, mai degraba o fata-baietoi, cum imi zicea mama) aveam multe momente in care plangeam sau ma simteam extrem de trista din cauza suferintei din jurul meu, pe atunci in special a animalelor. O parte a copilariei mele am crescut la bunici si stiu ca plangeam toate gainile si porcii care urmau sa fie omorati si incercam sa salvez toate pasarile care cadeau din cuib. Situatia s-a schimbat odata cu timpul, deoarece suferinta s-a acutizat si s-a extins, eu afland ca cei care sufera in lume nu sunt doar gainile, porcii si pasarile cazute din cuib, ci si batranii, copiii din centrele rezidentiale, persoanele fara adapost, ursii polari etc. Astfel ca, evident, am facut voluntariat la tot felul de asociatii de protectie a animalelor si am absolvit Facultatea de Asistenta Sociala. Ideea este ca sunt infinite motive in lumea asta (nu doar in proximitatea mea spatiala) care sa ma faca sa ma simt ingrozitor de deprimata si de neputincioasa. Astfel ca, desi viata mea nu imi ofera nicio sursa concreta sau de netrecut de suferinta (am doi parinti extrem de iubitori, prieteni suficienti si foarte buni, nu am probleme de sanatate sau materiale etc.) suferinta mea este aproape continua, IAR EU NU MA POT DETASA. Pentru ca ea nu tine de mine si eu nu o pot rezolva in niciun fel. Va multumesc!

Sentimentul de neputinta este dureros, ar fi multe de spus dar nu e locul si timpul perfect. Atunci cand simtim suferinta (chiar daca e perceputa ca si durere), dupa parerea mea este o traire frumoasa, nobila (in situatia expusa), insemna implicare, pasare, responsabilitate. Aveti un suflet frumos, o mare bogatie interioara!!!

Intrebarea mea este de ce anume “fugiti” din viata dvs? Faptul ca mereu sunteti ingrijorata cu privire la soarta celorlalti – fie ca-i cunoasteti sau nu, va “ajuta” sa NU aveti timpul necesar sa va focusati pe viata dumnevoastra

Dacă este atât de util și valoros încât merită postat, brevetați-l întîi, să nu și-l însușească careva cumva… ☺☜

Ca sa te poti detasa de o suferinta care nu e a ta, mai intai e nevoie sa te cunosti, sa te dezvolti, sa devii puternica si sigura pe tine, sa stii mereu care sunt sentimentele tale si ce este venit din afara ta, ca sa te poti proteja. Asa cum a mai spus cineva, mie imi pare ca fugi de tine si ca te ascunzi de tine si de problemele tale, este mult prea mare preocuparea ta vis a vis de tot ce este in afara ta. Multi facem asta, important este sa ne trezim si sa ne intoarcem catre noi, catre propria persoana, caci doar cunoscandu-ne cu adevarat devenim puternici si stapani pe propria persoana, doar asa reusim sa ne protejam si sa facem si pt altii ceea ce este de facut. Detasarea este una dintre cele mai mari lectii pe care le avem de invatat in aceasta existenta, de dorit este sa se studieze mult in acest sens, pt ca sunt putini care inteleg ce inseamna detasarea cu adevarat. Doar asa reusim sa iubim cu adevarat, sa ajutam, sa facem lucruri pt altii si in acelasi timp sa ne pastram personalitatea si verticalitatea. Multi confunda atasamentul cu iubirea, cu daruirea de sine, ele nu au nimic in comun…. Atasamentul, multi dintre noi il intelegem gresit, dar el nu este deloc ceva pozitiv, este doar o dependenta care face din noi, de cele mai multe ori, ceea ce nu suntem. Atasamentul dispare in momentul in care suntem maturi, in care ne iubim cu adevarat pe noi insine, ne intelegem si ne suntem de ajuns astfel incat sa nu mai depindem de nimeni sufleteste. E adevarat ca suntem interconectati cu totii si ca convietuim laolalta, dar asta nu inseamna ca nu suntem fiinte de sine statatoare si independente, ca nu ne deosebim de ceilalti si ca nu avem nevoie de propriul spatiu, timp si univers.

