Am 53 de ani. Am lucrat in invatamant, la o companie miniera, am dat meditatii de engleza, dupa care am lucrat ca ingrijitoare in Italia, Germania, Anglia. Am pierdut casa din cauza datoriilor la banca. Am facut depresie bipolara si am fost in psihoza mai multi ani. Baiatul meu s-a mutat in Olanda si mi-a spus ca toata suferinta lui a fost cauzata de mine, pentru ca am vrut neaparat o casa.

Am 53 de ani. Am lucrat in invatamant, la o companie miniera, am dat meditatii de engleza, dupa care am lucrat ca ingrijitoare in Italia, Germania, Anglia. Am pierdut casa din cauza datoriilor la banca. Am facut depresie bipolara si am fost in psihoza mai multi ani. Baiatul meu s-a mutat in Olanda si mi-a spus ca toata suferinta lui a fost cauzata de mine, pentru ca am vrut neaparat o casa.

169 vizite

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Femeie, 53 ani.
Am lucrat in invatamant 4 ani si la o companie miniera 22 ani, am meditat lb. engleza. In 2009 s-a inchis compania unde lucram, am facut un curs de infirmiere, am lucrat ca ingrijitoare in Italia, Germania, Anglia.
Parintii au murit, de sot m-am despartit, am un baiat de 24 ani, l-am crescut singura.
In 2009, cand s-a inchis locul unde munceam, a murit mama, cu care locuiam si am pierdut casa din cauza datoriilor la banca.
Am facut depresie bipolara si am fost in psihoza mai multi ani. Am luat baiatul cu mine in strainatate si am incercat sa cladesc o viata si sa adun bani pentru o casa. Nu am putut, baiatul a devenit frustrat si a hotarat sa plece.
Acum lucreza in Olanda, eu m-am imbolnavit. Cand a plecat, mi-a zis ca se intoarce in trei luni, apoi m-a anuntat ca nu se mai intoarce, sa imi vad de viata.
Nu sunt in conditia sa lucrez foarte mult si ultima legatura se rupe incet.
Baiatul meu e un copil bun, educat, saritor, cand a plecat s-a schimbat brusc, a inceput sa ma invinovateasca pentru furia lui, apoi a recunoscut ca vrea sa mearga la un psihiatru. Dar nu are cum. Intr-o zi m-a anuntat ca are o prietena cu care se va muta impreuna si ca toata suferinta se datoreaza mie si ca am vrut o casa cu tot inadinsul.Am incercat sa-i explic ca eu nu mai pot castiga sa platesc chirii.
Ma simt abandonata si intr-o situatie imposibila. De luni de zile ma gandesc, cum sa ma sinucid, nu mai am putere sa indur, astept sa ma trezesc in strada.
Nu stiu ce sa fac, nici nu ma simt capabila sa fac demersuri, mi-e greu sa ma concentrez.
Tot ce am inteles este, ca am pierdut tot.Stiu ca nu amasa mare importanta, dar de ce nu exista solutii viabile pentru toti ?
Am fost o familie de oameni de omenie.
Multumesc

Cristina Tacaciu Crezi ca e posibil ca si fiul tau sa fi mostenit tendinte de bipolaritate ?aceasta este o boala cu puternic accent ereditar

Psiholog Iuliana Doroftei Crezi că e posibil ca fiul să nu mai fi putut tolera un episod maniacal al mamei privind obsesia de a avea o casă? Crezi că e posibil ca el să fi vrut la vârsta lui să își construiască propria să viață în loc să urmeze dorințele mamei?
Doamna din povestea noastră nu cred că are puterea de a pune un diagnostic asupra fiului.
Poate că fiul a dorit să recurgă la psihiatru tocmai pentru că a văzut că asta faci în condiții de stres.

Cristina Tacaciu Sau poate ca, statistic vorbind, bipolaritate este intr-un procent ft mare, ereditara. Stiu ca e greu de inteles , aparent chiar si cu o facultate de profil.Nu te obosi, impartim aceiasi diploma

Cristina Tacaciu Faptul ca amandoi s ar putea sa aiba acelasi diagnostic psihiatric nu inseamna ca divergentele si problemele din relatia lor nu pot beneficia de psihoterapie, din contra. Si mama si fiul ar putea sa beneficieze enorm de pe urma acesteia, daca ar fi dispusi sa incerce

Psiholog Iuliana Doroftei Cristina Tacaciu Noi nu avem diagnosticul exact al doamnei. Sunt cateva informații incomplete. Cred că accentul ar trebui să fie pus pe sentimentul ei de lipsă de valoare, nu pe “problemele celorlalți”.

Cristina Tacaciu Daca problema amandurora se dovedeste a fi bipolaritatea, de acolo trebuie pornit. Avem diagnosticul doamnei destul de clar, psihoza si depresie bipolara.Sau numai eu am citit textul? Cand se ignora partea organica a bolilor , se ajunge la nefericitul stadiu in care psihoterapia devine inutila si este respinsa.Ba chiar se ajunge si la respingerea medicatiei si atunci unde mai gasesti speranta si solutii?

