Mesaj:
relatii cu iubita!
sunt adolescent 16 ani –
prietena mea are 14 jumatate –
Suntem impreuna de 1 luna, chiar azi am implinit !
Ne vedem in fiecare zi la scoala , insa persoanele care stiu ca formam un cuplu sunt :sore ei,mama ei , mama mea , si + – 3 prieteni .
Imi place mult de ia .
Are un caracter sensibil,se supara repede,rusinoasa dara frumusetea si inteligenta ei ma omoara !
Suntem ambii din familii .. приличные..!
Dar in toata relatia noastra este un neajuns enorm.
In tot acest timp am iesit la intilnire doar 1 singura data!
Eu nu am nici o incomoditate.Parintii imi permit sa fac orice.
Problema este din partea ei.
Cind ii propun intilnire:
–Hai sa ne vedem astazi !
–Nu , nu pot!
–De ce ?
–Nu pot sa-ti spun.
Cum sa procedez in situatia asta?
Mi-a dat de inteles ca-i plac conversatiile pe internet si are de gind sa continuam in acest ritm.
In nici un caz nu pot sa o parasesc !
Pentru ea ,eu sunt ca prima dragoste.
E micuta si poate singura nu-si da seama !
Cum as putea s-o scot la intilnire fara sa refuze?

incearca sa ai rabdare si sa nu incerci sa o fortezi sa faca ceva ce nu isi doreste, chiar daca dorinta de a fi alaturi de ea este foarte puternica pt tine. Ai 3 ani peste ea… tu vezi altfel lucrurile… ea de-abia ce si-a inceput adolescenta. Incearca sa te gandesti cum erai tu la 14 ani . O luna este f putin… incet incet o sa va cunoasteti mai bine, parintii ei or sa aibe mai multa incredere in tine (si pt ei este dificil) fii un Gentlemen si gata . Succes!

Mesaj:
Buna ziua, am 19 ani si din nefericire nu am avut nici un prieten pentru mai mult de 2 3 saptamani. Cea mai mare problema a mea nu este faptul ca sunt virgina ci faptul ca de fiecare data cand se intampla ca un baiat sa ma placa, cand il plac si eu inapoi, dispare, isi pierde interesul fata de mine, iar eu raman din nou singura.

ce fel de baiat iti doresti cu adevarat?

Mesaj:
buna ziua…nu stiu cum sa incet sau de unde..dar am o perioada de cand parca nimic nu mai merge bine..totul este pe dos..tocmai am descoperit ca am luat un virus urat..si nici cu prietenul nu imi merge bine.am momente cand am impresia ca sunt cea mai fericita langa el dar si momente cand vreau sa renunt la tot..dar nu pot..oare pot sa il schimb?sunt constienta ca nici eu nu sunt perfecta..dar el este foarte incapatanat..daca nu este ca el nu este deloc..oare daca nu il mai caut cateva zile,,sau daca ma cauta sa nu ii raspund ar fi bine?

eu va recomand sa va clarificati situatia impreuna cu un psiholog… ar fi cel mai rapid si eficient. Succes!

