Mesaj:
Buna ziua!Am 15 ani si am o intrebare
Cand penisul meu se afla in sarea de flasciditate,tegumentul care-l acopera se retrage complet iar cand penisul se afla in starea de erectie se retrage patial.
Este o problema sau este din vina pubertatii?

Tinere vezi un atlas de anatomie si mai ales cartea de anatomie de clasa 11-a si te ajuta sa intelegi ce si cum trebuie sa fie un penis normal. Pielea este un organ si ca orice organ are rol protector chiar si pentru penisul tau. Pielea a crescut pe penis in acelasi timp cu dezvoltarea lui fiziologica… ba mai mult a crescut ca sa-l acopere prin terminatia lui numita "preputz"… cind penisul este in erectie daca "atza preputului’ este rupta, capul penisului este decalotat, insa in slare de "repaus" cind cavernosii sint eliberati de singe, pielea se stringe… Daca ti se pare cai prea prea multa piele pe penis… o poti taia dar nu e cazul

Mesaj:
Buna ziua! As dori sa stiu si eu cateva aspecte sau solutii despre neincrederea in sine. Sunt o persoana foarte timida si sunt neincrezatoare in propriile mele puteri. Cateodata, vazand succesul celor dragi, in loc de bucurie ma cuprinde o teama si o senzatie de plans si incep sa ma gadesc ca eu nu voi ajunge niciodata unde au ajuns ei. Nu stiu cum sa imi induc increderea in propriile puteri si curajul de a face fata lumii. Urmeaza ultimul an de liceu pentru mine, si toti prietenii mei au fost ultimul an si au avut rezultate extraordinare. Presiunea asupra mea a inceput de pe acum, dar mi-e frica sa spun cuiva ca nu gasesc puterea de a ajunge macar la jumatatea rezultatelor lor. Nu stiu cum voi face fata presiunii. Sunt o persoana care ma panichez destul de repede, iar daca nu plang nu ma pot elibera de tensiune. Imi puteti spune, va rog frumos, cum as putea face fata presiunilor care se vor acumula? Nu vreau glume, va rog! Mi-e frica de ce va veni, de necunoscut si de cum voi proceda. Uneori imi doresc sa plec departe de toti, dar eu ma atasez foarte repede de o persoana si ma detasez foarte greu. Multumesc!

Buna,poti incepe prin a nu ma face comparatii.eu vs ceilalti,apoi teama de necunoscut cu totii o avem este fireasca.

In situatia in care nu va permiteti intrevederea cu un psiholog, va sugerez pt. inceput sa va gasiti si sa va recunoasteti calitatile. Sunt absolut convinsa ca aveti. Desigur, este nevoie ca si cele mai apropiate persoane sa le recunoasca si sa le verbalizeze. Aveti nevoie de incurajari, de oameni care sa va valorizeze si sa va sustina. Incercati sa nu faceti comparatii intre ce puteti dvs. si ce pot altii. Fiecare dintre noi este unic, si dispune de resursele sale pt. a face fata problemelor.Daca simtiti ca nu puteti face fata problemelor care va framanta, luati totusi legatura cu un psiholog care sigur va poate ajuta. Mult succes!

O remarca umila: sediul spiritual al fricii si al puterii personalre este chakra plexului solar ("gura stomacului", dar mai bine cauta exact locatia pe internet, sunt deja foarte multe articole si poze pe tema asta…). Fa citeva meditatii specifice pentru aceasta chakra, si vezi ca vei avea 2 rezultate imediat vizilbile: incepe sa dispara frica si accesele de plins se raresc, pe urma incepi sa te simti mai puternica. Desigur, va trebui sa lucrezi, nu se obtine nimic fara munca…. dar MERITA! – Succes!

Vezi care e cauza neicrederii in tine. Sentiment de inferioritate au cei care nu se cunosc si se identifica cu altii, cum si tu spui, ai modele "ala a facut , celalalt a dres". Comportament reactiv. Comparatia cu ceilalti nu te lasa sa iesi din carapace sa vezi cine esti tu cu adevarat, ce-ti place si ce poti. Te-ai nascut ca fiinta unica, nu sfarsi ca o copie, nu imita, afla cine esti.

Spui ca nu te eliberezi prin plans. Poti folosi aceasta acumulare de tensiune in favoarea ta. Pune-o la munca. Cu alte cuvinte, apuca-te de invatat in ritmul pe care ti-l impune aceasta presiune, care va fi practic combustibilul care va pune in miscare masina catre succes. E simplu.

Draga mea, tu esti in competitie cu tine insuti , nu cu prietenii tai, rezultatele tale vor fi ale tale nu pentru a face comparatie cu ale lor.Concentreaza-te pe acest aspect.Sa obtii rezultate pentru tine nu pentru a te compara cu ale prietenilor tai.Mi-ar face placere la anul pe vremea asta sa-ti vad rezultatele, sunt convinsa ca vor fi foarte bune.Mult succes!

ca orice alta persoana si tu dispui de o multime de resurse interioare. din ce inteleg in acest moment iti e foarte greu sa le accesezi si sa le folosesti. ti-as recomanda cateva sedinte de psihoterapie pentru a avea suportul necesar de a regasi toate astea. daca nu este posibil poti apela si la psihologul scolii.