‘’Cum ma pot detasa de suferinta continua care nu este a mea, ci a celor din jurul meu ?‘’ATAȘAMÉNT s. n. Afecțiune (puternică și durabilă) față de cineva sau ceva. – Din fr. attachement. Sursa: DEX ’98 (1998)

EMPATÍE (‹ fr.) s. f. Intuiție simpatetică, identificare afectivă, transpunere. În psihologie, desemnează un proces complex (perceptiv, intelectual, afectiv) constând în identificarea subiectului cu obiectul cunoașterii (îndeosebi o persoană) și în proiectarea stărilor proprii asupra acesteia din urmă, subiectul trăind în sine viața altuia. În estetică, se aplică unui proces complex (perceptiv, intelectual, afectiv) de raportare la obiectul artistic. A cunoscut o largă circulație în estetica romantismului (Novalis, R.H. Lotze, Th. Lipps). Sursa: DE (1993-2009)O persoană cu un temperament melancolic, introvertită, prezintă predispoziții privind tendința naturală de internalizare / interiorizare a suferinței (trării afective neplăcute) percepută și imaginată (mai mult sau mai puțin reală) a fi trăită de ființele din jurul ei. Ea se poate simți responsabilă privind atenuarea acestei suferințe generale, din cauza unei constelații de motive, și există o legătură directă cu percepția propriei suferințe. Se atașează în mod firesc de orice ființă care suferă, și se desparte cu greu de ele. În măsura în care viața sa personală este afectată în mod negativ, fenomenul se încadrează mai mult sau mai puțin în sfera patologicului.

e posibil sa plangi ceva “nespus” din trecutul tau sau din trecutul familiei tale… ca si cand ai fi intr-o stare de doliu care se declanseaza odata cu suferinta pe care o vezi in exterior… e nevoie de explorare interioara pentru a descoperi ce se afla in spatele acestei suferinte… iti recomand psihoterapie…dar una care merge in profunzime, gen psihanalitica…daca esti interesata ma poti contacta pe mine sau alti colegi de ai mei de pe acest grup…

Sper sa nu se supere nimeni dar in acest caz putem vb. de un veritabil ,,sindrom Maica Tereza”. Inainte insa de orice discutie, cred ca trebuiesc aduse totusi cateva clarificari fara de care, dupa parerea mea, nu se poate merge mai departe fara a ne invarti continuu in cerc. Pe scurt:
- nimeni nu simte suferinta altuia ci doar pe a sa insusi. Chiar si cand plangem pt ca ne impresioneaza ceva la altiii, suferinta este tot a noastra, personala. Acest lucru simplu este f. important de acceptat si de recunoscut.
- cand spunem ca suferinta ,,este a altora”, inconstient noi ne ,,deresponsabilizam” si pasam in exterior cauza si responsabilitatea pt propria noastra problema. Trebuie deci ca mai intai sa ne asumam responsabilitatea propriei noastre persoane, propriei noastre suferinte si nu pe a altora.
- cauzele unor astfel de atitudini pot fi date de lipsa unei cunoasteri obiective a propriei fiinte, a limitelor, a puterilor si a mijloacelor pe care le avem la dispozitie pt a influenta efectiv realitatea concreta sau pot fi cauzate de urmarea unor modele de viata care ne au impresionat dar care nu concorda cu realitatea (inca nu am realizat ca suntem un om obisnuit si nu un superman).
-nu in ultima instanta, cauza ar putea sa rezide in autoidentificarea inconstienta cu un destin tragic in care ne regasim propriile suferinte si dezamagiri.
Cu alte cuvinte poate fi vorba de necalibrarea propriilor asteptari, dorinte cu realitatea obiectiva, de o imagine despre sine insusi mult diferita de realitate, de planuri si filosofii de viata nerealiste, ale caror radacini poti fi probabil regasite in sistemul nostru de credinte si convingeri, in gradul inalt de emotivitate necontrolata si nebalansata de dezvoltarea unei gandiri critice si a unei atitudini rationale, obiective fata de viata privita in ansamblul sau, in fuga fata de propria drama/suferinta pe care o extrapolam si o transferam prin gandire magica asupra lumii intregi.

