Mesaj:
Am 16 ani si sufar de depresie , am avut deja cateva ganduri sinucigase , simt ca nimanui nu ii pasa de mine nici parintii nu observa ca se intampla ceva cu mine ,vreau sa primesc ajutor dar nu stiu cum sa le spun , imi puteti da un sfat ?

SPUNE-LE PARINTILOR!. DACA NU SUNT ATENTI, FA-I ATENTI.

Neaparat vorbeste cu parintii tai , daca iti este greu cu amandoi , vorbeste intai cu cel care te intelege mai bine , dar nu amana sa vorbesti cat de curand . Ai nevoie cat mai repede de un ajutor psihologic daca deja ai si ganduri sinucigase .

Ce nevoie ai sa te vada lumea? Esti o fiin ta minunata si daca ei nu te vad este doar vina lor. Moartea nu rezolva lucrurile. Ia-ti viata in maini si fii mai destept ca toti si fa-ti viata cum vrei caci daca tot nu te observa ai o sansa imensa sa faci ce vrei fara sa te critice si sa te certe cineva, nu?

Ar fi util sa iei legatura cu psihologul scolar, in cabinetul caruia poti discuta pe larg despre ceea ce te preocupa, tot ceea ce simti si gandesti si sa gasesti resursele interioare pentru a face fata. Succes!

Un lucru trebuie sa inveti , sa te iubesti pe tine asa cum esti ,sa inveti sa te apreciezi singura chiar daca altii nu o fac .Capul sus

o alta abordare a depresiei https://www.youtube.com/watch?v=KPx0nN6aQj0

Incredete in tine esti o fata puternica esti la o varsta cand organismul intra intr o schimbare .Capul sus roagata la Maica Domnului si eu am o fetita cu autism si de cand a implinit 16ani am trecut prin niste probleme sunt schimbari naturale si normale sa nu cedezi fii puternica tot timpul sa spui ada sa nu te lasi te pup ai grija de tine si fii tare sa auzim de bine succes

Mesaj:
Cris. Am o fetita de 5 ani si 10 luni nu ma¡ asculta sub nici o forma, orice as indruma -o sa faca ea face pe dos. Nu se joaca decat cu parintii, pe copii ii imbranceste. Ce sa fac simt ca inebunesc am ajuns sa ma¡ lupt cu propriul copil?

Mergeti catre un specialist spre a-i face o analiza functionala a comportamentului ei. In felul acesta se va afla cauza si se va construi un plan de interventie psihocomportamental.

Cred ca va simtiti tare tristi si aveti multe intrebari… Daca sunteti din Brasov puteti beneficia de https://www.facebook.com/pages/Consiliere-psihologica-pentru-p%C4%83rin%C8%9Bireprezentan%C8%9Bi-legali/1404327779862875?ref=bookmarks

In loc sa o certi ca nu face cum vrei tu, incearca sa ti-o faci prietena. Consider-o un adult caci asta vrea ea si vorbeste-i ca si cum ar fii cea mai buna prietena a ata… Poate functioneaza

Comportamentul fetitei poate avea nenumarate cauze, o discutie cu un psiholog ar putea sa va ajute sa gasiti solutii potrivite pentru dvs. Ca termeni generali, copiii resimt nevoia de structura din partea parintilor, existenta si aplicarea unor limite si reguli clare, facute cunoscute in mod natural, calm si relaxat. Conteaza enorm tonul si modalitatea in care ii spuneti lucrurile, in special intr-o perioada marcata de opozitionism a copilului. Succes!

Probabil ca atitudinea ei este generata de un mediu familial conflictual..De cele mai multe ori, un copilul copiaza ce vede in exterior. Ar trebui sa faceti o radiografie a propiei familii si sa incepeti schimbarea de acolo.

Mesaj:
Buna, sunt un baiat de 21 de ani si sunt logodit cu o fata mai mica cu un an. Avem o relatie de 2 ani .Acum 2 zile am primit o veste care nu mi-a dat liniste,nu pot manca nu pot dormi, plangem amandoi,ma rascoleste. Tin sa precizez ca ea vine dintr-o famile in care parintii sunt plecati in afara de cand ea era prin clasa a 7-a. A ramas in grija bunicii… nu a avut pe nimeni de incredere cu cine sa discute, parintii fiind distanti fata de ea… si a fost abuzata sexual prima data chiar batuta de profesorul ei de romana de 50 si ceva de ani timp de 4 ani .. pana sa o intalnesc eu efectiv … de la varsta de 14 ani pana la 18 ani.. santajata si nestiind nimic despre viata a rabdat si a tinut in ea… acum 2 zile a simtit ca trebuie sa stiu si mi-a povestit tot ( tin sa precizez ca a si avortat pe la 15 ani )… m-am gandit sa ne despartim , dar de cand e cu mine nu am ce sa ii reprosez s-a schimbat total… si stiu ca nu a dorit asta , era un copil imatur , am invatat-o multe lucruri elementare despre viata gandindu-ma ca orice copil le stie , dar ea chiar a fost singura pe lume nu a invatat-o nimeni … daca as lasa-o eu nu mai are pe nimeni.. ajutati-ma cu un sfat va rog ce sa ma fac? Cum pot trai cu gandul asta si cum ma pot razbuna pe monstrul ala legal intai..? Nu prea sunt probe, nu stie nimeni.. a trecut ceva timp… dar vreau sa plateasca.. si cum o pot ajuta pe ea? Mai e ceva de facut sau doar neoficial si neortodox mai sunt sanse? Va implor ajutati-ma. Cum sa procedez? Sa o iert? Sa o las? Ma doare inima ca o iubesc mult.. dar nu mi-as dori nici un viitor asa cu sechele… va rog ajutati-ma .

