Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Chiar daca am 15 ani am inceput sa simt ca viata nu mai are rost pe la 13 ani
Stiu ca toate visele mele care vreau sa fie indeplinite nu se vor indeplini de exemplu o cariera buna
Mereu in scoala generala eram hartuit de colegi . Am crezut ca am scapat de ei la liceu dar si acolo sunt dar in clase diferite . Imi e frica sa merg in curtea scolii fara sa fiu hartuit , m-am saturat sa ajung la ora 07:15 la scoala doar ca sa nu ma intalnesc cu ei
Mi-e frica sa le spun toate astea parintilor dar nu stiu de ce ma simt mai bine cand iau pastile in loc sa le spun
Si sa revin ca de ce viata nu are rost . Pai de ce ar avea cand lumea e asa de rea , e atat de mult rasism , razboaie etc. Mereu am esuat in toate si nu cred ca se v-a schimba asta vreodata

Ma bucur ca ai avut curajul de a scrie aici. Inseamna ca totusi, o parte din tine stie ca viata merita traita, dar poate nu stie exact cum. In cadrul unei aliante cu un terapeut/o terapeuta vei putea redescoperi frumusetea si placerea de a trai. Exista si bine si rau. Depinde pe ce ne concentram. Ca o "recomandare" de urgenta: Fa o saptamana doar ce iti place.

Salut. Este important să poți discuta cu cineva, iar o prima persoană calificată în acest sens poate fi consilierul/psihologul din cadrul liceului. Ești încă tânăr și deși viața uneori este plina de răutate cum descrii tu, se găsesc oameni să facă bine… Poate tu vei fi unul dintre ei, care sa ajute omenirea și să lupte împotriva multor răutăți care au loc pretutindeni.

Salut! Daca vei studia istoria de viata a unor oameni importanti o sa vezi ca multi dintre ei nu au avut existente usoare, multi artisti, oameni de stiinta, scriitori, inventatori pe care noi acum ii studiem au fost marginalizati, hartuiti, neintelesi si chiar si academic nu erau considerati a fi deloc straluciti. Dar poate ca in interiorul lor se afla ceva pretios, chiar daca era atat de bine ascuns ca nimeni n-a stiut sa vada. Incearca sa discuti cu cineva, asa cum te-au indrumat si colegii mei, apeleaza la psihologul scolii, incearca sa discuti cu parintii tai si poate impreuna gasiti o solutie. Fa-ti un jurnal in care sa scrii ce te framanta si citeste carti de dezvoltare personala, vei gasi si carti destinate adolescentilor. Intr-adevar lumea asta nu e un loc prea frumos dar cum ai putea aprecia ceva bun daca nu in mijlocul unei lumi ambivalente? Cum intelegi viata daca nu vezi si bunele si relele? Cum inveti sa iubesti omul daca nu ai cunoscut suferinta? Eu cred ca viata asa cum este ea, are un rost, de noi depinde rostul pe care i-l dam. Nu cauta sensul in exteriorul tau, toate raspunsurile se afla in tine! Succes!

Apuca te de sport

Copile, nu sunt terapeut sau psiholog, sunt doar mamă, sunt f.multe soluții :spune.le părinților despre ce este vb, te vor transfera la o altă școală, consultă consilierul scolii .Viața este frumoasă și merită trăită. În mare parte adolescenții trec prin astfel de perioade și băiatul meu de 19 ani a fost intr.o depresive foarte urâtă care a durat cam 6 luni am încercat cu medicamente recomandate de psiholog dar mi.a fost frică că o să rămână dependent, așa că am încercat alte variante :ne.am uitat la filme de comedie împreună, am făcut împreună foarte multe activități în parc etc.MEDICAMENTELE NU SUNT O SOLUȚIE. NU MAI LUA .COMUNICA CU FAMILIA TA .TE ROG.

Cere ajutorul consilierului (psihologului) scolar ! Spune-i tot ce ne-ai scris! Spune-i chiar si doamnei/ domnului diriginte de ce ti se intampla in curtea scolii si .. te incurajez sa spui si parintilor! Nu este bine sa persiste aceasta hartuiala! Mai mult, un psiholog /psihoterapeut (daca-l vei consulta cu parintii) te poate ajuta sa renunti la pastile si sa devii curajos, sa inveti sa fii mai puternic, sa ai reusite, sa fii respectat, sa fii asa cum iti doresti! Mult, mult curaj! Se poate!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna ziua!tatal meu este bolnav,nu are stabilitate in picioare si de 4luni facem naveta eu si sora mea ca sa stam zi-noapte cu el.ambele avem familii,iar eu am o fata in cls aXII-a si nu am mai avut timp pt ea sau altceva.familiile noastre sunt aproape abandonate,totul e dat peste cap ,iar tatal nostru nu concepe sa angajam pe cineva care sa aiba grija de el,bineinteles ca il vom vizita zilnic,aducandu-i toate cele necesare.el este in afara localitatii unde locuim si nu vrea sa vina nici la noi acasa pt a ne usura si noua situatia si totodata i-ar fi fost si lui mai bn.de la el cand plecam suntem complet epuizate si trebuie sa ne ducem la serviciu si sa fim apte si pt treburile firesti din viata noastra .suntem terminate ,iar el nu ne intelege .ce sa fac,pt ca sunt foarte epuizata si sunt aproape sa fac un gest necugetat.

