Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna, nu am apelat niciodata la un psiholog si de asta am o oarecare frustare sa incep de acum sa ma duc si am inceput mai intai sa fac acest lucru online … Am 20 de ani, sunt dintr-o familie buna, am fost crescut de mic foarte bine si nu ma plang de parintii mei sau tot ceea ce am realizat pana acum … Singura problema e problema tineretii … la 17 ani am intalnit o fata (avea 14 ani) mi-a placut mult de ea incat am ajuns sa fim sufletul pereche dar totul era limitat la partea online … Eu sunt de fel o persoana timida si la fel era si ea dar nu atat ca mine si dupa 1 an in care eram suflete pereche, imi spune ca ar trebuii sa luam o pauza. Cel mai ciudat era faptul ca dupa o zi nici macar sa ma salute nu dorea, eram inexistent. Oricum asta este o cu totul alta poveste, sa scurtez si sa ajung la problema cu care as vrea sa o impartasesc aici si sa sper sa primesc un raspuns este acesta: Am 20 de ani, observ ca sunt un baiat timid, mai mult cu fetele, cu baietii nu am treaba, imi doresc sa am o relatie cu o fata sa cunosc mai multe fete, sa am prieteni mai multi , prietene dar din pacate ceva parca ma opreste … acea frica ”daca”… Am facut un an de facultate sperand ca poate gasesc ceva aici daca in liceu nu am gasit dar din pacate am pierdut si acei prieteni care imi erau asa zisi prieteni. Ma simt singur, un nimeni, nu stiu de ce as mai trai. Am ajuns sa am 20 de ani , fara sa am prieteni, si ma refer la adevaratii prieteni si nici macar sa fac cv sa vorbesc si eu cu cineva.
Ce ar trebuii sa fac, cum as putea sa ma schimb, ce imi recomandati? Stiu ca prima si prima data imi recomandati un psiholog sa discut cu el fata in fata, sincer nu am sa fac acest lucru. As dorii un ajutor din partea dumneavoastra. Vreau sa imi spuneti unde gresesc si ce trebuie sa schimb la mine, simt ca nu mai pot, nu trece zi fara sa nu ma gandesc cum ar fii sa ma arunc de la ultimul etaj sau cum sa ma calce vreo masina …
Ajutatima!!!

imi pare rau ca ai ajuns in acest punct si nu iti doresc decat intelepciune si rabdare… problemele tale au solutii. Ideea este in felul urmator: spui ca vrei ajutor din partea unui psiholog/psihoterapeut… te-ai plans de diversele neajunsuri cumulate pana la 20 ani (nu este o varsta chiar asa de ‘venerabila’)… a te putea ajuta cu adevarat, asa cum stim profesionial ca iti este cel mai bine, presupune o construi o relatie terapeutica cu tine… asta presupune contact ‘fata in fata’. Ne este foarte greu sa te simtim printr-un monitor, citind niste randuri care ar fi fost cu siguranta mult mai bine intelese pe viu. Faptul ca spui ‘Stiu ca prima si prima data imi recomandati un psiholog sa discut cu el fata in fata, sincer nu am sa fac acest lucru’ ma face sa ma intreb daca vrei cu adevarat sa faci ceva pt tine sau daca (cel putin in acest moment) vrei doar sa te descarci emotional? Daca vrei schimbare nu o astepta din afara… ea incepe in noi. Fa ce este mai bine pt tine! Curaj!

De ce te-ai schimba? Doar pentru a fi pe placul altora, al societatii? Si cand acei “prieteni” se vor schimba, vei dori sa te schimbi si tu, din nou, asa-i? Cred ca singuratatea pe care o resimti este tocmai pentru ca ratiunea – aceea care-ti cere sa te schimbi – intra in conflict cu sufletul – cel care-ti cere sa fii tu insuti – ori, nu mereu trebuie sa ne lasam condusi de ratiune. Cred, parerea mea personala, ar trebui ca mai intai sa afli CINE esti tu cu adevarat, si abia apoi sa-ti pese de parerea celor din jur. Cand vei afla raspuns la aceasta intrebare si mai ales te vei accepta TU, in primul rand, asa cum esti, vor aparea in viata ta si acele persoane cu care vei fi pe aceeasi lungime de unda. A face un gest necugetat, NU este o solutie ci o lasitate. Curaj insemna sa infrunti problemele vietii, sa le transformi din necazuri in bucurii. Nimic nu este usor de realizat, dar, nu atat finalul este “premiul” ci drumul catre finalul dorit. Am sa-ti dau un citat care pe mine m-a ajutat mereu, mult, in momentele de cumpana:„Dacă ţi se pare că poteca vieţii tale e prea întortocheată şi că rareori răsar flori pe marginea ei, gândeşte-te că sufletul tău poate umple cu flori poteca vieţii altora.”

Nu vrei un psholog, pentru ca de fapt nu vrei sa iti rezolvi problema. E ca si cum mi-ai spune ca s-a stricat frana la masina, si ca nu vrei ca un mecanic sa o repare. Si ca preferi sa circuli cu ea asa, desi esti constient de dezastru. Inseamna ca suferinta nu a reusit sa iti dea inca o lectie.

Mie imi pari ca esti blocat intr-o situatie care pare fara iesire. Ca sa ai prieteni ai nevoie de abilitati sociale, ca sa ai abilitati sociale trebuie sa ai prieteni in relatie cu care sa le slefuiesti. Terapia, din acest punct de vedere este si o relatie in care poti sa traiesti experienta de a fi cu altcineva, de a te lasa cunoscut, de a te vedea dintr-o alta perspectiva, a celuilalt, intr-un mod prestabilit ( contra cost, pe o durata limitata de timp, intr-un spatiu anume). Asta in sine poate face mai suportabila dezvaluirea, nefiind o relatie cu miza atat de mare ca cineva din viata “reala”. O data ce ” supravietuiesti” unei astfel de intalniri, presiunea acelor griji interioare legate de cum vei fi vazut sau privit mai scade.

Ce inseamna,, am fost crescut f bine”?( ai primit tot ce ti-ai dorit?) Oare suferinta ta vine din inadaptarea la lumea reala unde nu mai primesti tot ce ti-ai dori? Poate totusi intr-un proces terapeutic ai intelege ce convingeri gresite te incurca si te fac sa te simtu nefericit.Mult succes si curaj!