Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Voi incepe cu inceputul. Am 22 de ani si sunt intr-o stare deplorabila. De cand ma stiu am fost o fire timida, insa de la inceputul liceului am inceput sa fiu constient de aspectul meu fizic, am inceput cu ganduri negative, sa nu-mi placa cum arat si de atunci toate au luat-o la vale.
In liceu am inceput sa chiulesc de la ore deoarece eram anxios, am dezvoltat si un viciu cu care m-am luptat pana acum 1 an, jocurile video(gaming). In facultate si mai rau, lipseam zile la rand, pana am inceput sa-mi dau seama ca trebuie sa infrunt cauza: sa ma accept pe mine insumi(oricum totul era in mintea mea, insa nu am vrut sa accept asta pana atunci).
Am inceput sa lupt contra viciului meu am reusit, am terminat si facultatea, insa acum am o problema foarte enorma, abilitatile sociale.
In liceu nu eram asa inchis in sine, aveam cativa prieteni, ma intelegeam cu ei destul de bine, abilitatile mele sociale nu erau foarte bune, dar cel putin ma descurcam. Din cauza ca nu stiam sa ma exteorizez(nici acum nu stiu), ca nu mi-am infruntat problemele la timp si ca nu am cercut ajutor, in timpul liceului am inceput sa dezvolt o anxietate sociala foarte puternica(cred ca o am de prin generala, nu pot sa ma uit in ochii altor oameni), evit lumea, ma gandesc la scenenarii posibile, nu suport sa primesc critica de niciun fel, depresie si anxietate zilnica. De vreo 2 ani nu mai am prieteni deloc si tanjesc dupa socializare, dar frica de a ma face de ras, de a spune porcarii, de a nu sti ce sa zic m-a facut sa ma izolez aproape complet.
Am terminat facultatea acum 1 an, de atunci incetul cu incetul am inceput sa citesc carti si sa vad videoclipuri despre dezvoltate persoanala si tot de atunci am vorbit doar cu 2 persoane mama mea si sora mea, ma simt total izolat si trebuie sa ma duc sa-mi gasesc un job(ma descurc din punct de vedere al pregatirii), insa imi este frica ca nu voi gasi unul din cauza abilitatilor mele sociale.
In concluzie ce ii recomandati unui om care sufera de anxietate sociale, dismorfofobie, stima de sine destul de mica, incredere in sine, anxietate si depresie, abilitati sociale nule. Sunt visator, vreau si eu sa-mi traiesc viata, sa ma bucur si eu macar odata ca sunt om, sa fiu si eu la fel ca ceilalti. Pana la urma ce parere aveti? Sunt un caz pierdut?

Bună ziua. Cum v-ați simțit în relația cu părinții?
Cu stimă,
Psih. Tiberiu Seeberger

nu avem cum sa iti spunem daca esti un caz pierdut sau nu, dar ma indoiesc ca ai fi. Autodiagnisticarea este periculoasa si iti recomand sa nu o mai faci; cel mai bine ar fi sa iti incepi o dezvoltare personala impreuna cu un psihoterapeut, care iti va lamuri oricum toate intrebarile pe care le-ai avea, cel putin la acest capitol. Discuta cu parintii/familia si incepe o terapie, merita! Curaj si succes!

Buna. Ai incredere in tine si in ceea ce poti sa faci. Si eu iti recomand un curs de dezvoltare personala.

nu exista caz pierdut. Citeste, invata, fa cursuri de NLP , mergi la in Maestru … avem cativa notorii in tara ca sa nu mai spun ca vine si Sense Doi in luna decembrie. Succes

Nu, in nici un caz nu esti un "caz pierdut"! Esti o persoana inteligenta si puternica-lucru dovedit de capacitatea ta de introspectie, de faptul ca ai reusit sa renunti la dependenta de jocuri, si mai ales, faptul ca esti constient ca ai niste probleme si ca vrei sa le rezolvi! Cu ajutorul unui psihoterapeut vei rezolva si restul de probleme. Pentru asta iti trebuie curaj, incredere si rabdare! Succes!

Ca absolvent de psihologie aveam o fascinatie deosebita sa imi pun diagnostice, cu cat invatam mai multe tulburari, cu atat ma identificam mai tare, eram cand bipolara, cand aveam ocd cand eram cu tendinte depresive Ceea ce vreau sa iti spun este ca poate aceste ~abilitati sociale zero~ sunt semne ale unei timiditati si lipsa de incredere in fortele proprii. Aici, cu noi ai socializat, chiar daca mijlocit de un ecran si nu ti-a fost teama sa te expui (deci abilitatile exista), sa te arati vulnerabil si sa ne explici tot ce te supara, acum aceste abilitati trebuie sa le transferi in viata reala, cu ceilalti oameni, care sunt asa ca tine, toti cu frici si griji si complexe, gandindu-se ca vor putea fi judecati, criticati, dati deoparte. Spor!

Am uitat sa adaug in postare o informatie, nu stiu cat este de relevanta, dar o voi scrie mai jos. Inca un lucru care a avut impact, a fost ca in trecut ca orice adolescent, am avut o prietena, insa din cauza negativismului si a neincrederii in sine am pierdut prietenia si de atunci nu mai pot fi asa de apropiat de alti oameni.