Eu cred ca v-ar ajuta pe amandoi psihoterapia, ca sa porniti in viata fara asemenea sechele. Altfel, doar poti avea senzatia ca ai trecut peste aceste aspecte (si ea la fel), si ele isi vor face simtita prezenta si va vor tulbura. Si , e de preferat ca deciziile legate de razbunare (pe profesor) , iertare sau parasire (a logodnicei) etc, sa le iei dupa terapie.

Ai putea sa incepi prin a te gandi cum te-ai fi simtit acum daca ai fi fost tu abuzat in locul ei…si apoi sa cautati impreuna un sprijin psihoterapeutic.
Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

să o ierÅ£i? pentru ce să o ierÅ£i, că a fost abuzată? ÅŸi da, susÅ£in ideea unei consilieri sau chiar psihoterapii de cuplu…

De acord cu Cristina Rabel

A ierta pe cineva presupune ca acesta sa fi gresit. Intrebarea care ia nastere din cuvintele pe care chiar tu le-ai scris este: consideri ca abuzul pe care l-a suferit logodnica ta a fost provocat de aceasta/ ca ea are vreo vina? Ce ganduri concrete ai cand te gandesti la aceasta situatie? Incearca sa le constientizezi cat mai clar si vei putea observa la o analiza obiectiva daca ele sunt justificate sau daca apar ca urmare a unor elemente personale (care tin de persoana ta). Apeleaza cu incredere la un psihoterapeut astfel incat tot procesul sa fie sustinut de cineva cu pregatire in acest domeniu. Succes!

Salut! In primul rand vreau sa te intreb daca , intradevar, o iubesti si daca, rezolvand problema mai sus mentionata, veti putea trai impreuna. Din simplul fapt ca ai intrat pe aceasta pagina si ai povestit totul reiese ca, esti un baiat deschis si dornic de a rezolva aceasta problema. Ma bucur! Putini baieti sunt destul de “barbati” cat sa confrunte o problema si sa o rezolve. Majoritatea, fug! “A ierta” nu este verbul potrivit aici ci, “a intelege”, “a sustine” si “a iubi”! Faptul ca ti-a povestit arata increderea pe care o are in tine! Te iubeste si nu a vrut sa aiba secrete fata de tine. Mai mult ca sigur, s-a gandit ca o vei parasi dar, a riscat si a fost sincera. Nu este usor sa povestesti o stfel de trauma. Era un copil fara sprijin de nici un fel. Se punea problema sa o ierti numai daca, te cunostea in acea perioada. Dar nu te cunostea asa ca, nu ti-a gresit cu nimic. Orice abuz, de orice fel, iti afecteaza echilibrul emotional desi, aparent, nu ai nimic. Primul pas in aceasta problema este discutarea sincera cu un psiholog care sa va ajute pe amndoi sa intelegeti si sa acceptati problema ( pun accent pe ” sa intelegeti”). Despre profesor puteti discuta cu cineva competent cum ar fi un avocat sau un politist mai inteligent (!!). Poate gasiti o solutie. Dar, cea mai importanta este terapia! Nu multa ci doar, cateva sedinte. Stii… de cele mai multe ori, viata nu este perfecta dar, in acest haos gasim persoane care , alaturi de noi, tind spre perfectiune! Este mare pacat sa pierzi o fata care te iubeste si care are incredere in tine, doar pentru ca, a avut nenorocul ca la 14 ani sa intalneasca un “om” fara scrupule. Era doar o copila singura si ratacita. Iubeste-o pentru ce devine cand iti este alaturi!! Impreuna veti trece si peste acest obstacol ce nu va face, decat sa va intareasca! Iti doresc o zi frumoasa!! Pa!!