daca doresti putem discuta in mediul online

Mesaj:
De 1 an si jumatate sunt casatorita civil si impreuna cu sotul meu avem o fetita de 10 luni. Ne-am cunoscut cu 2 ani in urma, fiind fratele celei mai bune prietene, ne-am indragostit, dupa 3 luni m-a cerut in casatorie si in scurt timp am aflat ca sunt insarcinata. Ne-am casatorit civil si ne-am mutat in alta tara unde el locuia de cativa ani Si unde ne aflam si in prezent. De cand am ajuns aici la 10 zile a inceput cu un set de intrebari cu privire la cati parteneri sexuali am avut inaintea lui si tot felul de intrebari jignitoare. De aici au pornit episoade de gelozie si cuvinte jignitoare. Cand se calmeaza ii pare rau si incearca sa indrepte lucrurile, am discutat pe seama geloziei lui si acestor teme cu subiect sexual si a incetat, insa reprize de scandal tot apar, pornesc de la te miri ce si ajunge iar sa ma jigneasca si de ceva vreme sa ma si injure. Este o persoana care nu-si poate controla nervii, il apuca si pana nu-si face numarul se tine dupa mine ca sa ma jigneasca si sa-mi reproseze ca de fiecare data cand ne certam eu ma fac neagra si stau ca o buba care nu spune nimic. A doua zi imi tine filozofii despre cat de prosti suntem ca ne certam si ne ranim. Apoi iar discutam si ne impacam.II spun ca sunt constienta ca toti oamenii se cearta dar ca aceste cuvinte jignitoare si injuraturile nu trec si de aici si negreala mea pentru ca mie nu imi trece repede supararea pe cand el dupa ce-si faCe numarul il ia dragostea. Mentionez ca certurile nu sunt foarte dese dar nici rare si cand sunt, mereu ajungem la discutii despre divort si impartirea copilului. Cand aceste scene nu sunt, este barbatul perfect… ma rasfata, ma ajuta in tot ceea ce fac de la a sta cu copilul pt ca eu sa ma relaxez, pana la a ma ajuta in bucatarie, la curatenie sau a-mi lega sireturile. Ma rasfata cu flori,nu trece o luna sa nu-mi ia un cadou sau o bijuterie, este foarte atent, galant si dragastos. Insa vine o zi ca si aceasta cand i se pune pata si tipa fara sa mai
tina cont de copil ca trebuie ma lase o clipa sa o adorm, el e nervos si are ceva de spus cum ar fi ca s-a saturat de tara aceasta, ca eu nu sunt o mama buna, nu sunt o gospodina buna, nu stiu sa tin casa, ca sunt mereu obosita si stau neagra, apoi incepe repertoriul de injuraturi care este foarte vast. A doua zi imi spune ca este prost. El periodic se cearta cu cineva,daca nu o face cu mine,o face cu parintii lui care mereu ii spun sa mearga la medic pt ca are ceva la cap. Eu ma simt foarte ranita, deprimata si toate gesturile lui frumoase nu mai au nici o valoare pentru mine. M-am racit f tare si mi-e greu sa mai manifest afectiune si dragoste pentru el deoarece imi vin toate cuvintele lui in minte cand ma cuprinde. Nu stiu ce este de facut. Inca il iubesc.

draga mea da nu te bate dar violenta paihica nu iti face bine. cand e si el calm vb cu el sa mergeti la terapie de cuplu. poate tu nu ai nevoie dar el sigur are nevoie si poate daca mergi cu.el ii va fi mai usor sa vb.

ma gandesc ca furia aia vine de undeva si ca el nu a invatat cum sa se descurce cu ea… cum sa o menajeze. Exista cursuri de anger management… daca vrea. Pe de alta parte inteleg ca s-a saturat de acea tara… ati discutat despre asta?

Va recomand terapia de cuplu cu un psihoterapeut ,succes!

Incercati sa nu lasati lucrurile asa pentru ca astfel lucrurile vor merge din rau in mai rau.

Este o relatie abuziva si el se incarca din conflicte. Terapia de cuplu poate fi o solutie.

Pe el il macina un conflict interior inconstient, pot fi lucruri traite in copilarie pe care le-a uitat, insa il macina din umbra. Atunci cand cineva reactioneaza in acest mod fara a exista un stimul exterior obiectiv — adica, fara ca dvs sa il provocati negativ in vreun fel — este limpede ca furia si agresivitatea lui nu au legatura directa cu dvs, ci sunteti doar un “obiect” de descarcare. E ca si cum ar avea un monstru interior care rabufneste din cand in cand, rapindu-i luciditatea mintii. Toti il avem in noi, in lb germana se numeste Doppelganger, cautati eventual pe net. Freud il numeste Thanatos, adica pulsiunea de distrugere, de moarte, care este cu atat mai puternica cu cat persoana respectiva a suferit umilire sau lipsa de afectiune in copilarie. Si eu cred ca ar fi bine sa incepeti o terapie de cuplu, dar foarte important ar fi ca si el sa inceapa un demers terapeutic individual, menit sa il faca sa-si constientizeze propriul monstru interior, sa-i cunoasca cauzele si sa-l imblanzeasca

