Mesaj:
mama am ajuns la concluzia ca are nevoie de consult de specialitate, efectiv ma termina cu zile, un an de zile m-a batut la cap ca nu imi cresc copilul asa cum trebuie(asa cum vrea ea), ca de ce nu ii dau danonino de la 2 luni, ca de ce nu mananca snitele la 6 si de ce nu ii dau ciocolata la 8 luni etc. In ultima luna a fost un pic cam bolnavioara, raceli si chiar o otita destul de urata care bineinteles a fost tot din vina mea si a sotului ca doar nu a papat danonino la 2 luni sa isi faca copilul imunitate, acum cateva zile culmea a revenit otita si mare circ si scandal again ca noi nu stim sa ascultam, ca daca imi cresteam fata asa cum imi zicea ea nu aveam nici o problema ca nici alti nu stiu cat nu au nici o problema(nu stiu de unde stie ea cum isi cresc alti copii)….sotul a fost plecat cu serviciul din tara timp de 5 sapt si a renuntat la acel loc de munca deoarece eram foarte mult timp despartiti..de aici alt circ si scandal ca de ce si-a lasat jobul, ca nu putea sa plece incontinuare, ca nu ii bun de nimic, ca ii un boschetar(stiu ca suna extrem de urat dar astea sunt cuvintele spuse), ca nu ii place munca(desi de cand suntem impreuna nu a fost somer niciodata doar daca a schimbat jobul pentru ceva mai bun), ca la ce aveam nevoie de el, ca imi era mai bine singura, ca decat sa ma stie cu el mai bine sa fiu divortata, o deranjeaza tot la sotul meu chiar si daca sta si daca vorbeste(ea in perioada asta a locuit la noi deoarece eu am inceput serviciul si sta cu fetita-acum suntem in cautare de solutii si la problema asta)oricum de cate ori ma prinde singura ma termina…efectiv am ajuns sa ma cert cu sotul pentru orice, noi care nu ne suparam unul pe altul aproape niciodata…nu stiu cum sa mai procedez am ajuns sa imi fie frica, ca o sa ma transform in ea….mie frica sa vorbesc rau de mama ca suntem in postul Pastelui dar ieri eram la lucru si mi-a zis ca a facut fetita febra 38 si i-am zis ce sa ii dea si na sa stea linistita ca o sa se faca bine, si a inceput sa imi zica, ca nu stie cum putem fii noi asa linistiti ca ii copilul nostru, ca nu ne pasa, m-a facut sa ma simt ca si cum eu nu mi-as iubi copilul si mi-a inchis si efectiv am dat cu telefonul de pamant in birou…bine ca sunt singura in birou ca altfel ziceau colegii ca am luat-o razna, am simtit ca nu pot respira si nu imi puteam stapanii lacrimile si ieri cand am ajuns acasa sotul meu era plecat la un interviu si din nou aceleasi lucruri, mai nou imi spune ca de ce ne-am cumparat apartament in oras in rate ca mai bine locuiam cu ei la tara sa facem naveta la munca, ca ne era mult mai bine sa locuim impreuna….pur si simplu ieri a fost picatura ce a umplut paharul….ma simt obosita sa tot aud aceleasi lucruri, deja sunt 5-6 ani de cand nu mai locuiesc cu ei si mama tot imi scoate ochii ca din vina mea are diabet, ca eu o bag in pamant cu zile…..nu mai pot

poate ca a venit timpul sa faceti ce simtiti Dvs… nu ce simte mama? Succes!

Inteleg ca mama nu va valideaza ca si adult. Dar comportamentul dansei este unul cu care v-ati obisnuit deja din copilarie (cred). Era nemultumita si atunci? Va critica? Daca da, modul in care procedeaza acum este doar o continuare. Pare a fi o dorinta de control care va submineaza increderea in sine. Acum sunteti un adult care are o familie si care poate decide singur cum sa isi gestioneze viata. Eliberati-va de presiunea exercitata de “vorbele” sale si aveti inceredere in propriile decizii.Succes!

duceti copilul la cresa sau gasiti pe cineva strain care sa aibe grija de el cat sunteti la munca voi doi..fiecare isi creste copilul asa cum doreste, nimeni nu e in masura sa ia decizii pentru dumneavoastra..nu e nevoie sa stati si sa ascultati balivernele ei..probabil nu-i convine sa o contraziceti..