Mesaj:
Buna! Am 22 de ani si am prieten de 4 ani de zile, sau mai bine zis am avut, pt ca m-am despartit de el acum 2 zile. Nu stiu daca despartirea noastra e definitiva, noi am mai fost despartiti si anul trecut timp de 3 luni. Atunci motivul principal pt care m-am despartit de el a fost ca ma mintea in mod constant, cu orice, chiar si cu lucruri marunte, cu toate ca i-am spus de la inceputul relatiei noastre ca asta e lucrul pe care il urasc cel mai mult. Si in ciuda faptului ca am o problema cu minciunile si nu le tolerez, pe el l-am tot iertat de fiecare data, dar nu mai aveam incredere in el deloc, am ajuns sa il controlez, ii controlam telefonul, mail-ul, eram mereu suspicioasa si geloasa, am ajuns sa ne certam tot timpul, iar intr-un final dupa 3 ani am zis gata pt ca nu mai rezistam in felul asta, cu toate ca nu imi doream cu adevarat sa fie gata pt ca il iubeam. Dar speram ca prin asta sa il fac sa vrea sa se schimbe de dragul de a nu ma pierde, asteptam sa lupte pt mine (
probabil suna stupid dar asta asteptam). Insa el a renuntat mai usor decat as fi crezut… adica eu dupa toate minciunile nu eram dispusa sa renunt si inca asteptam ca o toanta sa se schimbe, sa vad ca ii pasa, iar el nu facea nimic ca sa ne impacam, zicea doar ca nu vrea sa ne despartim, dar atat..iar prin comportamentul pe care il avea imi arata doar ca nu ii pasa. In plus m-a mai mintit chiar si dupa ce ne-am despartit. In fine…ne-am despartit, nu am mai vorbit aproape 3 luni, timp in care eu am suferit ca o proasta, in special in primele 2 luni sa zicem. Mi-a mai trimis cate un mesaj, cate un mail in acest timp, dar am considerat ca e mai bine sa nu ii raspund. Dupa un timp mi-am mai revenit, am crezut ca am trecut peste, am mai iesit cu alti tipi, dar nu am intalnit pe nimeni care sa imi placa. Ba unii chiar ma faceau sa regret ca m-am despartit de el (am dat peste unii chiar foarte ciudati). Dupa vreo 3 luni de la despartire, citeam intr-o seara un articol care m-a
emotionat foarte tare si care m-a facut sa ma gandesc la o gramada de lucruri legate de el si de noi si dintr-o data i-am trimis mesaj. Mi-a raspuns, am inceput sa vorbim, am vorbit toata noaptea, asa am tinut-o si zilele urmatoare, vorbeam aproape tot timpul, vedeam ca e fericit. Am vorbit despre foarte multe lucruri, vroia sa ne impacam, mi-a promis ca se schimba acum ca a vazut cum e fara mine, mi-a promis ca nu ma va mai minti si ca va fi mai deschis cu mine (asta fiind o alta problema in relatia noastra, faptul ca el nu e deloc comunicativ), iar zilele alea chiar a fost foarte deschis, ca niciodata, si a vorbit cu mine cum nu o facuse niciodata pana atunci. In weekend a venit de la Bucuresti, a stat la mine la Cluj, a fost perfect, ne-am impacat, eram extraordinar de fericita. Si pot sa zic ca s-a schimbat, cel putin nu m-a mai mintit. Dar tot nu vorbeste cu mine, adica vorbeste cu mine dar nu imi spune ce simte, ce vrea, ce ii place, ce nu ii place, nu stiu…ma scoate
din minti. Pt ca pt mine comunicarea e foarte importanta si eu sunt genul de om care daca nu zic ce am pe suflet o iau razna, si el, nevorbind cu mine, ma face si pe mine sa nu pot sa vorbesc cu el. Nu stiu daca intelege cineva ce vreau sa zic… In fine…ideea e ca nu am mai avut certuri serioase de cand ne-am impacat, dar comunicare intre noi tot nu exista si eu am o gramada de lucruri pe care vreau sa i le spun, dar le tin in mine si simt ca nu mai pot. In plus, nu sunt multumita nici de viata noastra sexuala…facem sex mult mai rar decat imi doresc eu, el e mereu obosit, facem mereu in aceleasi locuri (adica ori la mine, ori la el, in pat), m-am saturat sa fiu de cele mai multe ori eu cea care are initiativa, mi-am cumparat si tot felul de modele de lenjerie intima, dar nu prea il intereseaza lucrurile astea, nici nu mi-a spus vreodata ca ar vrea sa le port (si daca ar vrea nu mi-ar spune, tocmai pt ca are aceasta problema de comunicare si nu vorbeste cu mine, exact c
e spuneam mai sus), nu mai iesim aproape deloc in oras…a intervenit monotonia in relatia noastra si de multe ori simt ca parca as avea 50 de ani nu 22, in plus e si foarte egoist, mereu trebuie sa fie cum vrea el, sa facem ce vrea el, iar de ce vreau eu prea putin tine cont. Prin urmare, acum 2 zile ne-am certat si i-am spus ca vreau sa ne despartim, pt ca s-au adunat multe lucruri, multe nemultumiri, dar nu stiu exact ce vreau. Adica il iubesc si vreau sa fiu cu el, dar simt ca nu mai rezist asa, ca nu vorbeste cu mine si nu pot sa vorbesc cu el si toate celelalte. Parca se repeta istoria…si anul trecut tot prin perioada asta ne-am despartit, si tot la fel si acum este foarte indiferent. Mereu eu am tras de relatia asta, eu am lasat de la mine, l-am iertat de nenumarate ori, am avut extraordinar de multa rabdare, nici nu inteleg cum am avut atata rabdare cu el pt ca asta nu e una din calitatile mele, si in final pt ce? Daca ne despartim toate prin cate am trecut in astia 4 ani si toate eforturile si suferintele au fost degeaba. As vrea sa se schimbe, nu stiu daca e corect ca incerc sa il schimb, dar stiu ca nu mai rezist sa stau cu el asa cum e acum si oricum si eu m-am schimbat de cand sunt cu el. Probabil imi e si putin frica de singuratate si mai am si acest gand ca nu voi intalni pe cineva care sa imi placa…adica ma gandesc ca intr-o buna zi tot voi mai cunoaste pe cineva care sa imi placa, in fond si la urma urmei nici el nu a fost primul meu iubit si primul barbat pe care l-am placut, iar asa cum mi-au placut altii inaintea lui, normal ca o sa fie cineva care sa imi placa si dupa el, dar cine stie cat timp va trece pana se va intampla asta, timp in care eu ma voi simti groaznic de singura si trista si inevitabil tot ma voi gandi la el. Mai am si o alta problema, care nu stiu exact in ce fel ma afecteaza. Parintii mei nu se inteleg deloc, mai demult, cand eram mica, se certau tot timpul, acum se cearta mai rar pt ca nu vorbesc aproape deloc, de fapt "vorbesc" doar cand se cearta. Taica-meu obisnuieste sa bea, iar cand bea se dezlantuie iadul. Taica-meu e genul de om care nu e multumit niciodata de nimic, dar absolut de nimic, oricat de bun ar fi un lucru el gaseste doar partea negativa, critica mereu, iar cand bea criticile lui se transforma in insulte, m-a si batut, acum 2 ani am ajuns la urgenta din cauza lui cu capul spart, am depus plangere impotriva lui, dar la rugile si insistentele bunicii mele, intr-un final mi-am retras plangerea. De atunci nu s-a mai atins de mine, dar in rest comportamentul lui a ramas la fel. Toata viata am fost terorizata de el, am incercat si sa ma sinucid cand eram prin clasa a 9-a. Cred ca din cauza lui am probleme cu nervii, ma enervez extraordinar de repede si de multe ori fara motiv, uneori fac adevarate crize de nervi, incep sa tremur, sa arunc cu obiecte, nu ma mai pot controla, mi s-a intamplat sa ma enervez in timp ce conduceam si era sa fac accident. Pt prietenu -meu totusi m-am schimbat, daca stau sa ma gandesc acum cred ca se enerveaza el mai repede si mai des decat mine. Dupa ce am fost despartiti alea 3 luni am terminat de asemenea si cu suspiciunile si gelozia si controlatul telefonului si asa mai departe. Eu am incercat pe cat posibil sa fac sa mearga relatia asta, dar nu stiu ce sa mai fac, nu stiu daca ar trebui sa mai fac ceva sau sa o las asa si sa isi vada fiecare de viata lui. Cu toate ca nu sunt multumita de relatia noastra, ma sperie gandul de a fi fara el, in plus tin foarte mult si la familia lui si nu mi-e deloc usor. Stiu ca ma iubeste, dar asa e el foarte pasiv si m-am saturat sa ma zbat de una singura. De 2 zile de cand i-am spus ca vreau sa ne despartim nu ne-am mai intalnit, iar eu ma simt groaznic, sunt suparata, stau toata ziua in casa si plang, ma enervez pe toata lumea, pana si pe catelul meu (care nu ma enerveaza niciodata) si nu stiu ce sa fac sa ma simt mai bine. Simt nevoia sa vorbesc cu cineva… Daca va avea cineva rabdare sa citeasca ce am scris si sa imi dea un raspuns (cu toate ca nu am pus o intrebare concreta), ii multumesc anticipat.