E simplu, oferitii tatalui cele doua optiuni: ori accepta pe cineva strain sa ii acorde asistenta, ori se muta la dv, sau a treia, la un camin. Cee ce va alege este strict dorinta lui. Aveti grija de familia dv!

Puteti incerca la un azil de batrani sau sa ii angajati pe cineva.Trebuie sa inteleaga ca si voi aveti vietile voastre

oare tatal traieste cumva cu teama, ca starea lui se poate inrautati brusc si ii este teama sa nu fie singur? Explorati acest aspect; vedeti carui fapt se datoreaza indaratnicia lui de a accepta anumite lucruri si poate ajungeti la o negociere/ intelegere!

Daca dvs. si sora dvs decideti ca propria viata si familie e mai importanta, pana la urma, nu puteti sa-i spuneti decat adevarul: cum ca nu mai puteti veni la el sa-i asigurati ingrijiri 24/7! Atunci va avea numai celelalte 2 optiuni: un camin sau o alta persoana de ingrijire la domiciliu. Fermitatea acestei decizii este esentiala, deci trebuie sa va analizati motivele pentru care simtiti nevoia sa va sacrificati amandoua. E doar sentimentul datoriei? E iubire si grija? E nevoia de dedicare si recunostinta pentru felul cum v-a ingrijit el cand erati copii? In functie de raspunsul dvs., puteti decide cea mai buna strategie cu tata. Poate cateva sedinte de psihoterapie/consiliere v-ar putea ajuta. Succes!

Unii bătrâni sunt f.incapatanati. Puneți pe primul loc familia dv.si apoi restul.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Sunt un tanar in varsta de 20 de ani, nu am un job, sunt student, anul 1 la o facultate din orasul meu..Am o problema, sunt foarte emotiv..in general imi fac probleme din orice maruntis, si sunt o fire prapastioasa..ma gandesc doar la ce e mai rau. Pana acum au fost acceptabile toate aceste stari,am reusit sa le controlez, mai mult sau mai putin.. dar..mai nou, mi-a aparut o senzatie foarte ciudata si neplacuta, cand ma simt coplesit de emotii ( in 80% din cazuri) am impresia ca ma trece nevoia mica.. chiar daca am fost cu cateva minute inainte la baie.. Vreau sa precizez ca in copilarie, prin clasa a 2-a sau a-3-a, am avut o experienta foarte rusinoasa, am facut pe mine de fata cu ceilalti colegi.. Invatatorul de atunci a acoperit evenimentul.. a dat vina pe o sticla.. dar eu tot m-am simtit ridicol.. Pana mai acum 2-3 ani aveam aceasta senzatie doar atunci cand aveam un examen, sau ceva care eu credeam ca e foarte important.. dar dupa cum am spus mai sus, aceasta stare s-a accentuat si am inceput sa am aproape mereu aceste stari, pe care le pot controla cu greu. Cu familia ma inteleg bine. O partenera nu am.. asta e datorita tot felului meu de a fi..Am incercat sa stapanesc toate aceste emotii, dar nu reusesc..
Astept cu nerabdare sfatul dumneavoastra, va multumesc anticipat!

Bună! Te sfătuiesc sa apelezi cu încredere la terapie, aceste dificultăți se pot rezolva și în momentul în care vei reuși sa-ti gestionezi emoțiile atunci și aceste reacții fiziologice vor dispărea. Curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Familie: Am o problema foarte grava, recent, defapt de o vreme foarte indelungata, ma simt foarte depresiva, lipsita de viata si motivatie, si asta s-a intamplat dupa ce s-a intors tata la mama (ei fiind divoratiti, iar el a avut o aventura cu o alta femeie, plus un copil de la ea, insa a avut si probleme cu legea, stand trei ani la inchisoare, s-a ocupat cu droguri si cine stie ce alte prosti, oricum a facut doar ilegalitati si toti banii i-a cheltuit mai mult cu amanta decat cu familia.) Problema mea este, ca m-a obligat sa fac scoala de soferi, si am picat la sala de mai multe ori, i-am spus ca vreau sa renunt si ba chiar am zis ca ma duc sa lucrez sa ii dau toti banii inapoi, insa a inceput sa faca crize de isterie, aruncand in mine cu o gramada de cuvinte urate (zdreanta, proasta, imputita si altele) Recurgand chiar si la amenintari cum ar fii ca ma bate, ma strange de gat (odata chiar m-a strans de gat si m-a scuipat in fata, cand am fost mai mica si am invatat adunarea si scaderea mi-a dat peste degete pentru ca nu am stiut, mereu a fost aspru cu mine.) Plus ca asta nu este prima data cand foloseste un astfel de limbaj sau se crizeaza, tind sa mentionez ca pe parcursul copilariei am fost un copil mai plinut si el (tata ) facea mereu glume pe seama mea care ma faceau sa ma simt umilita. Astazi iar s-a repetat ma ameninta intr-una la telefon, sunt disperata, nu stiu ce sa fac. Imi zice ca vine sa ma omoare, ca ma face sa stau pe strada, ca sunt tampita si handicapata pentru ca nu vreau sa fac scoala de soferi, sunt deja majora, insa orice incerc sa fac din start este un nu (am facut scoala de asitenta) Si i-am zis ca dupa ce lucrez vreau sa incerc sa dau la arta si a inceput sa spuna ca este o prostie, ca ar trebuii sa ma duc pe acelas profil (adica asitenta), Orice vis am incepe sa comenteze, si sa ma certe spunand ca si-a irosit bani pe mine.Imi este atat de frica de el.