Psiholog Iuliana Doroftei Îmi pare rău, sunt nesigură în ceea ce privește “depresie bipolară”. Atâta tot. Și in momente de vulnerabilitate eu nu aș da posibilitatea minții să găsească un vinovat, adică o scuză în plus pentru a face/justifica un gest necugetat.

Cristina Tacaciu A mai postat cineva mai jos , un serviciu de terapie gratuita oferit de PAXonline , ii recomand cu caldura.Dar cred ca cel mai important la momentul de fata ar fi ca doamna sa inceapa sau sa ajusteze un tratament medicamentos.Si apoi sa discut cu un psiholog si despre situatia fiului ei.

Carmen Sorici Sunt curioasa de unde sti ca nu ai asa o mare importanta? Exista http://www.tratamentanxietate.ro/consultatii-psihologice…/ si altele. Cu siguranta exista solutii si pentru tine, Poate baiatului ii este mai bine asa si este sansa lui de a nu dezvolta o afectiune psihologica, inteleg ca nu a avut o copilarie usoara si nici prea multe bucurii. poate ar fi bine sa te concentrezi pe insanatosirea ta, probabil acest lucru l-ar ajuta mult. Probabil este vorba de o despartire temporara, va reveni insa are nevoie de o mama sanatoasa si puternica, viata poate oferi si surprize placute.

Cristina Tacaciu Carmen Sorici mi-au fost colegi si profesori cei de la PaxOnline.Si prin ei am ajuns la terapeuta mea de acum pe care o apreciez mult.Ii recomand cu caldura!

Brindusa Ilinca Rădoancă Buna ziua! Povestea dumneavoastra are in ea pierdere si suferinta. Sunteti femeie si mama ,fosta sotie, om. Imi imaginez ca fiecare hotarare si fapta au fosr conduse de intentii bune. De multe ori ceea ce este bun pentey noi nu este simtit /vazut la fel si de ceilalti. Fiul dumneavoastra a simtit si a trait si el anumite lucruri. Imi imaginez ca a acumulat frustrari ai furi de care acum va invinovateste…poate va descoperi ca nu sunteti doar dvs vinovata…Ceea ce este insa important in toata aceasta poveste sunteti dumneavoastra! E important sa intelegeti si sa acceptati ca aceasta viata este a dvs si pentru dvs. Nu traiti pentru ceilalti. Incercati sa regasiti in dvs lucrurile care va fac ziua mai senina, activitati care va bucura si mai ales nu intrerupeti tratamentul, daca acesta mai este recomandat de psihiatru. Din caye povestiti ati fosr mereu o femeie activa. Implicati-va intr-o activitate ,chiar si voluntar. Veti descoperi cat de importanta sunteti! Succes!!

Monica Enescu Inteleg ca nu aveti o viata usoara. Ce simt eu din mesajul dvs este durere, dezamagire si resemnare in fata unor pierderi multiple pe care pare ca nu le-ati putut controla, si ele v-au coplesit treptat: pierderea unui job, pierderea parintilor, pierderea casei, pierderea sau deteriorarea sanatatii, iar acum amenintarea pierderii fiului dvs, “ultima legatura” agatata de ca un fir de ata. Imi imaginez ca va este deosebit de greu, la fel cum imi imaginez ca fiul dvs stie si v-a simtit durerea de-a lungul timpului, o durere de care poate ca incearca sa scape, fugind si plasand vina asupra dvs. In realitate cred ca si el sufera si ca ii este destul de greu sa gestioneze aceasta durere. De asemenea, cred ca este foarte greu pentru dvs ca dupa ce ati facut atatea eforturi de-alungul vietii, sa fiti invinovatita de persoana cea mai draga. Cumva acest lucru va adanceste mai mult in depresie si va intareste convingerea ca nu contati, sau ca nu sunteti importanta, sau ca sunteti vinovata de ceva.Ceva imi spune ca de-alungul timpului nu v-ati oferit insa ceea ce aveati nevoie: intelegere, compasiune, apreciere. E tendinta persoanelor cu stima scazuta de sine sa se auto-sacrifice dar si auto-saboteze, sa faca lucruri pentru cei din jur, in speranta ca vor primi in schimb iubire, afectiune, loialitate. In realitate insa, poti primi doar ceea ce crezi ca meriti, dvs doriti insa nu sunteti convinsa ca meritati sa primiti. Si cred ca din acest loc ar trebui sa incepeti: priviti-va in oglinda, si imaginati-va ca vedeti in ea pe cea mai importanta persoana din viata dvs, considerati ca ceea ce va oferiti dvs, ii oferiti si fiului dvs. Incepeti sa va ingrijiti de dvs, asa il veti ingriji pe fiul dvs. Incepeti sa va apreciati, sa va iubiti asa cum sunteti, il veti aprecia prin urmare si pe el. Fiti intelegatoare si iertati-va pentru ce considerati ca ati gresit, ati facut ce ati putut. Ingrijiti-va de sanatatea dvs, mergeti la medic, urmati tratamentul indicat, asa veti fi un exemplu si pentru el.

Tind sa cred ca in momentul in care veti incepe sa va vindecati relatia cu propria persoana, si relatia fiului cu dvs, va incepe sa se vindece. Numai bine!