Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Se poate vindeca impotenta prin bioenergie ?

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am hipertiroidie si as vrea sa stiu daca inceperea vietii sexuale poate aduce vreo schimbare sau vreo problema in legatura cu glanda. Si daca se poate vedea la analizele de sange aceasta schimbare.

De fapt,problema ta este ca altii(parintii,probabil)isi vor da seama ca nu mai esti virgina

inteleg ca te preseaza aceasta intrebare si ma gandesc ca cel mai in masura sa iti raspunda ar fi medicul tau endocrinolog (pe care banuiesc ca il ai din moment ce esti diagnosticata si probabil urmezi si un tratament). Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna, ma numesc Evelina. Am 22 ani. Am inceput sa ma intilnesc cu N. prin clasa a XII eu de la tara si el era de la oras. La inceput mama lui era impotriva intilnirii noastre sii zicea de asta mamei mele. Ea era impotriva din motiv ca se temea ca sa nu ramin cumva insarcinata si ambii eram inca fara serviciu ne pusi pe picioare si plus la toate feciorul ei mai mare la fel sa intilnit cu o domnisoare din localitatea mea si ea ramasese insarcinata ei se casatorise dar a fost o casnicie nereusita. Parintii mei nu-mi ziceau nimic despre intilnirea noastra sincer sa zic cred ca mama mea era deacord sa ma intilnesc cu orisicine numai sa nu fiu cu fostul meu iubit L. cu care ma intilnisem 6 ani, tot timpul imi afirma ca trebuie sa ma despart de el. In final a obtinut ce a vrut si era fericita. N. nu a cordat atentie la parinti si a continuat sa se intilneasca cu mine, le-a dat de inteles ca pe nimic in lume nu se va desparte de mine. De 3 ani ne-am intilnit la distanta asa sa primit ca el isi facea studiile in Balti eu in Chisinau.El a finisat studiile mai repede si de jumatate de an lucreaza in Balti, finisindumi si eu studiile noi vroiam sa locuim impreuna sa incercam. Lea zis despre asta parintilor lui ei nici nau acordat mare atentie la asta. Cind a mers sa vorbeasca despre asta cu parintii mei ei nici nu vroiau sall asculte, ziceau pentru ce a venit el ca trebuea parintii lui sa vorbeasca, N. incerca sa le explice ca deja pe plan financear nu depinde de ei si ca el singur va achita gazda. Dupa asta parintii mau luat la o discutie ca pentru ce el sa-mi plateasca gazda ca ei si singuri sunt in stare sa mi-o plateasca , me-au dat de inteles ca lor nu le place de el si nici de familia lui. Eu tot timpul eram un copil tacut ce-mi ziceau aceea si faceam necatind la faptul ca-mi place asta sau nu. Mama mea ma vede sa locuesc numai in Chisinau si mai mult nicaeri ( asta era dorinta ei din tinerete care nu sa realizat). N. lucreaza in Balti si are semnat un contract cel oblige un an sa-l lucreze anume in Balti. Eu incercasem cumva sa-I explic mamei ca noi nu avem de gind ca mine sa jucam nunta si eata tare le trebuie intelegere, ca noi vrem mai intii sa incercam sa vedem cum ne vom intelege sa nu se primeasca ca vom juca nunta si peste un an doi sa ne despartim asa cum deseori se intilneste in zilele noastre, ea insa mi-a zis ca nici nu vrea sa auda asa ceva ca sunt niste povesti dealemelea, mi-a zis ca cel mai bine ar fi sa ma despart de el deoarece ei parinti intre parinti nu se impac. Mi-a zis sa aleg ori pe el (N.) ori pe ei (parintii). Eu nu vreau sa ma despart de el dar nici sa merg peste parinti nu pot. La moment stau la Balti cu el, parintii lui stiu si nu au zis nimic ba dinpotriva sunt mai linistiti cind sunt cu el. La parintii mei le-am zis ca sunt in Chisinau dar imi vine greu sa traesc cu minciuna. Nustiu cum sa procedez, ce sa fac, cum ar fi mai bine?