Mesaj:
Buna ziua! Numele meu este Maria, am 22 de ani si sunt studenta la Facultatea de Drept, in prezent lucrez ca agent de vanzari.Apelez la un specialist pentru ca singura nu stiu cum sa remediez problemele de cuplu,despartirea ar fi solutia cea mai simpla, poate , daca nu mi-as iubi partenerul! Sunt intr-o relatie cu un baiat de 21 de ani, ne-am impacat de 3 saptamani, dupa ce am stat despartiti aproape 1 an de zile! Inainte am mai avut o relatie de aproape 3 ani, tot cu el. Motivele actuale de cearta sunt aceleasi ca si in trecut, el nu are incredere in mine si de aici isi imagineaza tot felul de situatii si hotaraste sa ne despartim! Acum nu am mai vb de 2 zile, din cauza ca a trebuit sa merg in alt oras,asta pt job ul meu! E mai mereu posesiv, suspicios, dar cand suntem impreuna simt ca ma iubeste, imi spune asta, chiar si dupa atata timp in care nu ne am vazut si nu am vorbit, fiecare dintre noi incercand o relatie cu altcineva! Chiar si asa, nu a trecut zi in care sa nu ma gandesc la el si sa nu mi doresc sa ne impacam, ceea ce s-a intamplat,insa credeam ca s-a schimbat si ca totul va fi bine! Ne faceam planuri de viitor, insa pt asta eu trebuia sa renunt la locul de munca sa ma mut in orasul in care lucreaza el! Sunt confuza, nu vreau sa-l pierd, vreau sa aiba incredere in mine si sa nu mai incerce sa ma cenzureze. Nu pot avea ochi pentru altcineva, il iubesc atat de mult incat as fi in stare sa fac tot ce l-ar linisti, dar stiu ca asa nu am avea o relatie sanatoasa! Vreau sa ma ajutati sa gasesc o madalitate de a pastra relatia! Va multumesc!

Daca si el doreste sa faca ceva pentru a pastra relatia, mergeti impreuna(sau separat) la terapie. Eu cred ca el proiecteaza asupra ta lipsa lui de incredere in sine , iar iubirea ta seamana putin cu dependenta. Rezolvand aceste aspecte, relatia voastra ar putea deveni armonioasa.

iti doresti un lucru normal…o relatie nu va rezista atat timp cat nu e exista incredere reciproca…poti sa-i spui si lui asta, pentru a decide daca isi doreste sau nu sa aveti o “relatie sanatoasa”.
Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

Mesaj:
Va rog sa ma ajutati cu un sfat. sunt anul 2 la facultate, si impreuna cu o colega, am mers impreuna la un interviu pentru un intership. Acum pe ea au acceptat-o si pe mine nu. sunt foarte dezagamita. Sunt sigura ca ea acum o sa se simta bine ca doar ea a fost aleasa. nu stiu cum sa reactionez.

Împacă-te cu gândul. Poate vei ajunge într-un loc și mai bun. Până atunci continuă să înveți și să studiezi!

Faptul ca ea a fost aleasa nu inseamna ca ea e mai buna si tu mai putin buna. Inseamna doar ca drumul tau este altul! Eu cred ca ea se va bucura ca a fost aleasa si atat! Tu cum ai fi reactionat daca situatia ar fi fost invers?

ne spui ca ai participat la un interviu si nu ai fost acceptata. din experienta aceasta e bine sa inveti ca in viata nu intotdeauna putem obtine tot ceea ce dorim si cand dorim. ai sa te mai intalnesti cu astfel de situatii in existenta ta. in legatura cu modul in care trebuie sa reactionezi, ai putea sa vb deschis cu colega ta, sa ii spui cum te simti si eventual sa lamuresti ce sentimente ai acum fata de ea.

Salut! Problema este ca ati fost amndoua ” la un interviu pentru un intership “. De aici reiese ca era un singur post. Deci nu va putea accepta pe amandoua. Alegerea uneia dintre voi, era inevitabila. Nu trebuie sa te dezamagesti! Cum a spus doamna Gabriela Iftode, drumul tau este altul. Invata din aceasta experienta si bucura-te pentru reusita prietenilor tai. In viata, fuctioneaza efectu de bumerang. Mai exact, gandurile noastre, se rasfrang asupra noastra, la un moment dat. Este lege si din pacate, fuctioneaza de fiecare data. Nu purta invidie pentru reusita celor din jur. Bucura-te pentru ei si viata iti va aduce impliniri in drumul tau. Oricum, drumul tau este abia la inceput! Ai timp sa devii ce ti-ai dorit! Fii fara grija! Era normal pentru colega ta, sa se bucure. A reusit ceva. Dar asta nu inseamna ca, nu a avut si un sentiment de regret pentru nereusita ta! Nu o judeca dupa aparente. Discuta cu ea si rezolvati problema ca doua prietene adevarate. Iti doresc o zi frumoasa! Pa!!

