Mesaj:
Buna seara! O intrebare…am si eu.Cat de mult este bine sa ti destainui viata intima? Sunt casatorit si am un copil,iar sotia mea a plecat de acasa spunand ca divorteaza,pentru simplul motiv ca nu ma mai suporta.Mentionez ca nu are vreun motiv intemeiat,ci doar dorinta aceasta a ei.Nu sunt betiv,curvar sau violent,ci doar putin mai mult cicalitor si excesiv,poate,de chitibusar cu tot ceea ce-nseamna viata de familie si cresterea prin igiena si educatie a copilului.Sotia este mai delasatoare si acum mi-a "zugravit" o imagine de "calau"!Ea nu a fost o "sfanta" nicidecum,dar…asa am luat-o si mi-am asumat raspunderea pentru ca am/o iubesc! Stiam ca a suferit un viol in adolescenta,dar niciodata nu am cerut explicatii,de ce nu au fost parintii la politie.Acum…copilul(17 ni) m-a facut "un nimeni" si ma roade,daca ar trebui sa stie ca acest nimeni a facut un gest pe care putini l-ar face si…in plus a fost totdeauna aproape de familie!?Multumesc!

nu este bine sa te destainui chiar la toti…sincer inteleg prin ce treci pt ca si ai mei sunt despartiti si sincer lasa-l sa mai cresca si o sa vada singur adevarul….doare stiu ca doare…dar cu timpul o sa inteleaga si o sa vina langa tine….pana atunci RABDARE foarte multa rabdare…

Intrebarea care se pune este cu ce v-ar ajuta destainurile vietii dvs. intime, in functie de destinatarul lor. Daca vreti sa faceti aceste marturisiri prietenilor, ati putea obtine compasiunea lor. De la un psihoterapeut ati putea astepta intelegere, acceptare neconditionata si sustinere in schimbarile pe care vreti sa le faceti in viata dvs.(daca intentionati sa faceti schimbari). Va recomand insa prudenta in destainuirile pe care intentionati sa le faceti copilului dvs, nu ar fi indicat sa-l folositi pe post de munitie ca sa "trageti" in ex-sotia dvs. Lui puteti sa-i oferiti un timp de calitate tata-fiu; marturisiti-i ce simtiti in legatura cu el, vorbiti-i despre dvs, despre ce considerati ca ati gresit dvs, dar nu ii vorbiti urat despre ea. Este totusi, mama lui, si dvs sunteti tatal lui, divortul dintre dvs si sotie, nu va schimba asta. Nu-l puneti sa-si imparta sufletul si /sau sa aleaga intre mama si tata. Acordati-i increderea in judecata lui proprie; isi va face singur o parere. Pana atunci, preocupati-va de modelul pe care i-l oferiti copilului dvs: face mai mult decat 100 de destainuiri. Succes!

Nu are un motiv intemeiat in ratiunea dumneavoastra, insa pentru dansa exista suficiente motive, altminteri nu ar simti nevoia de distanta. Pe de alta parte nu cred ca pe dumneavoastra nu va mai suporta, ci probabil cicaleala din partea dumneavoastra. Aceasta cicaleala ii transmite constant acelasi mesaj: "Nu faci nimic bine", sau "Nu esti buna de nimic". Dupa cativa ani in care a receptat aceste mesaje, e de inteles ca nu mai poate accepta aceasta atitudine care o devalorizeaza, din partea omului care a vrut sa-si petreaca viata cu dansa, tocmai datorita faptului ca este foarte valoroasa pentru el. Probabil ca a observat si fiul dumneavoastra cat de suparata si nemultumita este mama lui; probabil ca a interceptat si el acelasi mesaj potrivit caruia mama lui nu ar fi buna de nimic. Si, in consecinta, ca sa va mai taie din increderea conferita de perfectionismul dumneavoastra, intr-un moment de suparare v-a spus acelasi lucru pe care il transmiteti sotiei de ani de zile. Cu siguranta acest mesaj este receptat gresit, datorita distorsiunilor care au aparut in nenumaratele secvente de comunicare. Ma gandesc si ca s-ar putea sa ramaneti extrem de surprins de ceea ce cred eu ca sotia dumneavoastra a interpretat. Poate ca nu ati intentionat niciodata sa o faceti sa se simta atat de lipsita de valoare. Dar asta se datoreaza comunicarii deficitare. Acum… dumneavoastra ce vreti sa destainuiti? Si ce doriti exact sa obtineti in urma destainuirilor?Compatimiri sau posibile explicatii a cauzei pentru care a plecat sau confirmari a faptului ca dumneavoastra nu sunteti responsabil pentru plecarea ei sau tehnici de readucere inapoi?Si eu va recomand prudenta in destainuiri pentru ca riscati sa ii zugraviti o imagine si mai nefavorabila, care ii va intari credinta ca nu ati valorizat-o si ca a luat decizia cea mai buna. Dar daca va doriti sa intelegeti care este partea dumneavoastra de responsabilitate sau daca doriti sa va intelegeti pe dumneavoastra mai bine, atunci va recomand sa va programati la un psihoterapeut si sa-i faceti lui aceste destainuiri. Veti avea mult mai multe beneficii. Succes!