iti inteleg dilema insa noi nu putem lua o decizie in locul tau! De dorit ar fi sa fie totul bine… sa nu traiti ascunsi sau mintind. Incearca totusi sa ii impaci pe ai tai cu gandul ca macar pt o vreme doresti sa incerci o relatie de genul asta si ca o sa ai grija de tine si o sa fii responsabila (foloseste protectie ca sa nu ramai gravida ). Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
Ma numesc Andreea am 16 ani.
Situatia mea este putin mai complicata, am aflat ca mama mea, de fapt nu e mama mea ci mama mea biologica este sora ei mai mica , de aici se poate deduce si ca tatal meu nu este tatal meu biologic. Pe sora mamei mele o strig dupa nume, o voi nota doar cu initiala numelui C. C, locuieste in Anglia, a plecat imediat dupa nasterea mea cu iubitul ei ( care presupun ca este tatal meu biologic), dar nu mai este cu el in nicio relatie, el si-a intemeiat o familie are 2 copii, stiu asta pentru ca ei sunt asociati, detin in Anglia niste afaceri, pe care impreuna le-au pus in picioare.
Din cauza sentimentului de teama nu am avut curajul sa discut cu nimeni, dar cum imi este din ce in ce mai greu m-am gandit ca as putea sa scriu aici.
Spun ca situatia este complicate pentru ca mama a divortat de tata acum 6 ani, atunci am suferit mult am mers la psiholog aproape 2 ani, tata dupa cateva luni de la divort s-a insurat dar a continuat sa imi fie tata, si-a indeplinit toate sarcinile, divortul nu a decurs intr-un stil elegant si acum imi amintesc de acele discutii aprinse intre ei. Tata nu a vrut sa cedeze tutela mamei, iar mama nu vrut sa ii cedeze lui tutela. In cele din urma am ramas cu mama dar tata ma putea vizita oricand, el a ramas acel tata care a fost mereu doar ca prezenta lui fizica nu mai era seara de seara. Ai mei au avut impreuna niste afaceri si impartirea lor a fost un motiv de neintelegere la divort. In momentul cand se parcurgea etapa divortului , mama mereu spunea ca din cauza tatei familia s-a destramat ca el si-a gasit o alta femeie, nu stiu daca tata chiar a inselat-o pe mama cat timp a fost insurat cu ea, dar cred ca a facut-o pentru ca de la pronuntarea divortului el s-a insurat doar la cateva luni. Mama nu mi-a spus mie niciodata ca tata este de vina, dar auzeam cand vorbea cu C sau alte persoane. Mama mi-a spus ca ea nu isi va mai reface viata, dar ea acum un an si ceva a intalnit un barbat, eu am aflat intamplator de el, m-am dus la ea la birou ( mama este avocata), mi-a spus una dintre secretare ca mama este cu un client si sa astept, mi-am pus castile, dar nu am dat drumul la muzica, le-am auzit cand au spus ca eu nu stiu ca mama are o relatie. Am fost socata, am avut impulsul sa ma ridic si sa intru in birou dar am asteptat una din secretare a anuntat-o ca sunt acolo, mama a iesit lasandu-l pe acel domn acolo, ma intrebat ce s-a intamplat, i-am spus ca am venit doar sa ii zic sa luam masa, dar daca ea este ocupata cu un client ne vedem acasa a spus ca dureaza 5 minute, mi-a spus sa merg sa o astept la masina, stiam ca nu dorea sa il vad, am plecat spre masina. Au trecut luni de atunci nu mi-a spus nimic, mi-am luat inima in dinti si am intrebat-o daca ea nu a cunoscut pe cineva, a raspuns prompt ca nu. I-am spus ca daca ar cunoaste pe cineva mi-ar spune mi l-ar prezenta, raspunsul dat de ea a fost unul afirmativ , doar ca nu se punea problemea ca ea sa aiba o relatie, stiam ca minte. A mai trecut ceva timp de la acea discutie si m-am dus la birou la ea, am dat peste domnul respectiv imbratisand-o pe mama. Mama cand m-a vazut s-a retras din bratele lui si a venit spre mine, a spus ca nu e nimic intre ei, dar eu am plecat, am venit acasa am sunat-o pe C, i-am povestit si am intrebat-o daca poate veni mai repede in tara si nu cum programase peste 2 saptamani cand era ziua mea, a spus ca ma suna in 5 minute sa vada cum gaseste bilet, m-a sunat si mi-a zis ca ajunge in tara seara pe la 23 sa nu ii spun mamei ca am vorbit cu ea. Dar mama a auzit conversatia eu cand am plecat de la birou de la ea, am luat un taxiu iar ea era cu masina cred ca in urma mea, pentru ca atunci cand am inchis telefonul era plina de lacrimi si mi-a spus ca stia ca o voi suna pe C. Mi-a spus ca intre ea si domnul respectiv nu este nimic, i-am spus de discutia pe care am auzit-o intre secretarele ei cand mersesem sa ii propun sa iesim sa mancam. Mi-a zis, ca a procedat gresit, ascunzand faptul ca a cunoscut pe cineva dar a facut-o pentru mine sa nu sufar dar daca eu sunt impotriva ea va renunta, doar sa nu o judec si sa nu ma indepartez de ea, i-am spus ca e prea tarziu, i-am cerut sa ma lase singura, s-a dus in camera la ea, stiam ca va plange m-am dus langa dormitorul ei o auzeam cum plange. Pot spune ca acele ore de plans si asteptarea sa o vad pe C. mi s-au parut o enormitate. C cand a ajuns, ma gasit plangand langa dormitorul mamei, m-a strans in brate si a strigat-o pe mama, mama a iesit cand m-a vazut in ce stare eram am vazut cum s-a panicat, C i-a spus ca va