Mesaj:
Buna ziua, am 30 de ani si sunt casatorita de 1 an si jumatate si impreuna cu sotul meu avem o fetita de 10 luni. Pe sotul meu l-am cunoscut prin intermediul prietenei mele cele mai bune, fiind fratele ei.
Ne-am cunoscut, ne-am indragostit nebuneste unul de celalat si dupa 3 luni ne-am casatorit civil, in aceasta perioada am aflat si ca sunt insarcinata si dupa oficializare ne-am mutat in alta tara unde el locuia de cativa ani, tara unde ne aflam si acum.
La scurt timp dupa mutare eu am facut o usoara depresie, insarcinata fiind, fara prieteni, cu dor de parinti, singura toata ziua asteptandu-l pe el de la serviciu, fara activitati, intr-un oras mic cu 2 magazine, intr-o tara ploioasa in care la ora 8 seara nu ai unde sa iesi la o pizza pt ca totul este inchis, in weekend de asemenea. Singurul motiv de bucuriie fiind proaspatul meu sot ce dupa nici 10 zile de la casatorie incepe sa-mi faca scene de gelozie pentru toate persoanele masculine de pe facebook, intreband-ma la fiecare daca am avut relatii intime cu ei si punandu-mi tot felul de intrebari jignitoare cu tente sexuale. In timp au aparut certuri foarte aprinse pe aceste teme, dar dupa multe lacrimi si discutii, amenintari de despartire a incetat cu subiectele acestea, ce au fost inlocuite cu crize de nervi pe care nu stim ce le determina dar care apar ca din senin si pe langa jigniri a inceput sa ma si injure. Un alt lucru deranjant pentru mine este faptul ca incearca sa ma controleze si sa ma corecteze, el este genul de persoana care le stie pe toate corectandu-ma atunci cand gatesc ca nu tai cum trebuie sau nu calc cum trebuie si atunci imi arata el cum se face treaba corect, pana la cresterea copilului sau felul cum ma imbrac, sau cum fac curat sau chiar tinand filozofii de viata parintilor nostri. In acest timp eu simt ca mi-am pierdut identitatea, am inceput sa ma simt foarte nesigura pe mine si m-am interiorizat. Mi-e greu sa-mi mai manifest sentimentele, am devenit foarte inhibata si retinuta,cand suntem in intimitate imi vin toate cuvintele lui urate in minte si mi-e greu sa mai fac dragoste cu el din acest motiv. Ma simt foarte ranita, neinteleasa si mult prea jignita. Cand ne certam si ma injura, Il intreb ce ii declanseaza acest comportament imi spune ca eu il provoc si il aduc in stadiul in care sa se poarte cu mine asa, dar nu poate sa imi spuna anume ce actiune sau cuvant al meu il provoaca, imi spune “ceva m-a provocat, nu stiu exact ce, dar ceva a facut-o” apoi imi spune ca felul meu de a fi, ca stau mereu neagra de suparare, ca sunt ca o buba care coace sau spune ca s-au acumulat foarte multe, locul de munca ce nu-i place, faptul ca simte ca degradeaza in aceasta tara, tara in sine care il afecteaza in aceasi masura ca si pe mine pentru ca nu avem o viata sociala, nu avem prieteni, nici activitati.
Daca la inceput imi spunea ca ii pare rau a doua zi si ca e un prost, ca nu stia ce vorbeste, acum nici macar aceste scuze nu mai au loc, mai mult imi spune pe ton de repros ca ce..astept scuze? Ca nu are pt ce sa se scuze.
Insa atunci cand aceste crize nu sunt, este barbatul perfect. Se poarta foarte afectuos, imi pregateste bai si cine romantice, ma ajuta foarte mult cu copilul si cu activitatile casnice, este foarte atent cu mine, nu cred ca am avut o saptamana vaza fara flori in ea, imi face tot felul de cadouri si atentii, desi avem o situatie financiara nu tocmai permisibila, imi vorbeste foarte frumos, ma alinta, imi spune ca “suntem niste prosti ca ne certam si vorbeste gura fara noi”, ca el nu poate trai fara noi si ca ma iubeste foarte mult, imi apreciaza tot ce gatesc desi cand ne certam imi spune ca nu sunt o gospodina buna si ca nu siu sa fac nimic.
La ultima cearta am “discutat” despre divort, nu este prima data cand se pune problema divortului pentru ca eu nu mai pot trai in aceasta atmosfera si nu-mi doresc ca fetita mea sa creasca intr-un astfel de mediu in care tati o injura si o jigneste pe mami.
Noi in 3 luni urmeaza sa ne intoarcem definitiv in tara si sa facem si cununia religioasa, urmand sa locuim la parintii mei.Mi-e foarte teama ca desi a promis ca se va controla (desi am mai auzit aceste promisiuni) nu se va schimba nimic, mi-e teama ca daca intr-un an jumatate s-a ajuns la astfel de cuvinte, ce va urma mai tarziu, mi-e teama ca imi va face astfel de episoade la parinti, pentru ca parintii mei tin foarte mult la el si la mine in familie niciodata nu s-a injurat, niciodata nu mi-am auzit parintii jignindu-se cu atat mai mult injurandu-se, mi-e teama sa nu traiesc viata bunicii mele pe care bunicul meu o injura si uneori o batea, mi-e teama sa nu inceapa crize mai mari de gelozie ajunsi in tara, pentru ca de fiecare data cand ne certam ma ameninta ca ma omoara daca simte ca il insel.
Nu stiu ce este de facut, pentru ca atunci cand se linisteste chiar ma face sa-l cred ca isi doreste o familie normala, cu liniste, dragoste si armonie si face eforturi sa faca lucrurile sa mearga…apoi il ia din senint cate o criza dintr-aceasta.
Va rog ajutati-ma cu un sfat!

