CARTE | Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile – Francois Lelord, Christophe Andre

O carte cât se poate de interesantă, cu exemple de viaţă reale sau chiar din filmele sau cărţile cele mai cunoscute, cu sfaturi de „aşa nu” şi „aşa da”, cu explicaţii şi secţiuni distincte, destinate fiecărui tip de personalitate considerată dificilă, şi cu un test de personalitate şi o sinteză cât se poate de utilă la sfârşitul fiecărei secţiuni. O carte în care îi găsiţi, măcar parţial, pe mulţi dintre cei din jurul vostru şi chiar pe voi înşivă. În plus, un stil accesibil tuturor, coerenţă, organizare şi nu în ultimul rând, umor de situaţie.

Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile a apărut la Editura Trei și este o carte adresată tuturor. Şi asta pentru că de relaţiile pe care le avem depindem pretutindeni: la școală, serviciu, în familie, în blocul în care locuim, chiar şi la magazinul din colţ de unde ne aprovizionăm în grabă. Deseori însă comunicarea este dificilă, mesajul pe care îl transmitem se distorsionează, iar încercările de a restabili o legătură par inutile.

În povestirile pacienţilor celor doi autori, François Lelord şi Christophe André, de profesie psihiatri şi psihoterapeuţi, descoperim cu uşurinţă mama cea anxioasă, colegul de muncă paranoic, schizoid sau evitant, administratorul blocului, cel pasiv-agresiv, prietena histrionică, depresivă sau dependentă, şeful narcisic sau cu comportament de tip A şi poate chiar pe noi, în multe dintre explicaţiile date obsesivului. În plus, un aspect foarte important, tot aici găsim şi modalitatea de a folosi beneficiile acestor tipuri de comportamente.

Iată câteva exemple care v-ar putea determina să vă gândiţi mai mult la soluţiile pe care le găsiţi potrivite pentru comunicarea cu cei din jurul vostru.

Pe mama anxioasa, cea veşnic frământată de grija dacă mâncăm sănătos, dacă ne îmbrăcăm adecvat, dacă nu muncim prea mult, dacă avem suficienţi bani sau dacă dormim măcar opt ore zilnic, nu oricum, ci noaptea, de preferat de pe la 23.00, cel târziu, cei mai mulţi găsim de cuviinţă să o ironizăm. Nerecomandabil. Recomandabil: folosim un umor binevoitor, încercăm să îi câştigăm încrederea, să o determinăm să relativizeze, pentru a nu mai lua în tragic evenimente care nouă ni se par banale (de exemplu: Ce crezi că se întâmplă dacă se arde friptura?) şi chiar să se trateze, cu ajutorul unor tehnici de relaxare, al unor terapii cognitive sau al unor anxiolitice. Beneficiile relaţionării cu astfel de persoane: anxioşii au calitatea de a preveni şi de a prevedea multe posibile inconveniente care nouă nici măcar nu ne trec prin cap. De câte ori nu am mulţumit în gând cicălelilor care ne-au determinat să ne luăm, preventiv, o umbrelă ori o haină mai groasă.

Paranoicul cel veşnic rigid şi bănuitor că cei din jur complotează în defavoarea lui este reprezentat aici şi de un personaj istoric important: Stalin. Convins că ţăranii ucrainieni nu acopereau cantităţile de grâu prevăzute deoarece îl ascundeau pentru propriile foloase, acesta a trimis Armata Roşie în Ucraina pentru a strânge întreaga recoltă. Urmarea acestui act paranoic extrem: în aproximativ doi ani, între cinci şi şapte milioane de ucrainieni au murit de foame. Un alt personaj istoric încadrat în acest tipar comportamental a fost Hitler. Bineînţeles, realitatea ne oferă variante de o intensitate diversă a modelului paranoic, iar condiţiile sociale actuale nu mai favorizează acte dictatoriale cu repercusiuni atât de mari. Acest lucru nu exclude însă necesitatea unei bune diplomaţii în comunicarea cu un paranoic, dar beneficiul principal al acestei relaţionări constă în faptul că paranoicul, veşnic suspicios şi pus în gardă, anticipează uneori şi situaţii de pericol real.