trebui sa discute ele doua. M-am linisit m-am bagat in pat, C a stat langa mine, a crezut ca adormisem s-a dus sa vorbeasca cu mama. Atunci am auzit cand i-a spus mamei, ca ea cand a renuntat la mine a facut-o pentru ca era o copila si a crezut ca ea impreuna cu tata imi vor putea fi familia de care aveam nevoie, atunci mama i-a spus ca nu are nici un drept sa ii reproseze, C i-a spus ca maine se va intalni si cu tata si ea nu mai suporta sa ma vada suferind si ca este dispusa sa imi spuna adevarul. Am auzit cand mama a inceput sa planga si sa ii zica ca daca va indrazni sa spuna ceva , atunci va porni un razboi pe care doar ea il va castiga, C i-a spus ca asta trebuia sa faca cu mult timp in urma, cred ca mama i-a spus tatei sa vina ca dupa ceva timp am auzit vocea tatei, era noaptea tarziu, cand am auzit vocea tatai, am auzit cum mama cu C, coboara scarile s-au dus in birouul de la parter am coborat si m-am apropiat de usa, tipau unu la altu. C le-a spus ca nu au fost capabili sa fie parinti atunci tata i-a spus ca parinte nu este cel care naste si cel care creste copilul, si in ciudata faptului ca ei au divortat au continuat sa fie parinti, C le-a spus ca din cauza lor am suferit, atunci tata a intrebat de ce se discuta despre asta, ca divortul a fost acum mult timp, atunci C i-a spus ca eu am aflat ca mama are o relatie. L-am auzit pe tata cum i-a spus mamei, tu esti de vina pentru tot circul asta ti-am spus ca nu e bine sa te vezi cu nimeni, mama i-a spus ca are si ea dreptul ca si el, am auzit ca ceva s-a spart. Am fugit in camera si plangeam. Nu stiu ce s-a intamplat dup ace am urcat in domritor pentru ca , dimineata mama a venit foarte devreme la mine in camera cantam la chitara, mi-a spus mama daca vreau sa o ascult si ca C. a plecat sa ia micul dejun in oras iar persoana care se ocupa cu treburile casnice nu este i-a dat liber sa fim doar noi doua. Eram putin speriata, nu stiam ce imi va spune, nu a pomenit de tata, a spus ca regreta si ca nu stie cum sa indrepte lucruile sa ii dau o mana de ajutor, i-am spus ca nu vreau sa stiu nimic , sa faca ce vrea ca pe mine nu ma intereseaza. A vrut sa ma imbratiseze dar s-a retras a vazut ca eu cantam incontinuare la chitara. M-a rugat sa nu o ignor, i-am spus doar ca nu vreau sa aud nimic, ca imi pare rau ca am sunat-o pe C. vreau sa imi anulez petrecerea, a spus ca este imposibil, i-am spus ca eu nu am starea necesara pentru acea petrecere daca vrea sa o tina sa o tina fara mine. A spus ca va anula totul, statea langa mine i-am cerut sa ma lase singura mi-a zis ca C. va ramane cateva saptamani in tara, i-am spus ca imi este indiferent. Ca C nu va schimba cu nimic situatia, imi stapaneam greu lacrimile cantam la chitara mama statea langa mine, i-am spus ca am nevoie de spatiu si timp pentru a ma putea acomoda cu acea situatia, dar ea nu stia ca ceea ce m-a socat cel mai tare era discutia dintre ea, C si tata, ca eu nu sunt fica ei biologica, credea ca e vorba de relatia ei, asa crede si incontinuare. C. a plecat din tara pentru cateva zile dar a revenit, iar eu incerc sa ma comport normal dar imi este greu din ce in ce mai greu. Imi este frica sa le spun ca am auzit toata disutia din acea noapte.
Eu imi iubesc parintii, sau ii iubeam nu stiu ce simt acum, pe C o adoram, aveam o relatie speciala cu ea, dar acum nu stiu daca voi mai putea sa o iubesc , stiu ca avea 18 ani cand m-a adus pe lume, asta dupa calculele facute de mine. Dupa discutia cu mama din dimineata respective, m-am inchis in mine, evit pe toata lumea, m-am izolat. Uneori ma gandesc ca daca nu m-ar fi adus pe lume, ei ar fi fost fericiti eu nu as mai fi fost un moiv de cearta pentru ei. Ma intreb daca tot m-a adus pe lume de ce nu ma dat spre adoptie,( in certificatul de nastere scrie in dreptul mamei scrie numele mamei in dreptul tatei scrie numele tate), daca tot a vrut sa scape de mine de ce nu ma dat la niste straini? De ce daca nu a vrut sa ma creasca de ce a fost atat de prezenta in viata mea?
Stiu ca mama se invinovateste, iar tata si C o invinovatesc pe ea, cred ca din cauza relatie ei sunt asa, ma intristeaza tare ca stiu cat sufera, imi pare rau pentru ea, dar mie imi este frica sa spun ceva, nu vreau sa se destrame mai mult decat s-a destramat pana acum familia daca se mai poate numi asa.
In cazul in care C. va vrea sa ma ia la ea, credeti ca daca va incepe un proces il v-a castiga? Eu vreau sa raman cu mama, chiar daca imi este greu in situatia in care sunt nu vreau sa plec de langa ea. Eu as vrea sa nu afle ei niciodata ca eu stiu, dar nu vreau ca aceasta durere sa ajunga sa fie atat de insuportabila incat sa cedez. Ma gandesc ca daca mama ar sti ca am aflat ar fi un dezastru pentru ea,nu vreau sa imi pierd mama.
Am vrut sa merg la psiholog dar fiind minora, nu pot merge fara un adult.
M-am gandit ca citind cineva ce am scris mai sus mi-ar putea oferi un sfat, o indrumare sau sa isi exprime opinia, cred ca m-ar ajuta.
Va multumesc anticipat!!!!

