Sufăr de anxietate socială de 5 ani, anxietate susținută de o stimă de sine scăzută, cauzată de alte traume, experiențe rele din copilărie: părinți despărțiți, ajunsă în grija unei bunici lipsită de afecțiune și de aici multe altele…

Sufăr de anxietate socială de 5 ani, anxietate susținută de o stimă de sine scăzută, cauzată de alte traume, experiențe rele din copilărie: părinți despărțiți, ajunsă în grija unei bunici lipsită de afecțiune și de aici multe altele…

315 vizite

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapie online

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

Am 27 de ani, sunt căsătorită cu un om minunat și am doi băieți cu vârsta de 3 ani și 5 luni, respectiv 1 an.

Motivul pentru care scriu aici (este și o terapie prin scris, în același timp) este că sper să primesc o sugestie de folos pentru problema mea. Sufăr de anxietate socială și nu știu cum să mă ajut. Cât timp am fost încă în România, nu am realizat să mă simt chiar atat de incomod cu mine însămi, însă de când suntem plecati in străinătate, mai exact, de 5 ani, anxietatea asta mă sufocă.

Eu am studiat limba în facultate, a fost specializarea aleasă de mine, dar cu toate acestea, când trebuie să port o conversație, frica mă face să-mi simt capul gol și să nu fiu în stare să enunț câteva gânduri coerente. Am avut eșecuri, am avut și satisfacții la acest nivel, însă îmi este mereu FRICĂ atunci când pot apărea situații în care trebuie să vorbesc. Pe lângă acest aspect, mai este și faptul că îi consider pe oamenii de aici nu foarte prietenoși, mereu cu ochi iscoditori, critici. Am mereu credința aceasta că oamenii nu mă plac. Cel mai sigur, aceste idei sunt doar în capul meu. Probabil că nu mă plac toți oamenii, nici nu exist cu acest scop, dar nu stiu cum să îmi resetez mintea, sau cum să fac să nu o mai cred…

Cred că anxietatea mea socială este susținută și de o stimă de sine scăzută, cauzată de alte traume, experiențe rele din copilărie: părinți despărțiți, ajunsă în grija unei bunici lipsită de afecțiune și de aici multe altele.. un frate alături de care nu am copilărit din Copilăria timpurie, deoarece avem tați diferiți..

Copilăria a fost grea, am suferit mult, am vorbit puțin și am ajuns un adult cu probleme. Am învățat să îmi accept trecutul, însă nu vreau să traiesc veșnic cu această frică de oameni. Când sunt in siguranță, fără să fiu pusă în “pericolul” interacționării, mereu îmi spun că orice mi se întâmplă, nu este atât de grav încât să doresc să evit aceste situații declanșatoare de frică, dar am observat de-a lungul atâtor ani, că emoțiile mă controlează.

Trebuie să încadrez printre rânduri și faptul că nu am lucrat niciodată de când am terminat facultatea și deocamdata nici nu aș reuși. Următorul țel stabilit împreună ca familie, este să mă înscriu la școala de șoferi, dar sigur că și aici, am o mulțime de frici și gânduri, dar am hotărât că nu voi da înapoi. Voi lăsa lucrurile să curgă, și deși mintea mea este setată pe predicții negative, de dragul soțului meu, voi accepta provocarea. Cel puțin, așa sper că voi face.

Cu soțul meu vorbesc des despre aceste aspecte ale vieții mele. I-am spus intr-o zi că dacă ne-ar permite finanțele, aș apela la un psihoterapeut, însă m-as teme că nu l-as găsi “pe cel mai bun”. El crede că nu am nevoie..

Apreciez răbdarea de a citi și efortul unui posibil răspuns!

Tina Petrareanu Poate ca nu ai nevoie “ de cel mai bun psihoterapeut “, asta așa , sa combin mesajul soțului cu al tău .
Poate ca este suficient un psihoterapeut care sa îți placa .
Eu îți pot oferi 3 ședințe online gratuite , dacă le dorești , scrie-mi mesaj privat .
Marian Georgescu Este interesantă povestea ta de viață. O modalitate terapeutică este sa scrii aceste experiențe, sa vezi ce simti, sa stai in emoție pînă se consuma si sa mergi mai departe cu explorarea. Recomandat este sa mergi la un psihoterapeut profesionist. Spre exemplu prin psihoterapie privesc omul ca intreg: corp, minte, emoții și suflet. Iar cînd fac psihoterapie imi folosesc si abilitățile extrasensoriale pentru a susține clientul de la distanță. Tu vei simti ce psihoterapeut ti se potriveste.
Silviu Riglea As putea sa va inscriu si sa va asist intr-un program online de terapie cognitiv-comportamentala a anxietatii. Pentru asta va rog sa-mi scrieti in privat.
Mihaela Munteanu In cazul tau psihoterapia este absolut necesara.Si crede-ma mai bine cateva luni de terapie decat atatia ani de suferinta.
Cristina Cojocaru ”El crede că nu am nevoie”…oare de ce ar spune un soț iubitor care își vede soția chinuindu-se emoțional că nu are nevoie de ceva ce ea caută a fi o portiță de salvare?
Bety Anghel Buna ziua,
Aș spune ca aveți nevoie mai intai de o evaluare psihologica și mai apoi, f- cție de rezultat, de terapie specifica. Din ce povestiți pare un model de anxietate pe care l-am mai vazut, un mod mai aparte de manifestare. Nu pot
spune mai mult in lipsa unei evaluari. Indrazniți, va va ajuta foarte mult. Sanatate și numai bine!