Eu cred in transmiterea suferintei si nu condamn ca acea persoana ar fi bolnava, ci pur si simplu te vezi tu in locul celui suferind, ori privesti ca un copil prescolar situatia vazand-o ca un imens rau , ca o teama, agitandu-te , simtin-d ca acel rau poate veni spre tine. Nu cred ca puteti sta pasivi daca ati vedea un criminal cum isi omoara victima, ori un copil sfasiat de caini…fara sa va consumati fara sa simtiti ceva. Si eu cred ca-i trebuie incurajare si intarirea sinelui cu diferite informatii…dar eu o cred ca simte tot si se consuma asa cum percepe ea ,,,poate transpunandu-se

Te rog frumos!!

Ai primit mesajul meu?

cristhynne78@yahoo.com, l-am trimis de 3 ori, mai bine-l pun aici:)))

asculta-l pe Mooji. Are satsang live pe site in fiecare duminica dupa-amiaza. <3

Draga mea , si eu sunt asistent social, am facut si eu voluntariat, am fost marcata de anumite cazuri sociale dar am decis sa-mi traiesc viata mea, daca toti eram la fel nu-si mai gasea locul marinimia, filantropia, asistenta sociala. Te intreb “poti sa-ti ajuti toti beneficiarii?” Eu, una nu pot si ma multumesc daca reusesc sa-i sprijin pe cat mai multi,,,iar a-mi stabili ca obiectiv sa-i ajut pe toti implica frustrare si insatisfactie pt mine, imi doresc sa o pot face pt cat mai multi dar nu cu pretul echilibrului meu interior.Profesez intr-un centru rezidential pentru persoane varstnice si cu dizabilitati, multi au trait doar prin camine si nu cunosc un alt mod al existentei, empatizez cu ei dar nu imi asum ca “fericirea si implinirea” lor tine de ceea ce eu fac. Pentru unii poate suna usor”inumana” abordarea insa pentru a profesa in asistenta sociala, psihologie sau altele, este nevoie de detasare, caci de nu se produce detasarea risti sa devii tu beneficiar al serviciilor de psihologie sau psihiatrie, aici intervine alegerea…aleg sa sprijin sau aleg sa fiu sprijinita? Eu am decis sa sprijin, tu ce alegi???doar tu ai puterea alegerii…consideri ca daca preiei toate problemele lor le poti si rezolva? Este intrebarea pe care mi-am adresat-o cu ceva timp in urma iar raspunsul a fost “nu”,,, atunci am decis sa ma raportez la ceea ce pot faptic si nu la modul idealist.

<3 Danila Hortensia Marilena

Si persoana care a scris unde citeste ? Raspuns : investigare si iar investigare – de unde vine aceasta stare simpatetica in care preia toate starile celor din jur. Nu ar strica desigur o psihoterapie (dupa mine vitala pentru meseria pe care doreste s-o practice – sau pe care o si practica).

http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2013/05/30/drumul-spre-noi-insine-nu-are-scurtaturi-2/

Daca ai sa citesti mai multe despre rolul karmei in viata fiecaruia si ai sa intelegi ca exista mai multe reincarnari si incercari care ajuta sufletul sa evolueze spre puritatea energiei sursa, adica Dumnezeu, ai sa devii un simplu spectator fata de suferintele altora, in sensul ca nu o sa mai fii afectata direct de pataniile altora si nu o sa-ti mai strici astfel propriul camp energetic.

Trebuie niste proceduri de protectie a campului tau energetic, este vulnerabil acum.

Nu ma pot exprima chiar bine in romaneste dar incerc sa scriu si poate intelegi. Meditatia si vizualizarea ar putea sa te ajute. In timpul meditatiei sa vizualizezi un cordon ce pleaca de la tine ( din regiunea buricului ) spre Lume apoi vizualizeaza cum cu o foarfeca TAI cordonul dintre tine si Lume. Daca incerci asta de citeva ori vei simti cum nu mai sunt sentimente de ,, durere sufleteasca ,, care nu sunt ale tale.

Cum simti tu asa am simtit si eu in trecut, dar in 2003 am invatat exact ceea ce am scris mai sus si am scapat de dureri sufletesti si sentimente ce nu erau ale mele.