Inteleg ca iti pui o multime de intrebari si astepti ca sfaturile de pe net sa-ti diminueze nelinistea si neincrederea pe care o ai acum in viitorul vostru impreuna. Probabil ca o sa primesti multe sfaturi insa solutia e de fapt la voi …la cat de bine reusiti sa va comunicati reciproc asteptarile de la viata de cuplu. Poate te ajuta si aceasta postare http://psihoterapiefamilie.ro/blog/rolul-asteptarilor-viata-cuplului/
Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata familiala & profesionala

daca lucrurile stau exact asa cum spuneti, atunci ma gandesc ca este posibil sa existe o tulburare de personalitate mai veche si neabordata, caz in care sotul ar face bine sa consulte un specialist (psiholog, psihiatru – in orice ordine). Toate au un motiv… daca este ceva psihologic… emotional… care a fost reprimat, atunci trebuie gasit si rezolvat… daca insa problema este de natura organica, atunci este de dorit o interventie medicala. Inteleg ca familia merge foarte bine cand nu are aceste episoade; focalizati-va pe a le rezolva si o data cu eliminarea lor relatia buna revine. Succes!

Mesaj:
Am 14 ani și încep să o iau razna. Nu mă pot înțelege nici chiar eu. Plâng aproape în fiecare noapte, iar de ceva timp, nici ziua nu mă mai simt în largul meu. Îmi vine sa plâng tot timpul, uneori și în timpul orelor. Nu-mi găsesc nicăieri locul. Am impresia că nimeni nu mă vrea, ca nimeni nu mă înțelege. Motivul pentru care cred asta e că nimeni nu mă ascultă, nici măcar mama sau sora mea. Nu mă simt bine cu propria persoană. Mă chinui să slăbesc, dar din cauza stresului nu reușesc. Dese ori cer ajutorul cuiva, nu mă pot descurca singură. Ma enervez foarte ușor, iar înainte nu mă enervam deloc. Mă simt inutilă. Nu am nici un rost în viață. Stau mereu in casă. Nu am cu cine să ies, și chiar dacă aș avea, mi-e rușine cu mine. Nu sunt genul de fata mereu aranjată. Nu m-am machiat niciodată. Nu m-am dat nici măcar cu rimel. Unii mă întreabă de ce, doar sunt fată.
Nu am prieteni. Mă înțeleg cu 3 fete destul de bine, dar mi-e cam greu să le numesc prietene. Nu știu ce voi face în viitor. N-am nici o idee, nici un plan. Am renunțat la a-mi mai face speranțe, pentru că mereu ajung să fiu dezamăgită.
Nu știu ce vreau și de ce am apelat la acest site, poate din cauză că vreau ca cineva să știe tot ce simt. Poate un sfat mi-ar fi de folos. Mulțumesc anticipat

esti la o varsta delicata, plina de schimbari esentiale, atat fizice cat si psihice. ceea ce ti se intampla este firesc si natural. acum se incheie o perioada de viata si incepe alta. te indrepti spre maturizare si asa nu se intampla peste noapte si mai ales nu se intampla intotdeauna fara efort. ca solutie iti propun sa vb cu psihologul scolii la care inveti. el va intelege ce simti si te va asculta. numai bine!

