Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna, o sa incerc sa descriu deilema in care ma aflu la etapa actuala,poate astfel primesc un raspuns sau macar o idee de cum sa procedez mai departe.
Am inceput sa ma intilnesc cu un baiat pe la 17 ani,dupa 3 ani ne-am casatorit. Va da-ti seama unicul barbat din viata mea. La 22 de ani am nascut un baiat, pe la 25 de ani ne-am mutat toti impreuna peste hotare. Relatia mea cu sotul a fost asa cum a fost,nu pot sa zic buna sau rea,pentru ca nu pot sa fac comparatie. Obisnuia sa bea mult,dar asta era un lucru normal,acolo in sat. Sexual nu a fost intotdeauna o atractie,si deseori ma invinuiam pe mine de asta. Iesea des cu prieteni,cistiga mai putin decit mine,respectiv eram si mama la copil,si stilpul familiei,financiar. Odata ajunsi peste hotare a inceput viata de la zero. Trebuia sa ne gasim de munca,sa dam copilu la gradinita, sa inchiriem o casa,ect. Din prima saptamina el si-a gasit prieteni de pahar si a inceput sa dispara in fiecare seara,sau nu venea acasa decit dimineata. Am avut norocul sa imi gasesc un job bun,doar ca orarul de munca cam vreo 2 ani era pin la 9-10 seara. Au inceput scandalurile de la faptul ca nu il interesa nimik in familie,ca cheltuia banii in stinga si in dreapta cu prieteni pe bautura, ca nu aveam nici o atentie si de fapt cu greu reuseam sa am vreo relatie sexuala cu el treaz. Am intrat pe un site de socializare si am inceput sa vb cu alti barbati,aveam nevoie sa vorbesc cu cineva,eram total singura intr-o tara straina. Acolo l-am intilnit pe el,am inceput sa vorbim,sa ne vedem,sa iesim. Treptat atractia sexuala dintre noi s-a transformat intr-un fel de dependenta unu fata de altu. M-a invatat sa am incredere in mine. Datorita lui merg la universitate dupa munca,mi-am luat permis,masina,am inceput sa am grija de aspectul fizic,etc. Diferenta de virsta intre noi e de 14 ani , el este divortat. Sintem in rol de *amant/amanta* de 2 ani si jumatate. Am hotarit ca vreau sa-l parasesc pe sotul meu si sa imi caut un apartament sa locuiesc cu copilul. El nu vrea sa se implice pentru ca nu vrea sa fie vinovat daca intre noi nu merge,ca a distrus o familie,si ii dau dreptate. Problema mea e ca desi stiu ca la un moment dat tot o sa plec,am ajuns sa vad diferenta de a fi tratata ca femeie si am inceput sa inteleg multe lucruri de care ma invinovateam pe mine pe nedreptate. Dar oare plecarea e ceea ce caut eu? Si cum sa fac diferenta in sufletul meu de a pleca pentru ca asa e corect,si a pleca pentru ca poate intre mine si el poate fi ceva mai mult decit rolul de amanti? Ce sa fac????

crezi ca a pleca este in primul rand bine pt tine si copilul tau? Daca da… atunci restul este ‘bonus’ . ‘Corect’ este un termen extrem de relativ, la fel ca ‘frumos’ si ‘urat’, ‘bine’ sau ‘rau’, etc., universul tau este primul si cel mai important (si cel al copilului).. restul ne adaptam. Succes!

Depinde de situatia din casa ,daca aveti certuri si tensiuni ..daca ttul merge cit de cit ..ai putea sa imbini utilul cu placutul casa sa fie casa iar viata ta privata ….asa sa ramana nu poti sti daca un strain ti ar accepta cu totul copilul aici e problema ..daca crezi ca tie bine in aceasta situatie si nu ai dicutii cu sotul ..parerea mea ( doar a mea ) este sa stai asa ..PE SITUATIA ACTULALA@!!!!!

indiferent de decizia pe care o vei lua , ia aceasta decizie ca si cum nu ar exista un “alt barbat” ! Ce decizie ai lua in cazul in care ai presupune ca nu ai un “iubit” ? Ai pleca sa locuiesti singura doar tu cu baiatul tau si ai face acest divort intre timp? Daca raspunsul tau va fi DA , atunci vei face acest pas cu constiinta impacata ! Parerea mea este ca daca vei alege sa pleci cu copilul, ar fi bine sa ai perioada ta de independenta, in care sa locuiesti doar tu si copilul tau . Relatia cu “iubitul ” sa fie ca si pana acum , fiecare la casa lui, iar dupa o perioada care poate fi de un an sau cat vei considera tu, dar nu mai repede de 6 luni , vei sti cu adevarat daca “iubitul” este si omul langa care vrei sa ramai si sa faci o familie cu el! Ai nevoie de timp in care sa te simti libera si sa te cunoasti mai bine !

Sa stai cu alcoolicul, sa faci pe salvatorul, sa te sacrifici de dragul unor norme sociale antice, nescrise… nu e solutie! Alcoolismul e o boala, si tu nu ai nici o vina. Traieste-ti viata, si paraseste-l pe “sotul” de carton (adica doar juridic, nu si faptic). Indiferent daca te recasatoresti sau nu, ai datoria si fata de copilul tau sa ii oferi o viata normala, intr-un mediu normal.