Sunt cam 300 de femei la un barbat. Poate chiar mai multe. Ei zic sa va incercati norocul in alta parte. Cat despre fiu, intelegeti-i tristetea, iar dvs. aveti dreptul sa va refaceti viata.

A-ti petrecut atìtia ani frumosi impreunä.Acum e timpul sä vä intelegeti mai bine,este un punct crucial dar intoarceti-vä privirea spre sotie si cäutati schimbarea.Are nevoie sä fie apreciatä si dacä jumätatea ei nu o face atunci cade in depresie si veti suferi toti si copilul are mare nevoie de ambii

Mesaj:
indepartez toti barbatii.
buna ziua.am tot incercat sa fiu cu cineva care imi place,dar din cauza posesivitatii ii indepartez.mi s-a spus in repetate randuri sa am rabdare si pur si simplu nu pot.ce sa fac sa ma pot controla?din dorinta de siguranta si din dorinta de a cauta si da afectiune grabesc lucrurile si stric tot.

Nu prea inteleg cum anume procedezi, dar pot sa-ti spun un lucru: un catel, sau un caine mai mare iti poate da un sentiment de siguranta, ofera si apreciaza afectiunea…chiar daca este in lesa. Un barbat este o fiinta umana; are nevoie (ca orice fiinta umana) de libertatea de a decide unde si cu cine vrea sa fie. Stai de vorba cu un psihoterapeut despre aceste tendinte posesive. Intre timp… o pisica te poate invata mai mult despre libertatea personala in relatii.

Da… autocontrolul se invata; nu te nasti cu el. Tota asa te poate invata un specialist cum sa ai o mai mare toleranta la frustrare. Daca iti este afectata calitatea vietii, atunci te sfatuiesc sa apelezi la un psihoterapeut. Succes!

Mesaj:
Buna, am o relatie de 2 ani cu un baiat pe care am ajuns sa il iubesc mai mult decat pe mine, si el imi spunea la inceput ca ma iubeste dar acuma in ultimul timp nu mi-a mai spus, ne certam foarte des din motive aiurea, el incepea scandalul si eu eram cea care isi cerea scuze el tot imi spunea gata nu mai vreau sa aud de tine, si asa era de fiecare data. Acum ne-am certat din nou tot din cauza lui, iar am insistat eu cu impacarea numai eu il caut il sun el vrbeste urat cu mine, a trecut o zi si nu ne-am impacat. Nu stiu ce sa fac parca sunt dependenta de el, nu pot fara el il vreau vreau sa ne impacam, ce sa fac?

Pana si religia ne invata sa iubim aproapele "la fel ca pe noi insine".Cu accentul pe "LA FEL" Poate e timpul sa te iubesti si pe tine LA FEL, si sa te porti frumos CU TINE, in asa fel incat sa nu mai accepti sa fii tratata urat, in numele iubirii. Iubirea nu are nimic de-a face cu acest gen de relatii. Psihoterapia te poate ajuta sa intelegi ce se intampla si cum poti schimba situatia. Succes!

Uite, iti propun un experiment cu sanse de reusita de peste 90%: timp de o saptamna abtine-te sa-i dai vreun semn de viata (nici un sms, nici un mesaj, nimic pe fb, etc). In maxim o saptamana iti garantez ca te va cauta. L-ai obisnuit sa-l contactezi tu. In consecinta, se asteapta sa-l cauti. Daca schimbi comportamentul tau si nu-l cauti, asteptarile lui nu se mai implinesc. Atunci, va interveni curiozitatea in prima faza, apoi nelinistea care il va determina sa vada ce s-a intamplat. Dar trebuie, cu orice pret sa te abtii sa-l cauti. Si cand te va cauta el, sa-ti amintesti ca motivul lui e curiozitatea si faptul ca asteptarile lui nu s-au implinit… dar nicidecum marea iubire. il mai vrei chiar si in conditiile astea? Crezi ca-l iubesti atat de mult pentru ca ti-a implinit niste nevoi (tu stii care); insa acum, se pare ca nu mai este dispus sa-ti implineasca acele nevoi. Nu confunda implinirea nevoilor cu iubirea. numai bine!