Bună ziua. Cum considerați că puteți rezolva această situație?

Bună ziua! Data fiind situația, ceea ce trăiți este absolut normal. Frica, stările depresive se datorează atât abuzurilor, amenințărilor cât și invalidarii constante pe care ați suferit-o. Nu știu acum dacă locuiți cu părinții, unde este tatăl acum, dacă dvs lucrați undeva și va puteți descurca financiar? Dacă credeți ca poate deveni violent fizic mă gândesc ca ați putea anunța autoritățile. Care este relația la momentul actual intre tata și mama dvs? Este important de știut dacă va puteți baza pe susținerea ei sau mama dvs este într-o alianță cu tatăl agresor. În orice caz, cel mai benefic cred eu ca ar fi sa căutați o soluție pentru a va îndepărta de tată și de a va câștiga autonomia. Cel mai probabil el nu se va schimba….

Inregistrati-l video sau audio, fara stirea lui apoi dati-l la politie , cred ca e singura optiune de al opri sa fie violent.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am un baietel de 7 ani si 4 luni care este in clasa 1. Problema este ca, desi i-au placut de mic cifrele, nu prea se descurca la matematica. La inceputul anului mergea bine dar acum cand s-a ingreunat materia, ia calificative foarte mici, din cauza ca greseste, desi stie. Asa spune si doamna invatatoare, stie dar greseste din neatentie. Nu pare interesat.
Stie de pe la 3-4 ani sa numere, recunostea cifrele peste tot, numara crescator si descrescator chiar si pana la o suta, numara din 2 in 2 sau din 3 in 3, etc. La gradinita se plictisea caci ii punea mai mult sa deseneze, ceea ce lui nu-i place nici acum.
Cunoaste literele de pe la 4 ani, citea pe placutele de pe blocuri, nu des, ocazional.
De citit si scrie este ok, desi doamna spune ca scrie foarte incet.
Mi se pare o problema ca, daca il intreb cat face atat cu atat raspunde in 2 secunde, dar daca face socoteli pe caiet, greseste adeseori.
Am fost cu el la psiholog in martie, nu are probleme de atentie sau concentrare.A fost evaluat cu WISC. La Cuburi a iesit scor mai mic,dar i-a iesit peste medie Factorul concentrare vizuala, Factorul memorie nonverbala, Factorul abilitatea de a opera cu numere si Factorul abilitatea de invatare.
Ce nu mi s-a parut normal este ca,doamna psiholog a mai modificat raspunsurile date de mine la o lista cu intrebari pe care mi-a dat-o sa o completez,si mi-a spus ca le-a mai schimbat, de ex, eu alesesem ,,niciodata", dar dansa a taiat si a pus ,,uneori". Eu cred ca daca am raspuns asa, stiu mai bine, fiind mama lui. Am fost doar la 2 sedinte, timp in care i-a facut teste, nu s-a jucat deloc cu el sau ce se mai face, se grabea sa termine.Ii spuneam cu argumente un lucru, se uita fara sa spune nimic, apoi zicea ,, la mine in cabinet asa a fost". In 2 sedinte?
Vreau niste sfaturi. Ma gandesc ca l-am dat devreme la scoala, la 5 ani si 8 luni. Psihologul a spus ca nu e devreme ca varsta ci pentru ca are in clasa colegi cu un an si peste mai mari.
Ce credeti? Daca repet exercitiile pe care nu le stie, le invata repede. De cand e in clasa 1, are o stima de sine cam scazuta si a inceput sa spuna ca el e prost, ca el nu stie nimic. Are si mediul din clasa dificil cu multi copii problema, el este mai sensibil. Iar doamna este in varsta de 60 de ani, nu mai face fata cred.
Multumesc tuturor celor care imi vor scrie orice raspuns.

