Mesaj:
Buna ziua,
Am 27 de ani. Acum 4 ani am suferit o trauma, am trecut printr-o experienta care mi-a pus in pericol viata, am fost agresata fizic. Familia a reactionat destul de negativ la acest eveniment. Am devenit tinta injuriilor fratelui si mamei mele, ba mai mult, si a prietenilor fratelui meu. Nu am putut sa imi continui studiile, iar cand am dorit sa mi le continui, mama mea m-a impiedicat de fiecare data sa o fac. Am rugat-o in repetate randuri pe mama mea sa ma sprijine cu un control psihiatric (stiam ca ceva e in neregula). Imi promitea de fiecare data ca o va face, intr-o luna, doua, dar nimic nu se intampla. Simteam ca ceva este in neregula de cand am avut acea trauma, dar din pacate nimeni nu a vrut sa ma ajute. Pana mai recent, februarie anul curent, cand am avut o cadere nervoasa ce a necesitat spitalizare. Mi s-a prescris un anumit tratament, insa am anumite nedumeriri in privinta tratamentului. Psihoterapeutul mi-a spus ca trebuie "sa traiesc in prezent" si sa uit toate evenimentele prin care am trecut. Am facut psihoterapie cognitiv-comportamentala. Desi acest tip de tratament a functionat, dupa o perioada mi-au revenit cosmarurile si amintirile evenimentului traumatic. Psihiatrul pe care il consult nici nu a vrut sa auda de ceea ce am de spus, eram intr-o stare foarte confuza cand a inceput sa tipe la mine si sa-mi spuna lucruri nedemne de un specialist, iar eu tot ceea ce voiam era sa explorez motivele pentru care ma simteam atat de depresiva. Textual, mi s-a spus "Nu mai pot sa va fac nimic, aici nu este un loc unde va dam pastile ca sa va spalam creierul, daca nu depuneti si dumneavoastra efort tratamentul nu are efect", desi depuneam un efort mental imens in fiecare zi ca sa imi reconstruiesc viata, sa am o viata sociala, un job. Nu i-a convenit ca am un job de freelancer, mi-a spus ca imi trebuie un job "in viata reala", desi din freelancing castig destul de bine incat sa ma intretin. In plus, trebuia sa astept ore in sir pentru un consult medical care era programat cu o zi inainte. E ca si cum tot ceea ce spuneam nici macar nu era luat in considerare, voiam sa ii explic de ce ma simt atat de rau. Ceea ce mi s-a recomadat a fost sa reprim evenimentul traumatic, dar asta nu ar putea sa imi cauzeze si mai mari probleme? Pana acum nu am explorat trauma pe care am avut-o, si tot ceea ce vreau sa stiu este daca imi recomandati un anumit tip de terapie, daca considerati ca e posibil sa am stres post-traumatic si nu depresie, si desigur, daca imi recomandati sa imi schimb psihoterapeutul si psihiatrul, caci incep sa ma simt din ce in ce mai rau, si am ganduri de suicid aproape zilnic.

buna Ioana (in lipsa numelui)

da, cu siguranta schimba terapeutul. incerca pana gasesti unul care simti ca ti se potriveste. ce a facut el nu are legatura cu profesia, probabil e doar o pila a cuiva.

daca simti ca terapia cognitiv comportamentala a functionat, atunci iti recomand sa o continui. este probabil una dintre cele mai bune, oricum.

pentru ca esti intr-o situatie limita, iti recomand sa incerci pastile antidepresive. au un efect care te ajuta sa te stabilizezi, pana vei putea iesi din situatia critica. poti merge la un psihiatru sa ti le prescrie. da, medicamentele sunt o solutie temporara foarte buna.

ar fi bine daca ai gasi oameni safe, cu care sa poti vorbi despre situatia ta – atat despre drama din trecut, cat si despre depresie/suicid.

deocamdata in incerca sa fii puternica, valul cel rau trece, chiar daca va dura o vreme. vei reveni la normalitate si vei putea sa te bucuri din nou de viata

daca ai nevoie de cineva, poti sa imi scrii in privat. nu esti singura, multi am mai trecut prin asa ceva. totul va fi bine, asta iti pot promite

Bună ziua sunt psihoterapeut Laurentiu Dobrota . Numărul meu de telefon este 0723233195 si putem vorbi despre rezolvarea problemei dumneavoastră.