Draga mea, nu te teme, esti la inceputul adolescentei, o varsta care prin definitie inseamna tumult interior, dileme existentiale, oscilare intre sentimente de incredere in sine si apoi caderi in neantul complexelor de inferioritate. Si eu simteam la fel la varsta ta, crede-ma. Ce poti face tu este sa scoti tot ce este mai bun din aceasta perioada a vietii si din aceste trairi zbuciumate. Primul sfat: CITESTE. Incepi, spre exemplu, cu Castelul Palarierului de Cronin, apoi Dama cu camelii a lui Dumas, apoi romanele lui Charles Dickens. Mergi la biblioteca scolii si imprumuta-le. Lectura te va introduce intr-o lume in care vei descoperi raspunsuri la intrebarile tale, te vei identifica cu personajele, te va imbogati interior si iti va clarifica multe lucruri. Iar al doilea sfat: SCRIE. Incepi un Jurnal personal unde noteaza in fiecare zi ce simti, la ce te gandesti, mai mult decat atat: vei vedea ca pe parcurs ce citesti, iti vei dori sa scrii scurte nuvele, eventual chiar poezii. Adolescenta este perioada optima pentru exersarea creativitatii. Incearca sa faci aceste lucruri

Iar pe langa cele recomandate cu drag de doamna Ina Melehat, te sfatuiesc sa bei ceai de Sunatoare 2-3 cani de ceai pe zi cu minim 20 min înainte de masa, pe stomacul gol. Este foarte bun contra stresului.

exista tehnici de relaxare care te-ar putea ajuta. Si nu te mai stresa: toti am trecut prin asta. Eu iti recomand sa citesti Osho, Eckhart Tolle si orice legat de transformarea interioara.

Mesaj:
Buna ziua. Am o relatie cu un baiat de aproape 4 luni.Noi ne cunostem de cativa ani,am fost si colegi dar doar de 3 luni am inceput sa avem sentimente puternice unul fata de celalalt.Tin sa mentionez ca el a avut un accident acum 7 luni si in urma acelui accident a petrecut foarte mult timp prin spitale, pe la recuperari si inca mai are de facut cateva proceduri.La inceput totul a fost ok, eu eram cel mai bun lucru din viata lui de la accident incoace.La doua luni de relatie a fost nevoit sa mearga in alt oras pentru recuperari timp de 3 saptamani si asa ne-am cam distantat. Dupa ce s-a intors a fost bine cel putin timp de o saptamana iar dupa acea saptamana si-a cam schimbat atitudinea fata de mine.E mai rece, distant si acum mi-a zis ca are nevoie sa-si acorde mult timp lui si sanatatii lui.As vrea sa stiu oare din ce cauza a aparut schimbare aceasta?Eu intotdeauna l-am inteles si am inteles si faptul ca cea mai importanta e sanatatea lui si am lasat relatia sa decurga in asa fel incat sa-i fie lui mai bine.Aceasta schimbare sa fie din cauza problemelor de sanatate sau pur si simplu s-a plictisit de mine?Eu tin enorm la el si as vrea sa-i fiu alaturi im continuare. Tin sa mai mentionez ca in ultimul timp s-a distantat si de prietenii lui apropiati.Astept cu nerabdare un raspuns.

Mă tem că nu știu exact toate detaliile relației voastre ca să pot spune exact, dar cel mai de bun simț lucru posibil este să fii alături de el. Vorbește cu el, spune-i că ești acolo pentru el dacă are nevoie dar în același timp acordă-i spațiul necesar ca să se recupereze.Majoritatea dintre noi bărbații suntem prea orgolioși ca să cerem ajutor, așa că preferăm să facem totul pe cont propriu.Dacă nu o să îi respecți spațiul și o să te duci buluc peste el, o să se retragă și mai mult. Ăsta este exact unul din acele cazuri în care a face nimic e cel mai bun lucru pe care îl poți face. Asta este părerea mea, așa cum am spus nu știu toate detaliile, dar sper să îți fie de folos.

