Terapeuti.ro:

Buna ziua. In primul rand vreau sa imi cer scuze, dar am scris destul de mult, deoarece chiar simteam nevoia si deoarece asa poate se va intelege mai bine situatia.

Am 20 de ani si am o relatie de 3 ani, foarte frumoasa si buna, cu un baiat. Amandoi dorim sa ma mut la el, deoarece sta singur, mama lui fiind plecata din tara cu munca. Ne dorim asta foarte mult, mama lui este perfect de acord. Chiar dansa ne-a si dat prima data acest sfat, deoarece crede (ca si noi de altfel) ca avand in vedere relatia de lunga durata, avand in vedere ca ne intelegem bine si majoritatea timpului ni-l petrecem oricum impreuna, ar fii timpul sa facem si acest pas.

Problema vine insa din partea parintilor mei. Mama este de parere ca “daca te muti cu un baiat, esti deja maritata si eu nu vreau sa te mariti de acum” (desi nu avem de gand sa ne logodim, dar mite sa ne casatorim de la aceasta varsta), imi reproseaza mai mereu “cate am facut noi pt tine, tu nu stii sa apreciezi, ne lasi balta, cat ne-am straduit noi cu tine, noi suntem parintii tai” si multe alte reprosuri de acest gen. Si nu in ultimul rand, pot spune ca ma si “santajeaza”, spunandu-mi “daca pleci de acasa, sa uiti de familia ta”, “nu esti recunoscatoare pt ca taica-tau lucreaza in Anglia pt tine”, incepe sa planga si sa spuna multe chestii de acest gen. + imi scoate ochii, cum s-ar spune, cu faptul ca tot ce am, am din banii lor, ca ei imi platesc facultatea, ca stau in casa lor si, citez — “eu sunt mama ta, tu trebuie sa asculti de mine, nu sa faci ce vrei”.

Ei bine, in urma cu o luna, am cazut de comun acord sa mergem amandoua la un psiholog, deoarece nu ne mai intelegeam prea bine. Chiar si doamnei psiholog i-a spus ca “eu sunt mama, trebuie sa faca cum zic eu, atata timp cat sta in casa mea si eu sunt mama. Daca eu nu o las sa se duca afara, sa nu se duca. Daca eu ii zic ceva, orice, ea sa faca cum dictez eu”. Doamna psiholog i-a spus astfel: “dupa varsta de 18 ani, orice om are capacitatea si dreptul de a face ce doreste si de a lua propriile decizii; daca fata dvs doreste sa se duca afara, sa se plimbe, dvs trebuie sa o lasati sa faca ce vrea. Sunteti mama ei, sigur va este recunoscatoare ca ati crescut-o, insa avand 20 de ani credeti-ma ca nu trebuie sa va mai simtiti stapana pe viata ei”.
A parut ca a inteles, cateva saptamani doar. Acum din nou a inceput sa imi controleze viata, spunandu-mi sa nu mai ies afara, nu ma lasa sa ma duc sa dorm la iubitul meu cand vreau, ma pune in majoritatea timpului sa o iau de la munca cu masina, doar doar sa ma “sustraga” de unde eu vreau sa fiu. Am avut multe discutii cu ea, insa tot ce facem este sa ne sustinem fiecare punctul de vedere personal si astfel, nu ajungem la aceeasi parere. Ii explic ca eu sunt recunoscatoare pt absolut tot ce au facut pt mine, iar daca simt nevoia sa stau mai mult cu iubitul meu, nu inseamna ca pe ei nu ii iubesc, ca el mi-a facut, citez — “vraji”, ca eu uit de ei daca stau cu el..

Mie uneia imi da senzatia ca este un pic prea posesiva si ii e teama ca o sa ramana singura, tata fiind cu munca in Anglia. Si ma santajeaza, in adevaratul sens al cuvantului, cu plansul si cu vorbele de genul “daca tu pleci de acasa, sa uiti de noi, noi nu o sa mai existam pt tine, poate o sa patesc ceva daca pleci, eu nu am mai mancat de atatea zile (si nu stiu de ce eu sunt vinovata cand imi spune aceasta fraza), o sa ne uiti, nu iti pasa de noi, ce o sa zica x y z”..
*vreau sa specific, ca mama este destul de dependenta de mine, la modul ca eu avand carnet, cand vrea sa mearga la bunici, la rude, la cunostinte, ca vrea sa se duca la nu stiu ce magazin si vrea cu masina, trebuie sa o duc, fara drept de a comenta, dar mite de a refuza..*

Cat despre tata…tata stie ca am un prieten, nu a facut cunostinta cu el fata-n fata, il cunoaste din poze doar. Insa el nu este de acord deloc, dar DELOC, cu ideea ca eu am un iubit si ca petrecem timp impreuna. Vreau sa specific, ca de curand, in concediu a venit in tara si am mers la bunici. Din vorba in vorba matusa mea a spus ca sunt mare si ca altele la varsta mea se marita si au si copii, si ca este foarte normal sa am un prieten la varsta asta si sa vreau sa petrec cat mai mult timp cu el. Iar tata a spus foarte deranjat “cum asa ceva?! Are 20 de ani, ce baieti, ce timp cu baieti, ce petreceri impreuna ?! Sa isi vada de facultate, mai incolo baietii, e prea mica”..

Eu acum, vreau ajutor si din partea dvs. Nu stiu ce sa mai fac.. Vreau sa ma mut la iubitul meu, iar pe oricine am intrebat si cu oricine m-am mai sfatuit, mi-au zis toti acelasi lucru: “e normal sa vrei sa faci asta, aveti 3 ani totusi. Eu zic sa va mutati. Fie ca vor, fie ca nu, pana la urma tot trebuie sa accepte, doar nu te vor tine cu forta in casa sau o sa stea suparati toata viata pe tine, ca ai facut ce ai simtit”.
Insa cum sa fac cu ai mei in aceasta situatie ? Imi este teama de momentul in care eu o sa ii spun mamei ca vreau sa ma mut..mi-e teama, deoarece sigur va incepe sa planga, sa ma santajeze, sa imi zica ca nu sunt recunoscatoare pt ce mi-a oferit, ca cine stie ce va patii ea cand eu o sa plec sau ca DACA PLEC, SA UIT DE EI.. Iar tata..tata sigur va face foarte foarte urat daca ar afla asa ceva.

As vrea sfaturi bune si utile, poate chiar si exemple din experiente proprii.. Sfatul “vorbeste cu ei”, sincer nu a dat roade.. mama a ajuns sa planga si sa imi spuna ca nu sunt recunoscatoare, doar cand am spus “la un moment dat tot o sa vreau sa ma mut si eu de aici, doar nu o sa raman aici pana la 30 de ani”.. iar tata…..tata a fost deranjat de simplul fapt ca am o poza cu mine si cu iubitul meu, in camera..
Ce sa fac?! Amandoi vrem sa facem pasul acesta cat mai curand.