Un mare ajutor iti poate fi si Reiki healing <3

Tot in ideea a ceea ce a spus colegul meu, Cozma Ioan, as observa ca suferinta de care doreste sa se detaseze spunand ca “nu este a sa” este de fapt o suferinta a sa care este proiectata asupra fiintelor respective si reiterata de fiecare data cand se intalneste cu o situatie de tipul respectiv. Nu spunem prin asta ca animalele respective nu sufera dar obervam nivelul crescut de suferinta existent in persoana in cauza ce se identidica cu fiintele respective. In momentul in care ai o tematica de un anumit tip si ea iti ocupa o buna parte din lumea interioara, ai tendinta de a selecta din mediu situatii care sa raspunda intr-un anume fel framatarilor interioare. Ar merita sa lucreze cu un psihoterapeut.

Mesaj anonim:Am nascut de 2 luni al 2-lea copil si sotul meu mi-a spus ca in cei 5 ani de casnicie mi-a suportat prea multe (pesimism, plansete, lipsa afectiunii) si ca trebuie sa ma schimb, el nu mai poate asa (unele aspecte sunt reale, dar le exagereaza). E ff ocupat la job (o promovare recenta), nu se mai ocupa de casa (cate nu sunt de facut la casa…). Nici eu nu m-am mai ocuopat de persoana mea, dar nici o femeie neingrijita nu sunt…Acum m-a rugat sa merg …la mama, sa isi puna ordine in gandurile… Asa gandesc barbatii? Se sperie cand vine bb2 ca sotia nu mai are timp de el? Mentionez k il iubesc enorm, as face orice pt noi 2, dar ma sperie situatia, nu vreau sa divortez.

Atentie la atasamente

Este indicat să apelaţi la un sprijin specializat: terapie/consiliere de cuplu sau individual. Puteţi vizita pagina Psihoeducatie pentru unele răspunsuri la întrebări.

orice schimbare implica un consum de energie pentru adaptare la situatie – familia dvs a trecut de curind prin doua schimbari mari : nasterea copiilor, promovarea sotului. Familia e un sistem – ce se intimpla cu un membru afecteaza pe toti. Recomand psihoterapie.

Dacă are gânduri de divorț nu este recomandat să părăsiți domiciliul conjugal. Va putea folosi asta ca pretext. Luați în calcul posiblitatea că ar putea avea o amantă. Iubirea enormă de care vorbiți poate face față unui asemenea scenariu, sau se va destrăma la prima dovadă ? Apelați la un pìholog, și la un avocat. Prevederea este mama înțelepciunii. Dacă vreți să luptați pentru menținerea relației și a familiei unite, nu plecați din casă. Perioada de criză poate să nu dureze mult, și să nu se cronicizeze dacă apelați la consult de specialitate. Relația bolnavă trebuie tratată sub îndrumarea unui specialist competent.

Asa sunt barbatii este o generalizare, nu stim ca toti barbatii sa isi abandoneze familia in caz de bb2.

Dvs ocupată cu maternitatea, dlui ocupat cu munca, consum de resurse de o parte si de alta, care a secătuit, poate, relaţia, dar şi pe fiecare dintre parteneri. Nu e nefiresc. Din ce v-aţi ”alimentat” emoţional fiecare dintre dvs în tot acest timp? În particular (pentru că sprijinul unui specialist este necesar) puneţi accentul pe resurse şi nu pe ceea ce lipseşte în relaţie, pentru a stopa deteriorarea, atunci când au loc discuţii şi/sau negocieri.

mergeti la terapie de cuplu

Pot sa va recomand o carte, din experienta profesionala, acesta carte a salvat cateva casnicii. http://www.curteaveche.ro/cele-cinci-limbaje-ale-iubirii-editia-a-iv-a-revizuita.html

