Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna ziua.sunt mama vitrega a unui baiat de 16 ani.il cresc de 5 ani.am incercat pe cat posibil sa fiu o mama buna,sa il invat , sa il educ.el sufera ff tare de la divortul parintilor. l am dus la 2 psihologi.cu scoala nu prea s a inteles.chiar daca il ajutam.e ff incapatanat.am incercat sa il scot din starea aia.sa il inteleg,sa il ascult etc. prieteni nu prea avea…mai mult pe facebook.oameni pe care nu ii cunoaste atat de bine.eu am plecat in austria si am luat toata familia.aici nu s a omorat cu scoala.l am ajutat ff mult.nu voia.voia sa ramana aici,dar sa nu faca nimic.nimicul asta ne a dat de gandit. l am dus si aici la un psiholog.mi a zis ca e blocat in trecut.nu poate face terapie,pt ca nu intelege limba.acum vrea sa plece in romania.de fapt vrea sa fuga…de responsabilitati, de realitate.ii place ff mult sa stea in pat…cu perdelele trase…pe telefon.am parola lui de facebook si il mai urmaream din cand in cand(fara sa stie) am aflat ca sufera fff tare…ca vrea sa
moara, ca vrea sa se sinucida. a postat o poza taiat pe maini ,superficial.
nu au fost cazuri in familie.nu a avut prob cu politia.e cuminte.in casa il mai responsabilizam….sa duca gunoiul..sa dea cu mopul…si el a scris ca e sclav in casa.exagereaza, cauta atentie…vrea sa atraga atentia. nu a luat niciun tratament. acum suntem in faza ca nu stim ce sa facem.sa il lasam sa plce la mama lui? cu care nu a avut o relatie ff afectiva.nu cred ca s ar intelege.ambii sunt taur si sunt ff incapatanati.el e la pubertate, hormani etc.nu ar asculta de ea…sotul meu e un pic mai dur…dar nu rau.de cand suntem impreuna amandoi am incercat sa discutam cu el.el nu vb cu noi,nu spune ce are.nu povesteste. ne am ocupat de el, am incercat sa il ajutam sa aiba un hobby…
ce ne sfatuiti? mi e teama sa nu duca la bun sfarsit planul de sinucidere…..

Taur sau nu, daca el vrea sa locuiasca impreuna cu mama sa este suficient de ‘batran’ incat sa aiba dreptul la aceasta alegere. In ceea ce priveste sanatatea lui mintala, daca vrea sa stea cu mama lui, poate ar fi mai bine, macar pt moment, insa de psihoterapie clar are nevoie, poate chiar si un consult psihiatric.

tnteleg ingrijorarile dvs. tncercati sa discutati deschis, ca o familie, despre ele, pentru a gasi solutia cea mai buna pentru el. Daca ranile in urma divortului nu s-au vindecat si sw pare ca asa e, e important ca atat mama, cat si tatal sa se implice pentru a-l ajuta sa inteleaga cauzele despartirii si a trece mai usor peste. E important de asemenea ca baiatul sa poata alege. Oferiti-i variante si lasati-l sa aleaga. Asa cum a sugerat si colegul, sprijinul unui terapeut s-ar putea dovedi util. tnteleg ca bariera de limba e un impediment in acest sens, insa puteti incerca varianta Online cu un terapeut din tara sau, daca hotaraste sa locuiasca cu mama sa, varianta fata in fata.

Parerea mea este sa ii respectati alegerea. Frumos gestul Dvs de a avea grija timp de 5 ani de acest copil, frumos ca va faceti griji pentru el, dar cum el este la o varsta a cautarii identitatii sale, nu este nevoie sa va asumati si posibilele erori in cazul in care acum alege sa mearga la mama sa. Atat timp cat mama sa este de acord sa mearga la ea , este bine sa mearga. Nu ii puneti conditii , in cazul in care el hotaraste sa plece, gen: daca pleci eu nu te mai ajut cu nimic, sau nu te voi primi inapoi…etc. Nu cred ca este nevoie sa ii spuneti decat ca ii respectati alegerea si ii doriti tot binele , Ajutorul il daruim cand ni se cere si nu dam ajutor fortat daca nu ne este cerut, nu avem asteptari de la cel pe care l-am ajutat, ci ne gandim ca am ajutat pentru implinirea noastra proprie ca fiinte umane. Nu putem tine o pasare in colivie doar de frica ca ar putea fi mancata de o pisica Multumitii ca a venit in viata Dvs. Niciodata nu se stie cine pe cine a ajutat, desi de multe ori consideram ca a da ajutorul cuiva in un moment determinant inseamna ca l-am ajutat, defapt este ca ne-am ajutat pe noi prin trairea bucuriei ca am putut ajuta. Nu stiu din punct de vedere legal cum stau lucrurile, el fiind inca minor. Succes !

Mie imi pare o depresie. Parerea de a-l lasa sa stea cu mama lui, o impartasesc si eu, poate aceasta este rezolvarea.

Cu siguranta trebuie sa il lasati sa decida ce vrea sa faca.Este onorabil din partea dumneavoastra ca v-ati implicat in cresterea si educatia lui, ca va faceti griji pentru starea lui, dar se pare ca toate acestea nu il fac fericit.Trebuie lasat si chiar incurajat si sustinut sa ia decizii singur in ce il priveste.Bafta..