esti o domnisoara tanara… ambitioasa (aparent)… care are toata viata inainte. Sunt sigur ca o sa depasesti acest impas care este mai dificil la varsta ta… dar se poate! Cheia problemei tale in relatiile de cuplu poate sa fie tocmai in relatia (defectuasa) cu tatal tau. Fa efortul de a gasi un psihoterapeut cu care sa stai de vorba si impreuna cu care sa clarifici ‘lucrurile’. Succes!

nu mai incerca niciodata sa te sinucizi,viata ti-a fost daruita sa o traiesti,esti f.tanara,fa-ti planuri de viitor cu ce vrei sa realizezi,etc,iar prietenului tau poti sa-i scrii un maill chiar acum,asa cum ai scris si povestit aici,cu toate cate vroiai sa-i spui,ce simti,ce vrei,nu te costa nimic,doar timpul pe care-l pierzi scriindu-i si poate nu o sa fie pierdut in zadar
dar obligatoriu consulta un psihoterapeut,macar cateva sedinte,o sa te ajute sa ai mai mult incredere in tine

Draga mea, imagineaza-ti o viata traita in calvarul pe care il traiesti acum. Daca tu dupa patru ani nu l-ai schimbat, ce sperante mai ai? Cati ani mai vrei sa sacrifici? Nu inseamna ca tu esti perfecta, dar asta ai realizat si tu singura. Schimba-te tu si apoi vei vedea ca si relatiile tale se vor schimba, oamenii din jurul tau, viata in general.

Draga mea, inteleg prin ce treci, poate daca te-ai gandi profund la ""a accepta ce nu poti schimba" ar fi o solutie.Succes!

