Login

Balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Sfatul terapeutului

Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebari

Adreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat



Zilnic, vad peste tot oameni impreuna, cupluri. Vad postari pe Facebook despre iubire si familie si relatii. Acestea imi provoaca o stare de disconfort, deoarece eu nu pot sa constientizez sau sa inteleg importanta familiei sau a relatiilor amoroase in societate.

Terapeuti.ro

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:As vrea sa va intreb daca vi se pare normal ce simt. Zilnic, vad peste tot oameni impreuna, cupluri. Vad postari pe Facebook despre iubire si familie si relatii. Acestea imi provoaca o stare de discomfort, deoarece eu nu pot sa constientizez sau sa inteleg importanta familiei sau a relatiilor amoroase in societate. Am 21 de ani, dar nu am avut niciodata o relatie. Am avut amici si prieteni foarte apropiati, pentru care am avut sentimente de afectiune, poate chiar mai mult decat simplul sentiment de prietenie, dar nu mi-am dorit niciodata o relatie cu ei. Pur si simplu prietenia si atentia lor era de ajuns si nu aveam nevoie de mai mult. Din acest motiv ma simt instrainata de societate si de lumea in care traiesc, pentru ca vad persoane de varsta mea care isi doresc in mod disperat un partener de viata sau o relatie, si eu nu simt nevoia aceasta si nu am simtit-o niciodata. Nici nu stiu sa dau motive concrete. Pur si simplu, simt ca viata de familie nu mi-ar aduce nicio satisfactie,
niciun beneficiu. Ba chiar mai mult, un partener si poate si un copil sau doi, ar sta in calea dezvoltarii mele personale. Singurul motiv care ma face sa inteleg oarecum relatiile romantice este acela ca dragostea este un sentiment puternic si placut, dar avand in vedere faptul ca “honeymoon phase” sau faza aceasta de dragoste deplina dureaza undeva intre 6 luni si 3 ani, ma intreb care este motivul pentru care oamenii inca raman impreuna dupa ce acest sentiment a disparut. M-am gandit si la faptul ca oamenii intra in relatii sau se casatoresc pentru ca isi doresc copii, si asta le aduce satisfactie personala…categorie unde, eu iar raman pe dinafara. Eu sunt studenta la litere in ultimul an, si frecventez in mod regulat o scoala generala unde efectuez practica pedagogica necesara, si nu am avut nicioata probleme cu copiii. Imi place sa le predau, sa comunic cu ei, si imi sunt dragi, chiar imi place sa lucrez cu prichindeii. Imi e de ajuns sa interactionez cu copiii altora, fara sa imi doresc sa am eu un copil al meu. M-am gandit si m-am intrebat multa vreme care sunt motivele pentru care alti oameni vad familia ca pe cel mai important obiectiv in viata, si de ce pentru mine nu inseamna nimic, dar nu am gasit un raspuns.
Dupa cum spuneam, nu am nimic cu familia, cu relatiile si cu copiii. Dar faptul ca sunt asa de diferita de restul lumii ma face sa ma simt exclusa, sa simt ca nu imi gasesc locul in lume, in societate. Nu am atitudinea asta fata de relatii pentru ca as fi o persoana rece…nu sunt asa. Indraznesc sa spun ca sunt o persoana iubitoare, insa iubesc in alte feluri. Ma deranjeaza cand oamenii ma intreaba de ce sunt mereu single, de parca nu as avea sentimente si emotii, pentru ca oamenii ajung la aceasta concluzie pornind doar de la faptul ca nu imi doresc o relatie. Sunt capabila sa simt afectiune si iubire, de exemplu fata de parinti. Si nu doar. Ma atasez foarte tare de lucruri marunte, cum ar fi un obiect care are o valoare personala considerabila pentru mine. Ma atasez de personaje din carti si filme. Ma indragostesc teribil de tare de artisti muzicali, pentru ca ii vad ca pe niste oameni speciali, niste “genii torturati” care de multe ori se sacrifica pentru arta lor. Ma rog, aici
cred ca am o mica problema pe plan emotional, pentru ca tind sa ma atasez foarte tare de artisti care s-au sinucis, in mare parte pentru ca simt mila si empatie fata de ei si pentru ca si eu am suferit de depresie si anxietate si stiu cum e sa iti doresti sa mori, deci ma atasez de aceste persoane celebre pentru ca oarecum pot sa empatizez cu ele si sa le inteleg durerea care au simtit-o de-a lungul vietii si care i-a determinat sa isi puna capat vietii.
Credeti ca as putea suferi de o trauma “ascunsa” in subconstient, fara sa realizez asta in mod constient? Motive nu simt ca am, deoarece nu am trecut prin evenimente traumatice in viata, am avut o copilarie frumoasa, si parintii au grija de mine, chiar daca ne certam des. Cu toate astea, am suferit si inca sufar de anxietate si depresie, fara sa inteleg de ce ma simt in felul in care ma simt. Presupun ca e pe baza de stres, pentru ca in urma cu cativa ani, am trecut prin perioade de stres intense, in principal datorita scolii si a relatiei cu parintii, si inca am perioade in care abia pot sa imi controlez respiratia din cauza stresului. Dar simt ca toata instrainarea fata de lume, pe care am mentionat-o si am explicat-o mai sus, datorita faptului ca sunt atat de diferita, ma afecteaza si ea intr-un mod negativ si contribuie la starea mea psihica deplorabila. Imi puteti da un sfat? Ce as putea sa fac ca sa ma simt mai “la locul meu” in lume si sa accept cum sunt?

Elena Savu

Ai putea, daca iti doresti, sa afli mai multe despre tine intr-o terapie individuala.

Liliana Popa

Buna ziua! Din fericire, suntem diferiti, la fel ca toti ceilalti
Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19365 raspunsuri primite pentru 4123 intrebari
Vezi toate intrebarile