Mesaj:
Buna ziua. Sunt disperata. Nu stiu ce sa mai fac…. am intrat itr-un cerc vicios din care nu pot sa mai ies. Totul a fost oarecum bine pana la inceputul acestui an scolar cand m-am decis nestiind nimic despre meseria de invatator sa profesez in acest domeniu.
Am intrat in acest sistem si nu mai pot face nimic pentru a da inapoi dar din pacate nici inainte nu mai pot da… ca as dezamagi foarte multe persoane care si-au pus vorba si obrazul pentru mine ca sa pot sa obtin acest post.
Am un copil de aproape doi ani. De cand s-a nascut nu am mai vazut mai nimic frumos la viatza cu toate ca ar fi trebuit ca e o fetita minunata. Imi iubesc mult fetita, dar ganduri negre ma incearca zi de zi.
Zilele trecute chiar ma gandeam sa fug de acasa ca ma coplesesc gandurile ca nu o sa reusesc nimic in viatza.
Tot timpul doar negativ gandesc… oricat as incerca nu vad nimic bun in viatza mea… chiar daca am un sot iubitor care imi este alaturi, o fetita minunata si desteapta… constientul imi spune ca ar trebui sa ma bucur enorm de aceste daruri minunate ce le am in viatza mea… dar nu reusesc… am cateodata chiar si ganduri sinucigase sau sa fug de acasa… sunt disperata… acum ar trebui sa ma pregatesc pentru sedinta cu parintii la ora 16, mai am 2 ore, dar nu reusesc deloc sa ma concentrez… VA ROG AJUTATI-MA!!! SUNT DISPERATA… nu am mai dormit bine de cateva saptamani… ma trezesc noaptea si ma gandesc daca o sa reusesc ce am de facut pe a doua zi.
Am noroc de mama mea ca are grija de fata (e la ea la 100 km distanta) ca sa nu imi preia aceste sentimente, si de scoacra mea care are grija de gospodarie, si sa faca de mancare… nu mai am interes pentru nimic…. am o groaza de facut pentru scoala si asta imi manaca tot timpul… daca reusesc sa dorm 2-3 ore linistite pe noapte este bine.
Va rog mult ajutati-ma.

Folosiţi anticoncepţionale ? Asta ar fi doar una din cauzele care predispun către acumulările de cupru la femei. http://wp.me/p48646-3u6″Excesul de cupru este de asemeni întâlnit frecvent la adulţi, în special femei. Din nou, estrogenul este un important factor contributiv, din cauza strânsei asocieri dintre cupru şi estrogen. Suplimentar creşterii normale a estrogenului în ciclul menstrual, estrogenul tinde să crească în al treilea trimestru de sarcină, contribuind astfel la depresia post-partum şi alte probleme psihologice la unele femei. În plus, femeile (şi fetele adolescente) care folosesc ‘pilula’ pentru contracepţie, cresc cantitatea de estrogen în sistem. Ceea ce este strâns corelat cu tendinţa de a experimenta depresia, tulburarea de panică, şi tulburarea obsesiv compulsivă.”

La fel de bine aţi putea avea o infecţie cu Toxoplasma: http://wp.me/p48646-1dn Peste toate acestea se pot suprapune diverse carenţe nutritive: folat (aţi evitat frunzele verzi ?), omega 3 şi vitamina E, zinc, B12. Respectiv suplimentând cel puţin cu unele din acestea, starea dvs. s-ar putea îmbunătăţi vizibil.

cred ca cel mai mult v-ar ajuta niste sedinta de psihoterapie. problema pare sa aiba radacini care nu cred ca pot fi cuprinse aici intr-un raspuns pe internet bazat doar pe un mesaj digital. cu siguranta exista o rezolvare pentru situatia in care va aflati si o veti putea gasi dupa ce va linistiti mai intai si apoi dupa ce incepeti o explorare in interiorul dvs pentru a gasi aceste solutii.

Sa le luam pe rand: 1)Faptul ca ati dezamagi persoanele care v-au ajutat sa “intrati in sistem” nu este un motiv pentru care sa ramaneti intr-o profesie care nu va (mai) aduce satisfactii. Este viata dvs., si aveti dreptul sa decideti cum vreti sa o traiti. Daca persoanele se simt dezamagite de deciziile pe care le luati, este numai problema lor. 2) Nu neglijati starile depresive pe care le traversati incepand de la nasterea fetitei, ele trebuie discutate cu un psihiatru-pentru un eventual tratament- si cu un psihoterapeut care sa va insoteasca in procesul de intelegere si restructurare a vietii dvs., inainte ca simptomele sa se agraveze. Curaj!

ORICE SE POATE CAND VREI SI AI INCREDERE IN TINE.!