incepeti prin a-i lauda rezultatele nu esecurile . Daca de exemplu din trei exercitii unul este bun si doua sunt gresite , laudati exercitiul corect si nu puneti deloc accent pe greseli . Incet, incet isi va recapata increderea in sine . Incercati sa va relaxati in primul rand dumneavoastra pentru ca ii transmiteti anxietatea . Succes

daca doamna psiholog l-a testat la ce concluzie a ajuns? Ce explicatie v-a dat? Daca il ajutati dumneavoastra la teme face aceleasi greseli? Oare se datoreaza acest esec, unei anxietati de evaluare, sau neatentiei? Eu as recomanda o noua evaluare pentru a identifica cauzele intr-o mai mare masura si pe urma…concluzii,.. respectiv interventie specifica: fie pe deprinderi de a efectua sarcini scolare, fie pe autoeficacitate,( incredere), etc. ; si acesta deoarece dumneavoastra scrieti ca ia calificative foarte mici; (este in clasa a I-a) si pune diverse semne de intrebare. Numai bine!I

Buna ziua! Cum este copilul in rest? Cum relationeaza cu cei din jur? Va recomand sa faceti o incercare acasa sa ii dati exercitii de facut in scris pentru a vedea daca acasa greseste mai putin decat la scoala, ca sa va dati seama daca este vorba de o anxietate, de stima de sine joasa a copilului si faptul ca se compara cu ceilalti. Apoi faceti o comparatie intre cum s-a descurcat in scris si cum rezolva oral exercitiile, daca are probleme cu cititul sau scrisul…astfel eliminati ipoteza dislexiei/ disgrafiei. Ar fi bine sa cereti si o a doua evaluare din partea altui psiholog care eventual sa aplice si alte teste psihologice. Comportamentul si interactiunile sociale sunt de asemenea importante si pot indica daca exista o intarziere in dezvoltare. Copilul este mic si poate recupera usor, mai ales cu ajutorul unui bun terapeut.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, va prezint pe scurt situatia mea si astept sa imi spuneti daca m-ati putea ajuta.
Locuiesc in Franta si am mai facut 2 sedinte de hypnoza pentru renuntarea la fumat in urma cu un an si jumatate si am reusit sa ma las de fumat doar pentru 3 saptamani. Am constatat totusi ca hipnoza functioneaza si as vrea sa tentez alt aspect din viata mea. Sfatul hipnoterapeutului francez a fost sa incerc sa apelez la cineva care vorbeste limba romana, explicandu-mi ca asta ar functiona mult mai bine in dialogul cu subconstientul meu.

In luna iulie voi veni in Romania pentru o luna locuiesc in Bucuresti.

Aspectul pe care as vrea sa il atac este ca mi-as dori sa nu mai simt atat de mult influenta mamei mele in comportamentul meu fata de fiica mea de 4 ani. Ma regasesc dand aceleasi replici pe care le urasc, actionand exact invers decat as vrea, tipand, enervandu-ma foarte tare din orice, avand atacuri de panica si un soi de mini paranoia ca urmeaza mereu sa se intample ceva rau…..
In speranta ca va puteti face cat de cat o idee pentru a imi oferi un raspuns, daca si cum credeti ca ma puteti ajuta.
Va multumesc foarte mult pt timpul acordat acestui mesaj.

Te pot ajuta si online, pana in iulie…

Irina Holdevici

Luati-va timpul necesar in fiecare dimineata sau inainte de culcare si intrebati-va: ce anyme va lipseste ?- iubire, afectiune,dragoste sau altel Cu ce parte din viata Dvs nu sunteti multumita. Apelati la terapie online.Puteti sa ma cautati in particular.