Stefan Stan – Leaving You

Mesaj anonim:
Mama mea a fost tot timpul posesiva si severa cu mine, tatal meu o calma ff mult. Anii au trecut, el a murit, ea nu s-a schimbat. M-am casatorit, dar ea continua sa “ma sfatuiasca” si acum ff mult, dar desigur ca nu sunt cu toate de acord si ne certam de fiecare data. Se implica mult si in relatia cu sotul meu, il critica ff mult (desi uneori are dreptate), dar nu reuseste decat sa ma intoarca impotriva lui. Cum sa procedez cu ea? Terapia-exclusa (la 60 de ani nu concepe asa ceva), nu intelege de vorba buna, iar cand ne certam imi spune sa nu o mai sun ca ea nu poate sa ma vada cum ma chinui in familie (ea vede viata alaturi de sotul meu un chin-desi nu e asa). In schimb, ma santajeaza emotional: “daca o sa patesc ceva, o sa afli, din cauza supararilor cu tine am facut eu diabet” etc. Nu mai rezist… ma cert cu sotul meu deja, ma intoarce impotriva lui.
Multumesc!

Recomand sa faceti dvs. o dezvoltare personala. Este vorba de viata dvs. si de relatia cu sotul dvs. in care nu trebuie sa intervina mama… Aveti o dificultate interioara in a gestiona relatia cu mama dvs.

Sunt dd acord cu Catalin, problema nu e ea, ci la dvs in modul de a gestiona ac relatie…recomand dezv personala sau terapie…

Aveti nevoie sa invatati sa puneti limite in relatia cu mama dvs.

va recomand psihoterapia cognitiv-comportamentala deoarece asa puteti clarifica ce inseamna relatia cu mama vs relatia cu sotul pentru dumneavoastra. Se pare ca cele doua nu pot coexista. De altfel si aplicatiile in terapia de cuplu recomanda plasarea familiei de provenienta pe locul doi, la dumneavoastra se pare ca este inca pe locul intai.

.. mama dumneavoastra va manipuleaza … acceptati sau nu sa va lasati manipulata … da, ceva terapie (nu stiu de care) v-ar prinde bine (tuturor ne trebuie din cand in cand).

Va recomand psihoterapia pentru a va clarifica relatia cu mama, pentru a vedea cum va influenteaza relatia. Pare sa aiba ceva influenta de va intoarce impotriva sotului.

Buna ziua,
Dar dvs ati incercat sa va duceti la psihoterapie individuala?
O zi buna in continuare.
Daniela Hinta

ar trebui sa impuneti niste limite mamei, oricat de severe ar parea initial, sa nu va mai lasati manipulata pana nu va fi prea tarziu. Mai multa tarie de caracter! Suntem oameni, nu mamaligi! Capul sus!

Buna ziua.
Ma numesc Constanta, am 20 de ani si am nevoie de ajutorul vostru.
Ma consider o persoana predispusa spre depresie , introvertita si obsesiva (cred ca aici sa afla partea cea intunecata a mea, plus la astea, sunt foarte complexata, din cauza faptului ca in copilarie am fost supraponderala, aproape obeza. Acuma nu mai sunt, si nici in adolescenta nu am fost, insa ma urmaresc si vad repercursiunile acelei perioade. Probabil, ca asta a adaugat o nota depresiva formarii mele interioare.
Deseori ma izolez, ignor oamenii, ba chiar simt ca am fobie de societate si nou. Ma exprim foarte greu in public. Sunt la facultate si imi vine foarte greu sa vorbesc, sa prezint proiecte, ba chiar incep sa transpir, sa tremur si sa ma balbai ceea ce ma face sa ma simt penibil.
Insa ceea ce ma afecteaza cel mai mult e ca sunt nesigura pe mine si ma simt inferioara mai ales atunci cand vine vorba sa cunosc vreun baiat. Deseori, ajung sa-mi fie sila de mine, sa vreau sa-mi zgarai fata. Ma vad altfel decat cum ma vad oamenii si ascund dupa masca multe lucruri care consider ca oamenii nu ar trebui sa le stie despre mine, pt ca i-as indeparta ori i-as plictisi.
probabil e pentru prima oara cand scriu si accept toate astea despre mine. Cum sa inving teama de a cunoaste pe cineva,de a dezamagi si de a ma accepta asa cum sunt?

http://www.youtube.com/watch?v=B96K7OJl_lg

http://www.youtube.com/watch?v=hgUvVOoz2wU

vorbind cu prietenii , fiind chiar si virtuali,..spunand de mai multe ori ce simti

Atentie la izolare, poate fi o consecinta a unei forme depresive!!!