Pentru o clipa va opriti, va cautati un loc unde sa fiti singura, va asezati culcat sau in sezut intr-o camera bine aerisita si va concentrati asupra respiratiilor dvs. Inspirati incet numarand in gand pana la 4, mentineti apoi respiratia intr-un platou numarant tot pana la 4, apoi, mai incet, dati drumul la respiratie avand grija sa numarati 101, 102, 103 si 104. Dupa ce repetati de 3 ori aceste respiratii, stati lungita pe spate, cu mainile pe langa corp fixand un punct pe tavan. Ramaneti in postura asta pana v-ati relaxat. Gata, acum sunteti mai linisita, viata este frumoasa si merita traita din plin! Nu lasati starile descrise de dvs. sa va copleseasca. Cea mai buna investitie este in dvs. mai ales ca aveti familia alaturi, un copil minunat si sunteti tanra, deci mergeti la psiholog, nu amanati si impreuna cu el veti face ceea ce trebuie facut ca sa va puneti pe linia de plutire. Nu uitati, orice amanare este un act de autosabotare sau aceasta stare va aduce beneficii pe care nu le consitentizati.

Din ceea ce descrieti, aceste stari nu sunt niste stari de disperare trecatoare, de care avem cu totii parte la un moment dat, in viata. Pare a fi depresie postpartum, care se poate declansa imediat dupa nastere sau chiar si la un an dupa nastere. In majoritatea cazurilor, se declanseaza din cauza hormonala peste care se suprapun circumstantele mediului. Nu neglijati aceasta problema si daca ati gasit puterea sa va adresati acestui grup, am incredere ca va veti putea adresa medicului de familie, psihiatrului si psihoterapeutului. Ceea ce traiti acum, sunt simptomele comune in depresie; deci nu sunteti singura care trece prin asa ceva. Dar, vestea buna este ca exista tratament: medicatie psihiatrica combinata cu psihoterapia. Amintiti-va cum ati fost inainte de nastere. Aceasta este doar o perioada… nu veti ramane asa mereu. Si… cata vreme nu va mai satisface nimic, e normal ca nici meseria sa nu va aduca satisfactii. Cu siguranta solicitarile mediului de lucru depasesc capacitatea dumneavoastra de adaptare. In felul acesta, peste depresia postpartum se suprapune si stresul, iar starile deprimante capata amploare. Eu nu va recomand sa abandonati aceasta meserie in acest moment; nici sa nu o abandonati niciodata. Ideea este sa asteptati momentul potrivit pentru aceasta decizie. cred ca orice ar lua locul acestei activitati in acest moment, ar fi la fel de stresant pentru dumneavoastra. Asadar, cereti ajutor specializat si dupa tratament, atunci cand veti vedea viata ca si inainte, ganditi-va daca aceasta meserie va reprezinta sau nu si atunci luati decizia definitiva. Cat despre dezamagirea celor care s-au zbatut sa obtineti acest post, ganditi-va cat ar creste ea in mintea lor, stiind ca si-au pus “barba” pentru cineva incompetent in acest domeniu. Poate ca intr-un alt domeniu puteti chiar straluci. de ce sa pierdeti o sansa in viata, de dragul mentinerii unei aparente in ochii altora. Cu bunul simt sau cu recunostinta pe care probabil simtiti ca o datorati cuiva, se poate rezolva elegant prin comunicare deschisa; dar si aici puteti exersa cu un psihoterapeut mai multe variante. Asa ca nu mai pierdeti timpul cu disperarea si treceti la actiune; altminteri veti simti efectele inactiunii. Numai sanatate!

Mesaj:
Buna seara, sunt F. am 23 de ani.

Recent, am aflat ca dintii de sus frontali imi vor cadea si numai pot face nimic. Voi face doar o curatare profesionala… De cand am aflat plang in toata ziua, nu pot dormi noaptea, am intepaturi la inima, cateodata nu imi ajunge aer… Am cautat diferite articole…mai rau am facut! Ajutati.ma va Rog! Cum sa procedez?

Multumesc.

sincer incearca mai intai sa te calmezi…deoarece nu rezolvi nimic daca plangi…este foarte bine ca ai fost la un stomatolog….

Probabil , o paradontoza . Stomatologul te va ajuta .

ba rezolvi ceva daca plangi, iti descarci toata spaima in loc sa o tii in corp sa te imbolnaveasca. inteleg foarte bine prin ce treci, nu stiu insa care este situatia ta medicala, de ce iti vor cadea dintii? ce a spus stomatologul? ai facut 2-3 controale pentru a fi sigura de acest rezultat? in ziua de azi exista mai multe solutii, exista punti, coroane, implanturi etc. poti alege impreuna cu dentistul solutia care ti se pare tie cea mai convenabila.