Cred ca o terapie individuala v-ar fi mult mai potrivita pentru aceasta problematica descrisa decat sedintele de hipnoza. Puteti apela si la terapia online.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 22 ani si am un sir de probleme neterminabile, imposibile, dar adevarate.
De cand ma stiu sunt intr-o continua nefericire. De mic am fost prezent la certuri in famile intre parinti, cum tata o batea pe mama, pe afara, prin intuneric, prin frig, ea plangea si eu priveam ca un neputincios. Alteori eu eram in locul mamei. De multe ori dormeam pe afara, prin frig, pe jos. La scoala, tot in acele vremuri, chiar de la gradinita pana la sfarsitul clasei a 8a, am avut probleme cu toti colegii, cu profesorii in sensul ca ei nu ma intelegeu, dar eu ii intelegeam pe ei. Asa am fost exteriorizat, am fost luat in vizor de toti colegii, baieti si fete, iar eu eram tinta lor pentru glume proaste si cateodata o palma sau un pumn. Eram foarte timid, asa sunt si acum. Probabil nu am fost acceptat ca prieten, deoarece conditia mea exterioara este de vina. Sunt o persoana foarte urata, imi este rusine sa ma privesc in oglinda. Nu suport sa ma uit la mine atunci cand ma plimb prin oras si dau de geamuri de la masini, usi, etc. In afara de asta, nici dantura nu este normala.
Nici nu mai vorbesc despre asta, m-am resemnat si stiu ca nu pot sa fiu o persoana normala. Sunt un om diferit, prin fizic si prin idei. Am mai luat batai si de la profesori prin liceu atunci cand nu stiam sa raspund la vreo intrebare. In timpul liceului, aceeasi problema aproape, eram foarte timid, rusine de orice, inca imi este frica sa ma uit in ochii unei persoane atunci cand vorbesc cu cineva. Imi este rusine de mine si prefer sa ma retrag, sa evit perosanele care vor sa vorbeasca cu mine, deoarece nu vreau sa ma fac de ras. Cel mai mult imi este frica sa vorbesc cu prietenii mei (3 – 4 cati au mai ramas), pentru ca nu vreau sa ii pierd, prefer sa vorbesc prin mesaje, pe facebook sau telefon. Pe la sfarsitul liceului cineva a ras de mine, incepusem sa-mi creez propriul sistem de valori si propriul respect de sine, pe care eu nu il respectam, dar nu-mi placea ca altii sa nu il respecte. Cineva a ras de mine, s-a facut ca vrea sa ma loveasca si atunci, in mod inconstient l-am
lovit foarte tare de a fost nevoit sa stea in spital vreo cateva saptamani. Inca nu stiam ce am facut, am vrut sa fug acasa, dar casa mea nu mai era de mult casa mea. Mi-am zis ca daca plec, mai rau fac si agravez situatia. A doua zi putea fi mult mai rau, inzecit. Asa ca am ramas, am dat cateva declaratii prin cancelarie si mi-am continuat orele de curs. Victima a devenit omul cel rau. In cateva zile a intrat politia in clasa si m-au luat la sectie, de parca as fi fost un criminal. S-au comportat foarte urat cu mine, acum nu-i mai suport pe acesti oameni, chiar daca nu-i cunosc. Nu m-a ajutat nimeni ca sa trec peste aceasta problema, aproape ca am fost exmatriculat – atat imi trebuia. Un profesor m-a ajutat si are si pana in ziua de azi respectul meu, chiar daca nu pot sa-i arat asta, pentru ca nu stiu cum. In ultimul an de liceu am invatat cat nu am invatat in trei ani si am luat si BAC-ul cu o nota destul de buna, aproape 9. Am intrat la facultate, dar in acest timp m-am angajat
si am renuntat in cele din urma. Pana acum am avut 4 locuri de munca si in niciunul nu m-am inteles cu nimeni, din cauza timiditatii si complexelor pe care le am. Am inceput sa-mi dezvolt stari de furie si ma enervam foarte repede, ma certam cu oricine si chiar imi placea. Daca un superior, inginer sau manager incerca sa-mi explice frumos, incepeam sa plang si nu stiu de ce. Plangeam ca un copil si ma simteam bine, simteam ca in sfarsit cineva ma intelege si vrea sa ma ajute. Multi fac glume care mie nu-mi plac, eu nu le vad amuzante si chiar ma dezgusta, nu pot sa le joc rolul. Oriunde dadeam de oameni care ma lua la misto. Eu de fiecare data masor omul si ma gandesc cum as putea sa ma apar in cazul in care ar vrea sa ma loveasca sa-mi faca rau. Nu pot sa fiu eu atunci cand sunt oameni pe langa mine. Imi pierd vocea, imi pierd reflexele si imi vine sa intru in pamant. Imi pare foarte rau ca am renuntat la facultate, am vrut sa fac ceva cu viata mea. Inca mai sunt asa, inca mai simt tot ceea ce am descris mai sus, doar ca acum ma controlez, cand cineva ma intreaba ceva eu ii raspund greu, caut raspunsul cel mai bun, nu vreau sa supar pe nimeni, vreau sa fac impresii bune. Dar tot nu sunt de acord cu multe principii din viata. In tot acest timp si pana in prezent ma gandesc la moarte. Inainte ma gandeam mai mult, azi doar fac glume despre moarte – ma ajuta sa ma controlez si sa imi pastrez calmul si starea de bine. Simt ca nu e nimeni langa mine, ca viata nu are rost. Cu toate ca ma controlez, cateodata cand apare o problema, dau toata depresia asta afara, mult mai