De ce trebuie sa fi complexata pt greutatea in plus din copilarie? … a fost, nu mai este, lasa trecutul acolo in trecut unde e locul lui si savureaza roadele prezentului. Trebuie sa constientizezi marea realizare a pierderii kg in plus , sa te bucuri pentru vointa cu care le-ai abandonat si sa-ti traesti cu mandrie prezentul (cu tot ce implica el).

interiorul a clacat ..e gol…trebuie umplut cu alte frumuseti si idei de incredre in sine

cand ai complexe , ori lipsuri in copilarie ..e greu ca apoi sa fii tare …sa ai forta…

totul trebuie constientizat , vindecat si umplut cu idei pozitive

De ce sa-ti pese de cum te percep altii , fiecare suntem unici si cine ne vrea in viata si compania lui ne vrea asa cum suntem (cu calitati si defecte – cu stari de bucurie sau tristete). Nu este vietate pe pamint care sa nu fi gustat si din partea DULCE dar si din cea AMARA a vietii. Fiecare este frumos in felul sau si eu sunt sigura caci ai f f f multe lucru minunate de oferit. DESCHIDETE !!! Nu te incapatana sa ramai impermeabila … (altfel cum vrei sa vada celalalt daca sticla geamului este nestearsa)!

trebuie sa se accepte pe ea , sa nu se mai condamne…trebuie sa-i pese mai putin de consecinte si de condamnarile celor din jur …fiindca ei poate nici nu o fac asa cum ar crede ea

Ii trebuie si sprijin, iubire multa macar din partea unei persoane , daca nu chiar mai multe …sau macar cineva drag ei

Draga Constanta, asa cum sfatuiesc pe cei mai multi cd-si exprima suferinta aici..e bine sa urmezi o psihoterapie pt dezvoltare personala si echilibru interior…succss!

Pe lângă sfaturile foarte bune primite până acum poţi încerca şi interviurile cu psihoterapeutul Feldmar, este cu traducere, click pe butonul de sub video. http://www.youtube.com/watch?v=LPY9lPyNzZY

Pe de altă parte situaţia poate fi şi trebuie atacată pe latura biochimică. Ar fi bine de ştiut nivelul de acid folic, fier, magneziu. Posibil să fie implicat şi un sindrom de malabsorbţie cu flora intestinală alterată şi intestin permeabil, deci ar trebui ajustată corespunzător dieta. ** Mai greu să porţi un dialog prin intermediari.

nu stiu cum sa fac sa dau de tine sa mergi la un seminar care mie personal mi-a schimbat viata incepand cu 13 mai 2013. Am trecut si eu prin depresii, anxietate…foarte multe. Acesta are loc in Bucuresti in 15-17 nov si tine 3 zile intense de la 10 am pana la 22:00. Nu vreau sa fac reclama, ci sa fac o schimbare in cei care si-o doresc. Sunt anumite promotii ca si costuri in 3 etape. Ma poti contacta pe mail: liviud27@yahoo.com (poate cei de la terapeuti.ro ma pot lasa sa iti las mailul)

INVATA sa te ACCEPTI, usor si pe etape, fa asta cu pasi marunti,nu-ti dori inca de la inceput rezultate miraculoase, ceea ce simti acum ai acumulat in timp deci pentru procesul de vindecare ai nevoie de timp, priveste-ti inainte de toate realizarile pozitive fiindca sigur ele exista, da-le prioritate…nu-ti pot spune..”este usor” dar iti pot spune ca se poate, si stii ce …toti oamenii trec prin astfel de etape in viata, diferenta o face faptul ca unii recunosc iar altii nu , faptul ca tu ai recunoscut si-ti asumi ceea ce simti ai mari sanse de vindecare.