Histrionicul poate fi obositor pentru unii, dar pentru alţii este de-a dreptul atractiv prin chiar diversitatea spectacolului oferit. Veşnic stăpânit de dorinţa de a fi în centrul atenţie, face orice pentru asta, trece de la o stare la alta, dramatizează, idealizează sau depreciază excesiv. Dacă doriţi să-l mai temperaţi, arătaţi-i interes în special când nu excelează în ceea ce îi este caracteristic.

Obsesivul care îşi aranjează cămăşile în funcţie de culori şi pixurile întotdeauna cu vârful în aceeaşi direcţie nu trebuie ironizat pentru maniile lui, care pot fi, de altfel, extrem de utile în unele activităţi profesionale, deoarece este perfecţionist, conştiincios şi scrupulos. Dar aveţi grijă că tocmai din cauza acestei meticulozităţi s-ar putea să rateze chiar termenul limită de predare a proiectului final.

Narcisicul, greu de suportat pentru admiraţia şi atenţia de care are nevoie, este însă cel care obţine ceea ce alţii nici măcar nu îndrăznesc să ceară.

Personalităţile schizoide caută singurătatea şi sunt persoane autonome. Nu este recomandabil să fie puse în funcţii care să necesite o prea mare relaţionare cu ceilalţi, dar nici nu le trebuie încurajată prea mult solitudinea.

Comportamentul de tip A se regăseşte deseori în personalitatea şefului cu o activitate febrilă, cel care se implică total în acţiune şi care vrea controlul absolut. Avantaj: extraordinara puterea de muncă. Dezavantaje: lipsa relaxării, suprasolicitarea, atitudinea veşnic competiţională şi dominatoare în orice situaţie. Mai ales cu el este de recomandat să criticaţi comportamentul, nu persoana, şi să nu vă lăsaţi antrenaţi în permanenta agitaţie.

În ceea ce priveşte personalităţile depresive, încurajările moralizatoare şi de trezire la realitate nu au niciun efect. Este de preferat să le sugerăm ajutorul terapeuţilor şi să le evidenţiem permanent părţile bune ale situaţiei căreia îi găsesc doar neajunsuri.

Dependenţii sunt cei care se agaţă de prieteni sau de oricine face greşeala de a le permite această situaţie. Au impresia că sunt incapabili să se descurce pe cont propriu şi au permanenta teamă de a nu strica relaţiile. Problema este că ajutându-i permanent şi neîncurajându-le propria decizie, riscăm să îi transformăm, într-adevăr, în nişte neputincioşi.

Ultimele două personalităţi tratate pe larg sunt cea pasiv-agresivă şi cea evitantă. În cazul personaliăţii pasiv-agresive se adoptă o rezistenţă excesivă faţă de ceea ce ar trebui respectat, dar fără manifestarea verbală a acestei rezistenţe, deoarece pasiv-agresivul este în realitate destul de temător pentru ceea ce i-ar pricinui atitudinea directă. Tocmai de aceea este recomandabil să îl încurajăm să îşi exprime părerea cât mai des. În ceea ce priveşte personalitatea evitantă, aceasta nici nu îşi pune problema vreunei reacţii, stima de sine fiind foarte scăzută, iar teama de eşec foarte mare.

Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile este adresată celor care depăşesc stadiul de etichetare, care vor sau pur şi simplu au nevoie să înţeleagă mecanismele unei comunicări eficiente în condiţii mai puţin favorabile şi care înţeleg că un fel de a fi greu de suportat în anumite situaţii are eficienţa lui în altele. Nu în ultimul rând, trebuie să acceptăm faptul că persoanele pe care noi le catalogăm şi le respingem deseori cu atât de multă uşurinţă „ n-au nicio vină de a se fi născut cu o asemenea fire, nu şi-au ales singure tipul de personalitate. Amestec de ereditate şi educaţie, ele au dezvoltat tipuri de comportamente care, cel mai adesea, nu le reuşesc şi de care [...] nu sunt complet responsabile. Cine ar alege deliberat să fie excesiv de anxios, de impulsiv, suspicios, mult prea dependent de ceilalţi sau obsedat de detalii? [...] Faptul de a-i accepta constituie adesea un prim pas necesar pentru a-i determina să-şi schimbe unele comportamente.”

2 Mesaje la “CARTE | Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile – Francois Lelord, Christophe Andre”