Sfatul terapeutului
Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebariAdreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat
Fetita mea in varsta de 3 ani si 2 luni s-a nascut prematur, prin cezariana, de urgenta.
Buna ziua! Apelez din nou la dvs..De data aceasta as vrea sa va povestesc despre fetita mea in varsta de 3 ani si 2 luni. S-a nascut prematur, prin cezariana se urgenta. Imediat dupa nastere (pe care mi-am dorit-o naturala, dar nu s-a putut) am intrat in depresie, teama cea mai mare fiind sa nu o pierd. Am facut terapie (pe atunci locuiam in Anglia) si a trecut. La scurt timp (1,8 luni) am adus pe lume cea de-a doua fetita. Si au inceput problemele! Desi am incercat sa ii acordam aceeasi atentie celei mari, gelozia si-a spus cuvantul. A inceput sa o bata pe cea mica si sa ma respinga pe mine. Ce-i drept, cu timpul si-a mai revenit, dar are momente cand nu o putem scoate la capat cu ea. Are 2 prietene in varsta de 6 ani si tot timpul isi doreste ce au ele – aceeasi rochita, jucarie, carte etc. Daca nu primeste, incepe sa tipe si sa ma loveasca pe mine sau pe tatal ei (cand este in preajma). Imi cere paine prajita, ii fac si apoi imi spune ca nu mai vrea, ca isi doreste prajitura (nu are voie foarte multe dulciuru). Si tot asa…pana ma epuizeaza si rabufnesc. Am incercat foarte multe variante (cu pedeapsa, cu recompensa – nu sunt de acord cu ele, dar am incercat si asa), cu imbratisat (ma loveste), cu distragerea atentiei, nimic nu functioneaza…Nu are rabdare sa ii citesc, daca o rog sa coloram impreuna nu ma lasa, nu ii pot arata nimic pentru ca nu are rabdare. Pe de alta parte, la gradinita este extrem de cuminte, chiar are grija de copilasii mai mici decat ea. Ii pupa, imbratiseaza etc. In public mi se pare chiar rusinoasa. La fel, cand iesim noi, fetele (eu si fetitele) la plimbare, esrw fff atenta la ce ii povestesc, chiar putem purta o discutie. Intrebarea mea este ce sa fac acasa, ca totul sa fie bine, sa nu mai tipam?! Nu vreau sa o traumatizez, vreau sa invat sa ma abtin, sa o fac sa stie cat de mult o iubesc! Mentionez ca nu am cu cine la lasa pentru a-mi lua o pauza de la ele. Nu traim in Romania, si eu si sotul facem cu schimbul: eu la serviciu si el cu fetele si invers…Va multumesc frumos! Ps: sertraline te poate face mai nervos decat de obicei (la 6 luni de la inceperea tratamentului?)
Va inteleg frustrarea si disperarea. Cititi 2 carti: Rivalitatea dintre frati www.elefant.ro/211942-rivalitatea-dintre-frati-ajuta-ti-copiii-sa-se-inteleaga-ca-sa-poti-avea-si-tu-o-viata-normala si Cum sa le vorbim copiilor… www.librarie.net/p/83197/cum-sa-vorbim-copiilor-daca-vrem-sa-ne-asculte-si-cum-sa-i-ascultam-pentru-ca-ei-sa-ne-vorbeasca. Dupa ce le cititi (si dvs si tatal) eventual mergeti si la o terapie. Va tin pumnii!1
Cărțile recomandate de dna Cristina sunt într-adevăr de ajutor. In plus față de informațiile de mai sus aş adaugă că atitudinea noastră ca părinți este cea mai importantă. Noi să fim ok cu noi şi să ştim exact ce vrem de la copii noștri, limitele să fie bine definite şi cunoscute de catre noi si copii. Să fiți atentă la fetiță ce anume ii cauzează comportamentul. Puteti monitoriza şi explora acest proces cu un psihoterapeut/consilier. Nu trebuie să treceți singură prin asta. Vă felicit că vă preocupă emoțiile fetiței dumneavoastră şi vă doresc succes. Se poate!