Ti s-a dat un semn de mare incredere, tocmai pentru ca ea sa poata elibera si reveni la normalitate. Jalea pe care o traeste, are loc in cabinetul terapeutului atunci cand acesta i-a castigat increderea, moment in care se incepe lucrul pentru repararea traumei. Iubirea iarta neconditionat si vindeca, amorul propriu ranit este un prost sfatuitor. Jalea ta de fapt o adanceste pe a ei si te las sa ghicesti singur de ce. Ce ar fi indicat sa facieti mai departe au spus cei dinaintea mea.

Daca o iubesti o accepti asa cu trecutul ei dureros.

mesaj pt o fata ;dar si barbatii sa-l citeasca;o sa gasesti barbat ca s aiba timp sa citeasca si sa practice cartea asta;impreuna cu tine?daca da ,o sa ajungi in paradis,aici,cu el zilnic;http://fbx.ro/2fm0gief9xqypd1l cartea barbatului se descarca dupa ce se caut ape siteul acela astepti secundele apoi apesi pe bulina portocalie cu sageata alb in ea cu dublu click si apoi descarci pe desktopul tau cartea

Pentru ce ar trebui (sau nu) sa o ierti? Care este gresala ei fata de tine? Acum traiesti sentimente amestecate, confuze. Incearca sa iti definesti si sa iti clarifici, ce e de inteles, de acceptat, de iertat, de vindecat cu ajutorul unui terapeut ! Succes!

Pune-te in locul ei: cum te-ai simti sa fii bucati, iar iubitul sa te faca vinovata pt asta?

Ea n-are nevoie de razbunarea ta sau sa pleci de langa ea..daca ti-a destainuit acest lucru inseamna ca te iubeste suficient de tare cat sa aiba incredere sa-ti spuna asa ceva. Primul impuls al omului care iubeste este sa se razbune, insa ce-ar trebui sa faca acesta ar fi sa-i fie alaturi persoanei dragi.

Buna ziua! A; avea o intrebare sau mai multe. Cat ar mai avea de trait un barbat de 72 de ani, fumator pana la exagerare///6/7 pachete pe zi, cu Arteroscleroza cerebrala avansata, cu fractura de col femural operata…. diabet zaharat tip II, inima….. care inca baga in el carne si grasimi….. ceea ce a facut toata viata…. altceva nu a mancat decat carne….. 50 de kg pe saptamana!!! Fumat, baut, sedentarism, combinate cu nesimtire si… poate rezistenta la boli a unei etniii mai negre! Spuneti/mi va rog cat mai traieste ?

Cine credeti ca v-ar putea da un raspuns la aceasta intrebare?

Cate zile ii va da Dumnezeu.

buna ziua cum as putea sa ma schimb in bine…de ceva vreme ma simnt ciudat am numai ganduri negre sant numai trist si ma urasc si pe deasupra sant si foarte tacut … va rog cum as putea sa scap de toate chestiile astea

Poate este suficient sa schimbi modul in care te privesti tu pe tine…. fara sa te critici mereu, fara sa te urasti… Ai putea sa faci terapie, cursuri de dezvoltare personala, sau pur si simplu sa incepi sa te iubesti pe tine asa cum esti, fara sa te compari cu nimeni altcineva! Esti unic, viata ta este doar a ta, nu este necesar sa fii sau sa faci ce fac ceilalti!

De acord cu Gabriela Iftode . Ce ai zice daca ai pune mai mult accent pe calitatile tale? Scoate-le la suprafata, analizeaza-le si o sa vezi ca sunt mai multe decat ai crede. Sa te urasti? Ce motive ai avea sa o faci? Este ura sau nemultumire? Spui ca esti tacut, de multe ori persoanele tacute au cel mai mult de castigat, foloseste aceasta CALITATE in avantajul tau. P.S felicitari pentru grija care o porti cateiilor abandonati, e unul dintre lucrurile care dovedeste ca ai un suflet mare

Mesaj:
Bun gasit!