Şi eu am pierdut treptat o parte din dinţi până la 34 de ani. Cădeau… nu se ştia de ce. Am întâlnit la un moment dat într-un plafar un farmacist foarte inteligent (lucra acolo), care m-a sfătuit după o scurtă discuţie: "Înseamnă că ai o problemă metabolică şi în ultimii ani ai pierdut calciu în ritm accelerat. Dacă aş fi în locul tău aş face mai multe analize, vitamina D sau altele." S-a dovedit că în cazul meu fenomenul era provocat de celiachia nediagnosticată. Deci nu începe să plângi, ia nişte parale şi mergi la mai mulţi medici, vezi care este de fapt problema ta.

O proteza va rezolva tot, si nu plange pentru ca esti inca tanara

Exista implantul.

Poate exista si un grup "Intreaba stomatologul online"! Cred ca un (alt) stomatolog ar putea sa-ti dea raspunsul la intrebare.

nu ai de unde sa stii peste cat timp iti vor cadea,poate zeci de anii,pana atunci bucurate de ei,mergi la un stomatolog,eventual pentru un consult,poti consulta si un alt medic,iar daca starile de rau continua,poti apela la un psihoterapeut.Toate cele bune!

exista posibilitatea de a lipi pe dinti in interior o banda subtire invizibila care i tine legati unul de altul ( cei 4) pentru a fi mai puternici. Am asa ceva. Si tu la randul tau ii simti mai puternici. Cleaning ul profesional din 3 in 3 luni e obligatoriu. Clateste gura cu apa cu sare de 3-5 ori pe zi. Apa cu bicarbonat deasemenea foarte buna in clatirea gurii.

Nu face din tantar armasar ! Dintii nu sunt de neinlocuit ! Si, daca n-ai bani pentru asta, se poate si fara. Important e sa ai incredere in tine, sanatate si speranta ! Viata ne trece prin multe incercari.

Cred ca este foarte neplacut sa treci prin asa ceva la varsta ta. Dar… este cel mai grav lucru din lume? Uite, eu vad unul si mai grav: intepaturile la inima pe care ti le provoci fara sa stii. Si daca te mai gandesti, cu siguranta vei descoperi si alte lucruri mai grave decat do dinti pierduti. nu uita: este foarte neplacut, nu grav!

Mesaj:
Buna.Nu stiu in ce situatie am ajuns momentan, stiu doar ca sunt ft trista. Toata copilaria am fost grasa si asta a atras multe complexe, unele din cauza conditiei altele din cauza oamenilor rautaciosi.De un an am reusit sa slabesc. am 57 de kg si un 1,67 inaltime deci proportiile mele nu sunt neaparate mari. ei bine, abia daca mai pot iesi pe strada cu iubitul meu(suntem de 1 an impreuna, el m-a ajutat si motivat sa fac o schimbare) si simt ca orice femeie e mai frumoasa, mai sexy. pt mine nu sunt de ajuns niciuna din calitatile mele..pur si simplu duc un razboi cu subconstientul meu si mereu pierd..constient. Inainte sa l cunosc pe el, am ramas insarcinata cu fostul. Am facut avort pt ca viitorul nu suradea nici lui, nici mie. O perioada dupa am incetat sa ma machiez, sa ma aranjez iar tinutele mele se rezumau la orice bluza larga si orice fusta sau pantaloni lalai. Nu reusesc pur si simplu sa ma consider o femeie frumoasa. Fiindca mereu am fost grasa iar sora mea cu 3 ani
mai mare slaba, mereu am simtit ca sunt respinsa desi de multe ori oamennii au ramas prieteni cu mine iar de ea nu vor sa-si aminteasca. Nu stiu cum pot iesi din cercul asta vicios, intr un fel stiu ca e doar in mintea ta dar mi-e foarte greu sa lupt in fiecare secunda cu asta. mereu aleg usa pe care scrie" esti o grasa. deloc sexy si intr-o zi el va pleca. esti varza. urato". ce pot sa fac? am nevoie de ajutor va rog

Solutia este sa faceti psihoterapie. Singura nu aveti cum sa iesiti din acest cerc vicios. Aveti nevoie sa va resetati subconstientul legat de anumite programe pe care le ruleaza dar nu va mai servesc. Daca sunteti din zona Constantei puteti sa ma sunati la telefon 0744332970. Succes in rezolvarea situatiei