Mesaj:
nici nu stiu de unde sa incep,am atatea de spus,ogroaza de intrebari fara raspuns.Mi am complicat singura viata si nu oricum ci asa…in cel mai complicat mod posibil incat cred ca nici cei mai mari psihologi nu ar putea sa ma inteleaga.Povestea mea incepe asa:in urma cu 28 ani,otanara adoloscenta,provenind dintr o familie oarecum instarita este atrasa de un baiat cam de aceeasi varsta cu a ei dar dintr o familie saraca.Cei doi ajung in cele din urma sa isi inceapa o relatie sexuala,adolescenta ramane insarcinata si se muta impreuna cu baiatul respectiv(acestia fiind parintii mei).Relatia nu amers,ei s au despartit,iar eu am fost crescuta de mama.Intre timp baiatul respectiv(tatal meu)s a casatorit cu oalta femeie,au facut un copil,si a reusit in cele din urma sa si depaseasca conditia de om sarac,ajungand sa se descurce f bine.Mama nu afost chiar atat de stabila ,ea avand in tot acest timp mai multe relatii esuate.Eu am fost crescuta mai mult de bunicii mamei,pot spune ca am avut o copilarie frumoasa pana la un moment dat.am fost un copil cuminte pana pe la 13 ani,eram premianta la scoala si mai eram si decurcareata.Dar pe la 12-13 ani voiam o schimbare,voiam mai multa atentie,si chiar in acele momente dificile ale mele mama si a gasit un partener cu care dorea sa isi intemeieze o familie. Pe mine nu prea ma mai baga in seama,eu eram la tara iar ea in Bucuresti,ma mai vzita o data pe saptamana.atunci i am pus un bilet in geanta in care o rugam sa ma transfere cu scoala in Bucuresti.Zis si facut,dar de aici practic au inceput problemele mele.M am mutat intr o scoala din bucuresti unde nu m am putut acomoda(colegii cam radeau de mine)si pe langa toate astea am inceput sa o iau pe drumuri gresite, sa mi fac anturaje proaste,sa mi incep viata sexuala mult prea devreme.In bucuresti am trecut prin multe:m ai intai am incercat sama sinucid cu pastile din cauza problemelor de la scoala, apoi m am imprietenit cu ofata care m a tras dupa ea in tot felul de anturaje ‘am ajuns sa pierd un an de scoala,am ramas apoi insarcinata cu un baiat cu care nu aveam practic o relatie sentimentala ci doar una sexuala.Am nascut la varsta de 14 ani un baietel pe care nu lam putut creste si am apelat la un asistent maternal.Intre timp mi am continuat scoala dar nu mai eram o eleva asa buna(nici nu mai aveam cum sa fiu).problemele s au tinut lant,aveam tot felul de relatii cu baieti care doar ma foloseau dar de dragul de afii bagata in seama acceptam si asa.In clasa a11a am intalnit un baiat sarac care sa indragostit de mine f repede si mi a cerut sa ma mut cu el.Dezamgita de mine si de cei din jurul meu am acceptat(eu nefiind indragostita).M am mutat cu el i am povestit ca am un copil si nu a zis nimic.Am stabilit impreuna sa imi termin liceul de la el,dar nu a fost asa ajungand mai apoisa imi interzica sa ma mai duc la scoala.Si uite asa amramas cu11 clase.Colac peste pupaza am ramas din nou insarcinata,am nascut ofetita pe care am crescut o cu el pana azi.Relatia noastra a fost extrem de nefericita, ne am despartit de multe ori si ne am impacat.Am reusit pana la urma cu chiu cu vai sa ma inscriu din nou la liceu,acum am trecut clasa a12 a,insa in vara asta am decis sa pun capat relatiei si sa ma descurc singura,dar nu stiu ce am ce mi se intampla pur si simplu nu pot ,ma chinui ingrozitor ,am multe pe cap.M am mutat cu tatal meu si cu mama vitrega(de precizat ca ei nu ii convine ca stau aici cu fiicamea)si mai rau e ca nu imi gasesc nici un loc de munca,gasisem ceva dar am fost data afara ,nu stiu ce am mi e greu nu ma mai pot concentra pe nimic,vreau multe dar nu pot sa obtin nimic.Am mari probleme de personalitate,de atitudine,de actiunenici eu nu mai stiu ce am.De meserie sunt ospatar,am facut un curs acum cateva luni dar se pare ca nu ma descurc prea bine,am mai facut si un curs de coafeza dar nici asta nu a mers.nu stiu ce sa fac incotro sa oiau cum sa ma descurc,aici la tata nu pot sa mai stau prea mult,o sa ii stric familia,trebuie sa fac ceva repede dar nu stiu ce si plus de asta fata mea trece in clasa a treia,trebuie sa o mut la o alta scoala dar la ce scoala cand nu stiu unde voi sta maine,mi am stricat viitorul nu vreau sa il stric si pe al ei.e atat de greu simt ca nu mai pot…

Cred ca si acum, tot nevoia de a primi atentie te-a facut sa scrii. Ai o poveste de viata ca oricare alta, toti avem drame, fiecare cat a putut duce, nici mai mult nici mai putin. Nu ai de ce sa te simti stigmatizata pentru ce ai facut, nu iti plange de mila, accepta-te asa cum esti si ai incredere in tine, da-ti tu atentie. Ai grija de tine si de copil si crezi ca totul e bine. Nu trebuie sa stii, trebuie sa crezi.

Terapie prin munca, draga mea. Te va elibera de dependenta de ceilalti. Nu poti ospatarita sau croitoreasa? Nu-i nimic, sunt doar doua meserii din sute. Mergi inainte si stabileste-te la una care sa-ti placa, dar da-ti doar trei luni ca sa o alegi, altfel vei pierde timp pretios. Relativ la relatie – e regretabil, dar viata nu e usoara pentru nimeni. Ridica-te si lupta!

Primul pas l-ai facut! O spui tu intre randurile pe care le-ai scris".am decis sa pun capat relatiei si sa ma descurc singura".Gaseste resursele in tine si crede in tine! Succes!

Mesaj:
Buna ziua!am si eu o problema destul de mare am un baetel de 3ani si 1 luna si nu vorbeste decat doar cateva cuvinte care le.a anvatat ,nu stiu ce sa ma fac cu el parca nu retine si uneori cand vreau sa.l anvat ceva se plictiseste repede ,uneori mai repeta anumite cuvinte care le poate dar le uita repede ,,ce.mi recomandati sa fac ca sunt foarte stresata

consultati un logoped, psiholog pt copii mici

Ati incercat sa il invatati cuvinte prin jocuri si prin cantecele? Sau puteti apela si la un logoped, dar v-as recomanda sa il atrageti prin jocuri , avand 3 ani, la aceasta varsta ei sunt atrasi de activitati cat mai atractive si mai interesante ptr ei… Sau daca aveti pe cineva in familie carr are mai mult lipici ar putea lucra cu el

Informatiile oferite sunt insuficiente pentru a ne forma o parere, va invit la o evaluare de specialitate in cadrul centrului mservice terapy children clinic

daca copilul nu are probleme neurologice nu aveti de ce sa va ingrijorati. Labis a vorbit la 5 ani, pana atunci doar a ascultat.:)

La aceasta varsta, copilul invata experimentand si repetand. Cu alte cuvinte, nu degeaba se invata in colectivitate poezii nenumarate, jocuri, cantece… Inscrieti copilul la gradinita. Isi va da drumul.

Mesaj:
Buna ziua! Ma numesc Mariana, am 41 de ani, si in momentul de fata sunt intr-un mare impas in ceea ce priveste casnicia mea. Sotul meu e mereu suparat, are foarte putine momente in care este mai destins, supararea lui provine mereu de la acelasi subiect: sexul, daca nu are parte de el zi de zi…aceasta in conditiile in care , de multe ori, seara, sunt foarte obosita din cauza orelor de serviciu, apoi, acasa, sunt ocupata cu cei doi copii, cu pregatitul mesei, rufe, curatenie, strans dupa toti trei…asta in mare…el nu ma ajuta cu absolut nimic, nici la treburile casnice, nici in ceea ce priveste copiii…nu-i place sa mai vorbesc cu el, imi raspunde mereu rastit, ma jigneste, ma acuza de infidelitate, aproape ca mi-a interzis sa mai intarzii de la serviciu sau sa mai merg la cursuri…Nu stiu cum sa ma mai port cu el pentru a nu mai sta vesnic suparat. Am nevoie de un sfat!

