Cum să-mi continuu viața fără cea care mi-a fost cu adevărat mamă? Am fost crescută de la 3 săptămâni de către bunicii din partea mamei, mama intrând în depresie post-natală, iar după o perioadă de timp părinții mei și-au stabilit domiciliul în străinătate. Fără bunica nu puteam ajunge unde am ajuns (am fost o elevă olimpică și premiantă).
Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online:
Bună ziua!
19 de ani, feminin, studentă.
Am fost crescută de la 3 săptămâni de către bunicii din partea mamei, mama intrând în depresie post-natală, iar după o perioadă de timp părinții mei și-au stabilit domiciliul în străinătate, pe mine lăsându-mă în țară. Pot afirma faptul că, pentru mine, a fost benefic să rămân cu bunicii, deși nu de puține ori mai ales în perioada pubertății simțeam lipsa părinților. Erau perioade lungi de timp în care nu vorbeam, dar, cu toate acestea, bunicii au compensat lipsa lor mai bine decât se putea.
Cu bunica am avut o relație aparte, a fost mai mult decât o mamă, decât o prietenă, decât un sprijin, a fost cea care a avut oricând încredere în mine, cea fără de care nu puteam ajunge unde am ajuns (am fost o elevă olimpică și premiantă, am avut media 9,80 la BAC), doar că într-o fracțiune de secundă totul s-a temrinat… a făcut un infarct, deși nu o știam bolnavă și a plecat…. (au trecut aproape 2 luni de atunci)
Conștientizez că nu mai pot face nimic, că nu o pot aduce înapoi, dar totuși, involuntar mai ales înainte de a adormi îmi apar imaginii cu momentele cele mai dureroase: atunci când am aflat că nu mai e, atunci când am văzut-o…., înmormântarea și astfel de momente îmi dereglează toate activitățile…. nu mă mai pot concentra, aproape că nu mai pot continua un dialog. Mi-a fost recomandat să iau extraveral și magneziu, dat fiind în sesiune nu pot lua extraveral doarece îmi creează stări de somnolență.
Dacă vă rog, îmi puteți recomanda ceva, sfătuiți-mă cum să gestionez situația și cum să-mi continui viața fără cea care mi-a fost cu adevărat mamă.
Vă mulțumesc anticipat! O zi frumoasă!
19 de ani, feminin, studentă.
Am fost crescută de la 3 săptămâni de către bunicii din partea mamei, mama intrând în depresie post-natală, iar după o perioadă de timp părinții mei și-au stabilit domiciliul în străinătate, pe mine lăsându-mă în țară. Pot afirma faptul că, pentru mine, a fost benefic să rămân cu bunicii, deși nu de puține ori mai ales în perioada pubertății simțeam lipsa părinților. Erau perioade lungi de timp în care nu vorbeam, dar, cu toate acestea, bunicii au compensat lipsa lor mai bine decât se putea.
Cu bunica am avut o relație aparte, a fost mai mult decât o mamă, decât o prietenă, decât un sprijin, a fost cea care a avut oricând încredere în mine, cea fără de care nu puteam ajunge unde am ajuns (am fost o elevă olimpică și premiantă, am avut media 9,80 la BAC), doar că într-o fracțiune de secundă totul s-a temrinat… a făcut un infarct, deși nu o știam bolnavă și a plecat…. (au trecut aproape 2 luni de atunci)
Conștientizez că nu mai pot face nimic, că nu o pot aduce înapoi, dar totuși, involuntar mai ales înainte de a adormi îmi apar imaginii cu momentele cele mai dureroase: atunci când am aflat că nu mai e, atunci când am văzut-o…., înmormântarea și astfel de momente îmi dereglează toate activitățile…. nu mă mai pot concentra, aproape că nu mai pot continua un dialog. Mi-a fost recomandat să iau extraveral și magneziu, dat fiind în sesiune nu pot lua extraveral doarece îmi creează stări de somnolență.
Dacă vă rog, îmi puteți recomanda ceva, sfătuiți-mă cum să gestionez situația și cum să-mi continui viața fără cea care mi-a fost cu adevărat mamă.
Vă mulțumesc anticipat! O zi frumoasă!
Lasa un comentariu
Copyright © 2011 - 2024 Terapeuti.ro | Toate drepturile rezervate.