Mesaj:
Buna ziua. Sunt disperata. Nu stiu ce sa mai fac…. am intrat itr-un cerc vicios din care nu pot sa mai ies. Totul a fost oarecum bine pana la inceputul acestui an scolar cand m-am decis nestiind nimic despre meseria de invatator sa profesez in acest domeniu.
Am intrat in acest sistem si nu mai pot face nimic pentru a da inapoi dar din pacate nici inainte nu mai pot da… ca as dezamagi foarte multe persoane care si-au pus vorba si obrazul pentru mine ca sa pot sa obtin acest post.
Am un copil de aproape doi ani. De cand s-a nascut nu am mai vazut mai nimic frumos la viatza cu toate ca ar fi trebuit ca e o fetita minunata. Imi iubesc mult fetita, dar ganduri negre ma incearca zi de zi.
Zilele trecute chiar ma gandeam sa fug de acasa ca ma coplesesc gandurile ca nu o sa reusesc nimic in viatza.
Tot timpul doar negativ gandesc… oricat as incerca nu vad nimic bun in viatza mea… chiar daca am un sot iubitor care imi este alaturi, o fetita minunata si desteapta… constientul imi spune ca ar trebui sa ma bucur enorm de aceste daruri minunate ce le am in viatza mea… dar nu reusesc… am cateodata chiar si ganduri sinucigase sau sa fug de acasa… sunt disperata… acum ar trebui sa ma pregatesc pentru sedinta cu parintii la ora 16, mai am 2 ore, dar nu reusesc deloc sa ma concentrez… VA ROG AJUTATI-MA!!! SUNT DISPERATA… nu am mai dormit bine de cateva saptamani… ma trezesc noaptea si ma gandesc daca o sa reusesc ce am de facut pe a doua zi.
Am noroc de mama mea ca are grija de fata (e la ea la 100 km distanta) ca sa nu imi preia aceste sentimente, si de scoacra mea care are grija de gospodarie, si sa faca de mancare… nu mai am interes pentru nimic…. am o groaza de facut pentru scoala si asta imi manaca tot timpul… daca reusesc sa dorm 2-3 ore linistite pe noapte este bine.
Va rog mult ajutati-ma.

In primul rand, legat de ceea ce simtiti, de emotii si gandurile negative. Ar trebui sa luati in considerare ideea de a vorbi cu un dr psihiatru si cu un psiholog, pentu a reusi sa gestionati mai bine starile depresive. In al doilea rand, legat de scoala…este normal sa va simtiti coplesita de sarcini, mai ales daca este primul an scolar. Sunt multe de facut, multe responsabilitati, dar puteti gasi ajutorul la colegii dvoastra mai vechi in sistem. Vorbiti cu celelalte invatoare, rugati-le sa va ofere niste repere, nistre instrumente de lucru, planificarea unei sedinte, cereti resurse; cereti pareri, veti vedea ca fiecaruia i-a fost dificil in primul an de munca, mai ales intr-o astfel de meserie. Oferiti-va un timp sa va acomodati, cateva luni, timp in care fiti blanda fata de dvoastra. Nimeni nu s-a nascut invatat si priceput. Apoi, daca va dati seama ca nu va potriviti deloc pe acest post, ca nu va place ceea ce faceti, discutati cu familia, cu sotul – exprimati ceea ce simtiti, cat va este de dificil. Nimeni nu poate sa fie atat de absurd incat sa va “oblige” in vreun fel sa ramaneti invatatoare…indiferent de cate sacrificii s-au facut. Poate s-a luat o decizie mai putin buna, dar lucrurile astea se mai intampla. Pentru o clarificare in ce priveste o viitoare meserie, puteti apela la un consilier de orientare in cariera care sa va asisste sa luati decizia potivita pt dvoastra

in loc de psihiatru puteti beneficia de terapie bowen pentru echilibrara chimiei creierului. Intrati pe site-ul bowtech.ro ca sa vedeti ce inseamna si sa cautati un terapeut in zona dumneavoastra. La o prima vedere suferiti de depresie postpartum facuta si pe un fond de insatisfactie profesionala la momentul sarcinii. V-ar ajuta mult si psihoterapia ca sa schimbati tiparele comportamentale care v-au adus aici. Spor si sanatate

Mesaj:
Buna. As dori sa primesc ceva sfaturi cum pot sa-mi inving fricile, fobiile? Deja de un an ma confrunt cu frica si anxietate, mi se face rau din orice, mi frica sa nu vomit si sa nu ma sufoc… In ultima vreme dorm deja foarte agitat, ma trezesc noaptea de mai multe ori si visez foarte des ca fug de ceva, ca mi frica sau ca imi moare cineva drag

Exista interventii care se adreseaza acestor probleme.Luati legatura cu un terapeut. Mult succes!

Terapie in cognitiv comportamentala, in prima faza, apoi o terapie de profunzime.

Nu sunt niste simple frici functionale care ar putea fi canalizate spre o directie dezirabila; e vorba despre niste diagnostice care nu pot fi remediate prin cateva sfaturi pe fb; e ca si cum ai cere niste sfaturi despre cum sa-ti faci o extractie dentara, de exemplu. Recomand si eu terapie cognitiv-comportamentala care da cele mai bune rezultate.