in primul rand as vrea sa te felicit pt curajul de a ne scrie aici si sa iti spun ca te admir pt puterea de intelegere de care dai dovada, chiar daca acum esti intr-un loc mai intunecat si iti este greu si frica. Nu pot lua o alegere in locul tau insa iti pot spune ca in experienta mea, de cele mai multe ori s-a dovedit cea mai buna decizie cea de a spune totul… de a nu tine in mine/noi lucruri asa grele pt ca au prostul obicei de a ne consuma din interior. Incearca sa ai incredere in parintii tai ca pot face fata situatiei pana la urma, asa cum vei putea si tu. Este o perioada mai grea emotional vb dar asta nu inseamna ca nu poate fi depasita. Sugestia ar fi sa iti faci curaj si se le spui tuturor ce ai de spus, dupa care luati deciziile impreuna, ca o familie. Se poate, succes!

Draga Andreea, în primul rand poți merge la psiholog neînsoțita de părinți. Și este lucrul pe care ți-l recomand cu cea mai mare căldură. Este foarte dificil prin ceea ce treci. În primul rand nu ești tu cea responsabila pentru repercusiunile deciziilor pe care le-au luat adulții din familia ta. Minciuna are picioare scurte, și adevărul iese la iveala mai devreme sau mai târziu. Sfatul meu este sa renunti sa ii mai menajezi pe membrii familiei tale, impovarandu-te tu cu secretele acestea. Ei sunt cei care au luat deciziile și tu ești victima lor (a deciziilor). Mama ta adoptiva are dreptul la o viata intima și la o relație la fel ca oricare persoana de pe lumea asta. Nu vad de ce ar trebui asta sa constituie o drama. Treci printr-un moment dramatic, sunt sigura ca familia ta tine la tine și au procedat cum ai crezut ca e mai bine. Drumul spre iad e pavat cu intenții bune… Nu-ți fie frica sa vorbești și chiar sa ceri socoteală. E dreptul tău și e identitatea și viata ta la mijloc.

Dupa cate ai povestit despre tine cred ca esti un copil foare iubit de adultii din viata ta.Cam multi, ce-i drept.Si cu relatii de familie neobisnuite.Dar daca v-ati descurcat pana acum eu cred ca veti gasi o solutie si de aceasta data.Curaj!Ai incredere in familia ta.

In general ascundera adevarului produce multe rani pe termen lung. Intentia a fost buna din partea adultilor, si e clar din ce povesteti ca ai fost si esti inconjurata de multa iubire. Nu cred ca este o competitie intre mama biologica si cea care te-a crescut, ambele te pot iubi si tu le poti iubi pe fiecare in parte. Probabil ca mama ta nu a facut publica relatia cu noul partener pentru a te si a se proteja. Nu-ti fie frica de adevar, e clar ca parintii tai sunt inspaimantati ca vei afla secretele nasterii tale. Dar deja ai aflat, si dincolo de confuzia si socul celor ascunse, nu cred ca ii iubesti mai putin.

Exista vreo posibilitate de a vorbi cu tine in privat ?

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am 18 ani si in ultima vreme sunt foarte stresata, ma enervez repede, ma simt inutila, nu stiu cum sa va explic. Am un prieten (nu e prima relatie) care e plecat in strainatate, ajunge abia in august, dar este foarte gelos si posesiv, ne certam din lucruri banale, dar mi-e frica sa nu imi ascunda unele lucruri. Inca nu am facut dragoste cu el, dar avem de gand atunci cand vine acasa, insa eu ma simt complexata de corpul meu, adica nu am sani si ma gandesc ca o sa il deranjeze asta,va rade sau va cauta sa ma insele din acest motiv. Multi zic ca daca ma iubeste nu tine cont. Nu e chiar asa, cui ii place o fata fara sani? Vrea si el poate sa aiba pe ce pune mana, nu stiu ce sa zic… Cum sa capat incredere in mine? In rest, sunt frumusica, nu vreau sa par narcisista, dar asta e adevarul. Singurul lucru care nu imi place la mine sunt sanii…nu stiu, poate din acest motiv sunt asa bulversata si stau mereu pe ganduri. Ma puteti ajuta cumva va rog?

Din cate inteleg proiectati lipsa de incredere in sine in relatia cu acest barbat. Poate cateva ore de dezvoltare personala v-ar ajuta sa va vedeti altfel si sa fiti multumita de aspectul dvs.

din ce ai scris, cel putin pt mine, reies cateva probleme: prima ar fi ca el este ‘cam gelos si posesiv’; a doua este ca te simti complexata de faptul ca ‘nu ai sani’ si asta iti genereaza teama ca el te va umili; a treia ar fi ‘cum sa capeti incredere in tine’. Eu iti propun sa te gandesti mai mult la fie care in parte mai intai. Ce iti pot spune este ca esti inca in dezvoltare asa ca mai poti avea rabdare (aici alte femei iti pot spune mai multe, evident ). Tu ce iti doresti de la partenerul tau in acest moment? O relatie pur fizica (in care orice parte a corpului este importanta, daca discutam superficial) sau o relatie matura, in care primeaza persoana? Chestiunile astea de genul sani, fund, picioare, etc. sunt atat de subiective in cate putem spune foarte lejer ‘daca nu iti plac fizic, asta este…’ (atat ca baieti cat si ca fete) . Sper ca ti-am fost de folos macar intr-o mica parte. Succes!

Sanii nu au fost proiectati sa fie obiecte sexuale. Menirea lor este sa hraneasca bebelusi.
Trebuie sa te iubeasca pentru ceea ce esti tu, nu pentru o pereche de sani!

Nu vreau sa intru in polemici cu nimeni. Cred ca este foarte important pentru oamenii care vin si-si expun tot felul de probleme sa primeasca un sfat profesionist sau macar, cat de cat, profesionist. Iar daca nici asta nu se poate, macar sa dam dovada de intelegere a problemei omului si a suferintei sale si sa incercam sa-l incurajam.
Sfaturi "de coltul blocului" poate da oricine, comentarii fara substanta, fara rost, cu potential negativ….cu atat mai mult.

la ce comentarii va referiti? Ni le puteti sesiza si luam masuri (ca moderatori) daca vom considera ca incalca regulamentul grupului (intr-adevar cam rar citit, din cate am observat). Multumim!

In acest caz, ma refer la comentariul doamnei Gabor.