Raspunusl e simplu, Terapie de cuplu… Nu cred ca vei primi prea multe raspunsuri aici.

offf,am trecut printr-o poveste asemanatoare in urma cu 2 ani,am mers la un cabinet impreuna,relatia noastra se baza pe comunicare,am pus capat relatiei,eu m-am hotarat,am descoperit ca avea o relatie extraconjugala de aproximativ 1 an jumate,tot pe mine ma acuza,iar dupa ce am plecat m-a acuzat ca l-am parasit pt.a merge la altul.
Avea acelasi comportament asemeni sotului lui Mariana,mie in plus i-mi punea alte restrictii si interdictii,nu mi-ar ajunge o luna sa povestesc,dar acum mi-am schimbat viata

trecea de la o stare la alta,parca era labil psihic,tremura cand se enerva,era agitat,nu avea stare,cand incepea o cearta era fara sfarsit,daca venea ora sa mearga la lucru,mergea,dar continua cearta urmatoarea zi,ba chiar i-si amintea de nu stiu ce intamplare-cearta petrecuta cu ceva ani in urma si o continua
Ce este mai grav din punctul meu de vedere este ca nu consuma alcool si nici nu fuma,deci era "lucid",iar eu eram"nebuna"
,i-mi repeta mereu
am considerat ca trebuie sa plec sa traiesc viata altfel

Trebuie să vă ajutaţi pe mai întâi pe dvs şi în ultimă instanţă toată familia să ‘se adapteze’ mai uşor la stres. Dacă oferiţi aceste premise, fiecare va fi dispus să lase de la el într-un conflict sau orice situaţie solicitantă care s-ar putea imagina. Puteţi încerca să puneţi în aplicare rând pe rând ideile de aici http://tinyurl.com/p24llul

In întrebare aveti jumate din răspuns.

"supararea lui provine mereu de la acelasi subiect: sexul, daca nu are parte de el zi de zi…" multe cupluri se opintesc ca nu stiu ce sa faca cu "sexul"… pai sexul il aveti dar din pacate nu stiti ce sa faceti cu el… cum sa "investiti" in el, cum sa-l faceti placut, frumos, atragator… sexul asa "brut" plictiseste repede… trebuie impodobit cu ceva dragoste, iubire, amor… daca nu cautati sa il reinventati o sa va plictisiti repede de el… si de aici apar problemele….

Incercati sa-i propuneti sotului dvs. sa impartiti responsabilitatile in casa, sau si mai bine sa mai preia el cate ceva in plus si atunci veti avea timp si chef si pentru sex.Incercati sa amestecati actul sexual asa cum spunea colegul meu mai sus cu iubire, romantism sau orice alt ingredient care vi-l face mai placut.Daca gandim constructiv si pozitiv nu e chiar asa rau sexul.Bafta!

sunt barbati care nu-si ia nici pijamaua seara din sifonier,dar sa mai imparta responsabilitatile in casa,ba in plus vor sa fie serviti,pt.ca asa au obijnuit"la mama acasa",daca Mariana vine obosita de la serviciu acasa,trebuie sa inceapa treburile gospodaresti ca si cum a-r fi dimineata si de-abia s-a trezit din somn si incepe sa smotruiasca,gateasca,etc,daca mai are si el un orgoliu de nu-i permite nici sa-i raspunda cand o intreaba,ca a scris"nu-i place sa mai vorbesc cu el",e f.greu cu asemenea "SOTI"

eu i-as face 2 oale de cate 8-10kg cu mancare,adica 2 feluri diferite,copiii depinde ce varsta au dar jucariile,caietele,etc,lucrurile lor trebuie sa si le ordoneze singuri,pt.ca tot ei le folosesc,exceptie hainele care se murdaresc dar nu cred ca le este greu sa le puna in cos,masina de spalat sau ce are dansa acolo,altfel ziua urmatoare are timp si pt.sex,etc
P.S.:nu incerc sa fac program nimanui,am spus lucrurile din pct.meu de vedere,solutii sunt daca vrea sa se complaca cu viata asta in continuare

Asa cum ati facut un contract atunci cand v-ati casatorit, tot asa puteti face si un contract pentru casnicie. Propunerea acestui contract trebuie sa vina pe un fond de buna dispozitie, atunci cand prinzi un astfel de moment. De asemenea, aceasta propunere nu trebuie sa sune foarte serios, pentru ca o poate lua ca pe ceva obligatoriu, care sa-l sperie si sa nici nu vrea sa auda continutul. Ar fi mai recomandat sa aiba un caracter ludic. Daca accepta si ai trecut de aceasta etapa, atunci poti demara etapa a doua, unde, fiecare scrieti pe o foaie cateva reguli proprii ale casniciei voastre, reguli care credeti ca v-ar face convietuirea mai placuta. Etapa a treia aduce compararea listelor, fara sa excludeti vreo regula de pe lista celuilalt. Apoi, stabiliti un numar de reguli comun. Apoi poate incepe negocierea (adica ce sunteti de acord sa excludeti din lista si ce trebuie sa plateasca celalalt pentru aceasta excluziune). Dupa negociere, puteti sa treceti impreuna la conceperea unui contract, dupa un model care va convine sau inventie proprie. Acest contract va ajuta sa va organizati timpul individual, dar si in cuplu, va ofera ocazia sa discutati problemele din casnicie si solutiile lor, este o oportunitate de a petrece putin timp de calitate (afland totodata si ce asteptari aveti unul de la celalalt, intr-un mod constructiv) si nu in ultimul rand, poate fi un joc prin care cooperati. Sa nu uitati sa stipulati si pedepse pentru incalcarea unei reguli, de ambele parti; puteti inventa pedepse haioase care aduc un grad moderat de disconfort. puteti stipula in acest contract si modalitati prin care va puteti "spala pacatele", in cazul nerespectarii unei reguli (de exemplu, la 2 refuzuri sexuale consecutive, in ziua urmatoare, timp de 4 ore, iti poti spala pacatele laudand sotul pentru absolut orice activitate, fara sa ii aduci vreo critica sau fara sa ai vreo pretentie). Cu cat stipulati mai multe clauze haioase in contract, cu atat veti rade mai tare cand il concepeti, cand il memorati si cand il implementati. Sa stii ca buna dispozitia e molipsitoare; daca nu ma crezi, apuca-te de ras in hohote fara ca sotul sa stie motivul si ai sa vezi ca in scurt timp va incepe sa rada si el fara sa stie de ce. Asa ca… de ce sa nu va molipsiti unul pe celalalt cu activare pozitiva? Pentru ca si furia, naste furie… ce alegi? Iti doresc multa distractie!