Ma numesc Diana, am 48 de ani. Ceea ce ma indeamna sa scriu aici este faptul ca am ajuns la o epuizare nervoasa maxima.
Pe chipul meu de multa vreme se citeste doar tristete.
Pe scurt povestea implica doua personaje: eu si un el putin mai mare, intelectual, bine pozitionat social, cu multe contacte, divortat. Eu: o fiinta calma, rationala, foarte singura de foarte multi ani, modesta. Ne cunoastem de mai bine de zece ani, el era casatorit chiar dar nefericit…relatia noastra a fost de genul "prietenie cu beneficii" adica ne vedeam la intrevale mai lungi sau mai dese in majoritatea situatiilor stabilite de el. A fost si o pauza intre noi de ani buni, ani in care nu ne-am vazut, ani in care el a fost in culmea gloriei. E mai deschis cu mine cand ii e greu.
De doi ani ne-am reintalnit, eu am facut un mic pas spre el iar el a revenit cu bucurie, dorinta desi este intr-o relatie de concubinaj cu o colega de serviciu. Lucrurile am mers multumitor pina in toamna trecuta, intre noi a existat mereu acea bucurie a revederii, acea pasiune care de regula dispare in cuplu. Sunt convinsa ca de asta a si rezistat atat de mult relatia noastra. La un moment dat, brusc a venit la mine cu o cutie de ciocoltata, lucru neobisnuit. Se intampla foarte rar sa aduca ceva. Si totusi intalnirile noastre erau mai precipitate. Abia acum stau sa ma intreb in ce situatie era pus pentru ca probabil trebuia sa-si aranjeze plecarile. Dar mereu din delicatete am crezut ca nu e cazul sa pun intrebari. Apoi a aparut cu alte mici atentii, parea mai dragut dar mai altfel. Apoi a venit luna decembrie cand a disparut. Stiu ca asa face la sarbatori, ca a fost plecat dar totusi e luna cand prietenii sunt aproape. M-am simtit ingrozitor, fara un telefon, fara un mesaj.
Mi-am spus ca nu-i voi mai raspunde niciodata la apeluri. Dar…dupa prima saptamina din an m-a sunat, normal si probabil ar fi vrut sa-l invit la mine. Am fost doar politicoasa si rece dar el, desi ocupat mi-a dat de inteles ca ne vom vedea. Si la scurt timp a reaparut iarasi. Am gandit sa fie o intalnire test: sa vad cum arata, cum se comporta. Da, arata cu mult mai bine, ca si cum acesata departire lunga i-ar fi priit. A venit iarasi cu o mica atentie, parea dornic de a ma vedea dar in acelasi timp precipitat. La putin timp a inceput sa-i sune insistent mobilul. Era prima oara cand se intampla asa ceva. De regula, venea statea cateva ore fara sa-l deranjeze cineva. Nu a plecat dar din sfert in sfert de ora era sunat asa ca s-a terminat. Eu i-am reprosat ca a facut acest lucru intentionat. In mintea mea a rasarit ideea ca el vrea sa puna punct dar sa fiu eu cea care spune: gata! Pe de alta parte poate a fost doar o intamplare?!
Am petrecut atat de multe momente frumoase, am crezut ca ne leaga o prietenie mai intai de toate. Oare care este realitatea?
Multumesc mult ca imi sunteti alaturi!

Realitatea e ca el te foloseste…o persoana care te iubeste nu s-ar comporta astfel.sunt sigura ca esti un om minunat si nu trebuie sa lasi pe nimeni sa iti terfeleasca demnitatea sau sufletul…cred ca tii foarte mult la acel om.dar tine cont si de faptul ca actiunile lui iti provoaca suferinta…un filosof definea fericirea cu binele.deci, tie iti este bine? Te complaci in situatia de a fi vioara a doua? Intreaba-te : nu merit eu mai mult?toti ne temem de singuratate.iti trebuie curaj sa spui NU, sa renasti ca o pasare din cenusa.ai grija de tine!

Buna Diana, am citit ce ai scris . Si intrebarea mea este ce iti doresti tu si ce simti pentru acest barbat ? Cand te-ai lamurit asupra propriilor sentimente , ai sa vezi si adevarul in ceea ce priveste relatia voastra si ce de fapt isi doreste el de la tine. Sunt sigura ca povestea este mult mai complexa, caci lipsesc niste elemente definitorii din ea.. dar, ce mi-am dat eu seama ,este ca trebuie intai privit adanc in tine , in ce ai trait si ce ai simtit pana acum.. ca sa pot sa imi fac o imagine completa si sa dau un raspuns asa cum iti doresti tu. Iti doresc o zi frumoasa si plina de liniste sufleteasca ! Ai grija de tine !

Draga Diana, lipsesc multe amănunte din povestea ta. Tot ce îți pot sugera este sa te adreszi unui terapeut competent. În funcție de unde locuiești, îți pot recomanda pe cineva printr-un mesaj privat. Cu siguranță sunt mult mai multe de povestit. Numai bine!

Draga Diana, lipsesc multe amănunte din povestea ta. Tot ce îți pot sugera este sa te adreszi unui terapeut competent. În funcție de unde locuiești, îți pot recomanda pe cineva printr-un mesaj privat. Cu siguranță sunt mult mai multe de povestit. Numai bine!

Nu stiu exact cum a spus Seneca ,dar ideea era asa: cine ne iubeste nu ne este neaparat si prieten ,dar un prieten adevarat cu siguranta ne iubeste.
si ca
"Dacă socoteşti prieten pe cineva în care nu ai aceeaşi încredere ca şi în tine însuţi, faci o mare greşeală şi nu cunoşti valoarea adevăratei prietenii. Acea prietenie e adevărată pe care n-o rupe nici speranţa, nici teama, nici grija intereselor proprii, aceea cu care oamenii mor, pentru care ei mor."
Sau din filosofia poporului roman: " Daca vrei sa stii cu adevrat cum este un om care ti-e prieten ia seama la felul in care se poarta cu ceilalti nu neaparat la cum se poarta cu tine."