Mesaj:
buna ziua ! ma numesc Alina si am 18 ani jumatate. am o relatie de 9 luni cu un baiat de 21 de ani . locuim relativ aproape , langa orasul Brasov. eu sunt in ultimul an la liceu, invat bine (am obtinut note peste 8,50 la simulari) . avem o relatie frumoasa doar ca azi am aflat ca..sunt insarcinata. sunt convinsa ca nu isi doreste o asa responsabilitate, nici eu nu as fi vrut dar nu voi recurge la avort in ruptul capului. presiunea va fi imensa dar odata ce voi pleca la facultate in oras si ne vom muta impreuna intr o garsoniera cu chirie relatia cu mama (singurul parinte ) se va rupe deoarece s-a purtat extrem de urat cu mine inca de mica. planuiam sa ne mutam din iulie, imediat ce termin cu inscrierea la facultate.sunt convinsa ca asta e un moment de cumpana in relatia noastra ..mai ales ca parintii lui ne spuneau intotdeauna ca un copil ne va lega de maini si de picioare, de aceea e mai bine sa vina mai tarziu. deocamdata nimeni nu stie de sarcina, as vrea sa tin secret pana plec..dar eu sunt foarte slaba iar la 4 luni sigur se va observa.iubitului meu am dde gand sa ii spun in seara aceasta ..dar nu stiu cum sa procedez..barbatii sunt mai sensibili , cum sa fac ?si marea mea intrebare..de unde as putea primi sprijin in contextul in care dupa bacalaureat am intentia sa ma angajez pana la nastere ? este o asociatie..”provita Brasov” dar ofera doar sprijin moral..ce sa fac sa obtin o slujba chiar si insarcinata ? ma gandesc la posibilitatea de a fi nevoita sa ma descurc absolut singura..cum sa procedez ? la cine sa apelez? mama este ultima varianta,va pleca in strainatate in iulie . alte rude apropiate nu am..il am doar pe iubitul meu si familia lui. credeti ca ar fi mai bine sa pun punct relatiei si sa lupt singura pentru a nu-l obliga la ceva ce nu -si doreste ? sunt foarte confuza dar de cand am banuiala ca sunt insarcinata si mai ales dupa ziua de astazi de cand cele 3 teste mi-au confirmat-o simt ca mi-am dorit copilul, ca imi da putere si
ca ma face fericita ..sfatuiti-ma , va rog. cu respect , Alina .

RESPONSABILITATEA E SI A LUI. INCEARCA SA II SPUI MAMEI. E GREU SA TE DESCURCI SINGURA. ESTI INCA UN COPIL TU. DOAMNE AJUTA! FII BINECUVANTATA!

nu cred ca trebuie sa decizi singura daca ramai in relatie sau pleci. nu anticipa faptul ca el nu isi va asuma responsabilitatea. discuta cu el, nu banui sau presupune ce va face el pana nu vezi cu adevarat ce va face. mama, asa cum a fost poate fi pentru tine un sprijin. pana la urma si ea te-a crescut singura, deci stie ce e de facut atunci cand totul pare fara speranta. numai bine! sarcina usoara! sa fiti sanatosi!

Felicitari!Daca vei avea suport din partea familiei inseamna ca viata ta se schimba in mai mult decat frumos.Poate partenerul tau nu va dori, deoarece putini barbati sunt responsabili si maturi,nu este nimic tu trebuie sa fi cu picioarele pe pamant si sasti exact ceea ce doresti.Inca odata felicitari,este minunat.Nu va fi usor dar frumusetea va acoperi greutatiile siunele nevoi.

este de dorit ca in aceasta perioada sa discuti cu el si cu ambele familii… este un eveniment foarte important. Ca sa lucrezi in acest conditii este delicat (in sensul ca nu este recomandat efortul, etc.). A spune ca putini barbati sun responsabili este ca si cum am afirma ca putine femei pot conduce bine (fara suparare!). In aceasta perioada avem nevoie de incredere in fortele proprii, incredere in cei apropiati, sa ne sustinem reciproc… urmeaza sa apara pe lume o viata noua care v-a fi dependenta mult timp de cei din jur. Nu incerca sa infrunti totul singura… nu este nevoie. Felicitari si succes!