Trimis de pe Samsung Mobile

Buna ziua. Da, schimbati psihiatrul. Eu va recomand o psihoterapie de profunzime. Nu este exclus ca stresul postraumatic sa fie insotit de depresie, in general. Nu exista vindecare prin reprimare. Este ca si cum pui un dop de hartie unui vas spart, la un momentat dat va ceda. Toate cele bune.

ce va pot recomanda este sa va opriti din a face ceva care simtiti ca nu este ok pt Dvs. Daca simtiti sa schimbati psihiatrul si psihoterapeutul este dreptul Dvs. si va incurajez sa il exercitati. Tratamentul psihiatric (ca orice tratament) este menit sa va faca sa va simtiti bine, nu rau, chiar daca nu se nimereste cel corect din prima incercare. Incercati o psihoterapie de lunga durata si spun asta pt ca asemenea traume nu au cum sa fie depasite in 10-12 sedinte si nici nu cred ca este bine, pe termen lung. Daca sunteti din Bucuresti va stam la dispozitie, nu aveti nevoie decat de buletin www.cmibotezat.ro Succes!

Buna ziua. In momentul in care se produce o trauma este necesara existenta unui suport adecvat, in special din partea profesionistilor. In astfel de cazuri abordarea terapeutica pe care o adopt este colaborarea permanenta cu medicul psihiatru in vederea adaptarii medicamentatiei cu progresul in psihoterapie. Dupa cum spuneau si colegii mei anterior este necesar sa lucrati cu cineva care sa va inspire incredere. Psihoterapia traumelor dureaza, din experienta mea, cel putin un an de psihoterapie si este necesar confruntarea si intelegerea experientei traumatizante si abia dupa ceva timp se poate face si o trecere spre viata curenta. Va recomand sa schimbatii terapeutii daca simtiti ca nu sunteti respectata si sprijinita. Aveti rabdare pana gasiti terapeutul potrivit pentru dvs, va merita cu siguranta. Daca doriti ma puteti contacta pentru a stabili o prima intalnire si veti decide apoi ce veti face. Va doresc o zi frumoasa

Evident in fazele grave pastiluta. Un psihiatru de moda veche este mai degraba medic si nu terapeut, Freud a fost medic si a descoperit psihanaliza. Deci pasul in urmator care ar trebui facut este a combinata terapia individuala cu pastiuta ce va fi redusa pe masura ce progresati. Cand veti fi pregatita pentru terapia de grup ati mai facut un pas inainte si posibil ultimul. Interactiunea cu membrii grupului, sprijinul reciproc, intalnirea cu persoane avand probleme similare sau aflate anterior in situatii mai grele ca a dumevoastra, propria incercare de a-i intelege si sprijini la randul dumneavoastra, avand in fata ochilor si pe cei ce au reusit si sunt gata sa termine terapia pentru a reveni la viata obisnuita, vor deveni o motivatie puternica data de realitaea insasi ca se poate.

Alianta terapeutica este un factor cheie constant si invariabil in toate orientarile psihoterapeutice; reprezinta 30% din procesul de vindecare. In concluzie, daca tehnicile psihoterapiei cognitiv-comportamentale au functionat, atunci va recomand sa continuati cu ea, dar e necesar sa rezonati cu specialistul. Suntem si noi tot oameni si avem si noi aceleasi defecte ca si orice alti oameni. De aceea e bine sa alegeti un specialist pe care il simtiti aproape. In ce-l priveste pe psihiatru, e necesar sa tineti legatura cu el pentru monitorizarea progresului si adaptarea dozelor in functie de progrese. Cu toate ca e de dorit sa manifeste empatie, nu e absolut obligatoriu sa o si obtineti din partea lui, asa cum e obligatoriu din partea psihoterapeutului. Insa, daca simtiti ca nu rezonati cu el, atunci schimbati-l.