Domnule Botezat-Antonescu Radu Andrei, va rog sa îmi stergeti comentariul in cazul in care il considerati a fi impertinent.
Faptul ca nu sunt psiholog, nu ma face sa fiu "de coltul blocului", domnule Pisiologul De Serviciu. Putin respect, va rog.
Eu nu am jignit pe nimeni si nici n am zis vreun neadevar.
Cu stima si respect, un inginer.

nu consideram comentariul deplasat (conform regulamentului), ci o parere personala a unei femei care doreste sa ofere un sprijin unei domnisoare. Remarca ‘sfaturi de coltul blocului’ in acest caz este deplasata. Multumim atat Psihologului de Serviciu cat si Dnei Inginer

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

De la un timp am ajuns sa ma enervez din ce in ce mai usor, sa mi se para ca tot ce fac cei din jurul meu este ciudat si absurd. Am 22 de ani. Momentele de nervozitate apar si dispar, cateodata nici nu imi dau seama ca am avut un ton agresiv cand am vorbit. Am zile in care nu ma enervez deloc, dar am si zile cand am aceste stari de nervi de cateva ori pe zi de intensificari si durate diferite. Este posibil sa fie furie volatila sau alte forme de furie?

este foarte greu sa ne dam seama ce fel de furie este atata timp cat nu iti cunoastem contextul. Nu ne-ai spus nimic despre mediul in care traiesti, de cat timp ti se intampla acest lucru, etc.

La baza furiei se pot resimti stari ca frustrarea, inutilitatea sau sentimente de inutilitate, vina si revolta. Creierul incearca sa gaseasca o cale pentru a scoate in evidenta faptul ca ceva nu functioneaza asa cum ne dorim. Acele stari sau sentimente ies la iveala in momentul in care anumite nevoi nu sunt satisfacute sau valorile noastre sunt incalcate. E de preferat ca in acest caz sa se identifice nevoia sau nevoile nesatisfacute si persoana in cauza sa gaseasca resursele necesare pentru a o implini.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua ! Am apelat la acest site pentru a-mi expune o problema si a asculta sfaturile si parerile celorlalti. Am 20 de ani, sunt stundenta si am o problema in ceea ce priveste viata sentimentala si relatia cu parintii. Am o relatie de aproape un an de zile cu un baiat care ma respecta, cu care vorbesc orice, care ma iubeste si ma protejeaza si care are planuri serioasa cu mine.
Problema este ca parintii mei nu sunt de acord,dar nici nu-mi impun o despartire, din motiv ca parintii baiatului sunt despartiti si plecati in afara. Mi-au spus in repetate randuri ca el ma va lasa si va pleca si el sau vom avea aceeasi soarta ca si parintii lui. Din acest motiv nu vor nici macar sa il cunoasca. Rudele din partea lui ma plac,m-a prezentat tuturor si si-a expus si planurile in ceea ce ma priveste,dar ai mei nici nu vor sa auda. Am ajuns sa ma ascund cu unele lucruri si orice le-as spune despre el,mereu gasesc nod in papura si se contrazic singuri.
Eu am inteles ca este o posibilitate sa se repete istoria, dar si daca as avea o relatie cu cineva care nu are parintii despartiti, nici asta nu mi-ar garanta mie ca nu se va intampla nimic.
Ma termina psihic aceasta situatie si nu stiu ce sa mai fac.. Nici pe ei nu vreau sa-i supar, nici la el nu vreau sa renunt pentru ca pana acum nu mi-a dat niciun motiv.

ma gandesc ca poate este prea devreme, dupa 1 an, sa va ganditi la casatorie (mai ales la 20 ani). Poate ar fi mai prudent sa acordati timp relatiei… sa va mutati eventual impreuna… sa convietuiti macar 2-3 ani… sa terminati studiile etc. Poate ca parintii la asta reactioneaza. Zici foarte bine nu ai cum sa prevezi cum o sa se desfasoare o relatie in functie de istoria familiei. Este la fel de posibil ca el, tocmai din cauza istoriei sale, sa isi doreasca si sa lupte pt a avea o familie proprie unita, etc. Dar asta se vede in timp. Ai putea incerca sa le explici parintilor tai ca nu te grabesti nicaieri cu maritatul… ca o sa ai grija de tine si ca iti doresti sa vezi in ce directie merge aceasta relatie in viitorul apropiat. Succes!

Ai înțeles ca exista psibilitatea ca istoria sa se întâmple!!! Îți place asa de mult pecetea drobului de sare!? Nu poți înțelege ceva ce nu știi sigur ca se va întâmpla. Lasă viata, relația sa meargă înainte și fa fata provocărilor atunci când se vor ivi. Iubește ca sa fii și tu iubita. Fii fericita alături de cel care te face fericit.