Simt nevoia de a completa informatia data de Clau Anki, anume ca, terapia cognitiv comportamentala are rezultate foarte bune, intr-un timp foarte scurt, dar si pentru o perioada mica. Este necesar sa mergi la o astfel de terapie pentru a-ti reduce anxietatea, pentru a te putea odihni, pentru a fi functional, astfel incat sa poti avea acces la o orientare terapeutica profunda, cu ajutorul careia sa poti ajunge la ceea ce-ti cauzeaza aceste stari. Terapia cognitiv-comportamentala stinge flacara dar nu si jarul. Iar din acest jar, mai devreme sau mai tarziu, flacara se reaprinde. Sa nu fiu inteles gresit, recunosc avantajele acestei orientari(cognitiv-comportamentala), dar ii recunosc si marele dezavantaj.

Cercetarile si metaanalizele au demonstrat ca CBT stinge flacara foarte eficient. Dar meritul cel mai mare il are prin faptul ca, in depresii sau anxietati, stinge si jarul complet. In peste 80% din cazuri, la 5 ani de la interventia CBT, aceasta si-a pastrat efectul, in cazul anxietatilor; iar in cazul depresiei procentul a fost mai mare in folowup. S-a mai constatat ca in cazul celor cu recidive, diagnosticul era mai complicat, depresia sau anxietatea era comorbida si cu alte afectiuni (in unele cazuri chiar cu tulburari de personalitate).

Si as mai adauga ca durata in care eficienta CBT se instaleaza este relativ scurta; de exemplu o fobie poate fi tratata in12 sedinte sau tratamentul altor afectiuni poate dura 1,5 ani. Aceasta durata este scurta in comparatie cu tratamentele pe care le ofera orientarile psihodinamice, de exemplu, care se intind frecvent pe 5 ani, timp in care se poate pierde pacientul. Chiar si cercetarile facute in cadrul acestor orientari s-au confruntat cu un grad ridicat de moarte experimentala. Prin discursul meu, nu imi doresc sa transmit mesajul potrivit caruia CBT este dumnezeiesc si nimic nu mai incape pe langa el. Mesajul meu (sustras din cercetarile stiintifice) este ca CBT are maxima eficienta pe termen scurt si vindeca absolut complet tulburarile de anxietate sau depresie, cu conditia ca acestea sa nu fie asociate cu tulburari de personalitate. Cu alte cuvinte stinge flacara si jarul definitiv. Asta spun cercetarile, dar si pacientii mei. Imi amintesc de primul meu pacient cu fobie specifica de avion, care era asteptat cu salvarea in aeroportul din Cluj, cum dupa 8 sedinte (de doua ori pe saptamana) a schimbat trei curse si a reusit sa doarma efectiv pe parcursul calatoriei. De atunci au trecut catvia ani si nu mai are nici o problema in avion. Mai avea si anxietate generalizata si atacuri de panica, dar nici o tulburare de personalitate. Acum e perfect functional.

Mesaj:
Buna ziua,
Am nevoie de ajutorul dumneavoastra pentru a ma intelege in primul rand pe mine. De aproximativ un an de zile traiesc un cosmar din care simt ca nu ma pot trezi. De 10 ani de zile am o relatie care a avut dealungul timpului mai multe suisuri si coborasuri. Eu acum am 25 de ani…. asadar relatia a inceput cand eu aveam 15 ani si el 18. Normal am trecut prin multe faze pentru noi ne-am maturizat treptat si principiile se mai schimba odata cu trecerea timpului. Marea problema a fost ca el de cateva ori a plecat din tara desi eu nu eram de acord de fiecare data. Uneori am fost pusa in fata faptului implinit nevoita fiind doar sa accept. Pentru ca il iubeam (sau poate asa credeam)de fiecare data am acceptat situatiile si am trecut peste. Pana la un mom dat cand, anul trecut in luna octombrie am cunoscut un alt baiat de care m-am indragostit nebuneste. Poate singuratatea, poate lipsa de atentie si a altor lucruri necesare unei femei m-au facut mai vulnerabila. Tin sa mentionez ca in toti cei 10 de ani de relatie nu am avut niciodata pe altcineva. Problemele au aparut insa cand baiatul cu care eram de 10 de ani de zile s-a intors in tara. Evident ca au aparut discutii, certuri, eu propunand sa luam o pauza pe care el nu a acceptat-o. A inceput o perioada cumplita in care eu nu am putut sa renunt la baiatul de care ma indragostisem nebuneste si cu care am avut o relatie de 6 luni de zile atata timp cat prietenul meu nu era in tara. In acelasi timp nu puteam sa ii spun celui cu care avusesem o relatie de 1o de ani de zile ca totul s-a terminat pt ca eu iubesc pe altcineva. Asta din teama . foarte mare teama: de parinti, de societate, de teama esecului in viata fara cel de care depinsesem sentimental aproape tot timpul. Sunt foarte multe de spus nu stiu cum as putea sa explic aici tot ce se intampla cu adevarat cu mine. I-am spus celui de care m-am indragostit nebuneste ca nu pot sa ii fac asa ceva prietenului meu cu care stateam de 10 de ani de zile si ca e mai bine sa ne oprim. Totul s-a naruit atunci pt amandoi. El ma implora sa nu il las, ca ma iubeste la nebunie si ca ar face orice pentru mine. Mie imi este frica, asa cum am spus, de reactia parintilor, de totul din jur, imaginandu-va ca toata lumnea se asteapta ca eu sa fac o nunta impreuna cu cel cu care statusem 10 ani. Nu inteleg cu pot daca il iubesc sa nu renunt la toate astea si sa incep o noua viata? Nu stiu daca tot ce am spus aici este coerent si este putin fata de tot ce as avea de povestit despre acest aspect. Sper insa din suflet sa primesc un raspuns indiferent cat de vag ar fi.

