Mesaj:
Bun gasit!

Simt nevoia de a scrie aici pentru a face lumina in viata mea. Am trait o viata de femeie divortata si mult timp l-am dedicat muncii, cresterii copilului. N-a fost sa intalnesc pe altcineva alaturi de care sa cladesc o familie adevarata.
Acum 12 ani regasesc prin intermediul uni site un barbat. Eu aveam atunci 36, iar el ceva mai mare. Punctul comun si forte a fost terminarea aceluiasi liceu, el ajunsese un nume cunoscut, era bun in meseria sa. La inceput au fost cateva e-mailuri, apoi ne-am vazut la o cafea, apoi telefoane uneori. Apoi am inceput sa ne intalnim, fara obligatii, fara sa ne afisam. El era intr-o casatorie care nu functiona. Si nu din cauza mea. Eu eram locul unde evada atunci cand simtea, eram omul cu care vorbea, care il incuraja. La un moment dat are o ascensiune in plan profesional, devine mult mai ocupat, viata lui a fost si este plina de contacte. Cam patru ani a durat "relatia" noastra care poate fi caracterizata intr-un cuvant o prietenie cu beneficii. S-a terminat in momentul in care a luat hotararea sa divorteze.
Mi-a fost greu. Am suferit. Mi-am continuat viata fara a ma atasa de altcineva. Griji nu prea aveam asa ca m-am ocupat de viata mea. Am calatorit, am facut cateva cursuri, am inceput sa merg regulat la o sala de sport, mi-am schimbat stilul de viata. Desi anii treceau aratam parca mai bine. Pe el nu l-am mai vazut dar nu l-am uitat. Au trecut sase ani. Pina intr-o zi in care mi-am amintit adresa lui de e-mail si i-am trimis cateva randuri. Nostalgice dar fara a-i cere nimic. Nu speram nici ca va raspunde…
Dar raspunsul lui a venit la cateva zile, mi-a cerut telefonul si m-a sunat. Din pozitia lui l-am simtit plin de sine dar toate intrebarile tatonau terenul daca ne-am putea vedea.
Intamplarea a facut sa ne intersectam cateva zile mai tarziu la un eveniment. El era cu o colega de serviciu si partenera de viata, eu singura. A ales un moment in care a ramas singur si m-a salutat. Iar privirea lui spunea totul.
M-a cautat la cateva zile si ne-am intalnit. Si a fost randul lui sa ma primeasca cu grja asa cum facusem eu candva. Fara explicatii, fara vorbe…totul s-a petrecut ca si cum nu ne-am vazut de o saptamina nu de sase ani.
Nu e casatorit dar nici liber. Am lasat lucrurile deschise, in sensul ca daca vrea ma cauta. Si m-a cautat, cand a fost posibil. A urmat declinul profesional, practic m-a parasit cand a urcat, m-a regasit cand a coborat. Am reluat acelasi soi de prietenie cu beneficii dar in ciuda anilor care au trecut si ar fi trebuit sa ne plictiseasca lucrurile nu stau deloc asa. Nu am indraznit sa-l intreb despre actuala relatie, tot ce observ este ca ori de cate ori poate ma cauta. Au mai trecut doi ani si pe masura ce timpul trece chipul meu devine din ce in ce mai trist. Ce-mi ofera el? Cateva clipe, ore frumoase si dispare…Cand e trist isi deapana problemele, amintirile. Am intuit si ca regreta pasul facut – divortul dar nu mai e cale de intoarcere. Desi isi ajuta cat poate copiii. Poate si eu sunt tot un regret al lui din vremurile vechi. El ma vede ca pe ceva "cuminte" care stau la locul meu si unde vine cand are chef, timp. Imi consum prea mult timp gandindu-ma la el. Nu stiu, poate are si el problemele lui, clar ca e schimbat cand treci de la un stil de viata la altul dar ceea ce as vrea ar fi sa nu ma mai simt folosita.M-am atasat de el, eu il vad si ca prieten si ca iubit. Dar el?!
Ma intreb fara sa am un raspuns daca as iesi din povestea asta cum mi-ar fi. Mi-am propus de cateva ori sa spun gata, nu am reusit! Din aceste framintari lui nu i-am spus nimic, el vede doar ca ma bucur cand il revad. Si daca ceva l-a adus catre mine atata timp e doar caldura si sinceritatea cu care il intampin mereu.
Ce sa fac? Cum sa fac?
Silvia

va aduceti aminte de perioada in care v-ati schimbat stilul de viata (calatorit, sport, cursuri)? Cum v-ati simtit atunci? Ce ati descoperit nou la Dvs.? Poate ca in momentul de fata ati regresat la anii aceia. Poate ca nu mai este cuma fost atunci . Va propun sa va intrebati ce nevoi/dorinte aveti in acest moment/prezent de la un partener. Raspunsul sigur o sa vina, insa poate este nevoie de acelasi gen de efort ca atunci cand v-ati schimbat stilul cu ani in urma. Succes!

Draga Silvia, spui ca ai intrebari fara raspuns. Oare nu ar fi mai simplu sa pui direct intrebarile ca sa obtii raspunsul?Problema adevarata nu cred ca tine in mod necesar de nesiguranta in care te afli in acest moment, ci mai degraba cred ca problema ta tine de teama unui raspuns pe care nu-l doresti. Cat despre nesiguranta, realitatea iti arata indicii, poate chiar raspunsuri. E suficient sa deschizi ochii sa vezi raspunsul. De exemplu, uite ce vad eu (neimplicata emotional) din realitatea pe care o descrii: el este un tip care a inselat doua femei (sotia si partenera actuala). Este un tip caruia ii lipseste o mama, in prezenta careia care poate sa planga atunci cand e cazut din diverse motive. Este un tip care poate fi langa tine cand ii este rau nu si cand ii este bine (te-a parasit cand era in ascensiune) Este un tip care daca e "agatat" (chiar si prin e-mail) prinde "carligul" si apoi penduleaza intre relatia oficiala si cea neoficiala. Realitatea asa ti-l prezinta; tu il vezi?

Decizia intotdeauna va apartine, insa de o cam data mi se pare ca acceptati situatia "decat un sfarsit chinuit, mai bine un chin fara sfarsit". faceti bilantul beneficiilor si vedeti cat va satisface si cum va arata bilantul sensului dumeavoasta la batranete. Pt ca sa e produca o schimbare intr-un cuplu trebuie ca amandoi partenrii sa-si doreasca asta.

ce are el special ?

Nu-i destul sa gresesti o data ? Chiar iti place sa fii vioara a doua mereu ? Ai nevoie de mai multa incredere in tine, ai nevoie sa hotarasti ce vrei si sa lupti pentru ceea ce vrei. Mult succes !