Constanta, din ceea ce scrii si cum scrii esti o candidata buna pentru psihoterapie – poate ti s-ar potrivi – mai ales una mai analitica (terapie psihanalitica, analiza tranzactionala, adleriana)

Invata sa te iubesti si sa te accepti, focalizeaza-te pe lucrurile pozitive si observa partea buna si frumoasa a lucrurilor, straduieste-te sa fii constienta de gandurile tale si sa le schimbi in ganduri pozitive. Lucrurile sunt asa cum le privim, depinde de optica noastra, daca vedem un lucru urat sau greu, asa va fi, daca-l vedem frumos si usor asa este. Si eu sunt de parere ca nu ar strica sa faci psihoterapie. Te-ar ajuta f mult, in primul sa te cunosti mai bine si apoi sa gasesti in tine resurse pt a schimba ceea ce e de dorit sa schimbi.

Constanta, lucrurile nu sunt bune sau rele, gandirea noastra le face sa fie asa. Traieste pur si simplu.

http://www.curteaveche.ro/schimba-ti-mintea-ca-sa-te-vindeci-de-tulburarile-emotionale.html

O dezvoltare personala facuta cu un psihoterapeut este solutia!

Opinia mea de nespecialist (sunt doar medic) este ca a fi depresiv este in natura omului (asa-i modelul), ca opozitie la ideea ca ‘oricine poate fi depresiv asa cum fiecare depresiv se poate bucura de viata liber’. Este doar o opinie si nu stiu daca o pot sustine cu argumente in momentul asta. Poate doar faptul ca am vazut oameni care din natura lor sunt anti-depresivi Pe de alta parte, asa cum spunea si Catalin, eficienta imbunatatirii personale ar fi mult mai mare daca s-ar face sistematic (cu sau fara terapeut). Ca sa concluzionez, opinia mea e ca depresivul invata sa se controleze, asa cum maniosul invata sa-si stapaneasca furia, iar cel cu stima de sine scazuta invata sa se respecte si sa se aprecieze pe sine. Nimeni nu se naste invatat, iar natura ne da adesea invataturi gresite in aceasta privinta.

Oricum, e o spirala. http://consultatiiladomiciliu.ro/wordpress_blog/2013/02/adictia-si-ciclul-schimbarii/

Mesaj anonim:Am 2 gemeni, o fetita si un baiat. Sunt la clasa 0. Baietelul vorbeste la scoala, dar fetita nu vrea sa vorbeasca deloc. Acasa vorbeste intruna, dar la scoala nu vrea. Ce as putea sa fac cu ea? Multumesc.

Copiii au fost impreuna la gradinita? Timiditatea poate fi cauzata de o neplacere in procesul ei de adaptabilitate. In afara de lipsa verbalizarii, ce alte comportamente problematice are? Ar trebui sa discutati intai cu invatatoarea si, in functie de ce va spune, sa vedeti un psiholog.

E posibil sa manifeste mutism selectiv…e nev de o evaluare psih si de psihoterapie… ma puteti contacta daca sunteti din Bucuresti ….Cabinet Individual de Psihologie “Alice Dinu”

Sint prea putine detalii despre caz. Uneori e vb de o problematica – in care o echipa interdisciplinara lucreaza impreuna : medic (neurolog), psiholog clinician, psihoterapeut, logoped (fireste daca este cazul). Este nevoie de luat o anamneza completa la specialisti. Copilul face parte din sistem – familie si scoala. Ce se petrece in familie si la scoala (atitudinea adultilor din viata lui) il influenteaza.

de multe ori este nevoie de consiliere de familie

Buna ziua,
Ati incercat sa o duceti la un grup de dezvoltare personala?
O zi buna in continuare.
Cu stima ,
Daniela Hinta

Buna, pt bunica mea de 76 de ani vreau sa va intreb ceva: a facut niste masuratori pt osteoporoza, ce medic trebuie consultat ca sa citeasca analizele?Ortoped sau reumatolog?

nu apartine de reuma,mai degrana de endocrinolog,medic BFT,geriatru sau chiar ortoped,dar si medicul d efam poate citi analizele:)

cred ca medicul de familie ar trebui sa vada prima data rezultatele. asta face el, hotaraste daca sunt anormale si-i spune omului ce are de facut mai departe.

ma puteti ajuta cu un sfat pt. dureri de genunchi ????

este grup de psihoterapie sau de medicina?

Recomandari naturiste pentru tratarea depresiei/anxietatii/nervozitatii? Multumesc

sunatoare….multa sunatoare