amplificata. La ultimul loc de munca nu aveam niciun ‘chef’ de munca, stiam ca nu sunt apreciat, eram si acolo jignit, la inceput faceam totul din dorinta de a ma face vizibil, dar nimeni nu vedea asta si tot ma jigneau si tot abuzau de bunatatea mea si faceam de toate pe bani putini. Nu mai puteam munci, nu mai aveam energie, ziceam ca oricum nu are rost sa muncesc, munca oricum nu se termina niciodata, stiam ca nu sunt bun la ceea ce faceam si nu puteam sa fac nimic in privinta asta, trebuia doar sa treaca timpul ca sa-mi iau banii si sa plec. Uneori zic oamenilor ceea ce vor sa auda ca intr-un final sa-mi pot realiza planul. Eu empatizez oamenii, imi pare rau pentru fiecare problema a lor, chiar mai mult de problemele mele si vreau sa-i ajut. Chiar daca ei nu ma plac. Uneori vorbesc despre moarte, ca vreau sa ma sinucid, dar niciodata nu este atat de real, vreau doar sa atrag atentie, dar tot nu ma baga nimeni in seama, doar cu unii prieteni vorbesc despre asta. Pe multi i-am indepartat cu aceste probleme ale mele. Acum nu ma mai intereseaza de nimic, ma simt in stare ca pot sa fac orice, imi trebuie doar vointa, dar nu prea o gasesc. In alte zile ma gandesc la de ce trebuie sa traim, de ce sa muncim ca sclavii, deoarece tot o sa murim intr-un final. Cel mai bine ma simt singur, fara nimeni in jurul meu, imi place linistea, nu vreau sa fiu deranjat, nu-mi place sa fiu
in centrul atentiei, nu pot sa vorbesc cu persoane necunoscute, am incercat sa ma inscriu la centre de voluntariat, dar nu a avut nimeni nevoie de mine. De ce sa traim, daca tot murim? Suntem condamnati la moarte prin viata. Nu-mi condamn parintii ca nu mi-au oferit o educatie mai buna sau ca nu m-au sprijinit in situatii grele, imi este mila de ei, nu pot sa-i ajut si uneori as vrea, daca as putea sa se intample ceva si sa murim cu totii. Asa am putea toti sa scapam de probleme, nu ne mai chinuim cu 2 lei sa traim o saptamana. Momentan sunt acasa, mama e la servici, mai am 2 frati. Zilele trecute, tata ne-a zis: "Duceti-va in bucatarie sa mancati. Am incalzit niste cozonac." Sau nu mancam nimic toata ziua, doar o data pe zi si atunci doar o cana de lapte fiert. De multe ori avem ce manca, nu zic ca suntem saraci, sunt altii care nici nu au unde dormi, altii nu stiu ce este acela internet sau altii ar da orice ca sa aiba viata unuia din noi. El, ei vor sa ne ofere, ei nu au stiut
cum sa ne creasca, dar tot vor sa ne ofere ce e mai bun, dar nu au cum si sunt sigur ca ei sunt constienti de chestia asta si nu stiu cum pot sa traiasca asa, eu nu as putea. Si nici eu nu pot sa-i ajut, oare ar trebui sa mor? Mamei nu ii place actualul loc de munca, dar cred ca se duce mai mult de frica. Tata nu vrea sa munceasca, dar tot isi cumpara lucruri scumpe. Gaseste motive ca sa nu sa se duca la munca si nu-mi place asta. Nu mai vreau sa ma gandesc la asta. Nu stiu cum sa rezolv asta, am ajuns sa fiu inchis in mine, imi place singuratatea, nu-mi place sa mananc in public, nu-mi place cand cineva imi strica planurile, eu nu-mi fac planuri , deoarece niciodata nu se intampla asa cum trebuie. Stau si meditez, vreau sa fac de toate, dar simt ca nu am timp si nu-mi place sa treaca timpul inutil. Sunt intre idei contrare. Inca nu ma cunosc atat de bine si nu stiu ce vreau sa fac in viata. Trebuie sa-mi gasesc ceva pentru personalitatea mea, nu stiu daca ma mai pot schimba, dar stiu ca pot sa ma controlez, sa-mi imbunatatesc cunostintele si sa diminuez experientele neplacute,sa extrag binele si sa distrug raul, sa-mi creez idei despre viata si moarte. Doar o chestiune de timp pana ma ajunge moarte, o astept stand pe scaun si citind dintr-o carte, uneori vreau s-o fortez sa vin la mine. Mi-am adus aminte ca de ceva timp mi-am propus un scop in viata. Sa incerc sa fac de toate in aceasta viata, sa traiesc si sa experimentez. Cand imi doresc un lucru, muncesc foarte mult ca sa-l indeplinesc si cand il realizez nu simt nicio placere, nicio bucurie, totul este ceva trecator si imaginabil pentru mine. Ma tot gandesc sa trec si prin experienta mortii, atat de tare vreau sa stiu ce se afla dincolo, dar daca m-as sinucide, daca ar exista raiul si iadul, sigur as ajunge in iad si nu vreau sa sufar o vesnicie in iad. Este destul cat sufar in aceasta viata efemera. Fiecare vede lumea in felul sau, nimic nu exista cu adevarat, totul este doar in capul nostru, deoarece nimic nu exista. Asa nu pot sa cer prea multe de la viata, deoarece iluzia nu-mi poate oferi nimic. Nici eu nu stiu ce mai simt, sunt blocat la acest nivel de constientizare,gravitez in jurul acesto idei care mi se par aproape de neinteles, desi uneori le inteleg perfect, dar nu pot sa le explic. Nu mai zic nimic, multumesc celor care au citit si nu ma judecati, nu radeti. Am vrut doar sa-mi exprim viata in cateva cuvinte si va doresc o viata minunata! Oricum e trecatoare, totul trece.