Cind un barbat vine cu flori sau bomboane ori a gresit si nu spune ori vrea ceva de la tine.Cred eu ca acesta poveste a voastra este un pic fara temei,si nu prea pare a fii o relatie cum ar trebui sa fie. Depinde de tine cita incredere ai in acest personaj care apare si dispare vine numai cind vrea ceva de la tine.Iti recomad sa te gindesti la cit timp si energie consumi cu asa zisa relatie.Opreste te o clipa si reflecta la aceasta experienta in viata ta si simte daca iti este benefica relatia.Totul in viata ne sunt lectii.

Mesaj:
Buna ziua , o sa intru direct in subiect si voi spune ca problema mea este despre consumul excesiv de alcool. Din pacate mi-am facut un foarte prost obicei ca atunci cand ma intorc de la serviciu sa consum alcool ( destul de mult ) fie ca sunt cu prietenii dar uneori si singur. Chiar daca este weekend sau orice alta zi tot consum alcool chiar si singur. M-am obisnuit asa si nu stiu cum sa renunt la acesta problema. Mentionez ca nu simt nevoia consumului de bautura ci doar este o obisnuita de care nu ma pot dezvata. Inainte de aceasta etapa eram un tanar normal care beam doar la evenimente sau ocazii si chair daca mai aveam zile cand consumam alcool ma limitam la o cantitate normala de maxim 2 beri la 0.5 L , insa acum zilnic consum echivalentul a 2 uneori chiar 3 sticle de vin. Va multumesc anticipat si orice sfat este bine venit si il voi lua drept o incurajare si un ajutor. O zi buna

Va recomand sa va adresati unui psiholog sau psihoterapeut!

Super ! Primul pas l-ai facut …Ai conştientizat că nu e bine … ca ai o problema , de care vrei sa scapi . Dar… oare nu eşti suficient de motivat ? Trebuie sa fii constient ca nimeni n-o sa te ajute decat cu sfaturi.. tu eşti cel care îţi iei sticla şi-ţi torni.. eu zic să faci altceva.. de exemplu , când simţi nevoia să bei.. ieşi afară… fă o plimbare… încearcă să te faci util.. fă ceva pentru tine , du-te la sală , la un curs de dans / box / tenis / fotbal.. gandeştete ce ai putea să faci cu banii aia.. şi cel mai important.. înlătură ispita… ia toate sursele de alcool pe care le ai prin casa si.. distruge-le ! n-o sa te mai ispiteasca… apoi , cand o sa vrei sa-ti iei din nou alcool … o să te gândeşti cum l-ai aruncat pe cel anterior si o sa refuzi… Cu banii respectivi ( pe care ii strangi acum , de cand nu mai consumi alcool iti poti lua ceva util sau să ajuti anumite persoane … Succes ! Daca ai ambitie , se poate !

Ah ! si încă ceva .. pentru motivare informeaza-te despre dezavantajele alcoolului şi cum decad oamenii… pe langa faptul ca nu-i sanatos pentru corp , nu-i bun nici pentru psihic… sunt multe informatii despre dependenta de alcool . ar fi dragut sa ma ti la curent .

Trebuie sa-ti gasesti o ocupatie.. am avut si eu problema asta, si uneori reapare. Le identific cu perioadele de lipsa de activitate. Ideal ar fi sa iesi, sa socializezi, sau in sfarsit, cand stai in casa sa nu stai degeaba. In anul I de facultate beam 2 sticle de vodka una dupa alta, in anul II am trecut pe vin pentru ca simtea cu ma lasa ficatul. La fel ca si tine, nu am dezvoltat niciodata o dependenta, dar era greu sa ma abtin pentru ca pur si simplu nu stiam cu ce sa inlocuiesc aceasta activitate. Cum am mai spus, ocupatie. Plictiseala e inamicul nr.1, substantele si alte chestii nu vor fi niciodata la fel de periculoase..

Daca doresti sa avem o discutie despre aceasta tema ma poti apela ca psiholog . Ce este impotant si este si primul pas ,ai realizat si simtit ca ai o problema si ceri ajutorul.. .O zi frumoasa iti doresc ! Ai grija de tine !

Consumul problematic și ulterior dependența se instalează pe o baza problematica. Va fi nevoie sa afli ce rol îndeplinește alcoolul în economia ta psihica, deoarece acesta este un simptom care deriva din altceva. Un psiholog te poate ajuta sa descoperi aceste lucruri și sa îți îndeplinești obiectivele. Ma poți contacta cu un mesaj privat și pot încerca să te îndrum către cineva competent, în funcție de orașul în care locuiești. Numai bine!