Din punctul meu de vedere esti MAJORA si cred ca poti decide ce doresti de la viata.Nu inseamna ca daca parintii lui au o istorie de viata o sa se intample la fel si cu voi.Singura certitudine in viata este moartea….in rest nimic nu e sigur sau pt totdeauna.Depinde foarte mult de noi sa dam in tot ce putem mai bun in orice aspect al vietii…sansele de reusita vor fi mult mai mari decat daca merg pe gandirea "drobului de sare"cum spunea doamna de mai sus.O alta idee de luat in seama este ce spune autorul cartii"Limbajul de iubire la adulti":tinerii sa nu se casatoreasca in perioada de indragostire….tocmai ca dragostea e oarba si poate luam decizii nepotrivite.O perioada de proba probabil ar fi mai potrivita inainte de a face un pas mare.Dupa ce trece indragostirea …ca trece sigur in maxim 3 ani….ce ramane? Atunci vedem cu adevarat daca e vb de IUBIRE.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna.va rog ma puteti ajuta cu un sfat?am un iubit care dupa 3 ani de relatie mi.a spus ca este dependent de pornografie si masturbare de 10 ani.ce ma sfatuiti sa fac?sunt tare debusolata.multumesc.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua
Sunt casatorit de 9 ani,si…am aflat de curand ca am fost inselat.
Am inceput in 2006 in forta,am plecat de la zero,am muncit mult am facut multe sacrificii..si acum avem un copil de 8 ani,o casa si o situatie stabila financiar.
In vara anului trecut,am observat o prietenie ciudata a sotiei cu un coleg de munca,am cerut sa se distanteze,am aflat apoi ca vb la telefon des si imi ascundea acest lucru,am fost destul de deranjat de situatie,am vb cu ea ,mi s-a spus ca nu e decat o prietenie si ii era teama ca o sa ma supar…,i-am cerut sa rupa orice legatura cu acel barbat.
Acum o luna am aflat ca eram inselat cu acel coleg…a recunoscut totul,spune ca a inceput in ianuarie cand era suparata si s-a intamplat sa fie alaturi,si sexual au debutat la sfarsitul lui martie intalnindu-se la aprox doua saptamani ,am insistat sa imi spuna totul,a raspuns la toate intrebarile,plange de atunci mereu,jura ca nu o sa mai faca si imi spune ca ar face orice sa o pot ierta.
Primul impuls a fost sa plec,sa divortez,insa avem un copil la mijloc si pot spune ca am iubit-o destul de mult.
A insistat sa raman ,ca face orice ii spun..etc
Situatia e destul de grea,spune ca nu ii lipsea nimic la mine insa s-a intamplat ca dintr-o prietenie cu acel coleg lucrurile sa devina mai complicate si spera sa termine relatia cu el inainte sa aflu .
As mai putea avea incredere in aceasta femeia vreodata?
Ar putea sa imi faca din nou acelasi lucru?
Sunt doua intrebari care ma apasa mereu..nu stiu daca mai sunt si alte minciuni…desi ea sustine ca acum stiu tot…
Puteti sa imi dati un sfat???

am inteles ca va simtiti tradat si mintit si asta va provoaca multa suferinta, absolut de inteles intr-o asemenea situatie. Ne intrebati daca mai puteti avea vreodata incredere in ea… eu v-as intreba daca mai doriti sa aveti incredere? Daca ar putea sau nu sa va mai insele, cred ca nici ea nu stie, cu atat mai putin noi. Este foarte posibil sa fie extrem de sincera in cainta ei si sa se tina de cuvant… poate ca aceasta relatie a aparut doar ca o nevoie de moment (ceea ce presupune un neajuns) si atata tot. Daca doriti sa mai acordati o sansa relatiei puteti incerca terapie de cuplu, unde sa puteti discuta totul de la inceput impreuna cu un ‘moderator’. Daca nu doriti sa continuati, puteti alege separarea in acte si sa locuiti o perioada impreuna de dragul copilului, pe care in timp sa il pregatiti. Succes!

Dvs. o cunoasteti mai bine decat oricine altcineva. Ati putea merge la consiliere de cuplu pentru a intelege si rezolva situatia cu privire la neincredere. Veti intelege amandoi ce anume este necesar sa schimbati in relatie astfel incat genul acesta de situatii sa nu mai apara.

De n-ar fi copilul…as zice sa divortezi. Dar asa mai dai o sansa..desi mie unu mi-ar fi foarte greu sa accept chiar si in cazul asta..

Daca lucruri de genul acesta se intampla din prea mult rau se pot intampla si din prea mult bine (adica la extreme), dar intodeauna pe o lipsa, pe o nevoie neamplinita si mai ales acolo unde nu exista comunicare si unde nu se pot impartasi neamplinirile. Dincolo de toate acestea depinde de gradul de responsabilizare fata de familia si copilul pe care vi le-ati asumat. Daca v-ati luat angajamentul "la bine si la rau!", acesta poate fi un "rau" pe care sa-l depasiti prin comunicare, prin efortul de a face orice este nevoie, prin terapie de cuplu (profund, lucrurile pot sta altfel decat aparent, exista multa negare la suprafata!) si mai ales depinde de maturitatea voastra. O persoana care poate sa treaca peste un asemenea obstacol cu demnitate si asumare, punand deasupra ei interesele copilului si ale familiei, lasand la o parte orgoliile, incercand sa vada problema si din "papucii celuilalt", inseamna ca este o persoana puternica, demna de respect. Schimband macazul, fara sa intelegi cum s-a ajuns in aceasta situatie, risti sa repeti aceasi greseala si in relatiile viitoare. Cel care va suferi cel mai mult va fi copilul, va crede ca el este cauza, el va fi vinovatul fara vina!

Eu cred ca ar trebui sa luati o pauza si sa decideti in urmatoarele luni ce trebuie sa faceti. Sa nu-ti faci iluzia ca o vei ierta prea curand, iar ca sa ramai in relatie pentru copil este o tampenie mai mare decat sa inseli, sincer. Nu doar doi parinti ii sunt de trebuinta unui copil, ci si un camin fericit. Poti sa-i asiguri asta azi?