Draga doamna, daca totu-i pute, motivul nu sunteti dvs. Faceti-i o vizita la serviciu, poate gasiti acolo raspunsul

sigur are o alta,sau altele

Barbatii atunci cand sunt refuzati ,in general devin morocanosi si isi exprima acea frustrare in diferite moduri.Vor ca sotia sa si munceasca pt a face bani,si sa aiba grija de copil,si de curatenie,sa si spele,sa faca si cumparaturi si seara sa fie perfect odihnita pt a ii oferi momentele dorite.Este imposibil.Daca aveti un sot cu care puteti discuta puteti incerca sa discutati deschis greutatile din sufletul dvs.Daca este un barbat limitat si animalizat intrradevar este foarte dificil

Mesaj:
Buna ziua. De 3 ani sufar de tinnitus (acufene) care mi-au aparut dupa mersul in cluburi. Dupa ce am luat o pauza si m-am obisnuit cu acufenele am reluat acest prost obicei, datorita si anturajului intr-o mare masura. Cum ma invita cineva intr-un loc zgomotos pub/club eu nu puteam/nu stiam sa refuz. Pana luna trecuta cand mi s-au agravat de imi afecteaza viata de zi cu zi. Sufar si de tulburari obsesiv-compulsive. Care ar fi problema la mine de nu m-am putut controla si mi-am facut rau cu buna stiinta?

daca aveti o tulburare obsesiv-compulsiva diagnosticata psihiatric atunci multe altele au sens. Va recomand un consult psihiatric (eventual cu tratament pt OCD) sustinut de psihoterapie. Succes!

Nu cluburile strica functionarea corecta a analizatorului acustic.. ci presiunea bass-ului… ce descrieti acolo e o "dereglare" a componentelor urechii interne.. SFAT: un examen de specialitate ORL intr-o clinica specializata ca nu cumva compumentele din urechea interna sa nu se fi miscay din pozitia lor fiziologica – acele acufene descriu o vibratie permanenta dincolo de timpan…

Din moment ce stiti cum se numeste afectiunea de care suferiti, inseamna ca ati primit deja un diagnostic. Deci problemele necesita o abordare complexa : consult si tratament psihiatric, examen ORL si, nu in ultimul rand, psihoterapie.
Va urez succes si vointa maxima !

Cum de nu v-ati putut controla? Sigur raspunsul il cunoasteti si singur. Ganditi-va la alte obiceiuri nesanatoase pe care le aveti si la momentele in care ati decis sa le pastrati, in pofida tuturor argumentelor. Veti gasi un tipar dupa care va conduceti viata, tipar pe care nu-l puteti schimba decat in mod constient, dupa ce il descoperiti si recunasteti. Faceti asta fie singur, fie la terapie. Va va ajuta pe termen lung.

ar fi totusi bine sa urmati un tratament adecvat minim 3 luni (spre 6 luni)… nu exista solutii rapide. Insistati!

Problemele se pot rezolva, dar, daca vedeti ca nu va descurcati de unul singur, cereti ajutor specializat. Nu mai amanati.

Dacă aveţi un deficit de zinc, ar putea fi exces de cupru. http://wp.me/p48646-3SG Cât despre TOC, unele persoane au deficit de B12. http://wp.me/p48646-1s1 Astea sunt doar câteva idei la repezeală, dar trebuie să vă informaţi în timp ce soluţii ar mai putea fi eficiente, de ex. inositolul.

Mesaj:
eu si prietena unui bun amic de-al meu am iesit impreuna si ne-am sarutat..si acel bun amic a aflat…si s-a suparat…a spus ca nu mai am ce discuta cu el si ca nu ii mai pasa de mine…daca renunta la mine asa usor imi era prieten?ce sa fac sa il impac?

El nu are nicio vina ca prietena lui a acceptat sa iasa cu tine si mai mult sa imparta cu tine si "ceva sentimente". Daca intradevar sinteti prieteni ar fi un semnal pentru el ca prietena lui "are strabism" si ii cam fug ochii si dupa altii

adica Dvs ne intrebati daca este ok sa fi tradat increderea acelui ‘bun amic’?

In loc sa va intrebati daca el va este prieten ca s-a suparat, mai bine va intrebati daca dvs ii sunteti prieten ca i-ati sarutat iubita. Pe ce lume traim?

dar tu, cat de usor ai renuntat la el?

Ce sa faci? Data viitoare, lasa-l tu sa-ti sarute prietena. Asta asa, ca sa-i dovedesti ca nu renunti asa usor la prietenia lui. Oare cum va fi? Probabil ca te vei simti asa cum se simte el acum si vei intelege.

Mesaj:
Sotul meu lucreaza in Germania de un an iar acum vrea sa mergem toti acolo mai ales ca cel mic plinge des seara dupa el. Problema e ca fata cea mare nu vrea sa auda de plecare iar eu nu vreau o las aici. Nu cred ca tatal ei /primul sot/ se va ocupa de ea de acum inainte daca pina acum la16 ani nu prea a fost interesat de ea iar alocatia nu a primit-o de la el de ani de zile. Cum o pot convinge sa vina cu noi, sa fim toti impreuna?

ii puteti explica problema legala: ea este minora, este in grija Dvs., trebuie sa asculte, macar pana devine majora, cand poate opta sa vina in Romania pt a merge la facultate. Mai puteti relua discutiile cu tatal biologic, poate gasiti o solutie satisfacatoare pt toata lumea. Dvs sunteti singura persoana care stie cum sa o convinga. Succes!