Este un viciu recunosc ,am avut si eu aceasta problema! Bravo tie pentru constientizarea acestei probleme si acum intreaba_te pentru ce sau mai bine zis de ce consumi sau consumai ,cine din interiorul tau cerea acel alcool sau ce nu suportai sa exprimii si inhibai cu otrava alcoolului sau poate beai de dragul prietenilor sau otrava de alcool te facea sa te simti mai "barbat" in acele momente. De iti vei da seama ca ai nevoie de ajutor poti sa te lasi consultat un terapeut sau psiholog,iar o varianta simpla dati o pauza de citava saptamini si observa cum te simti si cum te percep celalti.Eu am renuntat la acest viciu de dragul de a vedea cum este si fara .Succes!

Mesaj:
Buna, ma numesc Sara si am 20 de ani, sunt studenta in anul 2 si am o problema in ceea ce priveste mersul la facultate, sau pur si simplul iesitul din casa. Inainte eram o persoana plina de energie, vesela, legam usor prietenii , vorbeam lejer cu persoanele straine …fara emotii, jena etc. ..insa in semestrul 2 din anul 1, am inceput sa ma simt sufocata si speriata numai gandindu-ma ca trebuie sa dau ochii cu profesorii si colegi. Aveam emotii si simteam cu disperare ca nu vreau sa ies din casa. Aceeasi situatie -cand vine vorba de vorbit la telefon, de intrat in spatii pline cu oameni(restaurante, cafenele, birouri, etc)…grupul meu de prieteni a ajuns la 2 persoane(fata de care am ramas exact la fel), insa situatia nu poate continua , am ajuns in anul 2 si nu stiu ce sa fac…deoarece din persoana puternica si plina de vise , am ajuns o persoana slaba , fricoasa si nesigura pe tot ce ma inconjoara . Nu pot discuta cu familia despre asta, deoarece stiindu-ma puternica, ar
lua-o ca pe o gluma. Dar pentru ca sunt constienta de situatia in care am ajuns, am nevoie disperata de sfaturile voastre.

Eu cred ca ar fi normal sa acorzi mai mult credit familiei (ca pana la urma, de asta e familie!). Orice om , cat de puternic ar fi, are momente de slabiciune. Mergi la terapie sa poti depasi mai repede aceste stari.

eu ma gandesc ca iti este frica (de ceva – tu stii cel mai bine) si ca aceasta frica ‘te incuie in casa’, in loc sa o recunosti si confrunti. Ce ai descris ma duce cu gandul la o stare de anxietate (poate normala in contextul vietii tale). De asemenea iti sugerez cateva sedinte cu un psiholog… sigur iese totul la suprafata pana la urma si o sa te eliberezi. Se poate, succes!

poate si un consult la un medic de specialitate. Eu la medic am gasit rezolvarea…si in rest m am informat din carti de specialitate………..

Incercati totusi sa comunicati cu familia si sa le spuneti ca treceti printr-o perioada mai dificila. Poate ca este o teama de a nu face "fata" unor asteptari (proprii sau ale altora). Puteti apela la un terapeut cu ajutorul caruia sa explorati cauzele acestor temeri si modul de a le gestiona.

Dacă instinctul dumneavoastră va spune ca familia nu ar înțelege, probabil ca știți mai bine de ce. Căutați un psiholog, consilier, etc, care va poate ajuta. Toate astea au cu siguranță o cauza, nu întotdeauna evidenta. Îmi puteți da un mesaj privat și va ajut cu ce pot, sa va îndrum la cineva, în funcție de orașul în care sunteți.

uneori asteptarile parintilor sunt benefice pentru dezvoltarea noastra iar alteori pot sta in calea ei. Poti sa citesti mai multe despre asta in linkul de mai jos.
Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala
http://psihoterapiefamilie.ro/blog/anxietatea-de-performanta-si-capcana-protectiei-parentale/

Mesaj:

Buna ! E o poveste destul de lunga..Am avut o perioada ciudata in viata amea acum ceva timp in care credeam ca e important sa fii cunoscut in oras,sa ai ,,prieteni" ,sa fii pop***ra. Am avut un prieten (era o relatie la distanta) si ne intelegeam foarte bine pana cand mi-au venit mie aceste idei stupide(abia acum realizez) si am inceput sa il ,insel’. Adica ma mai pupam cu alti baieti(sunt destul de mica,15 ani). Nu vedeam un lucru asa de rau si mi se parea ca asa voi ajunge cunoscuta,dar intr-un mod mai rapid. El era foarte ok cu mine,dar avea mici crize de gelozie ,desi nu era cazul la inceput si..m-am schimbat. Insa..am fost odata intr-o excursie si eram mai multi in camera si eu cu mai o fata si doi baieti am dormit in acelasi pat(mbine,toata lumea facea asta) si eu m-am sarutat cu acel baiat putin mai…perv. Dupa acea excursie,cam tot orasul a aflat si am devenit cunoscuta,dar a aflat si prietenul meu si..ne-am despartit o perioada. Duoa ne imoacam,ne desparteam si tot asa..pana cand am realizat ca nu mai merge..Eu regret enorm si ma judec mereu fiindca sunt sigura ca si el m-a inselat(am aflat dupa),dar el nu mi-a spus niciodata,deci,practic,eu am inceput..El mi-a favut faze urata,la fel si eu ,pana cand ,de ziua mea,eu am hotarat sa ma schimb di de atunci era minunat. Dar intr-o zi,din senin,s-a despartit de mine din motivul ca desi incearca nu poate sa treaca peste si cateva luni am stat despartiti desi mai vorbeam intre timp si totusi imi spunea ca ma iubeste si ca in iarna ne bom impaca si va fi totul bine,dar in iarna..el m-a lasat din nou si mi-a zis ca nu are loc de mine la masa de Craciun(mergeam la un restaurant) si ca nu se impaca cu mine de teama ca prietenii il vor izola si il vor crede prost si ca,,imi suge tocul" si dinastea. M-a durut enorm acest fapt ,deoarece,desi am avut o perioada proasta,el e singurul baiat pe care eu l-am iubit cu adevarat. Dupa ce mi-a dat jet,pe 3 ianuarie mi-a scris si mi-a zis ca ma iubeste si ca
vom mai vorbii,ca imi scrie el,dar nu a mai facut nimic de atunci…dupa cateva zile am vazut ca el avea prietena de doua luni si,facand un calcul,am realizat ca in iarna el avea prietene. M-ar fi durut maii putin daca mi-ar fi spus asta,decat daca ar fi bagat acele motive,desi stiu ca si acelea erau adevarate..Oricum..ideea e ca de atunci nu am mai vorbit si am inceput sa ma racesc si sa il uit,dar nu pot. M-a marcat..si…dupa toate cele intamplate…inca il iunesc,dar nu stiu de ce. El m-ai imi da asa..like-uri..dar eu nu il bag in seama. Eu nu i-am mai dat niciun semn,insa..de exemplu…la unele poze mai pun descrieri asa..subiective putin,dar asta e..Va rog sa ma ajutati cumva ! Am nevoie de un sfat! De ce face asta daca el a renuntat la mine,are si prietena si eu nici nu ii dau semne? Si..mai ceva…ziua lui va fi in cateva zile..sa ii spun sau nu La Multi Ani? Mama spune sa nu fac asfa,fiindca si-a batut joc de mine,dar sunt sigura ca daca nu o sa ii spun,nici el nu o va face de ziua mea si poate nu voi reusi sa trec peste pana atunci si ma va durea..si nu vreau asta. Desi am terminat-o..nu il pot uita si ma tot gandesc daca se va intoarce..E un fel de rau necesar..nu stiu. Oricum parintii nu ar mai fi de acord si nici eu nu cred ca as mai putea,mai ales ca e la distanta..Vreau niste sfaturi..va rog frumos..nu reusesc sa inteleg ce se intampla intre noi defapt..ce vrem noi doi.
Habar nu am..Si,nu stiu daca ajuta,dar eu sunt zodia rac ,iar el pesti si..dupa spusele lui,sunt prima fata pe care a iubit-o si asa a fost sj la mine cu el,dar…stiti cum e..e baiat sj…incep sa cred ca toate vorbele lui au fost doar niste abureli pentru ca,ne-am certat odata si s-a combinat cu alta fata si ii spunea acelasi lucruri care mi le spunea si mie ,,viata mea,iuburea mea,fata perfecta" ca o iuebste si dinastea…si..nush..dar eu nu am mai spus la nimeni ca il iubesc,deoarece nu pot spune asta asa usor..(si da,aceleasi lucruri care mi le spunea si mie i le spune si actualei prietene:)) ). Scuzati-ma ca e asa lunga povestea,dar am nevoie de ajitor ! V-as fi recunoscatoare daca m-ati ajuta

din ce ai povestit, eu inteleg ca lucrurile sunt destul de complicate si iti recomand sa le discuti mai mult timp cu psihologul liceului… ai nevoie de indrumare in aceasta perioada si ar fi de dorit sa o si gasesti. Succes!

Eu cred ca nici unul dintre voi nu este suficient de matur pentru a se implica intr-o relatie. V-ati jucat de-a relatia, pentru ca asa este moda. Daca vrei sa fii cunoscuta , sigur ai putea sa faci asta in alte moduri decat ai facut-o pana acum. Ai putea sa faci un curs de dezvoltare personala, care te va ajuta sa-ti dezvolti increderea in tine, stima de sine etc , astfel incat sa stii sa gestionezi orice situatie iti apare in cale (si eventual sa-i ajuti pe altii care sunt in situatii neplacute). Eu cred ca , sa feliciti pe cineva cunoscut de ziua lui, tine de bunul simt. Fa-o, dar fara sa astepti ca si el sa te felicite de ziua ta.