Nimeni nu intra intr-o relatie fara sa aiba un beneficiu psihologic din acea relatie. Chiar si atunci cand intra intr-o relatie "pentru bani", beneficiul psihologic, defapt, e cel care "impinge", la o astfel de relatie. Ai nevoie, defapt, aveti nevoie amandoi sa stiti ce beneficiu psihologic a cautat ea. Poate daca aflati, ea va stii ce sa-ti ceara si tu vei stii ce sa-i oferi. Daca afli motivul profund pentru care te-a inselat, poate-ti va fi mai usor sa o ierti. Nu uita un lucru: omul nu e perfect, e supus greselilor. Ceea ce ne doare este faptul ca partenerul de viata ne-a inselat asteptarile. Personal, cred ca oamenilor nu le e frica de faptul ca partenerii i-ar putea insela ci, mai degraba, le e frica de abandon, pentru ca in adancul inconstientului, oamenii, cand afla ca au fost inselati, se simt abandonati. Iar in acel moment, traiesc inconstient frica de abandon si de moarte pe care le-au trait atunci cand erau foarte micuti.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am o problema in relatia mea cu partenerul. Ne cunoastem de 1 an si jumatate, anul trecut in ianuarie am avut o relatie consumata de aproximativ o luna, dupa aceea ne am despartit deoarece el nu si dorea o relatie serioasa ci doar o distractie. eu am tinut foarte mult la el deoarece sunt o fire care se ataseaza f repede de oamenii din jurul ei, asa ca am tinut legatura tot acest timp, ne am intalnit o perioada destul de lunga. anul acesta in luna ianuarie mi a propus sa merg cu el la munte ( din ce am auzit mi a propus acest lucru deoarece restul fetelor cu care conversa au refuzat) iar eu bineinteles am acceptat si am fost foarte entuziasmata. dupa 3 zile in care am stat impreuna la munte el s a atasat de mine si cand am ajuns acasa am inceput o relatie. eu deja il iubeam, tot acest timp eu l am iubit nebuneste, el stie acest lucru, iar dragostea si afectiunea care i am oferit o la facut sa aibe sentimente pt mine. noi in prezent avem 7 luni de relatie. problema este ca eu sunt o fire posesiva, imi doresc ce i al meu sa fie doar al meu… el nu m a inselat in tot acest timp, dar stiti ca niciodata nu este prea tarziu. are 2 prieteni foarte buni, unu din copilarie si unul care il cunoaste de 2 ani. respectivul care ii este prieten de doi ani nu ma simpatizeaza, iar sentimentul este reciproc. bineinteles si prietenul meu stie asta . am avut momente acum vreo 2 luni cand i am impus sa mai iasa sau vorbeasca cu el… iar situatia degenerase impotriva mea, el mi a spus ca acest baiat este prietenul lui cel mai bun si nu vrea sa renunte la el. eu i am spus ca daca nu renunta la el ma v a pierde pe mine. el mi a spus sa ma mai gandesc la treaba aceasta, pt ca el nu vrea sa piarda pe niciunu din noi. intr un final am acceptat aceasa prietenie, desi de fiecare data cand ei doi ies am o teama in suflet…o gelozie… nu stiu sa explic…mi e frica sa nu l influenteze negativ , chiar daca si baiatul acesta are o relatie de aproximativ 3 ani. el de cand are o relatie cu mine programul lui cu prietenii este foarte limitat. el lucreaza la un birou de la 10 ziua pana la 7 seara , iar intre mine si prietenii lui este o oarecare lupta pt a petrece timp cu el. intr adevar iubitul meu a ales o foarte mare a timpului sa o petreaca cu mine, iar de vreo doua luni el iese cu prietenii doar miercurea si duminica, deoarece restul zilelor statea cu mine. weekendul fiind al nostru pt ca atunci are suficient liber . eu nu l am adus acasa momentan, si nici el pe mine. el este arab si e mai complicat cu adusul fetelor acasa. si tocmai de aceea noi in weekend mergem la hotel, de obicei doar sambata iar vinerea iesim impreuna. toate acestea au avut loc pana acum 3 saptamani, cand relatia noastra s a racit, mentione ca doar din partea lui. un lucru mi a atras atentia, cand am mers la hotel saptamana trecuta, am facut dragoste de doua ori iar noi de obicei faceam de 5 6 ori si foarte intens. de 3 saptamani am observat acest lucru. nu l mai simt asa atasat de mine chiar daca imi spune ca ma iubeste si ca nu vrea sa ma piarda, dar simt ca e plictisit de ceva si ma doare foarte tare… nu mai e asa de glumet cand ne vedem , asa de energic… iar aceasta saptamana a fost un maximum… am iesit luni cu el.. marti a iesit cu baietii, a stat pana dimineata( cand iese cu ei se duc ori la playstation ori stau in masina) .. miercuri nu am iesit… deoarece e ziua in care iese cu baietii,joi ne am vazut decat o ora am baut o cafea si a plecat acasa deoarece el este in postul ramadanului, fiind arab, si la ora noua seara familia lui pune masa. pe la ora 10:30 a iesit cu unul din prietenii lui au stat pana la ora 3 … n au facut nimic special au stat in masina la el pe strada. vineri ne am intalnit la ora 8 am fost la o cafenea am mancat… apoi am mers la hotel…trebuia sa mergem si sambata insa nu a mai avut bani nici macar sa vina sa ma vada… bineinteles am fost foarte suparata, pana la lacrimi, deoarece el a fost foarte indiferent in legatura cu aceasta situatie… nu l simteam ca ii pare rau ca nu iesim, fiind prima sambata in care nu ne vedem… am avut o discutie in legatura cu indiferenta cu care trateaza relatia… simt ca a obosit sa ma mai consoleze… a obosit sa ii mai pese…. mi a propus sa vina cu un prieten de al lui cu masina sa ma vada … si i am spus as vrea sa ma vad doar eu cu tine, nu si cu prietenul tau. si a zis bine atunci vom iesi maine. am vorbit la telefon ceva timp, pe urma mi a spus ca ma suna mai incolo ca intrase mama lui in camera sa ii faca curat. trecuse o ora si uitase sa ma sune insa vorbeam prin mesaje. i am spus ca ma simt data la o parte, i am spus ca il simt distant.. si ca am nevoie de el langa mine, i am spus ca ma doare sufletul pt ce se intampla si l am rugat sa fie sincer sa mi spuna de ce e asa rece… el mi a spus si acum cateva zile ca mereu cand prietenii il suna sa iasa afara, el e cu mine, si ca lui ii e frica sa nu ii piarda din aceasta cauza ca lor nu le mai da atentia care le o dadea de mult, mi a spus ca are nevoie de putina libertate, vrea sa mai iasa si cu ei . am inteles aceasta parte, insa…. il vreau f mult pt mine…. il iubesc atat de tare incat nu m as mai dezlipi de el …. si ultima parte care vreau sa v o spun este ca dupa discutia noastra din aceasta seara eu i am spus ca nu pot sa ma obijnuiesc cu faptul ca relatia noastra sta intr un fir de ata deoarece prietenii lui sunt gelosi pe mine, si el e foarte nehotarat, deoarece stie ca ii poate pierde pe ei si nu vrea. in fine i am spus pe la ora 2 sa ma sune(noaptea) a zis sa stau putin ca sta de vorba cu parintii lui. bineinteles am avut o presimtire … si am insistat, i am spus ca imi e somn si nu vreau sa adorm fara sa ii aud vocea. m a sunat…. se auzea ca nu e in casa, am vorbit vreo 20 de minute insa aveam un gol in stomac si vroiam sa ii cer poza sa vad daca e acasa…. si atunci se blocase si mi a spus ca nu e acasa ca e cu prietenul lui la Mc sa manance…. mentionez ca noi asa am fost mereu ne ceream poze si dovezi cand eram plecati undeva ) pe mine personal nu ma deranjeaza deoarece nu il mint. si nici pe el nu l a deranjat niciodata si mereu mi a demonstrat tot ce facea. eu mereu am avut o problema cu iesitul cu baietii noaptea, pana dimineata… poate sunt paranoica poate exagerez poate nu … nu stiu…. in fine am inceput sa plang la telefon si exclamam ca cum a putut sa ma minta si sa mi tradeze increderea… mi a spus ca ii pare rau dar a mintit pt ca stia ca daca imi spunea ma suparam si dinnou ne certam …. am avut o cearta destul de aprinsa… desigur doar eu m am aprins si am plans si ii spuneam ca nu pot trece peste. chestia asta… ca a ales sa ma minta… ca a ales sa fie el multumit si pe mine sa ma faca sa sufar… mi a spus ca a vrut sa faca un bine pt amandoi, sa iasa si el si sa nu ne certam. eu i am blocat toate caile pe care mi ar putea scrie, inafara de facebook. el nu m
i a mai scris nimic, au trecut 3 ore jumate, eu spunandu i ca nu l mai vreau . sa fiu sincera eu defapt il vreau , din tot sufletul… e prima oara cand iubesc atat de mult, desi am mai avut o relatie de 2 ani cu primul meu iubit. doar ca imi e frica sa nu l pierd, il vreau mult prea mult in preajma mea…. gandul meu e non stop la el…. eu de o saptamana nu pot sa mai mananc calumea… fumez incontinuu, sunt foarte stresata…. el m a iubit foarte mult, probabil inca ma iubeste, dar imi e frica sa l pierd… va rog ajutati ma cu un sfat… ce sa fac sa repar relatia… sa nu se termine aici.. am avut clipe mult prea frumoase impreuna…. ma doare cand stiu ca el nu era asa… era atat de dragastos si imi spunea mereu cat de mult ma iubeste si simteam .. si imi demonstra… si cum ma pupa si cum ma imbratisa, si fericirea de pe chipul lui cnd ma vedea….. ajutati ma va rog mentionez eu am 18 ani iar el 20.