E greu pt ea sa plece la varsta aceasta. Isi lasa toti prietenii si colegii si merge intr-un loc unde nu cunoaste limba, sistemul, cerintele si mai este si singura, adica fara prieteni. E foarte greu pt ea in Germania la varsta asta. Acolo scoala are alte trepte de evolutie si ea in loc sa castige, va sta in loc. Colegii ei vor trece a 11a, a 12a, si ea va ramane pe loc ca sa invete o limba foarte grea si nu va avea viata usoara nici cu profesorii nici cu colegii. Daca plecati acum la varsta aceasta a copilului ii puteti strica viata si o puteti traumatiza. Sotul a plecat acolo pt ca asa a decis el, dar fetei ii puteti strica viata, ca nu va termina liceul nici dupa sist romanesc, nici dupa ala nemtesc. Gasiti o varianta sa ramana fata acasa.

Luati-o incet,treptat cu schimbarea astfel incat sa nu fie traumatizant.Incercati sa mergeti impreuna ptr.o perioada scurta,o vacanta cu promisiunea ca va veti intoarce,promisiune care este necesar s-o respectati.In aceasta scurta perioada puneti-o in contact cu tot ceea ce-i frumos acolo si tot o data sa-si faca noi prieteni.Dupa aplicati plecarea definitiva.Daca nu fct.,este necesar sa discutati cu tatal biologic asa cum a specificat Domnul Botezat.Succes!

Poate e vremea ca tatal ei sa isi asume responsabilitatea. Eu as lasa-o in pace si n-as incerca sa o conving de nimic. Ea are nevoie sa se convinga singura, apoi sa aleaga ce e mai bine pentru ea. Si i-ati arata asa si ca aveti incredere in ea.

Nu as pleca fara copilul meu pt nimic in lume. Apelati la consilierul scolii, la fostul sot, la rude, prieteni, bunici. Se poate. Am venit in Canada cu fete de 15 si 16 ani. Putin greu la inceput, dar acum sant foarte fericite, au o educatie buna, o cariera deosebita( stomatologi ambele) si un trai decent, pentru care sant foarte recunoscatoare fatza de noi. Incercati tot ce puteti si nu plecati fara un copil. Ei sant tot ce avem.

A avea=a poseda. Tratati-va copii ca pe niste fiinte nu ca pe obiecte, sunt doar oaspeti in viata voastra si aveti datoria sa ii cresteti liberi nu ca pe niste pasari in colivie. Apoi de ce ma mai mir ca atatia adolescenti sunt depresivi si speriati de viata…

O sa va regretati viata daca nu o luati. Oferiti i o viata frumoasa si decenta. Nu toata lumea are posibilitatea asta si de aceea strugurii par acrii. Viata din Romania si ce cariere ofera tinerilor, cunoastem bine. De asta ne am imprastiat toti in lumea mare. Succes mult.

Depresivi sant copiii " uitati" acasa. Cu traiul bun se obisnuieste repede. Am doua cazuri aici in jurul meu. Se poate. Iar cand e majora, lasati o sa decida si sa vina inapoi. Garantez ca nu o va mai face veci.

Ca sa-i dati libertatea de a alege este necesar sa-i aratati ce are de ales.Nu v-a alege ceva ce nu cunoaste…asa ca mergeti o vacanta acolo si este posibil ,asa cum a specificat Doamna Came,”nu o va mai face veci”..intoarcerea…Depinde si de capacitatea ei de adaptare la nou…Succes!!!!!!

sieu dacalam crescut pinala 22 deani siacum a ales saplece farasamai tina cont devorbele male demama cepot safac

Oferiti-i ocazia sa aleaga, explicandu-i ca acum dvs sunteti responsabila de ea, si ca, daca alege sa ramana in tara, tatal ei va fi responsabil de ea. Adica, nu numai ca vor locui impreuna, dar vor discuta deschis despre toate problemele, le vor rezolva impreuna, vor face tot ce faceti acum in familie, iar dvs. veti face asta cu celalalt copil, in Germania. Lasati-o sa locuiasca cu tatal natural o luna, inainte sa plecati dvs din tara, dar fara sa interveniti absolul deloc. Stiu ca va fi infiorator de greu, dar o va ajuta sa se hotarasca. Apoi, sa locuiasca o luna si in alta tara, cu dvs. si noul tata. Orice decizie va lua, respectati-o, dar aveti grija sa inteleaga clar ca alege o alta familie, cu toate consecintele.

Mesaj:
Buna ziua! sunt o mama de doi baieti foarte diferiti. cel mare are 6 ani si despre el vreau sa vorbesc. simt ca am de tras mult cu el, pt ca intr-adevar a avut sufletelul chinuit, insa e prea sensibil si prea sentimental. cand spun sufletel chinuit ma refer la dorul care l-a chinuit cand avea 4 ani si am lipsit 6 luni. cand am plecat in italia, i-am facut poza, o veselie de copil. cand m-am intors dupa 6 luni, era alt copil. traumatizat rau. of e mult de spus. l-a tinut soacra mea=un inger de femeie. dar dumneaei ingrijeste o fetita bolnava de sindromul drawn. mi-a recunoscut, ca acea fata l-a batut. fata avea 25 ani, dar suflet de copil. of, plina de gelozie, a prins momentul si l-a atacat. cand m-am intors la copil, era derutat. a prins frica de intuneric. si frica de fete. eu eram proaspat insarcinata. i-am spus ca e posibil sa am o fetita in burta. of, mare groaza pe el. urla, NU U U FETITA A A! NU U U! NU VREAU FETITA! am ramas socata de reactia lui, stiind ca isi doreste o surioara.
am vorbit la telefon cu cineva si i-am spus dupa rezultatul de la ecografie ca e fetita. in timp ce vorbeam, a sarit la mine si m-a tras rau de par, nu vreau fetita, nu vreau fetita. l-am luat cu usorul, s-a calmat. alta data am vorbit iar la tlf cu soacra mea, am intrebat-o ce face Isabela(fata bolnava), iar a sarit in parul meu, NU ISABELA, NU VREAU S-AUD DE ISABELA! am facut legatura, copilul nu vrea ca bebe mic din burtica sa fie fetita, din cauza Isabelei. mi-a batut copilul si mi l-a traumatizat. totul in fractiuni de secunda, cat soacra mea s-a intors putin pt o treaba, ea, Pleosc, palme in copilul meu. asa se explica ura fatza de fetite. dar frica de intuneric, are oare vreo legatura cu aceasta expierenta nefericita? aceasta e perioada 4-5 ani. acum copilul are 6 ani, si alte probleme! of

mergeti la un psihoterapeut pt categoria asta de varsta… nu mai asteptati inca 2 ani…