El te-a pedepsit pentru ce ai facut. De fapt asta este pretul pe care il platesti pentru "popularitatea" ta. Iti recomand sa iti muti atentia de la el. Daca ii zici "La multi ani!" Nu ai nici o garantie ca el o va face la randul lui, si atunci o sa doara si mai tare. O sa fie mai bine data viitoare.

Indiferent ce a fost, este un test pentru amandoi iar acesta este rezultatul si adevarul. Diferenta este ca atunci cand ai experimentat altceva nu te-ai simtit vinovata, acum in schimb da. Orgoliul masculin sufera mai mult din cauza a ceeace spune lumea, ca atare reprosurile facute si decizia luata. Gusta si tu o ciorba pentru prima data, apoi reancalzeste-o de cate ori vrei si compara-i gustul. Este nevoie de maturitate pentru a intelege cu adevarat psihologia celuilalat, ce-a fost adevarat si a trece "peste" pentru totdeauna, altfel…. Poti testa un "La multi ani " dar nu spera. In functie de raspuns trebuie sa decizi si sa nu mai eziti in decizia luata, S-ar putea ca lui sa-i faca bine la amorul propriu sau sa-l ia ca atare, insa daca nu-ti face bine ce va urma, indiferent care este cauza ascunsa a lucrurilor este bine sa nu mai continui. Daca va mai fi sa fie vreodata ceva adevarat intre voi, lucrurile trebuie sa vina de la sine, fara efort din partea nici unuia, altfel relatia va fi falsa, indifernt daca asta se va intapla doar din cauza unuia, Ceeac e este fals nu tine la proba timpului, ba chiar este timp pierdut inutil, daca nu stii sa tragi macar invatamintele necesare.

Mesaj:
in urma cu ceva timp m-a decis sa scap de excesul de kilograme acest lucru facandu-l nu numai cu o alimentatie sanatoasa ci si cu sport.initial am inceput sa alerg intr-un parc aproape in fiecare dimineata.problema era ca imi era rusine sa alerg pentru ca aveam impresia ca se uita toata lumea la mine.acum am decis sa imi iau o racheta de tenis tot in speranta de a face miscare si as vrea sa fac acest lucru tot in parc si ma gandesc ca s-ar uita toata lumea la mine si m-as simti rusinata.ce sa fac?

ce este mai important? scopul dorit sau parerea ‘privitorilor’?

Ceilalți doar se uita la tine sau îți pun și piedică?

Se uită la tine "cu ura" ca ei nu-și pot găsi timp sau nu pot sa alerge dar tu…aleargă și nu îți limita singură zborul. Spor și…viteză!

frica de parerea celorlalti precis nu se manifesta doar in acest aspect al vietii tale. analizeaza-ti la rece viata, modul tau de a te raporta la lume si vezi daca aceasta frica "ceilalti se uita toti la mine" sau "ce va zice lumea", etc, se mai regaseste si in alte domenii ale vietii si daca nu cumva iti guverneaza comportamentul si reactiile, reducandu-ti astfel capacitatea de a fi fericita si multumita de tine si de viata ta. daca e asa cum spun eu, este o manifestare a anxietatii sociale, lucru des intalnit in societatea noastra. daca vei dori cu adevarat sa reduci efectele acestei anxietati in viata ta, iti recomand sa te adresezi unui psiholog din orasul tau la care sa te duci cu incredere. numai bine!

Salut! Acest "uitat urat" de care spui, nu este decat lipsa de educatie. De ce spun asta? Pentru ca in tara noastra, oamenii nu sunt educati in acest sens, din pacate. Sunt cam ignoranti. Problema este la tine. In primul rand, pentru cine vrei sa slabesti? Pentru oameni sau pentru tine? In al doilea rand, cat de mult iti doresti sa slabesti sau sa fii in forma? Daca vrei sa arati bine pentru tine, atunci nu te intereseaza deloc cum se uita ceilalti la tine. Trebuie doar sa iti doresti cu adevarat! Din experienta proprie (si eu am ceva probleme cu greutatea) iti spun ca, cea mai buna solutie este sala. Acolo ai anturajul si stimulatorii care te ajuta sa iti mentii vie dorinta. Daca nu mergi la sala, ai incredere in tine si nu mai pune la inima cum se uita cei din jur la tine. Puneti castile in urechi si dute si munceste pentru tine! Lasa parerile oamenilor, ca nu te ajuta cu absolut nimic! Tu singura te bucuri de roadele muncii tale! iti doresc succes!! Pa!

Exista o asociatie care are ca scop sustinerea persoanelor supraponderale: http://www.asociatia-supra.ro/despre-asociatia-supra

Dar nu ai putea sa crezi că lumea se uită cu admiratie? Câţi crezi că sunt in stare sa facă asta in fiecare dimineaţa?