parerea mea este ca nu vorbim despre iubire… asa cum ai relatat, mi se pare ca vorbesti mai mult despre un drog decat despre o persoana, caz in care te invit sa te gandesti mai mult la originea acestei nevoie foarte puternice. Gelozia despre care vorbesti este foarte puternica… chiar te face sa ii privesti pe prietenii lui ca pe niste rivali in dragoste, ceea ce este destul de exagerat, mai ales ca nu este pusa in discutie orientarea lui sexuala. Sunt ferm convins ca daca ai incepe o psihoterapie in care sa explorezi originea acestei nevoi de posesie totul va deveni mult mai clar. Se poate, succes!

Ai spus mai sus ceva care cred ca defineste foarte clar tema acestei relatii "il vreau mult prea mult in preajma mea". Cred ca oricine isi doreste o relatie in care partenerul sa il iubeasca, sa isi doreasca sa petreaca timp impreuna, etc. In acelasi timp, este normal si firesc sa iti doresti ca el sa aibe incredere in tine, sa iti ofere si spatiul tau si libertatea ta. cand aceste nevoi nu sunt implinite, e posibil sa cauti o portita prin care sa ti le oferi, chiar daca inseamna sa minti… Riscul, insa, este ca increderea sa se destrame, iar ceea ce putea sa fie o relatie frumoasa, sa devieze intr-o relatie bazata pe gelozie si posesivitate. Cred ca in primul rand ar fi necesar sa te intrebi de unde vin aceste nevoi la tine si daca intr-adevar ele au legatura cu partenerul tau sau cu altceva/altcineva. Un psihoterapeut te pote ajuta sa iti clarifici aceste aspecte.