Pina vi se naste fetita e bine sa rezolvati problema de "comportament/teama" a baiatului, atfel va fi foarte agresiva raectia baietelului fatza de noul membru al familiei… isi va vedea surioara ca pe un "dusman" din cauza comportamentului Isabelei fatza de el…

am specificat, in perioada 4-5 ani. in aceasta perioada, s-a aflat la extrema frica-ura fatza de fetite. am prins secretul, ca Isabela a fost agresiva, i-am explicat ca fetita din burta, e altfel. e mica, are nevoie de iubire. si nu e rea ca Isabela. Isabela e bolnava si cateodata e buna, cateodata e rea. nu toate fetele sunt asa. . . l-am luat cu usorul, s-a mai inmuiat. dorinta lui a fost ca bebe din burta sa fie baiat. se ruga la Doamne-Doamne sa fie baiat. si Domnul i-a ascultat rugaciunea. am facut a doua ecografie si mi s-a spus ca e baiat. i-am dat vestea cea mare. A RADIAT de fericire! i-a stralucit fatza, parca avea sclipici pe fatza! n-am vazut atata bucurie la el, cand a auzit ca va avea un fratior! si timpul a trecut, acum are un fratior de un an. insa, a ajuns la cealalta extrema. acum ca a mai crescut un pic, a inteles apucaturile Isabelei si joaca afara cu copiii, l-a ajutat sa se linisteasca. dar, e mereu indragostit de cate o fata. daca o fata ii spune un cuvant frumos, gata i se pune la inima. vine la mine si-mi spune: mama, am o iubita. Alice se poarta frumos cu mine. a zis ca-i place de mine. prin casa, canta Sunt un pic pic indragostit! /mama, sa nu ma spui lu tata! eu-ce sa nu-i spun? el-ca sunt indragostit! acum 3 zile imi spune: mama, Gabi ma iubeste. o fata cu 4 ani mai mare. a venit la mine si m-a imbratisat. ma iubeste. mama, da sa nu-i spui lu tata! eu ii explic, e ceva normal sa te iubeasca. esti un baiat deosebit si foarte dulce si cine te cunoaste, te iubeste. exista mai multe feluri de iubire. prietenii te iubesc intr-un fel, parintii in alt fel, o fata cu un baiat, se iubesc altfel. gabi te iubeste la modul prietenesc. / si nr fetelor creste. imi place de Bianca, nu stiu ce cadou sa-i iau iubitei mele Alesia. inghetata se topeste, ciocolata si ea se topeste, ca e vara. . .

dar cel mai grav lucru din ultimele 2 saptamani, a fost secretul lui. de aici am luat decizia sa consult un psiholog. in momentul de fatza nu am niciun contact live, va am pe dv si va multumesc pt sfaturi. haideti sa va spun secretul! am fost la tzara la socrii mei. o doamna foarte draguta din Bucuresti, are casa de vacanta langa socrii mei. vecina mai vine pe la soacra mea si petrece destul timp in curte, cat sa o privim un membru in familie, nu doar o vecina. si vine puiul meu la mine si-mi sopteste: mama, vecina(40 ani) mi-a zambit! eu- asa mai zambesc doamnele dragute la copii! el- nu mama, nu sunt copil, sunt baiat mare! si vecina nu mi-a zambit asa mi-a zambit asa m-am luat cu treaba, am uitat. peste o ora, imi spune: mama, sa nu ma spui lu tata! ce? ca vecina mi-a zambit. / imi dau cu parerea, fatza de tata e rusine, nu e frica. sotzul e bland si copilaros din cale-afara cu ei. dar ce fac cu ce simte el acum fatza de genul feminin?! prea tot ce zboara se mananca, prea i se zguduie inimioara la orice minigest din partea genului feminin! vorbesc deschis cu el, el imi cere, hai mama sa vbm! despre ce? el-despre fete. si las totul la o parte si stam de vorba! unde aud 4-5 nume de fete din cartier si rade pe sub mustati si are diverse intonatii de inimioara indragostita. ce sa fac cu el, sa fie stapan pe emotiile lui?!

are doar 6 ani… nu cred ca putem avea pretentii de maturitate emotionala de la un copil, mai ales ca la adulti e destul de greu de gasit . Incercati sa va jucati rolul de continere… rolul de mama. In timp, prin ce ii spun parintii ca e bine si rau… el o sa isi stabileasca punctele de reper si o sa fie ok. Mergeti insa la un psiholog macar pt a va informa mai bine. Succes!

e o dorinta veche mersul la psiholog. am fost o singura data cu el, pt ca nu vorbea. la 3 ani jumate nu vorbea. of cate am tras cu el, de la nasterea grea, naturala 3.900g, i-a fost deformat capusorul si nu a vorbit decat in urma unui tratament medicamentos de lunga durata. i-am citit emotiile din gesturi, akm vorbeste si e ok. la o teama, o da in balbaiala. cand am stat la maternitate pt fratele mai mic, s-a temut foarte tare ca nu mai vin acasa si in telefon se balbaia rau. am ajuns cu bebe mic acasa, dar flacaul meu nu putea vorbi normal. balbaieli de toata groaza. am inteles. frica l-a bagat in balbaiala. l-am luat cu usorul, iar tratament medicamentos si balbaiala a disparut. acum sunt ingrijorata. frica de intuneric si complexul sentimente-iluzii au pus stapanire pe el. sper ca timpul sa ne fie prieten si sa-mi imbarbateze flacaul! va multzumesc pt rabdarea cu care m-ati ascultat!