De 15 ani soțul meu lucrează în străinătate, revenind acasă o dată la 3 luni și stând cu noi o săptămână, două. Băiatul nostru de 17 ani, premiant, cuminte, nu reușește să se integreze în societate și este agresiv verbal cu mine, uneori mă împinge, mă dă afară din camera lui, parcă îmi reproșează că s-a născut în această familie și că am rămas în relație cu tatăl lui.

De 15 ani soțul meu lucrează în străinătate, revenind acasă o dată la 3 luni și stând cu noi o săptămână, două. Băiatul nostru de 17 ani, premiant, cuminte, nu reușește să se integreze în societate și este agresiv verbal cu mine, uneori mă împinge, mă dă afară din camera lui, parcă îmi reproșează că s-a născut în această familie și că am rămas în relație cu tatăl lui.

101 vizite

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online:

Bună ziua.Numele meu este Maria am vârsta de 45 de ani. Sunt căsătorită de 19 ani și am un băiat de 17 ani. De 15 ani soțul meu a lucrat în afara țării în domeniul construcții, revenind acasă la 3 luni, stând cu noi maxim o săptămână, două. Problema acută care mă frământă foarte mult, este legată de relația mea cu băiatul, Copil premiant, cuminte, a intrat la un liceu foarte bun și până acum sa menținut cu medii foarte bune însă problemele au început să zicem din clasa a 7, când i sa desființat clasa fiind nevoit să se mute într o clasă nouă, apoi ușor, ușor m a eliminat din zona lui cu o respingere foarte mare,, mă așteptam la acest comportament știind foarte bine că perioada de adolescență nu v a fi una ușoară, și totul va evolua în mod special și diferit față de cum eram noi înainte, dar totuși au trecut cam mulți ani în care el nu reușește să se integreze practic în societate și descopăr cu durere că nici în familie deși noi doi eram foarte apropiați, mă îngrijorează pentru că oricât de normală pare situația din afară chiar nu este, agresivitatea lui față de mine ca mamă verbală și uneori mă și împinge, mă dă afară din camera lui chiar dacă i duc ceva ce tot el îmi cere, mă rânjește foarte mult, însă tot sper ca se va schimba, am încercat diverse variante, să îl ignor să nu i spăl, să continui să i arăt iubirea mea de mamă chiar dacă este nedrept,, etc nu am reușit să găsesc calea minimă de comunicare cu el în armonie și vorbește foarte rar cu mine corect și cu respect, am discutat la liceu cu doamna Dirigintă, însă mi a spus că la școală este în regula și discută cu colegii chiar dacă este mai tăcut, relaționarea , socializare și faptul că este foarte izolat și nu iese afară niciodată decât până la liceu,( la magazine,la film, cumpărături etc) nu iese niciodată, cu mine comunică
agresiv și parcă îmi reproșează că s a născut în această familie și că am rămas în relația cu tatăl lui, având o reticență față de el, și nu poate comunica cu el decât superficial, M am gândit că problemele sunt legate de acest aspect însă cred că mai mult de 80/ așa este caracterul lui personal. Aș vrea să pot găsi o metodă de a comunica cu el sau de a-l determina să iasă afară, să își facă un prieten cu care să poată ieși afară. Am uitat să menționez ceva foarte important și anume că stă numai în pat pe internet, nu are nicino responsabilitate practic, îmi asum vina dar asta nu mai schimbă cu nimic situația, eu m am considerat o mamă, un părinte foarte ok, însă se pare că undeva am greșit, Cu siguranță nu sunt singura persoană cu aceste probleme dar vă rog cu respect dacă aveți un sfat cât de mic să mă ajutați, îndrumându mă ce să fac. Cu deosebit respect și mulțumire aștept răspunsul dumneavoastră

Botezat-Antonescu Radu cu siguranta un psihoterapeut de familie si cuplu va poate oferi mai multe indrumari si solutii, insa ma gandesc ca poate ati pus punctul pe ‘i’ cand ati mentionat ca v-ar condamna ca inca sunteti in relatie cu sotul, care practic a fost absent toata viata lui. Lipsa unei figuri paterne poate sa fi fost inregistrata de el ca fiind foarte dureroasa si, intr-un final, poate pt ca nu poate comunica ‘normal’ cu tatal sau, si-a directionat furia/frustrarea catre dvs., condamnandu-va comva pt faptul ca il supuneti acestei relatii defectuase cu tatal sau. Mi-am permis o interpretare insa este nevoie de mult mai multa aprofundare, preferabil toti 3 ca familie (impreuna cu un terapeut). Este nevoie sa stim cu totii unde il doare pt a putea colabora. Se poate, succes!
Monica Enescu Din ceea ce povestiți reiese că relația conflictuală dintre dvs si băiat are la bază atitudinea lui de respingere, pasiv-agresivă și lipsită de respect față de dvs. În același timp, spuneti că este un copil mai inhibat si ca are probleme de integrare într-un grup, poate de a construi relații semnificative cu ceilalți. Cred că la originea acestor probleme este întreaga dinamica familială si relația cu tatăl. Spuneți că soțul dvs a început să lucreze în afara când băiatul avea 2 ani, și dacă venea la 3 luni, practic a petrecut timp cu el (probabil si cu dvs) cam 2.5 ani, deci 4.5 in total. Este firesc ca băiatul dvs să aibă o relatie precară cu tatăl său, care simbolic, l-a abandonat. Si înteleg, că vă consideră cumva responsabilă că ați rămas în relația aceasta, că poate ați renunțat la nevoile dvs. Poate că băiatul se identifică într-o anumită măsură cu dvs și prin comportamentul lui, vă cere să luați atitudine și să nu mai acceptați nici din partea tatălui, nici din partea lui, un comportament nedrept. Făcând ceea ce este bine pentru dvs, îi veți oferi și copilului dvs, exemplul de care are nevoie. Utilă ar fi de asemenea, terapia de familie. Numai bine!
Carmen Sorici Adolescenta este o piatra de incercare si pentru familie in care cei doi parinti sunt prezenti, dar in cazul dumneavoastra se pare ca acordati copilului o foarte mare atentie si ca relatia emotionala cu el este ceva mai mult pentru dumneavoastra, aveti nevoie de ea, s-ar putea ca el sa aiba nevoie de spatiu psihic in care sa nu fie nevoit sa consume energie emotionala pentru dumenavoastra, ci pentru el.Odata cu cresterea copii se schimba si in nici un caz nu va mai fi baietelul de la 7-8 ani, gata sa alerge in bratele mamei, adolescenta cu toate transformarile ei are nevoie de energie, adolescentii au nevoie de odihna mai ales ca scoala ii solicita mult. Fi-ti un exemplu de viata echilibrata pentru el, petrecandu-va timp si cu prieteni, facand activitai care va face placere, facand un minim de sport,mergand in excursii invitand rude prieteni, creati o viata activa in jurul lui daca asta va doriti pentru el. Desigur probleme semnalate de postarile de mai sus pot fi si ele prezente si pot fi investigate spre solutionare de terapia de familie, dar cheia echilibrului este la dumneavoastra, este important sa nu ,,va sacrificati” pentru copil ci doar sa-i fiti alaturi. Succes!