De cele mai multe ori parintii nu stiu sa se comporte cu copiii lor, ajunsi adulti. Dar, “telecomanda” acestei probleme este la dumneavoastra. Dumneavoastra sunteti cea care hotarati ce e bine si ce nu e bine, atat pentru dumneavoastra cat si, mai ales, pentru copilul dumneavoastra. Deasemeni, tot dumneavoastra hotarati cat ii permiteti mamei sa se implice in viata dumneavoastra personala. Nu trebuie sa va ganditi o clipa ca veti fi ca ea. Dimpotriva, veti invata din greselile ei si veti evita sa le faceti, deoarece aceasta duce la indepartarea dumneavoastra de proprii copii. Mama dumneavoastra nu are diabet din cauza dumneavoastra ci din neglijenta ei. Nu stiu cum suna pentru dumneavoastra dar, daca nu reusiti singura sa va detasati de aceasta problema, este bine sa cereti sfatul si ajutorul unei persoane competente, cum ar fi un psiholog sau un preot. De ce spun asta? Pentru ca am avut o prietena care statea cu bunica ei. Bunica ei avea mari proprobleme mentale. Toti din jur ii spuneau sa o duca la un psihiatru. Doar ca, desi era foarte bolnava (auzea voci, vorbea atat singura cat si cu prezentatorii tv, vorbea foarte urat cu nepoata ei si o invinovatea pentru lucruri pe care nu le facea si multe altele), nu vreoia in nici un caz sa mearga la doctor. Spunea ca nu este nebuna si ca cei din jur au o problema. Atunci, fata , s-a hotarat, in ideea de a se apara, sa invete sa abordeze problema si a apelat la un psiholog care a invatat-o cum sa se poarte si sa se elibereze de aceasta povara. Dupa doar cateva sedinte, fata a putut vedea problema dintr-un alt unghi. Un unghi care nu ii mai permitea bunicii ei sa o raneasca. Cam asa ar trebui sa faceti si dumneavoastra. Sa invatati sa va detasati si sa abordati problema, in asa fel incat nu va mai raneste. Va doresc o zi frumoasa!!!

Mama dvs este o persoana cu o foarte pronuntata dorinta de control, pe care acum, ca nu mai sunteti un copil, nu si-o mai poate pune atat de bine in practica. Iar acest lucru o face sa se simta neputincioasa, inutila. Sa incercam sa privim lucrurile si din perspectiva ei. Ea ar vrea sa va vada disperata ca fetita e bolnava, suparata pe sot, ar vrea sa va vada lipsita de ajutor — tocmai pentru ca ea sa va ofere acest ajutor, asemeni unui salvator care controleaza totul. Exista chiar un sindrom, iar mamele care sufera de el ajung sa isi raneasca intentionat copiii, pentru a le oferi alinare ulterior, iar asta le face pe ele sa se simta bune si utile. Parerea mea este sa incercati si varianta in care dvs ii oferiti ei multa multa validare si apreciere. Iubirea si acceptarea sunt primele lucruri pe care orice fiinta umana le necesita. Poate mama dvs nu a avut parte de ele, in copilarie sau ca adult — asta eu nu stiu, dar analizati dvs. Si incercati, in acest context, sa ii spuneti vorbe calde, precum: ” mama, ce bine ca te am pe tine sa ma ajuti cu fetita! sau: mama, eu ma bucur mult de sfaturile tale, dar uite doctorul a zis sa nu-i dau cutare aliment asa devreme” — invocand autoritatea doctorului o sa vada ca nu o contraziceti pe ea, ci pur si simplu urmati sfatului unui specialist, si ii explicati care sunt efectele unei alimentatii neadecvate. De asemenea, ati putea chiar sa ii spuneti ca sotul dvs o apreciaza pe ea, chiar daca nu e real. Eventual, odata cand gateste ea, sa ii spuneti apoi: “Sotul meu ti-a laudat ciorba, a zis ca numai tu gatesti atat de bine”. Toate aceste lucruri sunt menite sa o hraneasca emotional si sa o apropie de dvs. Desigur, daca nici asta nu functioneaza, atunci ultima varianta este distantarea… Mult succes! Daca puteti, mai scrieti-ne cum au decurs lucrurile

Aveti de ales intre mama, de care este normal sa va despatiti si familia dumneavoastra. Foarte frumose sfaturile Inei, incercati, insa nu stati pe ganduri daca nu merge, caci singurele castiguri posibile sunt nevroza si divortul.

Mama dumneavoastră este întruzova și abuziva. Găsiți o soluție cat mai repede sa nu mai locuiți împreună. Povestea asta își poate pune o amprenta negativa asupra copilului. Sunt sigura ca mama dumneavoastra nu a devenit asa peste noapte, v-aș recomanda sa vorbiți cu un psiholog pentru ca sunt sigura ca ati avut multe de suferit și în trecut din cauza acestei atitudini a mamei.

Mama dvs este ca si soacra-mea: obsedata de control (scuzati modul meu de exprimare…). Daca nu gasiti rezolvare, luati putina distanta poate asa isi va reevalua comportamentul.