Bună! Problema este complexa datorită traumelor suferite și relațiilor disfuncționale cu care ai fost obișnuit până acum. Și având în vedere toate acestea este de înțeles că te simți așa, și totuși ești o persoană puternică care a supraviețuit. Adevărații luptători sunt plini de cicatrici, nici ei nu arată ca niște modele sau vedete de cinema…Din ce povestești văd la tine o dorință de schimbare și de mai bine. Pe de altă parte, ai reușit sa iei bacul cu o notă buna și chiar sa intrii la facultate în ciuda dificultăților, ceea ce arată că nu ești deloc lipsit de inteligență iar asta poate fi pentru tine o resursa importantă. Te sfătuiesc sa nu te dai bătut, sa-ti cauți un alt loc de muncă sau poate sa dai la facultate din nou. După cum știi, există burse de merit, de studiu și burse sociale pentru studenți și chiar au crescut anul acesta. Te-ar ajuta de asemenea psihoterapia, în special în vindecarea traumelor relaționale. ISTT oferă 6 ședințe gratuite pentru cei care nu au posibilități financiare pentru a face terapie. Curaj, nu este un drum ușor…. dar îți poți schimba viața dintr-un scenariu negativ într-unul pozitiv…

Am citit ce ai scris si vroiam sa spun ca intr-o mica masura am trecut si eu prin asfel de experiente.Te felicit insa pt puterea ta ! si pt faptul ca inca esti in contact cu sufletul tau ! Sfatul meu ar fi sa determini cine esti,ce principii ai,ce obiective ai insa tot odata sa fi constient ca nu toti oamenii gandesc/se comporta lafel.Invata sa accepti ca unii oameni asa sunt,invata sa te descurci pe langa ei ,invata sa cauti si sa ti langa tine acele persoane care au empatie fata de tine si folosestete de asta.Incearca sa devi singura prioritate din viata ta,observa comportamentul individual al oamenilor din jur,nu pune la suflet parerea unei persoane care nu are insemnatate pt tine,protejazate,pretuiestste si trage pt tine ! Este greu sa faci asta singur si oricum va dura ceva,suna la 0314011444 daca doresti sa vorbesti cu un psiholog care sa te mai ajute.Referitor la "Dc traim daca oricum murim" cum sa iti spun…..Dumnezeu ne a dat acest dar si ne a dat fiecaruia o cruce,reguli scrise, reguli nescrise si liberul arditru.In viata fiecare facem ce putem pt a supravietui,uni oameni sunt dispusi sa calce pe cadavre zambind.Alegerile in viata ne apartin in urma lor avem consecinte pozitive sau negative,mai nimic in viata nu este obligatoriu ci doar obtional(ACEASTA ESTE PAREREA MEA ! NU TREBUIE SA FIE NEAPARAT SI A TA).Suna la 0800080100 sau 0800801200 aceste a sunt lini Anti-suicid unde poti vorbi cu psihologi.Ar ajuta mult sa vorbesti cu un psiholog la tel. Sincer iti spunTRAGE PT TINE ! Perceptiile mele de viata mi leam format in ani de zile prin experiente propri fara sa stui nici eu exact ce inseamna viata.Nica astazi nu pot spune ca stiu,consider ca are o insemnatate diferita pt fiecare in funtie de istoric.Sincer iti spun ca eti un om foate puternic ! Poate putem vorbi in privat. Lupta pt viata ta !

Esti un baiat destept!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,

Ma aflu printre persoanele care se afla intr o incertitudine.
Inajnte cu 2 zile de cm, am intretinut relatii cu un el. Nu a avut loc finalizarea in . Dupa aceste 2 zile mi a venit cm(16.01.2017), iar la cateva zile dupa ce mi a trecut, am intretinut relatii cu iubitul meu.. cu intentia noastra de a face un copil…
cam 3-4 saptamani mai tarziu(21.02.2017), am facut un test de sarcina ca imi intarziase cm iar rezultatul a fost pozitiv. Am fugit la ecograf si mi s a spus ca exista sacul embrionar, insa e mult prea mic pentru a identifica inca sarcina propriu zisa.
Eu am un cm destul de neregulat, cam 30-35 zile..
intrebarea mea este, care sunt sansele ca acest copil sa nu fie a iubitului meu?
La ecograf imi calculeaza in functie de ultimul ciclu, insa daca evolueaza mai repede?
Cred ca mai tare mustrarile ma apasa..
Stiu cva e aiurea, insa sunt putin cu ganduri..
imi asum situatia..