ai prezentat destul de coerent in opinia mea. Alegerea partenerului presupune sa-ti asumi ca vei trai cu alegerea respectiva o buna parte din viata (ma refer la casatorie). Nu parintii tai dorm cu partenerul tau in pat, nu ei iti ureaza o zi buna dimineata sau iti fac cafeaua, ci el…este important ca ceea ce alegi sa fie concordant cu nevoile tale profunde, nu cu parerea altora sau a partenerului de 10 ani. Ca lumea se asteapta sa va casatoriti pt ca sunteti de atata timp impreuna este complet irelevant in relatia ta. Voi decideti cum si pentru ce luptati. Pe de alta parte, plecarile lui au lasat un gol pe care inteleg eu l-ai umplut cu acest al doilea baiat. Este nevoie sa te linistesti, sa te gandesti bine si in tihna, sa-ti dai seama ce simti si sa alegi constient unul dintre ei si apoi sa comunici cu ambii baieti despre nevoile tale. Tu vei trai cu alegerea asta, repet. Lucrurile se vor contura de-acolo.

Mergeti la terapeut pentru a gasi solutia care se potriveste situatiei dvs. Desi ati prezentat destul de coerent situatia exista detalii care pot fi importante in gasirea unei solutii adaptate situatiei dvs.

Căutați un astrolog și pe baza datelor dvs personale și ale celor doi, veți primi sfaturi pt a face alegerea pt viață. Așa cum v-a spus și d-na Carmen Cozma, viitorul este al dvs și următorii ani de viață lângă partener îi veți trăi dvs nu părinții, nici ceilalți din anturajul familiei părinților dvs.

Probabil de un compotament decent si o judecata sanatoasa ai nevoie !!!!in momentul in care esti indragostita coeficientul de gandire scade,asa ca este posibil ca dupa inca 10 ani sa te indragostesti din nou de altcineva !!!

Nimic nu este intimplator! Daca te-ai indragostit de un alt barbat, in pofida celor 10 ani de trai comun (la bine si la rau) cu un altul, atunci te-ai intrebat, oare, DE CE si CUM a fost posibil asta? Desigur, incerci sa gasesti motive (mai sus zise de tine), dar eu cred ca acelea sunt doar motive in spatele carora te ascunzi, iar treaba cu "de dragul parintilor, vecinilor , prietenilor" etc… tot motive se cheama. Inima ta deja a hotarit, dupa cum vad eu…. Iar soarta si-a zis cuvintul. De mai multe ori, chiar, dupa cite ai povestit, doar ca tu nu ai avut curajul de a-ti lua viata in propriile tale miini, drept care ti-a fost trimis un ajutor, sub o forma foarte placuta (zic eu!). Te gindesti, asa, ipotetic, ce-ar fi fost in situatia inversa? Adica, daca amicul de 10 ani (oare de ce se gindeste atit de mult, de ce amina nunta…?) s-ar fi indragostit EL de o alta, oare ar fi reactionat si el asa cum reactionezi tu acum…? Ma indoiesc sincer…. Doar a mai decis si alta data fara tine, sau in ciuda rugamintilor tale. – Opinia mea este ca ar fi cazul sa-ti traiesti propria viata…. sau sa risti sa reiei la nesfirsit acelasi ciclu al dependintei de omul care te-a privit timp de 10 ani ca pe o simpla amica…..

parerea mea!

Alege cu sufletul. Stai langa omul care iti ofera iubire si pe care l iubesti.