Multumesc

Ce Vârstă ai? Iti dorești un copil? Dacă răspunsul este pozitiv, te gândești sa l crești singura? Cine este acel el? Care este problema ta – ca s-ar putea sa ai un copil cu un ” el” sau ca iubitul tău ar putea afla/crește copilul altui bărbat? Trecând peste întrebările de mai sus – un copil este un miracol și am câteva prietene care au renunțat, din diverse motive la sarcini, și nu au mai putut avea copii niciodată…

Copilul e al iubitului tău nu al lui "el". Chiar și cu un cm neregulat ovulația nu are loc cu doua zile înainte de cm.

Dacă sarcina era mai mare deja se vedea activitatea cardiaca. Felicitări, sarcina ușoară și bebe sănătos!

Felicitari pt bebe, tatal e iubitul tau!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am suferit foarte mult in copilarie, avand un tata alcoolic si extrem de violent care ne lovea pe mama si pe noi(4 fete eram), iar Mama parca se razbuna in special pe mine pt ca eram cea mai mare, dar o luam si de la tata pt ca interveneam cand o lovea pe mama. La 18 am fugit de acasa, abandonand si liceul, crezand ca imi gasesc fericirea in bratele unui baiat, dar m-am inselat amarnic! S-a dovedit a fi o copie a tatei, ba pe deasupra am ramas insarcinata cu el. Acum am 21 de ani iar fetita aproape 2 ani. As vrea sa plec, dar sa ma intorc la parinti nici nu poate fi vorba! Nu stiu ce sa fac, cand incerc sa discut cu el, spune ca nu asculta de o femeie; nici nu vrea sa se implice in relatia cu fiica, nu o ia in brate, nu vrea sa cumpere necesarul in casa. In schimb bea si fumeaza. Am devenit asa de speriata incat stau cu frica atunci cand vine si cand il vad imi vine sa fug si sa nu ma mai intorc. Credeti ca ma puteti ajuta?

Bună ziua. Dumneavoastră repetati un tipar de relație pe care l ați avut cu tatăl dumneavoastră. Puteti schimba acest lucru și vă putem ajuta prin terapie.
Cu stimă, Psih. Tiberiu Seeberger

Te sfatuiesc pentru binele tau si al fetitei sa pleci de langa el. Poti apela la ong-uri care se ocupa cu ajutorarea mamelor singure si exista chiar si centre maternale care ofera cazare pentru 3 sau 6 luni. Esti tanara si ai toata viata inainte sa ti-o traiesti alaturi de cineva care te apreciaza si te sustine, te incurajez sa contactezi un ong sau centru pentru a primi mai multe informatii si a gasi cea mai buna solutie.

Intai te duci la un ong apoi la politie… ia.ti inima in dinti si fa.i reclamatie. Ti.o spune cineva care a trecut prin situatia asta

Esti tanara mami…ia copilul si pleaca..va fi greu la inceput..dar cand simti ca pici uita-te la minunatia ta mica si lupta in continuare..pentru ea…meritati mai mult si mai bun de atat…curaj…

Singura otiune e sa pleci, nu vrei ca fiica ta sa treaca prin acelasi lucru ca si tine, ofera-i o viata fara violenta, ong este o optiune mai buna decat acasa.

D-na Olga Gâdea, puteti sa ii recomandati tinerei care v-a trimis mesajul anonim sa sune aici: https://www.womensaid.ie/ro/nationalfreepho4.html. Apelul este gratuit si ei pot oferi si asistenta juridica in cazul divortului sau in alte situatii juridice in care sunt implicate femeile abuzate sau aflate in pericol. Apoi sau in paralel, sa contacteze un ONG de profil. Daca este din Bucuresti, poate sa intrebe si la cea mai apropiata biserica de un centru in care se poate muta (gratuit) impreuna cu fetita, centre care le ofera protectie, cazare, masa si asistenta, uneori si consiliere. Si daca nu este din Bucuresti, poate intreba la bisericile din localitate, deoarece acestia au informatii despre centrele de asistenta pentru femei. Adresele centrelor nu sunt publice si nu se fac publice din motive de securitate a femeilor aflate acolo.

In functie de orarul in care esti mai pot contacta: Pentru Ploiesti http://compassion-and-care.ro/?page_id=8

Pentru Bucuresti http://touchedromania.org/contact/

Tot pentru Bucuresti pe cei de la Sensiblue http://www.fundatiasensiblu.ro/contact/

Daca ai nevoie de alt oras imi poti scrie in privat si incerc sa vad ce ai in zona. Poti transmite un alt mesaj pentru administrator cu orasul daca nu vrei sa scrii in privat si administratorul grupului o sa scrie pentru tine orasul. O parte din aceste centre ofera inclusiv gazduire pentru o perioada, te ajuta sa-ti reorganizezi viata in ansambru, ofera consiliere, indruamare juridica. Exista speranta!

Exista la Protectia copilului – DGASPC , centru de urgenta unde poate sa stea pe o perioada de 6 luni pana la 1 an mama cu copilul. Pot sa te ajut cu hainute, incaltaminte.